Implicarea britanică asiduă și practic pe față contra Rusiei în Ucraina, nu e întâmplătoare și are rădăcini vechi. Rădăcini pornind de la frustrarea imperiului pierdut în 1945. Imperiu pe care dacă n-ar fi cochetat cu Hitler pană în ultimul moment și l-ar fi oprit la timp, l-ar fi avut probabil sub o altă formă și azi. Doar că au sperat că micul caporal va distruge Rusia. Iar ei îl vor bate după ce și-ar fi tocit dinții cu Stalin luând astfel potul cel mare. Apoi, când din imperiul unde soarele n-apunea niciodată, s-au trezit c-au rămas doar o biată insulă. Iar ura asta contra rușilor și dorința de a le vedea imperiul dezmembrat l-au făcut pe Churchill să ceară în 1945 armatei britanice planul unei operațiuni prin care ei împreună cu americanii să atace prin surprindere Rusia lui Stalin. Operațiunea s-ar fi numit Unthinkable (Incredibil). Și a primit după o analiză serioasă avizul negativ al MStM britanic care nu-i dădea nici o șansă de reușită. Mai târziu, același nume i-a fost atribuit scenariului unei operațiuni în sens invers. Adică cum ar fi putut MB rezista unui atac rusesc după ce americanii ar fi părăsit Europa și-ar fi plecat acasă. Planurile celor două operațiuni cu același nume au fost secrete până în 1998 când au fost declasificate de guvernul britanic. Ca să știți câ în Istorie nimic nu-i întâmplator. Nici măcar dorința utopică a unora de a redeveni ce-au fost și mai mult decât atât. Iar treaba asta valabilă la mai mulți, inclusiv la nemți.
FANTASTIC Russian Mikoyan MiG-29 FORMATION PAIR/DUO with OVT VECTORED THRUST Demo
RECOMMENDATION FOR YOUR FIRST RC TRAINER PLANE: https://www.banggood.com/custlink/3KDdNtjkMp
RECOMMENDATION FOR YOUR F
Deci, nu pui in aplicare doua acorduri semnate de Rusia si Ucraina sub supravegherea occidentului si mai ai tupeul sa spui ca agresiunea Rusiei nu a fost provocata?
Specimneul asta fost votat in doua randuri de peste 6 milioane de romani. Deci romanii din Bucovina de Nord sunt umiliti si batjocoriti de ucraineni de ani de zile iar Klausica le garanteaza la ucraineni sustinere si benficii pe termen nelimitat.
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
Căci așa și este...
Așa sunt toți împreună obediența sclavagistă a uneltelor întunericului de peste graniță...