Suntem în Sfânta Duminică a tuturor creștinilor. Acum, Duminica Înfricoșatei Judecăți. De asemenea, îi pomenim pe Sf.Ap.Arhip. FILIMON (și pe soția sa, Apfia). Sămbăta fuseseră Moșii de iarnă și pomenirea morților. Iar săptămâna trecută s-a dat glas zilei Întoarcerii Fiului risipitor...
Se cuvine, în acest ton, întrebarea:
- Noi cănd ne (re)întoarcem? Reîntoarcerea la Hristos, la Dumnezeu, la credință.
Căci dacă nu ne întoarcem noi, creștinii, atunci cine?... Oare nu ar fi cu amar ca mulți să Îl urmeze pe Hristos, dar să nu știe încă de Hristos? Oare cei ce știu de Hristos dar nu Îl urmează, nu sunt (și) ei niște antihriști? Căci ne-am obișnuit să spunem că alții și alții sunt antihriști, dar numai noi nu... Dar, pe de altă parte, nu ar trebui să ne bucurăm noi de oile rătăcite care sunt întru Calea găsirii Lui Hristos? Oare nu se cuvine preocupare pentru întreaga Creație, inclusiv de cea care dă semne de îndreptare? Ecumeniștii, din păcate, nu înțeleg cele ce spun aici. Așadar, trebuie privit totul într-o lumină mai profundă. Probabil, marea majoritatea a omenirii este în rătăcire, în bâjbâire, altfel nu ne-am afla în asemenea vremuri preapocaliptice!
Dar, fraților, dincolo de vorbă stă fapta, iar fapta este cea care ne dovedește a fi într-un fel sau în alt fel, adică de partea Domnului sau împotriva Lui.
Revenind la istoria pe care o trăim, cum de le mai permitem anticreștinilor care ne conduc să tot adâncească antimorala și sistemul de stat antiviață din această țară (și, extins, din această lume)? Cum de avem liniște conduși fiind de călăi? Cum de nu vedem genocidul în desfășurare? Cum de nu vedem războiul global, întins pe toate palierele vieții? Cum de nu vedem atentatul direct la sufletele noastre, la copiii noștri? Ne-am îndrăgostit, pe semne, de moarte, de boală, de spaimă, de minciună, de plăceri amăgitoare, care toate anesteziează, paralizează, omoară, mai lent sau mai rapid. Și cum să nu fie așa când oamenii, semenii noștri, aproapele nostru, își cumpără televizoare mai mari și mai performante? La fel întâmplăndu-se cu telefoanele și calculatoarele pe care le dețin. Mașinile sunt și ele din ce în ce mai scumpe, mai mari sau mai confortabile, mai abonate service-urilor ori reprezentanțelor. Multe mașini fiind luate în rate, deci prin abonare la bănci sau la instituții ce se aseamănă băncilor. Dăunăzi se lansase abonamentul pentru diverse extraopțiuni la mașinile achiziționate, care și doar ca bază sunt extrem de scumpe. Nu cumva așa va fi și cu spațiul nostru de locuit, închiriat sau aflat (încă) în proprietatea noastră? Nu cumva este un ritual de despuiere a „goimii” de tot și „de toate”? Așa cum la eurovision deja avem în mod transparent „șou” satanic, de parcă ar transmite live (citit invers) din lojele masonice. Iată destrăbălarea fiarei pe pămănt!
Suntem într-un mediu al abundenței. Multe informații. Mult prea multe informații! Și toate bine îmbibate în supa mesajelor subliminale despre care niciun „specialist” nu ne mai spune nimic. Mai găsim și multe lucruri. Mult prea multe lucruri și obiecte și mult prea puține bunuri! Multe alimente. Mult prea multă diversitate la acestea. De fapt, mult prea multe etichete și reclame care circ gras plătit nu ne ține de foame. Iar produsele - reprezentate de acest carusel magic, imagistic ori mediatic - deși ne-ar sătură, nu știm cât de prietenoase sunt cu sănătatea noastră, căci de când a „evoluat” totul, ne-am trezit cu o explozie a persoanelor bolnave de cancer. Dar asta și pentru că în produse avem și multe otrăvuri. Paradoxal, cele mai multe substanțe ucigătoare se află în magazinele cu produse alimentare și în farmaciile cu medicamente... vindecătoare. „Alimentare”, „vindecătoare”, chipurile! Adică, vorba vine. Depopolarea ni se servește azi mai abitir ca niciodată. Dar omul, nu că-i prost, dar e mai prostit ca niciodată. Nu vede, nu aude, nu simte, nu presimte. Ce s-a întâmplat? Cine îl hipnotizează în halul acesta? Telefonul? Televizorul? Calculatorul? Radioul? Egoul? Am devenit mai mult noi înșine decât am fi visat!... Dar este o formă de autoeutanasiere, de autosatisfacere întru moarte. Ca și cu purtarea măștii singur de nebun. O rețetă a morții galopante printr-un egoism extrem. Ne-am îndopat cu individualism până ne-am îmbolnăvit. Culmea este că nimeni din cel rămas sănătos nu se crede bolnav... Și deja este un păcat, o lipsă de recunoștință. Iar pe fondul acesta trupul este șubrezit înainte devreme, căci demonii orgoliului, ai autosuficienței lucrează distrugător. Căci, ce-i în mintea lui?, nu Dumnezeu, ci eu mi-am dat zile. Sminteală de manual!
Post Scriptum: Trăim și această Duminică a Înfricoșatei Judecăți... în lumea (în casa) în care Dumnezeu fiind alungat, diavolii joacă pe masă. Nu este o judecată (încă) a celor răi, ci o judecată a noastră, a celor ce pătimim. Sub acest duș rece necesar, vom înțelege din ce în ce mai bine ce au însemnat patimile primilor creștini până la Sfinții Închisorilor. Vom înțelege din nou rostul rugăciunilor, al postului și al faptelor ce Îl pun pe Dumnezeu în centrul lor. Și poate așa se va întoarce către noi Fața Lui Dumnezeu. Pentru a se întămpla, în sfârșit!, o Schimbare la Față către față.
(G.L.Bănulescu,19.03.23)