Silvius Banica

#pursisimplu Voi știți care este povestea lui Louis Braille? Dar cum a ajuns el să inventeze alfabetul pentru nevăzători, știți? A fost odată ca niciodată un băiat pe nume Louis. Louis Braille mai exact, a fost un pedagog francez care a inventat și dezvoltat alfabetul Braille, de tipărire și scriere pentru nevăzători. Într-o zi Louis privea fascinat la mâinile tatălui său, din care ieșeau tot felul de forme și de obiecte frumoase. Nu știa ce planuri avea în minte tatăl pentru viitorul lui, el doar își dorea, cu simplitatea candidă a celor trei ani ai săi, să facă și el obiecte frumoase ca ale tatălui său. S-a uitat pe jos și a găsit o bucată de piele suficient de mare ca să-i atragă atenţia. Apoi Louis a început să caute din ochi un cuţit/sula cu care să o poată tăia. Ţipătul lui ascuţit a spart monotonia zgomotelor obișnuite din atelierul tatălui său. Cuţitul ricoșase din pielea tăbăcită direct în ochiul drept al micuţului meșter. Câteva clipe mai târziu, în timp ce alerga pe uliţele satului cu Louis în braţe, Simon-René nu putea să-și stăpânească disperarea și sentimentul de vinovăţie. Îl pierduse din ochi preţ de câteva clipe. Dacă ar fi putut da timpul înapoi cu doar câteva zeci de secunde… Își scutură capul și lacrimile de pe obraji căzură pe jos... Iuţi pasul, hotărât să facă tot ce era omenește posibil pentru a salva ochiul lui Louis. A ajuns într-un suflet la casa bătrânei care oferea leacuri tuturor celor ce veneau la ea. A privit-o pe femeie cum scoate din dulapul ei o sticluţă și pune ceva pe ochii copilului. Dacă exista acea sticluţă, sigur în ea era un remediu bun pentru Louis, și-a spus în gând Simon. Simon se înșelase... extractul de nufăr îi făcuse micuţului mai mult rău decât bine... la scurt timp, și ochiul stâng s-a inflamat. Corneea ochiului drept a devenit opacă, în timp ce ochiul stâng mai păstra câteva striaţii ce aminteau de cei doi ochi mari, albaștri, ai băieţelului cu păr blond și cârlionţat...☹ Louis Braille s-a născut la 4 ianuarie 1809 la Coupvray, un mic sat situat la 40 km de Paris. A fost al patrulea urmaş al şelarului Simon-René Braille si al lui Monique, având două surori și un frate mai mare. Totuși... tragedia micuţului Louis păruse anunţată încă de când se născuse... Atât de mic și de neputincios fusese, încât cu greu reușise să se hrănească la pieptul mamei lui. Părinţii îl botezaseră chiar din a doua zi după naștere, de teamă că ar putea muri. Louis supravieţuise și, din pricina emoţiilor trăite, sufletele părinţilor s-au legat în mod special de el. Devenise pentru ei micul „Beniamin“, mezinul favorit, după modelul biblic al familiei patriarhului Iacov. Dar tragedia care îi ocolise la naștere cerea o compensaţie sumbră după numai trei ani. Până la vârsta de cinci ani, Louis era complet orb și părea condamnat la viaţa mizeră rezervată nevăzătorilor din satele franceze ale începutului de secol XIX. Părinţii lui Louis au refuzat să accepte însă un astfel de deznodământ. Aveau o altă viziune. Băiatul lor avea să meargă la școală și să capete șansa unei vieţi normale. Astfel, încă de mic, l-au ajutat pe Louis să înveţe literele alfabetului, sculptate în lemn, ca degetele lui să le poată simţi diferenţele. Oamenii nu îi priveau cu ochi buni pe cei cu diverse neputinţe. Plutea mereu în aer bănuiala că e ceva necurat la ei, că doar nu li se întâmplă degeaba să fie surzi, muţi sau orbi. Inteligenţa și curiozitatea fără margini a lui Louis trebuiau să înfrunte prejudecăţi pentru a ajunge să fie remarcate. Din fericire însă, un nou părinte paroh a sosit în sat. Părintele Jacques Palluy era un fost călugăr învăţat, care a descoperit repede potenţialul micuţului Braille. Sub umbra copacilor de lângă biserică sau în casa parohială în zilele cu vreme urâtă, părintele Jacques l-a introdus pe Louis în fascinanta lume a cunoașterii. Acel an minunat petrecut alături de părinte i-a întipărit adânc în suflet dorinţa de a manifesta faţă de toţi oamenii dragoste, bunătate și smerenie. La vârsta de șapte ani, a mers la școala din sat. Un alt copil îl conducea de mână până la școală și înapoi acasă. După trei ani amărâţi din pricina sărăciei și a războiului, i s-a oferit o șansă. Părinţii au profitat de ea, și-au învins amărăciunea de a-și vedea cuibul rămas gol și l-au trimis pe Louis la singura școală pentru nevăzători din Paris. Clădirea veche, situată pe strada Saint-Victor, era construită cu mai bine de 200 de ani în urmă, insalubră în cel mai înalt grad, totuși era cea mai bună variantă pentru Louis. Valentin Haüy, fondatorul școlii, era un om învăţat, care cunoștea zece limbi și slujise ca traducător al regelui Ludovic al XIV-lea. Louis s-a dovedit la Paris un elev strălucit la toate materiile. În plus, și-a descoperit pasiunea pentru muzică și a devenit un pianist și un organist atât de bun, încât la 16 ani i s-a propus slujba plătită de organist al bisericii de lângă școală. Pentru tot restul vieţii, avea să lucreze ca organist al mai multor biserici din Paris. Iar spiritul său de sacrificiu se dezvolta și el, așa cum s-a văzut când, a renunţat la slujba de organist al unei biserici în favoarea unui alt nevăzător, care avea mai multă nevoie de ea decât el. Când a fost introdusă în școala sa scrierea tactilă, a lui Charles Barbier, un sistem inventat pentru ca soldaţii lui Napoleon să poată citi ordinele pe întuneric,Louis a simţit că poate crea un sistem mai bun... Louis a studiat cu atenție sistemul ofițeului Barbier și a dezvoltat un sistem mai simplu folosind un cod de șase puncte pentru ca persoanele nevăzătoare să folosească doar un deget arătător pentru a simți și citi. De atunci înainte, Louis Braille a petrecut fiecare clipă din afara clasei înțepând găuri în ziar, în mod ironic, cu o sulă ca cea care l-a orbit pe el. A completat astfel sistemul Braille, care conține per total 64 de simboluri. Avea numai 15 ani când a finalizat propriul alfabet pentru nevăzători. Dar pentru că Louis era pasionat de muzică, și-a adaptat sistemul de puncte ieșite în relief pentru a putea transcrie partituri. Rezultatele cercetărilor sale și noul alfabet au fost publicate în anul 1829. La doar 19 ani, Braille a devenit ajutor de profesor în școala unde învăţase, urmând ca după cinci ani să devină profesor plin. Din această postură, a predat gramatică, ortografie, citire, geografie, istorie, aritmetică și algebră. Era un profesor atât de iubit, încât elevii „concurau nu doar pentru a se egala sau a se depăși unul pe altul, ci făceau un efort constant și sincer ca să-și mulţumească profesorul, pe care îl iubeau și îl respectau ca pe un prieten înţelept, luminat și superior lor, plin de sfaturi bune.“ Toate acestea, în condiţiile în care Louis era cunoscut pentru seriozitatea și promptitudinea cu care îi disciplina pe elevii care nu se purtau cuviincios. Era hotărât, principial, perseverent, perfecţionist și dispreţuia deopotrivă excentricitatea sau pretenţiile. Louis Braille nu a căutat gloria. Nu a ezitat niciodată să declare cât de îndatorat îi este lui Charles Barbier și invenţiei sale, care l-a inspirat să-și dezvolte propriul alfabet. Și a continuat să facă la fel chiar și după ce Barbier a început să lupte împotriva alfabetului Braille, în încercarea de a-și impune propria invenţie ca instrument de lucru oficial în procesul de instruire a nevăzătorilor. Boala infamă a Europei secolului al XIX-lea, tuberculoza, i-a curmat prematur viaţa. Cel mai probabil, îmbolnăvirea i-a fost cauzată de teribila insalubritate a școlii din Paris, unde Louis își petrecuse 24 din cei 43 de ani ai vieţii, învăţând și apoi predând. A murit cu doi ani înainte ca alfabetul Braille să fie oficial recunoscut și adoptat în Franţa. Dar peste timp, contribuţia unică a acestui geniu modest și altruist a crescut în influenţă până acolo încât, la 100 de ani de la moartea sa, guvernul francez a recunoscut că Louis Braille și-a câștigat pe drept un loc în Panteonul francez. Doar alte 74 de personalităţi marcante ale Franţei sunt înmormântate acolo până în prezent. Deși nici măcar o singură știre nu a apărut în vreunul dintre ziarele franceze la moartea sa, din 6 ianuarie 1852, un secol mai târziu demnitari din întreaga lume au sosit la Paris pentru a-și aduce omagiul. Hellen Keller, scriitoarea americană nevăzătoare și fără auz, a ţinut cu acea ocazie un discurs impresionant, în care afirma: „Noi, nevăzătorii, îi suntem îndatoraţi lui Louis Braille așa cum omenirea îi este îndatorată lui Gutenberg.“ Pe 15 decembrie 1851, simţind că viaţa sa se apropie de încheiere, Louis chemase un preot catolic să îl împărtășească. A doua zi, Louis s-a simţit mai bine, ceea ce l-a făcut să-i mărturisească prietenului său, Hippolyte Coltat: „Ieri a fost una dintre cele mai frumoase și măreţe zile din viaţa mea. Când trăiești așa ceva, înţelegi maiestatea și puterea religiei. Sunt convins că misiunea mea pe pământ s-a încheiat. Este adevărat, I-am cerut lui Dumnezeu să mă ia din lumea aceasta, dar am simţit că nu I-am cerut suficient de hotărât.“ Cu puţin înainte să închidă ochii, avea să completeze: „Lui Dumnezeu I-a plăcut să le dezvăluie ochilor mei splendorile ameţitoare ale speranţei veșnice. După aceasta, nu vi se pare că nimic nu m-ar mai putea ţine legat de pământ?“ În testamentul său, Braille a avut grijă să menţioneze iertarea tuturor datoriilor pe care alţii le aveau la el, a stabilit o rentă viageră pentru mama lui, ajutoare pentru ceilalţi membri ai familiei, iar restul economiilor le-a donat unor iniţiative caritabile și Bisericii Catolice. La moartea sa, chipul îi purta urmele suferinţei îndelungate. Dar, după cum își amintea Hyppolite, nici suferinţa cronicizată nu i-a putut șterge zâmbetul plăcut care îi lumina mereu chipul. În 1873 a avut loc prima conferință paneuropeana pentru profesorii nevazatorilor, iar medicul britanic orb Thomas Rhodes Armitage a susținut metoda Braille, care a devenit din ce în ce mai populara în lume. Directorul Școlii Californiene din California, Richard Slating French, a spus că acest alfabet „poartă sigiliul unui geniu, ca alfabetul roman”. În prezent, la aproape două secole după ce Louis Braille a început sa unească punctele, sistemul Braille continuă să fie un mijloc important de comunicare. Acesta poate fi găsit pe butoanele sau tastele din ascensoare și pe panourile de informații și semnalari publice. A intrat chiar și în tehnologie, cu e-mailul RoboBraille și cu Codul Nemeth Braille pentru matematică. Când vă uitați la un semn în Braille, ganditi-va la omul care a creat acest alfabet, transformând tragedia care l-a lovit în copilarie într-o binecuvântare pentru milioane de oameni pentru care este „mereu întuneric”.

#pursisimplu Alain Delon: ”Doar nu am înnebunit chiar cu toții ca să luăm lumină din SUA, țara lui Antihrist, această lume scrântită, sărită de pe axul firescului și normalității!”

#pursisimplu STIATI CĂ... Chiar și când erau săraci, românii mâncau bine și sănătos. Azi, mulți ar strâmba din nas dar, bunicii și străbunicii noștri știau să prepare ștevia, urzicile și mâncau carne doar la zile mari. Mămăliga era mâncarea de bază a ţăranului român, acum un secol. O mâncau caldă sau rece, în combinaţie cu aproape orice, de la brânză până la magiun de prune. Țăranii români mancau vara de trei ori pe zi. Iarna, se consumau proviziile strânse peste vară. Numai copiii aveau patru sau chiar cinci mese pe zi. Din cauza sărăciei, ţăranii erau mai mult vegetarieni, decât carnivori. Locuitorii de la sate respectau cu sfinţenie zilele de post şi astfel mesele cu carne se rezumau doar la patru zile pe săptămână. Ţăranii cu dare de mână mâncau mămăliga combinată cu carne, peşte unt, lapte, brânză, ouă. Cei săraci o mâncau „cu ceapă şi sare, usturoi verde, praz, udătură de mujdei, chiseliţă de prune verzi sau uscate, magiun de prune, poşircă adică terci rămas din prunele fierte la facerea ţuicii. Pâine se mânca la zile mari de Sărbătoare. Era un lux pentru ţăranii săraci. Lăptuci, ştir, păpădie, urzici, ştevie, ştir, lobodă, ridichii, varză erau ierburile care completau hrana de zi cu zi a ţăranilor. Ouăle se mănâncau gătite în mai multe feluri, fierte cu zeamă, coapte, prăjite cu unt sau cu untură, cu puţină făină, făcute scrob, jumări şi altele. Laptele pe care îl luau de la vaci, capre sau oi era considerat un aliment sănătos, indiferent de forma sub care era consumat... dulce, acru, bătut sau covăsit (închegat). Sătenii mâncau cartofi, fasole şi mazăre în zilele de post şi se considera că aceste legume sunt aproape la fel de hrănitoare ca şi carnea. Ciorbele, făcute de regulă din ierburi, erau acrite cu borş, zeamă de varză, aguridă (struguri necopţi) sau chiseliţă de prune verzi. Porcul era vedeta familiei... Porcul („râmătorul”) era considerat animalul cel mai preţios din gospodărie iar, carnea de porc era socotită belşugul casei. Din carnea de porc, sătenii făceau friptură, sarmale, mâncare scăzută cu varză sau jumări. Carnea de vacă, oaie sau capră se gătea rasol, ciorbă ghiveci.Ţăranii consumau vin, rachiu, ţuică, rom şi bere, toate făcute în propria gospodărie. Rachiul de cartofi, ţuica de prune, rachiul de tescovină, romul, erau tăriile cu care se încălzeau ţăranii români acum o 100 de ani.

#pursisimplu Nu lăsați să moară satul, Că va dispărea , săracul ... Nu dați banii la străini, Cumpărați de la vecini Lapte , brânză și magiun . Natural este mai bun ! Ouăle de la băbuță , Pește proaspăt din căruță . Hai trezește-te române , Că ai tu în țară pâine ! Cumpără de la țărani Nu mai da la alții bani ! Cumpărați de la români ! Susțineți producătorul local și ajutați-vă și pe voi mâncând sănătos ...

#pursisimplu Nu lăsați să moară satul, Că va dispărea , săracul ... Nu dați banii la străini, Cumpărați de la vecini Lapte , brânză și magiun . Natural este mai bun ! Ouăle de la băbuță , Pește proaspăt din căruță . Hai trezește-te române , Că ai tu în țară pâine ! Cumpără de la țărani Nu mai da la alții bani ! Cumpărați de la români ! Susțineți producătorul local și ajutați-vă și pe voi mâncând sănătos ...

#pursisimplu Nu lăsați să moară satul, Că va dispărea , săracul ... Nu dați banii la străini, Cumpărați de la vecini Lapte , brânză și magiun . Natural este mai bun ! Ouăle de la băbuță , Pește proaspăt din căruță . Hai trezește-te române , Că ai tu în țară pâine ! Cumpără de la țărani Nu mai da la alții bani ! Cumpărați de la români ! Susțineți producătorul local și ajutați-vă și pe voi mâncând sănătos ...

#pursisimplu Nu lăsați să moară satul, Că va dispărea , săracul ... Nu dați banii la străini, Cumpărați de la vecini Lapte , brânză și magiun . Natural este mai bun ! Ouăle de la băbuță , Pește proaspăt din căruță . Hai trezește-te române , Că ai tu în țară pâine ! Cumpără de la țărani Nu mai da la alții bani ! Cumpărați de la români ! Susțineți producătorul local și ajutați-vă și pe voi mâncând sănătos ...

#pursisimplu Nu lăsați să moară satul, Că va dispărea , săracul ... Nu dați banii la străini, Cumpărați de la vecini Lapte , brânză și magiun . Natural este mai bun ! Ouăle de la băbuță , Pește proaspăt din căruță . Hai trezește-te române , Că ai tu în țară pâine ! Cumpără de la țărani Nu mai da la alții bani ! Cumpărați de la români ! Susțineți producătorul local și ajutați-vă și pe voi mâncând sănătos ...

#pursisimplu Nu lăsați să moară satul, Că va dispărea , săracul ... Nu dați banii la străini, Cumpărați de la vecini Lapte , brânză și magiun . Natural este mai bun ! Ouăle de la băbuță , Pește proaspăt din căruță . Hai trezește-te române , Că ai tu în țară pâine ! Cumpără de la țărani Nu mai da la alții bani ! Cumpărați de la români ! Susțineți producătorul local și ajutați-vă și pe voi mâncând sănătos ...

#pursisimplu Top cele mai friguroase ierni din București, cu ger de chiar crăpau pietrele. Anul în care în Capitală au fost -32 de grade și s-au amânat alegerile Filip Lupsa Astăzi zăpezile pe străzile și trotuarele din București par să fie o simplă amintire distantă, la fel ca viscolul, ghețușurile interminabile și mâzga maro care acoperea toate drumurile (sincer, nu ne e dor chiar de tot ce aduce iarna). În ultimii 100 de ani, Capitala s-a lovit de mai multe ori cu ierni extreme, cu ninsori și ger ieșit din comun, demn de recorduri greu de egalat. Dintre acestea, iernile din 1929, 1942, 1954 sau 1967 au rămas întipărite cel mai profund în memoria colectivă a Bucureștilor, motiv pentru care o să vă prezentăm cu ce s-au confruntat locuitorii acelor vremuri. De la troiene de zăpadă de metri întregi care îngropau trotuarele până la școli închise cu săptămânile și alegeri amânate, așa arăta iarna în Bucureștiul de odinioară. Acum dacă ninge 30 de minute (și evident nu se prinde) se umple pe Instagram, Facebook și TikTok de poze și filmulețe, de parcă e o adevărată minune c-a fulguit puțin. Secolul trecut însă, Capitala și întreaga țară au paralizat cu totul preț de câteva zile în unii ani, și nu puțini au fost cei care au murit, la propriu, de frig – fie în case sau pe străzi. Prima iarnă care a șocat Bucureștiul și întreaga țară în secolul XX a fost iarna anului 1929, când România a paralizat sub troienele de zăpadă, iar oamenii au murit, la propriu, de frig. În „Gazeta Transilvaniei” de la 11 februarie 1929 se relatează faptul că „Mulţi mecanici s-au îmbolnăvit, au degerat şi sunt internaţi în spitale, cei mai mulţi fiind de la Bucureşti”, potrivit Adevărul. Tot în 1929, la București s-au înregistrat -24 de grade Celsius, în timp ce minima acelui an a fost înregistrată în Țara Bârsei, de -38,5 grade Celsius. Pe litoral, marea a înghețat la propriu și a dus la vase blocate și lovite puternic. Mai mult, tot în 1929 au fost închise școlile preț de o săptămână din cauza frigului și a zăpezii necontenite, fapt consemnat și de ziare. „Din cauza gerului puternic şi a viscolului care durează de prea multă vreme, împiedicînd mersul şcoalelor şi consumînd tot materialul aprovizionat, se închid toate şcoalele primare şi secundare din întreaga ţară pînă duminecă 17 februarie pentru a aştepta pînă atunci o schimbare a vremei” De asemenea, iarna grea din 1929 a dus la amânarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților dintr-un motiv simplu – degeaba se țineau, că oamenii nu aveau cum să ajungă la urne din cauza zăpezii și a frigului. Astfel, alegerile au fost mutate de pe 20 februarie până pe 17 aprilie. Totodată, în aceeași săptămână în care școlile au fost închise, nici serviciul poștal de stat, nici telecomunicațiile nu au fost funcționale. Top cele mai friguroase ierni din Bucureștiul secolului XX, cu ger de chiar crăpau pietrele. Anul în care în Capitală au fost -32 de grade și s-au amânat alegerile Top cele mai friguroase ierni din Bucureștiul secolului XX, cu ger de chiar crăpau pietrele. Anul în care în Capitală au fost -32 de grade și s-au amânat alegerile Gerul i-a luat pe oameni pe nepregătite, astfel că sute de oameni din toată țara au murit în fața frigului, fie în case, fie pe străzi sau în trenuri. Iernile din 1942 și 1954, poate cele mai reci ierni din ultimii 100 de ani din București și România La puțin peste un deceniu distanță, românii aveau să se confrunte cu un nou episod de iarnă cumplită, în 1942. Atunci, întregul continent s-a confruntat cu o iarnă neobișnuit de grea, cu zăpezi interminabile și frig îngrozitor. La Brașov, termometrele indicau -38.5 grade, în timp ce la stația Băneasa de lângă București s-a ajuns la o minimă șocantă, de -32.2 grade Celsius. Nu aveau cum să bage de seamă bucureștenii că peste doar opt ani vor avea parte de o iarnă de coșmar. Iarna din 1954 a rămas în istorie cunoscută drept Marele Viscol, din cauza cantităților imense de zăpadă, nemaiîntâlnite, care au căzut în toată țara. Dezastrul a început pe 3 februarie, și doar în acea zi, în București, au căzut zăpezi de 115l/mp, iar vântul sufla cu 126 de kilometri pe oră. Astfel, în Capitală și în tot sud-estul țării s-au format zăpezi de 5 metri. Deloc surprinzător, întregul oraș a înțepenit. Oamenii au rămas în case, unii ca să se adăpostească, alții fiind blocați în propriile cămine. După ce ziua de 3 februarie a trecut, Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române i-a chemat pe toți românii capabili la muncă să iasă să deszăpezească orașele, deoarece aceștia erau „datori” să curețe zăpada și să aprovizioneze populația cu cele necesare. Teama unei morți cumplite, cauzată de foame și/sau de ger, i-a împins pe bucureșteni în stradă, la curățat străzile și trotuarele. Împreună, oamenii au săpat adevărate tunele, au curățat cât de mult au putut din zăpadă și au aruncat-o, treptat, în Dâmbovița. „În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja întâi pe partea cu cele două linii de transport şi câte un metru în plus, pe stânga şi pe dreapta”, acestea au fost indicațiile de curățare a zăpezii în București. Desigur, pe străzi au ieșit de nevoie și tancuri echipate cu pluguri, pentru a duce alimente oamenilor blocați în case, și au fost aduse chiar mașini de deszăpezit din Uniunea Sovietică. Viscolul a fost precedat de un ger cumplit, care a înghețat zăpada și a făcut-o și mai greu de curățat. Ultima iarnă cu adevărat grea din secolul XX – iarna din 1967 Noaptea de Anul Nou din 1966 a adus în București ninsori impresionante, care au durat preț de câteva zile și au dus la formarea de munți de zăpadă de câte 3 metri. Și atunci, tramvaiele, mașinile și viața în București în general au fost blocate preț de câteva zile, situația fiind rezolvată doar cu ajutorul mobilizării generale a populației.

#pursisimplu Top cele mai friguroase ierni din București, cu ger de chiar crăpau pietrele. Anul în care în Capitală au fost -32 de grade și s-au amânat alegerile Filip Lupsa Astăzi zăpezile pe străzile și trotuarele din București par să fie o simplă amintire distantă, la fel ca viscolul, ghețușurile interminabile și mâzga maro care acoperea toate drumurile (sincer, nu ne e dor chiar de tot ce aduce iarna). În ultimii 100 de ani, Capitala s-a lovit de mai multe ori cu ierni extreme, cu ninsori și ger ieșit din comun, demn de recorduri greu de egalat. Dintre acestea, iernile din 1929, 1942, 1954 sau 1967 au rămas întipărite cel mai profund în memoria colectivă a Bucureștilor, motiv pentru care o să vă prezentăm cu ce s-au confruntat locuitorii acelor vremuri. De la troiene de zăpadă de metri întregi care îngropau trotuarele până la școli închise cu săptămânile și alegeri amânate, așa arăta iarna în Bucureștiul de odinioară. Acum dacă ninge 30 de minute (și evident nu se prinde) se umple pe Instagram, Facebook și TikTok de poze și filmulețe, de parcă e o adevărată minune c-a fulguit puțin. Secolul trecut însă, Capitala și întreaga țară au paralizat cu totul preț de câteva zile în unii ani, și nu puțini au fost cei care au murit, la propriu, de frig – fie în case sau pe străzi. Prima iarnă care a șocat Bucureștiul și întreaga țară în secolul XX a fost iarna anului 1929, când România a paralizat sub troienele de zăpadă, iar oamenii au murit, la propriu, de frig. În „Gazeta Transilvaniei” de la 11 februarie 1929 se relatează faptul că „Mulţi mecanici s-au îmbolnăvit, au degerat şi sunt internaţi în spitale, cei mai mulţi fiind de la Bucureşti”, potrivit Adevărul. Tot în 1929, la București s-au înregistrat -24 de grade Celsius, în timp ce minima acelui an a fost înregistrată în Țara Bârsei, de -38,5 grade Celsius. Pe litoral, marea a înghețat la propriu și a dus la vase blocate și lovite puternic. Mai mult, tot în 1929 au fost închise școlile preț de o săptămână din cauza frigului și a zăpezii necontenite, fapt consemnat și de ziare. „Din cauza gerului puternic şi a viscolului care durează de prea multă vreme, împiedicînd mersul şcoalelor şi consumînd tot materialul aprovizionat, se închid toate şcoalele primare şi secundare din întreaga ţară pînă duminecă 17 februarie pentru a aştepta pînă atunci o schimbare a vremei” De asemenea, iarna grea din 1929 a dus la amânarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților dintr-un motiv simplu – degeaba se țineau, că oamenii nu aveau cum să ajungă la urne din cauza zăpezii și a frigului. Astfel, alegerile au fost mutate de pe 20 februarie până pe 17 aprilie. Totodată, în aceeași săptămână în care școlile au fost închise, nici serviciul poștal de stat, nici telecomunicațiile nu au fost funcționale. Top cele mai friguroase ierni din Bucureștiul secolului XX, cu ger de chiar crăpau pietrele. Anul în care în Capitală au fost -32 de grade și s-au amânat alegerile Top cele mai friguroase ierni din Bucureștiul secolului XX, cu ger de chiar crăpau pietrele. Anul în care în Capitală au fost -32 de grade și s-au amânat alegerile Gerul i-a luat pe oameni pe nepregătite, astfel că sute de oameni din toată țara au murit în fața frigului, fie în case, fie pe străzi sau în trenuri. Iernile din 1942 și 1954, poate cele mai reci ierni din ultimii 100 de ani din București și România La puțin peste un deceniu distanță, românii aveau să se confrunte cu un nou episod de iarnă cumplită, în 1942. Atunci, întregul continent s-a confruntat cu o iarnă neobișnuit de grea, cu zăpezi interminabile și frig îngrozitor. La Brașov, termometrele indicau -38.5 grade, în timp ce la stația Băneasa de lângă București s-a ajuns la o minimă șocantă, de -32.2 grade Celsius. Nu aveau cum să bage de seamă bucureștenii că peste doar opt ani vor avea parte de o iarnă de coșmar. Iarna din 1954 a rămas în istorie cunoscută drept Marele Viscol, din cauza cantităților imense de zăpadă, nemaiîntâlnite, care au căzut în toată țara. Dezastrul a început pe 3 februarie, și doar în acea zi, în București, au căzut zăpezi de 115l/mp, iar vântul sufla cu 126 de kilometri pe oră. Astfel, în Capitală și în tot sud-estul țării s-au format zăpezi de 5 metri. Deloc surprinzător, întregul oraș a înțepenit. Oamenii au rămas în case, unii ca să se adăpostească, alții fiind blocați în propriile cămine. După ce ziua de 3 februarie a trecut, Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române i-a chemat pe toți românii capabili la muncă să iasă să deszăpezească orașele, deoarece aceștia erau „datori” să curețe zăpada și să aprovizioneze populația cu cele necesare. Teama unei morți cumplite, cauzată de foame și/sau de ger, i-a împins pe bucureșteni în stradă, la curățat străzile și trotuarele. Împreună, oamenii au săpat adevărate tunele, au curățat cât de mult au putut din zăpadă și au aruncat-o, treptat, în Dâmbovița. „În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja întâi pe partea cu cele două linii de transport şi câte un metru în plus, pe stânga şi pe dreapta”, acestea au fost indicațiile de curățare a zăpezii în București. Desigur, pe străzi au ieșit de nevoie și tancuri echipate cu pluguri, pentru a duce alimente oamenilor blocați în case, și au fost aduse chiar mașini de deszăpezit din Uniunea Sovietică. Viscolul a fost precedat de un ger cumplit, care a înghețat zăpada și a făcut-o și mai greu de curățat. Ultima iarnă cu adevărat grea din secolul XX – iarna din 1967 Noaptea de Anul Nou din 1966 a adus în București ninsori impresionante, care au durat preț de câteva zile și au dus la formarea de munți de zăpadă de câte 3 metri. Și atunci, tramvaiele, mașinile și viața în București în general au fost blocate preț de câteva zile, situația fiind rezolvată doar cu ajutorul mobilizării generale a populației.

#pursisimplu Top cele mai friguroase ierni din București, cu ger de chiar crăpau pietrele. Anul în care în Capitală au fost -32 de grade și s-au amânat alegerile Filip Lupsa Astăzi zăpezile pe străzile și trotuarele din București par să fie o simplă amintire distantă, la fel ca viscolul, ghețușurile interminabile și mâzga maro care acoperea toate drumurile (sincer, nu ne e dor chiar de tot ce aduce iarna). În ultimii 100 de ani, Capitala s-a lovit de mai multe ori cu ierni extreme, cu ninsori și ger ieșit din comun, demn de recorduri greu de egalat. Dintre acestea, iernile din 1929, 1942, 1954 sau 1967 au rămas întipărite cel mai profund în memoria colectivă a Bucureștilor, motiv pentru care o să vă prezentăm cu ce s-au confruntat locuitorii acelor vremuri. De la troiene de zăpadă de metri întregi care îngropau trotuarele până la școli închise cu săptămânile și alegeri amânate, așa arăta iarna în Bucureștiul de odinioară. Acum dacă ninge 30 de minute (și evident nu se prinde) se umple pe Instagram, Facebook și TikTok de poze și filmulețe, de parcă e o adevărată minune c-a fulguit puțin. Secolul trecut însă, Capitala și întreaga țară au paralizat cu totul preț de câteva zile în unii ani, și nu puțini au fost cei care au murit, la propriu, de frig – fie în case sau pe străzi. Prima iarnă care a șocat Bucureștiul și întreaga țară în secolul XX a fost iarna anului 1929, când România a paralizat sub troienele de zăpadă, iar oamenii au murit, la propriu, de frig. În „Gazeta Transilvaniei” de la 11 februarie 1929 se relatează faptul că „Mulţi mecanici s-au îmbolnăvit, au degerat şi sunt internaţi în spitale, cei mai mulţi fiind de la Bucureşti”, potrivit Adevărul. Tot în 1929, la București s-au înregistrat -24 de grade Celsius, în timp ce minima acelui an a fost înregistrată în Țara Bârsei, de -38,5 grade Celsius. Pe litoral, marea a înghețat la propriu și a dus la vase blocate și lovite puternic. Mai mult, tot în 1929 au fost închise școlile preț de o săptămână din cauza frigului și a zăpezii necontenite, fapt consemnat și de ziare. „Din cauza gerului puternic şi a viscolului care durează de prea multă vreme, împiedicînd mersul şcoalelor şi consumînd tot materialul aprovizionat, se închid toate şcoalele primare şi secundare din întreaga ţară pînă duminecă 17 februarie pentru a aştepta pînă atunci o schimbare a vremei” De asemenea, iarna grea din 1929 a dus la amânarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților dintr-un motiv simplu – degeaba se țineau, că oamenii nu aveau cum să ajungă la urne din cauza zăpezii și a frigului. Astfel, alegerile au fost mutate de pe 20 februarie până pe 17 aprilie. Totodată, în aceeași săptămână în care școlile au fost închise, nici serviciul poștal de stat, nici telecomunicațiile nu au fost funcționale. Top cele mai friguroase ierni din Bucureștiul secolului XX, cu ger de chiar crăpau pietrele. Anul în care în Capitală au fost -32 de grade și s-au amânat alegerile Top cele mai friguroase ierni din Bucureștiul secolului XX, cu ger de chiar crăpau pietrele. Anul în care în Capitală au fost -32 de grade și s-au amânat alegerile Gerul i-a luat pe oameni pe nepregătite, astfel că sute de oameni din toată țara au murit în fața frigului, fie în case, fie pe străzi sau în trenuri. Iernile din 1942 și 1954, poate cele mai reci ierni din ultimii 100 de ani din București și România La puțin peste un deceniu distanță, românii aveau să se confrunte cu un nou episod de iarnă cumplită, în 1942. Atunci, întregul continent s-a confruntat cu o iarnă neobișnuit de grea, cu zăpezi interminabile și frig îngrozitor. La Brașov, termometrele indicau -38.5 grade, în timp ce la stația Băneasa de lângă București s-a ajuns la o minimă șocantă, de -32.2 grade Celsius. Nu aveau cum să bage de seamă bucureștenii că peste doar opt ani vor avea parte de o iarnă de coșmar. Iarna din 1954 a rămas în istorie cunoscută drept Marele Viscol, din cauza cantităților imense de zăpadă, nemaiîntâlnite, care au căzut în toată țara. Dezastrul a început pe 3 februarie, și doar în acea zi, în București, au căzut zăpezi de 115l/mp, iar vântul sufla cu 126 de kilometri pe oră. Astfel, în Capitală și în tot sud-estul țării s-au format zăpezi de 5 metri. Deloc surprinzător, întregul oraș a înțepenit. Oamenii au rămas în case, unii ca să se adăpostească, alții fiind blocați în propriile cămine. După ce ziua de 3 februarie a trecut, Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române i-a chemat pe toți românii capabili la muncă să iasă să deszăpezească orașele, deoarece aceștia erau „datori” să curețe zăpada și să aprovizioneze populația cu cele necesare. Teama unei morți cumplite, cauzată de foame și/sau de ger, i-a împins pe bucureșteni în stradă, la curățat străzile și trotuarele. Împreună, oamenii au săpat adevărate tunele, au curățat cât de mult au putut din zăpadă și au aruncat-o, treptat, în Dâmbovița. „În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja întâi pe partea cu cele două linii de transport şi câte un metru în plus, pe stânga şi pe dreapta”, acestea au fost indicațiile de curățare a zăpezii în București. Desigur, pe străzi au ieșit de nevoie și tancuri echipate cu pluguri, pentru a duce alimente oamenilor blocați în case, și au fost aduse chiar mașini de deszăpezit din Uniunea Sovietică. Viscolul a fost precedat de un ger cumplit, care a înghețat zăpada și a făcut-o și mai greu de curățat. Ultima iarnă cu adevărat grea din secolul XX – iarna din 1967 Noaptea de Anul Nou din 1966 a adus în București ninsori impresionante, care au durat preț de câteva zile și au dus la formarea de munți de zăpadă de câte 3 metri. Și atunci, tramvaiele, mașinile și viața în București în general au fost blocate preț de câteva zile, situația fiind rezolvată doar cu ajutorul mobilizării generale a populației.

#pursisimplu Top cele mai friguroase ierni din București, cu ger de chiar crăpau pietrele. Anul în care în Capitală au fost -32 de grade și s-au amânat alegerile Filip Lupsa Astăzi zăpezile pe străzile și trotuarele din București par să fie o simplă amintire distantă, la fel ca viscolul, ghețușurile interminabile și mâzga maro care acoperea toate drumurile (sincer, nu ne e dor chiar de tot ce aduce iarna). În ultimii 100 de ani, Capitala s-a lovit de mai multe ori cu ierni extreme, cu ninsori și ger ieșit din comun, demn de recorduri greu de egalat. Dintre acestea, iernile din 1929, 1942, 1954 sau 1967 au rămas întipărite cel mai profund în memoria colectivă a Bucureștilor, motiv pentru care o să vă prezentăm cu ce s-au confruntat locuitorii acelor vremuri. De la troiene de zăpadă de metri întregi care îngropau trotuarele până la școli închise cu săptămânile și alegeri amânate, așa arăta iarna în Bucureștiul de odinioară. Acum dacă ninge 30 de minute (și evident nu se prinde) se umple pe Instagram, Facebook și TikTok de poze și filmulețe, de parcă e o adevărată minune c-a fulguit puțin. Secolul trecut însă, Capitala și întreaga țară au paralizat cu totul preț de câteva zile în unii ani, și nu puțini au fost cei care au murit, la propriu, de frig – fie în case sau pe străzi. Prima iarnă care a șocat Bucureștiul și întreaga țară în secolul XX a fost iarna anului 1929, când România a paralizat sub troienele de zăpadă, iar oamenii au murit, la propriu, de frig. În „Gazeta Transilvaniei” de la 11 februarie 1929 se relatează faptul că „Mulţi mecanici s-au îmbolnăvit, au degerat şi sunt internaţi în spitale, cei mai mulţi fiind de la Bucureşti”, potrivit Adevărul. Tot în 1929, la București s-au înregistrat -24 de grade Celsius, în timp ce minima acelui an a fost înregistrată în Țara Bârsei, de -38,5 grade Celsius. Pe litoral, marea a înghețat la propriu și a dus la vase blocate și lovite puternic. Mai mult, tot în 1929 au fost închise școlile preț de o săptămână din cauza frigului și a zăpezii necontenite, fapt consemnat și de ziare. „Din cauza gerului puternic şi a viscolului care durează de prea multă vreme, împiedicînd mersul şcoalelor şi consumînd tot materialul aprovizionat, se închid toate şcoalele primare şi secundare din întreaga ţară pînă duminecă 17 februarie pentru a aştepta pînă atunci o schimbare a vremei” De asemenea, iarna grea din 1929 a dus la amânarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților dintr-un motiv simplu – degeaba se țineau, că oamenii nu aveau cum să ajungă la urne din cauza zăpezii și a frigului. Astfel, alegerile au fost mutate de pe 20 februarie până pe 17 aprilie. Totodată, în aceeași săptămână în care școlile au fost închise, nici serviciul poștal de stat, nici telecomunicațiile nu au fost funcționale. Top cele mai friguroase ierni din Bucureștiul secolului XX, cu ger de chiar crăpau pietrele. Anul în care în Capitală au fost -32 de grade și s-au amânat alegerile Top cele mai friguroase ierni din Bucureștiul secolului XX, cu ger de chiar crăpau pietrele. Anul în care în Capitală au fost -32 de grade și s-au amânat alegerile Gerul i-a luat pe oameni pe nepregătite, astfel că sute de oameni din toată țara au murit în fața frigului, fie în case, fie pe străzi sau în trenuri. Iernile din 1942 și 1954, poate cele mai reci ierni din ultimii 100 de ani din București și România La puțin peste un deceniu distanță, românii aveau să se confrunte cu un nou episod de iarnă cumplită, în 1942. Atunci, întregul continent s-a confruntat cu o iarnă neobișnuit de grea, cu zăpezi interminabile și frig îngrozitor. La Brașov, termometrele indicau -38.5 grade, în timp ce la stația Băneasa de lângă București s-a ajuns la o minimă șocantă, de -32.2 grade Celsius. Nu aveau cum să bage de seamă bucureștenii că peste doar opt ani vor avea parte de o iarnă de coșmar. Iarna din 1954 a rămas în istorie cunoscută drept Marele Viscol, din cauza cantităților imense de zăpadă, nemaiîntâlnite, care au căzut în toată țara. Dezastrul a început pe 3 februarie, și doar în acea zi, în București, au căzut zăpezi de 115l/mp, iar vântul sufla cu 126 de kilometri pe oră. Astfel, în Capitală și în tot sud-estul țării s-au format zăpezi de 5 metri. Deloc surprinzător, întregul oraș a înțepenit. Oamenii au rămas în case, unii ca să se adăpostească, alții fiind blocați în propriile cămine. După ce ziua de 3 februarie a trecut, Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române i-a chemat pe toți românii capabili la muncă să iasă să deszăpezească orașele, deoarece aceștia erau „datori” să curețe zăpada și să aprovizioneze populația cu cele necesare. Teama unei morți cumplite, cauzată de foame și/sau de ger, i-a împins pe bucureșteni în stradă, la curățat străzile și trotuarele. Împreună, oamenii au săpat adevărate tunele, au curățat cât de mult au putut din zăpadă și au aruncat-o, treptat, în Dâmbovița. „În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja întâi pe partea cu cele două linii de transport şi câte un metru în plus, pe stânga şi pe dreapta”, acestea au fost indicațiile de curățare a zăpezii în București. Desigur, pe străzi au ieșit de nevoie și tancuri echipate cu pluguri, pentru a duce alimente oamenilor blocați în case, și au fost aduse chiar mașini de deszăpezit din Uniunea Sovietică. Viscolul a fost precedat de un ger cumplit, care a înghețat zăpada și a făcut-o și mai greu de curățat. Ultima iarnă cu adevărat grea din secolul XX – iarna din 1967 Noaptea de Anul Nou din 1966 a adus în București ninsori impresionante, care au durat preț de câteva zile și au dus la formarea de munți de zăpadă de câte 3 metri. Și atunci, tramvaiele, mașinile și viața în București în general au fost blocate preț de câteva zile, situația fiind rezolvată doar cu ajutorul mobilizării generale a populației.

Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi ! #unapezidelamine

#profudeistorie 11 ianuarie este a 11-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 354 de zile până la sfârșitul anului (355 de zile în anii bisecți). Evenimente 532: Imperiul Bizantin: A început, la Constantinopol, răscoala Nika, care a fost reprimată de către comandantul militar Belisarius, răsculații fiind masacrați în hipodrom. 1055: Teodora este încoronată împărăteasă a Imperiului bizantin. 1158: Vladislav al II-lea devine rege al Boemiei. 1569: Prima loterie despre care sunt date istorice în Anglia. 1571: Nobilimea austriacă obține libertatea religioasă. 1600: Împăratul Rudolf al II–lea primește solia lui Mihai Viteazul, condusă de banul Mihalcea, care cerea recunoașterea domnului român ca principe al Transilvaniei. 1654: Războiul Arauco: O armată spaniolă este învinsă de localnici mapuche-huilliches în timp ce încearcă să traverseze râul Bueno în sudul Chile. 1787: Astronomul britanic de origine germană William Herschel descoperă Titania și Oberon, doi sateliți ai lui Uranus. 1851: În China, taipinii proclamă "Statul ceresc al marii păci" (Tai Pin Tien Cuo) (Căderea Nankinului la 19 iulie 1864; înfrângerea războiului țărănesc al taipinilor). 1865: A avut loc la Cernăuți prima adunare a "Societății pentru cultura și literatura română din Bucovina". 1879: Începe Războiul anglo-zulus. 1908: Zona din jurul Marelui Canion este declarată Monument Național de către președintele american Theodore Roosevelt. 1909: Congresul Partidului Național Liberal îl alege pe Ionel I.C. Brătianu președinte. 1922: Frederick Banting și Charles Best reușesc primul tratament de succes al unui diabetic cu insulină. 1923: Franța și Belgia ocupă zona Ruhr ca urmare a refuzului Germaniei de a plăti despăgubirile de război. 1935: Amelia Earhart devine prima persoană care zboară singură din Hawaii în California. 1940: Are loc premiera baletului "Romeo și Julieta" de Serghei Prokofiev, la Leningrad. 1943: S-a încheiat protocolul româno-german prin care România se angaja să continuie războiul, cu condiția ca Germania să sporească ajutorul militar destinat echipării trupelor românești. 1946: Proclamarea Republicii Albania. 1952: Crearea "Comisiei ONU pentru Dezarmare". 1958: Ion Gheorghe Maurer este ales președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale. 1962: În timp ce era legat de debarcaderul său din Polyarny, submarinul sovietic B-37 este distrus când izbucnește un incendiu în compartimentul său pentru torpile. 1962: Erupția vulcanului Huascaran în Peru; se înregistrează 4.000 de morți. 1982: NATO condamnă URSS pentru sprijinul acordat generalului Jaruzelski în acțiunile de descurajare a manifestațiilor de protest din Polonia. 1990: S-a înregistrat Partidul Național Țărănesc Crestin-Democrat (PNȚCD), avându-l ca lider pe Corneliu Coposu, unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Iuliu Maniu. 1998: Peste 100 de persoane sunt ucise în masacrul de la Sidi-Hamed din Algeria.

Bună dimineața, Prieteni ! A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre... #disdedimineata

#sazambimzic

#pursisimplu

#pursisimplu Podul lui Cezar peste Rin: Construit în 10 zile și distrus după 18 Daniela Badea Se știe că romanilor le plăcea să construiască drumuri, infrastructuri care au contribuit în mare măsură la succesul militar și comercial al Orașului Etern. Pe lângă drumuri, romanii au construit și poduri, atunci când a fost necesar, împrăștiate în toate provinciile imperiului. Un inginer american, Colin O’Connor, a alcătuit o listă a podurilor romane, iar aceasta include 330 de structuri din piatră, 34 de poduri din lemn și 54 de poduri apeduct (un alt punct forte al civilizației romane, alături de sistemul de canalizare). Din păcate, este imposibil de știut câte poduri au construit romanii în lunga lor istorie, câte au fost distruse de războaie și evenimente naturale. Cert este că aveau o mare capacitate de a construi structuri solide și funcționale care au fost demolate în mod deliberat, chiar și în decurs de câteva zile. În anul 58 î.Hr., proconsulul Caius Iulius Caesar, care se lupta pentru prestigiu și putere, s-a convins de necesitatea de a cuceri Galia (la acea vreme doar Gallia Narbonensis era provincie romană) ca măsură preventivă. Campania militară, relatată chiar de Iulius Caesar în De bello gallico, a durat opt ani, din 58 până în 51/50 î.Hr. Opt ani de bătălii, de lupte sângeroase și de cucerire a unor popoare întregi: Cezar, cu soldații săi, s-a confruntat cu germanii, belgienii, celții, britanicii, împărțiți în nenumărate triburi, dintre care unii s-au predat fără să lupte, în timp ce alții, deja subjugați, s-au revoltat. În anul 55 î.Hr., fluviul Rin reprezenta o graniță naturală între teritoriile locuite de germani și Galia. Pe malul estic al râului, însă, se aflau populații împinse spre sud-vest de către suebi (sau șvabi), care au migrat din teritoriile din apropierea Mării Baltice. Oamenii din triburile Tencteri și Usipeti traversau Rinul în fiecare iarnă, pentru a își instala locuințele pe partea de vest. Cezar, la aflarea acestui lucru, se grăbește să ajungă la fața locului. Refugiații germani propun o alianță cu romanii, în schimbul permisiunii de a rămâne pe acele pământuri. Generalul roman refuză cu dispreț: cum pot pretinde să ocupe pământul altor popoare, din moment ce nu au fost în stare să și-l apere pe al lor de suebi? Cezar le sugerează să traverseze din nou Rinul și să se stabilească pe teritoriile Ubi, singurul popor germanic aflat în relații de prietenie cu romanii. Cu toate acestea, se întâmplă ca, tot în timpul negocierilor, un escadron de cavalerie romană să fie pus pe fugă de germani. Cezar este furios și nu așteaptă răspunsul: îi omoară pe mulți dintre cei pe care îi găsește în tabără, iar supraviețuitorii fug pe malul opus al Rinului. Totul ar fi putut să se termine aici, dar Cezar decide să treacă Rinul, o mișcare făcută cu siguranță cu mai multă ușurință decât atunci când, în 49 î.Hr., la sfârșitul campaniei din Galia, decide să treacă Rubiconul. Cezar a vrut să le demonstreze germanilor cât de puternică este armata sa și să-i sprijine pe ubeii care îi ceruseră intervenția. Cezar a hotărât să traverseze Rinul, dar a considerat că folosirea navelor nu era suficient de sigură și că nu era în conformitate cu demnitatea sa și a poporului roman. Astfel, deși existau dificultăți serioase în construirea unui pod – cum ar fi lățimea și adâncimea râului, rapiditatea curentului – el a considerat totuși că este necesară construirea unui pod peste Rin. Singura soluție a fost aceea de a construi un pod, într-un loc relativ puțin adânc (de aproximativ 9 metri), în locul unde se află acum orașul Neuwield, în aval de Koblenz. Structura trebuia să fie solidă, pentru a rezista curenților și eventualelor atacuri. Podul, cu o lungime de aproximativ 500 de metri, împărțit în 56 de deschideri de 8 metri, a fost început și terminat în 10 zile. După terminarea acestuia, Cezar a traversat Rinul cu trupele sale, dar îl așteaptau doar ubeii: toate celelalte triburi fugind spre est. Pentru a da o lecție tuturor, războinicul a mers pe teritoriul Sigambri (unde se aflau triburile fugare), iar armata sa distruge câteva sate. La plecare, Cezar dă ordine ca podul peste Rin să fie distrus, pentru a nu fi folosit de dușmanii săi. Însă, această poveste nu s-a terminat aici. Doi ani mai târziu, Cezar decide din nou să treacă Rinul, pentru a-i pedepsi pe suebi pentru ajutorul acordat celor din tribul Trier, un popor rebel din Galia Belgică. Astfel, armata sa construiește un alt pod, puțin mai în amonte față de locul unde a fost ridicat primul pod. De data aceasta, suebii s-au ascuns în cele mai inaccesibile locuri de pe teritoriul lor, unde Cezar a preferat să nu se aventureze. Cezar s-a întors în Galia și a ordonat din nou distrugerea podului. Numai că, de data aceasta, a fost doborât doar capătul care atingea țărmul estic, fiind ridicate turnuri de apărare pentru protejarea porțiunii de vest a podului. Acesta a fost un avertisment pentru dușmani, un memento al pericolului de a sfida Roma, care era întotdeauna pregătită pentru a-și apăra granițele.

Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă ÅŸi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi ! #unapezidelamine

#sazambimzic

#profudeistorie 10 Ianuarie în Istorie Cele mai importante evenimente istorice care au avut loc pe data de 10 ianuarie sunt: 49 î.Hr.: Iuliu Cezar traversează Rubiconul, ocupă Roma și alungă pe Pompeius. 236: Papa Fabian îi succede lui Anteriu și devine cel de-al 20-lea papă. 1475: Bătălia de la Podul Înalt: Victoria de la Vaslui prin care Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, a zdrobit armatele otomane conduse de Suleiman Pașa. 1545: Se tipărește, la Târgoviște, “Molitvelnicul” lui Dimitrie Liubavici și se reia activitatea tipografică în Transilvania. 1661: Nicolae Milescu a tradus, din grecește, “Cartea cu multe întrebări“. 1810: Napoleon Bonaparte divorțează de prima lui soție Joséphine. 1839: Gheorghe Asachi publică la Iași, în tipografia Albinei Românești, lucrarea “Atlas românesc geografic”, format din 8 hărți, primul de acest gen în literatura de specialitate. 1863: Prima linie publică de transport subteran din lume a fost deschisă la Londra. 1880: Gruparea liberală în frunte cu Gheorghe Vernescu (“liberalii sinceri”), de orientare politică conservatoare, părăsește Partidul Liberal, constituindu-se ca grupare politică de sine stătătoare în Partidul Liberalilor Sinceri. 1920: Liga Națiunilor ia naștere în mod oficial, odată cu intrarea în vigoare a Convenției Ligii Națiunilor, ratificată de 42 de state în 1919. 1946: Are loc prima Adunare Generală a ONU, la Central Hall Westminster, Londra. Participă toți reprezentanții celor 51 de națiuni, membre cu drepturi depline ale ONU. 1949: Au fost lansate discurile de vinilin de către CBC (45 rpm) și Columbia (33,3 rpm). 1949: În Japonia, este stabilită legal ziua de muncă de 8 ore. 1966: A avut loc premiera filmului “Duminica la ora 6“, în regia lui Lucian Pintilie, care a câștigat Premiul special al juriului la Festivalul de la Mar del Plata. 1966: Semnarea, în Tașkent, a “Declarației privind reglementarea conflictului indo-pakistanez”. 1984: SUA și Vaticanul au restabilit relații diplomatice, după o pauză de 117 ani. 1995: Prin rezoluția nr. 48/126, Adunarea Generala a Națiunilor Unite a proclamat anul 1995 drept Anul internațional al toleranței. 1997: Miron Cozma, liderului minerilor din Valea Jiului, a fost arestat pentru mineriada din septembrie 1991. El a fost acuzat și trimis în judecată pentru subminarea puterii de stat, infracțiuni la legea siguranței pe calea ferata și pentru port ilegal de armă. 2005: A intrat in vigoare, în Italia, legea ce interzice fumatul în public. 2005: Coreea de Nord a declarat că posedă arme nucleare.

Bună dimineața, Prieteni ! A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre... #disdedimineata

#sazambimzic