,, Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!"
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
(Scrisoarea III )
,,Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi

Alexandru Vlahuță
Cârmacii
Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea
Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea
Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase,
Ș-am văzut maimuțăria, strâmbăturile grețoase
Astor molii, astor ciocli, dezmățați copii ai spumei,
Care-n aur văd, smintiții, sufletul și cinstea lumei,
Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuți,
Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuți.
I-am văzut păpuși gătite, tologiți în jețuri moi,
Trântori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi,
Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie
Și cătând, nesocotiții, ca din trupul ei să taie
Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai
rămas teafăr.
Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr.
Dar înnuntru sub medalii și sub hainele bogate
Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate,
La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară
Clocotește crima............................................ Stoarceți, stoarceți măduva din țară!
Nu vă pese! Striviți totul! Cugetați că poate mâini
O să pierdeți cârma țării ș-or să vină alți stăpâni.
Deci, pârjol și jaf! Opinca hoitul să rămână os
Ca să nu mai aibă alții, după voi, nimic de ros.......................
Voi, cucoane mari, avute, ce-n mătăsuri și-n dantele
Vă-nveliți a voastră carne, voi, ce-n câteva inele
Purtați hrana ce lipsește unei jumătăți de țară,
Spuneți, nu cumva vrodată s-a-ntâmplat să vi se pară
Că a voastre diamante se topesc și vi s-arată
Ca atâtea lăcrimi curse dintr-o geană întristată?
Vai, acele pietre scumpe ochi focoși sub geana serii
Credeți voi că sunt podoabe? Nu! sunt lăcrimile țării!
Dar te-a-ncălecat de-acuma, cal, te du unde te mână
Călărețul, o maimuță, care ține-n a ei mână
Frâul tău a ta viață. Du-o unde vrea să meargă!
Când uscatele-i călcâie bat în burta ta, aleargă,
Iar când frâul tău îl strânge, de-ți trosnesc dinții din gură,
Te oprește: să răsufle vrea scârboasa pocitură.
Vai, nenorocită țară, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ți fără milă l-au străpuns
Și-n bucăți împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăști nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Țin a tale zile-n mână, ș-a ta cinste sub călcâi.
Și călări pe tine, țară, se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii împărați călări pe trestii.
Ei sunt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială
Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală
De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma țării
Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, și pe valurile mării!
Și când cugeți c-acești trântori, astă haită de samsari
Prin tertipuri și prin intrigi au ajuns puternici, mari,
Și când vezi pe-a vieții scară unde-au fost și unde sunt,
Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeți și crunt
Privesc azi din înălțime spre norodul tăvălit
În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,
Când te uiți cum se răsfață, cum își fac de cap mișeii,
Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!
Ș-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării,
După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,
După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul acești oameni de nimic, acești mișei
Au curaju-n fața lumii ca să strige-n gura mare:
Ne vrea țara! Îi vrea țara? Auziți nerușinare!
Vai, de-ar fi pe voia țării, știți voi unde v-ați trezi!
Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi!
Cum să mai vedem în țară cinste, muncă, propășire,
Când spoiala azi e totul, când vezi că prin lingușire
Și fățărnicii, netoții, au ajuns așa departe!
Cum să-ți mai trudești viața ca să-nveți puțină carte
Când te uiți că-n astă țară, dată pradă celor răi,
Înțelepții sunt victime, ticăloșii sunt călăi!
Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ți mască, fă-te blând,
Pleacă-ți fruntea ta cucernic, bate-ți pieptul tău strigând:
Scumpa, draga Românie, idolul vieții mele!
Și când vei fi Leu, pisică, scoate-ți ghearele din piele!
Iată norma după care poți s-ajungi unde poftești!
Ș-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roșești,
Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi,
Cearcă-ți sabia în gâtul conștiinței tale-ntăi!
Asta-i lecția pe care o lăsați posterității!
Ah, cumplit v-ați râs de lege și de cumpăna dreptății,
Și de oameni, și de țară, și de tot ce-i sfânt pe lume!
Peste veacuri depărtate vor pluti a voastre nume,
Și vor spune că sub soare n-au stat răi, călăi, bandiți,
Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusiți.
*** Text copiat din
aplicatia Poezii Romanesti
La 2 februarie...
962: Papa Ioan al XII-lea l-a încoronat pe Otto I ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.
1032: Conrad al II-lea al Sfântului Imperiu Roman devine rege al Burgundiei.
1119: Calixt al II-lea devine papă.
1536: Conchistadorul spaniol Pedro de Mendoza a înființat orașul Buenos Aires (Argentina).
1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VII-lea cerându-i ajutor împotriva otomanilor.
1744: Papa Benedict al XIV-lea a publicat Scrisoarea Enciclică „Inter omnigenas”, cu privirea la responsabilitatea morală a creștinilor care se rușinează să mărturisească propria credință.
1808: Papa Pius al VII-lea nu a aderat la blocada continentală impusă de Napoleon tuturor statelor europene pentru a izola Anglia. Napoleon, drept represalii, a ocupat Roma, pe care a înglobat-o în Regatul Italiei împreună cu Ancona, Macerata, Urbino și Camerino.
1812: Rusia a fondat o colonie pentru comerțul de piei în Fort Ross (California).
1848: Războiul Mexicano-American: A fost semnat Tratatul de pace de la Guadalupe Hidalgo, tratat care punea capăt războiului.
1848: Goana după aur în California: prima navă de emigranți chinezi debarcă pe țărmul californian (San Francisco) în căutarea norocului.
1870: A fost demascată minciuna evoluționiștilor: s-a demonstrat că faimosul Gigant din Cardiff nu era altceva decât ghips și nicidecum resturi petrificate ale unei ființe omenești.
1871: Orașul Roma devine capitala Italiei.
1889: În fața Teatrului Național București sunt instalate primele două lămpi electrice pentru iluminatul public.
1901: Funeraliile reginei Victoria a Regatului Unit.
1922: Apare la Paris romanul lui James Joyce Ulise.
1928: Apare revista „Bilete de Papagal" (până în 1945, în mai multe serii), sub direcția lui Tudor Arghezi
1943: Al Doilea Război Mondial: Victoria Armatei Sovietice în celebra Bătălie de la Stalingrad marchează un moment de cotitură în desfășurarea războiului.
1971: Idi Amin a devenit dictator al Ugandei.
Rugă pentru părinţi
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.
Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.
E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.......
............
A. Paunescu...
Rugă pentru părinţi
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.
Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.
E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.......
............
A. Paunescu...
La 29 mai 1453 - Armata otomană condusă de sultanul Mahomed al II-lea cucereşte Constantinopole punând capăt Imperiului Bizantin. Numele oraşului este schimbat în Istanbul.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
CU SF. DUMITRU PE STINDARD, SE NAȘTE UN IMPERIU ROMÂNESC
În anul 1185, doi români de la sud de Dunăre, Teodor Petru şi Asan, au ridicat la luptă toate popoarele din Balcani aflate sub stăpânirea Imperiului Bizantin, de la Nord de Dunăre până în centrul Greciei.
S-au proclamat împăraţi, fiind singurii români care au întemeiat un imperiu românesc și o dinastie imperială, a Asăneştilor, povestea lor fiind cea mai măreaţă epopee a vlahilor medievali sud-dunăreni, aşa cum este ea descrisă de cronicari şi istorici.
Prezenți în număr mare la sud de Dunăre, valahii se ocupau pe timp de pace de păstorit, iar în timp de război erau recunoscuți ca infanterişti specializaţi în războiul de gherilă, îndemânatici la tras cu arcul şi mânuit toporul de luptă.
Ca aliați sau mercenari, ei s-au distins în armata bizantină în luptele cu Normanzii, pe coastele Mării Ioniene şi ale celei Adriatice, cu pecenegii la Dunărea de Jos în Moldova în secolul XI, cu ungurii la 1166, când împăratul Manoil Comnenul a invadat Ungaria dinspre Muntenia.
La 1185, împăratul Isaac Anghelos, având nevoie de bani pentru nunta fastuoasă cu fiica regelui Ungariei, mărește taxele pe vite și pe oi în Balcani, afectând fix populația valahă.
Solii valahi la Constantinopol, Petru și Asan, cer reducerea taxelor, drept de moșie în munți și restaurarea vechilor privilegii militare, adică egalitate de șanse în armata bizantină cu grecii.
Când sunt tratați cu refuz și dispreț, Asan ridică glasul, dar este pălmuit din ordinul împăratului.
Întorși acasă la Târnovo, cei doi frați vor chema „în limba părintească” la revoltă. Speriați de puterea bizantină, care înăbușise în sânge răscoala românilor din Tesalia în 1066, valahii și bulgarii sunt sceptici. Doar promisiunile preoților că Sfântul Dimitrie e cu ei și că ’’Dumnezeul a binevoit această libertate şi a încuviinţat scuturarea jugului celui de mult” îi conving să ridice armele.
Cu sprijin valah și cuman de la nord de Dunăre, ba chiar cu sprijinul brodnicilor (valahii de pe Prut), Asăneştii își câștigă în 3 ani de bătălii crunte independența, luându-l prizonier pe împărat și alungând peste granițe pe noul împărat Alexios. Petru ia insignele imperiale, încălţând pantofii roşii şi punând pe cap coroana imperială.
În 1197, după asasinarea celor doi frați mai mari, la tron accede fratele lor mai mic, Ioniţă Caloianul, care atinge apogeul de putere al imperiului. Cu teritoriu între Marea Adriatică și Marea Neagră, cu recunoaștere de la Bizanț și de la Papa de la Roma, Ioniţă spulberă la Adrianopole chiar și armata cruciaților care la 1204 cuceresc Constantinopolul. Împăratul lor, Balduin, moare prizonier în Cetatea de la Târnovo.
În 1207, Ioniţă Caloianul moare la rândul său în urma unui complot. Despre cum descendenții lui, înrudiți cu Basarabii de la nord de Dunăre, vor mai domni 2 secole în Bulgaria, într-un episod viitor.
Istoricul bizantin Nicetas Choniates, prelatul germanic Ansbert, francezii Geoffroy de Villehardouin, Henri de Valenciennes şi Robert de Clary, papa de la Roma, cronicarii arabi, chiar Asăneştii înșiși au afirmat în repetate rânduri descendența lor valahă.
O afirmăm și noi astăzi, precum o afirmă și limba aromână, încă prezentă pe tot cuprinsul Balcanilor.

Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
A întâlni iubirea fără a o căuta este singura cale de a o avea.
- Jiddu Khrishnamurti
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
SA NU UIȚI DARIE ?
bem apa de la o firma frantuzeasca, gazele le platim la una italieneasca, cabul si telefonul la una nemteasca , pamantul este in mare parte dat pe mana strainilor..avem doar sufletul de roman si credinta ortodoxa (inca )
Pas cu pas politica de distrugere a României este îndeplinită de cozile de topor și politica agresivă a supușilor înaltei porți..

o oranduire infecta ca aceasta in care avem nesansa sa supravietuim se bazeaza in afara de exploatare si pe dezbinarea si invrajbirea categoriilor sociale..tineri contra batrani, profesori contra cadre medicale, politisti contra armata, salariati contra pensionari....dezbina si conduce ...exploateaza si acumuleaza plus valoarea creata de dobitocii care suporta parazitii ....
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
" Pentru a realiza lucruri mari trebuie să și visăm, nu numai să facem; trebuie să și credem, nu numai să plănuim. "
Anatole France
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Cine sa fie oare? Recunoașteți personajul? Sa va vad...?
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
22 mai 1957 se stinge din viata George Bacovia
Scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite ... Wikipedia
Născut: 17 septembrie 1881, Bacău
Decedat: , București
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
M-am cuprins un dor de ducă,de mare și de răsărit de soare .Le spun alor mei, mâine mergem la mare.Dau o căutare pe bookink.com , litoralul romanesc preturi prohibitive,doar dacă ești refugiat te lipești.Ma uit la vecinii noștri din sud,bulgari și prețuri de bun simț,de la 180 lei o noapte fara mic dejun pentru 4 adulți și un copil de 12 ani până la 400 hotel 3 stele cu mic dejun și chiar 1000 lei / noapte all inclusiv dar nu e pentru noi,șoferul nu bea decât 2 beri că a doua zi ne întoarcem,eu la regim democrat,soția idem,nora este abstinenta ,iar minorul nu are drept de vot. Eu hotărăsc,mergem la bulgari.Traseu, autostradă, Constanța,Vama veche,Balcic.Fara rezervare ne prezentam la hotel Junior de 3* in Balcic, unde am mai fost de 4 ori,găsim parcare in fata hotelului și două camere una cu 2 paturi,alta cu 3 paturi la preț total de 70 euro cu mic dejun bun Ne cazăm,apoi la plimbare,o cafea,o bere,ciugulim ceva...și iar o bere,o cafea,un suc...Multi turiști,multe mașini cu număr de Romania și multi ucraineni ,80 % din hotel ocupat de refugiați ...și ce mașini...!?.
Mâine dimineața o sa facem și ceva cumpărături și o sa plecăm spre casă ..
Dimineața am întâlnire cu plaja și soarele...cam asta este povestea rezentei mele la bulgari...

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.