Tudor Tudose

Dacă te-ai săturat să găsești în cutia poștală facturile imense la utilități, eu am soluția! Trebuie doar să-l găsesc pe ăla care a inventat priza cu protecție.

De multe ori m-am întrebat de ce, în democrațiile consacrate, crizele politice se rezolvă imediat. O situație precum cea pe care ne-o oferă azi clasa politică, s-ar fi tranșat, în doi timpi și trei mișcări, cu demiterea guvernului. Iar dacă ar fi fost probleme în constituirea majorității parlamentare, nici nu trecea noaptea fără să se anunțe alegerile anticipate. De parcă nu le pasă că-și pierd funcțiile și puterea. Am auzit de multe cazuri în care demnitarii au demisionat doar în urma unor zvonuri, fără a mai încerca să le contracareze. E suficient să apară într-un ziar că ministrul Alfons a fot prins cu dânsa-ntrânsa și ăla pleacă. Ia să fi scris de unul că a condus beat și l-au băgat la bulău. Ăla pleca și din partid ca să nu afecteze imaginea partidului. Spre diferență de morala politică de Dâmbovița, ăia nu stau mult pe scaune, când apare vijelia. Pare că nu le pasă de funcțiile pe care le părăsesc, atât de repede își iau zborul, fără a se agăța cu unghiile și cu dinții de scăunele. Ei bine, le pasă. Sunt mai ahtiați după putere decât ai noștri. Dar ei știu un lucru esențial. Cea mai mare sancțiune ți-o dă poporul, la vot. Iar un partid/candidat care nu ține cont de asta pleacă definitiv din viața politică. La ei nu există albiri și reșapări, reevaluări și reabilitări. Ai comis-o, ai plecat. Stai o vreme pe tușă, apoi o iei de la capăt, de jos, ca toată lumea. De ce la noi e altfel? Pentru că poporul se pișă pe el de vot. Iar, dacă se întâmplă asta, și politicienii se pișă pe el de popor. Iar unii dintre noi sunt chiar disperați după o baie caldă.

Dacă prețurile trebuie să crească, asta e, vor crește. Pot ajunge chiar la valorile practicate în Occident. Ca să fie ușor de suportat, ar trebui să se întâmple un singur lucru: nivelul salariilor să fie egal cu cel din Occident. Deci, nu ajutoare sociale. Salarii!

A murit Charlie Watts. Toată lumea a plâns și s-a zguduit, deși mulți acum au aflat cine a fost ăla. Din punctul meu de vedere, este o pierdere a unui muzician celebru, dar asta e, lumea mai și moare. Mai ales cand e bătrână și și-a petrecut tinerețile în lumea tumultuoasă a rockului. Nu mă așteptam să fie așa mulți români care să sufere, de ziceam că le-a fost frate iubit, și nu s-au ostoit zile întregi. De ce mă râcâie pe suflet bocetele de jale și amar ale conaționalilor în cazul defunctului respectiv? Pentru că artiștii noștri, unii dintre ei de o valoare care îl trimite pe fostul toboșar mai pe la coada listei, au murit săraci, în mizerie, unii în condiții de-a dreptul degradante. Așa s-au dus Gică Petrescu, Angela Ciochina și mulți alții. Asta sune multe despre noi, ca nație. Așa știm să ne respectăm valorile. Pe-ale altora le divinizăm, pe-ale noastre le cam uităm. Săptămâna asta a fost mare zaveră cu Sofia Vicoveanca. La un spectacol dintr-o comună nemțeană a pus la punct niște dansatori care nu prestau în acord cu rigorile spectacolelor de nivelul interpretei. Grupul de dansatori care trebuiau să acompanieze interpretarea Sofiei s-a așezat aiurea, între cântăreață și public, deși lumea venise să vadă celebritatea artistică, nu niște tinerei neinstruiți și dezorganizați. Să fiu sincer, dacă eram în locul ei, îi dădeam în judecată. Ea nu, a preferat să-și ceară scuze, cu buna creștere a originii sale bucovinene. Filmarea s-a distribuit pe toate canalele, lumea s-a indignat, nervii au cedat și invectivele au explodat: "nu-i mai ajunge la baba asta", "să stea pe-acasă, că-i bătrână", "hoașcă", "babă nebună" și așa mai departe. Majoritatea înjurăturilor provin de la persoane lipsite de educație, lucru care se vede și din scris. Atunci m-a lovit revelația: după 30 de ani de pseudo-invatamant, de denigrare a sistemului educațional românesc, de promovare a subculturii și a grobianismului, la ce trebuia să mă aștept? Asta e. Prostia, nesimțirea, ura, nevoia de băgare în seamă, lipsa rușinii, incapacitatea de a sta puțin și a analiza prostiile cu care ne manipulează unii și alții, sunt tot atâtea argumente prin care ochii publicului nu mai văd zeci de ani de carieră și talent, ci văd un gest mai intempestiv al unui artist de o valoare inestimabilă. Cei care nu văd cu ochi buni unitatea, morala și cultura acestei națiuni își freacă mâinile mulțumiți. Milioanele de dolari investite în manelism cultural și social dau, în sfârșit, roade. Pentru foarte mulți români nu mai contează valorile reale, ci doar satisfacția înjurăturilor. Sofia Vicoveanca va împlini 80 de ani pe 23 septembrie. Nici măcar nu mai este o lună. Să dea Dumnezeu să fie sănătoasă și să mai trăiască mulți ani, dar știm cu toții că viața are două capete. Pe măsură ce ne îndepărtăm de unul, ne apropiem, implacabil și nemilos, de celălalt. Oare nu-i vor ustura obrajii pe cei care spurcă numele artistei, atunci când își vor da seama ce valoare nemaipomenită pierde acest popor? Oare nu vor posta unii și alții melodiile Sofiei, uitând, cu ipocrizie și nesimțire, că au ponegrit-o și au înjurat-o? Oameni de valoarea Sofiei Vicoveanca mai sunt în cuprinsul acestui popor. Din nefericire, nu pot ieși cu darurile talentului și priceperii lor, spre a le oferi țării, din cauza nivelului josnic de răutate și nesimțire la care a ajuns atitudinea publică. Oameni valoroși, cu bun simț și educație, cu respect față de lege și patrie, nu vor să se expună lăturilor verbale de care suntem capabili. "Nu te amesteca în tărâțe, că te mănâncă porcii", este un sfat pe care l-am auzit de la mulți oameni importanți, dar care ne văduvește de a avea o conducere a țării competentă, demnă și bună pentru țară. Ce o fi de făcut? Să-i explic, cu frumosul, mârlanului, că ar trebui să-și reconsidere poziția și să devină civilizat, ca să putem trăi într-o lume mai bună? Oare ar înțelege, sau mi-ar râde în nas, fiind și mai nesimțit, așa cum mi se întâmplă des, în unele "dialoguri" prin spațiul virtual? Sau să vorbesc cu chinezii din Wuhan să fabrice un virus care să-i afecteze doar pe proști și nesimțiți? Să realizeze dintr-odată cât de triști și neînsemnați sunt și să-i lovească o rușine grea, amară, dureroasă, care să nu se vindece cu niciun tratament. Sincer, nu-mi dau seama care metodă ar avea șanse mai mari de reușită.