Ma intreb: Oare de ce SUA si UE nu au sanctionat batalionul nazist Azov care, timp de 8 ani, au comis zeci de mii de crime in Donbas? Pentru ca cei ucisi erau de etnie rusa?
DACA AS CONDUCE TARA, AS ANULA TOATE CONTRACTELE CU FIRMELE AUSTRIECE, le-as anula licentele de functionare pe teritoriul Romaniei si, apoi, as nationaliza acele afaceri, as inchide ambasada si consulatele din Austria, as taxa orice marfa austriaca care intra in tara cu 200% din valoarea ei la care as adauga si cereri de penalizare a Austiei din punct de vedere politic in PE.
Oamenii sînt mințiți că este criză.Stăpînii lumii mint pentru că au pe cine.La cîtă omenire este pe pămînt și la ce nivel tehnologic s-a ajuns dacă lumea ar fi condusă de oameni bineintenționați ar fi belșug și armonie.Dar ei dezbină,înfricoșează și sărăcesc oamenii asigurîndu-și un trai în siguranță și luxos pe munca mulțimilor.Economiștii,agenții nobilimii negre,apar în public și încearcă să convingă lumea că toate aceste crize nu pot fi evitate.Minciuni!Ele nu sînt naturale ca urmare a unor cataclisme naturale sau terminarea unor resurse,aceste crize sînt artificiale.Pentru asta sînt plătiți economiștii,să le prorocească,să le calculeze,ca prin ele stăpînii lor să se îmbogățească și masele să sărăcească.Se vorbește mult de inflație dar nimeni nu spune că inflația este atunci cînd doi muncesc și mănîncă zece.
Tucker Carlson: Războiul din Ucraina urmărește să schimbe Ordinea Mondială
Invazia Rusiei din 24 februarie 2022 a fost punctul final al unei povești mult mai lungi. Care a început cu o hoție a lui Hillary Clinton.
Un editorial de Tucker Carlson la Fox News pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.
*
Războiul din Ucraina a început exact cu un an în urmă, pe 24 februarie 2022, când trupele ruse au trecut frontiera de est a țării lor.
Însă, în multe privințe, invazia rusă în Ucraina a fost punctul final al unei povești mult mai lungi.
Campania de propagandă menită să îi convingă pe americani să se implice în acest conflict – un conflict care nu are nimic de-a face cu ei sau cu America – a început cu mulți ani înainte.
Să zicem în ziua de 22 iulie 2016. Este data la care WikiLeaks a dat publicității mii de mesaje provenind din serverele Comitetului Național Democrat (CND) de la Washington.
Aceste e-mail-uri dovedeau că șefii Partidului Democrat au falsificat procesul alegerilor primare în favoarea lui Hillary Clinton și în defavoarea candidatului populist rebel de anul acela, Bernie Sanders din Vermont.
După câteva zile, președinta CND, Debbie Wasserman-Schulz, a demisionat.
Scandalul WikiLeaks a explodat în chiar ziua în care Hillary Clinton l-a ales pe Tim Kaine drept candidat pentru funcția de vicepreședinte și a eclipsat convenția de nominalizare care a urmat.
Mai mult, scandalul WikiLeaks amenința să rupă Partidul Democrat în bucăți. Peste 13 milioane de alegători ai lui Bernie Sanders, dintre care mulți tineri, au aflat că procesul de desemnare al candidaților, în care au crezut dintotdeauna, este o escrocherie. Au fost înșelați.
Liderii Democrați au trebuit să acționeze rapid, pentru a deturna blamul de la persoanele lor asupra altcuiva.
Au afirmat că serverele CND au fost piratate de armata rusă. Scopul ar fi fost să îi facă rău lui Hillary Clinton, de a cărei forță și înțelepciune rușii se temeau, și să îl ajute pe Donald Trump, pe care îl controlau.
Asta a fost povestea lor. Washington Post a preluat-o din prima zi, ca și cum ar fi fost adevărată.
Dar nu a existat nici o dovadă că era adevărată. La aproape șapte ani de atunci, nu a apărut nici o probă.
Povestea CND cu serverele a fost o minciună. Dar, ca strategie politică, a funcționat. Rusia era perfectă pentru rolul personajului negativ. O țară albă, creștină, cu o structură socială tradițională. Adică tot ce combătea Partidul Democrat.
Aparatul de politică externă de la Washington a fost încântat să urască din nou Rusia. După 40 de ani de Război Rece, să urăști Rusia era ca mersul pe bicicletă.
Astfel că, la scurt timp, liderii ambelor partide de la Washington s-au înțeles asupra escrocheriei presupusei complicități a lui Trump cu Moscova.
Avea dublul beneficiu de a paraliza administrația Trump, lucru care s-a și întâmplat, și de a justifica expansiunea aparatului de securitate.
Pe măsură ce anii au trecut și retorica s-a inflamat, s-a instalat isteria.
După un timp, oricine avea o opinie diferită – de la aripa dreaptă la socialiștii declarați – putea fi acuzat că lucrează în secret pentru Vladimir Putin.
Mulți au fost acuzați, destui au fost distruși. A fost o vânătoare de vrăjitoare ca la carte, mult mai eficientă decât mccarthysmul.
Dar care, spre deosebire de mccarthysm, nu s-a sfârșit. Rusia a rămas cel mai mare dușman al Americii, deși China a devenit între timp cea mai mare amenințare pentru Statele Unite.
De-a lungul timpului, minciuna pe care Democrații au scornit-o pentru a-și ascunde hoțiile de la alegerile primare din 2016 a ajuns să domine politica externă americană. Și apoi să pună în pericol America însăși.
Generații la rând, bărbații de stat și diplomații au făcut eforturi pentru a împiedica alte mari puteri să se alieze în bloc împotriva Statelor Unite.
Ideea era simplă: ești capabil să te bați cu o țară puternică, dar dacă două țări puternice se unesc, pierzi.
De aceea, Richard Nixon a mers în China: pentru a se asigura că regimul chinez nu se aliază cu regimul rus al lui Brejnev.
Donald Trump a înțeles foarte clar acest lucru.
„Rusia nu va fi niciodată cel mai apropiat aliat al nostru”, a zis el. „Dar dacă vreodată Rusia ajunge aliatul Chinei, avem o mare problemă.”
Combinația de resurse naturale, forță militară și economică, precum și populația, ar face dintr-o alianță ruso-chineză cea mai mare putere din lume.
Statele Unite ar fi detronate rapid. Am ajunge să fim la ordinele altora.
După cum a arătat Trump, nu exista nici un motiv pentru a face din Rusia dușmanul nostru.
Însă, ceea ce părea să fie evident a fost ignorat de oficialii de la Washington. Reacția lor a fost să-i strige lui Trump la unison: „Ține-ți gura, putinistule”.
Și au început să facă tot posibilul pentru a provoca un război cu Rusia. Au reușit.
Însă războiul pe care îl ducem în Ucraina nu este doar împotriva Rusiei, ci și al noului aliat al Rusiei, China.
Ceea ce a prezis Donald Trump s-a produs. Și încă în cel mai grav fel. Dacă războiul din Ucraina continuă, pierdem. Indiferent de deznodământ.
Ordinea Mondială se schimbă sub ochii noștri. Când se va termina, Statele Unite nu vor mai fi în frunte. Este cât se poate de evident pentru tot restul lumii.
E însă fascinant că foarte puțini americani par să priceapă ce se petrece și care sunt consecințele. Dar cum ar putea înțelege? Nimeni din politica sau din presa americană nu le spune adevărul.
Din primele ceasuri de după invazie, americanilor li s-au servit minciuni din ce în ce mai absurde despre Ucraina. Google și Facebook s-au aliat cu administrația Biden pentru a cenzura orice informație factuală care contrazice scenariul oficial.
Ne aflăm în plină distopie.
Primele comentarii ale lui Joe Biden despre război nu au lăsat să se înțeleagă că vom trimite sisteme de arme ultramoderne și consilieri americani în Ucraina.
Nici că vom susține întregul guvern ucrainean și întreg sistemul de pensii din Ucraina cu sute de miliarde de dolari.
Nu. Joe Biden a vorbit doar de sancțiuni, care erau pe gratis. Sancțiunile, a spus el, vor fi suficiente.
Iată o declarație de acum un an:
Președintele Biden, 24 februarie 2022: Armata rusă a declanșat un atac brutal împotriva poporului din Ucraina, fără nici o provocare, fără nici o justificare, fără nici un motiv... Această agresiune nu trebuie să rămână fără răspuns. Dacă ar fi așa, consecințele pentru America ar fi mult mai rele. America se împotrivește agresiunilor. Noi luptăm pentru libertate... Putin este un agresor. Putin a ales războiul și acum el și țara lui vor suporta consecințele. Astăzi, voi autoriza sancțiuni suplimentare puternice.
Sancțiuni puternice. Vor fi de ajuns. În urmă cu un an, dacă vă mai amintiți, scopul era de a împinge forțele ruse înapoi în țara lor. De a anihila invazia. Lucru care a părut rezonabil pentru mulți.
Nu semăna cu începutul celui de-Al Treilea Război Mondial, dar exact asta era. Iar în decembrie, Lindsey Graham (senator Republican) era suficient de încrezător să o spună cu voce tare.
Iată:
Senator Lindsey Graham: Cum se va termina acest război? Când Rusia se va rupe în bucăți și când îl vor lichida pe Putin. În orice altă variantă în afară de asta, războiul va continua să le ceară ucrainenilor să dea Rusiei o parte din țara lor, până când toți aceste morți și aceste distrugeri nu vor avea loc. În cazul unei încetări a focului, Rusia va folosi această oportunitate de a se reînarma și de a ataca din nou. Deci suntem în acest război pentru a-l câștiga, iar singurul mod de a-l câștiga este de a zdrobi armata rusă și de a cere cuiva din Rusia să îl lichideze pe Putin.
Așadar, declară Lindsey Graham cu toată convingerea, vom continua să vărsăm miliarde în Ucraina, până când îl vor „lichida pe Putin”.
Putin știe? Habar n-avem. Nu ni se dă voie să urmărim presa rusă. Și așa americanii au multe informații de digerat.
Dar dacă Putin ar ști că vrem să îl ucidem, nu ar riposta cu armele nucleare? De ce nu ar face-o? Nimeni în Statele Unite nu pare să aibă dreptul să își pună această întrebare. Cu atât mai puțin să vorbească cu voce tare.
În loc de asta, avem dreptul la mai multe lecții despre democrație. Ucraina este o democrație, ni se spune. De aceea suntem alături de Ucraina.
Problema este că e o minciună. Ucraina nu este o democrație. Ucraina este un stat corupt cu un partid unic. Ucraina nu are nici una din libertățile care definesc o guvernare democratică: libertatea de expresie, libertatea presei, libertatea de întrunire, libertatea religioasă.
Ucraina este locul cel mai puțin liber din toată Europa. Probabil că de aceea este locul preferat al lui Joe Biden.
Deci, pentru cei care pricep ce se petrece cu adevărat cu Ucraina, este foarte frustrant să îl tot auzi pe Biden. Este exasperant să fii dăscălit despre democrație de cineva care a luat puterea prin niște alegeri atât de dubioase.
Joe Biden nu s-a bucurat nici măcar o singură zi de sprijinul majorității americanilor în privința războiului din Ucraina.
De fapt, Joe Biden este cu mult mai puțin popular în America decât este Vladimir Putin în Rusia. Și acesta nu este putinism. E purul adevăr. Și spune totul despre legitimitatea prizărită a lui Joe Biden.
Democrație? Haida de! Suntem oameni maturi. Încetați să ne spuneți minciuni!
Așadar, ce urmează în războiul din Ucraina? Ei bine, potrivit bătrânei noastre secretare a Trezoreriei, Janet Yellen, războiul va dura la nesfârșit. La fel ca sprijinul nostru pentru Zelenski.
Janet Yellen: Dați-mi voie să precizez: pentru Statele Unite și aliații săi sprijinul nostru pentru Ucraina va fi unul de durată și necondiționat.
Sprijin necondiționat pentru Ucraina! Sprijin necondiționat pentru o țară despre care majoritatea americanilor nu știu nimic. Nici măcar să o găsească pe hartă.
În afara rudelor foarte apropiate din familie, câtor persoane ați fi gata să le acordați sprijin necondiționat?
Dar țări?
Este curată nebunie.
Însă responsabilii pentru acest dezastru nu gândesc la fel ca majoritatea americanilor. Revista Atlantic a comemorat un an de război prin publicarea unui articol de Tom Nichols.
Nichols este un parazit complet stupid al aparatului de politică externă, care se pare că este luat în serios de alte secături și idioți de la Washington.
Dar articolul este fascinant. El dezvăluie din greșeală, dar în termenii cei mai clari, care este scopul acestui război:
„Ne confruntăm acum cu îndelungata sarcină de a învinge trupele Moscovei și, în cele din urmă, de a construi o lume mai bună.”
Să învingem trupele Moscovei și să construim o lume mai bună!
Ce nu se spune în articol este care e planul pentru a realiza acest lucru. Care e planul pentru a învinge Rusia și pe aliatul său, China, și a construi Utopia? Articolul e sărac în detalii.
Probabil că v-ați simți ceva mai liniștiți dacă ați ști că Tom Nichols și alții ca el de la Washington ar avea un bilanț cu realizări care să sugereze că sunt capabili să facă așa ceva. Un bilanț de competențe și succese.
Nu au. Nichols însuși pare să își petreacă majoritatea vieții sale pe Twitter, certându-se cu alții.
Din câte știm, nu a realizat niciodată nimic. Și nu doar Nichols. Nici unul dintre cei care răspund de mersul războiului.
Strategul șef al lui Biden în Ucraina este Victoria Nuland. Pe care nu ați angaja-o nici măcar să vă organizeze vacanța de primăvară. Nu e capabilă.
Aceleași persoane, în mod evident incompetente, afirmă acum că plănuiesc să construiască o lume mai bună. Foarte bine. Pare să fie ceva ambițios.
Ce ați zice să începeți cu Baltimore, înainte de a trece la schimbarea lumii? Nu ar trebui mai întâi să dregem cel mai mare oraș aș nostru din Maryland?
Sub conducerea unor indivizi ca Tom Nichols sau Victoria Nuland, a unor genii neoliberale, Baltimore s-a prăbușit într-un haos de lumea a treia.
Ca și Irak, Libia, și toate acele țări și locuri pe care acești inși și-au propus să le „reconstruiască”.
Departamentul de Stat ar trebui să mediteze puțin la faptul că, de când diplomații occidentali și ONG-urile progresiste au părăsit țara, Afganistanul a devenit un loc mai sigur.
Sunt mult mai puține crime la Kabul decât în urmă cu 18 luni. Cetățenii din Kabul pot circula pe jos și pot merge să cineze seara fără să fie uciși.
Sigur că situația din Afganistan nu este atât de simplă, dar aceste detalii nu ar trebui ignorate.
Dacă cheltuiești miliarde încercând să faci un loc mai bun, iar lucrurile, dimpotrivă, se înrăutățesc, ești obligat să te întrebi de ce. Poate că greșești. Poate că nu ești atât de puternic și de deștept pe cât te crezi. Poate că e o problemă cu tine.
Dar așa ceva nu li se întâmplă niciodată unor indivizi ca Tom Nichols, Victoria Nuland și, categoric, nu lui Joe Biden.
Cu cât se compromit mai tare, cu atât devin mai plini de ei. Văd fiecare eșec ca pe o dovadă a talentelor lor care sunt mai necesare ca niciodată.
Ce este asta? Ei bine, se cheamă Orgoliu.
Orgoliul este iluzia care îi face pe oameni să se creată dumnezei. Își imaginează că sunt atât de puternici, de înțelepți și de vizionari încât sunt mai presus de toți cei din jur. Și nu sunt.
Orgoliul este o boală mintală. Oamenii ăștia nu sunt sănătoși. Sunt nebuni. Și nimic nu este mai periculos decât această nebunie.
Orgoliul a provocat mai multă suferință decât poliomielita. A cauzat mai multe morți decât variola.
Se pare că acum ne aflăm în mijlocul unei pandemii.

De ce are SUA neapărat nevoie de un
război cu Rusia?
Nu există bătălie pentru Ucraina. Există un război al SUA împotriva Rusiei.
Războiul împotriva Rusiei este un război împotriva Europei.
De ce duc Statele Unite acest război?
Din dragoste pentru democrație și drepturile omului?
Din cauza preocupării altruiste pentru viitorul Europei și al lumii?
Pentru a răspândi pacea și prosperitatea pe tot globul ?
Răspunsul este dezgustător de cinic. Din cauza celor 17 trilioane de dolari pe care îi datorează lumii, din cauza comerțului de 500 de miliarde de dolari dintre Rusia și Europa pe care vor să le fure, pentru a păstra dolarul ca monedă mondială, pentru că yuanul a venit din Est și nu e bine, iar țările BRICS tocmai și-au înființat propria bancă și propriul fond valutar.
Ia să vedem ce ne spune Paul Christie, director executiv al Institutului pentru Perspective Globale de la Universitatea Columbia și, mai ales, un angajat al Agenției Naționale de Securitate (NSA).
Cum arată cele 17 trilioane $?
Iată: „17.000.000.000.000 (1 trilion echivalează cu o mie de miliarde). Datoria SUA crește cu 3,5 miliarde de dolari pe zi. Fiecare american datorează personal 148.000 de dolari statelor creditoare.
Cei mai mari creditori ai SUA sunt:
1. China (2 trilioane USD)
2. Japonia (1,14 trilioane USD)
3. Brazilia (256,4 miliarde USD)
4. Taiwan (185,8 miliarde USD)
5. Elveția (178, 2 miliarde USD)
6. Belgia (167,7 miliarde USD)
7. Marea Britanie (156,9 miliarde USD)
8. Luxemburg (146,8 miliarde USD)
9. Rusia (131,6 miliarde USD)
10. Hong Kong (120 miliarde USD).
Pentru ca Statele Unite să facă față datoriilor, a explicat Paul Christie, a trebuit să organizeze cataclisme care să nu aibă consecințe devastatoare pentru Statele Unite (consecințele sunt întotdeauna pentru alții, doar pentru europeni, de preferință ruși), fără a scădea standardul propriei populații, adică totul pe cheltuiala altcuiva și a întregii lumi, adică fiecare țară să participe la rezolvarea dificultăților financiare ale Americii.
Acum că nenea Paul Christie ne-a lămurit, să descriem obiectivele Statelor Unite:
?Să provoace o ruptură ireparabilă între Europa și Rusia, să creeze un haos gestionabil în Ucraina pentru a opri resursele energetice ale Rusiei și ca Europa să fiarbă de indignare împotriva Rusiei, să fiarbă până dă în clocot și atunci ea însăși va provoca o ruptură ireversibilă a relațiilor cu Rusia. Apoi Europa va fi obligată să se reorienteze către aprovizionarea cu energie din SUA.
Și atunci să vezi….
…cum Statele Unite, cu gazele lor de șist, vor fi din nou în rolul de binefăcător al Europei, dotați cu un fel de baghetă magică energetică. Asta va duce la investiții uriașe în producția americană de gaze de șist, la crearea unei infrastructuri puternice pentru procesarea și livrarea acestuia în Europa.
Iar bătrâna doamnă, rămasă fără gaz rusesc, nu va comenta, ceea ce va permite Statelor Unite să-și elimine rapid problemele financiare.
Astfel, „binefăcătorul” va câștiga, iar Europa „favorizată” va plăti de două ori sau de trei ori mai scump gazul de șist american, iar de consolare, va sărbători și va cânta fericită pentru eliberarea de opresiunea energetică rusească, de cizme, de budyonka și de vatniki.
Cele mai mari zăcăminte de gaze de șist sunt în Lugansk și Slaviansk. În Slaviansk, pe același tărâm în care a fost înmormântat băiatul de 12 ani, împușcat pe data de 9 mai, de neonaziști pentru că avea panglica cu Sfântul Gheorghe și deci era separatist. Un preț nesemnificativ pentru dominația șistului…Nu ?
Să preia piața europeană, obligându-i pe europeni să-și lege interesul economic de furnizarea de energie americană.
De fapt, (atenție!) vorbim despre ,,cele două economii care se vor contopi literalmente într-una singură”. Nu este vorba de contopire, ci de înghițire. ?
Trebuie (obligatoriu!) ca cele 500 de miliarde de dolari, cifra de afaceri comerciale dintre Europa și Rusia, să devină cifra de afaceri comerciale dintre Europa și America.
Pentru a intimida Europa, pentru a insufla în europeni o groază teribilă de „pericolul și agresiunea rusă”, pentru a inunda Europa în fiecare secundă cu minciuni despre „atrocitățile rusești”, despre „venirea hoardelor de tancuri rusești”, despre ,,armata navelor de război rusești”, folosește manipularea în toate modalitățile, trebuie să țină Europa în isterie până leșină, iar Rusia să fie provocată să escaladeze conflicte, exemplu cel din Ucraina.
Și „să se înfioare europenii de posibila invazie rusă”!
Cu cât apar mai multe neînțelegeri între Rusia și Europa, cu atât mai mult planurile SUA vor fi realizate în curând.
Și uite cum în acest fel America „va păstra pacea pe planetă și va da cel mai puternic impuls posibil progresului” (american, desigur). Bine, și Europa va ,,câștiga” ceva: renunțând la livrările rusești, Europa și-ar păstra titlul de apărător al valorilor europene, al drepturilor omului și ar ajuta Statele Unite să-și rezolve problema datoriei.
Prezidentul Vladimir Vladimirovich Putin a numit odată Statele Unite „parazit mondial”. După cum vedem noi, e cam așa:
„Ne dorim foarte mult să returnăm banii pe care vi-i datorăm, abia așteptăm să-i luăm, dar în felul nostru. Vom organiza „revoluții de culoare”, „primăveri arabe” și „lovituri maidan”; vom pune stăpânire în felul cel mai democratic pe pământurile, apele și pădurile voastre, petrolul, gazele, aurul, diamantele și ce mai aveți pe acolo (pentru că trebuie să trăim, nu?); vă vom distruge industria, armata, cultura, istoria, memoria și spiritualitatea în cel mai civilizat și valoros mod; vă vom jefui și jefuim în cel mai nobil și precis mod, până la os. Totuși, dacă aveți îndrăzneala să nu vă supuneți, vă vom extermina, incinera și bombarda în cel mai uman și pașnic mod, vă vom supune în stil euro-atlantic și vom organiza un masacru teribil. Și, desigur, nu vă vom returna nimic pentru că nu avem astfel de intenții, dar vă vom lua totul drept recompensă.”
Valter Cojman
4 ani în urmă
Foto
Eu cred ca este adevarat...
Civilii cu bandaje albe aratau rusilor ca sunt de partea lor.
In Bucha, majoritatea „cadavrelor” de pe strada, aveau banda alba pe brat sau erau legati de maini, la spate, cu banda alba...
Asa ca eu cred ca acei oameni, daca erau morti, au fost executati de trupele ucrainene pentru ca au fraternizat cu rusii si, apoi, au dat vina pe rusi.
Valter Cojman
4 ani în urmă
2022-04-13_09-57-56
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
4 ani în urmă
2022-04-13_08-43-43
Mai ești catalogat comunist, boșorog, ceaușist, etc...
Valter Cojman
4 ani în urmă
Foto
13 Aprilie 1953: Directorul CIA Allen Dulles lansează programul de control al minții, MKULTRA.
Proiectul MKULTRA sau MK-Ultra a fost un program secret de cercetare a modificărilor comportamentului uman care a fost administrat de către Office of Scientific Intelligence din cadrul CIA. Programul a început la începutul anilor 1950 și a fost sancționat în mod oficial în 1953, i-a fost redus domeniul de aplicare în 1964 și din nou, mai drastic, în 1967 și în cele din urmă a fost oprit în 1973. Potrivit datelor disponibile, cercetătorii din proiectul MK-Ultra au administrat droguri, precum LSD, în moduri și doze diferite pentru a determina modul în care se comportă „oamenii contaminați”.
Au fost folosite și metode precum șocurile electrice și terapiile hipnotice. În anii ’50, când a început proiectul, se vorbea mult despre „spălarea creierului”; se dorea un fel de reprogramare a minții cu ajutorul acestor „tratamente” speciale. De asemenea, CIA a folosit și diferite tehnici de tortură. De exemplu, i-a obligat pe „voluntari” să stea câteva zile fără somn, în timp ce experții transmiteau mesaje repetitive percepute doar de subconștient. În alte situații, aplicau sistematic electroșocuri sau droguri sintetice în cantități mari. În căutare de „voluntari” au fost vizate și spitalele de psihiatrie. Pacienții au fost informați că se fac teste pentru o nouă terapie. Niciunul dintre pacienți nu a fost informat că, de fapt, acesta este un experiment realizat de CIA și că printre experți se află mai mulți doctori naziști. Mulți dintre „voluntari” nu au supraviețuit experimentelor crude, iar alții au rămas cu sechele permanente.
Proiectul MK-Ultra arată cât de departe pot ajunge cei puternici pentru a obține ceea ce își doresc. Acest lucru nu s-a întâmplat într-o dictatură, ci într-o țară care se mândrește că este apărătorul democrației în lume.

Astia doi cam seamana...
Valter Cojman
4 ani în urmă
8ce04e8fa3b765b3118c93c76a27b654
RĂZBOIUL...o lovitură dureroasă, foarte dureroasă pentru "oaiele" cu galben-albastru în suflet !
Când vezi pe pielea ta că întreaga economie a planetei depinde de toate resursele "Mamei Rusii", sărăcia este o blândă alinare !
"O analiza excelenta facuta de un prieten ce locuieste in Olanda:
TREABA-I NASOALĂ...........!
Deja aci,în Olanda se recomandă ca termostatele să fie reglate la 15-17 grade,iar dușul să-l facem cu 2 grade mai puțin...
Se pun cărţile pe masă
Rusia a oprit total gazele prin conducta Yamal din cauză că europenii nu s-au conformat în ceea ce priveşte plata gazelor în ruble. Semnalul dat de Kremlin este unul puternic. Gazprom şi-a încetat definitiv livrările către Anglia, ca efect al comportamentului neprietenos al acestei ţări. Englezii se aşteptau să importe mascat din UE, doar că acum e imposibil. Cu întreaga livrare spre Europa oprită, cărţile se dau pe faţă.
Şi nu doar în ceea ce priveşte gazele. Aţi văzut acum două săptămâni problemele de pe piaţa nichelului. De fapt acestea erau unele premergătoare celor care urmează. Ca să înţelegeţi trebuie să ne întoarcem la începutul sancţiunilor, moment în care pe piaţa aurului de la Londra au fost delistaţi producătorii ruşi. Motivul era simplu de intuit, mai ales ca efect al rezervelor ruseşti de aur. Partea interesantă este că aceleaşi rafinării ruseşti care sunt interzise pe piaţa de aur, au liber pe piaţa de paladiu şi platină. Iar aici vine următoarea lovitură.
Paladiul, nichelul şi platina sunt metale esenţiale în economia automobilului electric şi în cea a chip-urilor. Rusia e un jucător important pe toate cele trei pieţe. Nu e primul producător mondia, ci al doilea. Pe pieţele de paladiu, nichel şi platină, occidentalii se uită-n ală parte, uitând de ruşi. Doar că ruşii nu uită şi nu iartă.
După gaz, urmează ca toate exporturile ruseşti să se facă în ruble. Asta înseamnă că preţurile pe toate pieţele pe care luptă ruşii vor exista cotaţii atât în $ cât şi în ruble. Este începutul unei noi aşezări monetare. Iar asta e ceea ce politicienii din fiecare ţară occidentală „uită” să spună.
Suntem într-un moment de cotitură în care, vorba pokeriştilor, „s-a dat cu sec”. Chestiunea e simplă: poţi tipări bani, poţi păcăli fraierii, dar nu poţi niciodată să tipăreşti petrol, gaz, metale, mâncare s.a.m.d. Ce înseamnă că s-a dat cu sec? Ruşii ies şi spun: noi avem materii prime şi produse agricole; chinezii spun: noi avem produse finite. Până acum anglo-americanii şi europenii spuneau: noi avem bani! De partea cealaltă a baricadei, dându-se „cu sec” se spune clar: bani avem şi noi, voi mai aveţi altceva?
Când politicienii nemţi le spun locuitorilor că nimeni n-a murit la 15 grade în casă, trebuie s-o luaţi literal. Fix aşa va fi! Peste 15 grade vor avea doar boierii. La nivel politic se ştie că în realitate despre asta e vorba. Cei aflaţi la baza sistemului mondial au dat semnalul că nu mai acceptă paraziţii. Iar acesta e cel mai grav semnal pe care UE&SUA ar fi vrut să-l vadă, mai ales acum.
Nemţii au avut o inflaţie oficială de 10% în martie. Germania e totuşi una dintre ţările Uniunii care are justificare economică, ceea ce, de exemplu, Franţa nu are! De asemenea, nemţii nu ascund crizele, doar le atenuează în măsura în care asta are sens. Dacă nu, preferă să taie coada câinelui. Francezii - şi majoritatea ţărilor din Vestul Europei - au un comportament paternalist, căutând să mascheze, apoi să facă o trecere treptată s.a.m.d. Ce vreau să vă spun este că disperarea şi penuria care deja se văd în Germania se vor vedea peste tot în Europa.
România, în tot acest circ, ar fi avut o poziţie privilegiată, putând să-şi acopere nevoile energetice şi alimentare din surse proprii. Problema e că, fiind integraţi în UE şi având trădători în fruntea ţării, tot ceea ce producem aici va fi pus la comun, pentru echilibrarea pieţei unice. Care piaţă oricum nu va fi echilibrată, dar ni se va spune că „trebuie să fim solidari”. Aşa cum n-au fost niciodată partenerii noştri europeni, doar că noi suntem prea proşti ca să deschidem gura. Aşa că, părerea mea e că va trebui să luaţi în considerare cu foarte multă seriozitate cele 15 grade prezise de politicienii olandezi. Gazele românesti vor lua drumul Europei, lemnul deja e al austriecilor, cărbunii se vor duce şi ei în Germania s.a.m.d. Vom tremura cu toții teribil!Ca suntem sau nu suntem în Schengen….
P.S. Dacă veţi confrunta harta resurselor Ucrainei cu harta ocupaţiei o să înţelegeţi bine că nu e de joacă. Teritoriile cele mai bogate în resurse sunt cele din estul Ucrainei, care istoric au aparţinut Rusiei. Asta înseamnă că, dincolo de jocul geopolitic, ruşii iau în serios jocul resurselor, cerând resetarea financiar-bancară mondială."
PRELUARE DE LA Fabian Anton
Valter Cojman
4 ani în urmă
zelenski
Sâmbătă, după datele prezentate de ministrul de Interne, Lucian Bode, au fost înregistrate 26 de sesizări la Poliție privind 325 de cetățeni ucraineni, cazați de către persoane fizice, din care 135 de minori.
Potrivit declarației ministrului, cetățenii ucraineni refugiați în România au fost implicați în 619 infracțiuni și 138 de accidente rutiere.
Valter Cojman
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
4 ani în urmă
Foto
Media a ascuns aceste crime...
Biden s-a trezit și face apel la un proces de „crime de război” împotriva lui Putin pentru situația din orașul Bucha.
Răspunsul Mariei Zakharova (purtător de cuvânt al ministerului rus de externe):
"Excelentă idee; să începem însa cu bombardarea Iugoslaviei că încă îi găsești pe principalii regizori ai producțiilor de la Srebrenica" și ocuparea Irakului".
Drumul morții. Autostrada pe care au pierit peste 10.000 de oameni într-o singură noapte
Teribilul carnagiu s-a petrecut pe Autostrada 80, în Irak, la aproximativ 32 kilometri vest de Kuweit în noaptea de 26 spre 27 februarie 1991, când mii de soldați irakieni si civili se retrăgeau din Kuweit spre Bagdad, după ce fusese anunțat un acord de încetare a focului.
Valter Cojman
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
4 ani în urmă
2022-04-12_10-25-16
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
4 ani în urmă
Foto
Individul asta recunoaste ca SUA este in razboi cu Rusia si, asa cum spuneam, se va bate cu Rusia pana la ultimul ucrainean...
Valter Cojman
4 ani în urmă
Foto
De fapt..., pe cine sustin unii.
Eu nu-l sustin.
Valter Cojman
4 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
4 ani în urmă
Foto
Ca să fie clar, alea două rachete care au ucis civili în gara din Kramatorsk sunt de tip TOCHKA U, nu ISKANDER cum tot ne spun televiziunile.
Tochka U (cele două foto de sus din care în a doua se află un fragment fotografiat la Kramatorsk) este în dotarea armatei ucrainiene.
Rușii au scos-o demult din serviciu și au înlocuit-o cu ISKANDER (foto 3 de jos). Ca să puteți compara și judeca singuri cine sunt de fapt criminalii.
Cu alte cuvinte, ucrainenii ii omoara pe cei care vor sa plece din tara si apoi dau vina pe rusi.
Valter Cojman
4 ani în urmă
Foto
"Ministerul rus al Apărării a prezentat corespondența fiului președintelui Statelor Unite, Joe Biden, Hunter, cu angajați ai Direcției de reducere a amenințărilor a Pentagonului și cu contractorii ministerului american al Apărării din Ucraina. Noile detalii au fost relatate jurnaliștilor de șeful Trupelor de protecție chimică, biologică și împotriva radiațiilor ale Forțelor Armate ale Rusiei, Igor Kirillov, citat de agenția Lenta.ru
La 22 martie, publicația britanică Daily Mail a dezvăluit documente ce confirmă faptul că fiul președintelui americane a fost implicat în proiectele biologice din Ucraina. Scrisorile demonstrează că el a ajutat compania medicală Metabiota, care colabora cu contractorul Pentagonului Black&Veatch în cadrul cercetătorilor privind agenți patogeni letali, să încheie un contract de milioane de dolari cu guvernul SUA. S-a menționat că Black&Veatch a fost firma care a construit o serie de laboratoare biologice în Ucraina pentru ”studierea unor agenți infecțioși sau toxici, ce se pot transmite pe calea aerului și care pot provoca infecții mortale”.
Valter Cojman
4 ani în urmă
Foto
Sa nu uitam de cei peste 500 000 de copii ucisi de SUA in Irak.
Sa nu uitam ca razboiul din Irak a pornit de la o minciuna creata si perpetuata de SUA ca sa puna mana pe petrolul din Kuweit.
Sa nu uitam de cei 200 000 de oameni, inclusiv femei si copii, ucisi de SUA+NATO(tot SUA) in Iugoslavia.
Etc.
Un total de peste 6 milioane de oameni, inclusiv femei si copii, ucisi de SUA+NATO(tot SUA)+UE, dupa cel de al doilea razboi mondial...
Oare de ce nu au fost supuse sanctiunilor si nu a judecat nimeni aceste tari si organizatii?
Valter Cojman
4 ani în urmă
2022-03-24_22-03-49

Dan MV Chitic:
3 aprilie
Sunteți obligați să vindeți Hidroelectrica?
Obligați?!? Cine va obligă?
Werner, Ciucă, pentru așa ceva in timp de război ați fi împușcați. Pe loc.
Cum nu suntem in război, veți fi doar judecați…
Nu uitați de exemplul Petrov!
Valter Cojman
4 ani în urmă
Foto
"Vitejii" din Legiunea străină a Franței au luat-o urât de tot pe cocoașă la Mariupol, unde au fost încercuiți împreună cu naziștii Azov și alți "consilieri militari" din SUA și Marea Britanie. Mai mult, în urmă cu câteva zile un elicopter a fost doborât la 20 de kilometri de țărmul Mariupol împreună cu doi ofițeri ai departamentului principal de securitate externă al Ministerului Apărării al Republicii Franceze, care probabil, trebuiau să asigure evacuarea membrilor Legiunii Străine Franceze din portul Mariupol. Numărul membrilor Legiunii Străine Franceze lichidați la Mariupol rămâne necunoscut.
Ce căutau ăia, militari NATO, acolo nu se întreabă nimeni. Iar ăsta e un motiv în plus ca Macron să fie foarte agitat.
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.