Silvius Banica

#rapidiubirefarasfarsit #sazambimzic

#pursisimplu Cum ne-a transformat statul casele în tomberoane sau ecologeală pe banii românilor Recent am avut prima experienta de reciclare pe rit nou. Aia cu sticle marcate, pentru care statul iti ia cate juma de leu de recipient si daca nu le duci la reciclat ai pierdut banii. Cand 4-5 sticle inseamna o franzela iar tu ai o pensie mizera sau un salariu de rahat, te duci vajaind. Ca n-ai ce face. Iata cum stau lucrurile. Mai intai trebuie ca sticlele pentru care vrei bani sa fie impecabil de curate. Daca nu sunt, aspiratorul ala de sticle ti le scuipa afara si ai pierdut banii. Apoi, sticlutele dragutele trebuie sa fie intacte. E musai sa te porti cu ele cum te porti cu un bibelou. Orice deformare a sticlei ii face rau la stomăcel aspiratorului care refuză sa le înghită. Acum, cand e iarnă si consumul de lichide e sensibil mai redus, te mai descurci. Dar, intrebarea e, ce vei face la vara? Stai la bloc, intr-un umil apartament, cine stie cu cate neamuri, pe care va trebui sa-l imparti si cu sacii plini cu sticle. Caci, repet, nu ai voie sa le turtesti. Buuuuun. Mai departe, daca vrei bani pe ele, te duci frumos la un supermarket. Târăști sacul pana acolo si te rogi ca halitorul de recipiente sa ți le înghită pe toate. Daca n-ai o dihanie d-asta de magazin pe langa casa, e cam nasol. In cazul meu, cel mai apropiat magazin e un Lidl, aflat la 1,5 km de casa. Eu am masina dar cei care nu au sunt nevoiti sa care sacii cu sticle dupa ei. Si poate credeti ca odata ajunsi la magazin s-a incheiat calvarul. Ei, iata ca nu. M-am prezentat regulamentar cu sacul cu sticle la dulapul aflat in holul Lidl. Doar ca aspiratorul de sticle nu functiona. Nu mergea, pur si simplu. Angajatii ridicau din umeri. Habar nu aveau de ce nu merge si nici nu stiau ce sa faca. Eu am bagat sticlele la loc in masina si am plecat, lasand in urma 3 cetateni revoltati care căraseră de pomană niște sticle pana acolo si acum erau nevoiti sa le duca inapoi acasa. Si sa nu vă imaginați că aspiratorul ăla de sticle e cat un elefant. E cam cat o debara de bloc, ceea ce inseamnă că și cand funcționează se umple cat ai bate din palme si va fi golit cand vor avea chef reciclatorii sa-l goleasca. A doua zi, am ajuns cu sacul meu de sticle la Metro Baneasa. Aici, am dat peste o baraca pusa in mijlocul parcarii in care am varat sticlele si am primit o hartiuta pe care scria ca am dreptul sa primesc 5.50. Am luat una, alta, dar am uitat să dau hartiuta la casă ca să scadă suma respectivă. M-am intors la receptie si le-am cerut banii. Șoc si groază! Stiți, o să dureze cam jumătate de ora, pana facem fișa, pana nu stiu ce si nu stiu cum, zic ele. Am timp, pot astepta, a fost replica devastatoare pentru angajatele Metro, care, ce sa vezi, au scos bănuții în 2 minute. Ideea e ca statul roman ne-a trimis la reciclat in curtea ăstora ca pe vite la adăpătoare. Neavand de ales, te duci la supermarket ca sa iti iei banii pe sticle. Marea majoritate a celor care fac asta, vrand-nevrand, vor intra in magazin si vor cheltui atat banii luati pe sticle cat si ceva in plus. Cei care vor insista sa-si primeasca banii vor pierde din timpul lor. Deci statul roman face ecologeala pe banii, pe timpul, pe nervii si pe cârca românilor. Si, in plus, ne-a transformat in niste clienți permanenți ai marilor lanțuri de magazine. Practic, am ajuns niște iobagi. Editorial de Octavian Pescaru

#pursisimplu Cum ne-a transformat statul casele în tomberoane sau ecologeală pe banii românilor Recent am avut prima experienta de reciclare pe rit nou. Aia cu sticle marcate, pentru care statul iti ia cate juma de leu de recipient si daca nu le duci la reciclat ai pierdut banii. Cand 4-5 sticle inseamna o franzela iar tu ai o pensie mizera sau un salariu de rahat, te duci vajaind. Ca n-ai ce face. Iata cum stau lucrurile. Mai intai trebuie ca sticlele pentru care vrei bani sa fie impecabil de curate. Daca nu sunt, aspiratorul ala de sticle ti le scuipa afara si ai pierdut banii. Apoi, sticlutele dragutele trebuie sa fie intacte. E musai sa te porti cu ele cum te porti cu un bibelou. Orice deformare a sticlei ii face rau la stomăcel aspiratorului care refuză sa le înghită. Acum, cand e iarnă si consumul de lichide e sensibil mai redus, te mai descurci. Dar, intrebarea e, ce vei face la vara? Stai la bloc, intr-un umil apartament, cine stie cu cate neamuri, pe care va trebui sa-l imparti si cu sacii plini cu sticle. Caci, repet, nu ai voie sa le turtesti. Buuuuun. Mai departe, daca vrei bani pe ele, te duci frumos la un supermarket. Târăști sacul pana acolo si te rogi ca halitorul de recipiente sa ți le înghită pe toate. Daca n-ai o dihanie d-asta de magazin pe langa casa, e cam nasol. In cazul meu, cel mai apropiat magazin e un Lidl, aflat la 1,5 km de casa. Eu am masina dar cei care nu au sunt nevoiti sa care sacii cu sticle dupa ei. Si poate credeti ca odata ajunsi la magazin s-a incheiat calvarul. Ei, iata ca nu. M-am prezentat regulamentar cu sacul cu sticle la dulapul aflat in holul Lidl. Doar ca aspiratorul de sticle nu functiona. Nu mergea, pur si simplu. Angajatii ridicau din umeri. Habar nu aveau de ce nu merge si nici nu stiau ce sa faca. Eu am bagat sticlele la loc in masina si am plecat, lasand in urma 3 cetateni revoltati care căraseră de pomană niște sticle pana acolo si acum erau nevoiti sa le duca inapoi acasa. Si sa nu vă imaginați că aspiratorul ăla de sticle e cat un elefant. E cam cat o debara de bloc, ceea ce inseamnă că și cand funcționează se umple cat ai bate din palme si va fi golit cand vor avea chef reciclatorii sa-l goleasca. A doua zi, am ajuns cu sacul meu de sticle la Metro Baneasa. Aici, am dat peste o baraca pusa in mijlocul parcarii in care am varat sticlele si am primit o hartiuta pe care scria ca am dreptul sa primesc 5.50. Am luat una, alta, dar am uitat să dau hartiuta la casă ca să scadă suma respectivă. M-am intors la receptie si le-am cerut banii. Șoc si groază! Stiți, o să dureze cam jumătate de ora, pana facem fișa, pana nu stiu ce si nu stiu cum, zic ele. Am timp, pot astepta, a fost replica devastatoare pentru angajatele Metro, care, ce sa vezi, au scos bănuții în 2 minute. Ideea e ca statul roman ne-a trimis la reciclat in curtea ăstora ca pe vite la adăpătoare. Neavand de ales, te duci la supermarket ca sa iti iei banii pe sticle. Marea majoritate a celor care fac asta, vrand-nevrand, vor intra in magazin si vor cheltui atat banii luati pe sticle cat si ceva in plus. Cei care vor insista sa-si primeasca banii vor pierde din timpul lor. Deci statul roman face ecologeala pe banii, pe timpul, pe nervii si pe cârca românilor. Si, in plus, ne-a transformat in niste clienți permanenți ai marilor lanțuri de magazine. Practic, am ajuns niște iobagi. Editorial de Octavian Pescaru

#pursisimplu Cum ne-a transformat statul casele în tomberoane sau ecologeală pe banii românilor Recent am avut prima experienta de reciclare pe rit nou. Aia cu sticle marcate, pentru care statul iti ia cate juma de leu de recipient si daca nu le duci la reciclat ai pierdut banii. Cand 4-5 sticle inseamna o franzela iar tu ai o pensie mizera sau un salariu de rahat, te duci vajaind. Ca n-ai ce face. Iata cum stau lucrurile. Mai intai trebuie ca sticlele pentru care vrei bani sa fie impecabil de curate. Daca nu sunt, aspiratorul ala de sticle ti le scuipa afara si ai pierdut banii. Apoi, sticlutele dragutele trebuie sa fie intacte. E musai sa te porti cu ele cum te porti cu un bibelou. Orice deformare a sticlei ii face rau la stomăcel aspiratorului care refuză sa le înghită. Acum, cand e iarnă si consumul de lichide e sensibil mai redus, te mai descurci. Dar, intrebarea e, ce vei face la vara? Stai la bloc, intr-un umil apartament, cine stie cu cate neamuri, pe care va trebui sa-l imparti si cu sacii plini cu sticle. Caci, repet, nu ai voie sa le turtesti. Buuuuun. Mai departe, daca vrei bani pe ele, te duci frumos la un supermarket. Târăști sacul pana acolo si te rogi ca halitorul de recipiente sa ți le înghită pe toate. Daca n-ai o dihanie d-asta de magazin pe langa casa, e cam nasol. In cazul meu, cel mai apropiat magazin e un Lidl, aflat la 1,5 km de casa. Eu am masina dar cei care nu au sunt nevoiti sa care sacii cu sticle dupa ei. Si poate credeti ca odata ajunsi la magazin s-a incheiat calvarul. Ei, iata ca nu. M-am prezentat regulamentar cu sacul cu sticle la dulapul aflat in holul Lidl. Doar ca aspiratorul de sticle nu functiona. Nu mergea, pur si simplu. Angajatii ridicau din umeri. Habar nu aveau de ce nu merge si nici nu stiau ce sa faca. Eu am bagat sticlele la loc in masina si am plecat, lasand in urma 3 cetateni revoltati care căraseră de pomană niște sticle pana acolo si acum erau nevoiti sa le duca inapoi acasa. Si sa nu vă imaginați că aspiratorul ăla de sticle e cat un elefant. E cam cat o debara de bloc, ceea ce inseamnă că și cand funcționează se umple cat ai bate din palme si va fi golit cand vor avea chef reciclatorii sa-l goleasca. A doua zi, am ajuns cu sacul meu de sticle la Metro Baneasa. Aici, am dat peste o baraca pusa in mijlocul parcarii in care am varat sticlele si am primit o hartiuta pe care scria ca am dreptul sa primesc 5.50. Am luat una, alta, dar am uitat să dau hartiuta la casă ca să scadă suma respectivă. M-am intors la receptie si le-am cerut banii. Șoc si groază! Stiți, o să dureze cam jumătate de ora, pana facem fișa, pana nu stiu ce si nu stiu cum, zic ele. Am timp, pot astepta, a fost replica devastatoare pentru angajatele Metro, care, ce sa vezi, au scos bănuții în 2 minute. Ideea e ca statul roman ne-a trimis la reciclat in curtea ăstora ca pe vite la adăpătoare. Neavand de ales, te duci la supermarket ca sa iti iei banii pe sticle. Marea majoritate a celor care fac asta, vrand-nevrand, vor intra in magazin si vor cheltui atat banii luati pe sticle cat si ceva in plus. Cei care vor insista sa-si primeasca banii vor pierde din timpul lor. Deci statul roman face ecologeala pe banii, pe timpul, pe nervii si pe cârca românilor. Si, in plus, ne-a transformat in niste clienți permanenți ai marilor lanțuri de magazine. Practic, am ajuns niște iobagi. Editorial de Octavian Pescaru

#rapidiubirefarasfarsit ZIUA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI! Titlul este o parafrază. În calendarul ortodox, ziua de astăzi se intitulează “Duminica Înfricoșătoarei Judecăți”. Dincolo de conotația religioasă a acestei zile, cand pronunți cuvântul “judecată”, tu ca Rapidist, nu se poate să nu te duci cu gândul la Gigi și la judecata pe care o merita cu vârf și îndesat. Sâmbătă, 9 martie 2024, Rapid a fost judecătorul iar Gigi judecatul. În fața a 45.000 de Rapidiști, Rapidul i-a scos pe nas celui autointitulat Războinicul luminii toate nemerniciile comise de când a intrat în fotbal. L-a bătut cu ouă împuțite, cu mere stricate, a dat în el cu scârnă și, în final, l-a incendiat la stâlpul infamiei aprinzând focul artificiilor pe care Marele păstor le pregătise ca să celebreze victoria mioarelor. Care victorie n-a mai venit iar mioarele au sfârșit prin a fi sfâșiate de haita condusă de Lupul Săpunaru. Am văzut fiecare gol marcat în poarta lor ca pe o alinare pentru toate mizeriile făcute Rapidului. Arbitrii arondați la stână, sloganul “premierea nu e mită” născut pe vremea când preacinstitul căra plase cu bani pe la adversarii Rapidului, cumetriile cu presa aservită și lingușitoare, permanent adăpată întru slăvirea sa și pentru destabilizarea noastră în special, toate astea și multe altele mi-au trecut prin fața ochilor aseară la fiecare grămadă a bucuriei și la fiecare explozie a tribunelor. Joi, cu 2 zile înainte de meci, Gigi se lăuda în haznaua numită presă, mereu gata să-i înghită orice inepție, că el este cel care a băgat Rapidul în faliment în 2016. Pur și simplu, preacucernicul ne spunea că el s-a bucurat nespus când Rapidul a ajuns în liga 5! Și spunea asta behăind fericit și explicând că el nutrește dușmănie față de Rapid. Ei Gigișor, uite că s-a întors roata. Rapidul a înviat și ți-a ars 4 perechi de palme pe care o să le ții minte toată viața. Tu nu pricepi un lucru. Nu poți să fii evlavios, cumpătat, cucernic și generos doar în biserică iar când ieși pe ușa bisericii să scuipi pe toată lumea și să le vrei răul celor care nu-ți cântă în strună. Dumnezeu te vede și în biserică dar și după ce ai ieșit de acolo. Degeaba ți-ai pus crucea pe fesul ăla pe care ai dat o mie de euro, când din creierașul de sub fes țâșnește ură, răutate, ticăloșie. Și Dumnezeu te pedepsește pentru faptele tale mârșave iar de data asta pedeapsa a fost să încasezi 4 bucăți de la clubul ăsta chinuit căruia mereu i-ai dorit răul. Și asta în fața a 45.000 de Rapidiști veniți din toată Europa ca să te judece. Pe jos, cu bicicleta, cu trenul, cu avionul, cu vaporul, cu mașina, fluvii de Rapidiști au curs spre locul judecății tale. Practic ai fost ciomăgit la fundul gol în piața publică! Întotdeauna există și reversul Gigeluș. Nu poți scăpa nepedepsit la infinit. Întotdeauna vine o notă de plată. Mai devreme sau mai târziu, dar de venit vine mereu. Te-ai bucurat de răul nostru, ai jucat de bucurie cand am intrat în faliment. Ei bine, uite că a sosit vremea să dai sama. Dacă nu crezi că totul se plătește, azi, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, când mergi la biserică, întreabă-ți duhovnicul cum e cu fapta și răsplata. Cu răsplata pe care ai primit-o aseară de la suflarea vișinie. ?????????: ???????? ???????

#rapidiubirefarasfarsit Rapid. Cei care nu uită! Marius Mitran, impresionat de spectacolul de pe Arena Națională Unde vrei să ajungi? Oamenii sunt încă mulți la porți, câteva sute se strâng în fața lifturilor, pe la etaje, râd, se strigă, își reamintesc istorii amuzante ori refac golurile lui Rrahmani, Krasniqi și Iacob pe secvențe, pe timpi și pe spații. Nu a trecut nici o oră de la sfârșitul meciului și acest 4-0 pare a fi nu doar intrat definitiv în memorie, ci și cel mai lesne de explicat scor din lume. Pe principiul vechilor filme de acțiune pe care le știi pe de rost încă din copilărie. “Un fleac, i-am ciuruit!”. Deși nu a fost deloc așa. În realitate, a fost mult mai rău. Ori mult mai bine, depinde de ce parte a judecății încerci să fii. A pierdut net FCSB acest duel ori l-a câștigat devastator și implacabil Rapidul? Poți să-ți aprinzi o țigară, de-acum, chiar aici pe trepte, la intrarea principală, să iei ceva distanță de grupurile de reporteri, din care, acum vreo treizeci de ani, făceai și tu parte, și să îți pui gândurile în ordine. “Decantăm, Sfinxule, decantăm!” suna o replică celebră dintr-un film pe care l-ai pierdut odată cu tinerețea, cu liceul, cu anii, cu viața, aproape. Te grăbești acum? Abia acum? Unde vrei să ajungi? Rapid are o sută de ani de viață, dar viața Rapidului poate fi socotită mai degrabă în fapte decât în ani. Iar faptele, niciodată uitate, sunt de mult generatoare de substantive comune care, în acest caz, par a deveni proprii. Și care dor. Suferință. Nedreptate. Pierdere. Amenințare. Plecare. Oprimare. Rezistență. Cutremur. Prăbușire. Revanșă! Dar, mai cu seamă, Renaștere. E un cuvânt care ascunde în el un mod propriu de a înțelege viața noastră comună. Acum, că Iacob a demonstrat că e cel mai bun fundaș central din țară, acum că Hromada e clar că e cel mai bun închizător din România, acum că ți-a ajuns jarul țigării până la degete, acum încearcă să înțelegi ce ai trăit, dar, mai ales, ce ai văzut și ai auzit. Pentru că Rapid e o pictură de acum un veac. Și un cântec perpetuu. Dar și o planșă pe care Bergodi, acest italian cu surâs de actor de la Cinecitta, a imaginat scheme, a construit atacuri devastatoare, a stabilit culoarele de apărare, apoi i-a pus pe băieții lui să învețe totul pe de rost și să înghită, la intrarea pe teren, foaia cu ce are fiecare de făcut. Altfel nu aveau cum să nu uite chiar nimic! Pricepi? Capisci? Că dacă n-ai înțeles, e bine să mai rămâi un pic aici, pe trepte. Unde vrei să ajungi? Rapid-FCSB, 4-0, carevasăzică. În zecile de cartiere ale Bucureștilor, în balcoane, la pauză, s-a respirat greu. Steliștii încă mai sperau, rapidiștii aproape că nu credeau. Deși știau! Toți aveau însă certitudinea că nimic nu era jucat. Deși era… Golul lui Iacob venise prea simplu, fusese o marcă înregistrată, desigur, dar prea ușor. Centrarea lui Papeau perfectă, desprinderea lui Iacob, la fel. Abia golurile lui Rahmani sunt complicate, primul ca voleurile stop ale lui Ilie Năstase, pe vremuri, doar că fără rachetă și cu piciorul e ceva mai greu, cel de-al doilea ca al lui Modric. Rapid, ca Realul? Nu ți se pare că exagerezi? Unde vrei să ajungi? Premieri, miniștri, milionari, miliardari, i-ai văzut pe toți în loje. Dar nu i-ai auzit, pentru că la Rapid se aude, dintotdeauna, doar mulțimea, poporul. “Es el equipo del pueblo, senor!”. Si, senor! Echipa poporului care încă mai crede. Care, de fapt, a crezut dintotdeauna. Că țara lui trebuie să arate altfel, că țara lor e și a lui, că a lui e și a lor. Nu vreau să ajung nicăieri, jur! România ar vrea să ajungă, cumva, undeva. Ultimul capitol, golul lui Krasniqi și apărarea lui Bădescu și Săpunaru. Golul lui Krasniqi e fotografia mișcată, adică în mișcare vreau să spun, deși nu-i totuna, a Peluzei Nord conduse de Bocciu, un om care sună mereu atacul. Oferă viteza, muzica și versurile. Forța. Emoția. Desprinderea de adversar, execuția în direct și fascinația victoriei, toate de acolo vin. Datoria lui și băieților lui, Rapid va trăi un paradox, cât de curând: nu va mai avea un stadion propriu. Ci stadioane! Altfel, Săpunaru, cel mai în vârstă din Ligă, și Bădescu, cel mai tânăr, au blocat, au respins, au împins jocul în față. Trecutul și viitorul au ținut prezentul în picioare. Dincolo, la FCSB, nimic de zis, oricâte țigări ai aprinde, ca să-ți limpezești mintea și să cauți în spate să vezi ce s-a întâmplat. Pe scurt, Oaidă și Hromada, acest Didier Deschamps de acum un sfert de veac, au amăgit, au strâns și închis într-o mare cutie “sala mașinilor” unde altădată manevrau Șut și Olaru. Florinel Coman nu a existat. End of story. Nu am concluzii, nu am nimic. Unde vrei să ajungi? Rapid începe lupta finală de pe locul doi, FCSB rămâne prima, și va fi tot acolo și după etapa de la sfârșitul săptămânii viitoare. Are patru puncte avans, ceea ce înseamnă enorm sau înseamnă nimic. Zece etape în față, cu trei echipe care sunt la mâna lor în lupta la titlu, cu alte trei care pot deturna pe oricare alta din oricare drum. Ce va fi? Nu știu. Văd doar că luminile duble ale farurilor sunt mai rare, e aproape de miezul nopții, e târziu și mai am în pachet o singură țigară. Afară e deja frig, e de plecat, în sfârșit, către casă. A fost Rapid-FCSB 4-0 și o singură întrebare, ultima, simt că trebuie să pun. Unde vrea să ajungă Rapid? Acolo unde, probabil, deja a ajuns. Pentru că Rapid este nu doar unde voia, ci unde era locul său. De o sută de ani. E deja acolo! Verticală, vișinie, limpede, orgolioasă, iat-o că se bate! A ajuns unde merita. Fără să ceară nimic nimănui. Și, mai ales, fără să uite ce-a trăit. E acolo. E aici. E peste tot. Cine o mai poate opri? Aceasta e, de fapt, întrebarea.

Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi ! #unapezidelamine

#profudeistorie 11 martie in istorie... 11 martie este a 70-a zi a calendarului gregorian și ziua a 71-a în anii bisecți. Mai sunt 295 de zile până la sfârșitul anului. Evenimente 222: Împăratul Elagabalus este asasinat, împreună cu mama sa, Julia Soaemias, de Garda pretoriană în timpul unei revolte. Corpurile lor mutilate sunt târâte pe străzile din Roma, înainte de a fi aruncate în Tibru. 1513: Leon al X-lea este ales Papă. 1851: Premiera operei Rigoletto, de Giuseppe Verdi, la Teatrul La Fenice, din Veneția, Italia. 1867: Premiera operei Don Carlos de Giuseppe Verdi, la Opera din Paris. 1871: Începe guvernarea cabinetului conservator prezidat de Lascăr Catargiu (marea guvernare conservatoare, până în 4 aprilie 1876), care a pus bazele constituirii partidului politic conservator. 1888: O furtună masivă de zăpadă care durează trei zile și jumătate paralizează costa de est a Statele Unite. La sfârșitul vremii rele ​se înregistrează ​aproximativ 400 de decese. 1902: Se dă sentința în procesul Caion-Caragiale. Caion este condamnat la 3 luni închisoare, 500 de lei amendă către stat și 10.000 de lei despăgubuiri către Caragiale pentru calomnie, după ce afirmase că drama Năpasta ar fi un plagiat. 1954: Prin HCM nr. 337, se desființează coloniile de muncă. Deținuții, cu excepția celor care au slujit interesele burgheziei, fiind eliberați. 1985: Comitetul Central al PCUS îl alege pe Mihail Gorbaciov în funcția de Secretar General. Alegerea sa marchează începutul destinderii între Est și Vest. Este debutul pentru perestroika și glasnost. 1990: Începe manifestația populară din Piața Operei din Timișoara, la care a fost adoptată, la 12 martie 1990, Proclamația de la Timișoara. 1990: Dictatorul chilian Augusto Pinochet a părăsit funcția deținută în acest stat. 1990: Parlamentul lituanian, proaspăt ales, a proclamat independența acestui stat față de URSS. 1995: Președintele României, Ion Iliescu, a participat la Conferința mondială pentru dezvoltare socială de la Copenhaga. 1997: Paul McCartney, fost membru al formației Beatles, este înnobilat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. 2003: Curtea Penală Internațională este fondată la Haga. 2004: Explozii simultane la oră de vârf în patru trenuri madrilene omoară 192 de oameni, printre care și 16 cetățeni români. Pistele conduc spre un atentat terorist al al-Qaida. 2011: Un cutremur cu magnitudine 9 grade pe scara Richter și cu epicentrul în Oceanul Pacific, a lovit coasta de est a Japoniei. Cutremurul a fost urmat de tsunami. Evenimentul a declanșat al doilea cel mai mare accident nuclear din istorie, și unul din singurele două evenimente care să fie clasificate ca Nivel 7 pe scară internațională a evenimentelor nucleare. 2020: Organizația Mondială a Sănătății declară oficial pandemie de coronavirus. La nivel mondial se înregistrează 4.380 de decese și 121.811 cazuri de infectare în 114 țări. Sarbatori In calendarul ortodox: Sfantul Sofronie, patriarhul Ierusalimului Ziua Europeană a Victimelor Terorismului