Mihaela Andreea Gheorghiu

După limpezimea duhului și a prospețimii pe care am simțit-o mergând pe urmele Cuviosului, îmi imaginam că Sfântul a intrat în viața monahală tânăr fiind. Însă maica Antonia avea să-mi dezvăluie cu uimire faptul că Sfântul Antonie de la Iezer s-a călugărit la bătrânețe: ,,Sfântul a trăit într-o familie de credincioşi aromâni din ţinutul Pindului şi a venit în ţara noastră când avea vreo 20 de ani. Târziu, la vârsta de 64 de ani, Episcopul Ştefan al Râmnicului i-a dat binecuvântarea de a se retrage la o mănăstire. Acesta fiind un iubitor desăvârşit al mona­hismului, a simţit chemarea Cuviosului şi l-a ajutat să-şi împli­nească visul, îndemnându-l să mear­gă la Mănăstirea Sărăcineşti, unde a rămas timp de câţiva ani, în deplină ascultare. Deşi era înaintat în vârs­tă, în sufletul Cuviosului se aprinde dorinţa de a trăi pustni­ceşte, motiv pentru care a hotărât să se retragă la Schitul Iezer. Se retrăgea la rugăciune în pădurile din împrejurimi, din ce în ce mai des, până într-o zi când i s-a des­coperit un loc retras (în care ne aflăm) şi în care avea să vieţuiască. Acest loc i s-a arătat în vis de trei ori şi i s-a spus: «Într-o peşteră, aici, vei săpa în stâncă o Bisericuţă pentru Dumnezeu». Şi-n felul acesta a săpat singur, cu dalta şi ciocanul, Bisericuţa pe care noi o avem acum la peşteră, care se află cu vreo 500 de metri mai sus de schit. La intrare, lângă Bisericuţă, şi-a săpat gropniţa, iar în partea dreaptă a peşterii şi-a săpat un fel de chilie. Noaptea, ­Cuviosul nu şi-a întins niciodată tru­pul său ostenit, ci dormea rezemat de stâncă. Acesta a devenit modelul tuturor călugărilor care alegeau să trăiască în pustnicie, dar şi povă­ţuitorul cel mai de preţ al oamenilor din lume, care veneau cu probleme, care mai de care mai grele. Cuviosul le dădea tuturor cuvânt de învă­ţătură, reuşind să le aline durerile şi să zidească duhov­niceşte în ­sufletele tuturor. În foarte scurt timp, şi la grota aceasta, la fel cum se-ntâm­plase şi la schit, s-au strâns în jurul lui foarte mulţi tineri care îşi doreau să trăiască pustniceşte, asemenea Cuviosului. Aşa a prins viaţă sihăstria de la peşteră.” mărturie athonitahttps://www.youtube.com/watch?v=EJZ4xsOeUxk

Atunci când simți că nu-ți mai poți duce Crucea suferinței tale sufletești sau trupești, gândește-te la Iisus și spune-I: Doamne, când Tu, urcându-Te pe Golgota, Te-ai prăbușit sub povara Crucii, a venit un frate de-al meu, un om, acel Simon și Te-a ajutat să o duci până la capăt. Acum, eu sunt în locul Tău, eu sunt împovărat peste puterile mele de Crucea pe care o duc, vino și mă ajută! Ia Tu în locul lui Simon Crucea și ajută-mă să o duc până la capăt. Și Iisus, care nu-Şi uită niciodată îndatoririle, te va ajuta! https://marturieathonita.ro/un-sfat-atunci-cand-simti-ca-nu-ti-mai-poti-duce-crucea-suferintei-tale-sufletesti-sau-trupesti/