- Hora unirii
Hai sa dam mâna cu mâna
Cei cu inima româna,
Sa-nvârtim hora fratiei
Pe pamântul României!
Iarba rea din holde piara!
Piara dusmania-n tara!
Între noi sa nu mai fie
Decât flori si omenie!
Mai muntene, mai vecine,
Vina sa te prinzi cu mine
Si la viata cu unire,
Si la moarte cu-nfratire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi si la durere.
Unde-s doi, puterea creste
Si dusmanul nu sporeste!
Amândoi suntem de-o mama,
De-o faptura si de-o seama,
Ca doi brazi într-o tulpina,
Ca doi ochi într-o lumina.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soarta-n lume.
Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,
În noi doi un suflet bate!
Vin' la Milcov cu grabire
Sa-l secam dintr-o sorbire,
Ca sa treaca drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,
Si sa vada sfântul soare
Într-o zi de sarbatoare
Hora noastra cea frateasca
Pe câmpia româneasca!
Versuri Vasile Alecsandri
Proclamația de la Iași a domnitorului Alexandru Ioan Cuza către națiune, din 11 decembrie 1861, aduce oficial la cunoștință că:
Unirea este îndeplinită.
Naționalitatea Română este întemeiată.
Acest fapt măreț, dorit la generațiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante și s-a înscris în datinile Națiunilor.
Dumnezeul părinților noștri a fost cu țara, a fost cu noi. El a întărit silințele noastre prin înțelepciunea poporului și a condus Națiunea către un falnic viitor.
În zilele de 5 și 24 Ianuarie ați depus toată a voastră încredere în Alesul nației, ați întrunit speranțele voastre într-un singur Domn.
Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.
Vă iubiți Patria, veți ști a o întări.
Să trăiască România!
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne , se vede treaba ca la noi e o traditie in a fi vanduti romanii patrioti ..."monstruoasa coalitie" l-a inlaturat si ne-a pricopsit cu ...unul ai carui urmasi vor multe...(cum seamna unele perioade istorice..dam un roman pe un neamt..oare vrem noi cu adevarat ?? sau tot de la ...inalta poarta..)

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (n 1820 ) a abdicat in noaptea de 11/12 februarie 1866. Iată actul semnat in acea noapte pe la ora ora 5,00 – redactat de liberalii complotiști Ion Ghica și CA Rosetti ” Noi, Alexandru loan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, depun astăzi 11(23) Fevruarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domneşti şi a Ministerului ales de popor.”??
Preluat de la col.(rz) Stefan Pahon
FĂRĂ ÎNCRÂNCENARE, DESPRE "BUNII NOȘTRI VECINI" UCRAINENII !
1. In 1918 au dorit anexarea Basarabiei si doar prezenta militara a românilor a forțat retragerea acestei cereri;
2. În 1945 au dorit anexarea Basarabiei si doar presiunea lui Stalin a forțat eliminarea acestei pretenții;
3. În 1992 au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva celor românești, pentru a desprinde regiunea transnistreana, pe care si-o doreau atât de mult pentru ei;
4. Din 1992 până în prezent au fost parte activa din formatul de negociere pentru regiunea transnistreana;
5. În mod permanent au susținut poziția Rusiei si au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierile sa fie formale si sa eșueze;
6. Cea mai mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentata de ucraineni si nu de ruși; aceștia aveau rolul clar dat de la Kiev ca Republica Moldova sa eșueze pe toate planurile; cei care au condus regiunea transnistreana, care promovează separatismul la Bălti, Cahul si Gagauzia sunt ucraineni si nu ruși; ucrainenii au dus o politica de distrugere a identității românești din teritoriile ocupate, mai dură chiar decât Stalin în restul imperiului;
7. In mod arbitrar, Ucraina deține următoarele teritorii românești: patru cincimi din Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus si de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), nordul Bucovinei istorice, Bugeacul (Ismail, Cetatea Alba), Insula Șerpilor, cu toate dăruite lor de foștii sovietici.
8. Timp ce câțiva ani ne-am certat pe la Haga, iar acum ei sunt foarte suparăți pe noi pentru pierderea platformei continentale;
9. Una din problemele principale ce sta în calea reunirii celor doua state românești este tocmai Ucraina, ce manifesta o opoziție mai mare chiar decât Rusia;
10. Ea vede în aceasta reunire eventuale pretenții teritoriale ale țării noastre asupra teritoriului ucrainean;
11. Prima măsura luata de "europeniștii ucraineni" a fost aceea de a interzice limbile regionale, inclusiv limba româna
12. Crimeea nu a aparținut niciodată Ucrainei, iar ucrainenii sunt minoritari acolo; ea a fost dăruita în semn de prietenie de către Nikita Hrușciov în perioada sovietica, un gest mai mult formal si niciodată efectiv;
13. În Crimeea prezenta ucraineana era mai mult formala. Putin vrea de fapt înapoi ceea ce îi aparține, adică bunurile pe care le avea înainte de căsătorie. Cererea Rusiei este una normala (din perspectiva dreptului istoric si nu cel internațional) din moment ce aceasta era un inel de nunta;
14. Sper ca nu ați uitat cazurile Canalul Bastroe si nava Rostok.
UCRAINA NAZISTA
Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început sa apară deja pe situl Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război sa ridice secretul de stat impus asupra lor de pe vremea lui Stalin.
Documentele descriu crimele si atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu sprijinul larg al populației ucrainene si sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului. Ele arata un naționalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate si o ura bestiala fata de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian.
În comparație cu Ucraina, Germania nazista a fost un stat de drept. Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Daca Hitler urmarea doar exterminarea evreilor, tiganilor si handicapatilor, ucrainenii exterminarea tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor. Si nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite.
Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teama ca nu cumva rușii sa se revolte aflând conținutul lor si sa ceara exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS.
De fapt încă din 1944 mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar care sa-i judece pe criminalii ucraineni vinovați de genocid si sa-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin ca ucrainenii erau un popor criminal care indiferent ce vremuri ar fi trăit si sub ce regimuri, nu puteau trai fără sa ucidă. Stalin, ca marxist-leninist nu a fost de acord cu o astfel de teorie si a refuzat sa ia masuri punitive de amploare împotriva ucrainenilor, mulțumindu-se sa aprobe doar cercetarea criminalilor ucraineni cu adevărat odioși, care au fost judecați si spânzurați.
După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice si Hrușciov au menținut regimul de documente secrete asupra arhivelor de război de teama ca Israelul sa nu ceara URSS-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS si responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia sa plătească Israelului 300 de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârșiseră rușii.
Astăzi, însă, Ucraina este un stat independent si poporul ucrainian poate sa-si asume responsabilitatea propriului trecut. Dar astăzi trecutul este falsificat pe scara larga, așa ca președintele Putin a ordonat Ministerului Apărării al Rusiei sa ridice secretul de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian. Documentele sunt terifiante si arata ca Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai nazista decât Germania nazista si mai odioasa si mai fanatica decât SS-ul german si decât
Gestapoul.
Armata Ucraineană avea regimente întregi de calai care se ocupau numai cu uciderea la ordin a populației civile de alte naționalități. Se exterminau sate si orașe întregi de ruși. Voluntarii erau extremiști de dreapta si cruzimea lor era înfricoșătoare. Când prindeau ruși ori evrei îi schingiuiau înainte de a-i omorî. Asta în numele apărării Ucrainei. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucraineni în Ucraina de Sud-Est (Donețk, Lugansk, Harkov etc). Adică taman în locurile unde astăzi actuala Armata Ucraineană trage cu tunurile în satele si orașele rușilor, așa cum făcea în anii 1941-1943.
Opinia publica indusa azi în eroare de o propaganda mincinoasa nu știe ca rușii din Republica Populara Donețk si Republica Populara Lugansk si-au declarat independenta în acest an si cer ajutorul Rusiei tocmai de teama ca evenimentele din 1941-1945 sa nu se repete si rușii sa fie exterminați de ucraineni.
Fasciștii ucraineni au ucis în anii 1941-1943 un număr de 5.200.000 (cinci milioane doua sute de mii) de civili din Ucraina (naționalități conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusa) si au omorât aproape 900000 (noua sute de mii) de evrei. Numărul polonezilor uciși a fost de 200.000 (doua sute de mii). Au fost executați peste 400.000 (patru sute de mii) de militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de germani sau se predaseră. În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german si plasează Ucraina pe locul I între statele naziste.
Cuprinși de fanatism si de admirația pentru Hitler, aproape trei milioane de bărbați ucraineni în putere au cerut sa plece în Al Treilea Reich ca sa muncească voluntar pentru nemți în fabricile si pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germana sa poată extermina tot poporul rus.
La 30 iunie 1941 batalionul fascist Lvov sub comanda lui R. Sukovici a executat cu glonț în ceafa trei mii de polonezi ucraineni, inclusiv trei oameni de știința cunoscuți pe plan mondial. În zilele care au urmat batalionul a mai executat un grup de șapte mii de ruși compus din femei, bătrâni si copii. În timp ce femeile si copii erau executați prin tăierea gâtului cu cuțitele, în curtea ”Catedralei Metropolitane Sfântul Andrei” mitropolitul catolic ucrainian ținea un serviciu divin de mulțumire rugându-se pentru ”victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”.
Biserica Catolica Ucraineană a binecuvântat toate crimele si masacrele diviziei naziste ucrainene „Galicina”. Aceasta a comis în septembrie 1941 masacrul si genocidul de la Babi Yar, o râpa din apropierea Kievului. Aici au fost aduși în septembrie 1941 peste 50.000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, trei mii de tigani si circa 40.000 (patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei si fete) pe care SS-iștii ucraineni i-au dezbrăcat la pielea goala apoi au început sa violeze femeile si fetele neținând cont ca parintii si rudele lor erau de fata. După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor si evreicelor le tăiau sânii si le presărau sare pe râni, iar pe bărbați îi castrau pe viu. Unora dintre prizonieri li se tăiau brațele care apoi erau fripte pe grătar.
Atrocitățile au atins o asemenea culme abominabila ca soldații germani, revoltați, au refuzat sa mai participe la masacru si s-au retras, lăsându-i pe călăii ucraineni sa duca la capăt genocidul. Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai bestial cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca sa moara în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori cu sapele. După terminarea masacrului trupurile au fost aruncate în râpa si râpa acoperita cu pământ.
Batalionul de masacru condus de fascistul ucrainian Vojnovski a omorât 350.000 (trei sute cincizeci de mii) de ruși în marea majoritate femei si copii si peste 160.000 (o suta șaizeci de mii) de evrei. La aceste omoruri au dat o mâna de ajutor țăranii ucraineni fasciști si muncitorii ucraineni fasciști care aveau o ura atât de mare fata de evrei si ruși încât s-au dedat la acte de canibalism. Pentru faptele lor ei au primit medalii si ranguri naziste iar Vojnovski a primit gradul de maior în Armata Germana.
Ucrainianul Sutnevici care ucisese si el circa trei mii de evrei a primit doar gradul de căpitan în Armata Germana.
În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucraineni ucideau copii rușilor si polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i si dându-i cu capetele de pereți. Daca erau prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în fântâni si părinții erau aruncați după ei, apoi fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel numai într-un singur județ 15.000 (cincisprezece mii) de persoane.
Ura ucrainenilor împotriva rușilor si a evreilor era așa de mare încât daca o fata ucraineană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau. Zeci de tinere nesuportând o astfel de umilință au alergat si s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse si spintecate de cei care le violaseră (adică de tații si frații lor) în felul următor: li se baga vârful cuțitului în vagin si erau spintecate de jos în sus.
Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în Ucraina Socialista. Adică în mijlocul unui popor care deși trăise 20 de ani în ideea prieteniei între popoare promovata de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste idei si a devenit la fel de primitiv si sălbatic precum oamenii cavernelor.
Astăzi, după 20 de ani de existenta sub deviza valorilor europene si în spiritul european al promovării minorităților naționale, pe care ei singuri le clamează, ucrainenii si-au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor si rușilor, iar Armata Ucraineană trage cu tunurile în blocurile de locuințe, în școlile si spitalele din orașele rusești din sud-estul Ucrainei.
Este limpede ca indiferent sub ce deviza ar trai poporul ucrainian, nazismul si fascismul nu pot fi eradicate din Ucraina. Este interesant sa vezi ca român, ca întreaga noastră clasa politica si toți conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa politica ucraineana fără sa vadă ca Ucraina tine azi între granițele ei teritorii românești care totalizează încă o Republica Moldova pe care ea, Ucraina o ocupa în mod nejustificat si cu binecuvântarea politicienilor din București, aserviți Occidentului.
Oare de ce nu sufla politicienii noștri români nici o vorbulița despre acest teritoriu?
În al treilea rând, citind aceste documente nu trebuie sa crezi ca Israelul nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime si genocid. În mod normal, aceste despăgubiri ar trebui sa ajungă la circa 200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri, dar așteaptă ca apele sa se limpezească în Ucraina. Adică sa vadă cine va rămâne între granițele Ucrainei.
Deocamdată, numai Crimeea, Donețk si Lugansk si-au declarat independenta si au devenit republici ruse libere. Acestea nu se considera parte a statului ucrainian si, evident, nu vor plăti despăgubiri.
Aici e vorba de clasele conducătoare, care au fost la putere si nu de oamenii de rând, care nu au nicio legătură cu politica. Ei au reprezentat, întotdeauna, o masa de manevra pentru politicienii din trecut ca si din prezent.
Ucraina ar trebui să se mute la ea acasă iar noi ar trebui să fim mai hotărâti cu cei care ne umilesc.
NOTA : „Trebuie să spunem aici câteva cuvinte despre Ucraina actuală. Fără să vorbim despre conducătorii ei comuniști reconvertiți la iuțeală, despre naționaliștii ei, care au combătut totuși atât de ferm comunismul și care păreau să-l înfiereze pe Lenin în toate operele lor, dar s-au lăsat seduși de cadoul lui otrăvit : au acceptat bucuroși granițele greșite trasate cândva de el (adăugând chiar și Crimeea, cadou al satrapului Hrușciov). Noul stat ucrainean a luat imediat (ca și Kazahstanul) drumul cel rău al imperialismului." ( Aleksandr Soljenițîn)

OMS recomandă ţărilor să nu mai ceară călătorilor dovada de vaccinare
Răsturnare de situaţie făcută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în ceea ce priveşte certificatul verde COVID. Restricţiile de călătorie şi certificatul verde trebuie eliminate, deoar
Ziua drapelului national....
inca mai avem drapel....inca mai avem moneda...inca mai avem un imn....(probabil in cel mai scurt timp o sa ni se impuna sa il schimbam..)..inca mai avem putina istorie....
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto

24 iunie este oficial ,,Ziua IEI"
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 21 iunie 2022, decretul privind promulgarea Legii pentru instituirea zilei de 24 iunie ca „Ziua Iei”, anunță Administrația Prezidențială.
Potrivit legii, cu prilejul „Zilei Iei” pot fi organizate activități culturale, sociale și artistice și pot fi difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează promovarea și protejarea iei.
Mândru că sunt român ?
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
24 iunie Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
LA MULTI ANI ! celor ce poarta numele Sfantului Ioan..?
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Sânziene (Drăgaica),24 iunie - creştinii ortodocşi serbează naşterea Sfântului Ioan Botezătorul .Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele.Uneori Sânzienele sunt sinonime cu Drăgaicele, manifestându-se, potrivit superstiției, în ziua sf. Ioan Botezătorul.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.
Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Și pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.
#lumeapoeziilor #socialmediasolutions
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
☕️ ..bună dimineața, să nu uităm ... ?? ?? ??? ?? ?? ... ”?????̦?, ??̆ ?????: ??????̦? ??????!”
"Azi noapte la Prut, războiul a-nceput,
Românii trec dincolo iară,
Să ia înapoi prin arme şi scut,
Moşia pierdută astă vară."
...................................................................................
OSTAȘI,
Vă ordon: treceți Prutul!
Sdrobiți vrăjmașii din răsărit și miazănoapte. Desrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații noștri cotropiți. Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre.
...................................................................................
Comandant de căpetenie al Armatei:
GENERAL ANTONESCU
22 iunie 1941″
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
La 22 iunie 1913 moare la Bucuresti
Stefan Octavian Iosif -
E mult de-atunci...
Acelasi loc iubit umbresti
Si-un colt de cer intreg cuprinzi,
Nuc falnic, straja din povesti
Deasupra casei parintesti
Aceleasi crengi intinzi…
De veacuri fruntea nu ti-o temi,
Tii piept cand vin furtuni naval
O, de-ai putea sa mai rechemi
La poala ta si-acele vremi
De trai patriarhal!
Acel sirag de mandre veri
De cari mi-aduc aminte-abia
Asemeni unor dragi pareri
Ce-au leganat in mangaieri
Copilaria mea…
O, de-ai putea sa mai aduni
Alaiul de copii vioi
Ce-n hora se-nvarteau nebuni
Si toamna faureau cununi
Din vestedele-ti foi!
Dar unde-s brudnicii copii
Si unde-s rasetele lor?…
Potecile-au ramas pustii
Si-i napadit de balarii
Pustiul din pridvor…
De mult s-au risipit si-acei
Batrani ce-n umbra i-au statut
La sfaturi cu parintii mei,
Si frunza ce-o calcara ei
Tarana s-a facut!
Strajer mare , mai ti-amintesti?…
Tu singur, inca neinfrant,
De-amar de ani adapostesti
Ruina casei parintesti
Pe care azi o cant!
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Eminescu: „O serioasă turburare socialistă ameninţă Europa”
" Răul în România este generat de cheltuirea neproductivă a banilor câştigaţi de lucrători prin muncă, de către postulanţi care prin activitatea lor nu aduc un cât de mic surplus la bogăţia ţării. Deci poetul vede limpede diferenţa dintre capitaliştii autentici şi pseudocapitalişti.
Primii îşi orientează profitul spre investiţii, spre crearea de noi venituri, ceilalţi sunt doar consumatori ai venitului creat de masele muncitoare, care nu beneficiază în nici un fel de pe urma lor. De aceea, Eminescu îi îndeamnă pe socialiştii români să cerceteze căile prin care este consumat bugetul de către grupuri parazite. Eminescu nu găseşte că proprietatea şi capitalul sunt vinovate pentru mizeria suportată de clasele de jos, idee care-l desparte indubitabil de socialişti şi de marxişti, şi mai mult, îl scuteşte de eticheta pusă cu superficialitate concepţiei sale, anume de gândire antimodernă, anticapitalistă. Eminescu identifica dezvoltarea capitalistă a României pe altă cale, dar cu aceleaşi valori cum sunt capitalul şi proprietatea "
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Societatea utopică model.Curvasareala politică şi puterea atomică merg mână în mână cu emanciparea femeilor şi revoluţia sexuală..ni se inoculeaza ideea ca ar fi si minoritati sexuale..de parca sexul ar fi de mai multe feluri... Dar sub suprafaţa strălucitoare alte dorinţe aşteaptă să fie satisfăcute si se "promoveaza " mess..amante, nepoate...nulitati. La o aruncătură de băţ de clădirile guvernului se află seducătoarea şi obscena lume a sex cluburilor, a show-rilor de striptease, a discotecilor şi-a apartamentelor folosite pentru rendez-vous-uri profitabile şi ilicite..de aici probabil vor fi promovate alte curve in viata politica....
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
…EMINESCU INTERZIS
- GÂNDIREA POLITICĂ -
(reeditare a lucrării: Radu Mihai Crişan,
Drumul Doinei. Arma cuvântului la Mihai Eminescu,
Editura Tibo, Bucureşti, 2008)
„Sărăcia pentru mase e cu mult mai deschisă corupţiunii decât
averea”125. „O serioasă turburare socialistă ameninţă Europa.
Cetăţenii «liberi, independenţi şi înfrăţiţi» ai republicei universale,
care sunt reprezentaţi [inclusiv prin] prin liberalism, încearcă a
răsturna toate formaţiunile pozitive de stat. Atentate, scene de
uliţă, turburări, încep a-şi arunca umbrele de pe acum. Cercul de
oameni într-adevăr culţi e foarte mic. Împrejurul acestui cerc e
unul mai mare, al publicului cult, care poate să priceapă şi să
aprecieze cultura învăţaţilor, fără însă de-a produce ceva pe acest
teren. Masa e sau incultă sau pe jumătate cultă, lesne crezătoare,
vanitoasă şi lesne de amăgit. Oamenii cu cunoştinţe jumătăţite,
semidocţi sau inculţi cu totul, caută a o asmuţi asupra claselor
superioare, a căror superioritate constă în naştere, avere sau
ştiinţă. Cultura omenirii, adică grămădirea unui capital intelectual
şi moral, nu seamănă cu grămădirea capitalurilor în bani. Victoria
principiilor liberale-socialiste126 însemnează moartea oricărei
culturi şi recăderea în vechea barbarie. Cultura oricărei naţii empresurată
de-o mulţime oarbă, gata de-a recădea, în orice
moment în barbarie”127. „În cursul întregii istorii a românilor
putem vedea, la ivirea unor pericole mari, înveninându-se, şi mai
mult, urile de partid, netoleranţa politică”128. „Sentimentul istoric
al naturii intrinseci a statului sau o mână de fier, din nefericire,
lipsesc; aşa încât, departe de-a vedea existenţa statului asigurată
prin cârma puternică şi prevăzătoare a tot ce poate produce naţia
mai viguros, mai onest şi mai inteligent, suntem, din contră, avizaţi
de-a aştepta siguranţa acestei existenţe de la mila sorţii, de la
pomana împrejurărilor externe, care să postuleze fiinţa statului
român ca pe un fel de necesitate internaţională.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Mândru sunt că îs ROMÂN ❤️?
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
La 21 iunie 1983 s-a născut Edward Snowden .
Americanii îl vor liber cum îl vor rușii pe Aleksei Navalnîi??
Yankeii îl acuza pe Putin dar nu se uita la ei in ogradă ??
Yankeii vor respectarea drepturile omului numai la alții ??
Dezvăluirile lui Edward Snowden reprezintă niște documente clasificate pe care acesta le-a sustras de la NSA (Agenția Națională americană pentru Securitate), în perioada în care a fost angajat ca tehnician al instituției, documente pe care le-a publicat în unele din cele mai titrate ziare din lume. Snowden, în vârstă de 31 de ani, este cel care a dezvăluit faptul că administrația SUA interceptează convobirile telefonice și conversațiile de pe internet a milioane de americani, și nu numai.
Edward Snowden
Reacțiile au apărut după ce Washington Post a dezvăluit că FBI și NSA utilizează porți de intrare ascunse în program produse de principalele companii informatice americane cu scopul de a supraveghea navigatorii pe Internet, în cadrul unui program secret numit PRISM.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Viorel Georgescu
4 ani în urmă
Foto
Pe data de 20 iunie 1891 a murit, la Paris, Mihail Kogălniceanu, om politic, scriitor şi istoric, una dintre personalităţile de prim plan ale vieţii politice şi culturale româneşti din secolul XIX (n. 6 septembrie 1817).
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.