Silvius Banica

Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă ÅŸi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi ! #unapezidelamine

Bună dimineața, Prieteni ! A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre... #disdedimineata

#rapidiubirefarasfarsit Viața ca un FunShow Andrei Mantog Prințul nigerian care ne tot promitea averi pe internet a sosit, în sfârșit, în România. Nu are să ne dea bani, însă are să ne dea ceva mult mai prețios: un farmec aparte, pe care îl poți găsi doar în cele mai frumoase povești. Aceasta este povestea lui. Capitolul I: magia Suntem exact acum 8 ani, pe 8 noiembrie 2015, la Vina del Mar. Pe românește, Vinăria Mării. Imaginați-vă un oraș de poveste de pe țara-coastă Chile, cu păduri și stânci semețe care se prăvălesc în mare, cu limbi de pământ înconjurate de golfuri care te duc mai degrabă cu gândul la atmosfera magică din Lord of the Rings decât la un loc aievea, unde oamenii au joburi, facturi de plătit și suferințe de îndurat. Mergând, fie și cu mouse-ul, grație sateliților, pe străduțele de o asprime neobișnuit de caldă ale orășelului sud-american, începi să înțelegi de ce fantasticul curent literar numit ”realism magic” s-a născut pe continentul poate cel mai fermecător dintre toate. Pe stadionul el însuși magic din localitate, al cărui nume s-ar traduce pe românește Sălcioara sau, după alte surse, Creieraș (arena Sausalito), poezia sud-americană și ambiția africană dădeau o bătălie pe cinste. 16.000 de oameni veniseră să vadă finala Campionatului Mondial U-17, Nigeria – Mali. Mondialul U-17 e o competiție pe care tinerii africani o au, de altfel, în buzunar. 7 dintre cele 20 de ediții au fost câștigate de echipe din Africa, mai precis 5 de Nigeria, 2 de Ghana. Europenii, în comparație, au doar 5 trofee, și nicio Națională europeană nu a obținut trofeul mai mult de o dată. Capitolul II: sărăcia A fost o finală, conform tuturor surselor, inclusiv conform rezumatului de pe YouTube, pe măsura magiei locului unde s-a disputat. Outsider-ul Mali, care învinsese în semifinale Belgia, apropo, era învins de o Nigerie în care străluceau în special marcatorii, doi puști de 17 ani din suburbiile Lagosului, respectiv ale fantomaticului Ibadan, care s-au apucat de fotbal ca să scape de sărăcie: Victor Osimhen și Funsho Bamgboye. Osimhen măcar era din capitală, un port relativ prosper în comparație cu restul țării. Însă Ibadanul lui Funsho nu are nimic care să miroasă măcar a prosperitate. E literalmente un oraș născut în secolul XIX din război, pentru că a fost fondat de o armată care a campat acolo într-unul dintre multele conflicte interne care au devastat Africa. În 1999, anul în care s-a născut Funsho, un studiu estima că 25% dintre locuitorii Ibadanului trăiau în sărăcie extremă. Poate e doar norocul cel care face diferența între ofertele pe care le primesc fotbaliștii adolescenți care impresionează la turnee mai degrabă ignorate de public. Ce-i drept, Osimhen a avut suficient noroc cât să iasă Gheata de Aur a competiției și a semnat imediat cu Wolfsburg, care a convenit să-l mai lase împrumut în țara natală pentru o perioadă. După ce a ajuns în fine în Germania în 2017, traseul lui Osimhen a fost furtunos: după Wolfsburg a venit Charleroi, apoi Lille, apoi Napoli, unde a fost probabil principalul artizan al unui titlu istoric, anul trecut, într-un sezon pe care l-a terminat golgheter, cu 26 de reușite. Pentru Funsho n-a fost nici pe departe la fel de ușor. Niciun gigant european nu l-a ales după acea finală de poveste, așa că un an mai târziu, în 2016, omul s-a dus cu traista-n spate în Ungaria, să dea probe pentru necunoscuta Haladas. Apoi s-a transferat la Fehervar, apoi la Rapid, unde în sfârșit poate spune că a reușit în viață: marele Gigi Becali însuși, reputatul antrenor care de vreo 10 ani tot câștigă titlul și califică FCSB-ul în grupele Champions League, l-a declarat omul meciului cu Rapid. Capitolul III: dansul La Rapid, micuța dinamită Funsho a explodat într-un derby cu Dinamo în care dădea alte 2 pase de gol, după cele 3 reușite deja până atunci în Superligă. La următorul derby bucureștean, cel de săptămâna trecută cu FCSB, Funsho venea deja din calitatea de cel mai în formă fotbalist giuleștean. În etapele precedente, cu UTA și Universitatea Craiova, prințișorul nigerian înscrisese 3 dintre cele 4 goluri ale echipei. La victoria cu FCSB a contribuit chiar și mai mult în afara terenului decât pe el. Dar fericiți aceia care înțeleg cum contribuțiile din afara terenului sunt, de obicei, cel puțin la fel de importante precum cele de pe gazon. În timp ce colegii lui se țineau de după umeri și scandau cu galeria, Funsho stătea la câțiva metri în fața lor, ca pe o scenă construită doar de propria imaginație, și dansa de mama focului. Cel mai probabil a plecat tot în pași de dans până la vestiare apoi, deoarece alte imagini, de la sărbătorirea în sânul echipei de după, ni-l arată de asemenea dănțuind. Dansul lui Funsho nu e doar dansul unei victorii importante a Rapidului. E dansul cuiva care simte că a reușit să scape din ghearele sărăciei, ale disperării și ale depresiei. E, într-un fel, dansul nostru, al tuturor celor care ne simțim recunoscători și norocoși pentru tot ce avem. E dansul vieții care palpită și în care fotbalul și tot ce-l înconjoară, ca fenomen social, nu doar sportiv, rămâne una dintre marile ei frumuseți.

Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă ÅŸi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi ! #unapezidelamine

Bună dimineața, Prieteni ! A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre... #disdedimineata