,,Organizaţia Mondială a Sănătăţii a transmis, prin vocea reprezentantului Mike Ryan, că este prioritar „să fie găsite toate persoanele care încă nu s-au vaccinat pentru a încerca să le convingem să se vaccineze”. Găsite? În ce sens? Sunt dispărute sau cum? Dacă nu s-au vaccinat până acum, acestă situație este, cel mai probabil, pentru că NU au dorit, nu au considerat necesar, riscul vaccinului li se pare mai mare decât al bolii și multe alte motive. Nu trebuie "găsite", că nu se ascund în păduri. Cât despre "convins", nu îmi sună bine. Îmi aduce aminte, ce chestie!, de convertiri forțate sau de practici comuniste.
Dacă vi se pare că îl știți de undeva pe tovarășul specialist Mike Ryan, nu vă înșelați! Domnul Mike Ryan are antecedente. La începutul anului trecut, așa frumos zicea acest domn:"Să mergem și să-i căutăm în familii pe oamenii care ar putea fi bolnavi, să-i îndepărtăm, să-i izolăm…”.
Vedeți, omul are acest fetiș:să caute oamenii. Ba să îi izoleze, ba să îi convingă, ba să îi alerge cu injecția. Poate că acestea sunt calitățile lui cele mai bune. Ceva o avea dacă, înainte de a fi director OMS, a lucrat pentru Fundația lui Bill și a Melindei. Nu știți cine e Melinda? Chuckie, cum o știm noi. Știu, coincidențe..
Cetățeni, vine taica Mike să ne caute. Măi, să ne caute la ouă așa cum a zis Adrian Năstase.. Nu pot scrie așa ceva. Absolut nu."
“Tulpina B.1.1.529” – mai puteţi, mă’?: ))))))) Cred că şi ei se prăpădesc de râs când le dau titlurile, probabil le iau de pe cutii de scobitori fabricate în Panama."?
“SE POATE GLUMI?
Da şi nu.
Se poate - când ai de-a face cu oameni sănătoşi.
Nu se poate - cu oameni bolnavi.
Se poate - cu oameni veseli şi bine dispuşi.
Nu se poate - cu oameni posaci si mâhniţi.
Se poate - cu oameni de spirit.
Nu se poate - cu oameni proşti."
I.L.Caragiale
?Žntr-o pandemie adevÄ?ratÄ? se trateazÄ? oamenii bolnavi, nu se v??neazÄ? oamenii sÄ?nÄ?to??i! ??i nu este treaba ,,nevaccina??ilorâ? de a proteja ,,vaccina??iiâ?. Asta este treaba vaccinului.
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1635925103215
,,Cred cu tÄ?rie cÄ?, ??n special ??n cazul persoanelor vaccinate, dacÄ? sunte??i vaccina??i ??i membrii familiei dvs. sunt vaccina??i, vÄ? pute??i bucura de sÄ?rbÄ?toriâ?
-dr Flauci.
??i dacÄ? nu suntem, que pasa? Nu mai punem globule??e ??n pom? PicÄ? ??ntr-o r??nÄ? v??rful bradului? Stai cuminte, frumuse??e micÄ?! ?Žn Rumenia se taie porcul,tataie! Nu schimbi matale treaba asta!???Š
Da,amândoi ,,mor" de grija sănătății noastre.Unul mai ticălos,ca altul.
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1634969767802
Cele mai frumoase lucruri ??n via??Ä? nu sunt lucruri. Sunt oameni ??i locuri ??i amintiri ??i fotografii. Sunt sentimente ??i momente ??i z??mbete ??i r??sete.
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1634969761232
Cele mai frumoase lucruri ??n via??Ä? nu sunt lucruri. Sunt oameni ??i locuri ??i amintiri ??i fotografii. Sunt sentimente ??i momente ??i z??mbete ??i r??sete.
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1634969707868
Cele mai frumoase lucruri ??n via??Ä? nu sunt lucruri. Sunt oameni ??i locuri ??i amintiri ??i fotografii. Sunt sentimente ??i momente ??i z??mbete ??i r??sete.
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1634969720641
Cele mai frumoase lucruri ??n via??Ä? nu sunt lucruri. Sunt oameni ??i locuri ??i amintiri ??i fotografii. Sunt sentimente ??i momente ??i z??mbete ??i r??sete.
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1634969686072
Cele mai frumoase lucruri ??n via??Ä? nu sunt lucruri. Sunt oameni ??i locuri ??i amintiri ??i fotografii. Sunt sentimente ??i momente ??i z??mbete ??i r??sete.
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1634969732488
Cele mai frumoase lucruri ??n via??Ä? nu sunt lucruri. Sunt oameni ??i locuri ??i amintiri ??i fotografii. Sunt sentimente ??i momente ??i z??mbete ??i r??sete.
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1634969724948
Cele mai frumoase lucruri ??n via??Ä? nu sunt lucruri. Sunt oameni ??i locuri ??i amintiri ??i fotografii. Sunt sentimente ??i momente ??i z??mbete ??i r??sete.
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1634969678952
Cele mai frumoase lucruri ??n via??Ä? nu sunt lucruri. Sunt oameni ??i locuri ??i amintiri ??i fotografii. Sunt sentimente ??i momente ??i z??mbete ??i r??sete.
Beatrice Sumedrea
4 ani în urmă
FB_IMG_1634969738925
Cele mai frumoase lucruri ??n via??Ä? nu sunt lucruri. Sunt oameni ??i locuri ??i amintiri ??i fotografii.
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.