atempo
#pursisimplu
A fi sărac e pagubă, e boală, e nenorocire! Asta spun cei mai mulți. Și tremură în timp ce-o spun, de frica să nu cumva să fie prinși de flagelul său nefast. „Bine că nu suntem săraci” - spun cu mândrie părinții care le pot asigura odraslelor ceva mai mult decât au avut ei parte. „Am scăpat de sărăcie” - spune cu ușurare-n suflet cel care știe cum se culca flămând, cu lacrimi în ochi. Sărăcia e un flagel, o teamă, o predestinare. E frica de foame, de boală, de căderea iremediabilă.
Te-ai născut sărac. Ce faci? Culmea, nu e cel mai tragic destin. Frustrarea cea mai mare e a celor care s-au trezit săraci după ce o parte din viață au huzurit-o. Orbul din naștere nu știe cum e să vezi, în timp ce cel care-a orbit e disperat de nenorocirea care l-a lovit. La fel e și cu sărăcia.
Dar de ce stau eu s-o explic? Cei care-o experimentează o știu mai bine. Ceilalți o știu și ei, doar asta e teama cea mai mare pe care-o au. Atunci unde mă situez eu? Nicăieri. Par a ateriza fix aiurea în decor, vorbind precum „proasta-n târg”. De ce-am început articolul ăsta? Ei bine, pentru a vă spune ceea ce nu știți(sau ceea ce știți, dar nu conștientizați). Chiar dacă aveți impresia că știți în detaliu absolut tot despre sărăcie, în realitate nu știți nimic. Să o luăm pe rând.
În primul rând, de cele mai multe ori sărăcia nu e o nenorocire. Adică nu e o stare în care ai intrat fără drept de apel. Te-ai născut sărac sau ai devenit sărac sunt stări ale unei anumite perioade. Nu înseamnă că rămâi acolo. De sărăcie se poate scăpa, dar cu o singură condiție: să vrei. Știu, în acest moment o să pufăi nervos sau nervoasă: „Iar bate ăsta câmpii? Auzi nebunie, ca să scapi de sărăcie trebuie să vrei. Păi cine vrea să fie sărac pe lumea asta? A luat-o razna rău!”. Evident, n-ai dreptate, iar atitudinea asta îmi sugerează că dacă vreodată vei fi lovit de sărăcie, ai toate șansele să rămâi blocat în ea...