Silvius Banica

#sazambimzic -Suntem singuri în Univers? -Nu, dar... ...Acum pe planetă (în general) e sezonul ăla când lumea taie un pom și îl bagă în casă, cântă chestii în jurul lui în timp ce pomul moare, după care îl aruncă la gunoi. Oamenii pun peste tot beculețe. Și alte chestii autocolante, sau sclipitoare, acolo unde nu pot pune beculețe. Ei le spun copiilor că un gras îmbrăcat în roșu intră în case și le lasă cadouri (care de fapt sunt cumpărate de ei) după ce călătorește de la Polul Nord prin cer într-o sanie zburatoară trasă de reni. Sau renii sunt zburători și sania atârnă în spatele lor ca la ski nautic. Sau toate sunt zburătoare. Nu știu, mă rog. În jurul pomului care moare, sau a replicii lui din ulei de dinozauri morți (pentru zgârciți), oamenii mănâncă părți dintr-un animal pe care îl cresc cu grijă tot anul pentru ca să îl omoare, să îi toace carnea pe care apoi i-o îndeasă în mațe, le afumă si le mănâncă. Restul anului nu le mai rămâne de mâncat decât slănină. Tot în timpul în care pomul moare cu chestii de plastic agățate de el în casă, uneori oamenii se prefac că sunt altfel de oameni decât sunt în restul timpului și își dau cadouri unii altora. Și mai e și muzica aia de căcat pentru sărbătorile ăstea. Care sunt despre un tip care este propriul său fiu născut dintr-o virgină, și care după ce s-a auto creat, a creat universul, și oamenii, a fost nemulțumit de oameni și s-a trimis pe Pământ prin metoda descrisă înainte pentru ca aceștia să îl omoare, pentru a-i putea ierta că e nemulțumit de ei. Acum sper că e mulțumit. Niște tipi grași în fuste -probabil rude cu tipul ăla gras cu sania zburătoare- vor și ei să intre prin casele oamenilor să le ceară chestii cu pretextul că e despre o imagine nasoală pe care o au la ei și lumea o pupă, inventată de cineva acum mult timp în care ar fi tipul ăla care e propriul său fiu și suferă bătut în cuie pe niște lemne de niște alți tipi care nu credeau că mă-sa a fost virgină. Dar oricum, grașii ăștia în fuste povestesc că el a înviat la câteva zile după moarte, deci e destul complicat. Mă rog, dacă îi crezi. Ei zic să îi crezi. Mai ales că peste tot sunt beculețe și se sărbătorește aniversarea nașterii într-un grajd tipului ăluia care e propria sa rudă de gradul 1, acum vreo 2000 și ceva de revoluții orbitale complete ale Terrei în jurul stelei Soare, și lucrul ăsta este frumos. Mă rog, asta consideră lumea (în general). Se pare că extratereștrii nu sunt de aceeași părere despre toate lucrurile ăstea, și de aceea ne ocolesc, doar ocazional prabușindu-se pe Terra pentru a fi disecați de oamenii care sărbătoresc chestiile ăstea pe care le-am menționat mai devreme. Probabil că sistemul ăsta solar e cartierul rău famat din zona asta a universului și Terra e strada aia cu capacele de canal furate pe care o ocolesc toți. Oamenii de știință spun clar că există viață inteligentă în Univers, în afară de noi ăștia cu beculețe și restul lucrurilor pe care le-am zis înainte. Probabil că pe aici intră din greșeală doar extratereștrii bagabonți sau se rătăcesc ăia care se urcă beți la volanul OZN-ului, ori cei care au furat OZN-ul lui tac-su și se răstoarnă pentru că fac concursuri de viteză și nu au permis de conducere OZN. Altfel nu îmi explic cum s-ar prăbuși fix aici ființe capabile de călătorie spațială. Mai ales că cea mai apropiată planetă cu potențial de viață inteligentă din galaxia noastră, e una descoperită prin anii 2013 sau '16, care este la 302 ani-lumină distanță de noi, în constelația Cygnus. Planeta asta orbitează în jurul unei stele care nu este vizibilă de pe Pământ, numită Kepler-1649. Eu spun asta despre extratereștri, pentru că viteza luminii este cea mai mare viteză posibilă în Univers, iar lumina circulă cu aproximativ 300.000 de kilometri/secundă, sau mai exact, 299.792.458 m/s. Astfel că într-un an un foton acoperă în vidul cosmic o distanță de aproximativ 9.500 miliarde de km. Distanța reprezentată de un an-lumină este de 9.460.730.472.580,8 kilometri (aproximativ 9,46 trilioane de kilometri), de exemplu, galaxia noastră, Calea Lactee măsoară, de la un cap la altul, 100.000 de ani-lumină. Deci: ăia care sunt la 302 ani lumină distanță de noi, ori o ard cu beculețe și grași cu sănii zburătoare ca noi, și nu pot veni la colindat că stăm departe, ori ne evită. Restul sigur ne ocolesc. Mai ales că ne omorâm între noi pentru că investim mai multe resurse decât în orice ca să ne omorâm între noi pentru că nu reușim să ne înțelegem unii cu alții, decât să încercăm să investim ca să trăim și să ne înțelegem unii cu ceilalți.