Viorel Georgescu

Fotografie din galeria profilului.

Cârmacii Autor - Alexandru Vlahuţă Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea Sus, spre sfetnici, şi văzut-am a lor feţe luminoase, Ş-am văzut maimuţăria, strâmbăturile greţoase Astor molii, astor ciocli, dezmăţaţi copii ai spumei, Care-n aur văd, smintiţii, sufletul şi cinstea lumei, Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuţi, Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuţi. I-am văzut păpuşi gătite, tologiţi în jeţuri moi, Trântori, fără nici o grijă, şi străini de-orice nevoi, Răscolind în a lor cuget ale ţării măruntaie Şi cătând, nesocotiţii, ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr. Dar înnuntru sub medalii şi sub hainele bogate Clocoteşte-n oala cărnei, otrăvită de păcate, La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară Clocoteşte crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceţi, stoarceţi măduva din ţară! Nu vă pese! Striviţi totul! Cugetaţi că poate mâini O să pierdeţi cârma ţării ş-or să vină alţi stăpâni. Deci, pârjol şi jaf! Opinca hoitul să rămână os Ca să nu mai aibă alţii, după voi, nimic de ros. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Voi, cucoane mari, avute, ce-n mătăsuri şi-n dantele Vă-nveliţi a voastră carne, voi, ce-n câteva inele Purtaţi hrana ce lipseşte unei jumătăţi de ţară, Spuneţi, nu cumva vrodată s-a-ntâmplat să vi se pară Că a voastre diamante se topesc şi vi s-arată Ca atâtea lăcrimi curse dintr-o geană întristată? Vai, acele pietre scumpe ochi focoşi sub geana serii Credeţi voi că sunt podoabe? Nu! sunt lăcrimile ţării! Dar te-a-ncălecat de-acuma, cal, te du unde te mână Călăreţul, o maimuţă, care ţine-n a ei mână Frâul tău a ta viaţă. Du-o unde vrea să meargă! Când uscatele-i călcâie bat în burta ta, aleargă, Iar când frâul tău îl strânge, de-ţi trosnesc dinţii din gură, Te opreşte: să răsufle vrea scârboasa pocitură. Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns! A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău! Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău, Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi, Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi. Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii, Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii. Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteală De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării! Şi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari, Şi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt, Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit, Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii, Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii! Ş-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării, După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării, După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei, Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare: Ne vrea ţara! Îi vrea ţara? Auziţi neruşinare! Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi! Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi! Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire, Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe! Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi, Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi! Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ţi mască, fă-te blând, Pleacă-ţi fruntea ta cucernic, bate-ţi pieptul tău strigând: Scumpa, draga Românie, idolul vieţii mele! Şi când vei fi Leu, pisică, scoate-ţi ghearele din piele! Iată norma după care poţi s-ajungi unde pofteşti! Ş-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roşeşti, Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi, Cearcă-ţi sabia în gâtul conştiinţei tale-ntăi! Asta-i lecţia pe care o lăsaţi posterităţii! Ah, cumplit v-aţi râs de lege şi de cumpăna dreptăţii, Şi de oameni, şi de ţară, şi de tot ce-i sfânt pe lume! Peste veacuri depărtate vor pluti a voastre nume, Şi vor spune că sub soare n-au stat răi, călăi, bandiţi, Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusiţi. (Lui V. A. Urechiă)

Cârmacii Autor - Alexandru Vlahuţă Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea Sus, spre sfetnici, şi văzut-am a lor feţe luminoase, Ş-am văzut maimuţăria, strâmbăturile greţoase Astor molii, astor ciocli, dezmăţaţi copii ai spumei, Care-n aur văd, smintiţii, sufletul şi cinstea lumei, Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuţi, Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuţi. I-am văzut păpuşi gătite, tologiţi în jeţuri moi, Trântori, fără nici o grijă, şi străini de-orice nevoi, Răscolind în a lor cuget ale ţării măruntaie Şi cătând, nesocotiţii, ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr. Dar înnuntru sub medalii şi sub hainele bogate Clocoteşte-n oala cărnei, otrăvită de păcate, La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară Clocoteşte crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceţi, stoarceţi măduva din ţară! Nu vă pese! Striviţi totul! Cugetaţi că poate mâini O să pierdeţi cârma ţării ş-or să vină alţi stăpâni. Deci, pârjol şi jaf! Opinca hoitul să rămână os Ca să nu mai aibă alţii, după voi, nimic de ros. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Voi, cucoane mari, avute, ce-n mătăsuri şi-n dantele Vă-nveliţi a voastră carne, voi, ce-n câteva inele Purtaţi hrana ce lipseşte unei jumătăţi de ţară, Spuneţi, nu cumva vrodată s-a-ntâmplat să vi se pară Că a voastre diamante se topesc şi vi s-arată Ca atâtea lăcrimi curse dintr-o geană întristată? Vai, acele pietre scumpe ochi focoşi sub geana serii Credeţi voi că sunt podoabe? Nu! sunt lăcrimile ţării! Dar te-a-ncălecat de-acuma, cal, te du unde te mână Călăreţul, o maimuţă, care ţine-n a ei mână Frâul tău a ta viaţă. Du-o unde vrea să meargă! Când uscatele-i călcâie bat în burta ta, aleargă, Iar când frâul tău îl strânge, de-ţi trosnesc dinţii din gură, Te opreşte: să răsufle vrea scârboasa pocitură. Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns! A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău! Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău, Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi, Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi. Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii, Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii. Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteală De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării! Şi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari, Şi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt, Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit, Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii, Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii! Ş-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării, După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării, După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei, Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare: Ne vrea ţara! Îi vrea ţara? Auziţi neruşinare! Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi! Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi! Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire, Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe! Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi, Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi! Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ţi mască, fă-te blând, Pleacă-ţi fruntea ta cucernic, bate-ţi pieptul tău strigând: Scumpa, draga Românie, idolul vieţii mele! Şi când vei fi Leu, pisică, scoate-ţi ghearele din piele! Iată norma după care poţi s-ajungi unde pofteşti! Ş-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roşeşti, Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi, Cearcă-ţi sabia în gâtul conştiinţei tale-ntăi! Asta-i lecţia pe care o lăsaţi posterităţii! Ah, cumplit v-aţi râs de lege şi de cumpăna dreptăţii, Şi de oameni, şi de ţară, şi de tot ce-i sfânt pe lume! Peste veacuri depărtate vor pluti a voastre nume, Şi vor spune că sub soare n-au stat răi, călăi, bandiţi, Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusiţi. (Lui V. A. Urechiă)

Cârmacii Autor - Alexandru Vlahuţă Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea Sus, spre sfetnici, şi văzut-am a lor feţe luminoase, Ş-am văzut maimuţăria, strâmbăturile greţoase Astor molii, astor ciocli, dezmăţaţi copii ai spumei, Care-n aur văd, smintiţii, sufletul şi cinstea lumei, Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuţi, Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuţi. I-am văzut păpuşi gătite, tologiţi în jeţuri moi, Trântori, fără nici o grijă, şi străini de-orice nevoi, Răscolind în a lor cuget ale ţării măruntaie Şi cătând, nesocotiţii, ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr. Dar înnuntru sub medalii şi sub hainele bogate Clocoteşte-n oala cărnei, otrăvită de păcate, La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară Clocoteşte crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceţi, stoarceţi măduva din ţară! Nu vă pese! Striviţi totul! Cugetaţi că poate mâini O să pierdeţi cârma ţării ş-or să vină alţi stăpâni. Deci, pârjol şi jaf! Opinca hoitul să rămână os Ca să nu mai aibă alţii, după voi, nimic de ros. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Voi, cucoane mari, avute, ce-n mătăsuri şi-n dantele Vă-nveliţi a voastră carne, voi, ce-n câteva inele Purtaţi hrana ce lipseşte unei jumătăţi de ţară, Spuneţi, nu cumva vrodată s-a-ntâmplat să vi se pară Că a voastre diamante se topesc şi vi s-arată Ca atâtea lăcrimi curse dintr-o geană întristată? Vai, acele pietre scumpe ochi focoşi sub geana serii Credeţi voi că sunt podoabe? Nu! sunt lăcrimile ţării! Dar te-a-ncălecat de-acuma, cal, te du unde te mână Călăreţul, o maimuţă, care ţine-n a ei mână Frâul tău a ta viaţă. Du-o unde vrea să meargă! Când uscatele-i călcâie bat în burta ta, aleargă, Iar când frâul tău îl strânge, de-ţi trosnesc dinţii din gură, Te opreşte: să răsufle vrea scârboasa pocitură. Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns! A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău! Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău, Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi, Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi. Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii, Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii. Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteală De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării! Şi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari, Şi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt, Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit, Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii, Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii! Ş-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării, După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării, După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei, Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare: Ne vrea ţara! Îi vrea ţara? Auziţi neruşinare! Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi! Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi! Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire, Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe! Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi, Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi! Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ţi mască, fă-te blând, Pleacă-ţi fruntea ta cucernic, bate-ţi pieptul tău strigând: Scumpa, draga Românie, idolul vieţii mele! Şi când vei fi Leu, pisică, scoate-ţi ghearele din piele! Iată norma după care poţi s-ajungi unde pofteşti! Ş-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roşeşti, Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi, Cearcă-ţi sabia în gâtul conştiinţei tale-ntăi! Asta-i lecţia pe care o lăsaţi posterităţii! Ah, cumplit v-aţi râs de lege şi de cumpăna dreptăţii, Şi de oameni, şi de ţară, şi de tot ce-i sfânt pe lume! Peste veacuri depărtate vor pluti a voastre nume, Şi vor spune că sub soare n-au stat răi, călăi, bandiţi, Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusiţi. (Lui V. A. Urechiă)

Cârmacii Autor - Alexandru Vlahuţă Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea Sus, spre sfetnici, şi văzut-am a lor feţe luminoase, Ş-am văzut maimuţăria, strâmbăturile greţoase Astor molii, astor ciocli, dezmăţaţi copii ai spumei, Care-n aur văd, smintiţii, sufletul şi cinstea lumei, Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuţi, Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuţi. I-am văzut păpuşi gătite, tologiţi în jeţuri moi, Trântori, fără nici o grijă, şi străini de-orice nevoi, Răscolind în a lor cuget ale ţării măruntaie Şi cătând, nesocotiţii, ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr. Dar înnuntru sub medalii şi sub hainele bogate Clocoteşte-n oala cărnei, otrăvită de păcate, La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară Clocoteşte crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceţi, stoarceţi măduva din ţară! Nu vă pese! Striviţi totul! Cugetaţi că poate mâini O să pierdeţi cârma ţării ş-or să vină alţi stăpâni. Deci, pârjol şi jaf! Opinca hoitul să rămână os Ca să nu mai aibă alţii, după voi, nimic de ros. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Voi, cucoane mari, avute, ce-n mătăsuri şi-n dantele Vă-nveliţi a voastră carne, voi, ce-n câteva inele Purtaţi hrana ce lipseşte unei jumătăţi de ţară, Spuneţi, nu cumva vrodată s-a-ntâmplat să vi se pară Că a voastre diamante se topesc şi vi s-arată Ca atâtea lăcrimi curse dintr-o geană întristată? Vai, acele pietre scumpe ochi focoşi sub geana serii Credeţi voi că sunt podoabe? Nu! sunt lăcrimile ţării! Dar te-a-ncălecat de-acuma, cal, te du unde te mână Călăreţul, o maimuţă, care ţine-n a ei mână Frâul tău a ta viaţă. Du-o unde vrea să meargă! Când uscatele-i călcâie bat în burta ta, aleargă, Iar când frâul tău îl strânge, de-ţi trosnesc dinţii din gură, Te opreşte: să răsufle vrea scârboasa pocitură. Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns! A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău! Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău, Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi, Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi. Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii, Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii. Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteală De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării! Şi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari, Şi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt, Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit, Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii, Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii! Ş-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării, După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării, După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei, Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare: Ne vrea ţara! Îi vrea ţara? Auziţi neruşinare! Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi! Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi! Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire, Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe! Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi, Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi! Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ţi mască, fă-te blând, Pleacă-ţi fruntea ta cucernic, bate-ţi pieptul tău strigând: Scumpa, draga Românie, idolul vieţii mele! Şi când vei fi Leu, pisică, scoate-ţi ghearele din piele! Iată norma după care poţi s-ajungi unde pofteşti! Ş-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roşeşti, Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi, Cearcă-ţi sabia în gâtul conştiinţei tale-ntăi! Asta-i lecţia pe care o lăsaţi posterităţii! Ah, cumplit v-aţi râs de lege şi de cumpăna dreptăţii, Şi de oameni, şi de ţară, şi de tot ce-i sfânt pe lume! Peste veacuri depărtate vor pluti a voastre nume, Şi vor spune că sub soare n-au stat răi, călăi, bandiţi, Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusiţi. (Lui V. A. Urechiă)

.32 de ani NETRAITI ..32 de ani de minciuna si distrugere , 32 de ani de jaf si umilinta, de vanzare si viol, de teroare...eu unul am trait frumos cei 36 ani de pana in 1989..o copilarie adevarata..cu praf pana la glezne, cu dude din tarana, cu plimbari in Crang(o padure din Buzau) , cu scaldat la apa Buzaului, cu vacante la bunici in Moldova si Baragan,cu furat visine si caise de prin vecini, cu plecari fara voie la scaldat..(pentru astea o furam de la mama care mă batea cu coada de la matura..tata imi lua apararea, el nu m-a atins niciodata dar si unde dă mama ..creste..., am mers la scoala fara bona si fara militieni de paza,prin ploaie , sau zapada pana la genunchi,am muncit frumos si cu interes si la complex de vaci si la CAP si in comert si in industria usoara si in minister..aveam sentimentul ca muncesc chiar pentru mine...si era adevarat..eram proprietar , producator si beneficiar al muncii mele ..nu eram sclavul nimanui...la 69 ani ma cuprinde nostalgia vremurilor...scoala..cu miros de petrosin, cu inceputul de an scolar cu carti noi si gratuite mirosind a cerneala tipografica , cabinetul medical unde eram vaccinati fara scandal.., ...apoi cativa ani de serviciu greu, in delta..loc izolat ..ce satisfactie , munceam pentru mine..aveam banii mei ..apoi in industria usoara ..confectii , pielarie , tricotaje, perdele ..da le-am cunoscut pe toate , am lucrat la CFI ..imi spuneau ""caine fara inima"" dar eu ii corectam si le spuneam ca CFI inseamna ""Cel mai Frumos Inspector"" mi-am facut meseria , nu am facut rau intentionat nimanui, mi-am facut meseria aplicand legea (cea mai favorabila)..acum s-a ales praful de totul..am fost acum doi ani să revad Complexul de crestera vacilor de lapte BESTEPE jud Tulcea ..in 1974 a fost primul pe tara la productia de lapte ..acum o ruina.o amintire (am postat ceva la vremea respectiva) despre industria usoara ce sa mai spun se stie... praful s-a ales...se lucra pentru export (ca sa cumpar o haina de piele ce se lucra pentru USA, am facut cerere .la ministra Lina Ciobanu...) amintiri..ma doare sa vad ca generatia de dupa 89 nu are habar de istoria romanilor , de literatura..sunt apatici , spalati pe creier de manele, telenovele , alcool, droguri si sex...pacat nu se mai reface neamul ...pacat ..o natie mandra a fost infranta de lichele si tradatori..faptul ca am vazut 39 de state nu inseamna nimic ..asta nu inseamna ca am trait bine..inseamna ca am ales cum sa sa-mi cheltuiesc castigurile..unii si-au facut vile, altii masini puternice, altii au cumparat case la copii, iar unii poate si-au facut cavouri de 15.000 lei ..?eu nu am investit decat in ziua de azi , in clipa prezenta, am TRAIT CLIPA ca si cand ar fi ultima..nu am cumparat pamant, case , magazine..nimic dupa ce "plec"" nu ramane nimic , decat copiii si nepotii care s-au realizat prin forte proprii mai mult sau mai putin...ne imputinam vazand cum crestem..peste 20 de ani acest popor va devenii o POPULATIE condusa probabil ca si azi de flotanti... hai pa ..ma apuc de un nou film pe Netflix...nici Antena 3 nu mai e aici cu noi.????..

Astăzi, mitul acesta, atâta vreme netulburat şi masiv, e pe cale de a se disloca. Pentru unii, nevoia de Eminescu e mai mare ca oricând (dacă nu vrem să ne pierdem identitatea într-o lume globalizată şi uniformizatoare), pentru alţii (care-i consideră poezia desuetă şi ideologia cu totul nerecomandabilă) nu mai e nevoie câtuşi de puţin. Şi cu siguranţă sunt tot mai mulţi cei care n-ar şti să spună dacă mai e sau nu nevoie, pentru simplul motiv că subiectul a încetat să-i intereseze. Caracteristic e însă că şi unii, şi alţii îl citesc tot mai puţin pe Eminescu, pe poetul Eminescu (iar versurile sale pe de rost, ca pe vremuri, câţi le-or mai şti?)

"Statul a devenit, din partea unei societăți de esploatare, obiectul unei spoliațiuni continue și acești oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă și merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câștigate prin frustrarea statului cu sume însemnate. Acești dezmoșteniți, departe de-a-și câștiga o moștenire proprie pe Pământ pe singura cale a muncii onorabile, fură moștenirea altora, alterează mersul natural al societății, se substituie, prin vicleșug și apucături, meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare, în formă politică, a hoților de codru, instituind codri guvernamentali și parlamentari” (Ni se pare că vorbim…, Timpul, 17 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 172)

Spuneți copiilor că am avut o țară bogată...

am cautat si am gasit cateva programe tv din perioada 1965-1980 asta ca sa vada cei tineri ca la tv NU aveam numai 2 ore de program cum voit sau nu unii tot povestesc pe la diverse emisiuni ..da..in anii 88-89 era o perioada mai grea dar nu putem arunca o vorba ca toata perioada a fost dezastru..au fost vrenuri cand dobanzile mari percepute de FMI si alte banci au obligat guvernele din acea vreme sa faca economii , tot pentru binele populatiei , scoli , gradinite, programe medicael..etc...

am cautat si am gasit cateva programe tv din perioada 1965-1980 asta ca sa vada cei tineri ca la tv NU aveam numai 2 ore de program cum voit sau nu unii tot povestesc pe la diverse emisiuni ..da..in anii 88-89 era o perioada mai grea dar nu putem arunca o vorba ca toata perioada a fost dezastru..au fost vrenuri cand dobanzile mari percepute de FMI si alte banci au obligat guvernele din acea vreme sa faca economii , tot pentru binele populatiei , scoli , gradinite, programe medicael..etc...

am cautat si am gasit cateva programe tv din perioada 1965-1980 asta ca sa vada cei tineri ca la tv NU aveam numai 2 ore de program cum voit sau nu unii tot povestesc pe la diverse emisiuni ..da..in anii 88-89 era o perioada mai grea dar nu putem arunca o vorba ca toata perioada a fost dezastru..au fost vrenuri cand dobanzile mari percepute de FMI si alte banci au obligat guvernele din acea vreme sa faca economii , tot pentru binele populatiei , scoli , gradinite, programe medicael..etc...

am cautat si am gasit cateva programe tv din perioada 1965-1980 asta ca sa vada cei tineri ca la tv NU aveam numai 2 ore de program cum voit sau nu unii tot povestesc pe la diverse emisiuni ..da..in anii 88-89 era o perioada mai grea dar nu putem arunca o vorba ca toata perioada a fost dezastru..au fost vrenuri cand dobanzile mari percepute de FMI si alte banci au obligat guvernele din acea vreme sa faca economii , tot pentru binele populatiei , scoli , gradinite, programe medicael..etc...

am cautat si am gasit cateva programe tv din perioada 1965-1980 asta ca sa vada cei tineri ca la tv NU aveam numai 2 ore de program cum voit sau nu unii tot povestesc pe la diverse emisiuni ..da..in anii 88-89 era o perioada mai grea dar nu putem arunca o vorba ca toata perioada a fost dezastru..au fost vrenuri cand dobanzile mari percepute de FMI si alte banci au obligat guvernele din acea vreme sa faca economii , tot pentru binele populatiei , scoli , gradinite, programe medicael..etc...

am cautat si am gasit cateva programe tv din perioada 1965-1980 asta ca sa vada cei tineri ca la tv NU aveam numai 2 ore de program cum voit sau nu unii tot povestesc pe la diverse emisiuni ..da..in anii 88-89 era o perioada mai grea dar nu putem arunca o vorba ca toata perioada a fost dezastru..au fost vrenuri cand dobanzile mari percepute de FMI si alte banci au obligat guvernele din acea vreme sa faca economii , tot pentru binele populatiei , scoli , gradinite, programe medicael..etc...

am cautat si am gasit cateva programe tv din perioada 1965-1980 asta ca sa vada cei tineri ca la tv NU aveam numai 2 ore de program cum voit sau nu unii tot povestesc pe la diverse emisiuni ..da..in anii 88-89 era o perioada mai grea dar nu putem arunca o vorba ca toata perioada a fost dezastru..au fost vrenuri cand dobanzile mari percepute de FMI si alte banci au obligat guvernele din acea vreme sa faca economii , tot pentru binele populatiei , scoli , gradinite, programe medicael..etc...

am cautat si am gasit cateva programe tv din perioada 1965-1980 asta ca sa vada cei tineri ca la tv NU aveam numai 2 ore de program cum voit sau nu unii tot povestesc pe la diverse emisiuni ..da..in anii 88-89 era o perioada mai grea dar nu putem arunca o vorba ca toata perioada a fost dezastru..au fost vrenuri cand dobanzile mari percepute de FMI si alte banci au obligat guvernele din acea vreme sa faca economii , tot pentru binele populatiei , scoli , gradinite, programe medicael..etc...

am cautat si am gasit cateva programe tv din perioada 1965-1980 asta ca sa vada cei tineri ca la tv NU aveam numai 2 ore de program cum voit sau nu unii tot povestesc pe la diverse emisiuni ..da..in anii 88-89 era o perioada mai grea dar nu putem arunca o vorba ca toata perioada a fost dezastru..au fost vrenuri cand dobanzile mari percepute de FMI si alte banci au obligat guvernele din acea vreme sa faca economii , tot pentru binele populatiei , scoli , gradinite, programe medicael..etc...

am cautat si am gasit cateva programe tv din perioada 1965-1980 asta ca sa vada cei tineri ca la tv NU aveam numai 2 ore de program cum voit sau nu unii tot povestesc pe la diverse emisiuni ..da..in anii 88-89 era o perioada mai grea dar nu putem arunca o vorba ca toata perioada a fost dezastru..au fost vrenuri cand dobanzile mari percepute de FMI si alte banci au obligat guvernele din acea vreme sa faca economii , tot pentru binele populatiei , scoli , gradinite, programe medicael..etc...

am cautat si am gasit cateva programe tv din perioada 1965-1980 asta ca sa vada cei tineri ca la tv NU aveam numai 2 ore de program cum voit sau nu unii tot povestesc pe la diverse emisiuni ..da..in anii 88-89 era o perioada mai grea dar nu putem arunca o vorba ca toata perioada a fost dezastru..au fost vrenuri cand dobanzile mari percepute de FMI si alte banci au obligat guvernele din acea vreme sa faca economii , tot pentru binele populatiei , scoli , gradinite, programe medicael..etc...

am cautat si am gasit cateva programe tv din perioada 1965-1980 asta ca sa vada cei tineri ca la tv NU aveam numai 2 ore de program cum voit sau nu unii tot povestesc pe la diverse emisiuni ..da..in anii 88-89 era o perioada mai grea dar nu putem arunca o vorba ca toata perioada a fost dezastru..au fost vrenuri cand dobanzile mari percepute de FMI si alte banci au obligat guvernele din acea vreme sa faca economii , tot pentru binele populatiei , scoli , gradinite, programe medicael..etc...

Să nu uiți DARIE ...!

Să nu uiți DARIE...

Fotografie din galeria profilului.