Cum ce facem cu ele?
E clar: actuala putere se va caca pe ele.
LEGE nr. 370 din 20 septembrie 2004 cu privire la alegerea președintelui
Articolul 52
(1) Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.
(2) Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și de candidații care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază.
(3) Soluționarea cererii de către Curtea Constituțională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor.
https://www.cotidianul.ro/ce-facem-cu-concluziile-de-la-venetia/
Soros si Macron i-au cerut lui Bolovan ca sa-i dea o functie sorosistului Ciolos...
Bolovan s- conformat.
https://www.cotidianul.ro/iar-s-a-invartit-ciolos-de-o-functie/
Cu cel putin 150%, nu cu 49%. Gazele cu peste 200%.
https://www.libertatea.ro/stiri/scumpiri-enorme-in-romania-comparatie-2020-vs-2025-mancarea-costa-cu-49-mai-mult-gazele-cu-84-economistii-dau-vina-pe-masurile-statului-5233116
Daca iese presedinte, se vor gudura pe langa el...
https://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/simion-persoana-indezirabila-ue-interdictie-tari-992620.html
Cum cine l-a mandatat?
Nu e clar?
Raspuns: SOROS.
https://www.activenews.ro/opinii/Ion-Cristoiu-E-de-acord-Romania-cu-Al-Treilea-Razboi-Mondial-Cine-l-a-mandatat-pe-Ilie-Bolojan-sa-vire-Romania-in-Coalitia-britanica-de-continuare-a-Razboiului-195915
E mana voastra, imbecililor.
Va bateti joc de oameni, ii saraciti si ii aduceti sub pragul saraciei si vreti ca omul de rand sa iasa la pensie in sicriu in timp ce voi va imbogatiti si va imbuibati ca parazitii, niste paraziti ai societatii.
Da da da ,acuma vedem puterea,, ,Banului,, Satana,, cel care are toate lucrurile materiale în grijă, trist foarte trist ,ca de 2023 de ani nu ne-am trezit .