Gabriela Pop

„Dar nu putem să-i lăsăm pe copiii noștri să facă așa ceva în ziua de zi”, tot aud, „pentru că nu mai sunt în siguranță.” Aș putea să fiu de acord, dar este o concesie devastatoare. Suntem cu mult mai sănătoși decât erau chiar și oamenii înstăriți pe care îi descria Riis, darămite cei care trăiau în mahalale, mereu cu un risc ridicat de incendiu pe vreme de iarnă. Avem modalități mult mai eficiente de a-i găsi pe criminali și de a-i condamna. Dar nu putem îndeplini această sarcină elementară, de a le oferi copiilor o lume reală pe care să o colinde, o viață reală și în mare măsură sănătoasă, ca pregătire pentru viețile lor viitoare de cetățeni ajunși la maturitate. Așa că suntem fie niște ratați, fie niște lași, sau puțin din ambele. Și ce viață tristă și constrânsă trebuie să trăim! Nu sunt un om de factură libertariană sau filozofică. Dar iubesc libertatea – prin care înțeleg, în mare măsură, deprinderile concrete și așteptările oamenilor liberi. Dacă nu te simți liber să îi lași pe băieți să se ducă la lac să înoate singuri, atunci ce folos practic au toate legile din lume, care îți permit să faci acest lucru? Și poate că și permisiunile legale au dispărut. Polițiștii de pe stradă, spunea Riis, făceau cu ochiul sau se uitau în altă parte când oamenii se dădeau noaptea cu sania pe străzile înzăpezite. Cine mai procedează așa în ziua de azi? Acum facem cu ochiul la crimele adevărate și la imoralitatea adevărată. Fie fricile noastre sunt în mare parte justificate, fie nu sunt. Dacă nu sunt justificate, atunci suntem ca niște bătrânei cu nervii surescitați, cărora nu le place să-i audă pe copii cum se joacă pentru că se aleg cu o migrenă, sau care au uitat cum este să ai sângele cald, și care vor ca și copiii să le împărtășească infirmitatea. Iar dacă sunt justificate, atunci trebuie să ne întrebăm de ce. Ce am făcut ca să creăm o lume atât de săracă în copii și de neprietenoasă cu copiii? Un lucru, mai mult decât orice altceva. Atunci când Riis a scris despre viața în mahalale, a întâlnit familii: mamă, tată și copii. Nu întotdeauna, desigur, dar cu toate acestea era o regulă covârșitoare. Această regulă nu mai există. Haosul moral al revoluției sexuale a făcut în general viața mai nesigură și mai nesănătoasă pentru acei puțini copii pe care reușim să-i avem. Și apoi haosul își cere plata. Plătești pentru haosul moral acceptând limitele asupra libertății tale concrete, limite pe care oamenii le-ar fi găsit odinioară intolerabile. Iar copiii tăi plătesc cel mai mare preț."