Kennedy
#pursisimplu
Acum 61 de ani, la 22 noiembrie 1963, avea loc asasinarea celui mai iubit președinte american, John F. Kennedy, în Dallas (Texas). A fost succedat de vicepreședintele Lyndon B. Johnson.
A fost în funcție din 1961 până la asasinarea sa, survenită în ziua de 22 noiembrie 1963 la Dallas, Texas. A fost unul dintre membrii cei mai proeminenți ai familiei politice Kennedy, fiind totodată considerat un stindard al liberalismului american.
La scurt timp după atentat, Lee Harvey Oswald a fost arestat fiind bănuit ca făptaș. La două zile după arestarea sa, Oswald a fost împușcat mortal de Jack Ruby, făcând astfel imposibile procesul și mărturia sa, extrem de așteptate. Împrejurările și cei care au organizat asasinatul președintelui american au rămas până azi neclarificate.
Din momentul morții lui, toate televiziunile importante din SUA și-au întrerupt programul obișnuit și au transmis numai știri timp de 70 de ore, fiind cea mai lungă transmisiune de acest fel până la atacurile din 11 septembrie 2001.
Asasinarea lui John F.Kennedy pe 22 noiembrie 1963 a generat mai multe teorii ale conspirației decât oricare crimă din istorie. Ruby a jurat că acționase singur pentru a răzbuna crima, însă mulți nu l-au crezut, nici după moartea sa din 1967, în urma unui atac cerebral.
Frățior drag ✓
Așa este dar vom izbândi în cele din urmă cu ajutorul lui Dumnezeu ✓