Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
#pursisimplu
62 de ani de la moartea poetului Radu Stanca (1920-1962), dramaturg român și unul dintre inițiatorii Cercului literar de la Sibiu. A scris una dintre cele mai frumoase scrisori de dragoste din literatura română.
În acest fel pot iubi unii bărbați.
„Eşti, de acum înainte, înţelesul meu cel mai intim.
Eşti sensul meu adevărat – şi dincolo de orice graniţe terestre eşti îndumnezeirea mea; mântuirea mea. Cu tine dobândesc nu numai un rost, dar şi un loc printre binecuvântaţii lumii – căci tu îmi aduci fericirea. Şi eşti frumoasă, iubito, pentru că eşti toată numai suflet; suflet e privirea ta, suflet e mersul tău de pasăre măiastră, suflet e zâmbetul tău, suflet sunt degetele tale şi strângerea ta de mână. Între sufletul tău şi trupul tău au căzut toate obstacolele – divina lor contopire e desăvârşită. Şi te iubesc pentru că eşti deplină. Şi te chem. pentru că vreau să mă împlineşti; te chem, te chem neîncetat, tu, lumina mea, viaţa mea, împlinirea mea. Al tău, Radu”
Radu către Doti | Fragment dintr-o scrisoare (6 martie 1951), înainte de căsătoria lor.
#sazambimzic
Pe autostradă, un control radar înregistrează un Ferrari cu 19 Km/h.
Exact, 19 Km/h. Polițistul care făcea controlul oprește uimit autovehiculul și cere explicații. De la volan, o blondă răspunde zâmbind:
- Respect limita de viteză indicată pe panouri. Scrie A 19, atunci conduc cu 19 Km/h.
Polițistul îi răspunde amuzat:
- Dar A 19 este numărul autostrăzii, nu este limita de viteza. Puteți rula cu cel mult 130 km/h, doar vă permite mașina!
Dar, aplecându-se cât mai mult spre blondă, o vede și pe pasagera de pe scaunul din dreapta și devine brusc îngrijorat.
- Chiar ar trebui să vă grăbiți, prietena dumneavoastră este albă ca varul și pare să fie grav bolnavă!
La care blonda răspunde:
- Aveți dreptate, am văzut și eu când am ieșit de pe A 313...
CRĂCIUN FERICIT !
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu. Octavian Paler
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă ÅŸi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
4 ani în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
4 ani în urmă
Daca vrei sa vezi cu adevarat cine sunt prietenii tai, fa o greseala...
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă ÅŸi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
4 ani în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
4 ani în urmă
Durerea este soarta celor vii. Puskin
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă ÅŸi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
4 ani în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
4 ani în urmă
Bogat cu adevarat este numai cine poate spune ca inima fiintei iubite este toata a lui. Greta Garbo
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă ÅŸi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
4 ani în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
4 ani în urmă
Când uit prea usor îmi fac griji pentru minte, când uit prea greu ma tem pentru inima.
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă şi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
4 ani în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Un chip frumos este o recomandare tacuta. Francis Bacon
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă ÅŸi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
4 ani în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
4 ani în urmă
Cea mai mare comoara este sa stii sa fii fericit cu putin, fiindca putinul nu-ti va lipsi niciodata. Seneca
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă ÅŸi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
4 ani în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
4 ani în urmă
De nenumarate ori mi sa adeverit ca omul bun la suflet e si frumos la chip. Michelle Rosenberg
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă ÅŸi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
4 ani în urmă
Ei ma urasc ca nu-s ca ei, eu ii iubesc ca nu-s ca mine. Ion Minulescu
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă ÅŸi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
4 ani în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
4 ani în urmă
Visele oamenilor sunt aripi cu care acestia zboara spre cer. Yukio Mishima
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă ÅŸi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
4 ani în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
4 ani în urmă
Oriunde se intampla sa va aflati, acolo trebuia sa ajungeti. Osho
Bine v-am găsit, Prieteni ! Seară relaxantă ÅŸi placută sufletului vostru vă doresc, oameni dragi !
#unapezidelamine
Silvius Banica
4 ani în urmă
Foto
Bună dimineața, Prieteni !
A mai trecut o noapte... Să mulțumim Celui de Sus și să ne bucurăm pentru încă o zi din restul vieții noastre...
#disdedimineata
Silvius Banica
4 ani în urmă
Timpul este o investitie în Eternitate. Ligia Burete