#pursisimplu
Ştefan Mihăilescu Brăila a venit pe lume la 3 februarie 1925, la Brăila, mama lui fiind infirmieră. S-a născut în casa bunicilor materni, dintr-o relaţie de o noapte cu un medic care locuia în cartierul Lacul Dulce. Nu a avut o copilărie fericită, pentru că mama sa era distantă şi se purta rău cu el. A fost marcat pe viaţă şi a suferit îngrozitor din cauza acestui lucru. I s-a deformat sufletul… Toată viaţa a urât sărăcia. Era posesiv cu lucrurile sale, dar era şi în stare să dăruiască foarte mult.
„Mi-era aşa de aproape jocul lor, al actorilor americani, că voiam să fiu şi eu acolo. Aveam 14 ani şi-am vrut să ajung în America. Dacă ajungeam, era bine”, spunea într-un interviu Ştefan Mihăilescu Brăila. Se înscrie la Conservatorul „G. Cavadia”, pe care l-a terminat în 1947. După aceea a fost angajat actor la Teatrul de Stat Brăila, iar acolo erau doi Ştefan Mihăilescu şi, pentru că pe bunica lui o chema şi Brăila, şi-a luat această poreclă, pentru a nu fi confundat cu alţii.
Vine prin concurs la Teatrul Giuleşti din Bucureşti în 1957, care se numea atunci Teatrul Muncitoresc CFR.
A debutat în cinema în 1957, iar filmul ce l-a făcut celebru a fost „Comoara din Vadul Vechi”, unde Ştefan Mihăilescu Brăila a creat un adevărat stăpân voluntar, aprig, malefic. A jucat cu o inegalabilă măiestrie în cele mai reuşite comedii precum „Nea Mărin miliardar”, „Ciocolată cu alune”, „Păcală”, „Elixirul tinereţii”. A fost prezentator a numeroase emisiuni de teatru şi de divertisment la radio şi la televiziune. Modest, indiferent de rolul pe care îl avea, juca onest şi cu dăruire de sine. Era un personaj fabulos, gata să creadă în cele mai fantastice visuri dacă aveau legătură cu teatrul.
„Pentru rolul lui «Bachus» nu m-am gândit decât la Ştefan Mihăilescu Brăila. Era extraordinar! A studiat rolul şi apoi a intrat perfect, din prima, în pielea lui «Bachus». Căpăta o privire de gheaţă, care parcă tăia ca un laser”, îşi aminteşte regizorul Geo Saizescu.
Regizorul de radio Dan Puican l-a adorat pe marele actor: „Magnific. Ştefan Mihăilescu Brăila i-a uluit pe toţi. La radio, ori de câte ori eram în faţa unei piese şi făceam distribuţia mă întrebam: «Oare ce rol ar putea juca Brăila?». El putea juca orice. Era fantastic şi mă inspira. Era bun. Era inegalabil. Nu era altul ca el. A fost unul dintre actorii mari ai ţării şi un om de o mare modestie”.
Georgeta Mihăilescu Brăila, soţia marelui actor: „Ştefan era greu de suportat. Asta pentru că a avut o copilărie tristă. A fost un copil nedorit. Nu-l iubea nimeni. Asta l-a marcat toată viaţa. Cred că era dificil şi aiurit ca să fie luat în seamă. Eu eram cea cu care avea marile momente de adevăr. Îmi spunea totul. Înainte de a muri, când a văzut că nu vine nimeni să-l vadă s-a revoltat. Eu eram la biserică. Am venit şi am văzut un morman de hârtii rupte în mijlocul casei. «Ce-i asta?», «După mine să nu rămână nimic!», «Bravo, Ştefane! Tu şi Ludovic al XIV-lea!»… A fost protestul său faţă de indiferenţa colegilor. El era supărat şi pe public că l-a uitat. Era o mare suferinţă”.
A plecat ... la 19 septembrie 1996. Singur. Părăsit. Uitat.?
Respect pentru genialul actor Ştefan Mihăilescu Brăila!