EDUCAȚIA, O URGENȚĂ NEURGENTĂ
Tot astăzi a apărut încă o dovadă a faptului că, pentru cei ce ne conduc, educația nu este importantă.
Se presupune că atunci când dai o ordonanță de urgență există o stare de necesitate care impune apelarea la acest mod de rezolvare rapidă a problemei. Tot așa, se presupune că atunci când emiți un astfel de act normativ, dacă ești un guvern competent, respecți și termenele pe care tu însuți le-ai trecut în el.
Astfel, prin ordonanța de urgență 48/14 aprilie 2022, se eșalona pe 5 ani plata unor drepturi salariale pe care profesorii nu le-au primit, plată ce a fost câștigată în instanță de sindicate.
Pe înțelesul tuturor, profesorii ar fi trebuit să fie puțin mai bine plătiți în perioada 2017-2021, dar nu li s-au dat aceste drepturi din cauza unor interpretări greșite ale Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Nu doar că nu li s-au dat aceste drepturi când ar fi trebuit, dar le vor fi plătite și eșalonat pe 5 ani.
Obligat de instanță, Guvernul a dat ordonanța de urgență nr. 48 pe 14 aprilie 2022. În ea este prevăzut (la art. 4, e, 4) că prima tranșă, de numai 5% din drepturile salariale neprimite de profesori, se vor achita într-o singură tranșă, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.
Întrucât ordonanțele de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar OUG 48/2022 a fost publicată în 15 aprilie, asta înseamnă că profesorii ar trebui să primească cei 5% din drepturile lor cel mai târziu pe 15 iulie.
Citat de Edupedu, domnul ministru Câmpeanu se dovedește slab la matematică sau nepăsător într-ale legii afirmând că profesorii vor primi banii abia în... septembrie.
Cu alte cuvinte, pentru domnia sa educația este o urgență neurgentă.
Q.E.D.
Din ciclul FURTUNĂ ÎNTR-UN PAHAR CU APĂ sau
ACEEAȘI MĂRIE (educație) CU ALTĂ PĂLĂRIE
Citesc pe Edupedu, cu stupoare, următorul titlu:
„COLECTAREA DE BANI DE CĂTRE PĂRINȚI PENTRU ATENȚII DESTINATE PROFESORILOR, ELIMINATĂ DIN ROFUIP 2022”
wtf?
Prima reacție a fost să mă întreb: a fost vreo prevedere în regulamentul de organizare a școlilor care permitea strângerea de bani pentru cadouri?
Bineînțeles că... m-am pus pe citit.
Și am constatat următoarele:
1. De dragul banului poți să pui articolelor ce titluri vrei. Cât mai scandaloase și cât mai șocante. Ce mai contează că induc în eroare cititorul? Se lămurește el cum stă treaba dacă citește... Dar DACĂ NU CITEȘTE??? Ce face? Rămâne în cap cu titlul! Important e să viziteze site-ul, să cumpere ziarul, să urmărească postul TV...
2. Peștele de la cap se împute (minister), dar se curăță de la coadă! Sintagma folosită în titlu e preluată și modificată după.... (ta-daaa!) comunicatul de presă al Ministerului Educației! A se compara „Eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor” (Edu.ro) și „Colectarea de bani de către părinți pentru atenții destinate profesorilor, eliminată din ROFUIP” (Edupedu.ro).
3. În fapt, este vorba comitetul de părinți al clasei dintre atribuțiile căruia a fost eliminată următoarea prevedere din litera d) a articolului 168: „atragerea de fonduri băneşti şi donaţii de la persoane fizice sau juridice, colectate prin asociaţia de părinţi cu personalitate juridică cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar”.
În schimb, la articolul 170 din ROFUIP 2022 se prevede, ca și în ROFUIP 2020:
(1) În baza hotărârii adunării generale, comitetul de părinţi poate decide să susţină, inclusiv financiar prin asociaţia de părinţi cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar, întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a unităţii de învăţământ şi a grupei/clasei. Hotărârea comitetului de părinţi nu este obligatorie.
(2) Sponsorizarea unei grupe/clase de către un operator economic/persoane fizice se face cunoscută comitetului de părinţi. Sponsorizarea nu atrage după sine drepturi suplimentare pentru copii/elevi/părinţi sau reprezentanţi legali.
Conform DEX2009, atribuție = Sferă de autoritate, de competență, de activitate a cuiva; însărcinare, obligație, sarcină dată cuiva spre îndeplinire.
Conform MDA2010, atribuție = 1. Competență presupusă de o funcție. 2. Drept conferit unei funcții. 3. Responsabilități care sunt de resortul unei funcții.
ÎN CONCLUZIE:
Conform noului ROFUIP, comitetul de părinți NU MAI ARE DREPT SARCINĂ/OBLIGAȚIE „atragerea de fonduri băneşti şi donaţii de la persoane fizice sau juridice, colectate prin asociaţia de părinţi cu personalitate juridică cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar”, DAR POATE FACE ASTA pentru întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a unităţii de învăţământ şi a grupei/clasei.
Atragerea de „resurse financiare, care vor fi gestionate de școală” rămâne în 2022, ca și în 2020, tot sub semnul lui POATE și când e vorba de Consiliul reprezentativ al părinților/Asociația de părinți care acționează la nivelul școlii.
CA SĂ ÎNȚELEGEM MAI BINE: a fost eliminată o prevedere cu titlul de obligație, de la un nivel mic, al clasei, care era nepotrivită prin raport cu prevederile cu titlul de posibil/opțional, mai lejere, de la un nivel mai înalt, al școlii.
E drept, conform vechiului ROFUIP, fondurile atrase de părinții de la nivelul clasei puteau avea și alte destinații, întrucât articolul din 2020 nu era prea explicit formulat. Însă, din experiența mea, practica de a oferi cadouri, unele foarte mari, cadrelor didactice nu va fi stopată prin asta. Modificarea nu e decât o revizuire lipsită de efecte, motiv pentru unii să mai trâmbițeze ce realizări mărețe se fac în învățământul românesc.
Constat însă că, într-un învățământ subfinanțat, s-a scos din regulament (nu că ar conta asta!) singura prevedere care obliga, nu la atragerea de fonduri de către părinți, ci la susținerea atragerii de fonduri (ceea ce poate să însemne și doar că au întrebat pe cineva dacă vor să sponsorizeze școala...).
(va urma)
PS. Susțin renunțarea la cadouri substanțiale oferite profesorilor la fel de mult cum susțin și minimum 6% din PIB pentru educație!
Susțin ideea că orice părinte, ca beneficiar secundar al educației, trebuie (nu poate!) să se implice activ inclusiv în asigurarea condițiilor optime de școlarizare a copilului, incluzând în asta și tragerea la răspundere a guvernanților care au distrus în ultimii 30 de ani învățământul sau a celor care acum se joacă de-a reforma!
Bibliografie:
https://edu.ro/comunicat_presa_53_2022_ROFIUP_nou
În aceste momente ar fi trebuit să fiu alături de frații mei români din NEAMUNIT, la Brașov, la un eveniment care se vrea un prim pas important în deșteptarea României. Îi rog să mă ierte pentru că datoria față de copii, cea de învățător, m-a reținut la Bacău și le mulțumesc pentru că mi-au făcut onoarea de a-mi cere un mesaj video pe care îl vor transmite în sală.
Redau mai jos textul acestui mesaj adresat celor prezenți:
Mesaj pentru evenimentul de lansare a platformei
Lider pentru România
Bună ziua, frați români!
Sunt unul dintre învățătorii copiilor acestei nații, unul dintre aceia care au prins în tinerețe o bună formare profesională inițială, în spirit patriotic, dar am simțit totodată și ce înseamnă dictatura. Am trăit schimbarea comunismului cu democrația postdecembristă sperând, așa cum spun românii, ca cele rele să se spele, cele bune să se adune.
După vreo 10 ani la catedră ca învățător la țară, în 2005, le adresam părinților elevilor mei următoarea scrisoare deschisă într-un buletin informativ pe care-l editam atunci.
Citez:
„Vă cer scuze pentru inconvenientul creat prin greva la care am decis să iau parte. Nu am altă motivație mai bună decât aceea pe care le-am spus-o și elevilor mei, copiii dumneavoastră:
«Vedeți pantofii mei? Sunt tare vechi. Îi am de la fratele meu, care e inginer în București.
Vedeți sacoul meu? Îl am de peste 6 ani. Îl știți bine, cei care sunteți acum în clasa a IV-a.
Vedeți pantalonii mei? Îi am de la cumnatul meu care e plecat în Italia. Mi i-a dat mie. Erau aproape noi.
Învățătorul vostru e un om sărac. Știți de ce intru în grevă? Pentru ca nu pot veni în fața voastră și să vă spun: Învățați bine pentru că, dacă veți fi deștepți, veți trăi bine! Nu vă pot spune asta pentru că nu mă veți crede. Vă veți uita la mine, un om cu carte, și veți vedea un sărăntoc. Asta vă rog să spuneți părinților acasă când veți merge!»
Acestea au fost cuvintele mele de atunci pe care le repet aici pentru dumneavoastră. Realitatea învățământului românesc poate fi crudă. Noi trebuie să ne creștem însă copiii cu respect pentru adevăr.”
Am încheiat citatul.
Timpul a mai trecut, salariul meu a mai crescut câte puțin, odată cu vechimea și gradele didactice, dar realitatea învățământului românesc nu s-a schimbat. Problemele au rămas aceleași, sau chiar s-au cronicizat: mai există și azi cadre didactice care se îmbracă de la second-hand, tinerii sunt dezamăgiți de salariile primite și părăsesc sistemul, nu s-a rezolvat decalajul dintre urban și rural în ceea ce privește calitatea învățământului, nici problema abandonului școlar…
Și am putea continua să ne plângem sau, dimpotrivă, să facem ceva noi înșine pentru a îndrepta situația!
Este drept că de peste 30 de ani politicienii care ne conduc, cei care ar trebui să fie buni manageri și lideri care să ne inspire, ne-au dezamăgit și continuă să ne dezamăgească. Tocmai de aceea, noi, ca popor, trebuie să adoptăm atitudinea unui brad.
Unui brad poți, vremelnic, să-i tai vârful, așa cum pe un popor poți să-l lași fără lideri pe care să-i urmeze. Vremelnic doar, pentru că se vor ridica, încet dar sigur, mai multe crengi spre Înaltul Cerului, iar bradul va continua să crească Drept, în Credința sa că doar trunchiul vertical e scara care leagă Glia în care odihnesc oasele străbune de Raiul în care le sunt sufletele. Tot astfel, consider că e vremea ca acest popor să-și dezvăluie și să urmeze acei lideri care au dat și dau dovadă de verticalitate, de respect pentru valorile neamului și care sunt capabili să ducă la o deșteptare reală a României.
Platforma Liga pentru Deșteptarea României, găzduită pe site-ul este exact ceea ce ar fi trebuit să facă, dar n-au făcut cei ce ne-au condus în ultimii 33 de ani, este ceea ce așteaptă și are nevoie acest popor: o inițiativă plecată de la oamenii care iubesc neamul românesc și patria străbună, o construcție bazată pe valorile dragostei, credinței și speranței, bazată pe principii solide, menită să asigure o viziune coerentă cu privire la cum ne dorim să arate România peste 30 de ani.
Am citit cu deosebit interes Manifestul pentru Deșteptarea României și consider că obiectivele acestuia sunt juste și imperative. Nu mai putem asista nepăsători, nu trebuie să intrăm în istorie ca generația care a permis distrugerea idealurilor la care au visat și pentru care au luptat strămoșii noștri.
Ca viziunea aceasta a unei Românii mai bune pentru noi, dar mai ales pentru copiii noștri să înceapă să prindă contur este nevoie de unire în cuget și simțiri. Este nevoie de fiecare dintre noi, de toți cei care mai simțim românește!
Să ne unim dar!
Trăiască Nația Română! Excelsior Patria!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Ionel-Cătălin Diaconu
profesor pentru învățământ primar
Aud că a fost astăzi o moțiune împotriva Ministrului Dezastru de la educație, cel ce are deja o poreclă cu T în loc de C...
Moțiunea ar fi fost depusă de Salvatorii României, ăia tineri și rezistenți, care n-au fost în stare să se salveze nici măcar pe ei, darămite România...
Ba chiar am și ascultat discursul triumfalist al ministrului României (re)educate, care flutura cifre spectaculoase și realizări mărețe, de parcă ai fi zis că suntem nu-știu-ce țară nordică pe care ne-o tot prezintă ca exemplu de bună practică un funcționar ministerial cu nume de secui...
Între timp, unele statistici citate ( constată că avem din ce în ce mai puțini profesori, poate și din cauză că avem din ce în ce mai puțini copii, nu doar din cauza subfinanțării...
O nație care nu-și asigură viitorul prin nașterea de prunci și educarea lor sănătoasă, va fi nevoită, asemenea prea-lăudatelor națiuni europene, să importe sânge de altă nație, de altă cultură...
Între timp, un procent uriaș, peste 25% (https://www.edupedu.ro/peste-40-de-mii-de-elevi-care-au-fost-anul-acesta-in-clasa-a-xii-a-nu-s-au-inscris-la-bacalaureat-2022-cei-mai-multi-din-ultimii-4-ani-analiza/) dintre tinerii de clasa a XII-a nici măcar nu s-au înscris la bacalaureat. Minunatul ministru pus în dezbatere a dat vina pe pandemie, de parcă gestionarea acesteia n-ar fi fost tot problema lui. Mă întreb dacă la clasele de gimnaziu și liceu au rămas măcar 10% repetenți, ca să justifice spusele sale, pentru că pandemie a fost și la ei, nu doar la cei de clasa a XII-a...
De peste 30 de ani se tot frăsunesc cei ce ajung vremelnic la butoane cum că ei sunt soluția și că au să rezolve problema manualelor, abandonului, rupturii dintre școală și piața muncii... Dacă ar fi existat o răspundere pentru asta, așa cum medicii au pentru malpraxis, ar fi fost mulți după zăbrele...
În țara lui Se-poate-și-așa, e mai important să avem multe festivaluri Untold (NEspus - un fel de NEcuratul, cel al cărui nume nu se spune), NeverSea (Never See - nu vezi niciodată) etc. decât să avem consens pe o strategie de educație pe termen scurt și lung.
În fond, ce rost are să ne mai chinuim, că tot ne digitalizăm pe repede înainte! Mai e puțin până ce tatăl lui X Æ A-Ⅻ (nu, nu e numele unui robot, ci al copilului agnosticului Elon Musk!) va rezolva problema interfeței creier-mașină și va deschide drumul transumanismului pentru cei cu bani (că există totuși niște costuri!).
Atunci, cei care nu s-au dus azi la bac vor primi la schimb pe banii strânși din ani de căpșuniade și sparangheliade dreptul la un stick suplimentar de memorie (second-hand) direct în creier și un bilet pe un OZN venit din viitor:
Don't you worry!
Everything's gonna be alright!
Rămânem fără profesori – Numărul cadrelor didactice a scăzut aproape în fiecare an din ultimul deceniu. Salariile mici sunt principala cauză
Numărul angajaţilor din sistemul de învăţământ din România a scăzut aproape în fiecare an în ultimul deceniu, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS): Astfel, în pe
Noul album al LUPILOR lui Calancea aduce fiorul daco-românismului, contopind ritmuri folclorice autentice cu sunete moderne, versuri profunde cu nuanțări de incantații străvechi, de luptă, îndeamnă la vitejie, la întoarcerea la origini și la urcare pe cărarea Raiului...
Această fuziune, alchimie de muzică și trăire, probabil greu de digerat de cine nu-nțelege, e, în opinia mea, încă o dovadă a genialității acestui popor!
DRAGĂ ROMÂNIE
Dragă Românie, țara mea de dor,
Munții tăi cu fruntea până sus la nori,
Codrii tăi străbuni și întinsele câmpii
Leagăn sunt de veacuri pentru-ai tăi copii.
Maică Românie, din veci pe-acest pământ
Pe-ale tale brațe români au fost și sunt.
Drag mi-i cerul nopții cu tainice sclipiri
Și doina de jale din nopțile târzii,
Dragă mi-i cununa spicului de grâu,
S-o-mpletesc cu mâna să mi-o prind la brâu.
Maică Românie, din veci pe-acest pământ
Pe-ale tale brațe români au fost și sunt.
Dorurile lumii la noi se-ntâlnesc
Și se-așează-n graiul nostru strămoșesc,
Peste tot în lume, oriunde privesc,
Toți au zis că dorul este românesc.
Maică Românie, din veci pe-acest pământ
Pe-ale tale brațe români au fost și sunt.
Fost-au vremuri grele, vremuri de necaz,
Și-au curs multe lacrimi pe al tău obraz,
Dragă Românie, țara mea de dor,
Maică prea frumoasă a românilor.
Maică Românie, din veci pe-acest pământ
Pe-ale tale brațe români au fost și sunt.
Ne-au bătut și vânturi, ne-au bătut și ploi,
Dorul și-omenia au rămas la noi,
Maică Românie, din veci pe-acest pământ
Pe-ale tale brațe români au fost și sunt.
Alexandra Chira - Dragă Românie
Abonati-va la canalul meu pentru ultimele noutati.
https://www.youtube.com/c/AlexandraChiraOficial?sub_confirmation=1
___________________________________________________
All rights reserved. Unauthor
RĂSUNĂ TRANSILVANIA STRĂBUNĂ
Român urzit din lacrimi și sudoare,
Durerea grea ți-ai plâns-o pe ascuns,
Și strigi în noapte văduvit de soare,
Popor român, răbdat-ai îndeajuns.
Refren:
Răsună Transilvania străbună,
Din tulnice, din munții Apuseni,
La Alba toți românii se adună,
Sub tricolor veniți, basarabeni!
Vorbim același dulce grai, toți frații,
Sub sfânta cruce noi ne-am creștinat,
Vom sta uniți mereu cum stau Carpații,
De-ar fi să trecem toți prin foc și iad.
La Țebea Iancu n-a murit, ci doarme,
Iar despre Horea zise un Carpat:
Înalți suntem făcuți noi, munții, Doamne,
Iar peste noi e Horea împărat.
Popor măreț în cuget și în fapte,
Ți-ai scris istoria cu sânge sfânt,
Și azi te chem să vii la Alba, frate,
Să înnoim al nostru legământ.
Alexandra Chira - Răsună Transilvania străbună
Abonati-va la canalul meu pentru ultimele noutati.
https://www.youtube.com/c/AlexandraChiraOficial?sub_confirmation=1
___________________________________________________
All rights reserved. Unauthor
Întotdeauna între sezoane există o pauză...
Se scrie sezonul următor? Cred că e scris deja. Mici ajustări la recuzită...
Un preview / trailer a fost lansat.
Narațiunea pare incitantă: război mondial, nucleare, nori toxici, tragedii umane, arme chimice și... (ta-daaa!) biologice! Plus un nou lot de covrig (că poate ați uitat de el...!)
Sezonul 2022 (a se citi pe dos, ca lumea în care trăim, iod-iod-orez-iod) e în pregătire. În curând pe ecrane! Apropo de ecrane, sfatul specialiștilor în de-toate:
Luați-vă iod de la Antibiotice Iași (să fim naționaliști!) și orez de la chinez (pentru cei care se c*** pe ei de frică!).
Să tră-iți!
SIC COGITO:
Dacă poporul acesta se caracterizează prin ceva, e prin faptul că noi, ca NEAM, NE-AM ȚINUT de ȚINUT, de glie (n-am rezistat să nu fac aceste asocieri lingvistice!?).
Am rămas aici. Am luptat pentru ce-i al nostru, rareori și peste hotare, deseori am plecat capul, deseori ne-au tăiat capii, dar am renăscut întotdeauna.
N-am fost un neam războinic, de vânători (prădători), ci mai degrabă unul de agricultori (păstori mioritici). Mulți dintre noi au fost (și sunt) celule canceroase ale neamului, ca în Miorița: stăpâniți de invidie, de dorința de înavuțire, de patimă, de lipsa fricii de Dumnezeu, de instincte fratricide, criminale... O mare parte din fiecare din noi e așa: ne macină gândurile astea canceroase pe toți... Cine spune că nu e așa e un mincinos!
Doar că ne-a înzestrat Dumnezeu cu de toate, așa că n-a trebuit să căutăm la alții (asta ca să nu credem că meritele bunătății fundamentale a neamului ne revin). Am valorificat talanții încercând să-i sporim și să aducem slavă Tatălui.
Undeva, în adâncurile noastre mai e sămânța lui Dumnezeu!
Nu e a noastră, nu e sădită de noi, dar noi o putem uda!
Notă: În 1993, elev normalist (în clasa a XII-a la Școala Normală/Liceul Pedagogic), făceam acest desen pentru un fanzin al elevilor...
Acum, în Bucureștiul care n-a ieșit la protestele anti-mască, unde majoritatea vor spitale, nu catedrale...
Stau și mă întreb:
Cum de au uitat de virus?
Gata cu ești precaut sau ești prost?
Cum poți fi solidar cu drama unor oameni dând din c** la un concert? Cum să te buluzești pe un stadion să dansezi zicând că-i ajuți pe cei ce și-au pierdut casa, familia, țara? Cum să dansezi când oameni nevinovați sunt aruncați în gropi comune ȘI SĂ TE MAI DECLARI OM?
Cum spunea George Orwell în romanul 1984:
RĂZBOIUL ESTE PACE
LIBERTATEA ESTE SCLAVIE
IGNORANȚA ESTE PUTERE.
Bine ați venit în distopicul orwellian devenit prezent și real!
Trăiască Fratele cel mare! Trăiască tele-ecranele Pro(s)TV!
Somn bun națiune!
[user=1170]George Urdea[/user] Aveți impresia că nu știu despre ce concert este vorba? Eu cred că ar trebui să citiți mai atent ce am scris, să înțelegeți ce am vrut să spun, nu ce credeți dumneavoastră... Nici măcar o clipă nu am pus la îndoială importanța banilor strânși, ci metoda prin care se fac acești bani! Scopul NU scuză mijloacele!
UPDATE: Citesc că s-au strâns 3.700.000 lei de la 35.000 de oameni prezenți. Cu aritmetica mea de învățător, înseamnă cam 105 lei/persoană, în condițiile în care doar biletul a fost între 50 și 75 lei... Doar atât a putut ProTV-ul? Doar atât de darnici au fost tinerii frumoși și liberi prezenți fără mască la concert? Păi, unde-s veniturile din publicitate, donațiile de la marii filantropi...?
Suntem, că vrem sau nu, rezultatul experiențelor trăite în viață, produsul gândurilor și atitudinilor noastre, modelate în mare parte și de cei cu care interacționăm.
Profesorul meu de limba română, Ioan Dănilă, ne-a spus odată (sper să nu greșesc prea mult, dar ideea era asta) că el l-a cunoscut pe Eminescu. Pentru că fusese elevul unui mare profesor, care cunoscuse un alt mare om de cultură, iar acesta îl întâlnise pe Eminescu.
Îndrăznesc, în această logică, să afirm că l-am văzut și eu, măcar cu coada ochiului pe Eminescu.
Acest lucru este pentru mine un motiv de mândrie.
Să mi se pomenească numele într-o revistă de cultură de talia Ateneu, de către un om extraordinar ca domnul profesor Dănilă, mi se pare o laudă prea mare, pe care nu o merit, eu, unul dintre elevii mediocri pe care i-a avut. Nădăjduiesc însă ca dintre cei pe care i-am modelat ca învățător să se ridice tinerii vrednici ai României de mâine, care să facă cu adevărat fapte ce să fie înscrise în cartea veșnică a neamului.
„Ca să fim noi oameni au fost alţi oameni, şi ca să fie alţi oameni, suntem noi oameni” spunea Nicolae Iorga. Așa că, avem datoria de a ține focul viu: flacăra Credinței, flacăra Culturii, flacăra Românismului…
Citiți noul număr din Ateneu aici:
http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2022_02_net.pdf
Zilele astea am avut mai multe discuții cu diverși părinți pe marginea unor năzdrăvănii de-ale copiilor noștri. De fiecare dată, concluzia era vorba lui Alexandru Mironov: „Copiii au un singur defect: cresc.”
Inevitabil, greșelile și eșecurile lor ne afectează...
Pentru o parte purtăm și noi vina, pentru alta vremurile.
De ne-ar da Dumnezeu înțelepciunea de-ai crește astfel încât să nu greșească și să nu le greșim!
Ionel-Cătălin Diaconu
4 ani în urmă
stiintescu10
Ce vremuri!
https://stiintescu.ro/povesti/sfetnicul-de-la-catedra/
Dar nu ne facem noi bine?! Să vezi atunci!!
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.