Ai nostrii "conducatori" sunt ocupati cu vizite prin tari straine si nu au avut nici o rectie OFICIALA.
Ungurii nu au tacut si nu tac ca romanii.
Zelenski si nazistii lui, nu numai ca-i iau in armata cu forta, de multe ori de pe strada de langa neveste si copii(propriu zis ii rapesc pentru a-i face carne de tun - o metoda de a scapa de etniile care-l deranjeaza pe nazistul Zelenski), pe etnicii romani din teritoriile romanesti aflate sub ocupatie ucraineana, dar mai si jefuiesc magazinele etnicilor romani.
IohaniSS(nazist autodeclarat) tace.
Ciuca(mare plagiator) tace si se plimba prin Egipt.
Ciolacu(cu un trecut tulbure) e pe dinafara total.
Anna Ross:
,,Un pacient al secției de toxicologie a fost vizitat zilele astea de către o mătușă-ginecolog, care se dă drept medic-șef european. Și au discutat despre redresarea ☝️ ,,rapidă și fabuloasă" a economiei Ucrainei în UE", a spus Medvedev despre întâlnirea lui Zelensky și Von der Layen.
Regimul de la Kiev, cu sprijinul consilierilor săi occidentali, luptă cu Rusia „până la victoria absolută ”.
Între timp economia acestui teritoriu uitat de Dumnezeu, se transformă rapid într-un eșec lamentabil.
Despre aceste lucruri se vorbește deschis chiar și în țările care promit regimului ucrainean o redresare și ,,iubire eternă", din partea lor.
Rezumatul analizei economice ucrainene făcută de Goldman Sachs spune:
1. Ucraina a pierdut teritorii care i-au furnizat aproximativ 40% din potenţialul industrial naţional şi aproximativ 15% din PIB-ul antebelic.
2. Nu mai are acces, la mai mult de 12 trilioane de dolari în rezerve minerale. Nu mai are acces la 63% din zăcămintele de cărbune și 42% din metale.
3. Cu viteză maximă, agricultura se cufundă în abis, cu o scădere bruscă a randamentului. Grâu: 19,4 milioane de tone în 2022 față de 32,5 milioane în 2021.
Porumb: 18,4 milioane de tone față de 35,1 milioane.
În al doilea rând, rutele terestre prin Polonia și România au dus la o creștere a costurilor de transport, de 3 ori.
4. La sfârșitul anului 2022, PIB-ul Ucrainei a scăzut cu 35-36%.
Pierderile sale totale în urma coliziunii cu Rusia, au ajuns la 830-850 de miliarde de dolari.
Scăderea record a fost admisă chiar și de Ministerul Economiei lor.
Cel mai rău rezultat din istoria țării.
5. Prăbușirea finală a industriei, hiperinflația, sărăcia și șomajul total. Datoria de stat până la sfârșitul anului va crește de la 107 la 180-200 de miliarde de dolari. Speranțele chiar și pentru o recuperare microscopică sunt iluzorii.
Rusia oricum va continua să lucreze pentru atingerea obiectivelor operației militare speciale.
Aceasta înseamnă că PIB-ul Ucrainei ar putea scădea cu încă 5-10% anul acesta. Astfel, perspectiva falimentului complet al statului ucrainean și al unui sfârșit inevitabil este din ce în ce mai clară.
Cine este de vină? O întrebare retorică.
După cum a recunoscut ,,moașa" Ursula Von Der Leyen, guvernul ucrainean plătește pentru aderarea la UE și NATO cu viața cetățenilor săi.
Distrugerea țării pare-se că nu-i deranjează deloc pe ,,circarii de pe Bankovaya."
Ei continuă să risipească banii pe cheltuieli militare exorbitante, bazându-se pe faptul, că Occidentul poate fi ,,muls" mereu.
Numai pentru nevoi urgente, bugetul ucrainean va trebui să plătească anul acesta 55 de miliarde de dolari, cu un deficit de 38 de miliarde. Cu cât suportul va fi mai mare, cu atât mai mult gașca de paraziți cleptomani de la kiiv vor fura.
Cu cât liderii banderiștilor cerșesc și fură mai mult ajutor de la donatorii lor, cu atât colapsul final al economiei este mai aproape.
Până la urmă, ,,cursul tratamentului" va trebui plătit integral.
Scopul celor din occident nu este de a vindeca economia Ucrainei.
Ei au o experiență bogată în ,,distrugerea" țărilor.
Occidentul nu seamănă cu amabilul doctor umanist Aybolit, un personaj extraordinar din desenele sovietice.
El seamănă cu doctorul nazist Mengele, care a fost un criminal sinistru.
Mai devreme sau mai târziu, Ucraina se va confrunta în mod sigur cu soarta tristă a acelor colonii care au fost vi@late cu cruzime și apoi aruncate să moară, la coșul de gunoi al istoriei.
Distrugerea economică are loc treptat.
În primul rând, ,,amputarea" industriei și a sectorului agricol.
Apoi paralizia economiei în ansamblu.
După aceea, moartea organică a țării.
Sfârșitul fostului stat ,,ua" va fi însoțit de ieșirile indecente și ticăloase ale bandei naziste, setoși de sânge și de droguri, de impasibilitatea ,,medicilor" occidentali, care privesc cu dispreț rece, agonia ,,pacientului" lor schilodit.
Inca o dovada ca Zelenski minte de ingheata Pacificul la Ecuator...
Stia ca Putin nu are nici o intentie ca sa-l elimine si el o tot tinea cu comandourile care au fost trimise ca sa-l omoare...
Cam asa au facut IohaniSS, guwernerul Ciuca si parlamentul...
Valter Cojman
3 ani în urmă
2023-01-16_23-07-05
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
2022-07-24_16-32-53
După ultimele evenimente din Ucraina, unde Zelenski, un criminal dement și fascist (Putin a avut dreptare 100%) atacă școlile românești, biserica ortodoxă și pe români, umilindu-i și folosindu-i ca și carne de tun în războiul cu Rusia, guvernul României și președintele nu au luat nicio măsură concretă contra Ucrainei! Își exprimă doar îngrijorarea ?!
Ce popor sântem noi? Mii de români pe fb se afișează cu steagul Ucrainei la poza de profil și își exprima satisfacția la știrile care anunță uciderea rușilor. Guvernul României susține Ucraina cu bani și armament, pune în pericol România permițând trecerea prin țară a ajutoarelor militare trimise de UE. Adică susține o țară și un popor fascist, care ne urăsc și doresc distrugerea a tot cea ce este românesc! (Așa au făcut și cu populația de etnie rusă, provocând războiul cu Rusia.)
Noi îi primim pe ucrainieni cu brațele deschise, le dăm ajutoare de care ei își bat joc, luând de la gura copiilor și bătrânilor noștri, iar ei ucid românii din Ucraina și batjocoresc școala și biserica românească, președintele lor, cu o obrăznicie incredibilă, ne tratează ca pe niște slugi și ne acuză că am cotropit Basarabia.
Guvernul și preșdintele au obligația de a reacționa cu maximă duritate. Prin ambasada Ucrainei trebuie să se transmită o atenționare dură pentru stoparea prigoanei contra românilor, a școlii românești și a bisericii ortodoxe. Trebuie făcute demersuri și la Parlamentul European și să se ceară sancțiuni contra Ucrainei.
Dacă nu stopează imediat atrocitățile trebuie oprite imediat ajutoarele militare trimise Ucrainei, trebuie să se interzică trecerea ajutoarelor militare prin România și trebuie să se reducă drastic ajutoarelor date cetățenilor ucrainieni refugiați în România, mai ales că aceștia afișează cu obrăznicie o bogăție sfidătoare!
Dacă guvernul și Președintele vor continua să se comporte ca niște slugi umile ale lui Zelenski și ale unui stat cu apucături fasciste, atunci trădează din nou României și trebuie să dea socoteala în fața poporului român!
Emil Stefan Ghibu ?????
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Gelu Visan:
- România, unde ești?
- Frați Români, unde sunteți?
- Nicăieri…
Reprezentanții Serviciilor secrete Ucrainiene au scos icoanele în curte și le-au dat foc
“- I-au tăiat gâtul cu un cuțit preotului în biserică”
“- Vor să ne bage pumnul în Gură”
“- Vor să nu mai slujim în limba română”
“ - Vor să nu se mai vorbească limba română în școli.”
De toate aceste atrocități sunt responsabili și participanți direcți oamenii lui Zelensky, adică Statul Ucrainiean.
De ce?
Pentru că vor să distrugă românii, să-i desființeze, să-i anihileze.
Când a fost atacată Ucraina, am plâns și am dat fuga la granițe și i-am primit cu flori și cu casele deschise. Statul Român a dat până acum peste 520 de milioane de euro pentru refugiații ucrainieini.
Iar Ucrainienii dau foc Bisericilor Românești, taie gâtul preoților ca la porci, în Biserică la slujbă, iar reprezentanții statului ard icoanele românești în curtea Bisericilor Românești!
Aceasta nu este prigoană!
Este uciderea românilor și a ființei românești de către unii pe care tu îi găzduiești pe banii tăi.
Nu mi-a fost dat până acum să aud sau să citesc desore o astfel de ticăloșie.
Zelensky și oamenii lui o fac intenționat.
In timp ce ei sunt în război cu rușii, la umbra acestui război decimează românii. Cine? O țară care vrea în UE și NATO desființează și distruge minoritatea românească!
O minoritate care locuiește într-un teritoriu care NU a fost NICIODATĂ, dar niciidată ucrainiean până nu l-a luat cu forța Stalin. Am făcut greșeala enormă să recunoaștem granițele Ucrainei, o nenorocire făcută de vânzătorii de țară. Nu intram în NATO? Ba eu cred că ne băgau oricum, că aveau nevoie de noi. S-a vorbit atunci, s-a spus, s-a strigat! Românii noștri ne-au implorat să nu-i vindem ucrainienilor și i-am vândut!
După aceea, speriați că pierdem și Ardealul, nu am recunoscut Kosovo, după ce avioanele NATO au bombardat Iugoslavia.
Istoria se răzbună, iar după ce i-am vândut pe frații noștri, acum întoarcem spatele românilor decimați de Ucrainieni.
Suntem sensibili la drama reală a Ucrainienilor bombardați dar ne întoarcem cu spatele când preoților români le este tăiat gâtul și sunt otrăviți de Ucrainieni.
De ce?
Că așa suntem noi.
Stați, că acum ne repezim să dăm vina pe Guvernare! Da, are vina ei, dar dacă noi am face presiune, imediat ar lua măsuri.
Dar ni se rupe, așa cum ni se rupe de frații noștri moldoveni, de frații din Serbia care sunt prigoniți la fel ca cei din Ucraina, de frații din Bulgaria. Aceasta este Diaspora, cu D mare, iar ei sunt frații noștri pe care/i lăsăm să moară….
Înainte de toate noi ar trebui să ripostăm!
Sau poate ne-am trezit!
Biserici Românești incendiate, preoți otrăviți și români prigoniți!
-Roooooooomâniaaaaaa!!!!!
- Undeeeeee eeeeeeești?!??!
- Frați Rooooomâni, unde sunteți?!?!?!!
Valter Cojman
3 ani în urmă
2023-01-16_00-50-10
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Moda neomarxiștilor in 2023:
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
La puscarie cu nemernicul!!!
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
NATO furnizează armament și tehnică militară regimului de la Kiev.
NATO furnizează muniție regimului de la Kiev.
NATO furnizează informații cu caracter militar regimului de la Kiev.
NATO antrenează militarii și trupele neonazi ale regimului de la Kiev.
NATO are ofițeri care coordonează acțiunile militare ale regimului de la Kiev și practic comandă operațiuni.
NATO alimentează cu trupe de mercenari armata ucraineană.
NATO duce un război propagandistic rusofob și menit să susțină regimul de la Kiev.
Statele NATO finanțează Ucraina împiedicând intrarea acesteia în incapacitate de plată.
Statele NATO asigură infrastructura și alimentarea cu energie pentru Ucraina.
Statele NATO aplică lovituri economice Federației Ruse în încercarea de a o forța să piardă războiul din Ucraina.
Concluzia este simplă: Rusia nu luptă cu Ucraina, ci cu NATO.
Și, în ciuda speranțelor NATO, Rusia înaintează încet și sigur spre atingerea obiectivelor sale.
Dar NATO este obișnuit să piardă. Să nu uităm că în Afganistan, după 20 de ani de ocupație, sătui de mizeria americană și NATO, oamenii au încurajat rezistența talibană și trupele NATO au fost alungate ”în glorie”.
Da. Glorie. Mercenarii români de acolo au fost trecuți pe sub arcul de triumf pe aici. Și dacă nu știați, le plătiți acum pensii speciale de veterani pentru că au nenorocit pe afgani sub stindardul NATO....
...Vă dați seama cum trebuie să fi arătat ocupația NATO din Afganistan, de oamenii de acolo au preferat să susțină pe niște fundamentaliști islamici ca să scape de americani și aliații lor?
Bogdan Alexandru Duca
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.