Silvius Banica

Bună dimineața, Prieteni ! A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre... #disdedimineata

#pursisimplu La indicațiile lui Nicolae Ceaușescu, în anul 1987 au început lucrările de amenajare a „Fântânilor decorative” din București. Denumit Bulevardul Victoria Socialismului, acesta a fost gândit și realizat astfel încât să concureze cu celebrul Bulevard Champs-Élysées. Pe lângă fântâna de mari dimensiuni din Piața Unirii, au mai fost construite încă 44 de fântâni mai mici între sensurile de mers de pe Bulevardul Unirii. Toate fântânile au fost placate cu marmură sau granit, pentru a fi „în ton” cu clădirile grandioase ridicate aici, mai cu seamă cu Palatul Parlamentului. În anul 2019, Fântânile de la Piața Unirii din București au fost recunoscute, omologate și catalogate de World Record Academy (Academia Recordurilor Mondiale), drept „Cel mai lung șir de fântâni coregrafice sincronizate din lume”, având o suprafață a apei de 16.200 m², fiind unice prin modul de dispunere în centrul Capitalei.

#pursisimplu Semnificația fostei STEME de pe drapelul românesc ,,Cine a gândit-o... a fost Mistic: ştia că cele trei culori sunt numite "fundamentale" în pictură, iar din combinația lor reies celelalte, de tranziție! De asta se-ncepe cu rosul, grânele galbene, munții cărămizii, brazii verde-albastru - simbolizând totodată şi apele, apoi violet-negru pe vârfuri. Curcubeul într-un Cuvânt! Armonia Verticalei cu Orizontala! Iar holdele de Grâu reprezintă Bogăția Harului - pentru că spicul (ca şi cozile-mpletite ale Ilenei Cosânzeana cu părul de aur ), sunt aşezate-n câte trei - de la Sfânta Treime! Ca Bradul! Iar aşezate de jur-împrejur, sub formă de Inimă, Coroniță de Premiant! Protecție! Am uitat sonda de petrol care înseamnă legătura cu Inima şi sângele Pământului! Mamei Gaia! Numerologie? Șapte brazi - șapte chakre! Doi munți! Yin-Yang! Care, de obicei, se bat în capete, iar de la poalele lor poți lua Apă Vie şi Apă Moartă! Şi la țară, aşa se face pâinea! Înconjurată de un model împletit! Ospitalitate! Aşa se fac şi colacii de înmormântare - relația cu Strămoşii! Iar cum se împreună spicele sub Numele Țării, arată ca două mâini puse pe piept, un Spirit Înalt, care pleacă la Cer împăcat cu Sine! Asta pe repede-nainte! Că dacă mai caut, sigur mai găsesc. Numărul snopilor: trei cu doi! Cinci de-o parte, cinci de alta! Steaua! Pentagrama! Omul în Viziunea lui Da Vinci! Cine a creat-o a fost Un Vizionar!

Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă ÅŸi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi ! #unapezidelamine

Bună dimineața, Prieteni ! A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre... #disdedimineata

#pursisimplu Apa plată este la acelaşi preţ cu berea. Brânza e mai scumpă decât carnea . Carnea de pui este mai ieftină decât ciupercile. Nucile noastre mai scumpe decât nuca de cocos. Laptele simplu mai scump decât laptele bătut. Portocalele mai ieftine decât merele. Cărţile sunt mai ieftine decât revistele. Biscuiţii cu ciocolată sunt mai scumpi decât ciocolata. Muzica bună e mai ieftină decât muzica proastă. Măslinele umplute cu gogoşar sunt mai ieftine decât măslinele umplute cu propriul sâmbure. Ceasurile mici sunt mai scumpe decât ceasurile mari. Hârtia nescrisă (A4) este mai scumpă decât hârtia gata tipărită. Cartusele la imprimanta , sunt mai scumpe ca o imprimanta noua. Vinul este mai ieftin decât strugurii. Pixul cu mină este mai ieftin decât mina de pix fără pix. Şi se mai presupune că omul este o fiinţă raţională... Şi ca o încununare... : Oamenii neinstruiţi sunt mai „scumpi” decât oamenii valoroşi care, pentru a supravieţui, se „vând” ieftin. Statia de metrou L'ENFANT PLAZA din Washington, DC, într-o zi friguroasă, pe 12 ianuarie 2007. Un om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute. În timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea staţie,majoritatea în drum spre serviciu. După vreo trei minute un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul său strict. ---> 4 minute mai târziu: Violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie fără să se oprească. ---> 6 minute: Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron. --->10 minute: Un copil de 3-4 ani se opreşte în fata muzicianului dar maică-sa îl trage grăbită de hăinuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist dar maică-sa îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el întorcând capul din când în când. SUBLINIEZ... Lucrul ăsta se repetă cu mai mulţi copii, iar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor. ---> 45 minute: Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat nişte bani. Omul a colectat în total $32. ---> După o oră: El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat... Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, pe o vioară estimată la $3,5 milioane. Cu câteva zile înainte, umpluse o sală de concerte din Boston. Valoarea medie a biletelor $100. Povestea este adevărată. Concertul din staţia de metrou, a fost organizat de catre Washington Post ca un experiment social asupra percepţiei gustului şi priorităţilor oamenilor. Problemele care s-au pus: *Suntem în stare să percepem frumuseţea într-un loc public, la o oră nepotrivită?... *Ne oprim s-o admirăm?... *Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?... O concluzie posibilă în urma acestui experiment, ar fi aceasta: Dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii cântând cea mai bună muzica scrisă vreodată pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată... oare de cât de multe alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră? Goana dupa bani si putere , au estompat pornirile umane spre lucruri subtile si au dezvoltat niste oameni... dezumanizati, care nu mai stiu sa mai traiasca, sa iubeasca, sa asculte, sa empatizeze, care au uitat sa-si acorde timp pentru ei insisi, sa-si inteleaga fiinta interioara. Totul se face in viteza. Inevitabil spre moarte... Si singuratate. Si-atunci de ce ne grabim mereu , mereu ? Fiindca rezultatul... se vede : Nonvaloarea stăpâneşte astăzi lumea! Cât despre foto... APA ESTE VIAȚA (și... ne căcăm în ea). Probabil, fara fotografia aceasta, nu s-ar opri nimeni sa citească tampeniile mele... Poate gresesc, nu știu!..

Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi ! #unapezidelamine

Bună dimineața, Prieteni ! A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre... #disdedimineata

#rapidiubirefarasfarsit Rapid, scandalul secolului Editorial Marius Mitran, prosport.ro Rapid a jucat încâlcit și temător, a ratat puținele ocazii pe care și le-e creat, și cu Voluntari, și cu Petrolul, a încasat, prin urmare, două înfrângeri la rând și a plâns după cele șase puncte pierdute. Ce Dumnezeului vrea, de nu învinge aproape pe nimeni? De ce pierde? Pentru că se pedepsește singură, în afara oricărei logici. Merg la meciuri de aproape cincizeci de ani, sunt convins că le-am trăit și văzut pe toate. Eram convins, de fapt, până alaltăieri, când Rapid a încheiat socotelile cu norocul, dându-și două autogoluri într-un singur meci. Cele două autogoluri au venit după încă unul, trei așadar. Dar acestea trei au apărut după un gol luat în secunda 10 și, încă un meci mai în spate, cu alte două goluri primite ca urmare a unor mingi date direct la adversar, pierdute în situație de ultim, penultim apărător. Se putea mai rău? De câteva zile, site-urile se înroșesc, bubuie știrile din sport la toate televiziunile, burtierele se aprind și se învârt ciudat, moderatorii, pe bună dreptate, atacă subiectul. Ce se întâmplă la Rapid? Și uite, m-am pornit să scriu și să mă întreb și eu același lucru. Și cred că se întâmplă exact ce trebuie să se întâmple, minus factorul șansă, vorba doamnei mele de matematică de la Liceul Lazăr, Ana Maria Păltineanu. Se întâmplă lucruri bune, excepționale aș îndrăzni să scriu, mai puțin două rezultate, venite și ele în condițiile amintite. Însă ele, rezultatele, sunt o combinație nefericită între un ghinion greu de descris și o întâmplare. Întâmplarea e că Mutu a plecat cu 5 zile înainte să înceapă campionatul, lăsând un spațiu foarte strâmt și un timp imposibil celui care i-a urmat. Spațiul e definit de lotul care se zbate acum, care se teme, care vrea să răspundă cu bine la binele infinit pe care îl primește și căruia răspunsul nu-i iese. O uriașă presiune se așează peste execuțiile unor băieți care, de unde vin, nu au fost obișnuiți, mulți dintre ei, nici cu iubirea absolută care coboară din peluză către ei, nici cu un stadion doar al lor, poate că nici cu astfel de premii, poate nici cu o astfel de miză. Și au greșit. Unul nu s-a concentrat, dar rămâne portarul numărul unu al României. Altul e prea tânăr, celălalt abia a terminat liceul, dincolo, noul venit e copleșit de atâta încredere, atacantul ratează, sare mingea din el ca din perete. Și toate greșelile vin, obligatoriu, cu o notă de plată provizorie, care schimbă, pentru cinci minute, scandarea galeriei, pulsul tribunei, inundă Facebook-ul și toate spațiile unde se poate scrie. Așa ne comportăm în anul Centenarului? Uite că da, chiar așa! „Nu se poate să avem ghinion din două părți”, spune un personaj de-al lui Preda, din „Cel mai iubit dintre pământeni” și, imediat, i se răspunde natural: „Stai liniștit, am văzut eu ghinion din N părți, nu doar din două”. Se rezumă însă totul la noțiunea popular-filozofică de „neșansă”? Să fie doar atât? Evident că nu. Dar ce e, atunci? Nimic nu e, îndrăznesc să spun. Nu s-a întâmplat nimic, dar absolut nimic rău, ba aș zice că dimpotrivă. Tot răul, dacă a fost, e spre bine. Și iată de ce. Rapid e în aceste zile, proiectată foarte sus, undeva, exersând mersul pe sârmă. Nu are voie să greșească, nu are voie să respire, de teamă ca nu cumva respirația să-i afecteze pașii. Și, în reflectoarele spectacolului, pleacă! Începe să calce ușor, ca publicul să-și țină răsuflarea de emoție, oamenii să facă liniște în așteptarea aplauzelor de la sfârșit. Și pașii se adună, unul după altul, speranța că va reuși e aproape o credință, iar credința o certitudine. Va reuși! Numai că… Numai că, de jos, cineva, unul, doi oameni, încep să zgâlțâie stâlpii de care e agățată sârma și să spună: „Nu vei reuși! Nu vei reuși! Nu vei reuși!”. Va cădea Rapidul? Nu, nici vorbă. Își va duce până la capăt mersul, pentru că are nu una, ci două plase mari de siguranță. Prima e Peluza Nord, ale cărei cântece nu s-au oprit și nu se vor opri, din a susține echipa, niciodată. A doua e acest acționar principal tăcut, care oferă nu doar susținerea financiară, ci și un calm cu care Giuleștina va trebui să se obișnuiască. Contează cele două înfrângeri, cu Voluntari și Petrolul? Nu. Contează că se ratează, că se dau autogoluri? Nu. Se vor mai pierde meciuri? Absolut, da! Însă, vorba lui Adrian Păunescu, toate acestea doar până într-o zi. Când italianul acesta discret, Bergodi, va reuși să împingă morișca gândită în teren, când și lui Dugandzic ori Pănoiu i se va șopti, „Win, Rocky, win” ca în celebra scenă de la maternitate, până când toată lumea va înțelege, așa cum Mircea Lucescu a făcut-o și a spus-o în Giulești, acum câteva zile: „E nevoie doar de timp și încredere”! Mai e vremea unei bare frumoase și a golului urât? Din păcate, ori din fericire, nu. Rapidul se transformă, dacă nu cumva a și făcut-o deja, dintr-un mare club, într-unul și mai mare. Și nu, nu victoria de poimâine cu Farul ori înfrângerea, ori remiza, habar n-am ce va fi, vor avea vreo importanță. Ci proiecția. Stabilitatea. Imnul. Cântecele. Tricourile. Când toate acestea vor ridica presiunea și vor debloca mintea celor din teren, vor veni victoriile. Una, două, șapte la rând, cum Bergodi a mai reușit. Ghinionul se va sparge. Și încă un lucru. Ați observat că în Giulești se răspunde cu fapte și nu cu vorbe? Cam rar în fotbalul nostru. Scandalul nu e scandal decât dacă ești în afara ariei de acoperire sentimentală a fenomenului. E Giulești, adică e viață. Altfel, nu trebuie decât răbdare. Și identitate. Și încredere. E problema Giuleștiului, nu a voastră! E ca în povestea cu Înțeleptul care stă pe marginea drumului, în timp ce prin față îi trec zeci de oameni care duc pe umeri fel de fel de bogății. „Înțeleptule, spune Curiosul satului, venind într-un suflet către el, ce cară pe umeri acești oameni?” „Asta nu e treaba mea!” zice Înțeleptul. „Da, dar duc toate acestea la dumneavoastră acasă!”, insistă Curiosul. „Asta nu e treaba TA!”, răspunde impasibil Înțeleptul. Timp de un secol, Rapid s-a salvat singură. Împotriva tuturor. Ba chiar și împotriva ei înseși! Câteodată.