Cârmacii ~ Alexandru VlahuÅ£Ä
Din bordei de lângÄ vatra unde stÄ nenorocirea
Ca o strajÄ neclintitÄ ridicatu-mi-am privirea
Sus, spre sfetnici, Åi vÄzut-am a lor feÅ£e luminoase,
Å-am vÄzut maimuÅ£Äria, strâmbÄturile greÅ£oase
Astor molii, astor ciocli, dezmÄÅ£aÅ£i copii ai spumei,
Care-n aur vÄd, smintiÅ£ii, sufletul Åi cinstea lumei,
Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuţi,
Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuţi.
I-am vÄzut pÄpuÅi gÄtite, tologiÅ£i în jeÅ£uri moi,
Trântori, fÄrÄ nici o grijÄ, Åi strÄini de-orice nevoi,
RÄscolind în a lor cuget ale Å£Ärii mÄruntaie
Åi cÄtând, nesocotiÅ£ii, ca din trupul ei sÄ taie
Partea ce-a mai rÄmas bunÄ, membrul ce-a mai
rÄmas teafÄr.
Pieptul lor, plin de medalii, strÄlucea ca un luceafÄr.
Dar înnuntru sub medalii Åi sub hainele bogate
ClocoteÅte-n oala cÄrnei, otrÄvitÄ de pÄcate,
La a negrelor lor pofte, la a infamiei parÄ
ClocoteÅte crima
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
StoarceÅ£i, stoarceÅ£i mÄduva din Å£arÄ!
Nu vÄ pese! StriviÅ£i totul! CugetaÅ£i cÄ poate mâini
O sÄ pierdeÅ£i cârma Å£Ärii Å-or sÄ vinÄ alÅ£i stÄpâni.
Deci, pârjol Åi jaf! Opinca hoitul sÄ rÄmânÄ os
Ca sÄ nu mai aibÄ alÅ£ii, dupÄ voi, nimic de ros.
Voi, cucoane mari, avute, ce-n mÄtÄsuri Åi-n dantele
VÄ-nveliÅ£i a voastrÄ carne, voi, ce-n câteva inele
PurtaÅ£i hrana ce lipseÅte unei jumÄtÄÅ£i de Å£arÄ,
SpuneÅ£i, nu cumva vrodatÄ s-a-ntâmplat sÄ vi se parÄ
CÄ a voastre diamante se topesc Åi vi s-aratÄ
Ca atâtea lÄcrimi curse dintr-o geanÄ Ã®ntristatÄ?
Vai, acele pietre scumpe ochi focoÅi sub geana serii
CredeÅ£i voi cÄ sunt podoabe? Nu! sunt lÄcrimile Å£Ärii!
Dar te-a-ncÄlecat de-acuma, cal, te du unde te mânÄ
CÄlÄreÅ£ul, o maimuÅ£Ä, care Å£ine-n a ei mânÄ
Frâul tÄu a ta viaÅ£Ä. Du-o unde vrea sÄ meargÄ!
Când uscatele-i cÄlcâie bat în burta ta, aleargÄ,
Iar când frâul tÄu îl strânge, de-Å£i trosnesc dinÅ£ii din gurÄ,
Te opreÅte: sÄ rÄsufle vrea scârboasa pociturÄ.
Vai, nenorocitÄ Å£arÄ, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-Å£i fÄrÄ milÄ l-au strÄpuns
Åi-n bucÄÅ£i împart, infamii, carnea ta, avutul tÄu!
Tot ce s-a gÄsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rÄu,
ÄÅti nemernici fÄrÄ suflet, fÄrÄ nici un cÄpÄtâi,
Å¢in a tale zile-n mânÄ, Å-a ta cinste sub cÄlcâi.
Åi cÄlÄri pe tine, Å£arÄ, se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii împÄraÅ£i cÄlÄri pe trestii.
Ei sunt mari Åi tari, Åi nu au nici ruÅine, nici sfialÄ
CÄ-ntr-o zi, poate, urmaÅii le vor cere socotealÄ
De-a lor fapte. Ce le pasÄ? LopÄtari, la cârma Å£Ärii
Sunt stÄpâni pe vas, pe vânturi, Åi pe valurile mÄrii!
Åi când cugeÅ£i c-aceÅti trântori, astÄ haitÄ de samsari
Prin tertipuri Åi prin intrigi au ajuns puternici, mari,
Åi când vezi pe-a vieÅ£ii scarÄ unde-au fost Åi unde sunt,
Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeÅ£i Åi crunt
Privesc azi din înÄlÅ£ime spre norodul tÄvÄlit
Ãn mizeriile-n care ei, cÄlÄii, l-au trântit,
Când te uiÅ£i cum se rÄsfaÅ£Ä, cum îÅi fac de cap miÅeii,
Vai, începi sÄ crezi cÄ-n ceruri adormit-au de mult zeii!
Å-apoi, dupÄ ce-au dat palme, Åi-au scuipat în faÅ£a Å£Ärii,
DupÄ ce-a-mbrâncit poporul în prÄpastia pierzÄrii,
DupÄ ce n-a rÄmas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul aceÅti oameni de nimic, aceÅti miÅei
Au curaju-n faÅ£a lumii ca sÄ strige-n gura mare:
Ne vrea Å£ara! Ãi vrea Å£ara? AuziÅ£i neruÅinare!
Vai, de-ar fi pe voia Å£Ärii, ÅtiÅ£i voi unde v-aÅ£i trezi!
Ãntr-o ocnÄ da! acolo oasele v-ar putrezi!
Cum sÄ mai vedem în Å£arÄ cinste, muncÄ, propÄÅire,
Când spoiala azi e totul, când vezi cÄ prin linguÅire
Åi fÄÅ£Ärnicii, netoÅ£ii, au ajuns aÅa departe!
Cum sÄ-Å£i mai trudeÅti viaÅ£a ca sÄ-nveÅ£i puÅ£inÄ carte
Când te uiÅ£i cÄ-n astÄ Å£arÄ, datÄ pradÄ celor rÄi,
ÃnÅ£elepÅ£ii sunt victime, ticÄloÅii sunt cÄlÄi!
Fii viclean, corupt, sperjur, pune-Å£i mascÄ, fÄ-te blând,
PleacÄ-Å£i fruntea ta cucernic, bate-Å£i pieptul tÄu strigând:
Scumpa, draga Românie, idolul vieţii mele!
Åi când vei fi Leu, pisicÄ, scoate-Å£i ghearele din piele!
IatÄ norma dupÄ care poÅ£i s-ajungi unde pofteÅti!
Å-apoi, ca sÄ n-ai mustrare, nici vreodatÄ sÄ roÅeÅti,
Ãnainte de-a purcede pe-ale crimei negre cÄi,
CearcÄ-Å£i sabia în gâtul conÅtiinÅ£ei tale-ntÄi!
Asta-i lecÅ£ia pe care o lÄsaÅ£i posteritÄÅ£ii!
Ah, cumplit v-aÅ£i râs de lege Åi de cumpÄna dreptÄÅ£ii,
Åi de oameni, Åi de Å£arÄ, Åi de tot ce-i sfânt pe lume!
Peste veacuri depÄrtate vor pluti a voastre nume,
Åi vor spune cÄ sub soare n-au stat rÄi, cÄlÄi, bandiÅ£i,
Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusiţi.
(Lui Vasile Alexandrescu-Urechia) , 1881