ADEVĂRATUL NAȚIONALIST ESTE CEL CARE SE ÎMPĂRTĂȘEȘTE CU HRISTOS...
Fie că este vorba de apărarea credinței noastre sau a luptei față de neamul nostru românesc și a neamului omenesc în general, Iisus Hristos ca ax central a tot și a toate, este cheia de redare și de recunoaștere a lumii create de Dumnezeu, restul fiind doar o joacă de-a divinitatea, o maimuțărire a creației și atragerea noastră într-o capcană a morții, într-o vale a morții și a pierzaniei.
La nivel global, sunt prefaceri fără precedent, iar România este atrasă inevitabil și ea, într-un plan bine pus la punct, expus publicului sub formă de „agendă”. Că unii omeni, împinși de la spate de forțele răului, ajunși bogați și influenți vântură cărticica-agendă (Mao a fost un mic copil), încă meșteșugind din mers pe planșetă la această schiță, nerenunțând la ea dar adaptându-se din mers, dovedește că mai sunt foarte multe de realizat pentru ei, că mai au nevoie de timp și de alte resurse, de a sminti și mai tare civilizația creată de ei fără urmă de dumnezeire, aceasta fiind evident în defavoarea românilor, în special, și a oamenilor, în general.
Și asta pentru că „marea resetare” (mai degrabă o re-SETH-are, de la Seth, zeul haosului și al războiului în mitologia egipteană) este acea horă globală în care țara noastră, alături de toate celelalte țări, este pusă, silită, îngenuncheată și ea să joace asemenea unui sclav, fiind încartiruită unor instituții nenaturale, care nu îi aparțin, unor forme fără fond distrugătoare. Iar în aceste instituții exploatatoare, pe care le credem absolut necesare, se derulează practici sataniste (și am să mă explic imediat), în care a fost nevoie de oameni fără Dumnezeu, fără morală, fără scrupule și obedienți cât se poate.
Oameni ai sistemului, unși de un STS de la noi, butonat extern, ajung să aplice agenda morții, cu o îndârjire demnă de vreun premiu Nobel dat de WEF - Davos, prin Schwab însuși.
Căci structurile străine își plantează oameni în toate învelișurile societății, „aleși” prin concursuri sau alegeri „democratice”, fiind înainte-devreme deja plasați ca învingători. Guvernele lumii au devenit mici „cluburi de la Roma”, în care depopularea este tema centrală, fie că este vorba de avort, înfometare sau alungare din propria țară, pentru toate pretextându-se cele mai „nobile” scopuri.
Așa se ajunge, apropos de practicile satanise amintite, la legi anti-viață sau pro-avort, anti-familie sau pro-LGBT, anti-Biserică dar pro-ecumeniste, legi în favoarea frigului sau a sărăciei, pe fondul privatizărilor masive în favoarea unor companii străine nemiloase și total antiromânești, care aplică fără urmă de umanitate precum bolșevicii de ieri sau khazarii actanți sau sponsori, de ieri și de azi.
Așadar, suntem în plin război, un război bine camuflat, cu arme reale care nici măcar nu se bănuiește că ar fi arme, precum antenele, radarele, seringile, telefoanele, dronele etc. Ceea ne ni se vinde drept confort și civilizație sunt lanțuri de robie care, pe deasupra, încurajează și consolidează viciile și nemunca. Avansul tehnologic ne construiește lagăre digitale. Căci, precum se spune, depinde pe mâna cui este cuțitul. Iar cuțitul este pe mâna măcelarilor, oameni fără Dumnezeu, pe care îi vedem la televizor, care, nefiind judecați, se cred invincibili, derulându-și neabătuți agenda neagră. Dar mânia Lui Dumnezeu va veni peste lume și nimeni din cei vinovați de răul din lume nu va avea scăpare.
România, per ansamblu, este o țară capturată, precum o păpușă matrioshka, sub alte și alte colivii, despre care am fost învățați să ne mințim că sunt suratele noastre mai mari, mai înțelepte decât noi și salvatoare care, parafrazând, unite salvează întreaga civilizație. Cei care au executat împlinirea acestui plan satanic de la noi au fost „rezistenții” de la căderea vechiului comunism până în zilele noastre, unde asistăm la instaurarea deplină a neocomunismului global. Au ținut cu dinții ca structurile masonice, fie ele micro (partide, parlamente, guverne etc), fie ele macro (U.E, N.A.T.O., O.M.S., O.N.U. etc) să dezavantajeze total România până la dizolvarea ei totală, așa cum este în planul acestor păpuși matrioshka cu iz salvator, dar adevărate satane războinice, nimicitoare, de care cu greu, dar nu imposibil, putem scăpa.
Ruperea de această tradiție întru rău este soluția de regăsire a Luminiii Lui Hristos. Căci mai grav decât un blackout energetic ori al internetului este o stingere a conștiințelor noastre și a credinței în Dumnezeu. Mutarea munților din loc nu se poate face fără credință și nu se poate realiza fără o mână de oameni – văzuți ca „bobul de muștar” Nou Testamentar – care și-L asumă complet pe Hristos, dispuși să îmbrace cămașa morții, urmând exemplul primilor martiri creștini sau, arc peste timp, a sfinților închisorilor comuniste de pe la noi, cel puțin.
Și să nu ne lăsăm înșelați de false lumini călăuzitoare, în această lume ce a fost și va rămâne multipolară, că de la Moscova sau Beijing ar veni salvarea lumii, când de acolo au venit peste lume flăcările iadului comunist, ca doi poli așa-zis revoluționari ai lumii, sau de la un Trump pro-vaccinist care ar reveni călare pe vreun cal salvator, probabil unul apocaliptic. Istoria se repetă, iar oamenii fără Dumnezeu nu știu decât de genocid în masă sau război, depopulare prin orice mijloace și sclavie până la anihilare.
Numai avându-l pe Hristos în mijlocul nostru, constituiți în Adevărata Biserică a Lui Hristos, numai avându-L pe Hristos în noi înșine, numai așa ne vom salva sufletele și Împărăția Lui Dumnezeu ne va deschide porțile mântuirii...
George Liviu Bănulescu, pe Facebook
12 decembrie 2022
Doamne ajută!