500MB. Dar avem recomandarea să nu încărcați fișiere așa de mari. Platforma asta încă nu are puterea de procesare a Youtubului sau a altor platforme consacrate. Vă recomandăm să folosiți linkuri spre alte platforme de streaming dacă au mărimea foarte mare.
EXPLICAȚI-MI ȘI MIE, VĂ ROG!
Ce se întâmplă cu neamul acesta evreiesc sau popor, națiune, etnie etc., nici eu nu mai știu cum să-i spun? Cum de manifestă atâta ură, dispreț și porniri de exterminare tocmai împotriva celor care le fac bine, care-i ocrotesc, care le acceptă chiar și deranjante gesturi pentru o bună conviețuire?
L-au osândit pe Isus Hristos, deși îi învățase numai de bine, îi vindecase de boli incurabile, le arătase calea mântuirii, nu făcuse nici un rău, cât de mic, nimănui. Când a fost să alegă între El și tâlharul Baraba, l-au preferat pe acesta din urmă.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind prigoniți în țările vecine, și-au găsit adăpost în spațiul românesc, în mod deosebit în Moldova, beneficiind de blândețea și ospitalitatea localnicilor. Dar, cu cât invazia se intensifica, presa occidentală, controlată de Alianța Israelită, acuza poporul român de intoleranță, de sălbăticie, relatând fapte oribile petrecute în alte locuri, ca fiind săvârșite de români. Despre această infamie vorbește pe larg Mihai Eminescu în publicistica vremii. Tot Eminescu mai arată și alte acte murdare, imorale și chiar criminale săvârșite de evreii împotriva românilor, cum ar fi otrăvirea cu rachiu contrafăcut, specula, lipsirea de bunuri de strictă necesitate, penetrarea instituțiilor de stat, coruperea lor și deturnarea spre alte scopuri decât cele pentru care au fost înființate. Pe plan extern, tot ei ne-au blocat recunoașterea independenței, câștigată în 1877, cu jertfa a peste zece mii de români, au încercat să împiedice Marea Unirea de la 1918 și în toată perioada interbelică au sabotat-o, până la drama anului 1940, când bestialitatea lor împotriva armatei și administrației române, aflate în retragere din Basarabia, Bucovina și Ținutul Herța a atins dimensiuni apocaliptice.
După ’90, profitând de haosul produs în țară și disoluția statului român, la care-și adusese o contribuție substanțială, au declanșat o prigoană furibundă împotriva poporului român, învinovăți-l de holocaust și alte fapte reprobabile imaginate de ei. Au reușit să pună stăpânire pe întreg aparatul de stat și să-l folosească în planurile lor mârșave. Numai dacă este să analizăm legislația adoptată, ne putem da seama în ce stare de sclavie au adus poporul român. A devenit unul dintre cele mai grave delicte, îndrăzneala de a pronunța, de a spune ceva despre o personalitate istorică sau de cultură românească, neagreată de ei, sau de a exprima o opinie contrară dogmelor pe care au reușit să le impună și să le întărească prin lege.
Iată, dragi români, că în timp ce împotriva memoriei Mareșalului Ion Antonescu continuă prigoana, deși în timpul războiului salvase peste 400 000 de evrei, în schimb nu au nimic de acuzat la adresa lui Miklos Horthy, conducătorul Ungariei din acel timp, a cărei contribuție la Holocaust se estimează la cifra de peste 500 000 de mii de evrei exterminați. Nu se aude nici un măcar un șoptit din partea lor că lui Horthy i s-au ridicat statui în Ungaria și chiar în România, că este omagiat în festivități publice, că străzi și instituții îi poartă numele etc. În schimb pe Mareșalul Ion Antonescu nici măcar să-și ducă somnul fără mormânt nu-l lasă. Ei ar trebui să-i ridice statui, nu să le dărâme pe cele construite de români.
Asta-i, deci, marea nedumerire: DE CE ÎI PRIGONESC PE CEI CARE LE FAC BINE, CARE-I SALVEAZĂ CHIAR ȘI DE LA MOARTE, SACRIFICÂNDU-SE PE EI?!
Prof. univ. Alexandru Amititeloaie
?LERTĂ!!!!
Nu mai cumpărați nimic de la Vel Pitar. Au fost preluați de Bimbo o firmă mexicană, fără linia de morărit Șapte Spice. Toate produsele lor conțin făină de greieri.
Boicot! Sper să înțeleagă ignoranții, doar așa mai putem lupta falimentând prin neconsum, ori cine vine pe piață cu mizerii din astea trebuiesc BOICOTAȚI! nu cumpărați!!!!!! Nu există nici o scuză!
Un canal cu filme bune?cu subtitrare în limba romana?
SILEX | Film de acțiune | Filme de lung metraj HD
?ABONEAZA-TE ➫ https://www.youtube.com/channel/UCZ45Kst_Aq3Gn3ZlxMf-hWg?sub_confirmation=1
Eroul principal, Shaman, fost luptător de elită al Forțelor pentru Operațiuni Speciale, vine în vizită la tov
Ca sa stiti!☟☟☟
Câteva amănunte despre SIRIA!☟☟☟
1. In Siria, nu există nicio bancă centrală Rothschild.
2. Siria a interzis produsele alimentare modificate genetic, precum și cultivarea și importul acestora.
3. Siria este singura țară arabă care nu are datorii la Fondul Monetar Internațional, nici la Banca Mondială, nici la altcineva.
4. Familia lui Assad face parte din orientarea (religioasă) alawită; acesta este un curent minoritar şiit al islamului tolerant; a fost combătută de la moartea lui Mohamed de majoritatea sunnită.
5. Femeile din Siria au aceleași drepturi ca și bărbații în privința studiilor, sănătății și educației.
6. Femeile siriene nu sunt obligate să poarte vălul. Legea Sharia (Legea islamică) este neconstituţională în Siria.
7. Siria este singura țară arabă cu o constituție seculară și nu tolerează mișcările extremiste islamice, care sunt combătute puternic (chiar și cu metode extreme).
8. Aproximativ 10 % din populația siriană aparține uneia dintre multele ramuri creștine, prezente întotdeauna în viața politică și socială.
9. În alte țări arabe populația creștină nu ajunge la 1% din cauza tratamentului prost.
10. Siria este singura țară mediteraneană în întregime proprietară petrolului său (aproximativ 500.000 barili / zi) și nu și-a privatizate companiile de stat.
11. Siria are o largă deschidere spre cultura și societățile occidentale, cum numai Libanul o mai are în lumea arabă.
12. Siria a fost singura țară pașnică din zonă, fără războaie sau conflicte interne.
13. Siria este singura țară din lume care a primi refugiații irakieni, fără nicio discriminare socială, politică sau religioasă.
14. Bashar al-Assad are o susținere populară foarte mare.
15. Siria dispune de rezerve de petrol exploatabile (aproximativ 2,5 miliarde de barili), care este rezervată întreprinderilor de stat.
Răspândiți acest articol pentru că întreaga lume trebuie să-şi deschidă ochii, fără violenţă mascată de cuvinte precum „democraţia” sau „misiune de pace".
Ajunge!!!
Hmmm un semn de mulțumire pentru ce au făcut nenorociți din conducere pentru eii??
Eugen Luca
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Eugen Luca
3 ani în urmă
Foto
NU VEI ÎNVĂȚA ASTA NICIODATĂ LA ȘCOALĂ.
° Zona Africii = 30,37 milioane km2
° Zona Chinei = 9,6 milioane km2
° Zona SUA = 9,8 milioane km2
° Zona Europa = 10,18 milioane km2
● Africa este mai mare decât toată Europa, China și Statele Unite ale Americii împreună.
● Dar pe majoritatea hărților lumii, Africa este reprezentată în reduse.
Acest lucru este făcut în mod deliberat pentru a crea efectul vizual al unei mici Africi pentru a manipula, spăla creierul și înșela africanii oriunde s-ar afla.
- Africa are 60% teren arabil.
- Africa deține 90% din rezerva de materie primă.
- Africa deține 40% din rezerva globală de aur.
- Africa, 33% din rezerva de diamante.
- Africa are 80% din rezerva globală a coltanului (minerale pentru producția de telefonie și electronice), în principal în Republica Democrată Congo.
- Africa are 60% din rezerva globală de cobalt (mineral pentru fabricarea bateriilor auto).
- Africa este bogată în petrol și gaze naturale.
- Africa (Namibia) are cea mai bogată coastă de pești din lume.
- Africa este bogată în mangan, fier și lemn.
- Africa este de trei ori zona Chinei, de trei ori zona Europei, de trei ori Statele Unite ale Americii.
- Africa are treizeci și jumătate de milioane km2 (30 875 415 km2).
- Africa are 1,3 miliarde de locuitori (China are 1,4 miliarde de locuitori în 9,6 milioane km2).
Ceea ce înseamnă că Africa este SUBPOPULATĂ.
- Ținuturile arabile ale Republicii Democrate Congo sunt capabile să hrănească toată Africa.
Și tot pământul arabil al Africii este un cordon pentru a hrăni întreaga lume.
- Republica Democrată Congo are râuri importante care pot ilumina Africa.
Problema este că CIA, companiile occidentale și unele marionete africane au destabilizat RDC timp de zeci de ani.
- Africa este un continent divers cultural din punct de vedere al dansului, muzicii, arhitecturii, sculpturii etc.
- Africa găzduiește 30.000 de rețete medicinale și ierburi pe care Occidentul le modifică în laboratoarele sale.
- Africa are o populație globală tânără care ar trebui să ajungă la 2,5 miliarde până în anul 2050.
● AFRICA REPREZINTĂ VIITORUL OMENIRII
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.