,, Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!"
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
(Scrisoarea III )
,,Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!"
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
(Scrisoarea III )
Alexandru Vlahuță
Cârmacii
Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea
Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea
Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase,
Ș-am văzut maimuțăria, strâmbăturile grețoase
Astor molii, astor ciocli, dezmățați copii ai spumei,
Care-n aur văd, smintiții, sufletul și cinstea lumei,
Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuți,
Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuți.
I-am văzut păpuși gătite, tologiți în jețuri moi,
Trântori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi,
Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie
Și cătând, nesocotiții, ca din trupul ei să taie
Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai
rămas teafăr.
Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr.
Dar înnuntru sub medalii și sub hainele bogate
Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate,
La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară
Clocotește crima............................................ Stoarceți, stoarceți măduva din țară!
Nu vă pese! Striviți totul! Cugetați că poate mâini
O să pierdeți cârma țării ș-or să vină alți stăpâni.
Deci, pârjol și jaf! Opinca hoitul să rămână os
Ca să nu mai aibă alții, după voi, nimic de ros.......................
Voi, cucoane mari, avute, ce-n mătăsuri și-n dantele
Vă-nveliți a voastră carne, voi, ce-n câteva inele
Purtați hrana ce lipsește unei jumătăți de țară,
Spuneți, nu cumva vrodată s-a-ntâmplat să vi se pară
Că a voastre diamante se topesc și vi s-arată
Ca atâtea lăcrimi curse dintr-o geană întristată?
Vai, acele pietre scumpe ochi focoși sub geana serii
Credeți voi că sunt podoabe? Nu! sunt lăcrimile țării!
Dar te-a-ncălecat de-acuma, cal, te du unde te mână
Călărețul, o maimuță, care ține-n a ei mână
Frâul tău a ta viață. Du-o unde vrea să meargă!
Când uscatele-i călcâie bat în burta ta, aleargă,
Iar când frâul tău îl strânge, de-ți trosnesc dinții din gură,
Te oprește: să răsufle vrea scârboasa pocitură.
Vai, nenorocită țară, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ți fără milă l-au străpuns
Și-n bucăți împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăști nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Țin a tale zile-n mână, ș-a ta cinste sub călcâi.
Și călări pe tine, țară, se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii împărați călări pe trestii.
Ei sunt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială
Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală
De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma țării
Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, și pe valurile mării!
Și când cugeți c-acești trântori, astă haită de samsari
Prin tertipuri și prin intrigi au ajuns puternici, mari,
Și când vezi pe-a vieții scară unde-au fost și unde sunt,
Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeți și crunt
Privesc azi din înălțime spre norodul tăvălit
În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,
Când te uiți cum se răsfață, cum își fac de cap mișeii,
Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!
Ș-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării,
După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,
După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul acești oameni de nimic, acești mișei
Au curaju-n fața lumii ca să strige-n gura mare:
Ne vrea țara! Îi vrea țara? Auziți nerușinare!
Vai, de-ar fi pe voia țării, știți voi unde v-ați trezi!
Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi!
Cum să mai vedem în țară cinste, muncă, propășire,
Când spoiala azi e totul, când vezi că prin lingușire
Și fățărnicii, netoții, au ajuns așa departe!
Cum să-ți mai trudești viața ca să-nveți puțină carte
Când te uiți că-n astă țară, dată pradă celor răi,
Înțelepții sunt victime, ticăloșii sunt călăi!
Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ți mască, fă-te blând,
Pleacă-ți fruntea ta cucernic, bate-ți pieptul tău strigând:
Scumpa, draga Românie, idolul vieții mele!
Și când vei fi Leu, pisică, scoate-ți ghearele din piele!
Iată norma după care poți s-ajungi unde poftești!
Ș-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roșești,
Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi,
Cearcă-ți sabia în gâtul conștiinței tale-ntăi!
Asta-i lecția pe care o lăsați posterității!
Ah, cumplit v-ați râs de lege și de cumpăna dreptății,
Și de oameni, și de țară, și de tot ce-i sfânt pe lume!
Peste veacuri depărtate vor pluti a voastre nume,
Și vor spune că sub soare n-au stat răi, călăi, bandiți,
Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusiți.
*** Text copiat din
aplicatia Poezii Romanesti
La 2 februarie...
962: Papa Ioan al XII-lea l-a încoronat pe Otto I ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.
1032: Conrad al II-lea al Sfântului Imperiu Roman devine rege al Burgundiei.
1119: Calixt al II-lea devine papă.
1536: Conchistadorul spaniol Pedro de Mendoza a înființat orașul Buenos Aires (Argentina).
1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VII-lea cerându-i ajutor împotriva otomanilor.
1744: Papa Benedict al XIV-lea a publicat Scrisoarea Enciclică „Inter omnigenas”, cu privirea la responsabilitatea morală a creștinilor care se rușinează să mărturisească propria credință.
1808: Papa Pius al VII-lea nu a aderat la blocada continentală impusă de Napoleon tuturor statelor europene pentru a izola Anglia. Napoleon, drept represalii, a ocupat Roma, pe care a înglobat-o în Regatul Italiei împreună cu Ancona, Macerata, Urbino și Camerino.
1812: Rusia a fondat o colonie pentru comerțul de piei în Fort Ross (California).
1848: Războiul Mexicano-American: A fost semnat Tratatul de pace de la Guadalupe Hidalgo, tratat care punea capăt războiului.
1848: Goana după aur în California: prima navă de emigranți chinezi debarcă pe țărmul californian (San Francisco) în căutarea norocului.
1870: A fost demascată minciuna evoluționiștilor: s-a demonstrat că faimosul Gigant din Cardiff nu era altceva decât ghips și nicidecum resturi petrificate ale unei ființe omenești.
1871: Orașul Roma devine capitala Italiei.
1889: În fața Teatrului Național București sunt instalate primele două lămpi electrice pentru iluminatul public.
1901: Funeraliile reginei Victoria a Regatului Unit.
1922: Apare la Paris romanul lui James Joyce Ulise.
1928: Apare revista „Bilete de Papagal" (până în 1945, în mai multe serii), sub direcția lui Tudor Arghezi
1943: Al Doilea Război Mondial: Victoria Armatei Sovietice în celebra Bătălie de la Stalingrad marchează un moment de cotitură în desfășurarea războiului.
1971: Idi Amin a devenit dictator al Ugandei.
Rugă pentru părinţi
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.
Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.
E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.......
............
A. Paunescu...
Rugă pentru părinţi
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.
Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.
E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.......
............
A. Paunescu...
Să nu uiți Darie...?
Nu va iert si nu uit, Ciumă Portocalie cu blazon de ,,Bratieni"
- Ati taiat salariile cu 25%!
- Ati taiat pensiile cu 15%!
- Ati taiat ajutorul de somaj cu 15%!
- Ati taiat ajutorul de handicap!
- Ati inchis spitale si ati trimis medicii in tari straine!
- Ati blocat posturile si ati dat oameni afara!
- Ati marit TVA-ul!
- Ne-ati imprumutat la FMI !...
Si ce ati facut cu banii? Telegondole pe care nimeni nu le foloseste! Parcuri in sate, când satenii stau toti in curtile lor! Terenuri de sport in panta! Piscine in sate unde cel mai tanar are 60 de ani!
Acum întrebați de autostrăzi? Sunt la Nuti din Pleșcoi..., Videanu, Berceanu,Blaga..
Nu va iert si nu va uit!
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Să nu uiți Darie...?
Nu va iert si nu uit, Ciumă Portocalie cu blazon de ,,Bratieni"
- Ati taiat salariile cu 25%!
- Ati taiat pensiile cu 15%!
- Ati taiat ajutorul de somaj cu 15%!
- Ati taiat ajutorul de handicap!
- Ati inchis spitale si ati trimis medicii in tari straine!
- Ati blocat posturile si ati dat oameni afara!
- Ati marit TVA-ul!
- Ne-ati imprumutat la FMI !...
Si ce ati facut cu banii? Telegondole pe care nimeni nu le foloseste! Parcuri in sate, când satenii stau toti in curtile lor! Terenuri de sport in panta! Piscine in sate unde cel mai tanar are 60 de ani!
Acum întrebați de autostrăzi? Sunt la Nuti din Pleșcoi..., Videanu, Berceanu,Blaga..
Nu va iert si nu va uit!
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Să nu uiți Darie...?
Nu va iert si nu uit, Ciumă Portocalie cu blazon de ,,Bratieni"
- Ati taiat salariile cu 25%!
- Ati taiat pensiile cu 15%!
- Ati taiat ajutorul de somaj cu 15%!
- Ati taiat ajutorul de handicap!
- Ati inchis spitale si ati trimis medicii in tari straine!
- Ati blocat posturile si ati dat oameni afara!
- Ati marit TVA-ul!
- Ne-ati imprumutat la FMI !...
Si ce ati facut cu banii? Telegondole pe care nimeni nu le foloseste! Parcuri in sate, când satenii stau toti in curtile lor! Terenuri de sport in panta! Piscine in sate unde cel mai tanar are 60 de ani!
Acum întrebați de autostrăzi? Sunt la Nuti din Pleșcoi..., Videanu, Berceanu,Blaga..
Nu va iert si nu va uit!
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Să nu uiți Darie...?
Nu va iert si nu uit, Ciumă Portocalie cu blazon de ,,Bratieni"
- Ati taiat salariile cu 25%!
- Ati taiat pensiile cu 15%!
- Ati taiat ajutorul de somaj cu 15%!
- Ati taiat ajutorul de handicap!
- Ati inchis spitale si ati trimis medicii in tari straine!
- Ati blocat posturile si ati dat oameni afara!
- Ati marit TVA-ul!
- Ne-ati imprumutat la FMI !...
Si ce ati facut cu banii? Telegondole pe care nimeni nu le foloseste! Parcuri in sate, când satenii stau toti in curtile lor! Terenuri de sport in panta! Piscine in sate unde cel mai tanar are 60 de ani!
Acum întrebați de autostrăzi? Sunt la Nuti din Pleșcoi..., Videanu, Berceanu,Blaga..
Nu va iert si nu va uit!
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Simt nevoia sa " plonjez " intr-o ceasca de cafea....opriti timpul ..nu vreau " sa cobor la prima...."..ce oi fi cautand eu in viata mea ?? Am obosit sa privesc cum ma imputinez crescand...??
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
La 18 iunie 2006 (91 de ani) a murit Gică Petrescu ?
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Toate posturile tv și radio numai despre viața și opera marelui Eminescu ?
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
15 iunie 1889, la București murea Mihai Eminescu (n. 15 ianuarie 1850, Botosani) - poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Revoluția Română din 1848
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Istoria României
Stema României
Acest articol este parte a unei serii
Preistoria pe teritoriul României
Epoca pietrei
Epoca bronzului
Epoca fierului
Dacia
Războaiele daco-romane
Dacia romană
Originile românilor
Formarea statelor medievale
Țările Române în Evul Mediu
Țara Românească
Principatul Moldovei
Dominația otomană
Țările Române la începutul epocii moderne
Epoca fanariotă
Modernizarea țărilor române
Regulamentul Organic
Revoluția Română de la 1848
Principatele Unite
Războiul de Independență
Regatul României
Primul Război Mondial
Unirea Basarabiei cu România
Unirea Bucovinei cu România
Unirea Banatului cu România
Unirea Transilvaniei cu România
Al Doilea Război Mondial
Comunismul
R.P. Română/R.P. Romînă
R.S. România
RSS Moldovenească
Revoluția Română din 1989
România Contemporană
Vezi și
Istoria militară a României
Istoria românilor
Portal România
v • d • m
Revoluția Română de la 1848 a fost parte a revoluției europene din același an și expresie a procesului de afirmare a națiunii române și a conștiinței naționale. Un factor deosebit de important l-a constituit Revoluția Franceză din februarie 1848 care a avut repercusiuni asupra întregii Europe. Deoarece Franța era un stat național unitar, revoluția de aici a avut un predominant caracter social, pe când în celelalte țări a luat diferite forme, după necesitățile locale. Astfel că, principiul libertăților cetățenești cerute de revoluționarii francezi a evoluat și s-a transformat în libertăți naționale pentru popoarele supuse, iar peste revendicările sociale s-a suprapus ideea de unitate națională[1].
Revoluția Română de la 1848 s-a desfășurat în condițiile în care părți din teritoriul național se aflau în stăpânirea imperiilor vecine (Transilvania, Bucovina), în timp ce Moldova și Muntenia erau constrânse să accepte protectoratul Rusiei țariste și suzeranitatea Imperiului Otoman[2].
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
11 iunie ...
Revoluţia paşoptistă din Ţara Românească de la 1848 a avut cîteva centre de declanşare: la Bucureşti, Telega, Islaz şi Ocnele Mari.
La Islaz a izbucnit Revoluţia la 9 iunie 1848, şi tot aici a fost adoptată şi Proclamaţia de la Islaz prin care se cerea: egalitate în faţa legii, adunare obştească reprezentativă, organizare democratică republicană a statului, independenţă administrativă şi legislativă, libertatea tiparului, învăţămînt naţional, emanciparea şi împroprietărirea clăcaşilor prin despăgubire.
Tot în această perioadă s-a format şi primul Guvern Revoluţionar provizoriu, format din : I.H. Rădulescu, Şt. Golescu,, Cristian Tell, N. Pleşoianu şi preotul Radu Şapcă.
La 11 iunie 1848 insurecţia începe şi în Bucureşti. Gheorghe Bibescu, domnul Ţării Româneşti, ştiind că a pierdut sprijinul armatei, semneaza Proclamaţia de la Islaz, care va deveni şi noua constituţie şi recunoaşte noul guvern, format din Nicolae Bălcescu, secretar de stat pentru afaceri externe, Nicolae Golescu, secretar de stat pentru afaceri interne, Gheorghe Magheru, finanţe, Ion Heliade Rădulescu, culte, Ştefan Golescum justiţie, Constantin Kretulescu, preşedinte al Consiliului Administrativ, C.A. Rosetti, prefectul Poliţiei Capitalei şi Ioan Odobescu şef al Oştirii.
Două zile mai tîrziu Bibescu abdică şi se retrage în Transilvania.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Pentru prima oară în istoria sa cei care muncesc au devenit ( pt 50 de ani e drept) stăpâni..
La 11 iunie1948 Marea Adunare Națională votează Legea privind naționalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de asigurări și de transport (Legea nr. 119)
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
UN STAT ESTE INDEPENDENT cand este stapan pe resursele sale
11 iunie 1948
LEGE nr.119 din 11 iunie 1948
pentru naÅ£ionalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere ÅŸi de transporturi
(se spune de propaganda zilei ca actul de nationalizare a fost mare jaf ..oare ??marele jaf se petrece incepand cu 1989 pana in prezent..)
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
UN STAT ESTE INDEPENDENT cand este stapan pe resursele sale
11 iunie 1948
LEGE nr.119 din 11 iunie 1948
pentru naÅ£ionalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere ÅŸi de transporturi
(se spune de propaganda zilei ca actul de nationalizare a fost mare jaf ..oare ??marele jaf se petrece incepand cu 1989 pana in prezent..)
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Lupta anticorupție o minciună pentru a ne distrage atenția de la marele jaf national.Vreau sa vad controlul averilor indiferent de culoarea politică .Să se ceară justificarea acestor averi altfel totul este o răfuiala intre " clanurile"susținute de UE ,USA,Rusia,Israel,etc...nu pot să disting o luptă politică bazată pe ideologie...totul este fals....DNA nu își justifică existența dacă se bazează numai pe anihilarea adversarilor politici pe baza de interceptări,denunțuri etc...totul ar putea fi atât de simplu....controlul averilor...cat câștigi minus cheltuielile = acumulare...asta as dori sa vad de la faimoșii procurori și personalul ANAF...evazionistii,traficanții,politicienii lucrează mâna în mână ajutați uneori chiar de cei care ar trebui să verifice.Restul e gargară....lupta anticorupție...ce s-au ales de "marile" dosare ...Udrea,Videanu,Blaga, etc....
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
În ziua de 9 iunie 1912 a încetat din viaţă, la Berlin, scriitorul Ion Luca Caragiale. A înfiinţat revista umoristică Moftul român, în 1889. (n. 1 februarie 1852)
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.