Foto
Scandalul Qatargate bubuie și la București
BUSOI,BUSOI...E VAI DE TINE SI DE SLUGOI ...
- Un europarlamentar recunoaște că a fost pe banii arabilor la Doha: Acesta este obiceiul
Scandalul din Parlamentul European, declanșat după arestarea vicepreședintei Eva kaili, care ar fi primit sume mari de bani, ca și mită, din Qatar, ajunge la București.
Europarlamentarul PNL, Cristian Bușoi, recunoiaște că, în 2020, a fost la o o conferință la Doha, pe banii arabilor. Pe de altă aprte, surse politice susțin că mai sunt și alți europarlamentari români, care a r avea legătiură cu scandalul care zguduie PE.
Întrebat de Libertatea dacă nu poate fi îngrijorător pentru cetățeni că aleșii lor beneficiază de deplasări pe banii altor state sau companii și apoi tot ei pot decide în favoarea celor care i-au sponsorizat, europarlamentarul PNL a spus că
„nu cred că e o problemă, pentru că, dacă aș fi avut ceva de decis în legătură cu Qatar, cred că ar fi fost normal să mă abțin.
Dar n-am avut”.
"Am fost în Qatar, dar nu ca membru în grupul de prietenie PE – Qatar. Vreau să fiu clar cu acest lucru. M-au întrebat și cei de la publicația Politico și le-am spus că n-a făcut comisia de prietenie nici o deplasare în Qatar.
Am fost în calitate de europarlamentar. Cum n-a fost o deplasare oficială a Parlamentului, au plătit cei din Qatar. Acesta este obiceiul", a spus Cristian Bu;oi.
Când vicepreședinta Parlamentului European Eva Kaili a fost reținută de poliția belgiană, pentru suspiciuni de corupție inițiată de Qatar, a apărut informația referitoare la calitatea ei de membră în Comisia de Industrie, Cercetare și Energie. Kaili, în comisia prezidată de Bușoi Președintele acestei comisii importante din PE este românul Cristian Bușoi.
Europarlamentar PNL, Cristian Bușoi ocupă trei funcții care au legătură, direct sau indirect, cu interesele guvernului din Qatar:
1---Președintele Comisie de Industrie, Cercetare și Energie a Parlamentului European. (ITRE)
2---Membru supleant în Delegația Parlamentului European pentru relații cu Peninsula Arabică. (DARP)
3---Președinte care a relansat grupul de prietenie parlamentar UE – Qatar.
Bușoi cerea „acorduri pe termen mediu și lung și investiții în Qatar”
În calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), din care făcea parte și Eva Kaili, Cristian Bușoi este direct implicat în discuțiile și dezbaterile pe tema diversificării surselor de gaz pentru statele UE.
Iar una dintre sursele de gaz este Qatar.
Alături de colegii săi din comisia ITRE,
spre exemplu,
Bușoi era informat pe 14 noiembrie 2022, de către oficialii Comisiei Europene, cu privire la strategia UE de a folosi noi furnizori de gaz și despre planurile prin care statele membre au reușit să înlocuiască gazul rusesc cu cel din alte țări, inclusiv Qatar.
„Ura ucrainenilor împotriva rușilor și a evreilor era așa de mare încât dacă o fată ucraineană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau cu forța. Zeci de tinere nesuportând o astfel de umilință au alergat și s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse și spintecate de cei care le violaseră (adică de tații și frații lor) în felul următor: li se băga vârful cuțitului în vagin și erau spintecate așa de jos în sus. Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în Ucraina Socialistă. Adică în mijlocul unui popor care deși trăise 20 de ani în ideea prieteniei între popoare promovată de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste idei și a devenit la fel de primitiv și sălbatic precum oamenii cavernelor.”.
https://www.justitiarul.ro/ucraina-mai-nazista-decat-germania-hitlerista/