Preluat
MESAJUL PĂRINTELUI IOANICHIE DE LA FRĂSINEI
"Ne îndreptăm cu paşi mari spre o Nouă Ordine Mondială, a cărui cap va fi Anti-HRIST. În cei 2 sau 3 ani de impunere forţată a ?, economiile statelor super împrumutate vor fi egale cu 0, iar sclavii ( statele ) vor pierde total suveranitatea şi independenţa. A mai rămas în picioare doar Rusia, Belorusia şi China. China însă este a lor deja în proporţie de 60%. E doar o chestiune de timp, să ia China în mâna lor.
Putin de aceasta este hulit şi văzut ca mare duşman, căci el a alungat aceşti satanişti din Rusia, iar Antihristul urlă cu glas mare şi furibund că nu poate să se înscăuneze. Da, din cauza Rusiei. Probabil, această ţară va rămâne protejată într-un anume mod de Domnul. Bine fac cei ce pleacă în această ţară cu adevărat creştin - ortodoxă. De ce zic aşa ? E scris doar în Sfânta Evanghelie ! ( după inima oamenilor Dumnezeu pune stăpân în cetate.)
Indiferent ce va fi, Sfinţii ne sfătuiesc să ne retragem în locuri cât mai izolate de lume, la o căsuţă mică în munţi , cât mai modestă, cu ceva pământ. Să sădim copaci, arbuşti, să punem o seră. Căci nu vom mai putea procura nimic cât de curând. Nu vă faceţi iluzii, certificatul de ?la anul nu va mai permite accesul nicăieri la supermarketurile lor. Ba mai mult, a apărut buletinul cu CIP (biometric) , cu care vom plăti. În CIP se va indica dacă suntem sau nu ?. Această ştire a fost trecută sub tăcere. Încă nu e obligatoriu acest buletin, însă în 6 luni / maxim 1 an va fi. Procuraţi de acum , cât mai puteţi cele necesare unei independenţe totale faţă de sistem - de la medicamente, seminţe de plantat, până la surse de lumină pe bază de energie solară. Căutaţi o căsuţă cât mai aproape de o mănăstire, biserică. Dar fiţi foarte atenţi, când se va trece la cârmuirea mondială a lui Antihrist - nu mai mergeţi. Pentru o bucată de vreme, adică câţiva ani veţi putea cumva supraveţui aşa.
Învăţati să supravieţuiţi şi în condiţii de pribegie în munţi - când va veni vremea. Studiaţi plante, ciuperci comestibile. Vor fi într-adevăr ani grei. Dar vor părea ca câteva luni - aşa va face Domnul să pară acei câţiva ani de prigoană a creştinilor. Nu vă fie frică, ci bucuraţi-vă cei ce trăiţi întru Hristos şi doar pentru El. E vremea muceniciei. Unde există dragoste de Hristos, nu există spaimă şi îngrijorare pentru ce va fi. Dar mare atenţie, căci această indiferenţă sau confort spiritual poate fi dat şi de duhul rău. Cum ştim ? Există un termometru de măsurat, şi anume, dacă aveţi gânduri / simţăminte rele multe, păi aflaţi că sunteţi tare departe de Dumnezeu... Mânie, invidie, iubire de arginţi peste limita necesară, mândrie, curvie, duşmănie, beţie ? - vă las pe voi să gândiţi.
Nu putem să zicem că nu ştim vremurile, căci Sfinţii, prin puterea Duhului Sfânt ne-au avertizat de aceste timpuri. Pentru că aşa Domnul a voit să ştim noi prin Ei ! Este mare păcat să zicem că nu ştim că trăim anii aceştia.
Căutaţi şi citiţi învăţăturile şi Profeţiile Sfinţilor Părinţi despre vremurile din urmă. Nu ascultaţi prostiile unor minţi rătăcite.
Domnul să vă lumineze.
Apăraţi-vă copiii de ? - experimente, nu fiţi călăii acestora. Veţi răspunde cu CAPUL în faţa lui Hristos!"