Oamenii sînt mințiți că este criză.Stăpînii lumii mint pentru că au pe cine.La cîtă omenire este pe pămînt și la ce nivel tehnologic s-a ajuns dacă lumea ar fi condusă de oameni bineintenționați ar fi belșug și armonie.Dar ei dezbină,înfricoșează și sărăcesc oamenii asigurîndu-și un trai în siguranță și luxos pe munca mulțimilor.Economiștii,agenții nobilimii negre,apar în public și încearcă să convingă lumea că toate aceste crize nu pot fi evitate.Minciuni!Ele nu sînt naturale ca urmare a unor cataclisme naturale sau terminarea unor resurse,aceste crize sînt artificiale.Pentru asta sînt plătiți economiștii,să le prorocească,să le calculeze,ca prin ele stăpînii lor să se îmbogățească și masele să sărăcească.Se vorbește mult de inflație dar nimeni nu spune că inflația este atunci cînd doi muncesc și mănîncă zece.
Tucker Carlson: Războiul din Ucraina urmărește să schimbe Ordinea Mondială
Invazia Rusiei din 24 februarie 2022 a fost punctul final al unei povești mult mai lungi. Care a început cu o hoție a lui Hillary Clinton.
Un editorial de Tucker Carlson la Fox News pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.
*
Războiul din Ucraina a început exact cu un an în urmă, pe 24 februarie 2022, când trupele ruse au trecut frontiera de est a țării lor.
Însă, în multe privințe, invazia rusă în Ucraina a fost punctul final al unei povești mult mai lungi.
Campania de propagandă menită să îi convingă pe americani să se implice în acest conflict – un conflict care nu are nimic de-a face cu ei sau cu America – a început cu mulți ani înainte.
Să zicem în ziua de 22 iulie 2016. Este data la care WikiLeaks a dat publicității mii de mesaje provenind din serverele Comitetului Național Democrat (CND) de la Washington.
Aceste e-mail-uri dovedeau că șefii Partidului Democrat au falsificat procesul alegerilor primare în favoarea lui Hillary Clinton și în defavoarea candidatului populist rebel de anul acela, Bernie Sanders din Vermont.
După câteva zile, președinta CND, Debbie Wasserman-Schulz, a demisionat.
Scandalul WikiLeaks a explodat în chiar ziua în care Hillary Clinton l-a ales pe Tim Kaine drept candidat pentru funcția de vicepreședinte și a eclipsat convenția de nominalizare care a urmat.
Mai mult, scandalul WikiLeaks amenința să rupă Partidul Democrat în bucăți. Peste 13 milioane de alegători ai lui Bernie Sanders, dintre care mulți tineri, au aflat că procesul de desemnare al candidaților, în care au crezut dintotdeauna, este o escrocherie. Au fost înșelați.
Liderii Democrați au trebuit să acționeze rapid, pentru a deturna blamul de la persoanele lor asupra altcuiva.
Au afirmat că serverele CND au fost piratate de armata rusă. Scopul ar fi fost să îi facă rău lui Hillary Clinton, de a cărei forță și înțelepciune rușii se temeau, și să îl ajute pe Donald Trump, pe care îl controlau.
Asta a fost povestea lor. Washington Post a preluat-o din prima zi, ca și cum ar fi fost adevărată.
Dar nu a existat nici o dovadă că era adevărată. La aproape șapte ani de atunci, nu a apărut nici o probă.
Povestea CND cu serverele a fost o minciună. Dar, ca strategie politică, a funcționat. Rusia era perfectă pentru rolul personajului negativ. O țară albă, creștină, cu o structură socială tradițională. Adică tot ce combătea Partidul Democrat.
Aparatul de politică externă de la Washington a fost încântat să urască din nou Rusia. După 40 de ani de Război Rece, să urăști Rusia era ca mersul pe bicicletă.
Astfel că, la scurt timp, liderii ambelor partide de la Washington s-au înțeles asupra escrocheriei presupusei complicități a lui Trump cu Moscova.
Avea dublul beneficiu de a paraliza administrația Trump, lucru care s-a și întâmplat, și de a justifica expansiunea aparatului de securitate.
Pe măsură ce anii au trecut și retorica s-a inflamat, s-a instalat isteria.
După un timp, oricine avea o opinie diferită – de la aripa dreaptă la socialiștii declarați – putea fi acuzat că lucrează în secret pentru Vladimir Putin.
Mulți au fost acuzați, destui au fost distruși. A fost o vânătoare de vrăjitoare ca la carte, mult mai eficientă decât mccarthysmul.
Dar care, spre deosebire de mccarthysm, nu s-a sfârșit. Rusia a rămas cel mai mare dușman al Americii, deși China a devenit între timp cea mai mare amenințare pentru Statele Unite.
De-a lungul timpului, minciuna pe care Democrații au scornit-o pentru a-și ascunde hoțiile de la alegerile primare din 2016 a ajuns să domine politica externă americană. Și apoi să pună în pericol America însăși.
Generații la rând, bărbații de stat și diplomații au făcut eforturi pentru a împiedica alte mari puteri să se alieze în bloc împotriva Statelor Unite.
Ideea era simplă: ești capabil să te bați cu o țară puternică, dar dacă două țări puternice se unesc, pierzi.
De aceea, Richard Nixon a mers în China: pentru a se asigura că regimul chinez nu se aliază cu regimul rus al lui Brejnev.
Donald Trump a înțeles foarte clar acest lucru.
„Rusia nu va fi niciodată cel mai apropiat aliat al nostru”, a zis el. „Dar dacă vreodată Rusia ajunge aliatul Chinei, avem o mare problemă.”
Combinația de resurse naturale, forță militară și economică, precum și populația, ar face dintr-o alianță ruso-chineză cea mai mare putere din lume.
Statele Unite ar fi detronate rapid. Am ajunge să fim la ordinele altora.
După cum a arătat Trump, nu exista nici un motiv pentru a face din Rusia dușmanul nostru.
Însă, ceea ce părea să fie evident a fost ignorat de oficialii de la Washington. Reacția lor a fost să-i strige lui Trump la unison: „Ține-ți gura, putinistule”.
Și au început să facă tot posibilul pentru a provoca un război cu Rusia. Au reușit.
Însă războiul pe care îl ducem în Ucraina nu este doar împotriva Rusiei, ci și al noului aliat al Rusiei, China.
Ceea ce a prezis Donald Trump s-a produs. Și încă în cel mai grav fel. Dacă războiul din Ucraina continuă, pierdem. Indiferent de deznodământ.
Ordinea Mondială se schimbă sub ochii noștri. Când se va termina, Statele Unite nu vor mai fi în frunte. Este cât se poate de evident pentru tot restul lumii.
E însă fascinant că foarte puțini americani par să priceapă ce se petrece și care sunt consecințele. Dar cum ar putea înțelege? Nimeni din politica sau din presa americană nu le spune adevărul.
Din primele ceasuri de după invazie, americanilor li s-au servit minciuni din ce în ce mai absurde despre Ucraina. Google și Facebook s-au aliat cu administrația Biden pentru a cenzura orice informație factuală care contrazice scenariul oficial.
Ne aflăm în plină distopie.
Primele comentarii ale lui Joe Biden despre război nu au lăsat să se înțeleagă că vom trimite sisteme de arme ultramoderne și consilieri americani în Ucraina.
Nici că vom susține întregul guvern ucrainean și întreg sistemul de pensii din Ucraina cu sute de miliarde de dolari.
Nu. Joe Biden a vorbit doar de sancțiuni, care erau pe gratis. Sancțiunile, a spus el, vor fi suficiente.
Iată o declarație de acum un an:
Președintele Biden, 24 februarie 2022: Armata rusă a declanșat un atac brutal împotriva poporului din Ucraina, fără nici o provocare, fără nici o justificare, fără nici un motiv... Această agresiune nu trebuie să rămână fără răspuns. Dacă ar fi așa, consecințele pentru America ar fi mult mai rele. America se împotrivește agresiunilor. Noi luptăm pentru libertate... Putin este un agresor. Putin a ales războiul și acum el și țara lui vor suporta consecințele. Astăzi, voi autoriza sancțiuni suplimentare puternice.
Sancțiuni puternice. Vor fi de ajuns. În urmă cu un an, dacă vă mai amintiți, scopul era de a împinge forțele ruse înapoi în țara lor. De a anihila invazia. Lucru care a părut rezonabil pentru mulți.
Nu semăna cu începutul celui de-Al Treilea Război Mondial, dar exact asta era. Iar în decembrie, Lindsey Graham (senator Republican) era suficient de încrezător să o spună cu voce tare.
Iată:
Senator Lindsey Graham: Cum se va termina acest război? Când Rusia se va rupe în bucăți și când îl vor lichida pe Putin. În orice altă variantă în afară de asta, războiul va continua să le ceară ucrainenilor să dea Rusiei o parte din țara lor, până când toți aceste morți și aceste distrugeri nu vor avea loc. În cazul unei încetări a focului, Rusia va folosi această oportunitate de a se reînarma și de a ataca din nou. Deci suntem în acest război pentru a-l câștiga, iar singurul mod de a-l câștiga este de a zdrobi armata rusă și de a cere cuiva din Rusia să îl lichideze pe Putin.
Așadar, declară Lindsey Graham cu toată convingerea, vom continua să vărsăm miliarde în Ucraina, până când îl vor „lichida pe Putin”.
Putin știe? Habar n-avem. Nu ni se dă voie să urmărim presa rusă. Și așa americanii au multe informații de digerat.
Dar dacă Putin ar ști că vrem să îl ucidem, nu ar riposta cu armele nucleare? De ce nu ar face-o? Nimeni în Statele Unite nu pare să aibă dreptul să își pună această întrebare. Cu atât mai puțin să vorbească cu voce tare.
În loc de asta, avem dreptul la mai multe lecții despre democrație. Ucraina este o democrație, ni se spune. De aceea suntem alături de Ucraina.
Problema este că e o minciună. Ucraina nu este o democrație. Ucraina este un stat corupt cu un partid unic. Ucraina nu are nici una din libertățile care definesc o guvernare democratică: libertatea de expresie, libertatea presei, libertatea de întrunire, libertatea religioasă.
Ucraina este locul cel mai puțin liber din toată Europa. Probabil că de aceea este locul preferat al lui Joe Biden.
Deci, pentru cei care pricep ce se petrece cu adevărat cu Ucraina, este foarte frustrant să îl tot auzi pe Biden. Este exasperant să fii dăscălit despre democrație de cineva care a luat puterea prin niște alegeri atât de dubioase.
Joe Biden nu s-a bucurat nici măcar o singură zi de sprijinul majorității americanilor în privința războiului din Ucraina.
De fapt, Joe Biden este cu mult mai puțin popular în America decât este Vladimir Putin în Rusia. Și acesta nu este putinism. E purul adevăr. Și spune totul despre legitimitatea prizărită a lui Joe Biden.
Democrație? Haida de! Suntem oameni maturi. Încetați să ne spuneți minciuni!
Așadar, ce urmează în războiul din Ucraina? Ei bine, potrivit bătrânei noastre secretare a Trezoreriei, Janet Yellen, războiul va dura la nesfârșit. La fel ca sprijinul nostru pentru Zelenski.
Janet Yellen: Dați-mi voie să precizez: pentru Statele Unite și aliații săi sprijinul nostru pentru Ucraina va fi unul de durată și necondiționat.
Sprijin necondiționat pentru Ucraina! Sprijin necondiționat pentru o țară despre care majoritatea americanilor nu știu nimic. Nici măcar să o găsească pe hartă.
În afara rudelor foarte apropiate din familie, câtor persoane ați fi gata să le acordați sprijin necondiționat?
Dar țări?
Este curată nebunie.
Însă responsabilii pentru acest dezastru nu gândesc la fel ca majoritatea americanilor. Revista Atlantic a comemorat un an de război prin publicarea unui articol de Tom Nichols.
Nichols este un parazit complet stupid al aparatului de politică externă, care se pare că este luat în serios de alte secături și idioți de la Washington.
Dar articolul este fascinant. El dezvăluie din greșeală, dar în termenii cei mai clari, care este scopul acestui război:
„Ne confruntăm acum cu îndelungata sarcină de a învinge trupele Moscovei și, în cele din urmă, de a construi o lume mai bună.”
Să învingem trupele Moscovei și să construim o lume mai bună!
Ce nu se spune în articol este care e planul pentru a realiza acest lucru. Care e planul pentru a învinge Rusia și pe aliatul său, China, și a construi Utopia? Articolul e sărac în detalii.
Probabil că v-ați simți ceva mai liniștiți dacă ați ști că Tom Nichols și alții ca el de la Washington ar avea un bilanț cu realizări care să sugereze că sunt capabili să facă așa ceva. Un bilanț de competențe și succese.
Nu au. Nichols însuși pare să își petreacă majoritatea vieții sale pe Twitter, certându-se cu alții.
Din câte știm, nu a realizat niciodată nimic. Și nu doar Nichols. Nici unul dintre cei care răspund de mersul războiului.
Strategul șef al lui Biden în Ucraina este Victoria Nuland. Pe care nu ați angaja-o nici măcar să vă organizeze vacanța de primăvară. Nu e capabilă.
Aceleași persoane, în mod evident incompetente, afirmă acum că plănuiesc să construiască o lume mai bună. Foarte bine. Pare să fie ceva ambițios.
Ce ați zice să începeți cu Baltimore, înainte de a trece la schimbarea lumii? Nu ar trebui mai întâi să dregem cel mai mare oraș aș nostru din Maryland?
Sub conducerea unor indivizi ca Tom Nichols sau Victoria Nuland, a unor genii neoliberale, Baltimore s-a prăbușit într-un haos de lumea a treia.
Ca și Irak, Libia, și toate acele țări și locuri pe care acești inși și-au propus să le „reconstruiască”.
Departamentul de Stat ar trebui să mediteze puțin la faptul că, de când diplomații occidentali și ONG-urile progresiste au părăsit țara, Afganistanul a devenit un loc mai sigur.
Sunt mult mai puține crime la Kabul decât în urmă cu 18 luni. Cetățenii din Kabul pot circula pe jos și pot merge să cineze seara fără să fie uciși.
Sigur că situația din Afganistan nu este atât de simplă, dar aceste detalii nu ar trebui ignorate.
Dacă cheltuiești miliarde încercând să faci un loc mai bun, iar lucrurile, dimpotrivă, se înrăutățesc, ești obligat să te întrebi de ce. Poate că greșești. Poate că nu ești atât de puternic și de deștept pe cât te crezi. Poate că e o problemă cu tine.
Dar așa ceva nu li se întâmplă niciodată unor indivizi ca Tom Nichols, Victoria Nuland și, categoric, nu lui Joe Biden.
Cu cât se compromit mai tare, cu atât devin mai plini de ei. Văd fiecare eșec ca pe o dovadă a talentelor lor care sunt mai necesare ca niciodată.
Ce este asta? Ei bine, se cheamă Orgoliu.
Orgoliul este iluzia care îi face pe oameni să se creată dumnezei. Își imaginează că sunt atât de puternici, de înțelepți și de vizionari încât sunt mai presus de toți cei din jur. Și nu sunt.
Orgoliul este o boală mintală. Oamenii ăștia nu sunt sănătoși. Sunt nebuni. Și nimic nu este mai periculos decât această nebunie.
Orgoliul a provocat mai multă suferință decât poliomielita. A cauzat mai multe morți decât variola.
Se pare că acum ne aflăm în mijlocul unei pandemii.

Paul Serb:
Barbarossa 2.0 se amână !
-24 februarie 2022-
Putin nu a lăsat istoria să se repete
La începutul anului 2021, GRU ( serviciul de informații al armatei ruse ) a cules informații privitoare la pregătirile făcute de Ucraina, de a găzdui pe teritoriul său, un corp de armată NATO. Statul Major al armatei ruse a decis să execute manevre militare ample cu dislocarea forțelor sale la granița cu Ucraina și pe teritoriul Belarus. În decembrie, Rusia a primit informații despre definitivarea planurilor NATO de a desfășura 4 mari unități ( 2 brigăzi terestre, 1 brigadă de nave de luptă și o aripă aeriană ) pe teritoriul Ucrainei. Aripa aeriană, avînd posibilitatea de a transporta focoase nucleare.
NATO urma să anunțe această desfășurare de trupe în vara anului 2022, la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU. Cel mai probabil până la sfârșitul anului 2022, NATO ar fi provocat un conflict și ar fi lansat operațiuni militare la scară largă împotriva Rusiei, cu utilizarea armelor nucleare. Rolul cheie în declanșarea acțiunii a fost atribuit conducerii Ucrainei. De ce ? Pentru că timpul de zbor al focoaselor nucleare lansate de la Harkov pînă la Moscova, este de 3 minute.
Pentru a preveni un al treilea război mondial și un atac asupra Rusiei folosind arme nucleare, Vladimir Putin a decis să o ia înaintea inamicului și pe 24 februarie a început operațiunea specială de dezarmare și denazificare a Ucrainei. Astfel planurile Washingtonului s-au prăbușit și Rusia nu poate fi distrusă cu arme nucleare.
Printre documentele capturate de armata rusă în Donbas, se află și o hartă de stat major aprobată de NATO, care indică faptul că Forțele Armate ale Ucrainei, în coordonare cu batalioanele naționaliste se pregăteau să lanseze o operațiune militară în Donbas pe 25 februarie. Deci Rusia a devansat această ofensivă cu o zi. Devansînd planurile Ucrainei și NATO, Putin a salvat de fapt sute de mii de vieți, în primul rând, din republicile RPD și LPR care erau primele la rînd, pentru a primi o lovitură zdrobitoare.
Pe hartă erau stabilite când și de pe ce aliniamente vor fi lansate lovituri de artilerie cu rază lungă, MLRS, aviația ucrainiană, etc. Armata de arme întrunite ucrainiene era compusă din corpurile de armată ( OTG ) „Nord”, „Sud” și „Est”. OTG Nord, acționa în Lugansk, unde Forțele Armate ale Ucrainei împreună cu detașamentele „Sectorului de dreapta”, plănuiau să învăluie prin regiunea Harkov flancul drept al milițiilor din Republica Lugansk și să ocupe zona de la granița cu Rusia. OTG Est trebuia să acționeze împreună cu detașamentele naționaliste „Aidar” înaintînd rapid spre est ca să separe milițiile republicii Donețk de cele ale Lugansk, în aproimativ 3 zile de luptă. OTG Sud ( care a fost încercuit la Mariupol ) avea să acționeze împreună cu regimentul nazist „Azov” pentru a manevra din Mariupol spre est, pe malul mării Azov, cu scopul învăluirii flancului stîng al milițiilor Republicii Donețk și ocupării zonei de graniță cu Rusia. Donețk, Luhansk și alte câteva orașe nu trebuiau capturate în această etapă, ci pur și simplu înconjurate și blocate, înainte de a fi „curățate complet”. Această primă etapă de blocare era planificată să se încheie la 20 martie. De aceea sunt atât de isterici ucrainienii acum. Pentru că erau gata să pună mâna pe întreg teritoriul Donbasului și apoi dintr-o data, totul s-a întors pe dos.
Operațiunea specială a Rusiei a început cu atacarea aerodromurilor și pistelor, au fost distruse posturi de comandă de dirijare a aviației, sisteme de apărare aeriană, stații radar și rachete antiaeriene. Astfel încât a devenit imposibil să aterizeze avioane, elicoptere de luptă, avioane grele de transport cu trupe și arme ale SUA și ale altor țări. Acum NATO intenționează să furnizeze arme și chiar a făcut-o, pe căile terestre de la granița dintre Polonia și Ucraina. Nu mai e așa de grav. Probabil că se vor transforma într-un morman de fier vechi. Pentru că acum lucrurile stau altfel. Să ne imaginăm totuși ce s-ar fi întâmplat dacă Putin nu ar fi dat ordinul de atac la ora 4 dimineața, pe 24 februarie...
( Text preluat de pe site-ul ,,kremll.info" de VV)
Deci Putin a făcut ce trebuia să facă Stalin în 41. Să dea o ,,lovitură preventivă". Pe 21 iunie, cu o zi mai devreme. Sau pe 22,cu o oră înaintea atacului german. Iar azi am fi vorbit despre atacul neprovocat al Uniunii Sovietice împotriva pașnicului Reich German care construia național-socialismul și debita planuri fanteziste de invadare a Uniunii Sovietice .
Oare occidentul cu SUA în frunte ar fi ajutat pașnicului Reich German, apărătorul democrației ,libertății și a valorilor euro-atlantice să lupte impotriva agresiunii neprovocate a Uniunii Sovietice la fel cum
ajută azi Ucraina !?
Folosind desigur aceleași clișee și lozinci propagandistice ☆
Resuscitarea unei victime decapitate...
HA! HA! HA!
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Cred ca acum stie toata lumea de ce Franta, Germania, Polonia, etc. (UE) sustin Ucraina nazista.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Sa nu uităm!
Carol I nu a fost bogat, când a venit in România! Nu a iubit poporul român niciodată!
În 1914, la sfârșitul domniei lui Carol, România avea cel mai mare procent de analfabeți din Europa (85%)
2020 la fel! România locul 1 in Europa la analfabetism. Intenționat nu se face reforma in educație, pentru a le face greu copiiilor sa studieze. Avem nevoie de muncitori, nu de clasa intelectuala sau copii cu educație.
- independența României, de la 1877 - 1878, se datorește lui Ion C. Brătianu și Mihail Kogălniceanu, care l-au obligat pe Carol I să accepte trimiterea Armatei Române în sudul Dunării
- Carol I, ca și comandant al armatelor româno-ruse de la Plevna, n-a participat la lupte, ci a stat în spate, la Poradim, la 7 kilometri în spatele frontului, și a privit de acolo cu ocheanul luptele
- nu Carol I a ridicat România la rangul de regat, în martie 1881, ci același Ion C. Brătianu și anturajul său. Singur s-a proclamat Rege. Nu este regele meu și nu o sa fie niciodată!
- Carol I n-a iubit poporul român, nici România, ci poporul german și Germania. Dovadă: pe 23 septembrie 1914, după ce Consiliul de Coroană a refuzat să implice România în primul război mondial alături de Austro-Ungaria și Germania, el a scris o scrisoare prin care abdică de pe tronul României. Doar faptul că a murit peste câteva zile (27 septembrie/10 octombrie 1914) a făcut ca abdicarea să nu devină efectivă.
Respectiva scrisoare există. Citiți-o!
Identic : Klaus Iohanis nu iubește poporul roman!
- timp de 48 de ani, Carol I și oligarhia politico-financiară și latifundiară (Partidul Conservator + Partidul Național Liberal) au edificat un stat românesc al inegalității sociale frapante: 10% din populația României se bucurau de toate privilegiile și drepturile, iar restul poporului român a fost supus unui rasism social nemaiîntâlnit în istorie.
Țăranii nu aveau nicio valoare. Identic ca în 2022!
- Legile Tocmelilor Agricole, în multiplele lor variante, de la 1866 la 1892, au legiferat pentru țăranul român munca forțată pe domeniul boieresc, bătaia sistematică, abuzuri infinite ale tuturor autorităților, sărăcia și batjocura
- în 48 de ani de domnie a lui Carol I, România a fost zguduită de zeci, sute de răscoale țărănești între care două majore, naționale: 1888 și 1907.
- în timpul domniei lui Carol I, țăranii, așa cum probează mii de documente istorice, au fost transformați în ROBI ai statului oligarhic condus de Carol I; orice autoritate, de la notari, secretari, primari, prefecți, subprefecți, la jandarmi, miniștri, Justiție, i-au tratat nu ca pe cetățeni liberi, ci ca pe animale înlănțuite
- la 1907, când săracii pământului românesc, adică țăranii, au declanșat o revoltă unică în Europa acelui timp, Carol I, ca și șef al Armatei, în înțelegere cu oligarhia, a pus întreaga Armată Română pe picior de război (140.000 de oameni) și a „pacificat” satele țării cu pușca și tunul.
Rezultatul, așa cum a declarat Carol I unui ziarist francez, a fost uciderea a câtorva mii de țărani români. După ce măcelul s-a oprit, Carol I a dat un ordin către armată prin care o felicita că și-a făcut datoria și a salvat „țara”!
“ Ne luăm țara inapoi “ după ce o dezbini și îi batjocorești?
- Carol I a avut câteva calități precum munca, simțul datoriei, onestitatea, depășite însă de o aroganță incredibilă, îngâmfare, lăcomie inimaginabilă de bani și dispreț față de oameni
- spre exemplu: zeci de ani, el a salutat miniștrii guvernelor României întinzându-le un singur deget de la mâna dreaptă, mai puțin lui Ion C. Brătianu, Titu Maiorescu, P. P. Carp și Mihail Kogălniceanu
- dacă în cei 48 de ani s-au construit căi ferate, drumuri, porturi, poduri, clădiri publice, nu se datorează lui Carol I, ci minților deștepte ale Neamului și muncii anonime a poporului român.
- Carol I, în 48 de ani, a dovedit o lăcomie patologică de bani, a primit în folosință, la 1884,12 mari moșii ale statului român , a fost acționar la zeci de întreprinderi, a intermediat afacerea Strousberg intervenind în favoarea unor prieteni germani pentru a se construi calea ferată Roman - Ploiești - Vîrciorova, afacere în urma căreia Statul Român a pierdut zeci de milioane de lei, a fost proprietarul, prin interpuși, a două bănci la Dusseldorf, ajungând, la 1914, unul dintre cei mai bogați regi din lume. Bogăția o datorează muncii poporului român și jafului pe care el și oligarhia l-au efectuat cu legea în mână, și nu vreunei moșteniri familiale. De altfel, familia lui era calică.
Concluzie: în cei 48 de ani de guvernare despotică, arbitrară și nici într-un caz constituțională, Carol I a probat răceală de gheață față de soarta poporului român, egoism maladiv, lăcomie de bani deșănțată și mari defecte.
Carol I l-a prigonit și atacat pe Mihai Eminescu, deoarece acesta îl demasca în pamfletele și articolele sale.
Nu i-a permis lui Alexandru Ioan Cuza să revină în țară nici măcar în vizită, ba nici măcar când Domnul Unirii a cerut să-l lase să vină în țară...
A ordonat poliției să tragă în studenții români care manifestau strigând "Vrem Ardealul" cerând intrarea regatului României în război pentru eliberarea Ardealului.
Nu va mai alegeți nemți sau francezi,ca și conducători, pentru ca aceștia nu iubesc poporul român. Vă faceți robi, voi și copiii vostri, așa cum suntem de ca 200 de ani.
Eu trebuie sa văd statuile lui Carol I, peste tot, in timp ce ale eroilor noștri sunt puse la periferiile orașului.
Propaganda de al ridica pe Carol I, este făcută să credeți că trebuie sa fim sub o colonie. Tot ce este străin este bun, numai românii sunt corupți și hoți.
Gică Manole, istoric român.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gic%C4%83_Manole
Istoria se repetă: Fanarioții și ciocoii, umilesc iobagii!
Nihil Sine Deo

Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Si uite asa se spala miliarde de dolari si euro...
Valter Cojman
3 ani în urmă
2022-11-17_02-05-12
Democratia din Ucraina si cum sunt respectate drepturile omului in Ucraina:
Valter Cojman
3 ani în urmă
8ce04e8fa3b765b3118c93c76a27b654
Valentin Roman
28 martie
·
IPOCRIZIE DUSĂ LA EXTREM !
Zelensky, în cadrul ultimelor interviuri date, dorește un acord cu România privind...”protejarea limbii române în Ucraina”. Băi, pe bune ??! Ei, păi dacă până acum m-am abținut să zic ceva despre acest individ, treaba asta îmi dă un motiv să nu mai tac. Hai să o luăm, așa cum v-am obișnuit, în mod logic, pe puncte:
1. Același Zelensky, înainte de a se declanșa invazia rușilor, susținea sus și tare că nu există români în Ucraina, ci doar ”moldoveni”, în contextul în care minoritatea româneasca din Ucraina numără peste 500.000 suflete.
Mai mult, tot el suținea că, anterior alipirii Bucovinei de Nord, Buceagului, Herței și Maramureșului istoric la Ucraina, aceste teritorii erau ocupate in mod abuziv de România.
Tot Zelenski, așa cum au procedat și liderii Ucrainei anteriori lui, a avut grijă ca românii din Ucraina să nu aiba dreptul de a studia limba maternă și nici de a se manifesta cultural, etnic etc.
Motivul pentru care el cere acum un acord cu România este acela de a primi garanții de securitate după terminarea conflictului cu Rusia. Ca atare, în loc să fi recunoscut minoritatea româneasca anterior conflictului, ca un bun vecin, în loc să fi garantat dreptul acesteia la manifestare si educație, așa cum face România cu minoritățile sale, el folosește abia acum acest motiv, ca și șantaj, pentru un ”acord” cu România.
România nu ar trebui să accepte niciun acord în acest sens, CI SĂ IMPUNĂ lui Zelensky respectarea limbii române si a minorității românești din Ucraina și apoi mai vedem noi dacă oferim ceva în schimb sau nu. România deja recunoaște demult existența minorității ucrainene, ca atare Ucraina trebuie să recunoască minoritatea românească din Ucraina. Punct și fără alte angajamente în plus. Acord pentru ce altceva?
Dacă nu venea războiul peste tine,Zelensky, nu ai fi recunoscut în veci că există români în Ucraina. Fie și numai pentru asta și tot faci dovada ipocriziei. România a dat deja dovada bunei vecinătăți și a bunului-simt prin modul în care ajută refugiații.
2. Motivul pentru care Zelensky a devenit brusc ”grijuliu” cu românii din Ucraina și a început ”să-i pese” de limba română este acela că a devenit conștient că Ucraina nu va intra în NATO (încă un lucru pe care l-am afirmat din prima zi a conflictului), ca atare caută garanții de securitate de la vecini, pentru viitor. Adică România și vecinii ar trebui să apere Ucraina militar în schimbul recunoașterii faptului de către Kiev că în Ucraina exista români, unguri, polonezi. PATETIC ! Păi ce, noi am impus Ungariei, de pildă, să ne dea garanții militare ca să recunoaștem că există maghiari în România ?! Dacă erai un bun strateg, Zelensky,ai fi știut de la început că Ucraina nu va intra în NATO
Mai pe scurt, propunerea lui Zlensky ar suna așa: ”băi, România, uite, eu voi recunoaște că există de-ai voștri prin Ucraina și le voi da voie să vorbească în limba lor prin satele lor, dar dacă e să ne mai atace rușii iar pe viitor, atunci tu, România, în schimbul la favorul ăsta, va trebui să vii să aperi Ucraina și să mori pentru ea, dacă va fi nevoie”.
3. Același Zelensky, care știa de prezența trupelor rusești la granița cu Belarus încă dinainte cu vreo 2 luni să treacă rușii în Ucraina, nu a mișcat un deget pentru a întări acea frontieră, pentru că s-a bazat pe faptul că, dacă rușii intră în Ucraina, țara sa va fi primită în regim de Urgență în UE și NATO, iar cele două entități vor interveni militar. Ei, uite, ”surpriză totală”, asta nu s-a întâmplat (așa cum am zis încă de la începutul războiului). Și e normal și bine că nu s-a întâmplat, având în vedere că statele membre UE și/sau NATO trec prin ani întregi de proceduri și etape pre-aderare.
4. Ucraina anunță iji de mii de soldați ruși uciși, iji de mii de tancuri, avioane, elicoptere, transportoare blindate și toate cele distruse. La fel anunță cum rușii ucid mii de civili, fără a specifica și pierderile Ucrainei în plan militar...ci doar civili. Dar întrebarea este...cine verifică aceste informații? De unde știm că ele sunt reale parțial sau total? Dinspre partea ruseasca informația este cenzurată, iar estimări neutre de la fața locului nu avem. Așadar singura sursă de informare este Zelensky...El declară ce vrea.
5. Același Zelensky, de vreo 3 zile, declară că este dispus să discute cu Rusia varianta neutralității Ucrainei pe viitor. Adică fix ce spuneam eu că va reprezenta finalul războiului încă de când a început el. Rusia va rămâne cu Donbas, Lugansk și Crimeea, iar Ucraina nu va intra în Nato. Și atunci pentru ce atâta distrugere, morți, râniți și refugiați?
6. Toate companiile străine care și-au suspendat activitățile le vor relua imediat după încetarea luptelor, iar toate țările care au impus sancțiuni Rusiei le vor ridica imediat după încetarea luptelor. (și asta am spus-o încă de la începutul conflictului, iar viitorul îmi va da dreptate). Și atunci, repet, pentru ce atâta distrugere, morți, răniți și refugiați?
Concluzie 1: Prieteniile și alianțele ți le faci pe timp de pace, nu când ești în rahat. Nu merge cu aroganță, iar când dai cu capul de pragul de sus să-ți amintești că ai vecini, de la care, culmea tupeului, ai de cerut fără să oferi ceva. Asta cu protejarea limbii române trebuia făcută demult, nea Zelensky, nu acum. Dar probabil că dobitocii care conduc acum România vor accepta acel acord. Asta până se va redresa Ucraina, după care iar adio drepturi ale românilor de acolo.
Concluzie 2: GÂNDIȚI ! Iar pentru ăia cu ”ești putinist, pro-rus” etc. vă transmit mesajul că bateți câmpii. Sunt doar realist !
P.S.: Tot gândul bun pentru victimele nevinovate din Ucraina prinse în jocul păpușarilor...Cât despre Zelensky, cel mai probabil va rămâne în istorie doar ca un actor distribuit într-un rol pe pile...
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Adevarat: intre 2017 si 2019 a fost mai bine.
Dupa aia a venit PNL, USR si UDMR.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
2022-11-16_15-14-00
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
2022-11-16_14-09-58
Ce spuneam eu acum vreo 13 ore, spun astia de la NATO acum...
Bineinteles, Zelenski, continua sa minta cu ardoare si patima, asa cum o face de 9 luni.
Ma gandesc: oare cat de idioti pot fii cei care il cred?
Valter Cojman
3 ani în urmă
2022-11-16_14-10-31

2022-11-16_09-34-46
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
2022-11-16_09-34-02
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
2022-11-16_09-23-48
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Radu Zlati:
Două rachete au căzut într-un sat din Polonia. Desigur Polonia a cerut deja activarea pactului NATO, pentru un răspuns colectiv împotriva Rusiei.
Există, însă, o problemuță.
Din fotografiile publicate de presa poloneză, fragmentele găsite la locul impactului indică faptul că rachetele erau de fapt rachete AA ucrainene, de tip S300.
Dar desigur asta nu are importanță. Slava!
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.