Tucker Carlson: Zelenski e o Armă de Distrugere în Masă
DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ
De ce au sunat sirenele exact când a apărut Biden la poză în centrul Kievului? – Războiul din Ucraina este cel mai regizat, cel mai necinstit și mai fals război din istorie.
Un editorial de Tucker Carlson la Fox News, cu prilejul vizitei lui Biden la Kiev, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.
*
Erau unii care vă spuneau că Donald Trump e prost. Vă amintiți? „E un idiot!”.
Nu o să vă spunem acum că a fost o idee bună să lase Casa Albă pe mâna lui Jared Kushner. Pentru că nu a fost o idee bună.
Dar, dacă suntem cinstiți, nu e mai puțin adevărat că Donald Trump avea niște instincte mult mai înțelepte în legătură cu politica externă americană decât orice alt lider, cel puțin din ultimele două decenii.
Și asta fără ajutorul nimănui.
Nici unul dintre consilierii lui nu a vrut să îi asculte punctul de vedere privind politica externă. De fapt, doreau cu disperare ca Trump să își țină gura. Dar Trump nu a făcut-o.
„La ce folosește NATO?”, a întrebat el la aproape 30 de ani de la prăbușirea Uniunii Sovietice.
Nimeni de la Washington nu i-a putut răspunde. „Taci din gură, rasistule!”, i-au spus. Dar Trump a continuat pe calea lui „trumpy”.
„De ce ne-am război cu Rusia?”, se întreba el. „Oare dacă vom transforma Rusia în dușmanul nostru, asta nu îl va arunca pe Putin în brațele Chinei, creându-se astfel cea mai puternică și periculoasă alianță anti-americană din istorie?”.
Nimeni nu s-a ostenit să răspundă la această întrebare. Mai mult, doar pentru faptul că a pus-o, l-au numit trădător de țară. L-au pus sub acuzare și apoi au început războiul cu Putin.
Dar, privind înapoi, Trump formulase o întrebare profund patriotică: Dacă Rusia și-ar uni forțele cu China, hegemonia mondială a Americii s-ar sfârși instantaneu.
Ai avea de partea cealaltă cea mai mare întindere de pământ și cele mai mari rezerve de gaze naturale aliate cu cea mai mare populație și cu cea mai mare economie din lume.
Prin urmare, o axă Rusia – China nu ar fi mai puternică decât Statele Unite. Ar fi MULT mai puternică.
Ar avea anvergura necesară pentru a controla o mare parte din economia mondială, din rutele comerciale și din materiile prime. Ar putea proiecta o asemenea forță militară pe care noi nu am avea capacitatea să o oprim.
Dacă Rusia și China se aliază, ar construi o ordine mondială nouă, în care puterea și influența Statelor Unite ar fi mult diminuate.
Donald Trump a prezis foarte corect că acest lucru se va întâmpla. Ca urmare a răspunsului imprudent și autodistrugător al lui Joe Biden, economiile Rusiei și Chinei au devenit strâns legate.
Importurile chineze de produse rusești au crescut cu peste 60%. China importă acum mai mult cărbune din Rusia decât a făcut-o în ultimii cinci ani.
Iar exporturile chineze în Rusia au crescut și ele cu aproape 30%.
Companii precum Ford și Toyota s-au retras din Rusia, ca urmare a presiunilor politice. Ce s-a întâmplat după aceea?
Au apărut constructorii de automobile chinezi. Aceștia fabricau înainte mai puțin de 10% din mașinile cumpărate în Rusia.
Acum, China fabrică o treime. Realizați încotro ne îndreptăm.
Același lucru se întâmplă și cu smartphoneurile și cu multe alte bunuri de consum.
Nu este nici o surpriză că yuanul chinez înlocuiește dolarul la Moscova. Moneda chineză reprezintă acum o cincime din totalul tranzacțiilor realizate la Bursa din Moscova. Anul trecut, reprezenta 1%.
Acestea sunt legături economice profunde, în plină dezvoltare. Problema cu legăturile economice este că duc inevitabil la legături militare.
Nu ar trebui să ne surprindă ajutorul dat de China Rusiei împotriva NATO, în războiul pe care îl ducem în Ucraina.
Cu alte cuvinte, statul care are mai multe nave decât orice marină militară din lume s-a aliat cu statul care deține cel mai mare arsenal nuclear din lume, pentru a lupta împotriva noastră în războiul prin procură din Ucraina.
Ei bine, este înspăimântător și realitatea este că persoanele implicate par să realizeze că este înspăimântător.
Conducătorii noștri înțeleg că dorința lor de a avea un război total cu Putin – un război inutil -, ar putea duce la distrugerea Occidentului.
Știu asta, și totuși o fac.
Într-un interviu acordat astăzi (luni, 20 februarie – n.tr.), președintele ucrainean Zelenski a vorbit cu seninătate că, ei da, lumea întreagă ar putea fi pârjolită curând:
„Dacă se aliază China cu Rusia, atunci va fi un război mondial.”
Va fi un război mondial dacă se aliază China cu Rusia? Cine poate spune acest lucru atât de calm? Mai ales că, tocmai v-am arătat: China s-a aliat deja cu Rusia.
E un fapt consumat. Nu e nici o speculație. Și ca urmare a acestui fapt, potrivit lui Zelenski însuși, sute de milioane de oameni ar putea muri.
Dar nu e grav. Numai să luăm noi înapoi Crimeea.
Întunecat mod de a vedea lucrurile.
Zelenski însuși este o forță întunecată. Acest lucru este evident, dacă îl privești cu atenție. Nu te poți înșela.
Acest individ este un distrugător. A interzis o religie creștină în țara lui și a arestat călugărițe și preoți.
Dar, hei, este un erou, pretind liderii noștri, de la Chuck Schumer până la Mitch McConnell.
Nu, Zelenski nu e un erou. Este o armă de distrugere în masă.
Poate de aceea, Joe Biden este topit după el. Biden a aterizat astăzi la Kiev pentru a provoca un nou război mondial.
Observați vă rog sirenele de pe fundal. Ce este ciudat e faptul că, în dimineața aceasta, nu a fost nici un raid aerian la Kiev. Am verificat.
Sirenele aeriene s-au auzit exact când Joe Biden a apărut pentru un moment de oportunități de imagini.
Până și reporterii CNN aflați la fața locului, la Kiev, au relatat că se află în oraș de cinci zile și nu au auzit nici o bombă sau rachetă sau sirene, până în momentul în care Biden a venit în fața camerelor.
Reporter: Am fost aici în ultimele cinci zile. Nu am auzit nici un zgomot de explozii. Nu am auzit nici o sirenă antiaeriană până acum o jumătate de oră, exact când președintele Biden a ajuns în centrul Kievului.
Bun așa. Deci avem sirene de raiduri aeriene false!
Exact tușa care mai lipsea în acest cel mai atent regizat, cel mai necinstit și mai fals război din istorie.
Iar scopul este de a lua de la americani alte 500 de milioane de dolari pentru Ucraina și pentru regimul Zelenski.
Iată:
Președintele Biden: Am angajat peste 700 de tancuri și mii de vehicule blindate, 1.000 de sisteme de artilerie, peste 2 milioane de obuze de artilerie, peste 50 de sisteme de lansare de rachete moderne, sisteme anti-navă și pentru apărarea aeriană, toate pentru a apăra Ucraina. Fără a mai pune la socoteală o altă jumătate de milion de dolari, pe care o vom anunța în discuțiile noastre.
Nu este evident cât de întunecat și de nebunesc este totul?
Ba da, mulți americani văd asta. Să privim cifrele. Câți americani susțin acest război pentru democrație? Un război pentru democrație pentru care, dintr-un motiv sau altul, americani nu pot vota.
De ce nu organizăm un referendum național, dacă tot distrugem o țară în numele democrației?
Ar fi frumos să verificăm cum funcționează democrația și aici la noi. Dar, nu. Nici vorbă.
Totul este atât de grotesc, încât sfidează orice imaginație.
Popescu "Desi nu exista nici un motiv ACUM, romanii ar trebui sa faca economie de curent si gaze, este vorba de civilizatie, sa nu irosim resursele care sunt limitate pe planeta si sa nu poluam prin utilizarea excesiva a acestora. Trebuie sa fim cumpatati in orice facem. Nu vom obliga deocamdata cetatenii, daca nu vom atinge rezerva de 15% impusa de UE ne vom indrepta mai intai spre marii consumatori industriali"...
LA PUSCARIE CU NEMERNICUL!!!
Valter Cojman
3 ani în urmă
2022-08-03_09-19-44
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Preluata...
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
De asta e razboi in Ucraina:
Valter Cojman
3 ani în urmă
2022-08-02_15-44-26
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
2022-08-02_07-45-14
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
2022-08-01_13-54-16
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Partenerul meu american, domnul Blinken mi-a spus ieri, citez: ... <<Lumea nu va recunoaşte niciodată anexarea vreunui teritoriu ucrainean de către Rusia>>
Pe această cale vreau să îi raspund textual:
1. Rusia nu anexează teritorii acolo ci doar ia inapoi ce a avut, si în principal teritorii locuite majoritar de cetateni rusi.
2. Ucraina e un stat creat artificial în 1991, cetatenii de acolo fac și ei parte din slavii de răsărit fiind o ramură vestică a slavilor, iar slavii de răsărit sunt și au fost în toata istoria rusi, deci l-aș îndruma respectos pe partenerul meu domnul Blinken să mai studieze temeinic istoria, si apoi să vorbească.
3. ''lumea lor'' e mai mică decât lumea reală....
Occidentul european, SUA și Japonia reprezintă doar 28-30% din populația intreagă a lumii, astfel că, mă intreb, oare la care ''lume'' se referea dânsul ???
Valter Cojman
3 ani în urmă
UE SUA NATO
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Cred ca asta spune tot despre cum sunt jefuiti romanii...
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Scrisoare dureroasă către toţi românii scrisă de ILIE ȘERBĂNESCU analist politic, care ar trebui să ne pună pe gânduri..........dacă n-am făcut-o până acum...........?????????
"Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile şi am muncit până când am ieşit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propăşirea socialismului şi 20 pentru revenirea capitalismului.
Acum sunt la pensie. Să nu credeţi cumva că m-am pricopsit. Chivernisesc banii în primul rînd pentru plata facturilor, curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon şi câte altele.
Tot uitându-mă prin facturi am observant că eu, ca şi dvs, plătesc apa la o companie numită Apa Nova, care e o companie franţuzească, dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranţă, nu o aduce din Franţa. Deci eu, atunci când fac duş sau când îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în Franţa.
Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sunt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian.
Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franţuzească ce îmi vinde mie şi multor altora gaz metan românesc, dar banii noştri pleacă să se integreze în UE.
Telefonul, indiferent că-l plătesc la Telecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, îmi mai zboară din portofel nişte bani către zări străine.
Cablul TV şi internetul le plătesc la RCS & RDS. Patronul, pe nume Zoltan Teszary, locuieşte la Budapesta şi nu ştie nici el dacă e român sau nu.
Ce să vă mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat şi cu maşina în Europa sau în Rusia.
Ferească Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sunt sigur că mulţi au fost nevoiţi să-l facă şi acum plătesc dobânzi grele şi comisioane către bănci străine fiindcă, în afară de CEC, nu mai e nici o bancă românească.
Dacă umplem coşul cu merinde la supermarket, iarăşi aruncăm cu banii peste mări şi ţări fiindcă marfa e aproape 90% de import.
Deci, toată lumea consumă şi nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afara ţării. Recordul de a creşte datoria publică la 30 miliarde de euro… ne aparţine!
Cât mai poate dura o asemenea situaţie? Dumnezeu să ne lumineze mintea!
Cât timp vom mai putea trage apa la Bucureşti ca să facem plata la Paris, ca şi până acum?
Fă un bine ţării tale! Citeşte şi dă mai departe! Aşa, poate, Dumnezeu va lumina mintea unora şi altora!
Cu drag,
Ilie Şerbănescu".
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Fotografie din galeria profilului.
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Ca să știți! Eu n-am crezut nici măcar o secunda în porcăria asta!
Voluntarul, scriitorul Adrien Boke, fost militar francez, care a vizitat Ucraina, a declarat că a văzut punerea în scenă de la Bucea atunci când, împreună cu o misiune de voluntariat, a livrat ajutor umanitar și medicamente în oraș.
„Când vorbesc despre asasinări și tortură, vorbesc despre uciderea și tortura militarilor ruși. În primul rând, au fost executați ofițerii. Auzeam țipete când cei de la batalionul „Azov” (împotriva militanților batalionului naționalist „Azov” în Rusia au fost inițiate dosare penale – n.r.) întrebau cine este aici ofițerul. Imediat ce venea răspunsul, acea persoană era împușcată în cap…”, a relatat Boke.
Boke a adăugat că a devenit martor la tortura și uciderea prizonierilor de război după ce armata ucraineană preluase, cu câteva zile în urmă, controlul asupra orașului.
Boke a adăugat că a devenit martor la tortura și uciderea prizonierilor de război după ce armata ucraineană preluase, cu câteva zile în urmă, controlul asupra orașului.
La începutul lunii aprilie, Boke a văzut cum a fost pregătită provocarea de la Bucea cu scopul de a acuza armata rusă de masacrul civililor.
„Când străbăteam orașul, am văzut morți întinși pe marginea străzilor și, în același timp, chiar sub ochii mei alte trupuri fără viață au fost scoase din camioane și așezate lângă cadavrele întinse pe caldarăm pentru a da efectul morților în masă”, a spus el.
Boke a adăugat că în apropiere se aflau jurnalişti care au filmat imediat cadavrele. Un mesaj similar a venit din partea altui voluntar, care a realizat un filmuleț video cu camioanele frigorifice care veneau din alte orașe ale Ucrainei la Bucea și din care erau descărcate cadavre ale oamenilor.
Potrivit lui Boke, s-au făcut presiuni asupra populației și voluntarilor, au existat amenințări cu închisoarea, violențe fizice din partea reprezentanților formațiunilor armate ucrainene. Voluntarul a relatat și despre faptul unei cereri ilegale de a oferi personalului militar medicamente care erau destinate unui spital de copii.
Potrivit voluntarului, după ce a început să vorbească despre crimele comise de formațiunile armate ale regimului de la Kiev, la care a fost martor, a început să primească amenințări cu violență fizică. Se teme că autoritățile franceze îl vor persecuta acum. Potrivit lui Boke, s-au făcut presiuni asupra populației și voluntarilor, au existat amenințări cu închisoarea, violențe fizice din partea reprezentanților formațiunilor armate ucrainene. Voluntarul a relatat și despre faptul unei cereri ilegale de a oferi personalului militar medicamente care erau destinate unui spital de copii.
Potrivit voluntarului, după ce a început să vorbească despre crimele comise de formațiunile armate ale regimului de la Kiev, la care a fost martor, a început să primească amenințări cu violență fizică. Se teme că autoritățile franceze îl vor persecuta acum.
Reamintim că mass-media și politicieni occidentali și ucraineni au răspândit informații despre presupusele ucideri în masă de civili de către armata rusă în orașul Bucea.
Ministerul rus al Apărării a numit filmările distribuite „o altă producție a regimului de la Kiev pentru mass-media occidentală”.
Militarii au subliniat că toate unitățile ruse au părăsit orașul la 30 martie și au atras atenția asupra faptului că, la 31 martie, primarul orașului Bucea, Anatoli Fedoruk, a confirmat în mesajul său video că nu se afla personal militar rus în oraș, „dar nici măcar nu a menționat niciun localnic împușcat pe străzi, cu mâinile legate”.

👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Valter Cojman
3 ani în urmă
Foto
Tot asteptam sa ne dea altcineva ceea ce putem face noi...
De fapt..., romanii, primul lucru facut in 1990 a fost distrugerea instalatiilor de irigare, furtul materialelor si astuparea canalelor de irigare ca sa mai castige niste metrii de pamant...
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.