Silvius Banica

#profudeistorie 2 mai în istorie... 2 mai este a 122-a zi a calendarului gregorian și ziua a 123-a în anii bisecți. Mai sunt 243 de zile până la sfârșitul anului. Evenimente 74: Sinuciderea iudeilor din cetatea Masada; intrarea armatelor romane în „cetatea morților”. 1497: Navigatorul John Cabot pornește în călătoria sa spre continentul american. 1536: Regina Anne Boleyn a Angliei, a doua soție a regelui Henric al VIII-lea, este arestată și închisă sub acuzația de adulter, incest, trădare și vrăjitorie. 1635: La Paris, se deschide Jardin Royal des plantes médicinales, grădina regală de plante medicinale. Grădina a fost plantată sub instrucțiunile medicilor regelui Ludovic al XIII-lea, Jean Hérouard și Guy de La Brosse. Cinci ani mai târziu, ea a fost pusă la dispoziția publicului. 1816: Are loc căsătoria dintre Léopold de Saxa-Coburg și Prințesa Charlotte Augusta de Wales, moștenitoarea Prințului Regent George al Regatului Unit. 1869: La Paris se deschide un loc de divertisment muzical sub numele de Folies Trévise. Se va dezvolta ca un teatru de vodevil și cabaret și va deveni cunoscut sub numele de Folies Bergère. 1874: Karl May este eliberat din închisoarea Waldheim, unde a ispășit o condamnare la închisoare pentru vagabondaj. 1927: Louis Bromfield obține premiul Pulitzer pentru Toamna timpurie. 1936: Are loc premiera Petrică și lupul de Serghei Prokofiev care, conform cuvintelor compozitorului, a fost de rău augur, "...[participarea] a fost săracă și nu a reușit să atragă atenția". 1938: Thornton Wilder obține premiul Pulitzer pentru Orașul nostru. 1945: Oficialii Uniunii Sovietice au anunțat căderea Berlinului. Generalul Helmuth Weidling semnează predarea Berlinului către Armata Roșie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. 1949: Arthur Miller obține premiul Pulitzer pentru Moartea unui comis voiajor. 1953: În Iordania, Hussein I, în vârstă de 17 ani, urcă pe tron după ce a fost proclamat rege la 11 august a anului precedent din cauza unei boli nervoase a tatălui său Talal. 1955: Tennessee Williams obține Premiul Pulitzer pentru dramaturgie pentru Pisica pe acoperișul fierbinte. 1960: Caryl Chessman, condamnat la moarte în SUA, este executat, după ce executarea hotărârii a fost amânată de opt ori. Cazul a declanșat o dezbatere la nivel mondial asupra pedepsei cu moartea, pentru că persistă îndoielile asupra făptașului. 1964: Prima ascensiune a Shishapangma, al paisprezecelea munte ca înălțime din lume și cel mai mic dintre cei de peste opt mii de metri. 1968: Lansarea celui de-al doilea program al Televiziunii Române, TVR 2. 1969: Nava britanică Queen Elizabeth 2 pornește în călătoria sa inaugurală de la Southampton la New York. 1980: Începe vizita Papei Ioan Paul al II-lea pe continentul african. 1989: Ungaria și-a deschis frontiera cu Austria și a început demontarea gardului de sârmă ghimpată de la Hegyeshalom. Începutul căderii Cortinei de Fier. 1997: În urma victoriei sale din ziua precedentă, Tony Blair este învestit ca prim-ministru al Marii Britanii. 2004: Membrii partidului de dreapta Likud, condus de premierul israelian, Ariel Sharon, au respins, în cadrul unui referendum, planul israelian de separare unilaterală a teritoiilor palestiniene. 2004: Premierul Leszek Miller a demisionat din funcție, cabinetul său fiind dizolvat. Președintele Poloniei, Aleksander Kwasniewski, l-a numit oficial în aceasta funcție pe Marek Belka și a învestit noul guvern, social-democrat. 2011: Teroristul Osama bin Laden este ucis de către membrii unor forțe speciale americane din Abbottabad, Pakistan, în cursul operațiunii cu numele de cod Operațiunea Neptune Spear. 2012: O versiune pastel a tabloului Țipătul, de pictorul norvegian Edvard Munch, se vinde cu 120 de milioane de dolari într-o licitație din New York, stabilind un nou record mondial pentru o operă de artă la licitație. Sărbători In calendarul ortodox: Joia din Saptamana Patimilor (Denia celor 12 Evanghelii); Aducerea moastelor Sfantului Atanasie cel Mare; Sfantul Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului Polonia: Ziua Steagului România: Ziua Națională a Tineretului

#profudeistorie 2 mai în istorie... 2 mai este a 122-a zi a calendarului gregorian și ziua a 123-a în anii bisecți. Mai sunt 243 de zile până la sfârșitul anului. Evenimente 74: Sinuciderea iudeilor din cetatea Masada; intrarea armatelor romane în „cetatea morților”. 1497: Navigatorul John Cabot pornește în călătoria sa spre continentul american. 1536: Regina Anne Boleyn a Angliei, a doua soție a regelui Henric al VIII-lea, este arestată și închisă sub acuzația de adulter, incest, trădare și vrăjitorie. 1635: La Paris, se deschide Jardin Royal des plantes médicinales, grădina regală de plante medicinale. Grădina a fost plantată sub instrucțiunile medicilor regelui Ludovic al XIII-lea, Jean Hérouard și Guy de La Brosse. Cinci ani mai târziu, ea a fost pusă la dispoziția publicului. 1816: Are loc căsătoria dintre Léopold de Saxa-Coburg și Prințesa Charlotte Augusta de Wales, moștenitoarea Prințului Regent George al Regatului Unit. 1869: La Paris se deschide un loc de divertisment muzical sub numele de Folies Trévise. Se va dezvolta ca un teatru de vodevil și cabaret și va deveni cunoscut sub numele de Folies Bergère. 1874: Karl May este eliberat din închisoarea Waldheim, unde a ispășit o condamnare la închisoare pentru vagabondaj. 1927: Louis Bromfield obține premiul Pulitzer pentru Toamna timpurie. 1936: Are loc premiera Petrică și lupul de Serghei Prokofiev care, conform cuvintelor compozitorului, a fost de rău augur, "...[participarea] a fost săracă și nu a reușit să atragă atenția". 1938: Thornton Wilder obține premiul Pulitzer pentru Orașul nostru. 1945: Oficialii Uniunii Sovietice au anunțat căderea Berlinului. Generalul Helmuth Weidling semnează predarea Berlinului către Armata Roșie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. 1949: Arthur Miller obține premiul Pulitzer pentru Moartea unui comis voiajor. 1953: În Iordania, Hussein I, în vârstă de 17 ani, urcă pe tron după ce a fost proclamat rege la 11 august a anului precedent din cauza unei boli nervoase a tatălui său Talal. 1955: Tennessee Williams obține Premiul Pulitzer pentru dramaturgie pentru Pisica pe acoperișul fierbinte. 1960: Caryl Chessman, condamnat la moarte în SUA, este executat, după ce executarea hotărârii a fost amânată de opt ori. Cazul a declanșat o dezbatere la nivel mondial asupra pedepsei cu moartea, pentru că persistă îndoielile asupra făptașului. 1964: Prima ascensiune a Shishapangma, al paisprezecelea munte ca înălțime din lume și cel mai mic dintre cei de peste opt mii de metri. 1968: Lansarea celui de-al doilea program al Televiziunii Române, TVR 2. 1969: Nava britanică Queen Elizabeth 2 pornește în călătoria sa inaugurală de la Southampton la New York. 1980: Începe vizita Papei Ioan Paul al II-lea pe continentul african. 1989: Ungaria și-a deschis frontiera cu Austria și a început demontarea gardului de sârmă ghimpată de la Hegyeshalom. Începutul căderii Cortinei de Fier. 1997: În urma victoriei sale din ziua precedentă, Tony Blair este învestit ca prim-ministru al Marii Britanii. 2004: Membrii partidului de dreapta Likud, condus de premierul israelian, Ariel Sharon, au respins, în cadrul unui referendum, planul israelian de separare unilaterală a teritoiilor palestiniene. 2004: Premierul Leszek Miller a demisionat din funcție, cabinetul său fiind dizolvat. Președintele Poloniei, Aleksander Kwasniewski, l-a numit oficial în aceasta funcție pe Marek Belka și a învestit noul guvern, social-democrat. 2011: Teroristul Osama bin Laden este ucis de către membrii unor forțe speciale americane din Abbottabad, Pakistan, în cursul operațiunii cu numele de cod Operațiunea Neptune Spear. 2012: O versiune pastel a tabloului Țipătul, de pictorul norvegian Edvard Munch, se vinde cu 120 de milioane de dolari într-o licitație din New York, stabilind un nou record mondial pentru o operă de artă la licitație. Sărbători In calendarul ortodox: Joia din Saptamana Patimilor (Denia celor 12 Evanghelii); Aducerea moastelor Sfantului Atanasie cel Mare; Sfantul Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului Polonia: Ziua Steagului România: Ziua Națională a Tineretului

Bună dimineața, Prieteni ! A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre... #disdedimineata

#sazambimzic Statusul zilei de 1 Mai...

Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi ! #unapezidelamine

#rapidiubirefarasfarsit "Stimați Rapidiști, Faptul că nu am reușit să atingem niciunul dintre obiectivele propuse pentru acest sezon este dezamăgitor pentru noi toți - pentru dumneavoastră, suporterii, pentru angajații clubului, cât și pentru cei doi acționari, în egală măsură. Rezultatele proaste din acest an, în condițiile în care investițiile au crescut substanțial, necesită o regândire completă a modului în care evaluăm performanța tuturor colegilor din departamentul sportiv: jucători, antrenori, staff tehnic, manageri. Să fiu clar, în orice firmă (un club sportiv este și el o firmă), evaluarea permanentă, obiectivă și riguroasă a tuturor angajaților stă la baza performanței, a eficienței firmei respective. Această evaluare este făcută întotdeauna de manageri pentru angajați și de proprietari pentru manageri. Pentru mine, este evident că la noi evaluările au fost făcute sub standardele cu care sunt eu obișnuit, iar managerii nu au apărat interesele clubului într-un mod ferm și exigent. La Rapid, nu dorim să ne spălăm rufele în public. Lăsăm alte echipe să facă acest lucru, dar vom interveni imediat pentru a aduce rigurozitatea și performanța în club. În ultimii doi ani, m-am ocupat direct de zona economică a Rapidului, unde am reușit să creștem repede și sănătos, managerii și-au asumat responsabilitățile, iar gestiunile sunt ținute curat, ireproșabil. Acum, însă, rezultatele proaste ale echipei, din ultima vreme, m-au forțat să aloc atenție și în zona sportivă. Pentru ultimele trei etape, Bogdan Lobonț nu poate să facă minuni, dar sunt convins că toți jucătorii știu că atitudinea lor din aceste trei meciuri va fi definitorie în ceea ce privește continuarea activității lor la noi în club, indiferent de contractul pe care îl au semnat în acest moment. Avem jucători tineri, cu potențial, care își așteaptă șansa de a arăta că pot juca la Rapid. În definitiv, oamenii adoră totdeauna soarele care răsare, nu pe cel care apune. Ceea ce mă interesează, în egală măsură, este ca în următoarele trei săptămâni să decidem noua organigramă și să promovăm manageri responsabili, care vor putea pregăti cum se cuvine sezonul următor. Am mai spus-o și o repet: manageri băieți buni nu există! Exista doar manageri corecți, care mulțumesc celor care merită să primească mulțumiri și care îi sancționează pe cei care merită sancționați, și fac acest lucru constant și echilibrat. Am apreciat Rapidismul ca un mare beneficiu pentru club. L-am asimilat cu pasiunea, cu dedicația, cu dorința de a lupta până la ultimul stop de energie pentru victorie sau pentru îndeplinirea obiectivelor. De aceea, mă deranjează foarte mult să găsesc colegi care invocă Rapidismul pentru a-și crea avantaje personale, pentru a nu respecta disciplina, regulamentele de ordine interioară sau pentru a se strădui mai puțin decât semenii lor. Da, este adevărat, toate campioanele din ultimii 6-7 ani sunt cluburi autoritare, care pun accent pe disciplină, în care deciziile se execută și nu se comentează. Dacă ne dorim să-i învingem, trebuie, la rândul nostru, să fim disciplinați și hotărâți!" ??? ?̦???

#profudeistorie Despre ziua de 1 mai... Ziua muncii... 1 Mai, Ziua Muncii. Totul despre originea şi istoria acestei zile Daniel Teodoreanu, Evenimentul Zilei La 1 Mai, în aproape toată lumea este celebrată Ziua Muncii şi la fel se întâmplă inclusiv în România, dar oare câţi dintre cei care an de an profită de această sărbătoare legală cunosc cu adevărat originea ei ? „Contrar a ceea ce s-ar putea crede, prima Zi a Muncii - zi de sărbătoare oficială - a fost celebrată în Statele Unite. În 1894, când președintele Grover Cleveland, aflat la al doilea mandat, a semnat legea federală privind Ziua Muncii, trei state americane sărbătoreau deja local această zi, iar la New York deveniseră deja tradiționale defilările muncitorilor. Statele Unite erau deja una dintre cele mai industrializate țări din lume. Dar Ziua Muncii este sărbătorită de americani în prima luni din septembrie, iar în Europa de 1 Mai. De unde vine diferența? Deşi statele lumii sărbătoreau Ziua Muncii după revolta muncitorilor din Chicago, comuniştii români şi-au inventat propriii eroi şi au găsit proletari români în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Totul, cu scopul de a nu recunoaşte că această sărbătoare a plecat de la un vis american: acela de a avea ziua de lucru de cel mult 8 ore. În 1948, comuniştii impuşi de Moscova acaparaseră întreagă ţară, însă muncitorilor li se spunea că ei sunt la putere, ei sunt eroii zilei. Puţini ştiau ce aniversează, de fapt: naşterea unui vis duşmănos, un vis american. Chicago. 1 mai 1886. O sută de mii de muncitori au ieşit pe străzile oraşului şi au cerut reducerea timpului de lucru la 8 ore. După patru ani de la luptele violente din Chicago, ziua de 1 mai era declarată Zi Internaţională a Muncii. Dar cum americanii erau exponenţii duşmanului de clasa imperialist, laboratoarele propagandei comuniste au inventat alte origini ale luptei muncitoreşti. Astfel, proletarii români ar fi manifestat în Parisul anul 1871, atunci când muncitorii au preluat puterea în perioada revoluţiei industriale şi au cerut transformarea Parisului în republica autonomă. În plus, comuniştii români aveau nevoie şi de o apartenenţă ideologică serioasă, tot pentru a se distanţa de revolta muncitorilor americani. Internaţionala devine astfel imnul oficial al mişcării socialiste şi, spre bucuria comuniştilor, autorul său a fost un francez, membru al Comunei din Paris şi nu vreun imperialist american. Clasa muncitoare din România avea nevoie de propriii săi martiri. Aflat în ilegalitate în perioada interbelică, Partidul Comunist şi-a căutat originile luptei de clasă în grevele muncitoreşti din perioada crizei economice a anilor 30. Ca lideri ai revoltelor apar viitorii conducători ai partidului: Gheorghe Gheorgiu Dej din rândul muncitorilor feroviari, şi Nicolae Ceauşescu. Până să transforme comuniştii ziua de 1 mai într-o sărbătoare propagandistică, acelaşi lucru l-au făcut toate regimurile dictatoriale, de la Hitler la Carol al II-lea. În România, prima sărbătoare de 1 mai a fost organizată în 1939, după ce Carol al II-lea desfiinţase sindicatele muncitoreşti. Comuniştii au confiscat apoi această manifestaţie regalistă şi după ce au preluat puterea au spus că, de fapt, ei au organizat în ilegalitate acel eveniment. Cosmetizată ca o zi în care doar comuniştii au un merit, 1 Mai s-a transformat de la an la an într-un spectacol grandios, în care carele alegorice şi tablourile uriaşe ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin striveau înţelesul acestei zile. «Exact comunismul, care a vrut să o umple de conţinut adevărat, a golit-o de conţinutul vechi, istoric. Deci a rămas o sărbătoare goală», spune antropologul Vintilă Mihăilescu. După aproape jumătate de secol de comunism, românii au păstrat în memorie paradele interminabile, micii şi berea. Înţelesul acestei sărbători s-a şters. După 34 de ani de la căderea comunismului, românii nu mai sunt obligaţi să defileze pentru partid. 1 mai, ziua internaţională a celor care muncesc, este sărbătorită prin repaos. Cum a apărut Ziua Muncii Prima zi a Muncii a fost celebrată în Statele Unite. În 1894, când președintele Grover Cleveland a semnat legea federală privind Ziua Muncii, trei state americane aveau deja sărbători locale, iar la New York deveniseră tradiționale defilările muncitorilor. Statele Unite erau, în acea vreme, una din cele mai industrializate țari din lume. Dar Ziua Muncii este sărbătorită de americani în prima luni din septembrie, iar în Europa de 1 Mai. Celebrarea Zilei Muncii a apărut în a doua jumătate a secolului 19 în toiul protestelor, grevelor și petițiilor pentru ziua de lucru de 8 ore. Primele revendicări organizate au apărut într-o colonie a Marii Britanii, pe atunci cel mai industrializat stat din lume. «Primele manifestări legate de ziua de lucru de 8 ore au avut loc în Australia în 1856. În 1856 a avut loc prima manifestaţie a muncitorilor australieni pentru obţinerea unei zile de muncă scurtate de 8 ore şi pentru obţinerea asigurărior sociale, asigurărilor de accidente», explică istoricul Cosmin Popa. În deceniile următoare, dezvoltarea industriei și a căilor ferate, a marilor șantiere navale în Europa a sporit influența sindicatelor, a social-democraților și apoi a socialiștilor în viața publică. În 1864, apare o primă confederație a acestor grupări europene, numită Internaționala I, iar în 1889, la exact o sută de ani de la izbucnirea Revoluției Franceze și căderea Bastiliei, Internaționala a II-a, marcată puternic de ideea marxistă a luptei de clasă. În 1889, mai multe grupări socialiste şi social-democrate adunate sub umbrela Internaţionalei a II a au ales ziua de 1 Mai drept zi a solidarităţii între muncitori şi cu muncitorii. De ce luna mai? Pentru că în primele zile ale lui mai 1886, în Statele Unite, în Haymarket, Chicago, avuseseră loc ciocniri între grevişti şi forţele de ordine, ciocniri soldate cu 15 morţi, zeci de răniţi şi câteva condamnări la spânzurătoare. Ideea socialiştilor de a lega Ziua Muncii de un moment sângeros, foarte controversat şi deloc măgulitor pentru autorităţile americane, nu i-a plăcut preşedintelui Grover Cleveland. Aşa a apărut legea prin care prima zi de luni din septembrie a fost declarată Ziua Muncii şi zi de vacanţă. Exemplul a fost repede urmat şi de Otawa. Dar ce s-a întâmplat de fapt în mai 1886 la Chicago? Cosmin Popa explică: «Acolo e vorba de o manifestaţie care a început pe 1 mai, a continuat pe parcursul primelor zile din luna mai, când a avut loc un miting care s-a desfăşurat paşnic, la care nici măcar nu a participat foarte multă lume, pentru că ploua, şi cu puţin înainte de terminarea mitingului a explodat o bombă, care a rănit câţiva muncitori, mai precis patru muncitori, dar și foarte mulţi dintre poliţiştii care constituiau cordonul de protecţie, aprox. 60 de oameni. A urmat o intervenţie în forţă a poliţiei - un număr între 4 şi câteva zeci de victime, nici acum nu se ştie exact. A urmat un proces, un proces destul de spectaculos al vremii.» Mulți istorici sunt astăzi de părere că acuzații din dosarul Haymarket nu au avut parte de un proces corect. S-a dovedit că unul dintre cei condamnații la moarte nici nu se aflase la fața locului, nici nu fusese printre instigatori. Judecătorul și jurații știau însă că la protestele de la Chicago, dar și din alte orașe americane, își făceau simțită prezența grupări anarhiste. Cu un mesaj anti-sistem, acestea susțineau că violența poate devenit armă de luptă pentru rezolvarea revendicărilor sociale, scrie digi24.ro. Presați de emoția publică într-o societate încă foarte violentă, justiția a vrut să le dea acestora un avertisment puternic. «Anarhismul este într-adevăr un curent politic asociat radicalismului extrem, dar nu întotdeauna include anihilarea fizică a celor care sunt oponenţi ai celor care susţin anumite cereri. Radicalismul este expresia epuizării tuturor celorlalte mijloace politice de luptă. Ceea ce deosebea radicalismul a fost credinţa că drepturile şi libertăţile muncitorilor pot fi obţinute într-o manieră hotărâtă numai prin violenţă, prin exercitarea unei presiuni eventual armate asupra maşinii de stat», spune Cosmin Popa. Sistemele pluraliste occidentale au depășit cu bine amenințările anarhiste. Revendicările sindicatelor au început să fie discutate deschis, iar partidele social-democrate moderate și-au găsit loc fie direct în parlamente, fie în facțiuni ale partidelor deja existente. Cea mai slabă verigă s-a dovedit a fi sistemul autocrat din Rusia. În lipsa reformelor treptate, Rusia țaristă a căzut pradă celei mai radicale grupări din Internaționala a II a socialistă, gruparea lui Vladimir Ilici Lenin. Între 1917 și 1921, în anii comunismului de război, bolșevicii considerau că trebuie eliminat nu numai sistemul capitalist-burghez, dar și OAMENII care îl întruchipau. Dezastrul administrației comuniste din Rusia, cu milioane de victime încă din primii ani, a atras critici severe din partea altor grupări socialiste de pe continent. Ziua Muncii în Europa În Europa, povestea lui 1 Mai este una foarte complicată. Încă de la înfiinţare, în anii 20, tânăra Uniune Sovietică, în căutare de simboluri şi sărbători proprii, a adoptat imediat ziua de 1 Mai ca zi de mare sărbătoare. Se ştie mai puţin că 1 Mai a devenit zi de vacanță în 1933, după venirea lui Hitler la putere şi imediat după ce Partidul Naţional Socialist pe care îl conducea a limitat substanţial puterea sindicatelor. În România, a fost marcată pentru prima dată de mişcarea socialistă pe 1 mai 1890. A devenit sărbătoare oficială odată cu instalarea comunismului. Vreme de 70 de ani, în toate orașele și orășelele din Uniunea Sovietică, dar în primul rând în Piața Roșie de la Moscova, de 1 Mai au defilat muncitori, agricultori, profesori, elevi și studenți. Spre deosebire de Ziua Victoriei, celebrată pe 9, defilarea de 1 Mai era una a civililor. «Când am ajuns ca student la Universitatea din Moscova, într-adevăr am participat la manifestaţia din Piaţa Roşie şi era acelaşi lucru, eram mai mari, mă rog, aveam intererese mai diferite. Dar oricum era plăcut. Peste tot era muzică, chişcurile cu diferite lucruri gustoase, după care mergeam sau la restaurant sau la cineva acasă, deci era sărbătoare în toată regula», povestește Nikolai Morozov, fost corespondent ITAR-TASS în România. Defilările de 1 Mai au încetat la Moscova din 1992, adică imediat după dezmembrarea Uniunii Sovietice. Au rămas însă zilele libere. Dacă americanii sărbătoresc Ziua Muncii printr-un week-end prelungit cu acea zi de luni din septembrie, rușii reușesc să obțină o săptămână de vacanță! Contribuie la această numărătoare și Ziua Victoriei, cu două zile libere, 9 și 10 mai. Cei mai mulți moscoviți își petrec aceste zile la așa-numitele dacea, căsuțe de vară aflate în zone rurale. Grătarele și lucrul în grădină acoperă an după an amintirea traumatizantă a epocii lui Stalin, gruzin de origine. În mijlocul sărbătorii prelungite de 1 Mai singura moștenire gruzină pare să fie ... cea din farfurie: «Aaa... se numeşte şaşlîc, de provenienţă gruzină, ceva, chestie mai picantă decât frigăruile dvs. deşi arată aşa (ca nişte frigărui) Şi sunt nelipsite! Asta este bucătărie caucaziană, gruzină, care este foarte populară la Moscova, sunt o grămadă, o groază de restaurate gruzine acolo, sunt o grămadă de feluri exotice. Sunt picante, dar după gust poţi să faci. Sunt şi altele cu tot felul de denumiri exotice. Să nu vorbesc de vodcă!», spune Nikolai Morozov. Cât despre 1 Mai în restul ţărilor europene foste comuniste, sărbătoarea și-a pierdut caracterul politic. A devenit mai degrabă o poveste de primăvară, presărată eventual cu câteva concerte rock”, se arată pe publika.md. ,

#profudeistorie Despre ziua de 1 mai... Ziua muncii... 1 Mai, Ziua Muncii. Totul despre originea şi istoria acestei zile Daniel Teodoreanu, Evenimentul Zilei La 1 Mai, în aproape toată lumea este celebrată Ziua Muncii şi la fel se întâmplă inclusiv în România, dar oare câţi dintre cei care an de an profită de această sărbătoare legală cunosc cu adevărat originea ei ? „Contrar a ceea ce s-ar putea crede, prima Zi a Muncii - zi de sărbătoare oficială - a fost celebrată în Statele Unite. În 1894, când președintele Grover Cleveland, aflat la al doilea mandat, a semnat legea federală privind Ziua Muncii, trei state americane sărbătoreau deja local această zi, iar la New York deveniseră deja tradiționale defilările muncitorilor. Statele Unite erau deja una dintre cele mai industrializate țări din lume. Dar Ziua Muncii este sărbătorită de americani în prima luni din septembrie, iar în Europa de 1 Mai. De unde vine diferența? Deşi statele lumii sărbătoreau Ziua Muncii după revolta muncitorilor din Chicago, comuniştii români şi-au inventat propriii eroi şi au găsit proletari români în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Totul, cu scopul de a nu recunoaşte că această sărbătoare a plecat de la un vis american: acela de a avea ziua de lucru de cel mult 8 ore. În 1948, comuniştii impuşi de Moscova acaparaseră întreagă ţară, însă muncitorilor li se spunea că ei sunt la putere, ei sunt eroii zilei. Puţini ştiau ce aniversează, de fapt: naşterea unui vis duşmănos, un vis american. Chicago. 1 mai 1886. O sută de mii de muncitori au ieşit pe străzile oraşului şi au cerut reducerea timpului de lucru la 8 ore. După patru ani de la luptele violente din Chicago, ziua de 1 mai era declarată Zi Internaţională a Muncii. Dar cum americanii erau exponenţii duşmanului de clasa imperialist, laboratoarele propagandei comuniste au inventat alte origini ale luptei muncitoreşti. Astfel, proletarii români ar fi manifestat în Parisul anul 1871, atunci când muncitorii au preluat puterea în perioada revoluţiei industriale şi au cerut transformarea Parisului în republica autonomă. În plus, comuniştii români aveau nevoie şi de o apartenenţă ideologică serioasă, tot pentru a se distanţa de revolta muncitorilor americani. Internaţionala devine astfel imnul oficial al mişcării socialiste şi, spre bucuria comuniştilor, autorul său a fost un francez, membru al Comunei din Paris şi nu vreun imperialist american. Clasa muncitoare din România avea nevoie de propriii săi martiri. Aflat în ilegalitate în perioada interbelică, Partidul Comunist şi-a căutat originile luptei de clasă în grevele muncitoreşti din perioada crizei economice a anilor 30. Ca lideri ai revoltelor apar viitorii conducători ai partidului: Gheorghe Gheorgiu Dej din rândul muncitorilor feroviari, şi Nicolae Ceauşescu. Până să transforme comuniştii ziua de 1 mai într-o sărbătoare propagandistică, acelaşi lucru l-au făcut toate regimurile dictatoriale, de la Hitler la Carol al II-lea. În România, prima sărbătoare de 1 mai a fost organizată în 1939, după ce Carol al II-lea desfiinţase sindicatele muncitoreşti. Comuniştii au confiscat apoi această manifestaţie regalistă şi după ce au preluat puterea au spus că, de fapt, ei au organizat în ilegalitate acel eveniment. Cosmetizată ca o zi în care doar comuniştii au un merit, 1 Mai s-a transformat de la an la an într-un spectacol grandios, în care carele alegorice şi tablourile uriaşe ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin striveau înţelesul acestei zile. «Exact comunismul, care a vrut să o umple de conţinut adevărat, a golit-o de conţinutul vechi, istoric. Deci a rămas o sărbătoare goală», spune antropologul Vintilă Mihăilescu. După aproape jumătate de secol de comunism, românii au păstrat în memorie paradele interminabile, micii şi berea. Înţelesul acestei sărbători s-a şters. După 34 de ani de la căderea comunismului, românii nu mai sunt obligaţi să defileze pentru partid. 1 mai, ziua internaţională a celor care muncesc, este sărbătorită prin repaos. Cum a apărut Ziua Muncii Prima zi a Muncii a fost celebrată în Statele Unite. În 1894, când președintele Grover Cleveland a semnat legea federală privind Ziua Muncii, trei state americane aveau deja sărbători locale, iar la New York deveniseră tradiționale defilările muncitorilor. Statele Unite erau, în acea vreme, una din cele mai industrializate țari din lume. Dar Ziua Muncii este sărbătorită de americani în prima luni din septembrie, iar în Europa de 1 Mai. Celebrarea Zilei Muncii a apărut în a doua jumătate a secolului 19 în toiul protestelor, grevelor și petițiilor pentru ziua de lucru de 8 ore. Primele revendicări organizate au apărut într-o colonie a Marii Britanii, pe atunci cel mai industrializat stat din lume. «Primele manifestări legate de ziua de lucru de 8 ore au avut loc în Australia în 1856. În 1856 a avut loc prima manifestaţie a muncitorilor australieni pentru obţinerea unei zile de muncă scurtate de 8 ore şi pentru obţinerea asigurărior sociale, asigurărilor de accidente», explică istoricul Cosmin Popa. În deceniile următoare, dezvoltarea industriei și a căilor ferate, a marilor șantiere navale în Europa a sporit influența sindicatelor, a social-democraților și apoi a socialiștilor în viața publică. În 1864, apare o primă confederație a acestor grupări europene, numită Internaționala I, iar în 1889, la exact o sută de ani de la izbucnirea Revoluției Franceze și căderea Bastiliei, Internaționala a II-a, marcată puternic de ideea marxistă a luptei de clasă. În 1889, mai multe grupări socialiste şi social-democrate adunate sub umbrela Internaţionalei a II a au ales ziua de 1 Mai drept zi a solidarităţii între muncitori şi cu muncitorii. De ce luna mai? Pentru că în primele zile ale lui mai 1886, în Statele Unite, în Haymarket, Chicago, avuseseră loc ciocniri între grevişti şi forţele de ordine, ciocniri soldate cu 15 morţi, zeci de răniţi şi câteva condamnări la spânzurătoare. Ideea socialiştilor de a lega Ziua Muncii de un moment sângeros, foarte controversat şi deloc măgulitor pentru autorităţile americane, nu i-a plăcut preşedintelui Grover Cleveland. Aşa a apărut legea prin care prima zi de luni din septembrie a fost declarată Ziua Muncii şi zi de vacanţă. Exemplul a fost repede urmat şi de Otawa. Dar ce s-a întâmplat de fapt în mai 1886 la Chicago? Cosmin Popa explică: «Acolo e vorba de o manifestaţie care a început pe 1 mai, a continuat pe parcursul primelor zile din luna mai, când a avut loc un miting care s-a desfăşurat paşnic, la care nici măcar nu a participat foarte multă lume, pentru că ploua, şi cu puţin înainte de terminarea mitingului a explodat o bombă, care a rănit câţiva muncitori, mai precis patru muncitori, dar și foarte mulţi dintre poliţiştii care constituiau cordonul de protecţie, aprox. 60 de oameni. A urmat o intervenţie în forţă a poliţiei - un număr între 4 şi câteva zeci de victime, nici acum nu se ştie exact. A urmat un proces, un proces destul de spectaculos al vremii.» Mulți istorici sunt astăzi de părere că acuzații din dosarul Haymarket nu au avut parte de un proces corect. S-a dovedit că unul dintre cei condamnații la moarte nici nu se aflase la fața locului, nici nu fusese printre instigatori. Judecătorul și jurații știau însă că la protestele de la Chicago, dar și din alte orașe americane, își făceau simțită prezența grupări anarhiste. Cu un mesaj anti-sistem, acestea susțineau că violența poate devenit armă de luptă pentru rezolvarea revendicărilor sociale, scrie digi24.ro. Presați de emoția publică într-o societate încă foarte violentă, justiția a vrut să le dea acestora un avertisment puternic. «Anarhismul este într-adevăr un curent politic asociat radicalismului extrem, dar nu întotdeauna include anihilarea fizică a celor care sunt oponenţi ai celor care susţin anumite cereri. Radicalismul este expresia epuizării tuturor celorlalte mijloace politice de luptă. Ceea ce deosebea radicalismul a fost credinţa că drepturile şi libertăţile muncitorilor pot fi obţinute într-o manieră hotărâtă numai prin violenţă, prin exercitarea unei presiuni eventual armate asupra maşinii de stat», spune Cosmin Popa. Sistemele pluraliste occidentale au depășit cu bine amenințările anarhiste. Revendicările sindicatelor au început să fie discutate deschis, iar partidele social-democrate moderate și-au găsit loc fie direct în parlamente, fie în facțiuni ale partidelor deja existente. Cea mai slabă verigă s-a dovedit a fi sistemul autocrat din Rusia. În lipsa reformelor treptate, Rusia țaristă a căzut pradă celei mai radicale grupări din Internaționala a II a socialistă, gruparea lui Vladimir Ilici Lenin. Între 1917 și 1921, în anii comunismului de război, bolșevicii considerau că trebuie eliminat nu numai sistemul capitalist-burghez, dar și OAMENII care îl întruchipau. Dezastrul administrației comuniste din Rusia, cu milioane de victime încă din primii ani, a atras critici severe din partea altor grupări socialiste de pe continent. Ziua Muncii în Europa În Europa, povestea lui 1 Mai este una foarte complicată. Încă de la înfiinţare, în anii 20, tânăra Uniune Sovietică, în căutare de simboluri şi sărbători proprii, a adoptat imediat ziua de 1 Mai ca zi de mare sărbătoare. Se ştie mai puţin că 1 Mai a devenit zi de vacanță în 1933, după venirea lui Hitler la putere şi imediat după ce Partidul Naţional Socialist pe care îl conducea a limitat substanţial puterea sindicatelor. În România, a fost marcată pentru prima dată de mişcarea socialistă pe 1 mai 1890. A devenit sărbătoare oficială odată cu instalarea comunismului. Vreme de 70 de ani, în toate orașele și orășelele din Uniunea Sovietică, dar în primul rând în Piața Roșie de la Moscova, de 1 Mai au defilat muncitori, agricultori, profesori, elevi și studenți. Spre deosebire de Ziua Victoriei, celebrată pe 9, defilarea de 1 Mai era una a civililor. «Când am ajuns ca student la Universitatea din Moscova, într-adevăr am participat la manifestaţia din Piaţa Roşie şi era acelaşi lucru, eram mai mari, mă rog, aveam intererese mai diferite. Dar oricum era plăcut. Peste tot era muzică, chişcurile cu diferite lucruri gustoase, după care mergeam sau la restaurant sau la cineva acasă, deci era sărbătoare în toată regula», povestește Nikolai Morozov, fost corespondent ITAR-TASS în România. Defilările de 1 Mai au încetat la Moscova din 1992, adică imediat după dezmembrarea Uniunii Sovietice. Au rămas însă zilele libere. Dacă americanii sărbătoresc Ziua Muncii printr-un week-end prelungit cu acea zi de luni din septembrie, rușii reușesc să obțină o săptămână de vacanță! Contribuie la această numărătoare și Ziua Victoriei, cu două zile libere, 9 și 10 mai. Cei mai mulți moscoviți își petrec aceste zile la așa-numitele dacea, căsuțe de vară aflate în zone rurale. Grătarele și lucrul în grădină acoperă an după an amintirea traumatizantă a epocii lui Stalin, gruzin de origine. În mijlocul sărbătorii prelungite de 1 Mai singura moștenire gruzină pare să fie ... cea din farfurie: «Aaa... se numeşte şaşlîc, de provenienţă gruzină, ceva, chestie mai picantă decât frigăruile dvs. deşi arată aşa (ca nişte frigărui) Şi sunt nelipsite! Asta este bucătărie caucaziană, gruzină, care este foarte populară la Moscova, sunt o grămadă, o groază de restaurate gruzine acolo, sunt o grămadă de feluri exotice. Sunt picante, dar după gust poţi să faci. Sunt şi altele cu tot felul de denumiri exotice. Să nu vorbesc de vodcă!», spune Nikolai Morozov. Cât despre 1 Mai în restul ţărilor europene foste comuniste, sărbătoarea și-a pierdut caracterul politic. A devenit mai degrabă o poveste de primăvară, presărată eventual cu câteva concerte rock”, se arată pe publika.md. ,

#profudeistorie Despre ziua de 1 mai... Ziua muncii... 1 Mai, Ziua Muncii. Totul despre originea şi istoria acestei zile Daniel Teodoreanu, Evenimentul Zilei La 1 Mai, în aproape toată lumea este celebrată Ziua Muncii şi la fel se întâmplă inclusiv în România, dar oare câţi dintre cei care an de an profită de această sărbătoare legală cunosc cu adevărat originea ei ? „Contrar a ceea ce s-ar putea crede, prima Zi a Muncii - zi de sărbătoare oficială - a fost celebrată în Statele Unite. În 1894, când președintele Grover Cleveland, aflat la al doilea mandat, a semnat legea federală privind Ziua Muncii, trei state americane sărbătoreau deja local această zi, iar la New York deveniseră deja tradiționale defilările muncitorilor. Statele Unite erau deja una dintre cele mai industrializate țări din lume. Dar Ziua Muncii este sărbătorită de americani în prima luni din septembrie, iar în Europa de 1 Mai. De unde vine diferența? Deşi statele lumii sărbătoreau Ziua Muncii după revolta muncitorilor din Chicago, comuniştii români şi-au inventat propriii eroi şi au găsit proletari români în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Totul, cu scopul de a nu recunoaşte că această sărbătoare a plecat de la un vis american: acela de a avea ziua de lucru de cel mult 8 ore. În 1948, comuniştii impuşi de Moscova acaparaseră întreagă ţară, însă muncitorilor li se spunea că ei sunt la putere, ei sunt eroii zilei. Puţini ştiau ce aniversează, de fapt: naşterea unui vis duşmănos, un vis american. Chicago. 1 mai 1886. O sută de mii de muncitori au ieşit pe străzile oraşului şi au cerut reducerea timpului de lucru la 8 ore. După patru ani de la luptele violente din Chicago, ziua de 1 mai era declarată Zi Internaţională a Muncii. Dar cum americanii erau exponenţii duşmanului de clasa imperialist, laboratoarele propagandei comuniste au inventat alte origini ale luptei muncitoreşti. Astfel, proletarii români ar fi manifestat în Parisul anul 1871, atunci când muncitorii au preluat puterea în perioada revoluţiei industriale şi au cerut transformarea Parisului în republica autonomă. În plus, comuniştii români aveau nevoie şi de o apartenenţă ideologică serioasă, tot pentru a se distanţa de revolta muncitorilor americani. Internaţionala devine astfel imnul oficial al mişcării socialiste şi, spre bucuria comuniştilor, autorul său a fost un francez, membru al Comunei din Paris şi nu vreun imperialist american. Clasa muncitoare din România avea nevoie de propriii săi martiri. Aflat în ilegalitate în perioada interbelică, Partidul Comunist şi-a căutat originile luptei de clasă în grevele muncitoreşti din perioada crizei economice a anilor 30. Ca lideri ai revoltelor apar viitorii conducători ai partidului: Gheorghe Gheorgiu Dej din rândul muncitorilor feroviari, şi Nicolae Ceauşescu. Până să transforme comuniştii ziua de 1 mai într-o sărbătoare propagandistică, acelaşi lucru l-au făcut toate regimurile dictatoriale, de la Hitler la Carol al II-lea. În România, prima sărbătoare de 1 mai a fost organizată în 1939, după ce Carol al II-lea desfiinţase sindicatele muncitoreşti. Comuniştii au confiscat apoi această manifestaţie regalistă şi după ce au preluat puterea au spus că, de fapt, ei au organizat în ilegalitate acel eveniment. Cosmetizată ca o zi în care doar comuniştii au un merit, 1 Mai s-a transformat de la an la an într-un spectacol grandios, în care carele alegorice şi tablourile uriaşe ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin striveau înţelesul acestei zile. «Exact comunismul, care a vrut să o umple de conţinut adevărat, a golit-o de conţinutul vechi, istoric. Deci a rămas o sărbătoare goală», spune antropologul Vintilă Mihăilescu. După aproape jumătate de secol de comunism, românii au păstrat în memorie paradele interminabile, micii şi berea. Înţelesul acestei sărbători s-a şters. După 34 de ani de la căderea comunismului, românii nu mai sunt obligaţi să defileze pentru partid. 1 mai, ziua internaţională a celor care muncesc, este sărbătorită prin repaos. Cum a apărut Ziua Muncii Prima zi a Muncii a fost celebrată în Statele Unite. În 1894, când președintele Grover Cleveland a semnat legea federală privind Ziua Muncii, trei state americane aveau deja sărbători locale, iar la New York deveniseră tradiționale defilările muncitorilor. Statele Unite erau, în acea vreme, una din cele mai industrializate țari din lume. Dar Ziua Muncii este sărbătorită de americani în prima luni din septembrie, iar în Europa de 1 Mai. Celebrarea Zilei Muncii a apărut în a doua jumătate a secolului 19 în toiul protestelor, grevelor și petițiilor pentru ziua de lucru de 8 ore. Primele revendicări organizate au apărut într-o colonie a Marii Britanii, pe atunci cel mai industrializat stat din lume. «Primele manifestări legate de ziua de lucru de 8 ore au avut loc în Australia în 1856. În 1856 a avut loc prima manifestaţie a muncitorilor australieni pentru obţinerea unei zile de muncă scurtate de 8 ore şi pentru obţinerea asigurărior sociale, asigurărilor de accidente», explică istoricul Cosmin Popa. În deceniile următoare, dezvoltarea industriei și a căilor ferate, a marilor șantiere navale în Europa a sporit influența sindicatelor, a social-democraților și apoi a socialiștilor în viața publică. În 1864, apare o primă confederație a acestor grupări europene, numită Internaționala I, iar în 1889, la exact o sută de ani de la izbucnirea Revoluției Franceze și căderea Bastiliei, Internaționala a II-a, marcată puternic de ideea marxistă a luptei de clasă. În 1889, mai multe grupări socialiste şi social-democrate adunate sub umbrela Internaţionalei a II a au ales ziua de 1 Mai drept zi a solidarităţii între muncitori şi cu muncitorii. De ce luna mai? Pentru că în primele zile ale lui mai 1886, în Statele Unite, în Haymarket, Chicago, avuseseră loc ciocniri între grevişti şi forţele de ordine, ciocniri soldate cu 15 morţi, zeci de răniţi şi câteva condamnări la spânzurătoare. Ideea socialiştilor de a lega Ziua Muncii de un moment sângeros, foarte controversat şi deloc măgulitor pentru autorităţile americane, nu i-a plăcut preşedintelui Grover Cleveland. Aşa a apărut legea prin care prima zi de luni din septembrie a fost declarată Ziua Muncii şi zi de vacanţă. Exemplul a fost repede urmat şi de Otawa. Dar ce s-a întâmplat de fapt în mai 1886 la Chicago? Cosmin Popa explică: «Acolo e vorba de o manifestaţie care a început pe 1 mai, a continuat pe parcursul primelor zile din luna mai, când a avut loc un miting care s-a desfăşurat paşnic, la care nici măcar nu a participat foarte multă lume, pentru că ploua, şi cu puţin înainte de terminarea mitingului a explodat o bombă, care a rănit câţiva muncitori, mai precis patru muncitori, dar și foarte mulţi dintre poliţiştii care constituiau cordonul de protecţie, aprox. 60 de oameni. A urmat o intervenţie în forţă a poliţiei - un număr între 4 şi câteva zeci de victime, nici acum nu se ştie exact. A urmat un proces, un proces destul de spectaculos al vremii.» Mulți istorici sunt astăzi de părere că acuzații din dosarul Haymarket nu au avut parte de un proces corect. S-a dovedit că unul dintre cei condamnații la moarte nici nu se aflase la fața locului, nici nu fusese printre instigatori. Judecătorul și jurații știau însă că la protestele de la Chicago, dar și din alte orașe americane, își făceau simțită prezența grupări anarhiste. Cu un mesaj anti-sistem, acestea susțineau că violența poate devenit armă de luptă pentru rezolvarea revendicărilor sociale, scrie digi24.ro. Presați de emoția publică într-o societate încă foarte violentă, justiția a vrut să le dea acestora un avertisment puternic. «Anarhismul este într-adevăr un curent politic asociat radicalismului extrem, dar nu întotdeauna include anihilarea fizică a celor care sunt oponenţi ai celor care susţin anumite cereri. Radicalismul este expresia epuizării tuturor celorlalte mijloace politice de luptă. Ceea ce deosebea radicalismul a fost credinţa că drepturile şi libertăţile muncitorilor pot fi obţinute într-o manieră hotărâtă numai prin violenţă, prin exercitarea unei presiuni eventual armate asupra maşinii de stat», spune Cosmin Popa. Sistemele pluraliste occidentale au depășit cu bine amenințările anarhiste. Revendicările sindicatelor au început să fie discutate deschis, iar partidele social-democrate moderate și-au găsit loc fie direct în parlamente, fie în facțiuni ale partidelor deja existente. Cea mai slabă verigă s-a dovedit a fi sistemul autocrat din Rusia. În lipsa reformelor treptate, Rusia țaristă a căzut pradă celei mai radicale grupări din Internaționala a II a socialistă, gruparea lui Vladimir Ilici Lenin. Între 1917 și 1921, în anii comunismului de război, bolșevicii considerau că trebuie eliminat nu numai sistemul capitalist-burghez, dar și OAMENII care îl întruchipau. Dezastrul administrației comuniste din Rusia, cu milioane de victime încă din primii ani, a atras critici severe din partea altor grupări socialiste de pe continent. Ziua Muncii în Europa În Europa, povestea lui 1 Mai este una foarte complicată. Încă de la înfiinţare, în anii 20, tânăra Uniune Sovietică, în căutare de simboluri şi sărbători proprii, a adoptat imediat ziua de 1 Mai ca zi de mare sărbătoare. Se ştie mai puţin că 1 Mai a devenit zi de vacanță în 1933, după venirea lui Hitler la putere şi imediat după ce Partidul Naţional Socialist pe care îl conducea a limitat substanţial puterea sindicatelor. În România, a fost marcată pentru prima dată de mişcarea socialistă pe 1 mai 1890. A devenit sărbătoare oficială odată cu instalarea comunismului. Vreme de 70 de ani, în toate orașele și orășelele din Uniunea Sovietică, dar în primul rând în Piața Roșie de la Moscova, de 1 Mai au defilat muncitori, agricultori, profesori, elevi și studenți. Spre deosebire de Ziua Victoriei, celebrată pe 9, defilarea de 1 Mai era una a civililor. «Când am ajuns ca student la Universitatea din Moscova, într-adevăr am participat la manifestaţia din Piaţa Roşie şi era acelaşi lucru, eram mai mari, mă rog, aveam intererese mai diferite. Dar oricum era plăcut. Peste tot era muzică, chişcurile cu diferite lucruri gustoase, după care mergeam sau la restaurant sau la cineva acasă, deci era sărbătoare în toată regula», povestește Nikolai Morozov, fost corespondent ITAR-TASS în România. Defilările de 1 Mai au încetat la Moscova din 1992, adică imediat după dezmembrarea Uniunii Sovietice. Au rămas însă zilele libere. Dacă americanii sărbătoresc Ziua Muncii printr-un week-end prelungit cu acea zi de luni din septembrie, rușii reușesc să obțină o săptămână de vacanță! Contribuie la această numărătoare și Ziua Victoriei, cu două zile libere, 9 și 10 mai. Cei mai mulți moscoviți își petrec aceste zile la așa-numitele dacea, căsuțe de vară aflate în zone rurale. Grătarele și lucrul în grădină acoperă an după an amintirea traumatizantă a epocii lui Stalin, gruzin de origine. În mijlocul sărbătorii prelungite de 1 Mai singura moștenire gruzină pare să fie ... cea din farfurie: «Aaa... se numeşte şaşlîc, de provenienţă gruzină, ceva, chestie mai picantă decât frigăruile dvs. deşi arată aşa (ca nişte frigărui) Şi sunt nelipsite! Asta este bucătărie caucaziană, gruzină, care este foarte populară la Moscova, sunt o grămadă, o groază de restaurate gruzine acolo, sunt o grămadă de feluri exotice. Sunt picante, dar după gust poţi să faci. Sunt şi altele cu tot felul de denumiri exotice. Să nu vorbesc de vodcă!», spune Nikolai Morozov. Cât despre 1 Mai în restul ţărilor europene foste comuniste, sărbătoarea și-a pierdut caracterul politic. A devenit mai degrabă o poveste de primăvară, presărată eventual cu câteva concerte rock”, se arată pe publika.md. ,

#profudeistorie Despre ziua de 1 mai... Ziua muncii... 1 Mai, Ziua Muncii. Totul despre originea şi istoria acestei zile Daniel Teodoreanu, Evenimentul Zilei La 1 Mai, în aproape toată lumea este celebrată Ziua Muncii şi la fel se întâmplă inclusiv în România, dar oare câţi dintre cei care an de an profită de această sărbătoare legală cunosc cu adevărat originea ei ? „Contrar a ceea ce s-ar putea crede, prima Zi a Muncii - zi de sărbătoare oficială - a fost celebrată în Statele Unite. În 1894, când președintele Grover Cleveland, aflat la al doilea mandat, a semnat legea federală privind Ziua Muncii, trei state americane sărbătoreau deja local această zi, iar la New York deveniseră deja tradiționale defilările muncitorilor. Statele Unite erau deja una dintre cele mai industrializate țări din lume. Dar Ziua Muncii este sărbătorită de americani în prima luni din septembrie, iar în Europa de 1 Mai. De unde vine diferența? Deşi statele lumii sărbătoreau Ziua Muncii după revolta muncitorilor din Chicago, comuniştii români şi-au inventat propriii eroi şi au găsit proletari români în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Totul, cu scopul de a nu recunoaşte că această sărbătoare a plecat de la un vis american: acela de a avea ziua de lucru de cel mult 8 ore. În 1948, comuniştii impuşi de Moscova acaparaseră întreagă ţară, însă muncitorilor li se spunea că ei sunt la putere, ei sunt eroii zilei. Puţini ştiau ce aniversează, de fapt: naşterea unui vis duşmănos, un vis american. Chicago. 1 mai 1886. O sută de mii de muncitori au ieşit pe străzile oraşului şi au cerut reducerea timpului de lucru la 8 ore. După patru ani de la luptele violente din Chicago, ziua de 1 mai era declarată Zi Internaţională a Muncii. Dar cum americanii erau exponenţii duşmanului de clasa imperialist, laboratoarele propagandei comuniste au inventat alte origini ale luptei muncitoreşti. Astfel, proletarii români ar fi manifestat în Parisul anul 1871, atunci când muncitorii au preluat puterea în perioada revoluţiei industriale şi au cerut transformarea Parisului în republica autonomă. În plus, comuniştii români aveau nevoie şi de o apartenenţă ideologică serioasă, tot pentru a se distanţa de revolta muncitorilor americani. Internaţionala devine astfel imnul oficial al mişcării socialiste şi, spre bucuria comuniştilor, autorul său a fost un francez, membru al Comunei din Paris şi nu vreun imperialist american. Clasa muncitoare din România avea nevoie de propriii săi martiri. Aflat în ilegalitate în perioada interbelică, Partidul Comunist şi-a căutat originile luptei de clasă în grevele muncitoreşti din perioada crizei economice a anilor 30. Ca lideri ai revoltelor apar viitorii conducători ai partidului: Gheorghe Gheorgiu Dej din rândul muncitorilor feroviari, şi Nicolae Ceauşescu. Până să transforme comuniştii ziua de 1 mai într-o sărbătoare propagandistică, acelaşi lucru l-au făcut toate regimurile dictatoriale, de la Hitler la Carol al II-lea. În România, prima sărbătoare de 1 mai a fost organizată în 1939, după ce Carol al II-lea desfiinţase sindicatele muncitoreşti. Comuniştii au confiscat apoi această manifestaţie regalistă şi după ce au preluat puterea au spus că, de fapt, ei au organizat în ilegalitate acel eveniment. Cosmetizată ca o zi în care doar comuniştii au un merit, 1 Mai s-a transformat de la an la an într-un spectacol grandios, în care carele alegorice şi tablourile uriaşe ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin striveau înţelesul acestei zile. «Exact comunismul, care a vrut să o umple de conţinut adevărat, a golit-o de conţinutul vechi, istoric. Deci a rămas o sărbătoare goală», spune antropologul Vintilă Mihăilescu. După aproape jumătate de secol de comunism, românii au păstrat în memorie paradele interminabile, micii şi berea. Înţelesul acestei sărbători s-a şters. După 34 de ani de la căderea comunismului, românii nu mai sunt obligaţi să defileze pentru partid. 1 mai, ziua internaţională a celor care muncesc, este sărbătorită prin repaos. Cum a apărut Ziua Muncii Prima zi a Muncii a fost celebrată în Statele Unite. În 1894, când președintele Grover Cleveland a semnat legea federală privind Ziua Muncii, trei state americane aveau deja sărbători locale, iar la New York deveniseră tradiționale defilările muncitorilor. Statele Unite erau, în acea vreme, una din cele mai industrializate țari din lume. Dar Ziua Muncii este sărbătorită de americani în prima luni din septembrie, iar în Europa de 1 Mai. Celebrarea Zilei Muncii a apărut în a doua jumătate a secolului 19 în toiul protestelor, grevelor și petițiilor pentru ziua de lucru de 8 ore. Primele revendicări organizate au apărut într-o colonie a Marii Britanii, pe atunci cel mai industrializat stat din lume. «Primele manifestări legate de ziua de lucru de 8 ore au avut loc în Australia în 1856. În 1856 a avut loc prima manifestaţie a muncitorilor australieni pentru obţinerea unei zile de muncă scurtate de 8 ore şi pentru obţinerea asigurărior sociale, asigurărilor de accidente», explică istoricul Cosmin Popa. În deceniile următoare, dezvoltarea industriei și a căilor ferate, a marilor șantiere navale în Europa a sporit influența sindicatelor, a social-democraților și apoi a socialiștilor în viața publică. În 1864, apare o primă confederație a acestor grupări europene, numită Internaționala I, iar în 1889, la exact o sută de ani de la izbucnirea Revoluției Franceze și căderea Bastiliei, Internaționala a II-a, marcată puternic de ideea marxistă a luptei de clasă. În 1889, mai multe grupări socialiste şi social-democrate adunate sub umbrela Internaţionalei a II a au ales ziua de 1 Mai drept zi a solidarităţii între muncitori şi cu muncitorii. De ce luna mai? Pentru că în primele zile ale lui mai 1886, în Statele Unite, în Haymarket, Chicago, avuseseră loc ciocniri între grevişti şi forţele de ordine, ciocniri soldate cu 15 morţi, zeci de răniţi şi câteva condamnări la spânzurătoare. Ideea socialiştilor de a lega Ziua Muncii de un moment sângeros, foarte controversat şi deloc măgulitor pentru autorităţile americane, nu i-a plăcut preşedintelui Grover Cleveland. Aşa a apărut legea prin care prima zi de luni din septembrie a fost declarată Ziua Muncii şi zi de vacanţă. Exemplul a fost repede urmat şi de Otawa. Dar ce s-a întâmplat de fapt în mai 1886 la Chicago? Cosmin Popa explică: «Acolo e vorba de o manifestaţie care a început pe 1 mai, a continuat pe parcursul primelor zile din luna mai, când a avut loc un miting care s-a desfăşurat paşnic, la care nici măcar nu a participat foarte multă lume, pentru că ploua, şi cu puţin înainte de terminarea mitingului a explodat o bombă, care a rănit câţiva muncitori, mai precis patru muncitori, dar și foarte mulţi dintre poliţiştii care constituiau cordonul de protecţie, aprox. 60 de oameni. A urmat o intervenţie în forţă a poliţiei - un număr între 4 şi câteva zeci de victime, nici acum nu se ştie exact. A urmat un proces, un proces destul de spectaculos al vremii.» Mulți istorici sunt astăzi de părere că acuzații din dosarul Haymarket nu au avut parte de un proces corect. S-a dovedit că unul dintre cei condamnații la moarte nici nu se aflase la fața locului, nici nu fusese printre instigatori. Judecătorul și jurații știau însă că la protestele de la Chicago, dar și din alte orașe americane, își făceau simțită prezența grupări anarhiste. Cu un mesaj anti-sistem, acestea susțineau că violența poate devenit armă de luptă pentru rezolvarea revendicărilor sociale, scrie digi24.ro. Presați de emoția publică într-o societate încă foarte violentă, justiția a vrut să le dea acestora un avertisment puternic. «Anarhismul este într-adevăr un curent politic asociat radicalismului extrem, dar nu întotdeauna include anihilarea fizică a celor care sunt oponenţi ai celor care susţin anumite cereri. Radicalismul este expresia epuizării tuturor celorlalte mijloace politice de luptă. Ceea ce deosebea radicalismul a fost credinţa că drepturile şi libertăţile muncitorilor pot fi obţinute într-o manieră hotărâtă numai prin violenţă, prin exercitarea unei presiuni eventual armate asupra maşinii de stat», spune Cosmin Popa. Sistemele pluraliste occidentale au depășit cu bine amenințările anarhiste. Revendicările sindicatelor au început să fie discutate deschis, iar partidele social-democrate moderate și-au găsit loc fie direct în parlamente, fie în facțiuni ale partidelor deja existente. Cea mai slabă verigă s-a dovedit a fi sistemul autocrat din Rusia. În lipsa reformelor treptate, Rusia țaristă a căzut pradă celei mai radicale grupări din Internaționala a II a socialistă, gruparea lui Vladimir Ilici Lenin. Între 1917 și 1921, în anii comunismului de război, bolșevicii considerau că trebuie eliminat nu numai sistemul capitalist-burghez, dar și OAMENII care îl întruchipau. Dezastrul administrației comuniste din Rusia, cu milioane de victime încă din primii ani, a atras critici severe din partea altor grupări socialiste de pe continent. Ziua Muncii în Europa În Europa, povestea lui 1 Mai este una foarte complicată. Încă de la înfiinţare, în anii 20, tânăra Uniune Sovietică, în căutare de simboluri şi sărbători proprii, a adoptat imediat ziua de 1 Mai ca zi de mare sărbătoare. Se ştie mai puţin că 1 Mai a devenit zi de vacanță în 1933, după venirea lui Hitler la putere şi imediat după ce Partidul Naţional Socialist pe care îl conducea a limitat substanţial puterea sindicatelor. În România, a fost marcată pentru prima dată de mişcarea socialistă pe 1 mai 1890. A devenit sărbătoare oficială odată cu instalarea comunismului. Vreme de 70 de ani, în toate orașele și orășelele din Uniunea Sovietică, dar în primul rând în Piața Roșie de la Moscova, de 1 Mai au defilat muncitori, agricultori, profesori, elevi și studenți. Spre deosebire de Ziua Victoriei, celebrată pe 9, defilarea de 1 Mai era una a civililor. «Când am ajuns ca student la Universitatea din Moscova, într-adevăr am participat la manifestaţia din Piaţa Roşie şi era acelaşi lucru, eram mai mari, mă rog, aveam intererese mai diferite. Dar oricum era plăcut. Peste tot era muzică, chişcurile cu diferite lucruri gustoase, după care mergeam sau la restaurant sau la cineva acasă, deci era sărbătoare în toată regula», povestește Nikolai Morozov, fost corespondent ITAR-TASS în România. Defilările de 1 Mai au încetat la Moscova din 1992, adică imediat după dezmembrarea Uniunii Sovietice. Au rămas însă zilele libere. Dacă americanii sărbătoresc Ziua Muncii printr-un week-end prelungit cu acea zi de luni din septembrie, rușii reușesc să obțină o săptămână de vacanță! Contribuie la această numărătoare și Ziua Victoriei, cu două zile libere, 9 și 10 mai. Cei mai mulți moscoviți își petrec aceste zile la așa-numitele dacea, căsuțe de vară aflate în zone rurale. Grătarele și lucrul în grădină acoperă an după an amintirea traumatizantă a epocii lui Stalin, gruzin de origine. În mijlocul sărbătorii prelungite de 1 Mai singura moștenire gruzină pare să fie ... cea din farfurie: «Aaa... se numeşte şaşlîc, de provenienţă gruzină, ceva, chestie mai picantă decât frigăruile dvs. deşi arată aşa (ca nişte frigărui) Şi sunt nelipsite! Asta este bucătărie caucaziană, gruzină, care este foarte populară la Moscova, sunt o grămadă, o groază de restaurate gruzine acolo, sunt o grămadă de feluri exotice. Sunt picante, dar după gust poţi să faci. Sunt şi altele cu tot felul de denumiri exotice. Să nu vorbesc de vodcă!», spune Nikolai Morozov. Cât despre 1 Mai în restul ţărilor europene foste comuniste, sărbătoarea și-a pierdut caracterul politic. A devenit mai degrabă o poveste de primăvară, presărată eventual cu câteva concerte rock”, se arată pe publika.md. ,