16.06.......
#profudeistorie
16 iunie în istorie...
16 iunie este a 167-a zi a calendarului gregorian și ziua a 168-a în anii bisecți. Mai sunt 198 de zile până la sfârșitul anului.
Evenimente
1462: Vlad Țepeș a condus un atac surpriză, de noapte, asupra taberei otomane (nu se cunoaște numele localității unde s-a petrecut lupta), provocând mari pierderi inamicului și o mare debandadă; trupele lui Vlad Țepeș s-au retras apoi la nord de Târgoviște.
1567: Regina Mary I a Scoției este închisă în castelul Loch Leven.
1599: Mihai Viteazul încheie, la Târgoviște, un tratat cu trimișii lui Andrei Bathory, acceptând să fie inclus în pacea cu otomanii, pentru a câștiga timpul necesar în vederea finalizării pregătirilor pentru a neutraliza ostilitățile Porții.
1671: Rebelul cazac Stenka Razin este executat la Moscova.
1815: Armata franceză a obținut victoria asupra armatei prusace în Bătălia de la Ligny.
1815: Armata franceză a obținut victoria tactică asupra armatei anglo-aliate la Bătălia de la Quatre Bras.
1864: Prin protocolul de la Constantinopol, puterile garante recunosc dreptul statului român de a-și modifica legiuirile interne fără o prealabilă aprobare din partea lor.
1903: Fondarea, la Detroit, a Companiei „Ford Motor Company", de către Henry Ford.
1913: A fost declanșat cel de-Al Doilea Război Balcanic, între foștii aliați (Bulgaria împotriva Greciei, Serbiei și Muntenegrului), cărora li se va alătura România și Turcia (16-29).
1940: Al Doilea Război Mondial: Franța cere armistițiu, încheiat la 22 iunie cu Germania și, la 24 iunie, cu Italia.
Guvernul condus de Paul Reynaud a demisionat. Mareșalul Philippe Petain a preluat conducerea noului guvern francez.
1955: Papa Pius al XII-lea îl excomunică pe Juan Perón.
1958: În noaptea de 16/17 iunie au fost condamnați la moarte și executați organizatorii revoluției anticomuniste, din 1956, din Ungaria (Imre Nagy, Pal Maleter, Miclos Gimes); au fost reabilitați juridic în iunie 1989, iar la 16 iunie 1989 au avut loc funeraliile naționale ale lui Imre Nagy.
1963: A fost lansată nava cosmică Vostok-6, pilotată de Valentina Terescova, prima femeie cosmonaut.
1964: Au fost grațiați deținuții politici din România.
1977: Leonid Brejnev devine președinte al URSS.
1983: Iuri Andropov devine președinte al URSS.
1990: În cadrul unei ședințe de guvern au fost analizate Manifestațiile din Piața Universității. Președintele și Guvernul cer intervenția armată și sprijinul populației.
1991: A fost inaugurat al doilea Pod de Flori.
1995: Un măslin adus din Israel și oferit Papei Ioan Paul al II-lea a fost plantat în gradina Vaticanului pentru a marca prima aniversare a stabilirii relațiilor diplomatice între Sfântul Scaun și statul evreu.
2004: O echipă de cercetători de la Universitatea din Innsbruck (Austria) a publicat, în revista de știință „Nature", un articol în care anunța realizarea primei „teleportări"; experimentul nu presupunea deplasarea dintr-un spațiu în altul, ci transferarea proprietăților fizice ale unui foton unui alt foton, instantaneu, fără a exista nici o cale de comunicare între cele două particule de lumină.
2005: Al IV-lea Congres Internațional de Cardiologie Intervențională. (Târgu Mureș, 16-18).
Companiile Electro-Motive Diesel (EMD) și CFR Călători lansează pe piață prima serie de locomotive Diesel electrice clasa 621 modernizate.
Premieră națională a unei piese de teatru în limba rromani, „Zurinka", de Ziua Mondială a Limbii Rromani, stabilită de UNESCO pentru data de 16 iunie. (Teatrul „Ariel" din Târgu Mureș)
Președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu-Tăriceanu participă la reuniunea Consiliului European de vară. Șeful statului român are o întrevedere cu regele Belgiei, Albert al II-lea. Este prima dată când România și Bulgaria participă, în calitate de observator, la lucrările Consiliului European (Bruxelles, 16-17)
Sărbători
În calendarul creștin-ortodox: Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești; Sfântul Ierarh Tihon, Episcopul Amatundei; Sfântul Sfinţit Mucenic Marcu, Episcopul Apoloniadei Sfântul Moise de la Optina; Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic)
Ziua Internațională de Solidaritate cu Popoarele Luptătoare din Africa de Sud – „Ziua Soweto" (proclamată de Adunarea Generală a ONU în memoria victimelor represaliilor rasiste de la Soweto, 16 iunie 1976)
Ziua Copilului African (se marchează din 1991, la inițiativa Organizației Unității Africane și a UNICEF)
Ziua Mondială a Limbii Rromani, stabilită de UNESCO
Paraguay: Ziua Păcii Chaco (1836)