Semnificația zilei de 6 februarie...:
131: Roșia Montană este atestată documentar (înființată de către romani în timpul domniei lui Traian sub numele de Alburnus Maior)
1508: Maximilian I acceptă, cu acordul Papei Julius al II-lea, în Trento de a fi ales ca Împărat Roman.
1685: Iacob al II-lea al Angliei devine rege după decesul fratelui său, Carol al II-lea.
1696: Apare, în tipografia instalată la mănăstirea Snagov, prima tipăritură: „Orânduiala slujbei Sfinților Constantin și Elena". Cartea, publicată sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu.
1822: Nava chinezească Tek Sing (supranumită "Titanicul estului") s-a izbit de un recif lângă Indonezia și s-a scufundat. Aproximativ 1.600 de oameni și-au pierdut viața.
1840: Aniversarea semnării Tratatului de la Waitangi dintre băștinași – mauri și coloniștii britanici; Sărbătoarea națională a Noii Zeelande.
1857: Apare, la București, ziarul unionist „Concordia", care, în același an, își schimbă denumirea în „Românul" (director C.A. Rosetti).
1866: B.P Hașdeu editează, la București, revista săptămânală satirico–umoristică „Satyrul" (apare până la 6 iulie 1866).
1885: Spiru Haret este numit secretar general al Ministerului Instrucției și al Cultelor.
1886: Chimistul german Clemens Winkler a descoperit un alt element chimic, pe care l-a numit germaniu.
1898: A avut loc, la Paris, premiera „Poemei române" compusă de George Enescu. Este prima sa apariție publică în calitate de compozitor (la vârsta de 16 ani)
1918: Femeile britanice peste 30 de ani primesc drept de vot.
1919: Adunarea Națională rezultată în urma alegerilor din 19 ianuarie 1919 și-a început lucrările în orășelul Weimar, urmând să dea Germaniei o Constituție. După orașul unde s-au desfășurat lucrările adunării, au fost denumite ulterior „Republica de la Weimar" (1919-1933) și constituția după care se va conduce aceasta - „Constituția de la Weimar".
1924: Legea persoanelor juridice preciza condițiile care se cereau îndeplinite de o organizație spre a obține calitatea de persoană juridică. Prin această lege, s-a creat cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizații politice antinaționale.
1945: Decret-lege privind statutul naționalităților, potrivit căruia toți cetățenii sînt egali în fața legii și se bucură de aceleași drepturi civile și politice, fără deosebire de rasă, naționalitate, limbă sau religie. Statutul prevedea pedepsirea prin lege a manifestărilor urii de rasă sau a naționalismului.
1948: Echipa feminină a României cucerește locul al treilea la campionatul mondial de tenis de masă desfășurat la Londra.
1952: Elisabeta a II-a devine regină a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord după moartea tatălui ei, regele George al VI-lea.
1954: Compania Mercedes a introdus în fabricație modelul sport de lux 300 SL
1958: Opt fotbaliști ai clubului Manchester United sunt victime ale accidentului aviatic de la München.
S-a liberalizat piata energiei??
unde , cu ce si cum produc parazitii astia ENERGIE ??
liberalizare pe ?..niste banditi cumpara chipurile energie de la societatile care produc , si o revand la niste preturi mai mari pentru a jecmanii populatia...
DA am ajuns o POPULATIE ..
daca am fi un POPOR am pune mana pe par si ne-am lua tara inapoi de la parazitii astia care de 30 de ani ne trec cu japca in capitalismul salbatic...deposedandu-ne de ceea ce cu sudoare s-a construit si acumulat...DIN PRODUCATORI SI PROPRIETARI ai mijloacelor de productie am ajuns SCLAVI...
ar fi fost o concirenta , daca rechinii parteneri ,, strategici"(citeste banditi) ar fi venit , ar fi construit o centrala pe banii lor , cu forte proprii si si-ar fi distribuit ENERGIA facuta de EI la concurenta cu pretul obtinut de firma de stat romaneasca...ceea ce se intampla este cea mai mizerabila bisnita ..cumpara de la hidrocentralele proprietatea poporului si vinde prostilor de romani ...??

La 12 Martie 1907 răscoala țăranilor atinge apogeul în Muntenia și Oltenia. Demisia guvernului conservator prezidat de Gheorghe Cantacuzino. Se formează un guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza (cu I.I.C. Brătianu la Ministerul de Interne și cu generalul Al. Averescu la Ministerul de Război).
Au trecut doi ani de la trecerea în neființă a unui mare ROMAN ,Lucian Bolcaș ???️
Dumnezeu sa-l odihneasca ?
La 11 martie 2020 s-a stins LUCIAN BOLCAS. Un roman adevarat ne-a părăsit ..
(raman ciurucurile si flotantii )
,,Democraţia însăşi este în mare pericol(...).
Vom rămâne o ţară fără identitate politică, asta este foarte grav la această oră"Lucian Bolcas????️??️
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Oare ce fumează individul? ??
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1646876692836
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1646876558923
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1646407383430
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1646407383430
Un colonel :
tineretul trebuie să lupte să apare Romania.
Oare mai avem ceva al NOSTRU de apărat ,când totul a fost prăduit de către străini? ??
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1643327868331
Un colonel :
tineretul trebuie să lupte să apare Romania.
Oare mai avem ceva al NOSTRU de apărat ,când totul a fost prăduit de către străini? ??
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1641083202565
Un colonel :
tineretul trebuie să lupte să apare Romania.
Oare mai avem ceva al NOSTRU de apărat ,când totul a fost prăduit de către străini? ??
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1646777659616
Potrivit tradiţiei, în vremea împăratului Licinius (începutul secolului al IV- lea e.n.), 40 de soldaţi creştinaţi din Sevastia (Armenia) au refuzat să mai aducă jertfe idolilor. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor, soldaţii au fost aruncaţi în temniţă. Aici s-au rugat la Dumnezeu pentru întărirea credinţei şi i-au impresionat pe romani prin ţinuta lor demnă.
Guvernatorul imperial Agricola şi inspectorul roman Lizios au încercat să-i convingă pe soldaţi să se lepede de credinţa creştină. Aceştia au refuzat, iar autorităţile romane au ordonat să fie dezbrăcaţi şi aruncaţi într-un lac îngheţat de la poalele muntelui Ararat, pentru a-i determina să renunţe la creştinism.
Un singur soldat a cedat, dar, după ce a fost băgat în apă caldă, a murit. Peste noapte, ceilalţi 39 de soldaţi rămaşi în apa îngheţată, s-au îmbrăţişat şi au început să cînte imnuri de slavă către Dumnezeu. Privind spre lac, Aglaios, şeful închisorii, a observat că deasupra creştetelor soldaţilor pluteau aure. Emoţionat, el a intrat în lac, alături de soldaţi şi şi-a mărturisit credinţa în Hristos.
Sporind severitatea pedepselor, inspectorul Lizios a ordonat ca cei 40, încă în viaţă, să fie scoşi din apa îngheţată şi să li se zdrobească fluierele picioarelor cu un ciocan. Supravieţuitorii acestei torturi au fost arşi de vii. Istoria creştinismului consemnează data de 9 martie ca ziua morţii celor 40 de mucenici.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1646777238094
Orașul meu Buzău ❤️?
Istoria scrisă a orașului Buzău începe odată cu cea a Țării Românești, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelnița și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine. Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.
Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând simbolul păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii.
Secolul al XIX-lea a adus o perioadă de înflorire culturală și economică a Buzăului. În această perioadă a fost construit Palatul Comunal, clădirea–simbol a orașului, care a devenit centru industrial și nod feroviar. În timpul primului război mondial, Buzăul a fost ocupat de trupe germane, mulți locuitori refugiindu-se de forțele de ocupație în satele din preajmă sau în Moldova. Dezvoltarea orașului a fost frânată temporar, dar s-a reluat după război. După cel de-al doilea război mondial, industrializarea Buzăului a fost accelerată forțat, populația sa triplându-se în mai puțin de 50 de ani. După revoluția din 1989, economia puternic industrializată a fost reașezată într-un context capitalist.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
FB_IMG_1646777244371

FB_IMG_1646777250438

FB_IMG_1646777256843

FB_IMG_1646777264578

FB_IMG_1646777270929

FB_IMG_1646777279078

FB_IMG_1646777299655

FB_IMG_1646777306891

FB_IMG_1646777291300
Orașul meu Buzău cu o vechime de peste 1600 de ani! ❤️?

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.