4 aprilie 1944. Era o zi de marţi, cu soare, caldă. În Capitală se desfăşurau exerciţiile pregătitoare în cazul atacurilor aeriene. Sirenele sunau prealarma, apoi alarma propriu-zisă. La ora 10.30 a sunat prealarma. Bucureştenii, care ieşiseră pe străzi ca să se bucure de vremea frumoasă, nu s-au îngrijorat, pentru că exerciţiul fusese anunţat în presă cu următoarea precizare: „Cu ocazia acestui exerciţiu de prealarmare, activitatea nu-şi va întrerupe cursul ei normal”. Nimeni nu ştia însă că, la aceeaşi oră, o formaţie de 350 bombardiere de tip B-24 şi B-17, aparţinând Forţei 15 Aeriene a SUA, tocmai decolase din sudul Italiei, având ca obiectiv Gara de Nord, Atelierele CFR şi triajul de la Chitila.
În câteva minute, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nicio justificare militară. Foarte mulți dintre cei care-au murit au sfârșit într-o groapă comună iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la capătâi. Anii au trecut iar uitarea s-a așternut atât peste ei cât și peste această nenorocire ce s-a abătut asupra Neamului nostru. Ca urmași ai celor trecuți la cele veșnice avem datoria creștinească să-i readucem în memoria noastră și să le spunem că nu i-am uitat!
Dumnezeu să-i odihnească în pace!?