Un colonel :
tineretul trebuie să lupte să apare Romania.
Oare mai avem ceva al NOSTRU de apărat ,când totul a fost prăduit de către străini? ??
Un colonel :
tineretul trebuie să lupte să apare Romania.
Oare mai avem ceva al NOSTRU de apărat ,când totul a fost prăduit de către străini? ??
,,Înmulţirea claselor consumatoare
şi scăderea claselor productive, iată
răul organic, în contra căruia o
organizare bună trebuie să găsească
remedii."
Mihai Eminescu, După cum se poate
prevedea…, Timpul, 2 octombrie 1879, în
Opere, vol. X, Ediţie critică întemeiată de
Perpessicius, Editura Academiei, Bucureşti,
1989, pag. 323
TESTAMENTUL
EMINESCU interzis
„Acei ce compun
grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii,
cumularzii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor
lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât
oarbă. Acei ce conduc nu sunt decât străini, străini prin origine,
prin moravuri, prin educaţie – interesele străinilor dar, şi numai
aceste interese, sunt dezideratul «patrioticului guvern» (persoanelor
aflate la cârma ţării n.n.)”33… „Pretutindeni, în administraţie, în finanţe,
în universităţi, la Academie, în corpurile de selfgovernment, pe
jeţurile de miniştri, nu întâlnim, în mare majoritate, decât, iarăşi şi
iarăşi, acele fatale fizionomii nespecializate, aceeaşi protoplasmă de
postulanţi, de reputaţii uzurpate, care se grămădeşte înainte în
toate şi care tratează c-o egală suficienţă toate ramurile
administraţiei publice”34. Şi-aceasta, în timp ce „patru din cinci
părţi ale poporului nostru, nu iau parte la viaţa publică, ale cărei
sarcini le poartă, însă, mai greu decât oricine altul”35, iar „miile de
funcţii administrative şi sutele de funcţii judecătoreşti, sunt puse
în mişcare într-un singur scop, pentru a le stoarce voturile36”37.
32 idem, Am văzut cu înlesnire…, Timpul, 24 februarie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 31, 30
33 idem, Faceţi interesele, Timpul, 17 ianuarie 1880, în Opere, vol. X, pag. 390
34 idem, E clar că un stat…, Timpul, 12 noiembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 400
35 idem, În numărul său de azi…, Timpul, 20 februarie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 75
36 „Administraţia, în mare şi în mic, nu e decât o unealtă pentru falsificarea alegerilor
Eminescu interzis..
„La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin
introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu
stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea
scump şi nu produce nimic”38.
„Există două naţiuni deosebite (distincte n.n.) în această
ţară: una stoarsă şi sărăcită, de producători, alta îmbuibată, de
miljocitori (spoliatori n.n.)
39”40… „Averea se urcă (creşte n.n.) numai în
oraşe şi, chiar şi aici, nu în populaţiunea română, ci în cea străină.„Avem de-o parte rasa română, cu trecutul ei, identică în toate ţările -
ţinuturile n.n. - pe care le locuieşte, popor cinstit, inimos, capabil de adevăr
şi de patriotism. Avem apoi, deasupra acestui popor, o pătură superpusă,
un fel de sediment de pungaşi şi cocote, răsărită din amestecul scursurilor
orientale şi a celor occidentale, incapabilă de adevăr şi patriotism”., idem,
43…„Rasa determinantă a sorţii acestei
ţări nu mai este cea românească, ci străinii românizaţi - veneticii
care-au obţinut cetăţenia română n.n. - de ieri-alaltăieri”44, iar
autoapărarea împotriva lor e „disproporţionat de grea, de vreme ce
aceşti oameni au sprijin pe străini, pârghiile care-i ridică sunt
aşezate în afară, pe când înlăuntru n-avem decât poporul nostru
propriu, scăzând numeric şi fără o conştiinţă limpede de ceea ce
trebuie să facă”45.
„Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot
schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce
nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă”46…
„Cârciumile sunt localuri de îndobitocire şi de prostituţie
sufletească”47… Mai mult, „a fost natural ca, în urma acestei
extenuaţiuni de putere, multe rele endemice, şi altele de caracter
endemic, să se ivească şi să decimeze populaţiile. Astfel, rasa
română48 scade49 şi străinii sporesc. Numărul infirmilor la
recrutaţie a crescut an de an, ţara a fost bântuită de pelagră, de
intoxicaţiune palustră, de anghină, vărsat, toate astea în urma
influenţei pernicioase ce o exercită asupra sănătăţii mlaştinile,
locuinţele insalubre şi neaerate, hrana neîndestulătoare şi munca
excesivă”50, „sărăcia şi urmările ei morale - adică asupra moralului
precum şi asupra moralei n.n. -, decăderea vieţii de familie”51…
„Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura
dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoştinţi,
aşa repărţită, încât prea puţin din ea e în mâini indigene”., idem, Câteodată ne
cuprinde…, Timpul, 25 septembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 193
42 „În evul nostru mediu străinii de altă lege erau opriţi de-a avea moşii, iar
domnii expropriau cu bani din vistierie chiar pe străinii ortodocşi”(idem, Deşi
cestiunea Dunării…, Timpul, 1 decembrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 425), „pentru ca nu
străinii să fie proprietari în ţară”., idem, Nenorocitele astea de ţări…, Timpul, 22 ianuarie
«Românul» a contractat năravul…, Timpul, 29 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 267
40 idem, Naţiunea perindând acuzările…, Timpul, 3 iulie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 130
Potrivit tradiţiei, în vremea împăratului Licinius (începutul secolului al IV- lea e.n.), 40 de soldaţi creştinaţi din Sevastia (Armenia) au refuzat să mai aducă jertfe idolilor. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor, soldaţii au fost aruncaţi în temniţă. Aici s-au rugat la Dumnezeu pentru întărirea credinţei şi i-au impresionat pe romani prin ţinuta lor demnă.
Guvernatorul imperial Agricola şi inspectorul roman Lizios au încercat să-i convingă pe soldaţi să se lepede de credinţa creştină. Aceştia au refuzat, iar autorităţile romane au ordonat să fie dezbrăcaţi şi aruncaţi într-un lac îngheţat de la poalele muntelui Ararat, pentru a-i determina să renunţe la creştinism.
Un singur soldat a cedat, dar, după ce a fost băgat în apă caldă, a murit. Peste noapte, ceilalţi 39 de soldaţi rămaşi în apa îngheţată, s-au îmbrăţişat şi au început să cînte imnuri de slavă către Dumnezeu. Privind spre lac, Aglaios, şeful închisorii, a observat că deasupra creştetelor soldaţilor pluteau aure. Emoţionat, el a intrat în lac, alături de soldaţi şi şi-a mărturisit credinţa în Hristos.
Sporind severitatea pedepselor, inspectorul Lizios a ordonat ca cei 40, încă în viaţă, să fie scoşi din apa îngheţată şi să li se zdrobească fluierele picioarelor cu un ciocan. Supravieţuitorii acestei torturi au fost arşi de vii. Istoria creştinismului consemnează data de 9 martie ca ziua morţii celor 40 de mucenici.
Semnificația zilei de 9 martie...
1796: Napoleon Bonaparte s-a însurat cu Josephine de Beauharnais, văduva unui ofițer francez executat.
1831: A fost înființată Legiunea franceză străină, de către regele Franței Ludovic Filip I.
1842: A avut loc premiera absolută a operei "Nabucco" de Giuseppe Verdi (Milano).
1862: A avut loc prima luptă navală din lume între două cuirasate.
1916: Primul Război Mondial: Germania a declarat război Portugaliei.
1962: Începe construcția Teatrului 'Ahmanson'.
1967: Svetlana Allilueva, fiica lui Stalin, s-a refugiat în SUA via ambasada americană din India.
1987: Trupa rock U2 lansează albumul The Joshua Tree.
1991: Noul Tratat al Uniunii Europene a pus bazele conceptului de monedă unică (EURO, care a intrat în folosință în prima zi a anului 2002).
1991: La Belgrad, au loc demonstrații masive împotriva lui Slobodan Milošević. Doi oameni sunt uciși iar tancurile sunt pe străzi.
Orașul meu Buzău cu o vechime de peste 1600 de ani! ❤️?
Istoria scrisă a orașului Buzău începe odată cu cea a Țării Românești, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelnița și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine. Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.
Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând simbolul păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii.
Secolul al XIX-lea a adus o perioadă de înflorire culturală și economică a Buzăului. În această perioadă a fost construit Palatul Comunal, clădirea–simbol a orașului, care a devenit centru industrial și nod feroviar. În timpul primului război mondial, Buzăul a fost ocupat de trupe germane, mulți locuitori refugiindu-se de forțele de ocupație în satele din preajmă sau în Moldova. Dezvoltarea orașului a fost frânată temporar, dar s-a reluat după război. După cel de-al doilea război mondial, industrializarea Buzăului a fost accelerată forțat, populația sa triplându-se în mai puțin de 50 de ani. După revoluția din 1989, economia puternic industrializată a fost reașezată într-un context capitalist.
Orașul meu Buzău ❤️?
Istoria scrisă a orașului Buzău începe odată cu cea a Țării Românești, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelnița și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine. Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.
Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând simbolul păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii.
Secolul al XIX-lea a adus o perioadă de înflorire culturală și economică a Buzăului. În această perioadă a fost construit Palatul Comunal, clădirea–simbol a orașului, care a devenit centru industrial și nod feroviar. În timpul primului război mondial, Buzăul a fost ocupat de trupe germane, mulți locuitori refugiindu-se de forțele de ocupație în satele din preajmă sau în Moldova. Dezvoltarea orașului a fost frânată temporar, dar s-a reluat după război. După cel de-al doilea război mondial, industrializarea Buzăului a fost accelerată forțat, populația sa triplându-se în mai puțin de 50 de ani. După revoluția din 1989, economia puternic industrializată a fost reașezată într-un context capitalist.
Orașul meu Buzău ❤️?
Istoria scrisă a orașului Buzău începe odată cu cea a Țării Românești, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelnița și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine. Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.
Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând simbolul păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii.
Secolul al XIX-lea a adus o perioadă de înflorire culturală și economică a Buzăului. În această perioadă a fost construit Palatul Comunal, clădirea–simbol a orașului, care a devenit centru industrial și nod feroviar. În timpul primului război mondial, Buzăul a fost ocupat de trupe germane, mulți locuitori refugiindu-se de forțele de ocupație în satele din preajmă sau în Moldova. Dezvoltarea orașului a fost frânată temporar, dar s-a reluat după război. După cel de-al doilea război mondial, industrializarea Buzăului a fost accelerată forțat, populația sa triplându-se în mai puțin de 50 de ani. După revoluția din 1989, economia puternic industrializată a fost reașezată într-un context capitalist.
Orașul meu Buzău ❤️?
Istoria scrisă a orașului Buzău începe odată cu cea a Țării Românești, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelnița și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine. Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.
Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând simbolul păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii.
Secolul al XIX-lea a adus o perioadă de înflorire culturală și economică a Buzăului. În această perioadă a fost construit Palatul Comunal, clădirea–simbol a orașului, care a devenit centru industrial și nod feroviar. În timpul primului război mondial, Buzăul a fost ocupat de trupe germane, mulți locuitori refugiindu-se de forțele de ocupație în satele din preajmă sau în Moldova. Dezvoltarea orașului a fost frânată temporar, dar s-a reluat după război. După cel de-al doilea război mondial, industrializarea Buzăului a fost accelerată forțat, populația sa triplându-se în mai puțin de 50 de ani. După revoluția din 1989, economia puternic industrializată a fost reașezată într-un context capitalist.
Orașul meu Buzău ❤️?
Istoria scrisă a orașului Buzău începe odată cu cea a Țării Românești, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelnița și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine. Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.
Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând simbolul păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii.
Secolul al XIX-lea a adus o perioadă de înflorire culturală și economică a Buzăului. În această perioadă a fost construit Palatul Comunal, clădirea–simbol a orașului, care a devenit centru industrial și nod feroviar. În timpul primului război mondial, Buzăul a fost ocupat de trupe germane, mulți locuitori refugiindu-se de forțele de ocupație în satele din preajmă sau în Moldova. Dezvoltarea orașului a fost frânată temporar, dar s-a reluat după război. După cel de-al doilea război mondial, industrializarea Buzăului a fost accelerată forțat, populația sa triplându-se în mai puțin de 50 de ani. După revoluția din 1989, economia puternic industrializată a fost reașezată într-un context capitalist.