Aparat reciclator de sticle...
#pursisimplu
Cum ne-a transformat statul casele în tomberoane sau ecologeală pe banii românilor
Recent am avut prima experienta de reciclare pe rit nou. Aia cu sticle marcate, pentru care statul iti ia cate juma de leu de recipient si daca nu le duci la reciclat ai pierdut banii. Cand 4-5 sticle inseamna o franzela iar tu ai o pensie mizera sau un salariu de rahat, te duci vajaind. Ca n-ai ce face. Iata cum stau lucrurile. Mai intai trebuie ca sticlele pentru care vrei bani sa fie impecabil de curate. Daca nu sunt, aspiratorul ala de sticle ti le scuipa afara si ai pierdut banii. Apoi, sticlutele dragutele trebuie sa fie intacte. E musai sa te porti cu ele cum te porti cu un bibelou. Orice deformare a sticlei ii face rau la stomăcel aspiratorului care refuză sa le înghită. Acum, cand e iarnă si consumul de lichide e sensibil mai redus, te mai descurci. Dar, intrebarea e, ce vei face la vara? Stai la bloc, intr-un umil apartament, cine stie cu cate neamuri, pe care va trebui sa-l imparti si cu sacii plini cu sticle. Caci, repet, nu ai voie sa le turtesti. Buuuuun. Mai departe, daca vrei bani pe ele, te duci frumos la un supermarket. Târăști sacul pana acolo si te rogi ca halitorul de recipiente sa ți le înghită pe toate. Daca n-ai o dihanie d-asta de magazin pe langa casa, e cam nasol. In cazul meu, cel mai apropiat magazin e un Lidl, aflat la 1,5 km de casa. Eu am masina dar cei care nu au sunt nevoiti sa care sacii cu sticle dupa ei. Si poate credeti ca odata ajunsi la magazin s-a incheiat calvarul. Ei, iata ca nu. M-am prezentat regulamentar cu sacul cu sticle la dulapul aflat in holul Lidl. Doar ca aspiratorul de sticle nu functiona. Nu mergea, pur si simplu. Angajatii ridicau din umeri. Habar nu aveau de ce nu merge si nici nu stiau ce sa faca. Eu am bagat sticlele la loc in masina si am plecat, lasand in urma 3 cetateni revoltati care căraseră de pomană niște sticle pana acolo si acum erau nevoiti sa le duca inapoi acasa. Si sa nu vă imaginați că aspiratorul ăla de sticle e cat un elefant. E cam cat o debara de bloc, ceea ce inseamnă că și cand funcționează se umple cat ai bate din palme si va fi golit cand vor avea chef reciclatorii sa-l goleasca. A doua zi, am ajuns cu sacul meu de sticle la Metro Baneasa. Aici, am dat peste o baraca pusa in mijlocul parcarii in care am varat sticlele si am primit o hartiuta pe care scria ca am dreptul sa primesc 5.50. Am luat una, alta, dar am uitat să dau hartiuta la casă ca să scadă suma respectivă. M-am intors la receptie si le-am cerut banii. Șoc si groază! Stiți, o să dureze cam jumătate de ora, pana facem fișa, pana nu stiu ce si nu stiu cum, zic ele. Am timp, pot astepta, a fost replica devastatoare pentru angajatele Metro, care, ce sa vezi, au scos bănuții în 2 minute. Ideea e ca statul roman ne-a trimis la reciclat in curtea ăstora ca pe vite la adăpătoare. Neavand de ales, te duci la supermarket ca sa iti iei banii pe sticle. Marea majoritate a celor care fac asta, vrand-nevrand, vor intra in magazin si vor cheltui atat banii luati pe sticle cat si ceva in plus. Cei care vor insista sa-si primeasca banii vor pierde din timpul lor. Deci statul roman face ecologeala pe banii, pe timpul, pe nervii si pe cârca românilor. Si, in plus, ne-a transformat in niste clienți permanenți ai marilor lanțuri de magazine. Practic, am ajuns niște iobagi.
Editorial de Octavian Pescaru