Foto
„Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe. De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite. A fost o fineţe extraordinară de-a debita esenţa cosmopolitismului sub forma naţionalităţii şi de-a face să treacă toate elementele sănătoase şi istorice ale trecutului sub acest jug caudin. Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit [şi a putut] să stea alături (să aibă aceleaşi drepturi n.n.) cu aceia pe care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de ţarăşi popor. Dar aceşti oameni noi, aceşti «patrioţi», căutau numai foloasele influenţei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede îndărat în privire moralăşi în privire materială”… „Străini superpuşi fără nici un cuvânt (superpuşi ilegitim n.n.) naţiei româneşti, o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţarăşi popor”, de-„am ajuns, într-adevăr, în această Americă dunăreană, ca tocmai românii să fie trataţi ca străini, să se simtă străini în ţara lor proprie”… „Acest spectacol al exclusivei (al integralei n.n.) stăpâniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacăţine la demnitatea şi la onoarea lui”… „Nu e indiferent ce elemente determină soarta unui popor. Predispoziţii şi aptitudini moştenite, virtuţi şi slăbiciuni moştenite, calităţi sau defecte intelectuale şi morale, dau domniei unui element etnic alt caracter decât domniei altui element. Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât”.
„A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ (România n.n.), care este moştenirea, în exclusivitate şi istorică, a neamului românesc. Acesta este un lucru care se înţelege de la sine”.
„Ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului. Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar o vrea pe deplin”.
„Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa-numita patrie e deasupra naţionalităţii. Amundouă nu sunt decât două cuvinte pentru aceeaşi noţiune, şi iubirea de patrie e una cu iubirea naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne e cumplit de indiferentă soarta pământului lui”.
„Nu oprim pe nimenea nici de a fi, nici de a se simţi român. „Ceea ce contestăm, însă, e posibilitatea multora dintre aceştia de a deveni români, deocamdată. Aceasta e opera secolelor. Până ce însă vor fi cum sunt: până ce vor avea instincte de pungăşie şi cocoterie nu merită a determina viaţa publică a unui popor istoric. Să se moralizeze mai întâi, să-nveţe carte, să-nveţe a iubi adevărul pentru el însuşi şi munca pentru ea însăşi, să devie sinceri, oneşti, cum e neamul românesc, să piarză tertipurile, viclenia şi istericalele fanariote, şi-atunci vor putea fi români adevăraţi. Pân-atunci ne e scârbă de ei, ne e ruşine c-au uzurpat numele etnic al rasei noastre, a unei rase oneste şi iubitoare de adevăr, care-a putut fi amăgită, un moment, de asemenea panglicari, căci şi omul cel mai cuminte poate fi amăgit o dată”.
Mihai Eminescu