,, Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!"
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
(Scrisoarea III )
,,Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!"
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
(Scrisoarea III )
Alexandru Vlahuță
Cârmacii
Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea
Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea
Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase,
Ș-am văzut maimuțăria, strâmbăturile grețoase
Astor molii, astor ciocli, dezmățați copii ai spumei,
Care-n aur văd, smintiții, sufletul și cinstea lumei,
Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuți,
Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuți.
I-am văzut păpuși gătite, tologiți în jețuri moi,
Trântori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi,
Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie
Și cătând, nesocotiții, ca din trupul ei să taie
Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai
rămas teafăr.
Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr.
Dar înnuntru sub medalii și sub hainele bogate
Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate,
La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară
Clocotește crima............................................ Stoarceți, stoarceți măduva din țară!
Nu vă pese! Striviți totul! Cugetați că poate mâini
O să pierdeți cârma țării ș-or să vină alți stăpâni.
Deci, pârjol și jaf! Opinca hoitul să rămână os
Ca să nu mai aibă alții, după voi, nimic de ros.......................
Voi, cucoane mari, avute, ce-n mătăsuri și-n dantele
Vă-nveliți a voastră carne, voi, ce-n câteva inele
Purtați hrana ce lipsește unei jumătăți de țară,
Spuneți, nu cumva vrodată s-a-ntâmplat să vi se pară
Că a voastre diamante se topesc și vi s-arată
Ca atâtea lăcrimi curse dintr-o geană întristată?
Vai, acele pietre scumpe ochi focoși sub geana serii
Credeți voi că sunt podoabe? Nu! sunt lăcrimile țării!
Dar te-a-ncălecat de-acuma, cal, te du unde te mână
Călărețul, o maimuță, care ține-n a ei mână
Frâul tău a ta viață. Du-o unde vrea să meargă!
Când uscatele-i călcâie bat în burta ta, aleargă,
Iar când frâul tău îl strânge, de-ți trosnesc dinții din gură,
Te oprește: să răsufle vrea scârboasa pocitură.
Vai, nenorocită țară, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ți fără milă l-au străpuns
Și-n bucăți împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăști nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Țin a tale zile-n mână, ș-a ta cinste sub călcâi.
Și călări pe tine, țară, se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii împărați călări pe trestii.
Ei sunt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială
Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală
De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma țării
Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, și pe valurile mării!
Și când cugeți c-acești trântori, astă haită de samsari
Prin tertipuri și prin intrigi au ajuns puternici, mari,
Și când vezi pe-a vieții scară unde-au fost și unde sunt,
Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeți și crunt
Privesc azi din înălțime spre norodul tăvălit
În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,
Când te uiți cum se răsfață, cum își fac de cap mișeii,
Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!
Ș-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării,
După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,
După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul acești oameni de nimic, acești mișei
Au curaju-n fața lumii ca să strige-n gura mare:
Ne vrea țara! Îi vrea țara? Auziți nerușinare!
Vai, de-ar fi pe voia țării, știți voi unde v-ați trezi!
Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi!
Cum să mai vedem în țară cinste, muncă, propășire,
Când spoiala azi e totul, când vezi că prin lingușire
Și fățărnicii, netoții, au ajuns așa departe!
Cum să-ți mai trudești viața ca să-nveți puțină carte
Când te uiți că-n astă țară, dată pradă celor răi,
Înțelepții sunt victime, ticăloșii sunt călăi!
Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ți mască, fă-te blând,
Pleacă-ți fruntea ta cucernic, bate-ți pieptul tău strigând:
Scumpa, draga Românie, idolul vieții mele!
Și când vei fi Leu, pisică, scoate-ți ghearele din piele!
Iată norma după care poți s-ajungi unde poftești!
Ș-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roșești,
Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi,
Cearcă-ți sabia în gâtul conștiinței tale-ntăi!
Asta-i lecția pe care o lăsați posterității!
Ah, cumplit v-ați râs de lege și de cumpăna dreptății,
Și de oameni, și de țară, și de tot ce-i sfânt pe lume!
Peste veacuri depărtate vor pluti a voastre nume,
Și vor spune că sub soare n-au stat răi, călăi, bandiți,
Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusiți.
*** Text copiat din
aplicatia Poezii Romanesti
La 2 februarie...
962: Papa Ioan al XII-lea l-a încoronat pe Otto I ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.
1032: Conrad al II-lea al Sfântului Imperiu Roman devine rege al Burgundiei.
1119: Calixt al II-lea devine papă.
1536: Conchistadorul spaniol Pedro de Mendoza a înființat orașul Buenos Aires (Argentina).
1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VII-lea cerându-i ajutor împotriva otomanilor.
1744: Papa Benedict al XIV-lea a publicat Scrisoarea Enciclică „Inter omnigenas”, cu privirea la responsabilitatea morală a creștinilor care se rușinează să mărturisească propria credință.
1808: Papa Pius al VII-lea nu a aderat la blocada continentală impusă de Napoleon tuturor statelor europene pentru a izola Anglia. Napoleon, drept represalii, a ocupat Roma, pe care a înglobat-o în Regatul Italiei împreună cu Ancona, Macerata, Urbino și Camerino.
1812: Rusia a fondat o colonie pentru comerțul de piei în Fort Ross (California).
1848: Războiul Mexicano-American: A fost semnat Tratatul de pace de la Guadalupe Hidalgo, tratat care punea capăt războiului.
1848: Goana după aur în California: prima navă de emigranți chinezi debarcă pe țărmul californian (San Francisco) în căutarea norocului.
1870: A fost demascată minciuna evoluționiștilor: s-a demonstrat că faimosul Gigant din Cardiff nu era altceva decât ghips și nicidecum resturi petrificate ale unei ființe omenești.
1871: Orașul Roma devine capitala Italiei.
1889: În fața Teatrului Național București sunt instalate primele două lămpi electrice pentru iluminatul public.
1901: Funeraliile reginei Victoria a Regatului Unit.
1922: Apare la Paris romanul lui James Joyce Ulise.
1928: Apare revista „Bilete de Papagal" (până în 1945, în mai multe serii), sub direcția lui Tudor Arghezi
1943: Al Doilea Război Mondial: Victoria Armatei Sovietice în celebra Bătălie de la Stalingrad marchează un moment de cotitură în desfășurarea războiului.
1971: Idi Amin a devenit dictator al Ugandei.
Rugă pentru părinţi
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.
Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.
E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.......
............
A. Paunescu...
Rugă pentru părinţi
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.
Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.
E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.......
............
A. Paunescu...
La 2 noiembrie 1784 a izbucnit marea Răscoală Țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan.?️?️?️?
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
In atentia "musafirilor "( pe care i-am tolerat si inca ii mai toleram) maghiari care nu au avut pana in 1920 o TARA , ci au facut parte dintr-un imperiu , si abia in 1920 s-a indeplinit visul revolutionarilor de la 1948 .
Tratatul de la Trianon a consfințit existența unui stat maghiar independent, ideal al revoluționarilor maghiari de la 1848 și al oamenilor politici maghiari în perioada de sfârșit a Dublei Monarhii, chiar dacă nu în frontierele imaginate de aceștia. În ciuda acestui fapt, Tratatul a fost și continuă să fie perceput în mentalul colectiv maghiar drept o catastrofă. Din această perspectivă Tratatul de la Trianon reprezintă doar actul care a consfințit sfârșitul regatului Sfântului Ștefan, regat care, de facto, dispăruse în secolul al XVI-lea, prin înfrângerea de la Mohács și divizarea teritoriilor sale între Imperiul Otoman și Sfântul Imperiu Roman (devenit ulterior Austria și, în 1867, Dubla Monarhie, Austro-Ungaria), dar care, formal, a continuat să existe, împărații de la Viena purtând până la sfârșit și titlul de regi apostolici ai Ungariei.
Tratatul de la Trianon a consfințit trecerea către statele succesoare sau vecine a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) și a 63% din populație, aceasta din urmă, în majoritatea ei, alcătuită din etnici ne-maghiari. Totuși, traseul noilor frontiere, în multe cazuri, nu s-a suprapus granițelor etnice (din motive obiective, dată fiind imposibilitatea delimitării exacte a regiunilor cu populație amestecată), astfel că peste sau 2.535.000 de etnici maghiari au ajuns în afara teritoriului Ungariei, majoritatea lor trăind de-a lungul granițelor din statele succesoare noi.[1]
Bornă de frontieră între România şi Ungaria
Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important în conștiința populației statelor succesoare sau vecine; în principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfințit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania (partea ungară a Dublei Monarhii) și a consfințit o realitate existentă pe teren (majoritatea teritoriilor fuseseră deja ocupate de către forțele armate ale României, Cehoslovaciei și Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor).
Deși istoriografia maghiară și unii oameni politici maghiari au susținut că Dubla Monarhie reprezentase o soluție mai echitabilă pentru minorități și că slovacii, croații, rutenii, românii din Transilvania ar fi fost mai favorizați în cadrul Dublei Monarhii decât în statele succesoare, nici un grup etnic din Dubla Monarhie nu a susținut revenirea la starea de lucruri anterioară Primului Război Mondial. Deși slovacii și croații au urmărit să obțină independența aproape imediat după 1920, scopul lor era crearea propriilor state naționale, ideal realizat abia după 1990.
Regatul Ungariei, statul rezultat în urma Primului Război Mondial, a urmărit revizuirea, fie și parțială, a Tratatului de la Trianon, aliindu-se, în acest scop, cu statele revizioniste, Germania și Italia. Deși în perioada 1938-1941 s-a reușit anexarea unor teritorii care aparținuseră Dublei Monarhii (1938 - sudul Slovaciei, 1939 - Ucraina Subcarpatică, 1940 - nordul Transilvaniei, 1941 - teritorii aflate azi în Serbia, Croația și Slovenia), frontierele de la Trianon au fost consfințite din nou în anul 1947, prin Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947), încheiat între Puterile Aliate și Ungaria.
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
1 noiembrie 1600, Mihai Viteazul este recunoscut ca locțiitor al împăratului în Transilvania și se intitulează Domn al Țării Românești și al Ardealului.
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
NU-I urasc dar nu pot sa-i iubesc .
AMERICANII ne-au vandut sau ne-au dat la schimb..(tot aia )... Uitam sau nu stim ., Conferința de la Yalta, numită și Conferința din Crimeea a fost întâlnirea din 4-11 februarie 1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică. Delegațiile au fost conduse de către Roosevelt, Winston Churchill, și Stalin.
După Conferința de la Teheran, cei 3 lideri au decis să se reîntâlnească, ceea ce a dus la Conferința de la Ialta, din februarie 1945. Deși Stalin și-a exprimat îngrijorarea față de starea sănătății lui Roosevelt, această îngrijorare nu s-a transpus în acțiune. Liderul sovietic a refuzat să călătorească mai departe de zona Mării Negre, în peninsula Crimeea, iar Churchill și Roosevelt au fost nevoiți să facă din nou deplasări lungi și obositoare pentru a ajunge la întâlnirea de la Ialta.
Fiecare dintre cele trei superputeri avea obiective aparte. Marea Britanie voia să-și mențină imperiul colonial, Uniunea Sovietică dorea să obțină mai mult teritoriu și să-și consolideze poziția în teritoriile cucerite, iar Statele Unite doreau să se asigure de participarea URSS la războiul din Pacific și să negocieze aranjamentele situației postbelice. Roosevelt mai spera să obțină din partea lui Stalin conlucrarea în cadrul Organizației Națiunilor Unite.
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
Sa nu uiti DARIE ....!!!?
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
se va vorbi de Hallowen, sau de victimele de la "Colectiv"..dar nu se va spune o vorba de semnificatia acestei zile...
În 1858 la 30 oct, s-a născut Duiliu Zamfirescu, unul dintre fondatorii romanului românesc. A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuţie a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneştenilor: "Viaţa la ţară", "Tănase Scatiu", "În război", "Îndreptări", "Anna, ceea ce nu se poate" (m. 3 iunie 1922)?
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
Pe 29 octombrie 2019 a trecut în neființă...
Ne-a părăsit .. Mihai Constantinescu...?
A fost un cântăreț român de muzică ușoară. A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București în anul 1973. În anul 1972, termină Școala Populară de Artă, clasa Florica Orăscu
Dumnezeu să-l odihnească..?
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
Pe 29 octombrie 2019 a trecut în neființă...
Ne-a părăsit .. Mihai Constantinescu...?
A fost un cântăreț român de muzică ușoară. A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București în anul 1973. În anul 1972, termină Școala Populară de Artă, clasa Florica Orăscu
Dumnezeu să-l odihnească..?
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
LA MULTI ANI ! Respect...
Grecia - Ziua Nationala a Greciei
28 octombrie - Ziua marelui NU. O zi importanta in istoria Greciei
Este ziua in care, in 1940, Mussolini i-a dat ultimatum premierului grec Ioaniss Metaxas de a permite trecerea trupelor italiene prin Grecia; altfel avea de infruntat razboiul. Premierul grec a raspuns printr-un categoric Okhi(NU). La nici doua ore, Grecia era atacata, intrand astfel in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Abia în urmãtorul an, în luna mai, poporul s-a eliberat.
De atunci, toatã Grecia sãrbãtoreºte "Ziua demnitãþii", comemorand eroii cazuþi in lupta antifascista. Se organizeaza parade militare si manifestatii cultural-artistice, iar traficul este oprit. Orasele de coasta organizeaza parade navale insa cel mai mult se sarbatoreste in Atena si Salonic. In acesta din urma mai cu seama pentru ca este o tripla sarbatoare: ziua Sfantului Demetrios- patrounul orasului, ziua in care a iesit de sub dominatia otomana si nu in ultimul rand, Ziua marelui Nu.?
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
La ,26 octombrie 1674 se năștea. Dimitrie Cantemir
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
La multi ani !
celor ce poarta numele Sf.Dumitru..
Sfântul Dimitrie, izvorâtorul de mir, a viețuit în vremea împăraților Dioclețian și Maximilian. Originar din Tesalonic, el a devenit cunoscut pentru dreapta sa credință. Din acest motiv el a fost întemnițat de împăratul Maximilian și a trecut la cele veșnice în jurul anului 306, în temniță.
După moarte, Sfântul Dumitru a făcut multe minuni și tămăduiri. La scurt timp după moartea sa, o bazilică a fost ridicată pe mormântul său, la Salonic. După cucerirea otomană a fost transformată în moscee, redevenind biserică după cucerirea orașului de către greci, în 1912. Moalte Sfântului Mare Mucenic Dimitrie sunt așeazate la Biserica Sfântul Dumitru din Salonic.
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
La 25 octombrie 1917:
- La Petrograd, bolșevicii au declanșat o insurecție și au lansat un asalt asupra palatului de iarnă, declanșând Revoluția din Octombrie.
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
„Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.”
(Mark Twain)
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
25 octombrie - Ziua Armatei Române .... este ziua când în România se sărbătorește Armata Română, care la data de 25 octombrie 194 ?4 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959.
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
PAMFLETUL MITOCANILOR
Mă piş pe banii voştri, mitocani
De unde aveţi, mă, atîţia bani?
Ce aţi muncit? Ce dracu-aţi inventat?
Şi cîte Premii Nobel aţi luat?
Din muncă şi din cinste nu se poate
Să strîngi aşa averi nemăsurate.
Un om normal nu face în trei vieţi
Comorile pe care voi le-aveţi.
Şi-atunci, cum încropiţi grămezi de bani
În ţara tot mai plină de sărmani?
E clar că din afaceri necurate
Pentru că voi furaţi pe deşelate.
Furaţi la şase mîini, cum are Budha
Nu ştie nici vecinul, şi nici ruda.
Ce minte rea aveţi, şi inventivă!
Furaţi orice, şi grîul din colivă.
Şi zahărul din ceai, chiar şi acidul
Din borviz, dacă asta vrea partidul.
Partidul... Paravan pentru Mafie...
Ce dreaptă? Care stîngă? Bani să fie!
Partidele-s o gaşcă interlopă
Care-a speriat întreaga Europă.
E plină fiecare puşcărie
De hoţi ce-au şterpelit o butelie
Ori două pîini, un cablu, o carcasă
N-aveau ce da copiilor la masă.
Iar voi? Întreaga ţară aţi furat-o
Pe buze tot cu UE şi cu NATO.
Aţi dat "tainul" la toţi veneticii
Prostindu-ne cu foc de artificii.
Paragina-i regină. Jaf total.
Parc-a trecut războiul mondial.
Şi ca un animal înfometat
Aţi stat la pîndă, aţi adulmecat
Şi colţii i-aţi înfipt în beregată
Nu aţi avut nici mamă, şi nici tată.
Iar prada aţi tîrît-o în bîrlog
Făcînd mişcări de şarpe, sau hîrciog.
Pămînturi, codrii, şcoli, chiar şi spitale
Retrocedări vizibil ilegale
Neruşinaţi şi lacomi aţi furat
Cu acte false si complici la stat.
Invazia lăcustelor e-o glumă
Faţă de blestemata voastră ciumă.
Voi n-aveţi idealuri, nici nobleţe
Doar portofel şi maţe hrăpăreţe.
Mă uit la voi cu scîrbă şi sictir
Ce tare mirosiţi a cimitir!
La cea dintîi revoltă mai nasoală
Voi veţi fi primii tăvăliţi prin smoală
Scuipaţi în ochi, la stîlpul infamiei
Şi azvîrliţi în fundul puşcăriei.
Aşa că fie-mi, dar, îngăduit
Să vă dispreţuiesc la infinit.
Nu sînteţi oameni - sînteţi mărunţiş
Pe banii voştri şi pe voi: mă piş!
CORNELIU VADIM TUDOR, 31 decembrie 2013, Bran
pamflet
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor, Sfântul Ierarh Nectarie. Și, mulțumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste față de noi, să-i cântăm într-un glas: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Amin!
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
Asistăm de cativa ani la ofensiva iredentismului maghiar, a corporatiilor internationale de distrugere a suveranitatii si integritatii , mai nou de distorsionare a istoriei si traditiilor
Viorel Georgescu
3 ani în urmă
Foto
La 19 octombrie 1863 reprezentanți a optsprezece țări s-au întâlnit la Geneva și au căzut de acord pentru înființarea Comitetul Internațional al Crucii Roșii.
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.