Ionel-Cătălin Diaconu
la data: 15.02.2022
128 vizualizări
Există pilda aceea cu doi lupi pe care îi ai în tine. Unul bun și altul rău. Ei se luptă, dar de câștigat va câștiga acela pe care îl hrănești. Așa e și cu țara noastră.
România hrănită de majoritatea mijloacelor mass-media, de majoritatea politicienilor din ultimii 30 de ani și a celor din funcții de conducere, dar și de o parte bună a românilor de rând, incapabili să vadă imaginea de ansamblu, e România lupului rău.
România vizibilă e țara președinților care promit că îi vor reprezenta pe toți românii dar vor guvernul lor și cât mai multă putere, e țara politicienilor aleși de o minoritate, în timp ce majoritatea absolută (mai mult de două treimi) refuză să iasă măcar la vot, e patria condusă de alogeni care reprezintă interese multinaționale înaintea celor naționale, e săraca țară bogată din care toți au de câștigat dar poporul pleacă în toate zările.
România aparent uitată e cea a lupului dacic, a lupului-steag, e cealaltă Românie, spre care trebuie să ne întoarcem înainte de a fi prea târziu!
Cealaltă Românie e patria în care președintele unește, nu dezbină, e România politicienilor care pun mai presus decât interesele personale și de partid pe cele ale țării și ale neamului din care fac parte.
Cealaltă Românie e țara eroilor cunoscuți, dar mai ales necunoscuți, care au udat cu sângele lor acest pământ.
Cealaltă Românie e tărâmul bunului simț, în care nu se bagă mâna până la cot, în care dacă ți se dă un deget nu iei toată mâna, e România proverbelor înțelepte, cristalizate de timp în memoria genetică a neamului, e țara tradițiilor autentice, în care stă încifrat codul genetic românesc.
Cealaltă Românie e un pământ al omeniei și ospitalității, e țara creștină care și-a însușit învățătura hristică de a-ți iubi aproapele și de a-i sluji din bunătate.
Cealaltă Românie e patria medicilor fără de arginți, a învățătorilor-apostoli, a militarilor eroi și a preoților cu har, e România țăranului care sărută pământul și a meșterului priceput, cu mâinile pline de bătături.
Cealaltă Românie e țara plânsului doinelor de înstrăinare cântate de bătrânii rămași dincolo de granițe nedrepte sau ascultate cu sufletul sfâșiat de cei ce muncesc la alții pentru o bucată de pâine amară.
Cealaltă Românie e locul unde valorile sunt respectate și urmate, nu alungate și batjocorite, e țara unde respectăm trecutul, cântărim cu grijă prezentul și construim pentru viitorul copiilor noștri, pentru că n-a fost a strămoşilor noștri, nu e a noastră, ci a urmaşilor noștri şi a urmaşilor urmaşilor noştri în veacul vecilor.
Cealaltă Românie e țara râsului de copil, e România lacrimii dorului de mamă, e România sudorii de pe fruntea tatălui care aduce pâinea aburindă în casă, care o binecuvântează, o rupe și o împarte familiei.
Să hrănim această Românie a lupului-steag! Să o creștem!
Fie să învingă cealaltă Românie, România mea, a noastră!
Trăiască nația! Sus cu ea!
Dimensiune: 1024 x 725
Mărime fișier: 268.16 Kb
Like (1)
Se încarcă...
1