Valter Cojman

HA! HA! HA!

Tucker Carlson: Războiul din Ucraina urmărește să schimbe Ordinea Mondială Invazia Rusiei din 24 februarie 2022 a fost punctul final al unei povești mult mai lungi. Care a început cu o hoție a lui Hillary Clinton. Un editorial de Tucker Carlson la Fox News pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews. * Războiul din Ucraina a început exact cu un an în urmă, pe 24 februarie 2022, când trupele ruse au trecut frontiera de est a țării lor. Însă, în multe privințe, invazia rusă în Ucraina a fost punctul final al unei povești mult mai lungi. Campania de propagandă menită să îi convingă pe americani să se implice în acest conflict – un conflict care nu are nimic de-a face cu ei sau cu America – a început cu mulți ani înainte. Să zicem în ziua de 22 iulie 2016. Este data la care WikiLeaks a dat publicității mii de mesaje provenind din serverele Comitetului Național Democrat (CND) de la Washington. Aceste e-mail-uri dovedeau că șefii Partidului Democrat au falsificat procesul alegerilor primare în favoarea lui Hillary Clinton și în defavoarea candidatului populist rebel de anul acela, Bernie Sanders din Vermont. După câteva zile, președinta CND, Debbie Wasserman-Schulz, a demisionat. Scandalul WikiLeaks a explodat în chiar ziua în care Hillary Clinton l-a ales pe Tim Kaine drept candidat pentru funcția de vicepreședinte și a eclipsat convenția de nominalizare care a urmat. Mai mult, scandalul WikiLeaks amenința să rupă Partidul Democrat în bucăți. Peste 13 milioane de alegători ai lui Bernie Sanders, dintre care mulți tineri, au aflat că procesul de desemnare al candidaților, în care au crezut dintotdeauna, este o escrocherie. Au fost înșelați. Liderii Democrați au trebuit să acționeze rapid, pentru a deturna blamul de la persoanele lor asupra altcuiva. Au afirmat că serverele CND au fost piratate de armata rusă. Scopul ar fi fost să îi facă rău lui Hillary Clinton, de a cărei forță și înțelepciune rușii se temeau, și să îl ajute pe Donald Trump, pe care îl controlau. Asta a fost povestea lor. Washington Post a preluat-o din prima zi, ca și cum ar fi fost adevărată. Dar nu a existat nici o dovadă că era adevărată. La aproape șapte ani de atunci, nu a apărut nici o probă. Povestea CND cu serverele a fost o minciună. Dar, ca strategie politică, a funcționat. Rusia era perfectă pentru rolul personajului negativ. O țară albă, creștină, cu o structură socială tradițională. Adică tot ce combătea Partidul Democrat. Aparatul de politică externă de la Washington a fost încântat să urască din nou Rusia. După 40 de ani de Război Rece, să urăști Rusia era ca mersul pe bicicletă. Astfel că, la scurt timp, liderii ambelor partide de la Washington s-au înțeles asupra escrocheriei presupusei complicități a lui Trump cu Moscova. Avea dublul beneficiu de a paraliza administrația Trump, lucru care s-a și întâmplat, și de a justifica expansiunea aparatului de securitate. Pe măsură ce anii au trecut și retorica s-a inflamat, s-a instalat isteria. După un timp, oricine avea o opinie diferită – de la aripa dreaptă la socialiștii declarați – putea fi acuzat că lucrează în secret pentru Vladimir Putin. Mulți au fost acuzați, destui au fost distruși. A fost o vânătoare de vrăjitoare ca la carte, mult mai eficientă decât mccarthysmul. Dar care, spre deosebire de mccarthysm, nu s-a sfârșit. Rusia a rămas cel mai mare dușman al Americii, deși China a devenit între timp cea mai mare amenințare pentru Statele Unite. De-a lungul timpului, minciuna pe care Democrații au scornit-o pentru a-și ascunde hoțiile de la alegerile primare din 2016 a ajuns să domine politica externă americană. Și apoi să pună în pericol America însăși. Generații la rând, bărbații de stat și diplomații au făcut eforturi pentru a împiedica alte mari puteri să se alieze în bloc împotriva Statelor Unite. Ideea era simplă: ești capabil să te bați cu o țară puternică, dar dacă două țări puternice se unesc, pierzi. De aceea, Richard Nixon a mers în China: pentru a se asigura că regimul chinez nu se aliază cu regimul rus al lui Brejnev. Donald Trump a înțeles foarte clar acest lucru. „Rusia nu va fi niciodată cel mai apropiat aliat al nostru”, a zis el. „Dar dacă vreodată Rusia ajunge aliatul Chinei, avem o mare problemă.” Combinația de resurse naturale, forță militară și economică, precum și populația, ar face dintr-o alianță ruso-chineză cea mai mare putere din lume. Statele Unite ar fi detronate rapid. Am ajunge să fim la ordinele altora. După cum a arătat Trump, nu exista nici un motiv pentru a face din Rusia dușmanul nostru. Însă, ceea ce părea să fie evident a fost ignorat de oficialii de la Washington. Reacția lor a fost să-i strige lui Trump la unison: „Ține-ți gura, putinistule”. Și au început să facă tot posibilul pentru a provoca un război cu Rusia. Au reușit. Însă războiul pe care îl ducem în Ucraina nu este doar împotriva Rusiei, ci și al noului aliat al Rusiei, China. Ceea ce a prezis Donald Trump s-a produs. Și încă în cel mai grav fel. Dacă războiul din Ucraina continuă, pierdem. Indiferent de deznodământ. Ordinea Mondială se schimbă sub ochii noștri. Când se va termina, Statele Unite nu vor mai fi în frunte. Este cât se poate de evident pentru tot restul lumii. E însă fascinant că foarte puțini americani par să priceapă ce se petrece și care sunt consecințele. Dar cum ar putea înțelege? Nimeni din politica sau din presa americană nu le spune adevărul. Din primele ceasuri de după invazie, americanilor li s-au servit minciuni din ce în ce mai absurde despre Ucraina. Google și Facebook s-au aliat cu administrația Biden pentru a cenzura orice informație factuală care contrazice scenariul oficial. Ne aflăm în plină distopie. Primele comentarii ale lui Joe Biden despre război nu au lăsat să se înțeleagă că vom trimite sisteme de arme ultramoderne și consilieri americani în Ucraina. Nici că vom susține întregul guvern ucrainean și întreg sistemul de pensii din Ucraina cu sute de miliarde de dolari. Nu. Joe Biden a vorbit doar de sancțiuni, care erau pe gratis. Sancțiunile, a spus el, vor fi suficiente. Iată o declarație de acum un an: Președintele Biden, 24 februarie 2022: Armata rusă a declanșat un atac brutal împotriva poporului din Ucraina, fără nici o provocare, fără nici o justificare, fără nici un motiv... Această agresiune nu trebuie să rămână fără răspuns. Dacă ar fi așa, consecințele pentru America ar fi mult mai rele. America se împotrivește agresiunilor. Noi luptăm pentru libertate... Putin este un agresor. Putin a ales războiul și acum el și țara lui vor suporta consecințele. Astăzi, voi autoriza sancțiuni suplimentare puternice. Sancțiuni puternice. Vor fi de ajuns. În urmă cu un an, dacă vă mai amintiți, scopul era de a împinge forțele ruse înapoi în țara lor. De a anihila invazia. Lucru care a părut rezonabil pentru mulți. Nu semăna cu începutul celui de-Al Treilea Război Mondial, dar exact asta era. Iar în decembrie, Lindsey Graham (senator Republican) era suficient de încrezător să o spună cu voce tare. Iată: Senator Lindsey Graham: Cum se va termina acest război? Când Rusia se va rupe în bucăți și când îl vor lichida pe Putin. În orice altă variantă în afară de asta, războiul va continua să le ceară ucrainenilor să dea Rusiei o parte din țara lor, până când toți aceste morți și aceste distrugeri nu vor avea loc. În cazul unei încetări a focului, Rusia va folosi această oportunitate de a se reînarma și de a ataca din nou. Deci suntem în acest război pentru a-l câștiga, iar singurul mod de a-l câștiga este de a zdrobi armata rusă și de a cere cuiva din Rusia să îl lichideze pe Putin. Așadar, declară Lindsey Graham cu toată convingerea, vom continua să vărsăm miliarde în Ucraina, până când îl vor „lichida pe Putin”. Putin știe? Habar n-avem. Nu ni se dă voie să urmărim presa rusă. Și așa americanii au multe informații de digerat. Dar dacă Putin ar ști că vrem să îl ucidem, nu ar riposta cu armele nucleare? De ce nu ar face-o? Nimeni în Statele Unite nu pare să aibă dreptul să își pună această întrebare. Cu atât mai puțin să vorbească cu voce tare. În loc de asta, avem dreptul la mai multe lecții despre democrație. Ucraina este o democrație, ni se spune. De aceea suntem alături de Ucraina. Problema este că e o minciună. Ucraina nu este o democrație. Ucraina este un stat corupt cu un partid unic. Ucraina nu are nici una din libertățile care definesc o guvernare democratică: libertatea de expresie, libertatea presei, libertatea de întrunire, libertatea religioasă. Ucraina este locul cel mai puțin liber din toată Europa. Probabil că de aceea este locul preferat al lui Joe Biden. Deci, pentru cei care pricep ce se petrece cu adevărat cu Ucraina, este foarte frustrant să îl tot auzi pe Biden. Este exasperant să fii dăscălit despre democrație de cineva care a luat puterea prin niște alegeri atât de dubioase. Joe Biden nu s-a bucurat nici măcar o singură zi de sprijinul majorității americanilor în privința războiului din Ucraina. De fapt, Joe Biden este cu mult mai puțin popular în America decât este Vladimir Putin în Rusia. Și acesta nu este putinism. E purul adevăr. Și spune totul despre legitimitatea prizărită a lui Joe Biden. Democrație? Haida de! Suntem oameni maturi. Încetați să ne spuneți minciuni! Așadar, ce urmează în războiul din Ucraina? Ei bine, potrivit bătrânei noastre secretare a Trezoreriei, Janet Yellen, războiul va dura la nesfârșit. La fel ca sprijinul nostru pentru Zelenski. Janet Yellen: Dați-mi voie să precizez: pentru Statele Unite și aliații săi sprijinul nostru pentru Ucraina va fi unul de durată și necondiționat. Sprijin necondiționat pentru Ucraina! Sprijin necondiționat pentru o țară despre care majoritatea americanilor nu știu nimic. Nici măcar să o găsească pe hartă. În afara rudelor foarte apropiate din familie, câtor persoane ați fi gata să le acordați sprijin necondiționat? Dar țări? Este curată nebunie. Însă responsabilii pentru acest dezastru nu gândesc la fel ca majoritatea americanilor. Revista Atlantic a comemorat un an de război prin publicarea unui articol de Tom Nichols. Nichols este un parazit complet stupid al aparatului de politică externă, care se pare că este luat în serios de alte secături și idioți de la Washington. Dar articolul este fascinant. El dezvăluie din greșeală, dar în termenii cei mai clari, care este scopul acestui război: „Ne confruntăm acum cu îndelungata sarcină de a învinge trupele Moscovei și, în cele din urmă, de a construi o lume mai bună.” Să învingem trupele Moscovei și să construim o lume mai bună! Ce nu se spune în articol este care e planul pentru a realiza acest lucru. Care e planul pentru a învinge Rusia și pe aliatul său, China, și a construi Utopia? Articolul e sărac în detalii. Probabil că v-ați simți ceva mai liniștiți dacă ați ști că Tom Nichols și alții ca el de la Washington ar avea un bilanț cu realizări care să sugereze că sunt capabili să facă așa ceva. Un bilanț de competențe și succese. Nu au. Nichols însuși pare să își petreacă majoritatea vieții sale pe Twitter, certându-se cu alții. Din câte știm, nu a realizat niciodată nimic. Și nu doar Nichols. Nici unul dintre cei care răspund de mersul războiului. Strategul șef al lui Biden în Ucraina este Victoria Nuland. Pe care nu ați angaja-o nici măcar să vă organizeze vacanța de primăvară. Nu e capabilă. Aceleași persoane, în mod evident incompetente, afirmă acum că plănuiesc să construiască o lume mai bună. Foarte bine. Pare să fie ceva ambițios. Ce ați zice să începeți cu Baltimore, înainte de a trece la schimbarea lumii? Nu ar trebui mai întâi să dregem cel mai mare oraș aș nostru din Maryland? Sub conducerea unor indivizi ca Tom Nichols sau Victoria Nuland, a unor genii neoliberale, Baltimore s-a prăbușit într-un haos de lumea a treia. Ca și Irak, Libia, și toate acele țări și locuri pe care acești inși și-au propus să le „reconstruiască”. Departamentul de Stat ar trebui să mediteze puțin la faptul că, de când diplomații occidentali și ONG-urile progresiste au părăsit țara, Afganistanul a devenit un loc mai sigur. Sunt mult mai puține crime la Kabul decât în urmă cu 18 luni. Cetățenii din Kabul pot circula pe jos și pot merge să cineze seara fără să fie uciși. Sigur că situația din Afganistan nu este atât de simplă, dar aceste detalii nu ar trebui ignorate. Dacă cheltuiești miliarde încercând să faci un loc mai bun, iar lucrurile, dimpotrivă, se înrăutățesc, ești obligat să te întrebi de ce. Poate că greșești. Poate că nu ești atât de puternic și de deștept pe cât te crezi. Poate că e o problemă cu tine. Dar așa ceva nu li se întâmplă niciodată unor indivizi ca Tom Nichols, Victoria Nuland și, categoric, nu lui Joe Biden. Cu cât se compromit mai tare, cu atât devin mai plini de ei. Văd fiecare eșec ca pe o dovadă a talentelor lor care sunt mai necesare ca niciodată. Ce este asta? Ei bine, se cheamă Orgoliu. Orgoliul este iluzia care îi face pe oameni să se creată dumnezei. Își imaginează că sunt atât de puternici, de înțelepți și de vizionari încât sunt mai presus de toți cei din jur. Și nu sunt. Orgoliul este o boală mintală. Oamenii ăștia nu sunt sănătoși. Sunt nebuni. Și nimic nu este mai periculos decât această nebunie. Orgoliul a provocat mai multă suferință decât poliomielita. A cauzat mai multe morți decât variola. Se pare că acum ne aflăm în mijlocul unei pandemii.

Tucker Carlson: Războiul din Ucraina urmărește să schimbe Ordinea Mondială Invazia Rusiei din 24 februarie 2022 a fost punctul final al unei povești mult mai lungi. Care a început cu o hoție a lui Hillary Clinton. Un editorial de Tucker Carlson la Fox News pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews. * Războiul din Ucraina a început exact cu un an în urmă, pe 24 februarie 2022, când trupele ruse au trecut frontiera de est a țării lor. Însă, în multe privințe, invazia rusă în Ucraina a fost punctul final al unei povești mult mai lungi. Campania de propagandă menită să îi convingă pe americani să se implice în acest conflict – un conflict care nu are nimic de-a face cu ei sau cu America – a început cu mulți ani înainte. Să zicem în ziua de 22 iulie 2016. Este data la care WikiLeaks a dat publicității mii de mesaje provenind din serverele Comitetului Național Democrat (CND) de la Washington. Aceste e-mail-uri dovedeau că șefii Partidului Democrat au falsificat procesul alegerilor primare în favoarea lui Hillary Clinton și în defavoarea candidatului populist rebel de anul acela, Bernie Sanders din Vermont. După câteva zile, președinta CND, Debbie Wasserman-Schulz, a demisionat. Scandalul WikiLeaks a explodat în chiar ziua în care Hillary Clinton l-a ales pe Tim Kaine drept candidat pentru funcția de vicepreședinte și a eclipsat convenția de nominalizare care a urmat. Mai mult, scandalul WikiLeaks amenința să rupă Partidul Democrat în bucăți. Peste 13 milioane de alegători ai lui Bernie Sanders, dintre care mulți tineri, au aflat că procesul de desemnare al candidaților, în care au crezut dintotdeauna, este o escrocherie. Au fost înșelați. Liderii Democrați au trebuit să acționeze rapid, pentru a deturna blamul de la persoanele lor asupra altcuiva. Au afirmat că serverele CND au fost piratate de armata rusă. Scopul ar fi fost să îi facă rău lui Hillary Clinton, de a cărei forță și înțelepciune rușii se temeau, și să îl ajute pe Donald Trump, pe care îl controlau. Asta a fost povestea lor. Washington Post a preluat-o din prima zi, ca și cum ar fi fost adevărată. Dar nu a existat nici o dovadă că era adevărată. La aproape șapte ani de atunci, nu a apărut nici o probă. Povestea CND cu serverele a fost o minciună. Dar, ca strategie politică, a funcționat. Rusia era perfectă pentru rolul personajului negativ. O țară albă, creștină, cu o structură socială tradițională. Adică tot ce combătea Partidul Democrat. Aparatul de politică externă de la Washington a fost încântat să urască din nou Rusia. După 40 de ani de Război Rece, să urăști Rusia era ca mersul pe bicicletă. Astfel că, la scurt timp, liderii ambelor partide de la Washington s-au înțeles asupra escrocheriei presupusei complicități a lui Trump cu Moscova. Avea dublul beneficiu de a paraliza administrația Trump, lucru care s-a și întâmplat, și de a justifica expansiunea aparatului de securitate. Pe măsură ce anii au trecut și retorica s-a inflamat, s-a instalat isteria. După un timp, oricine avea o opinie diferită – de la aripa dreaptă la socialiștii declarați – putea fi acuzat că lucrează în secret pentru Vladimir Putin. Mulți au fost acuzați, destui au fost distruși. A fost o vânătoare de vrăjitoare ca la carte, mult mai eficientă decât mccarthysmul. Dar care, spre deosebire de mccarthysm, nu s-a sfârșit. Rusia a rămas cel mai mare dușman al Americii, deși China a devenit între timp cea mai mare amenințare pentru Statele Unite. De-a lungul timpului, minciuna pe care Democrații au scornit-o pentru a-și ascunde hoțiile de la alegerile primare din 2016 a ajuns să domine politica externă americană. Și apoi să pună în pericol America însăși. Generații la rând, bărbații de stat și diplomații au făcut eforturi pentru a împiedica alte mari puteri să se alieze în bloc împotriva Statelor Unite. Ideea era simplă: ești capabil să te bați cu o țară puternică, dar dacă două țări puternice se unesc, pierzi. De aceea, Richard Nixon a mers în China: pentru a se asigura că regimul chinez nu se aliază cu regimul rus al lui Brejnev. Donald Trump a înțeles foarte clar acest lucru. „Rusia nu va fi niciodată cel mai apropiat aliat al nostru”, a zis el. „Dar dacă vreodată Rusia ajunge aliatul Chinei, avem o mare problemă.” Combinația de resurse naturale, forță militară și economică, precum și populația, ar face dintr-o alianță ruso-chineză cea mai mare putere din lume. Statele Unite ar fi detronate rapid. Am ajunge să fim la ordinele altora. După cum a arătat Trump, nu exista nici un motiv pentru a face din Rusia dușmanul nostru. Însă, ceea ce părea să fie evident a fost ignorat de oficialii de la Washington. Reacția lor a fost să-i strige lui Trump la unison: „Ține-ți gura, putinistule”. Și au început să facă tot posibilul pentru a provoca un război cu Rusia. Au reușit. Însă războiul pe care îl ducem în Ucraina nu este doar împotriva Rusiei, ci și al noului aliat al Rusiei, China. Ceea ce a prezis Donald Trump s-a produs. Și încă în cel mai grav fel. Dacă războiul din Ucraina continuă, pierdem. Indiferent de deznodământ. Ordinea Mondială se schimbă sub ochii noștri. Când se va termina, Statele Unite nu vor mai fi în frunte. Este cât se poate de evident pentru tot restul lumii. E însă fascinant că foarte puțini americani par să priceapă ce se petrece și care sunt consecințele. Dar cum ar putea înțelege? Nimeni din politica sau din presa americană nu le spune adevărul. Din primele ceasuri de după invazie, americanilor li s-au servit minciuni din ce în ce mai absurde despre Ucraina. Google și Facebook s-au aliat cu administrația Biden pentru a cenzura orice informație factuală care contrazice scenariul oficial. Ne aflăm în plină distopie. Primele comentarii ale lui Joe Biden despre război nu au lăsat să se înțeleagă că vom trimite sisteme de arme ultramoderne și consilieri americani în Ucraina. Nici că vom susține întregul guvern ucrainean și întreg sistemul de pensii din Ucraina cu sute de miliarde de dolari. Nu. Joe Biden a vorbit doar de sancțiuni, care erau pe gratis. Sancțiunile, a spus el, vor fi suficiente. Iată o declarație de acum un an: Președintele Biden, 24 februarie 2022: Armata rusă a declanșat un atac brutal împotriva poporului din Ucraina, fără nici o provocare, fără nici o justificare, fără nici un motiv... Această agresiune nu trebuie să rămână fără răspuns. Dacă ar fi așa, consecințele pentru America ar fi mult mai rele. America se împotrivește agresiunilor. Noi luptăm pentru libertate... Putin este un agresor. Putin a ales războiul și acum el și țara lui vor suporta consecințele. Astăzi, voi autoriza sancțiuni suplimentare puternice. Sancțiuni puternice. Vor fi de ajuns. În urmă cu un an, dacă vă mai amintiți, scopul era de a împinge forțele ruse înapoi în țara lor. De a anihila invazia. Lucru care a părut rezonabil pentru mulți. Nu semăna cu începutul celui de-Al Treilea Război Mondial, dar exact asta era. Iar în decembrie, Lindsey Graham (senator Republican) era suficient de încrezător să o spună cu voce tare. Iată: Senator Lindsey Graham: Cum se va termina acest război? Când Rusia se va rupe în bucăți și când îl vor lichida pe Putin. În orice altă variantă în afară de asta, războiul va continua să le ceară ucrainenilor să dea Rusiei o parte din țara lor, până când toți aceste morți și aceste distrugeri nu vor avea loc. În cazul unei încetări a focului, Rusia va folosi această oportunitate de a se reînarma și de a ataca din nou. Deci suntem în acest război pentru a-l câștiga, iar singurul mod de a-l câștiga este de a zdrobi armata rusă și de a cere cuiva din Rusia să îl lichideze pe Putin. Așadar, declară Lindsey Graham cu toată convingerea, vom continua să vărsăm miliarde în Ucraina, până când îl vor „lichida pe Putin”. Putin știe? Habar n-avem. Nu ni se dă voie să urmărim presa rusă. Și așa americanii au multe informații de digerat. Dar dacă Putin ar ști că vrem să îl ucidem, nu ar riposta cu armele nucleare? De ce nu ar face-o? Nimeni în Statele Unite nu pare să aibă dreptul să își pună această întrebare. Cu atât mai puțin să vorbească cu voce tare. În loc de asta, avem dreptul la mai multe lecții despre democrație. Ucraina este o democrație, ni se spune. De aceea suntem alături de Ucraina. Problema este că e o minciună. Ucraina nu este o democrație. Ucraina este un stat corupt cu un partid unic. Ucraina nu are nici una din libertățile care definesc o guvernare democratică: libertatea de expresie, libertatea presei, libertatea de întrunire, libertatea religioasă. Ucraina este locul cel mai puțin liber din toată Europa. Probabil că de aceea este locul preferat al lui Joe Biden. Deci, pentru cei care pricep ce se petrece cu adevărat cu Ucraina, este foarte frustrant să îl tot auzi pe Biden. Este exasperant să fii dăscălit despre democrație de cineva care a luat puterea prin niște alegeri atât de dubioase. Joe Biden nu s-a bucurat nici măcar o singură zi de sprijinul majorității americanilor în privința războiului din Ucraina. De fapt, Joe Biden este cu mult mai puțin popular în America decât este Vladimir Putin în Rusia. Și acesta nu este putinism. E purul adevăr. Și spune totul despre legitimitatea prizărită a lui Joe Biden. Democrație? Haida de! Suntem oameni maturi. Încetați să ne spuneți minciuni! Așadar, ce urmează în războiul din Ucraina? Ei bine, potrivit bătrânei noastre secretare a Trezoreriei, Janet Yellen, războiul va dura la nesfârșit. La fel ca sprijinul nostru pentru Zelenski. Janet Yellen: Dați-mi voie să precizez: pentru Statele Unite și aliații săi sprijinul nostru pentru Ucraina va fi unul de durată și necondiționat. Sprijin necondiționat pentru Ucraina! Sprijin necondiționat pentru o țară despre care majoritatea americanilor nu știu nimic. Nici măcar să o găsească pe hartă. În afara rudelor foarte apropiate din familie, câtor persoane ați fi gata să le acordați sprijin necondiționat? Dar țări? Este curată nebunie. Însă responsabilii pentru acest dezastru nu gândesc la fel ca majoritatea americanilor. Revista Atlantic a comemorat un an de război prin publicarea unui articol de Tom Nichols. Nichols este un parazit complet stupid al aparatului de politică externă, care se pare că este luat în serios de alte secături și idioți de la Washington. Dar articolul este fascinant. El dezvăluie din greșeală, dar în termenii cei mai clari, care este scopul acestui război: „Ne confruntăm acum cu îndelungata sarcină de a învinge trupele Moscovei și, în cele din urmă, de a construi o lume mai bună.” Să învingem trupele Moscovei și să construim o lume mai bună! Ce nu se spune în articol este care e planul pentru a realiza acest lucru. Care e planul pentru a învinge Rusia și pe aliatul său, China, și a construi Utopia? Articolul e sărac în detalii. Probabil că v-ați simți ceva mai liniștiți dacă ați ști că Tom Nichols și alții ca el de la Washington ar avea un bilanț cu realizări care să sugereze că sunt capabili să facă așa ceva. Un bilanț de competențe și succese. Nu au. Nichols însuși pare să își petreacă majoritatea vieții sale pe Twitter, certându-se cu alții. Din câte știm, nu a realizat niciodată nimic. Și nu doar Nichols. Nici unul dintre cei care răspund de mersul războiului. Strategul șef al lui Biden în Ucraina este Victoria Nuland. Pe care nu ați angaja-o nici măcar să vă organizeze vacanța de primăvară. Nu e capabilă. Aceleași persoane, în mod evident incompetente, afirmă acum că plănuiesc să construiască o lume mai bună. Foarte bine. Pare să fie ceva ambițios. Ce ați zice să începeți cu Baltimore, înainte de a trece la schimbarea lumii? Nu ar trebui mai întâi să dregem cel mai mare oraș aș nostru din Maryland? Sub conducerea unor indivizi ca Tom Nichols sau Victoria Nuland, a unor genii neoliberale, Baltimore s-a prăbușit într-un haos de lumea a treia. Ca și Irak, Libia, și toate acele țări și locuri pe care acești inși și-au propus să le „reconstruiască”. Departamentul de Stat ar trebui să mediteze puțin la faptul că, de când diplomații occidentali și ONG-urile progresiste au părăsit țara, Afganistanul a devenit un loc mai sigur. Sunt mult mai puține crime la Kabul decât în urmă cu 18 luni. Cetățenii din Kabul pot circula pe jos și pot merge să cineze seara fără să fie uciși. Sigur că situația din Afganistan nu este atât de simplă, dar aceste detalii nu ar trebui ignorate. Dacă cheltuiești miliarde încercând să faci un loc mai bun, iar lucrurile, dimpotrivă, se înrăutățesc, ești obligat să te întrebi de ce. Poate că greșești. Poate că nu ești atât de puternic și de deștept pe cât te crezi. Poate că e o problemă cu tine. Dar așa ceva nu li se întâmplă niciodată unor indivizi ca Tom Nichols, Victoria Nuland și, categoric, nu lui Joe Biden. Cu cât se compromit mai tare, cu atât devin mai plini de ei. Văd fiecare eșec ca pe o dovadă a talentelor lor care sunt mai necesare ca niciodată. Ce este asta? Ei bine, se cheamă Orgoliu. Orgoliul este iluzia care îi face pe oameni să se creată dumnezei. Își imaginează că sunt atât de puternici, de înțelepți și de vizionari încât sunt mai presus de toți cei din jur. Și nu sunt. Orgoliul este o boală mintală. Oamenii ăștia nu sunt sănătoși. Sunt nebuni. Și nimic nu este mai periculos decât această nebunie. Orgoliul a provocat mai multă suferință decât poliomielita. A cauzat mai multe morți decât variola. Se pare că acum ne aflăm în mijlocul unei pandemii.