Silvius Banica

Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !

Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...

#disdedimineata

Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !

#unapezidelamine

Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...

#disdedimineata

Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !

#unapezidelamine

Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...

#disdedimineata

Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !

#unapezidelamine

#sazambimzic

Arta, frate, arta !...

Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...

#disdedimineata

#rapidiubirefarasfarsit

Infrangere in meciul cu prazarii...

Rapidul intre frica, tacere si sansa pierduta de a cuceri o generatie.

Giulestiul e viu chiar si cand nu pare. Astazi, stadionul nostru n-a fost plin de ultrasi, n-a bubuit de cantecele cunoscute si n-a fost scuturat de petarde si fumigene (din fericire), dar a trait altfel – prin ochii si vocile unor copii care au venit sa vada echipa noastra de suflet, Rapid, poate pentru prima oara pe viu, poate oate prima oara cu inima lor mica, dar sincera, batand in ritmul unei pasiuni mostenite pentru culorile alb-visinii.
Si ce-au vazut? Un Rapid stins. Un meci jucat cu frana de mana trasa la maxim! O echipa fara curaj, cu un antrenor care a ales din nou teama in locul luptei iar asta doare de doua ori. Pentru noi, cei care iubim Rapidul de multi ani cat si pentru ei – copiii care au avut ocazia sa se indragosteasca pe viata, dar care s-ar putea sa nu o faca niciodata.
Rapid – Universitatea Craiova este un derby in teorie, reprezentand o trecere de timp in practica!
Rapid – Universitatea Craiova este, fara discutie, un derby. Nu doar prin traditie, ci prin ceea ce inseamna pentru suporterii ambelor tabere aceasta confruntare! Meciul acesta n-ar trebui sa se dispute altfel decat la turatie maxima, cu nerv, cu sacrificiu, cu determinare! Ce am vazut astazi pe teren a fost orice altceva…
O organizare tactica fragila, distante mari intre compartimente, un joc rupt, in care fiecare pasa parea facuta cu teama, nu cu intentie. Am avut ceva ocazii, da, dar fara claritate. Am jucat haotic, fara plan, fara agresivitate. Iar la 1-1, in minutul 70, in loc sa atacam, sa fortam victoria, sa aprindem stadionul, antrenorul nostru a facut semn… sa nu ne grabim.

Cum sa joci asa pe Giulesti? Acasa? Cu copiii in tribune? La scor egal, cand nu mai ai nimic de pierdut ci doar de castigat?

Mesajul transmis de Marius Sumudica, fie ca vrea sa o recunoasca sau nu, a fost unul simplu: sa nu pierdem punctul de la Dumnezeu! Doar ca Rapidul, prin traditie, nu este o echipa care joaca sa nu piarda. Rapidul trebuie sa joace sa castige. Sa darame tot ceea ce ii sta in cale. Iar atunci cand pe stadion ai o generatie de copii care te privesc cu ochi mari, ai responsabilitatea de a arata ce inseamna spiritul acestui club.
In loc de curaj, le-am aratat frica. In loc de pasiune, le-am aratat pasivitate. In loc de inima – calcule. Cand “scapi” echipa in minutul 70 de orice initiativa, cand te multumesti cu un egal, cand refuzi instinctul ofensiv, deja ai pierdut. Chiar inainte de fluierul final.
Despre prestatia unor jucatori nici nu are rost sa lungim vorba prea mult. Elvir Koljic, titular in atac, a jucat 60 de minute fara sa lase vreo urma pe gazon. Fara pressing, fara implicare, fara o scanteie de ambitie, fara sa transpire si manat se autosuficienta… Daca nu scria pe foaia de joc ca a intrat titular, am fi jurat ca nici n-a fost pe teren.
Chris Braun, fundasul stanga, a gresit din nou grav pasul la offside – eroare de manual, repetata, din care Craiova a deschis scorul. Astfel de greseli, in meciuri mari, costa enorm. Si cand ai deja o echipa lipsita de organizare, o astfel de greseala devine fatala (chiar daca pozitia in care a fost folosit nu ii este neaparat la indemana).

Scor 1-2 in minutul 94. Exista ceva mai dureros de atat? Da, sentimentul ca nu am dat totul!

Chiar daca echipa din Craiova a castigat cu gol in minutul 94 si poate ca pe foaie pare o infrangere ghinionista, cine a vazut meciul stie ca nu a fost asa. Craiova a dominat cand a vrut, a fost echipa mai lucida, mai agresiva, mai prezenta. Iar noi? Noi am sperat la un egal. La un punct amar. Iar cand joci sa nu pierzi, de obicei… pierzi.

O sansa uriasa pierduta – copiii din tribune meritau altceva

Poate cea mai dureroasa parte a acestui meci nu e infrangerea in sine, ci faptul ca am ratat o oportunitate rara. In urma suspendarii terenului, stadionul a fost plin de copii – pentru fiecare 7 copii, un adult. O atmosfera speciala, diferita, cumva inocenta, dar plina de speranta. Copiii aceia au venit pe Giulesti ca sa vada un spectacol, o lupta, un exemplu. Au venit sa se indragosteasca.
Si, sincer, ce le-am aratat?
O echipa care se retrage la 1-1, un atacant care nu transpira, o aparare nesigura, un antrenor care tremura si un final lipsit de reactie. Nu asa se nasc rapidistii. Nu asa aprinzi flacara in inimile celor mici.
Copiii nu vin pe stadion pentru scheme tactice. Nu le pasa de sistemul 4-2-3-1 sau de calculele din clasament. Copiii vin sa simta ceva. Sa vada eroi. Sa vada oameni care lupta pentru culori, pentru minge, pentru victorie. Si cand vezi ca nimeni nu lupta, ce ramane? Rapidul nu mai are voie sa joace fara suflet!

Rapidul nu este un club de mijlocul clasamentului, nu este o echipa care trage de timp. Rapidul trebuie sa fie o forta, o explozie, un haos frumos, o pasiune care nu poate fi stavilita. Daca uitam asta, daca renuntam la ceea ce suntem, atunci Rapidul nu mai e Rapid.
Antrenorii pot schimba tactici. Jucatorii pot veni si pleca insa esenta trebuie sa ramana: curajul. Ori il avem, ori nu mai avem nimic.

Un apel din inima catre toti cei din club:

Marius Sumudica – daca iubesti Rapidul cu adevarat, arata asta in decizii. Nu mai trimite echipa la lupta cu frica in ochi. Nu mai proteja punctul in loc sa lupti pentru victorie. Ai avut azi in tribune o generatie intreaga care ar fi putut deveni rapidista pentru tot restul vietii. Dar n-ai reusit sa-i convingi. Ai datoria sa incerci din nou. Altfel, nu mai esti omul potrivit pentru acest club.
Jucatori ai Rapidului – fiecare meci e o promisiune. O promisiune facuta celor din tribune ca veti da totul. Nu cereti iubire neconditionata daca nu oferiti implicare totala.
Conducere – priviti dincolo de rezultat. Uitati-va la atmosfera, la starea echipei, la directia in care ne indreptam. Daca nu se iau masuri, vom continua sa pierdem nu doar puncte, ci si suflete. Poate chiar o generatie intreaga de viitori suporteri.

Rapidul nu trebuie sa fie perfect. Dar trebuie sa fie viu. Curajos. Nebun. Rapid.
Si daca n-a fost asa azi, atunci trebuie sa fie maine. Ne e dor de noi. Ne e dor de un Rapid care, in loc sa astepte ultimul fluier cu inima stransa, joaca pana la ultima faza cu inima larg deschisa, dornic sa castige!

Timp mai este. Dar nu infinit. Pentru unii dintre copiii din tribune, poate ca astazi a fost singura sansa. Nu le-o mai irositi.

Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !

#unapezidelamine