Foto
Se duce de "rapa" tara??? Prin metode ลi subterfugii mefistofelice s-a intervenit serios asupra subconลtientului romรขnilor: deteriorarea pรขnฤ la anulare a educaลฃiei sฤnฤtoase, tradiลฃionale, รฎnsฤmรขnลฃare sentimentului nejustificat al vinovฤลฃiei la nivel de popor, prin arฤtฤtorul lui Wiesel โ decorat pentru isprava sa de cฤtre รฎnsuลi preลedintele de atunci al Romรขniei, Ion Iliescu. Mulลฃumitฤ unui ex-ex-ministru dovedit a-toate-incompetent, s-a impus ลcolarilor sฤ รฎnveลฃe โ obligatoriu โ Istoria Holocaustului evreiesc, nu ลi cel โRoลuโ al poporului romรขn, comis, รฎn cea mai mare mฤsurฤ, tot de alogeni. Istoria Romรขnilor a devenit facultativฤ, s-a promovat bagatelizarea pรขnฤ la atrofiere a demnitฤลฃii naลฃionale ลi demonetizarea noลฃiunii de patriotismโฆ importul cosmopolit al unor sฤrbฤtori comerciale strฤine de sufletul ลi tradiลฃia pฤmรขntului romรขnesc. Ce se vrea? Simplu: spฤlarea memoriei colective ลi implantarea uneia noi, artificiale, pentru a putea fi supuลi unui control total. Parลฃial s-a ลi reuลit. Pรขnฤ ลi organele celor vii sunt arvunite. Totul este de vรขnzare. Bani! Corupลฃie! Prostituลฃie! Jaf! Pornografi! Se adaugฤ un supliment catastrofal: implantul subliminal cฤ romรขnii sunt un popor de idioลฃi, leneลi ลi cฤ tot ei sunt vinovaลฃi pentru ceea ce li se รฎntรขmplฤ. Desigur, รฎn afirmaลฃie existฤ o dozฤ apreciabilฤ de adevฤr, dar sฤ nu omitem ลtergerea memoriei ลi promovarea haosului cu care s-a urmฤrit sฤ fim obiลnuiลฃi. Pe lรขngฤ asta, amintesc ลi de vechea zicalฤ romรขnescฤ: โStฤpรขnul รฎnvaลฃฤ sluga hoaลฃฤโ. Oare, cine a distrus economia autohtonฤ, ceauลistฤ? โMormanul de fier vechiโ a fost vรขndut la taraba negustorului รฎn pulovฤr ลi a urmaลilor lui, la preลฃ de doi bani. La atรขt se reduc perceptele bibliei capitalismului romรขnesc actual. Qui prodest?Le foloseste de minune celor ce promoveaza o noua ordine mondiala..USA si UE ..doua UNIUNI care au ca scop jaful resurselor natural in folosulsi pentru bunastarea unei minoritati oligarhice..Se naste un nou "lagar "al Uniunii Europene...