Adrian Onciu
Președintele Biden tocmai a suspendat toate exporturile de gaze naturale lichefiate, afirmând că ”schimbările climatice sunt reale și trebuie combătute”.
Importurile totale de gaze naturale (conducte și GNL) ale UE s-au situat la 301,8 miliarde de metri cubi în 2023, din care 102 miliarde au fost sub formă de GNL.
Din cele 102 miliarde, 62,9 miliarde au provenit din Statele Unite. Cu alte cuvinte, americanii ne-au vândut anul trecut mai bine de jumătate din gazele GNL și circa 21% din cantitatea totală de gaze naturale importate (conducte și GNL). Dependența nu este absolută, dar a ajuns semnificativă și poate genera fie explozia prețului, fie penurie.
Trei chestii:
1. Statele Unite sunt cel mai mare exportator de gaze naturale din lume și Europa a devenit unul dintre principalii clienți odată cu războiul din Ucraina;
2. Înainte de anunțul de astăzi al lui Joe Biden despre interzicerea (cică temporară, probabil până se reglează treaba la bursă) a exporturilor de GNL, prețul la gaze în Europa era la cel mai mic nivel din ultimii ani, adică sub 300 de euro mia de metri cubi. În plus depozitele din Europa sunt acum pline în proporție de 75%;
3. Europa are o problemă majoră în a se aproviziona cu GNL din zona Orientului Mijlociu, unde yemeniții atacă vasele comerciale și situația rămâne explozivă.
Anunțul lui Joe Biden ar putea fi o strategie pentru a-i ajuta pe exportatorii din SUA care au rămas cu marfa pe stoc. Este foarte posibil ca prețul la GNL să explodeze în UE, iar europenii să caute disperați alternative pentru cele 21 de procente lipsă.
V-ar mira să ne ”salveze” tot americanii, la prețuri ca pe timp de război, eventual prin niște intermediari foarte săritori?