#pursisimplu
Domnule, am vizionat Èi eu filmul Äla despre care vorbeÈte toatÄ lumea... Anul Nou care n-a fost / The New Year That Never Came . IniÈial, când mi-a fost recomandat, am zis pas. Eram convins cÄ e o altÄ exagerare cinematograficÄ, alte vulgaritÄÈi, alte tâmpenii, cum am vÄzut de atâtea ori. Noup. Nimic de genul Ästa. Iar cand am decis sÄ Ã®l vizionez, l-am vÄzut de douÄ ori într-un singur weekend. Nu Ètiu ce sÄ zic, dar parcÄ este cel mai bun film despre perioada comunistÄ pe care l-am vÄzut vreodatÄ. ToÈi actorii joacÄ fenomenal. Èi ce pleiadÄ de actori! Scenariul e de nota 10. Ãl recomand cu toatÄ sinceritatea.
Atmosfera este exact aia de atunci. FÄrÄ sÄ se exagereze. E filmul care pe mine m-a fÄcut sÄ realizez cÄ au trecut 35 de ani de la RevoluÈie Èi cÄ am început sÄ uit. Èi tot timpul aveam impresia cÄ parcÄ a fost ieri.
ÈtiÈi povestea cu madlena lui Marcel Proust. N-aveÈi cum sÄ nu o ÈtiÈi. Ei bine, filmul Ästa cred cÄ a fost o madlenÄ pentru toÈi Äia care, ca Èi mine, au început sÄ uite. Mai grav este cÄ unii nu au trecut niciodatÄ prin perioada aia, Èi uite cÄ vor sÄ o trÄiascÄ. Sau, dacÄ au trÄit-o, i-a lovit amnezia totalÄ.
Uitasem de câte ori ascultasem Boleroul lui Ravel la radio. Cred cÄ Ã®l ascultam sÄptÄmânal. Cineva probabil cÄ fÄcuse o obsesie cu el Èi îl difuza în neÈtire. Uite cÄ acum, dupÄ ce l-am auzit prima datÄ dupÄ n-Èpe mii de ani, parcÄ am început sÄ Ã®mi amintesc tot. Uitasem cum se vorbea în ÈoaptÄ Èi uitasem incredibila replicÄ âsÄ nu spui nimic din ce auzi vorbindu-se în casÄâ. Mi-am amintit cum, în 87, dupÄ revolta de la BraÈov, unii copii încercau sÄ deschidÄ subiectul la ÈcoalÄ. Èi noi, restul, le fÄceam semne speriaÈi sÄ tacÄ din gurÄ. ÃnvÄÈasem deja cÄ e bine sÄ Ã®Èi Èii gura. Dincolo de toate, era clar cÄ toatÄ lumea asculta Europa LiberÄ, acasÄ, cu plapuma în cap. Ãn rest, aveai Bolerouri.
N-are rost sÄ mÄ apuc acum sÄ spun eu cum era atunci. SÄ vorbesc despre âalimentaÈia raÈionalÄâ, despre teme fÄcute la lumina lumânÄrii, despre lÄmpile cu gaz, cozi sau despre programul de 2 ore la TV. Aiurea, pe alea n-ai cum sÄ le uiÈi. Oricum le Ètie toatÄ lumea. Dar uitasem, cumva, paradoxal, frica. Èi asta mi-am amintit când am vizionat filmul Ästa. Frica pe care o vedeam la cei din jur. Cuvintele spuse în ÈoaptÄ, chiar Èi în casÄ, de parcÄ cineva te-ar fi ascultat Èi acolo. Apoi odele repetate obsedant, ca Èi Boleroul, de parcÄ te spÄlau pe creier. Èi saturaÈia.
Paradoxal, filmul mi-a trezit Èi o uÈoarÄ nostalgie. Nu, nu dupÄ comunism. DupÄ copilÄrie. Cineva îmi povestea acum câÈiva ani despre perioada ultimului rÄzboi mondial. Omul avea 3 ani pe atunci, Èi prima amintire din viaÈa asta era dintr-un tren de vite. Un tren în care el fusese urcat împreunÄ cu maicÄ-sa, ca sÄ fugÄ din Basarabia de frica ruÈilor. Urma sÄ li se facÄ pierdutÄ urma în România, aÈa cum s-a întâmplat cu zeci de mii de basarabeni. Dar el îÈi amintea cu nostalgie de vremurile alea, nu cu groazÄ. Èi mi-a zis: âoricât de ciudat ar pÄrea, un copil poate fi fericit chiar Èi pe vreme de rÄzboiâ.
Asta am simÈit Èi eu când am vizionat filmul Anul Nou care n-a fost.
FrÄÈior drag â
AÈa este dar vom izbândi în cele din urmÄ cu ajutorul lui Dumnezeu â