Semnificația zilei de 19 martie:
1279: După înfrângerea Chinei în lupta maritimă de la Yamen împotriva mongolilor, prim-ministrul și consilierul imperial Lu Xiufu se îneacă împreună cu moștenitorul de opt ani al tronului, Song Bing, și astfel pune capăt dinastiei Song. Conducerea mongolilor începe sub dinastia Yuan proclamată de Kublai Khan.
1452: Regele Friedrich al III-lea este încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman de Papa Nicolae al V-lea la Roma. Este ultima încoronare imperială din Roma.
1563: În Edictul de la Amboise, hughenoții din Franța au primit dreptul limitat la libertatea religioasă prin Caterina de Medici. Parisul și alte câteva orașe sunt excluse din regulament. Aceasta pune capăt Primului Război Huguenot.
1807: Războiul celei de-a Patra Coaliții: A început Asediul Danzigului.
1808: Regele Carol al IV-lea al Spaniei abdică. Fiul său Ferdinand al VII-lea preia domnia. Câteva zile mai târziu, Napoleon Bonaparte, ale cărui trupe se află în țară, s-a opus recunoașterii lui Ferdinand ca rege, ceea ce a dus apoi la revenirea domniei tatălui său.
1823: După mai puțin de un an la putere, Augustin I al Mexicului, primul împărat al Mexicului, abdică în urma protestelor conduse de generalul Santa Anna. El primește o pensie, dar trebuie să plece în străinătate.
1859: A avut loc, la Paris, premiera operei "Faust", de Charles Gounod.
1888: A demisionat Guvernul condus de Ion C. Brătianu. S-a format un nou Guvern, condus de junimistul Theodor Rosetti.
1895: Auguste și Louis Lumière înregistrează primele lor imagini folosind noua lor cameră cinematografică brevetată.
1911: Inițiată de Clara Zetkin, se sărbătorește pentru prima dată Ziua Internațională a Femeii în Germania, Danemarca, Austro-Ungaria și Elveția.
1912: Regele Carol I a promulgat prima lege modernă cu privire la pașapoartele din România.[1]
1913: A avut loc premiera versiunii integrale a operei „Boris Godunov", de M. P. Musorski, la Metropolitan Opera din New York.
1915: Planeta Pluto este fotografiată pentru prima dată, dar nu este recunoscută ca planetă.
1919: La Universitatea din București, în cadrul măsurilor de pedepsire a celor care au pactizat cu germanii, se instituie o "comisie de cercetare" a profesorilor universitari. Sunt incriminați mai mulți universitari care s-au comportat servil în timpul ocupației germane (Primul Război Mondial), unii au fost îndepărtați din învățământ, altora li se interzice temporar să țină cursuri.
1931: City Bank din New York este prima bancă din istoria Statelor Unite ce cade victimă unui jaf armat.
1932: Se deschide oficial Sydney Harbour Bridge din Sydney, unul dintre cele mai lungi poduri din lume, la 9 ani de la începerea construcției.[2][3]
1944: Al Doilea Război Mondial: în cadrul Operațiunii Margareta I, trupele naziste ocupă Ungaria.
1945: În largul coastei Japoniei, un bombardier lovește portavionul USS Franklin, ucigând 724 de oameni membri ai echpajului. Nespus de deteriorată, nava reușește să se întoarcă în SUA sub propria sa putere.
1945: Hitler semnează Decretul Nero privind distrugerea infrastructurii economiei germane pentru a nu mai putea fi utilizată de trupele aliate.
1946: Guyana Franceză, Guadalupe, Martinica și Réunion devin "Provinciile Franței de peste mări".
1949: A avut loc congresul de constituire a Uniunii Tineretului Comunist – UTC.
1953: Au fost televizate pentru prima oară Premiile Academiei Americane de Film (Premiile Oscar).
1958: A fost creat Parlamentul European, ca for consultativ al Uniunii Europene.
1962: Artistul foarte influent Bob Dylan lansează primul său album, Bob Dylan, pentru Columbia Records.
1969: Cea mai înaltă structură din Europa când a fost construită în 1964, turnul de televiziune cu o înălțime de 385 metri de la stația de transmisie Emley Moor, Marea Britanie, se prăbușește în timpul unei furtuni din cauza acumulării de gheață.
1990: Izbucnesc violențele interetnice de la Târgu Mureș.
2002: Zimbabwe este suspendat din Commonwealth acuzat de abuzuri ale drepturilor omului și de fraudă electorală, în urma unor alegeri prezidențiale turbulente.
2006: La alegerile prezidențiale din Belarus, președintele în funcție Aleksandr Lukașenko a primit peste 80% din voturi. În aceeași noapte, în capitala bielorusă Minsk au avut loc proteste pașnice ale câtorva mii de oameni împotriva manipulării alegerilor, proteste care vor continua în următoarele zile.
2018: "Sudan", ultimul mascul de rinocer alb nordic de pe Terra a fost eutanasiat în Kenya, într-o rezervație situată la 200 de km la nord de Nairobi, din cauza complicațiilor legate de vârsta sa înaintată (45 de ani).[4] Decesul lui Sudan este sinonim cu stingerea acestei subspecii.
Banii nu au făcut niciodată pe nimeni fericit și nici nu vor face. Cu cât cineva are mai mult, cu atât vrea mai mult. În loc să umple un gol, banii creează unul.
Benjamin Franklin
S-a întâmplat pe 18 martie
37: Senatul roman îl proclamă pe Caligula împărat.
731: Este ales papă, Grigore al III-lea.
1314: Jacques de Molay, al 23-lea și ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri, este ars pe rug.
1438: Albert al II-lea de Habsburg devine rege al romanilor.
1833: S-a constituit la Iași, din inițiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac și Mihai Zotta, Societatea de Medici și Naturaliști, prima societate științifică din România.
1861: Se proclamă Regatul Italiei.
1866: Este adoptată Legea învoielilor agricole (legea pentru tocmeli de lucrări agricole și pentru executarea lor). Legea a fost înăsprită în vremea guvernării conservatoare a lui Lascăr Catargiu, când s-a instituit execuția silită a tocmelilor agricole.
1871: Insurecția populației pariziene; instaurarea „Comunei din Paris".
1889: În lipsa succesorilor direcți în linie masculină a Regelui Carol I, s-a apelat pentru desemnarea moștenitorului la fratele mai mare al regelui și la fiii acestuia. Cel de-al doilea fiu al Prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, Ferdinand, în vârstă de 24 de ani, acceptă succesiunea; este înfiat de familia Regală Română și declarat prinț moștenitor la Tronul României, conferindu-i-se și titlul de Alteță Regală Principe de România.
1906: Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat din lume cu un aparat mai greu decât aerul.
1913: Regele George I al Greciei este asasinat în recent eliberatul oraș Thessaloniki.
1922: În India, Mahatma Gandhi este condamnat la șase ani de închisoare pentru revoltă; va face numai doi ani.
1925: Cea mai violentă tornadă din istoria Statelor Unite a dus la moartea a 689 de oameni și rănirea altor 13.000.
1940: Al Doilea Război Mondial: Adolf Hitler și Benito Mussolini se întâlnesc la Brenner pentru o alianță împotriva Franței și a Marii Britanii.
1945: Al Doilea Război Mondial: 1.250 de bombe americane lovesc orașul Berlin.
1953: Un cutremur a lovit vestul Turciei, omorând 250 de oameni.
1954: A apărut la București „Gazeta literară", săptămânal al Uniunii Scriitorilor din România.
1965: Cosmonautul sovietic, Alexei Leonov, pășește pentru prima dată în afara unei nave spațiale (pentru 12 minute). La 3 iunie, va fi imitat de astronautul american, Edward White.
1965: Marea Adunare Națională a ales ca președinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar ca președinte al consiliului de Miniștri pe Ion Gheorghe Maurer.
1980: Crearea unei Adunări Naționale în Irak, aleasă prin vot universal, pentru un mandat de patru ani.
1990: Doi bărbați, îmbrăcați în ofițeri de poliție, au furat 12 pânze (din care trei semnate Rembrandt) de la Muzeul Boston din Massachusetts în valoare totală estimată de aproximativ 500 milioane de dolari. Făptașii nu au fost depistați, întrucât au distrus casetele cu înregistrările din muzeu și nu au lăsat amprente, iar operele furate au rămas definitiv pierdute.
2002: România: A început recensământul populației (perioada 18 - 28 martie).
2018: Armata turcă a cucerit orașul sirian, Afrin.
Semnificația zilei de 17 martie:
45 î.Hr.: În ultima sa victorie, Iulius Caesar învinge forțele lui Pompei, conduse de Titus Labienus și Pompei cel Tânăr, în bătălia de la Munda.
180: Împăratul Marcus Aurelius moare lăsându-l pe Commodus, în vârsta de 18 ani, împărat al Imperiului Roman.[1]
455: Petronius Maximus devine, cu sprijinul Senatului roman, împărat al Imperiul Roman de Apus; o obligă pe Licinia Eudoxia, văduva predecesorului său, Valentinian al III-lea, să se căsătorească cu el.[2]
1756: La New York este celebrată pentru prima dată Ziua Sfântului Patriciu (St. Patrick's Day).
1804: Piesa lui Friedrich Schiller Wilhelm Tell are premiera mondială la Teatrul Curții din Weimar sub conducerea lui Johann Wolfgang von Goethe, care este directorul teatrului la acea vreme.[3]
1826: Guvernul rus trimite un ultimatum la Constantinopol cerând aplicarea tratatului de la București din 1812 și negocieri la Akkerman pentru rezolvarea diferendelor.
1861: Italia: Statele peninsulei și Regatul celor Două Sicilii au fost unite de regele Victor Emmanuel al II-lea.
1866: A început să funcționeze Banca României, creată prin transformarea Băncii Imperiului Otoman sub numele de “Bank of Roumania”. Primul președinte al Consiliului de administrație a fost Ion Ghica.
1891: Transatlanticul britanic SS Utopia se ciocnește de nava de luptă blindată HMS Anson în Golful Gibraltar și se scufundă, ucigând 562 din cei 880 de pasageri aflați la bord.[4]
1901: Cele 71 de tablouri ale pictorului olandez, Vincent van Gogh, sunt expuse la galeria Bernheim-Jeune din Paris la 11 ani de la moartea sa, au creat senzație.
1939: Al Doilea Război Chino-Japonez: Începe Bătălia de la Nanchang între kuomintang și japonezi.
1948: A fost semnat, la Bruxelles, actul de naștere al Uniunea Europei Occidentale, de către Belgia, Franța, Luxemburg, Olanda și Marea Britanie. UEO, singura organizație europeană cu componență de apărare înființată în perioada Războiului Rece.[5]
1950: Cercetătorii de la Universitatea Berkeley din California anunță crearea elementului 98, pe care îl numesc „californiu”.
1957: Președintele statului Filipine, Ramon Magsaysay, și alte 24 de persoane, mor într-un accident de avion la Cebu, Filipine.
1958: Satelitul Vanguard 1, primul satelit alimentat cu energie solară, este lansat pe orbita Pământului de către Laboratorul de Cercetare Navală al Statelor Unite. Deși comunicațiile cu satelitul s-au pierdut în 1964, acesta rămâne cel mai vechi obiect fabricat de om aflat pe orbita Pământului.[7]
1959: Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, fuge din țară, autoexilându-se în India, după o răscoală armată nereușită a populației tibetane.
1969: Golda Meir devine prima femeie prim-ministru al statului Israel.
1991: Într-un test antidoping, fotbalistul Diego Maradona a fost descoperit că consuma cocaină. Contractul său cu SSC Napoli va fi reziliat și va primi o suspendare de 15 luni.
1992: Un referendum pentru a pune capăt apartheidului în Africa de Sud este adoptat cu 68,7% la 31,2%.
se aude ca va scadea TVA si acciza...?
Totul pentru prosperitatea mediului privat, a persoanelor juridice, a,, investitorilor", a oamenilor de afaceri.Scazand accizele si TVA, pretul la raft va ramane la fel sau sensibil la fel, pentru diferenta se va duce in adaosul comercial, crescand profitul oamenilor de afaceri,,, mediului privat "pe care tot il ocrotesc conducatorii nostri la unison...A mai scazut TVA si pretul la raft a ramas la fel..vom vedea?
Semnificația zilei de 16 martie:
37: Caligula devine împărat roman după moartea unchiului său, Tiberius.
455: Împăratul roman Valentinian al III-lea a fost asasinat.
1457: A fost executat Ladislau de Hunedoara, fiul mai mare al lui Iancu de Hunedoara, de către nobilimea maghiară.
1521: Navigatorul portughez, Fernando Magellan, a ajuns pentru prima dată în Insulele Filipine.
1705: Antim Ivireanul a fost ales episcop de Râmnic, hirotonisirea având loc în ziua următoare. Una dintre primele măsuri pe care le-a luat în această calitate a fost instalarea unei tipografii la Râmnic.
1792: Regele Gustav al III-lea al Suediei a fost împușcat. A murit la 29 martie, în același an.[1]
1821: Tudor Vladimirescu, ajuns la Bolintin, a lansat „Proclamația către bucureșteni”, prin care îi chema pe aceștia la lupta antiotomană.
1871: Guvernul Lascăr Catargiu a dizolvat Parlamentul.
1897: Legea pentru înființarea Societății naționale de agricultură din România.
1926: Fizicianul american Robert Hutchings Goddard lansează cu succes prima rachetă cu combustibil lichid, în Auburn, Massachusetts. Aceasta s-a ridicat la o înălțime de 12 m și a zburat pe o distanță de 56 m.[2]
1935: Adolf Hitler a anulat clauzele militare aferente Tratatului de la Versailles din 1919. Concomitent a fost publicată Legea reintroducerii servicului militar obligatoriu și prima utilizare a termenului Wehrmacht pentru ansamblul forțelor militare germane.
1939: Al Doilea Război Mondial: Trupele germane au preluat puterea în Cehoslovacia.
1939: De la Cetatea din Praga, Hitler proclamă Boemia și Moravia protectorat german.
1945: Orașul german Würzburg a fost distrus în proporție de 90% de un bombardament britanic, în numai 20 de minute. Au decedat 5.000 de persoane.
1947: A apărut, la București, „Revista literară”, condusă de Miron Radu Paraschivescu.
1963: A erupt vulcanul Agung din Bali, ducând la uciderea a 11.000 de oameni.
1965: A avut loc premiera filmului Pădurea spînzuraților, în regia lui Liviu Ciulei, film distins cu premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes.
1966: Astronauții americani, Neil Armstrong și David Scott, aflați la bordul navetei Gemini 8, au reușit prima conectare a unei navete spațiale cu echipaj uman cu un alt obiect, o rachetă Agena.
1978: Aldo Moro, politician italian, fost prim ministru, a fost răpit de un comando al grupului terorist „Brigăzile roșii". Mai târziu a fost ucis de răpitorii săi.[3]
1985: Jurnalistul american, Terry Anderson, a fost răpit de teroriști la Beirut Liban, și a fost eliberat în 1991, după 2.454 de zile petrecute în captivitate.[4]
1995: Mississippi a ratificat formal Amendamentul al 13-lea, devenind ultimul stat din Statele Unite care a aprobat abolirea sclaviei.[5] Amendamentul al 13-lea a fost ratificat oficial în 1865.
1997: Semnarea Acordului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, adoptat la Conferința ONU de la Kyoto, Japonia, la 11 decembrie 1997.
1999: Comisia Europeană prezidată de Jacques Santer și-a anunțat demisia, fapt fără precedent în istoria instituției europene. Decizia a intervenit ca urmare a unui raport foarte critic, care stabilea marea responsabilitate colectivă a Comisiei în cazurile de fraudă semnalate la sfârșitul anului 1998. În data de 24 martie 1999, fostul premier italian, Romano Prodi, a fost desemnat pentru succesiunea lui Santer.
2005: Israel a predat oficial Ierihonul către Autoritatea Palestiniană.
2011: La cinci zile după cutremurul din Japonia, împăratul Akihito, a avut prima ieșire publică, într-un discurs televizat calificat drept "fără precedent". Suveranul nipon s-a declarat profund îngrijorat în legătură cu criza cu care se confruntă țara sa în urma seismului și a tsunami-ului și a cerut solidaritate.
2012: Parlamentul Republicii Moldova îl alege pe Nicolae Timofti ca șef al statului.
2014: Crimeea votează într-un referendum controversat secesiunea de Ucraina și pentru a se alătura Rusiei.
Semnificația zilei de 15 martie...
44 î.Hr.: Împăratul Roman Iuliu Cezar este asasinat de Marcus Brutus, Decimus Brutus și alți câțiva senatori romani.
933: Henric I al Germaniei îi învinge pe maghiari în Bătălia de la Riade în apropiere de râul Unstrut.
1493: Cristofor Columb se întoarce în Spania după prima sa călătorie în America.
1545: Prima reuniune a Conciliul Tridentin.
1848: A avut loc, la Budapesta, declanșarea revoluției maghiare împotriva dominației habsburgice.
1876: A apărut, la București, ziarul "Timpul", organul de presă al Partidului Conservator, la care au lucrat Mihai Eminescu, Ion Slavici și I.L. Caragiale.
1892: A fost patentată prima scară rulantă de către Jesse W. Reno din New York.
1892: Se fondează clubul de fotbal Liverpool F.C..
1899: Premiera piesei istorice "Cezar și Cleopatra", de George Bernard Shaw.
1906: A luat ființă compania britanică Rolls Royce.
1908: A avut loc, la Paris, prima audiție a "Rapsodiei spaniole", de Maurice Ravel.
1915: A avut loc, la București, prima audiție a "Simfoniei a II-a în La major op. 17", de George Enescu.
1916: Președintele Woodrow Wilson trimite 4.800 trupe americane peste granița SUA-Mexico pentru urmărirea lui Pancho Villa.
1917: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei abdică de pe tronul Rusiei.
1922: După ce Egiptul își câștigă independența față de Marea Britanie, Fuad I devine rege al Egiptului.
1939: Ca urmare a intrării trupelor hitleriste în Cehoslovacia, în România s-a decretat mobilizarea generală. Pe întreg teritoriul României au avut loc manifestații în sprijinul Cehoslovaciei.
1945: Al Doilea Război Mondial: Armata română duce lupte grele pentru eliberarea orașului cehoslovac Branska-Bystrica.
1956: România și Birmania (Uniunea Myanmar) stabilesc relații diplomatice la nivel de legație.
1964: Echipa de handbal masculin a României a câștigat campionatul mondial din Cehoslovacia după ce a învins în finală echipa Suediei cu scorul de 25 - 22 și a devenit pentru a două oară campioană mondială.
1974: Arpad Kiss, pilot planorist, a efectuat primul zbor cu primul deltaplan românesc, AK-22.
1990: URSS anunță că declarația de independență a Lituaniei este invalidă.
1991: A luat ființă Fundația Europeană Nicolae Titulescu cu scopul de a onora memoria marelui diplomat român, de a stimula și întreține interesul pentru viața și activitatea diplomatică a lui Nicolae Titulescu.
1994: În Belarus, a fost adoptată Ziua Constituției.
1996: ONU a lansat un proiect pentru salvarea Africii de subdezvoltare prin acordarea a 25 miliarde de dolari pe o perioadă de 10 ani și mobilizarea agențiilor împotriva sărăciei și maladiilor. Proiectul "Inițiativa specială privind Africa".
2004: Oamenii de știință au raportat descoperirea Sednei, cel mai distant obiect din sistemul solar observat până acum.
2006: Adrian Năstase își anunță demisia din fruntea Camerei Deputaților și din funcția de președinte executiv al PSD după ce 37 din filialele PSD din teritoriu i-au acordat un vot de blam.
2011: Regele Bahrainului, Hamad bin Isa Al Khalifa, declară stare de urgență timp de trei luni în urma protestelor din Bahrain din 2011.
la 27 ianuarie 1901, Milano, Italia moare Giuseppe (Fortunino Francesco) Verdi (09/10 octombrie 1813, Le Roncole, ducatul Parma – 27 ianuarie 1901, Milano, Italia), compozitor romantic italian, unul dintre cei mai influenţi compozitori ai secolului XIX.
Lucrările lui Verdi sunt adesea prezentate pe scenele operelor din întreaga lume şi, depăşind limitele specifice genului, unele teme au intrat de multă vreme în cultura populară – cum ar fi ,,La donna e mobile” din Rigoletto, Va, pensiero“ (Corul robilor evrei) din Nabucco, ,,Libiano ne ‘lieti calici” (Cântec de pahar) din La Traviata şi „Marşul“ din Aida. Capodoperele lui Verdi încă domină repertoriul standard, chiar la un secol şi jumătate după crearea lor.
Din 1861, Verdi ia parte și la activitatea politică în Italia, numele lui devenise simbolul mișcării de eliberare a nordului Italiei de sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia (V.E.R.D.I. = Vittorio Emanuele Re D ' Italia = Victor Emanuel, regele Italiei). În 1874 este numit senator în parlamentul italian. Nu-și întrerupe activitatea muzicală și dă la iveală opera La forza del destino („Forța destinului”) și Messa di Requiem, celebrată în 1873 la moartea scriitorului Alessandro Manzoni. Pentru festivitățile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez în 1869 compune opera Aida. În 1887, este reprezentată capodopera sa Otello iar în 1893, la vârsta de 80 de ani, se inspiră din nou din Shakespeare pentru a compune opera buffă Falstaff, după care se retrage la "Sant'Agata" și își ia adio de la activitatea componistică. După ce în 1897 moare Giuseppina, Verdi se stinge și el din viață la Milano, la 27 ianuarie 1901.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1643245585893
LA MULTI ANI !?
Florin Piersic
(n. 27 ianuarie 1936, Cluj, România) este un actor român de teatru și film. A jucat dramă, comedie, tragedie, figuri istorice, haiduci.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Romania va impune sanctiuni...o sa inchidem gazele , aruncam votca ....?
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
1952: Reformă monetară în Republica Populară Română la un raport de 1 leu nou=20 lei vechi.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1643163086944
Se duce o propagandă tâmpită împotriva a tot ce este național și românesc, cu scopul de a ,,educa" tânăra generație cu frica de socialism , cu ură împotriva unor vecini,cu disprețul față de credință,istorie, tradiții ,limba, cultura , nație...a fi naționalist o sa fie in curând o crimă condamnabilă
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1643163097921

FB_IMG_1643162824309

FB_IMG_1642730324496

FB_IMG_1642209794097

FB_IMG_1643162888910
E totuși parte din istoria noastră...
la 26 ianuarie1918 s-a nascut Nicolae Ceaușescu,
politician român, secretar general al Partidului Comunist Român, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989.În iulie 2015, România a interzis prin lege „cultul lui Ceauşescu?
[user=2967]Dan Dan[/user]istoria este istorie....
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1643162581919
Mihai Eminescu:
"O țară care ar apuca căile americanismului deplin, devine indiferentă pentru român și e cel mult o espresie geografică, o firmă, un oțel, nu o patrie, nu un stat național."
Mihai Eminescu: "Tocmai cerința de-a lăsa România să se prefacă într-o Americă sau o Belgie a Orientului este aceea căreia ne opunem din toate puterile"
Mihai Eminescu: "Lupta trebuie să devie mai substanțială și s-apropie timpul în care, în genere, deosebirea între idei conservatoare si liberale, intre idealuri abstracte de organizație va căta să înceteze. Lupta se va naționaliza."
Mihai Eminescu: "De o parte vom întâlni fanarioții și străinii, de orice credințe politice ar fi, de alta românii proprii și cei asimilați, abstracție făcând de principii politice".
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1643073807955
25 ianuarie, istoricul zilei
- 1465 -
Ştefan III-lea cel Mare al Moldovei cucereşte cetatea Chilia de la păgîni după două zile de lupte grele şi bomardament intens
Ştefan cel Mare (n.1433-d.1504), domn al Moldovei
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
03:21:17 GMT+0200
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1643073224200
Sant uimit , tara se duce de rapa, sistemul asta capitalist nenorocit impus de USA si UE ne fura, ne indobitoceste, ne lasa fara resurse , fara specialisti, ne impune conducatori , norme agricole, zootehnice..etc.ne duce la pierzanie si contemporani de-ai nostri ridica acest sistem nenorocit in slavi...cum sa fim puternici daca dintre ai nostri ne defaimeaza, uita ca sant romani , ???chiar toti sa fie vanduti ?? ori sant frustrati , ori oportunisti, ori sant rezultatul acestei mizerii de oranduire parsiva si mediocra..Haitele de lupi flamanzi din afara si dinauntru in complicitate fura sub umbrela "democratiei"tot ce se poate, si unii dintre contemporanii nostri sant lingaii acestei oranduiri, in loc sa fie "indignatii" zilelor noastre...ma gandesc ca inainte de 1989 erau niste prapaditi inculti, mediocri carora asa zisa revolutie a lui Gobarciov si Bush le-a dat o oportunitate in viata..altfel ar fi ramas cine stie ce agramati si lucratori prin scularie la cine stie ce uzina ..si care au avut dupa " revolutia "din 89 ocazia sa faca un amarat liceu pe la seral sau pe ceva bidoane de vin..si acum dau lectii de democratie , intr-o perioada istorica cand vointa popoarelor nu mai este luata in seama, deci DEMOCRATIE nu mai exista, ci altceva..probabil EURO-CRATIE sau DOLARO-CRATIE...mi-e scarba de asemenea indivizi pierduti, fara nerv, fara mandrie, fara coloana verticala, vanduti pantru un pumn de dolari nenorociti cu miros de gaze,, pe SEST" si cianuri
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1643073205790

FB_IMG_1643073186900

FB_IMG_1643073232607

FB_IMG_1643072185196
UN ADEVARAT ROMAN
Între 1949 și 1961 a fost redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română. În 1964 a fost timp de trei luni corespondent Agerpres la Roma...Următoarele activități erau în cadrul statului comunist puternic politizate.
1965–1970: Vicepreședinte al Comitetului de Radiodifuziune și Televiziune
1976: Președinte al Consiliului Ziariștilor
1970–1983: Redactor-șef al cotidianului central România Liberă
1974–1979: Membru supleant al Comitetul Central al Partidului Comunist Român
1980–1985: Deputat de Vaslui în Marea Adunare Națională.Este persecutat de Securitate datorită viziunilor sale pro-occidentale și de critica la adresa PCR și a lui Nicolae Ceaușescu. I se stabilește domiciliul forțat și i se interzic diferite activitați în lumea artistică.
După evenimentele din decembrie '89,devine, pe rând, director onorific și editorialist al ziarului România liberă, apoi editorialist la Cotidianul și Ziua. Rămâne un jurnalist și comentator apreciat. Participă la talk-show-ri, pe teme de politică, de moralitate etc, la diferite posturi de televiziune. În ultimii ani de viață, devine un critic acerb al clasei politice românești.
A realizat un film de televiziune dedicat satului natal, Lisa.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
20:27:44 GMT+0200
Un individ care vrea sa perturbe manifestările prilejuite de ziua Unirii.
Dacă nu știți e același care spunea că Isus Cristos este născut de o mamă surogat.Astia ne vor desființați că neam lovind în cultura și istoria neamului românesc, susținătorii globalizării și progresismului
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1641260954753

FB_IMG_1642988193021
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1642988941407
- Hora unirii
Hai sa dam mâna cu mâna
Cei cu inima româna,
Sa-nvârtim hora fratiei
Pe pamântul României!
Iarba rea din holde piara!
Piara dusmania-n tara!
Între noi sa nu mai fie
Decât flori si omenie!
Mai muntene, mai vecine,
Vina sa te prinzi cu mine
Si la viata cu unire,
Si la moarte cu-nfratire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi si la durere.
Unde-s doi, puterea creste
Si dusmanul nu sporeste!
Amândoi suntem de-o mama,
De-o faptura si de-o seama,
Ca doi brazi într-o tulpina,
Ca doi ochi într-o lumina.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soarta-n lume.
Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,
În noi doi un suflet bate!
Vin' la Milcov cu grabire
Sa-l secam dintr-o sorbire,
Ca sa treaca drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,
Si sa vada sfântul soare
Într-o zi de sarbatoare
Hora noastra cea frateasca
Pe câmpia româneasca!
Versuri Vasile Alecsandri
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1642892211198
Proclamația de la Iași a domnitorului Alexandru Ioan Cuza către națiune, din 11 decembrie 1861, aduce oficial la cunoștință că:
Unirea este îndeplinită.
Naționalitatea Română este întemeiată.
Acest fapt măreț, dorit la generațiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante și s-a înscris în datinile Națiunilor.
Dumnezeul părinților noștri a fost cu țara, a fost cu noi. El a întărit silințele noastre prin înțelepciunea poporului și a condus Națiunea către un falnic viitor.
În zilele de 5 și 24 Ianuarie ați depus toată a voastră încredere în Alesul nației, ați întrunit speranțele voastre într-un singur Domn.
Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.
Vă iubiți Patria, veți ști a o întări.
Să trăiască România!
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.