Valter Cojman

Cat timp iti pui asa ceva in piept, demonstrezi ca nu poti fii impartial in actul de justitie.

Parteneriatul strategic cu SUA. 25 de ani de NIMIC. Președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă au marcat, cu mare fast, momentul aniversar de 25 de ani de la încheierea parteneriatului strategic cu SUA. Ce avantaje au adus României acest parteneriat nu au știut să ne spună nici președintele, nici premierul, pentru că, în realitate, acestea nu există. Nici măcar amărâta aia de viză nu am obținut-o, dar, așa cum ne-a spus Iohannis, și-așa nu ne trebuie. În afară de faptul că suntem printre foarte puținele țări din lume care au alocat pentru Apărare, adică pentru achiziția de armament din SUA, 2% din PIB, urmând ca, de la anul, că tot avem așa relații interumane intime, să alocăm 2,5% din PIB, parteneriatul strategic cu SUA (pe care îl mai au și alte țări) nu ne-a adus nimic bun. Să te lauzi cu scutul de la Deveselu, care nu a făcut decât să ne strice și mai tare, dacă se putea, relațiile economice cu rușii, înainte de conflictul cu Ucraina, și de baza de la Kogălniceanu, unde întreținem vreo 2.000 de soldați americani care nu sperie pe nimeni, este cel puțin jenant. Singurul lucru politicos pe care îl puteau face americanii, că tot cotizăm cu bani grei la industria lor de armament, ar fi fost să ne ridice vizele de intrare în SUA. Că oricum, așa cum au și ei informații, nu ar fi dat năvală românii peste Ocean, că ai noștri sunt băieți isteți și știu cam cum e nivelul de trai pe acolo, ăla real, nu cel din povești.

Fotografie din galeria profilului.

Fotografie din galeria profilului.

Fotografie din galeria profilului.

Fotografie din galeria profilului.

Fotografie din galeria profilului.

Cam asta e mentalitatea a 66,6% din români:

Cam asta e mentalitatea a 66,6% din români:

Fotografie din galeria profilului.

Ciudatenie: Iohannis decoreaza un american care a actionat contra Romaniei La ambasada României din SUA va fi decorat miercuri cu ordinul Steaua României un fost congresman american, Tony Hall, pentru „contribuția sa excepțională la apărarea democrației și sprijinirea drepturilor omului în România”, potrivit unui comunicat al Hall Hunger Initiative, citat de televiziunea WHIO. Singura ”contribuție” a lui Hall la apărarea democrației a fost, însă, efortul de a anula clauza națiunii celei mai favorizate acordată de SUA României în anii 70. Tony Hall, fost congresman de Ohio, este premiat pentru „contribuția sa excepțională la apărarea democrației și sprijinirea drepturilor omului în România”, potrivit comunicatului. Afăm tot de aici că, pe vremea cînd era congresman, Hall a călătorit în România anilor 80, în timpul regimului opresiv al dictatorului Nicolae Ceaușescu. Când s-a întors, Hall a început demersuri în congres pentru eliminarea României de pe lista beneficiarilor clauzei națiunii celei mai favorizate, primite în 1975. Clauza respectivă, acordată de un stat altui stat însemna avantaje atât la importul mărfurilor, cât și la exportul lor, iar aria de cuprindere se referea la taxe vamale, alte taxe la frontieră, regimul de import-export, formalitățile vamale, reglementările privind comerțul internațional, accesul la tehnologia avansată sau credite cu dobânzi mici. Pentru economia României și pentru cetățeni, clauza a însemnat enorm, dar, în egală măsură, ea a permis și constrîngerea regimului comunist de către SUA de a permite emigrarea unor cetățeni. Hall se laudă acum că nu i-a fost ușor să lase România fără clauză, pentru că Ceaușescu invitase la masă și cîștigase de partea lui membri ai congresului și ai administrației, ”așa că a existat opoziție față de eforturile mele. Cu toate acestea, dovezile opresiunii au fost copleșitoare și, în cele din urmă, am avut succes”, spune fostul congresman. Realitatea istorică e că nu Hall a anulat clauza, ci chiar regimul lui Ceaușescu. La 26 februarie 1988, Departamentul de Stat a făcut anunţul oficial că România a decis să renunţe la reînnoirea clauzei naţiunii celei mai favorizate şi că aceasta va înceta la data de 3 iulie 1988. La sfârşitul lunii iunie 1988, Preşedintele Reagan a emis o proclamaţie prin care anunţa că, de la 3 iulie, importurile româneşti nu vor mai beneficia de tratamentul clauzei naţiunii celei mai favorizate. Desigur, se poate obiecta că demersul lui Hall, chiar dacă producea suferință românilor de rînd, era un mod de a șubrezi dictatura lui Nicolae Ceaușescu. Doar că, ce să vezi, mulți ani mai tîrziu, în 2000, același Tony Hall cerea administrației de la Washington să relaxeze sancțiunile împotriva regimului dictatorului irakian Saddam Hussein, acuzat de derularea unui amplu program de înarmare, inclusiv chimică, biologică ori nucleară. „Există o altă problemă în Irak, şi anume cea a malnutriţiei şi a lipsei de medicamente, în primul rînd pentru copii. Noi, adică ONU şi alte state ale lumii, am putea face mai mult” spunea Hall, explicînd că ”trebuie tratat separat aspectul umanitar de problema armamentului”. „Chestiunea armamentului (irakian) este foarte importantă, dar şi aspectul umanitar trebuie luat în considerare”, mai spunea congresmanul. În anii 80, nu îl impresionaseră foametea și frigul din România, lipsurile de tot felul, suficient încît să considere clauza un fel de ”aspect umanitar”? Pare-se că nu. De aici o curiozitate: de ce simte nevoia președintele Klaus Iohannis să decoreze cu cea mai înaltă distincție a statului un personaj care a încercat să dea cîndva o grea lovitură românilor și, peste toate, mai și minte că ar fi reușit?

ROMÂNIA MARE pe harta Europei după Primul Dictat de la Viena. Hartă americană apărută la Chicago în anul 1939. Vedem că Ukraina nu exista, frontiera pe Nistru a României era cu Rusia și țara nu era ciopârțită cu nordul Bucovinei și Ținutul Herța, cu nordul și sudul Basarabiei ocupate ilegal din 1944 de Ukraina și cu ceea ce a mai rămas din teritoriul românesc dintre Prut și Nistru, moștenire de la tătuka stalin purtând numele de r.m. La 28 iunie 1940 Rusia sovietică în cârdășie cu Germania îi va răpi României Basarabia și nordul Bucovinei în urma paktului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939. Marea Germanie revanșardă prin al doilea diktat de la Viena din 30 august 1940 îi va impune cedarea către Ungaria a nordului Transilvaniei și aceeași Germanie deghizată în aliat va obliga în continuare România să cedeze Bulgariei sudul Dobrogei/Cadrilaterul prin pacea de la Craiova din 7 septembrie 1940. Au fost semnale de alarmă pentru România Mare, o țară pândită. Pe 12 martie 1938 Germania anexase Austria, la 29 Septembrie 1938 anexase regiunea Sudetă și dezmembrase Cehoslovacia. Teritoriul ceh rămas devine satelitul german numit ”Protectoratul Boemiei și Moraviei”. Prin primul diktat de la Viena din 2 noiembrie 1938 Germania recunoștea Ungariei anexarea din Slovacia a părții de sud și a sud-vestului Ruteniei Carpatice. În martie 1939, Ungaria anexează Regiunea Transcarpatia, cu populație minoritară maghiară. Ce a mai rămas din Cehoslovacia devine Republica Slovacă, un alt satelit german. Pe 28 septembrie 1939 Polonia este împărțită între Germania și Uniunea Sovietică... Germania ocupă Danemarca (9 aprilie 1940), Norvegia (9 aprilie – 10 iunie 1940), Belgia, Olanda și Luxemburgul (10-28 mai 1940) nord-vestul Franței (10 mai -25 iunie 1940). Țările baltice Estonia, Letonia, Lituania au fost ocupate de Uniunea Sovietică la 14 iunie 1940. Jumătatea de răsărit (cuprinsă între Prut, Nistru, Dunăre și Mare) a principatului românesc Moldova fusese răpită de ruși în anul 1812. Reprezentanții legitimi ai acestui străvechi rământ românesc, întruniți în ”Sfatul Țării”, vor vota Unirea cu Patria-Mamă România la 27 Martie 1918. Tot sudul și nordul Basarabiei, nordul Bucovinei și Ținutul Herța se află din anul 1944 sub ocupație ilegală ukraineană, românii fiind supuși unui feroce genocid etnic și cultural. Este interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor! Ukraina parte a Rusiei care nu a existat ca stat ridica chiar mai înainte de Primul Război Mondial pretenții insolente asupra Bucovinei și asupra Basarabiei - jumătatea dintre Prut și Nistru a Principatului Românesc Moldova. La o sută de ani de la răpirea sa de către țariști în anul 1812 care au denumit-o de atunci Basarabia, timp în care românii din acest teritoriu au fost supuși unei feroce denaționalizări prin biserică, școală și administrație și au venit sau au fost colonizați aici ukraineni, ei românii rămăseseră totuși peste 70% din populație (Ion Pelivan: Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă ROMÂNIA LA 27 Martie 1918 - Harta Basarabiei, procentajul populației Basarabiei. București 1919, ”Cartea Românească”). Printr-o propagandă mincinoasă, falsificând date etnice și istorice, Ukraina va pretinde nordul Bucovinei și Basarabia conform apetitului său anexionist susținut de patronii săi germano-austrieci. Malorușii revendicau zone mari din Galiția, Volânia, Transcarpatia, Maramureș, Caucaz și Crimeea. Nu ne facem deci iluzii că Unirea Basarabiei cu România ar fi durat prea mult sub puterea pumnului german! Malorușii deja dezertau masiv în Primul Război Mondial din armata țaristă și erau pregătiți în Germania și Austria pentru a-și face o țară pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși. În America au scos o hartă în anul 1920 cu pretențiile teritoriale ale Ukrainei anexate la memorandumul adresat guvernului Statelor Unite pentru recunoașterea republicii populare ukrainene, prezentat de ”misiunea ukraineană”. Solicitau ruperea și anexarea din România Mare a mari părți din Basarabia (cu accesul la Marea Neagră și Dunăre), a Bucovinei și a Maramureșului! Cu această hartă Ukraina se prezenta Americii a fi o ”țară” cu 330.000 mile pătrate adică… 854.700 km² (azi după toate împroprietăririle masive de după război cu teritorii străine are numai 603.628 km²!) Ukraina se prezenta Americii a fi o ”țară” cu 330.000 mile pătrate adică… 854.700 km² (azi după toate împroprietăririle masive de după război cu teritorii străine are numai 603.628 km²!) și o populație de 45 milioane locuitori, cu forma de guvernământ ”republică”, stabilită în anul 1917 (sub patronaj germano-austriac) și capitala la Kiev… Poate-i mai prezintă și azi o astfel de hartă Americii… are de ”recuperat” diferența de 250.000 km² de la Rusia pe care nu i-a căpătat încă… După ce au trădat Antanta trecând în tabăra patronilor lor tradiționali germano-austrieci care i-au recunoscut ca stat și le promiteau teritorii vaste pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși, au schimbat barca când s-a scufundat și au mers la Conferința de Pace de la Paris a Aliaților cu aceleași hărți și revendicări... Din România, ukrainenii revendicau mari părți din Basarabia - jumătatea de est a principatului românesc Moldova răpită de țariști la 1812, ”Țara de Sus” a Moldovei răpită de Imperiul Habsburgic la 1775, denumită apoi de austrieci Bucovina în care acestia au dus o politică de deznaționalizare feroce a românilor, favorizând infiltrarea din nord a malorușilor în special și Maramureșul întreg. Aceste teritorii românești se reuniseră cu Patria-Mamă ROMÂNIA la 27 Martie, 28 Noiembrie și respectiv 1 Decembrie 1918 prin voința reprezentanților lor aleși. Ukraina mai revendica mari părți din Polonia și Rusia la Conferința de Pace de la Paris din anul 1919. Pe acea hartă confecționată de ukraineni, la vest luau din teritoriul Poloniei până aproape de Varșovia. La nord, est și sud-est se rotunjeau bine pe seama rușilor și te întrebi ce căutau în Crimeea și Caucaz? Românii adevărați nu se vor resemna niciodată cu schilodirea Patriei lor pusă la cale de sovieto-germani prin pactul criminal ribbentrop-molotov din 23 august 1939. În baza lui, sovieticii au răpit României Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța în 26-28 iunie 1940 și apoi prin Convenţia de armistiţiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie 1944... După sfârtecarea României în anul 1940 și în anul 1944, sovieticii au organizat un adevărat genocid contra românilor basarabeni și bucovineni, au sfâșiat și Basarabia pe 2 august 1940 oferind cadou Ukrainei alături de nordul Bucovinei și Ținutul Herța, nordul și sudul României dintre Prut și Nistru - Pământ Românesc pe care îl ocupă ilegal până în ziua de azi! La ceea ce a mai rămas din Basarabia, după ce i-a fost confiscată de Ukraina ieșirea la mare și accesul la Dunăre, precum și fortărețele Cetatea Albă și Hotin ale gloriosului domnitor Ștefan cel Mare, stalin a adăugat o fâșie de-a lungul Nistrului din pomenita R.S.S.A.M. , rezultând țarcul care a rămas până azi… CUM A FOST HĂCUITĂ BASARABIA PE 2 AUGUST 1940 DE CĂTRE UKRAINA. Doar după o săptămână de la intrarea Armatei Roşii pe teritoriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord (consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov), deja la 3-4 iulie 1940, Biroul CC al PC (b) şi Prezidiul Sovietului Suprem ale Ucrainei emit un şir de hotărâri cu privire la formarea pe teritoriul Bucovinei de Nord şi al Basarabiei a organelor puterii locale, a comitetelor judeţene executive şi ale PC(b) din Ucraina. E greu de înţeles, ce drept juridic avea Ucraina de a-şi forma organele puterii locale în teritoriile care nu se aflau sub jurisdicţia ei. Poate, în atmosfera euforiei legate de alipirea unor noi teritorii, Moscova nu a observat o asemenea depăşire de împuterniciri din partea Kievului? Lucru greu de închipuit. Cu certitudine ”centrul” i-a delegat conducerii Ucrainei aceste împuterniciri. Dar deocamdată nu este cunoscut documentul care ar fi legitimat acest act şi, în acest caz, hotărârile menţionate mai sus par a fi ilegale. După ce stalin răpise Basarabia de la sânul Patriei Mamă România pe 28 iunie 1940, invocându-se tendinţa arzătoare de reunire a moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și că ea nu mai putea fi neglijată, ajungând la apogeu, la 10 iulie 1940 şedinţa comună a Biroului Politic al CC al PC (b) unional şi a SKN (Sovietului Komisarilor Norodnici) din URSS la care au asistat I.Stalin, V.Molotov, K.Voroşilov, M.Kalinin, Gh.Malenkov, A.Andreev, A.Mikoian, L.Beria, I.Şvernic ş.a., a susţinut ideea ”reunirii populaţiei(!) moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia (!) moldovenească a RASSM”. În aceeaşi zi ştirea a fost difuzată de radioul unional pe întreg teritoriul URSS şi preluată de presa de partid Pravda, Izvestia, Sovetskaia Ucraina, Moldova Socialistă ş.a. Mitinguri de susţinere a ”politicii naţionale leniniste, promovate de către partid şi Guvernul Sovietic” au fost de urgenţă organizate la Moscova, Kiev, Tiraspol, Bender, Soroca, Orhei, Chişinău, Akerman, Ismail. Ziarul Pravda din 11 iulie 1940 publică articolul de fond întitulat ”Trăiască poporul moldovenesc, liber şi reunit”, în care se scria: ”RSSM Unională va avea o suprafaţă de circa 50 mii kilometri pătraţi (adică 45.638 km. pătraţi – suprafaţa Basarabiei şi 8,1 mii – a RASSM), iar populaţia ei va constitui circa 3,7 mil. de locuitori. Astfel, viitoarea RSS Moldovenească va avea un teritoriu mult mai vast decât unele state europene: Belgia, Olanda, Elveţia”. Neintenţionat, prin aceste cifre grăitoare, Pravda a presupus reunirea întregii Basarabii cu întreaga RASSM. ”În jurul problemei teritoriilor … anumite contraziceri (între conducerea autonomiei moldoveneşti de peste Nistru şi Kiev) existau încă din momentul formării RASSM în anul 1924”, se spune în unul dintre documentele de arhivă. La insistenţa populaţiei băştinaşe, în iulie 1940, după 16 ani de aflare a RASS Moldoveneşti în componenţa Ucrainei, conducerea autonomiei s-a adresat Sovietului Komisarilor Norodnici (SKN) al URSS cu rugămintea ”reunirii Basarabiei cu RASS Moldovenească” (Ziarul Pravda, 10 iulie 1940). SKN a acceptat această propunere şi, conform hotărârii Sovietului Suprem al URSS ”cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti” din 2 august 1940, s-a procedat la ”repartiţia populaţiei Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a RASS Moldoveneşti între RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească”. Însă, în stilul autoritar bolşevic de atunci, deciziile cruciale în această problemă vitală pentru moldoveni, au fost luate de Moscova şi Kiev, argumentele părţii moldoveneşti fiind trecute pe ultimul plan. ”Calul troian” ruso-ucrainean. Evenimentele următoare au demonstrat însă că prin formularea ”reunirea populaţiei moldoveneşti” hotărârea Moscovei cu privire la formarea RSS Moldoveneşti conţinea un şiretlic, pe care îndată l-a şi pus în aplicare partea ucraineană. Profitând de faptul că Ucraina a fost obligată să procedeze la ”reunirea populaţiei moldoveneşti” şi nu neapărat la ”reunirea teritoriilor moldoveneşti”, Nikita Hruşciov cu ceilalţi conducători de atunci ai RSS Ucrainene au pus la cale un plan de deznaţionalizare a populaţiei băştinaşe, adică de ”ucrainizare peste noapte” a moldovenilor. Presa Ucrainei şi cea centrală a început să publice un şir de ”materiale ştiinţifice”, în care se tratau preconceput, doar de pe anumite poziţii, procesele istorice de formare a componenţei naţionale a populaţiei Basarabiei şi a RASSM. Bunăoară Izvestia, din 3 iulie 1940, în articolul de proporţii ”Istoria Basarabiei şi a Moldovei” susţinea că ”există probe ce demonstrează că slavii locuiesc aici (adică în Basarabia şi RASSM) din cele mai străvechi timpuri. Conform surselor greceşti, pe timpul Împărăţiei Dacilor, triburile slave locuiau nu numai în Basarabia, dar şi pe teritoriul cnezatelor dunărene”. Până şi titlul denotă cunoştinţele aproximative ale autorului în domeniile istoriei şi ale geografiei (precum scriu unii şi în zilele noastre - ”Moldavia i Pridnestrovie”). Însă bate la ochi data apariţiei acestei publicaţii – 3 iulie 1940, adică cu o săptămînă până la şedinţa comună a Biroului Politic al CC al PC (b) unional şi a SKN din URSS, unde a fost discutată şi susţinută ideea cu privire la formarea RSSM. Cu alte cuvinte, ”calul troian” a fost pregătit din timp, văzîndu-i-se de la o poştă ”urechile” ucrainene… Moscova acceptă scenariul Kievului. După o mulţime de răsturnări de fapte istorice sub care nu şi-ar fi pus semnătura nici un savant onest, Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Ucrainene M.Greciuha i-a expediat, pe data de 22 iulie 1940, la Moscova, secretarului CC al PC(b) din URSS Gh.Malenkov ”Nota informativă cu privire la proiectarea frontierei de stat a RSS Moldoveneşti cu Ucraina”. În ea se afirma că: ”1. Bucovina de Nord (474.617 locuitori) e populată majoritar de ucraineni, sau cum li se mai spune – rusini, şi de guţuli, precum şi de o parte neînsemnată a popoarelor de alte naţionalităţi, care nu au nimic comun cu originea moldovenilor. De aceea nu trezeşte nici un fel de îndoieli faptul că toată Bucovina de Nord trebuie să fie inclusă în componenţa RSS Ucrainene”. Deşi în susţinerea acestei afirmaţii nu au fost aduse nici un fel de cifre concrete, ea totuşi a fost luată în consideraţie de Gh.Malenkov, adept fidel al poziţiei Ucrainei. Datele expuse de partea moldovenească au fost ignorate. Peste 5 săptămâni după aceasta, când Bucovina de Nord a fost deja alipită la Ucraina, noile autorităţi au efectuat un recensământ al populaţiei din regiune. Conform chiar surselor ucrainene (”Date oficiale ale Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Ucrainene” din 31 august 1940), 136.184 persoane (28,6% din întreaga populaţie) au insistat că sunt de naţionalitate moldoveni, iar 121.265 (26,48%) – că sunt români. În aşa mod, cei care, potrivit lui M.Greciuha, nu aveau ”nimic comun cu originea moldovenilor”, constituiau în realitate cifra de 55,8% din întreaga populaţie a Bucovinei de Nord. Într-un mod similar, a fost argumentată de M.Greciuha şi necesitatea alipirii judeţului Hotin. Conform aceleeaşi Note informative, acolo locuiau ”…în marea majoritate ucraineni (adică rusini şi chiar guţuli), cu excepţia unui număr neînsemnat de moldoveni, împrăştiaţi prin tot judeţul, cu o concentrare doar în 16 localităţi ale plasei Briceni şi în 7 localităţi ale plasei Secureni…”. ”Datele statistice denotă că acest ”număr neînsemnat” de moldoveni constituia pe atunci circa 47%, ucrainenii–circa 25%, (ruşii – 13,6%, evreii – 9,2%, alte naţionalităţi – circa 5%). Mai mult ca atât, în vara lui 1940 cei 1.589 de bielaruşi şi 2.193 de polonezi din judeţ au fost reînregistraţi ca ucraineni, iar 22 de sate moldo-ucrainene au fost înregistrate ca pur-ucrainene. „În judeţul Akerman/Cetatea Albă locuiesc 368.252 persoane, inclusiv 39.1% ucraineni şi ruşi… iar moldoveni – doar 19,6%. Reieşind din aceasta, – scria lui Malenkov Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al Ucrainei, socot că judeţul Akerman la fel trebuie alipit în întregime la RSS Ucraineană”. Deoarece datele ultimului recensămînt (1930) indicau aici aflarea a numai 20,5% de ucraineni, conducerea de la Kiev a mai recurs la un fals, adăugând la acest indice şi cele 17,3% de ruşi. Astfel, ponderea ”ruso-ucrainenilor” s-a majorat până la 37,8 % (dar nu până la 39,1%, cum era scris în Notă). Cu siguranță, în caz de necesitate, partea ucraineană ar fi găsit o modalitate să-şi ”alipească” şi o altă etnie slavă – bulgarii, ce constituiau în judeţ 17,3% din populaţie. Conducerea RASS Moldoveneşti (secretarul Comitetului regional al PC (b) Borodin, Preşedintele SKN Constantinov şi Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem Brovco) a propus ca frontiera de sud a RSS Moldoveneşti să fie demarcată cu includerea în componenţa Moldovei a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail, a judeţului Akerman, toate cu o populaţie majoritară moldovenească. Bunăoară, oraşul Ismail era caracterizat ca ”un centru de atracţie culturală şi economică a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail şi a unor plase din judeţul Cahul”. Însă Moscova şi în acest caz a luat în consideraţie doar ”argumentele” lui M.Greciuha. Vizavi de judeţul Ismail, Kievul din nou a ”contopit” procentul populaţiei ucrainene cu cel al ruşilor , obţinînd în total 34,7%. ”Socot (din nou declară autoritar M.Greciuha) că judeţul Ismail trebuie transmis RSS Ucraineane, reieşind din următoarele considerente”: a) însuşi oraşul Ismail e populat aproape în exclusivitate de ucraineni şi parţial de ruşi; b) bulgarii şi găgăuzii, care formează 33,3% din populaţia judeţului, în calitate de triburi slave, au mai mult comun cu ucrainenii, decît cu moldovenii” (de fapt găgăuzii sunt o etnie de provenienţă turcă); c) Dunărea, ca magistrală acvatică nesupusă îngheţului, e legată cu Marea Neagră şi poate fi folosită efectiv de către flota fluvială şi cea maritimă ale RSS Ucrainene. Nu are sens dispersarea Dunării în sfere de influenţă – atât din punct de vedere economic, cât şi strategic”. Precum se vede, Kievul nici nu-şi voalează cumva tendinţa de acaparare totală a acestui însemnat port maritim al Basarabiei, motivând că dispune de ”flotă fluvială şi maritimă”. Scopul scuză mijloacele? Argumentele reprezentanţilor Ucrainei – atunci când acest lucru le era convenabil – se bazau pe datele statistice ale recensământului din anul 1927, nepublicate oficial, şi deci, puteau fi tratate în mod arbitrar. Pe când conducerea RASS Moldoveneşti în Nota sa informativă a folosit cele mai proaspete, la acel moment, materiale oficiale – ale recensământului populaţiei Basarabiei, efectuat în anul 1930. Bunăoară, cifrele oficiale indicau că în judeţul Ismail moldovenii constituiau 37,9% din întreaga populaţie, ruşii – 29.7%, ucrainenii – 4,7%, bulgarii – 19,2%, găgăuzii – 0,9%, alte naţionalităţi – 7,6%. Cu toate acestea, Ucraina (care în Nota ei, precum se vede mai sus, intenţionat nu a indicat procentul moldovenilor) şi-a alipit şi acest judeţ. Îngrijorarea Kievului pentru soarta limbii ucraineane ca motiv pentru acaparare de teritorii! Potrivit tov. Greciuha, ”În RASS Moldovenească sunt înregistraţi 572.339 locuitori, dintre care: 30,2% moldoveni, 12,8% alte naţionalităţi şi 57% – ucraineni, ultimii populând masiv raioanele Kodîma, Pesceanca, Ananiev, Valea-Guţulului, Ocna-Roşie, Cerneanca, Balta, Kotovsk”. Dacă Ucraina a reuşit (prin falsificări de date statistice) alipirea Bucovinei de Nord şi a judeţelor basarabene, populate majoritar de români (moldoveni), atunci în cazul de faţă ea n-a avut probleme cu … restituirea acestor raioane pur-ucraineşti…reieşind şi din faptul, că la formarea RSS Moldoveneşti… toate şcolile vor trece, în mod obligatoriu, la ”limba moldovenească” şi acolo poate dispare limba ucraineană, iar raioanele menţionate se învecinează nemijlocit cu RSS Ucraineană”. Astfel, viitoarea RSS Moldovenească a mai pierdut şi 8 (!) raioane din componenţa RASSM, situate pe malul stâng al Nistrului. Iar zecile de mii de moldoveni de acolo, în opinia noilor autorităţi, nu posedau acelaşi drept la limba lor maternă, astăzi ei fiind complet ucrainizaţi. Iată cum a procedat Ucraina în cazuri similare. În total, la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşi a avut de câştigat: Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, care şi-a alipit pământuri populate de 1,7 mil locuitori. Pentru a scădea ponderea moldovenilor, pe parcursul lunii octombrie 1940, în judeţele Ismail şi Akerman au fost strămutate circa 10 mii de familii din regiunile Sumî, Viniţa, Lvov, Volîn şi Kameneţ-Podolsk. Primind diferite înlesniri din partea statului, ucrainenii sosiţi aveau misiunea să ”absoarbă” şi să ”dilueze” băştinaşii, transformându-i (la ei acasă!) într-o minoritate naţională. Misiune, pe care, se pare, au şi dus-o la bun sfîrşit… 2 AUGUST, 1940: tăiere ”pe viu” din trupul Moldovei! La 2 august 1940 Sesiunea VII a Sovietului Suprem al URSS a abordat chestiunea ”Cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale şi includerea Bucovinei de Nord, a judeţelor Hotin, Akerman şi Ismail ale Basarabiei în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene”. Trebuie menţionat că o asemenea formulare a chestiunii trezeşte multe nedumeriri printre istorici. Dacă prima parte a ei este clară, fiind vorba despre formarea RSSM în baza reunirii Basarabiei cu RASSM, atunci cealaltă trezeşte multe dubii. În primul rând, la această dată încă nu era determinată definitiv componenţa naţională a populaţiei din judeţele sus-pomenite, desprinderea lor din componenţa Basarabiei neavând nici un motiv sau suport statistic. Transmiterea în jurisdicţia Ucrainei a celor 8 raioane transnistrene nici nu şi-a găsit vreo formulare în ordinea de zi. Iar problema Bucovinei de Nord, ocupate de URSS doar în baza notei nejustificate a lui Molotov, în genere prezenta un caz aparte. Însă toată această grabă era în favoarea părţii ucrainene. Bătea la ochi şi metamorfoza stranie a lui T. Konstantinov, Preşedintele SKN al RASSM. Luând cuvântul în numele delegaţiei moldoveneşti, dânsul a propus formarea RSSM în baza raioanelor ”cu populaţie preponderent moldovenească” din componenţa actualei RASSM şi a 6 judeţe ale Basarabiei: Bălţi, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei şi Soroca. Nu aveau vreo argumentare nici cele declarate de el în continuare, precum că 3 judeţe basarabene – Akerman, Ismail şi Hotin – ”sunt preponderent populate de ucraineni”. Plus la aceasta, omologului său din Ucraina, L.Kornieţ, a menţionat la sesiune că ”în problema graniţelor dintre Moldova şi Ucraina Sovietică… între noi există o înţelegere totală”. Rămâne o taină cum a fost atinsă această ”înţelegere”. Cert e însă una: la Moscova moldovenii şi-au schimbat poziţiile expuse anterior în propria Notă informativă. În anul 1940 populaţia judeţelor Akerman, Ismail şi Hotin era formată în proporţie de 28,6% de moldoveni şi 25,4% ucraineni. În judeţul Ismail, moldovenii formau 31,9% din populaţie, iar ucrainenii doar 4,7%. În regiunea Ismail, ulterior formată în cadrul RSS Ucrainen în baza judeţelor Akerman şi Ismail, moldovenii constituiau 18,3 %, iar ucrainenii 11%. Interesele populaţiei de origine bulgară şi găgăuză deloc n-au fost luate în consideraţie în procesul delimitării teritoriilor între Ucraina şi Moldova. În consecinţă, ca rezultat al demarcării în anul 1940 a noilor frontiere între RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană, Basarabia a pierdut: porturile de la Dunăre şi Marea Neagră (Bugaz, Cetatea- Albă, Chilia, Ismail, Reni), 30% suprafețe de vii, 40% din producţia globală de grâne, 23% din şeptelul de ovine, 18% din extragerea materialelor de construcţie, întreaga industrie piscicolă etc. Basarabia pe lângă faptul că a fost fărâmiţată, a avut de suferit şi de pe urma ruperii legăturilor economice şi culturale dintre judeţele de sud, de nord şi cele centrale. Lipsite de tradiţionalele căi de comunicație, unele raioane de sud ale actualei r.m. nici până în prezent nu au atins nivelul mediu de dezvoltare economică şi socială. Nu au existat nici un fel de motive etnografice, economice, politice, culturale sau sociale în stare să îndreptăţească alipirea judeţelor Hotin, Ismail şi Akerman la Ucraina. Transmiterea de către Moscova în jurisdicţia Ucrainei a teritoriilor românești din Basarabia nu s-a produs în mod spontan, ci constituie rezultatul unei politici intense, propagate în perioada interbelică de adepţii expansionismului ucrainean. Formarea RSS Moldoveneşti a fost doar un prilej prielnic pentru realizarea acestor planuri susţinute de Moscova. Protestele moldovenilor rămaşi fără patrie. Populaţia moldovenească din judeţele Hotin (circa 137 mii de oameni), Ismail ( circa 72 mii), Akerman (circa 63 mii) şi Bucovina de Nord ( circa 138 mii) n-a fost de acord cu o asemenea delimitare a teritoriilor. În adresa instanţelor de vârf, personal lui Stalin şi Kalinin, au pornit sute de scrisori şi telegrame colective cu cererea de revenire în componenţa RSS Moldoveneşti. Protestele s-au mai domolit o dată cu dezlănţuirea războiului, însă la 29 iunie 1946 conducerea RSS Moldoveneşti s-a văzut nevoită să-i expedieze personal lui I.Stalin o interpelare oficială cu următorul conţinut: ”CC al PC (b) din Moldova, Prezidiul Sovietului Suprem şi Sovietul de Miniştri ai RSS Moldoveneşti Vă roagă să examinaţi problema readucerii în componenţa RSS Moldoveneşti a judeţelor Hotin, Akerman şi Ismail ale Basarabiei, actualmente incluse în RSS Ucraineană”. Au avut curajul să semneze acest document secretarul II al CC al PC (b) din RSSM M.Salogor şi Preşedintele Sovietului de Miniştri al RSSM N.Coval. În ianuarie 1954, A.Lazarev, în calitate de ministru al culturii din RSSM şi membru al Biroului CC al PCM, a făcut o încercare (nereuşită, însă) de a se întâlni cu N.Hruşciov, pentru a-i înmâna personal o interpelare similară. În 1958 A.Lazarev a făcut o interpelare conducătorilor de atunci ai RSSM: Z. Serdiuc, I. Codiţa şi A. Diordiţa, privind ”petele albe” din istoria Moldovei şi, în special, problema fostelor teritorii moldoveneşti. Chiar şi în anul 1986 un grup de veterani din Republica Moldova s-a adresat cu o scrisoare oficială Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, în care era pusă problema sudului Basarabiei. Toate aceste adresări însă au fost lăsate fără nici un răspuns din partea autorităţilor de la Moscova. Nimeni nu s-a încumetat cel puţin să recunoască oficial marea nelegiuire comisă în vara anului 1940. În perioada sovietică, Ucraina şi-a lărgit hotarele din contul statelor învecinate, cu circa 150 mii km pătraţi. Acest lucru a devenit posibil atât în virtutea politicii expansioniste a URSS, cât şi graţie unor ”daruri” generoase din partea Moscovei. Conform recensământului populaţiei din anul 1926, Ucraina stăpânea un teritoriu de 451,7 mii km pătraţi, populat de 29 mil. de locuitori. Astăzi teritoriul ei constituie 603,7 mii km pătraţi, cu 52 mil. de locuitori. Cele mai valoroase ”achiziţii” ale Ucrainei în anii totalitarismului comunist le-au constituit Crimeea (1954) – în calitate de ”cadou” din partea lui Nikita Hruşciov cu prilejul aniversării de 300 ani de la unirea Ucrainei cu Rusia şi o parte din teritoriile moldoveneşti (1940). După dezmembrarea vertiginoasă a URSS, avea să conteze fiecare metru de teritoriu, vecinii argumentând unul altuia, cu hărţi şi documente în faţă, unde trebuie instalat stâlpul de frontieră. Uneori, din păcate, se recurgea şi la ultimul ”argument” – zăngănitul armelor… Republica Moldova şi graniţele ei post-sovietice. Şi Republica Moldova, după vreo 10 ani de tratative îndelungate, şi-a încheiat procesul anevoios de demarcare a actualei frontiere de stat cu ţara-vecină Ucraina. Proces, cam dosit de opinia publică, fără ca mass-media autohtonă să insiste prea tare asupra oglindirii lui multilaterale şi minuţioase. Acum rar cine poate să numească componenţa nominală a grupului de lucru din partea Republicii Moldova, sau să-şi amintească (cu excepţia cazului satului Palanca) câte ceva din activitatea comisiei guvernamentale abilitate. Dar, după încheierea tratativelor sus-numite şi cunoaşterea rezultatelor finale, se pune întrebarea: oare nu cumva ”deficitul” de informaţie la tema dată urmărea scopul de a atenua, cumva, poziţia cam timidă şi nehotărîtă a părţii moldoveneşti? În timp ce ucrainenii, potrivit unor surse veridice, dominau pe tot parcursul activităţilor de delimitare a graniţelor, fiind la orice pas controlaţi de conducerea de vârf a Kievului, dar şi de întreaga populaţie locală – prin intermediul organelor de informare în masă. În consecinţă, ei au obţinut ceea ce şi-au dorit, adică o delimitare favorabilă a hotarelor cu Moldova. Ba chiar, în plus, alipitindu-şi şi vreo 7 km de traseu strategic, la care râvneau de mult timp. S-au mai domolit spiritele legate de acest fapt şi Chişinăul a dat asigurări populației că nu s-a comis nici o cedare. Şi doar ţăranii satului moldovenesc Palanca au fost lăsaţi singuri cu noile lor probleme. Cei din partea locului se conving zilnic, pe propria piele, că s-a produs cel mai adevărat act de cedare. Ei se umilesc zilnic în faţa vameşilor şi a grănicerilor străini – de fiecare dată când pleacă ”peste drum” la muncă în câmp sau când îşi aduc roada de pe lanuri. Care puteau fi argumentele de bază ale părţii moldoveneşti până la semnarea actelor cu privire la delimitarea frontierelor cu Ucraina? De mai bine de 10 ani, din arhivele secrete au fost scoase la lumina zilei un şir de documente autentice care incontestabil demonstrează faptul că, în perioada sovietică, prin uz de fals, Basarabiei i-au fost înstrăinate teritorii imense. Încă în anul 1990, savanţii români A.Moraru şi I. Iaţenco, presimţind căderea imperiului sovietic şi inevitabila acutizare a problemelor teritoriale, au efectuat o muncă titanică de arhivă publicând, ulterior, documente veritabile ce demască ilegalităţile admise de Kiev şi Moscova, în august 1940, la delimitarea teritoriilor şi instaurarea frontierelor între RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană. Documentele în cauză nu lasă piatră pe piatră din toate ”argumentele ştiinţifice” publicate cândva la comanda Kievului, în scopul îndreptăţirii acţiunilor de acaparare nelegitimă a pământurilor românești ale Basarabiei. Intenţionat sau întâmplător, dar cert e că, din anul 1990 încoace, aceste documente au fost date uitării şi, în afară de specialiştii, rar cine cunoaşte ceva despre acele evenimente reale, nu inventate, din istoria imediată. Ba, se pare chiar şi factori de decizie, obligaţi prin funcţiile lor să le cunoască, au făcut abstracţie de ele pe parcursul actualului proces de delimitare a frontierelor – anume atunci, când era momentul potrivit de a opera cu argumente istorice convingătoare. După ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei și Herței la 28 iunie 1940, cu o viteză fulgerătoare - ceva mai mult de o lună - ocupanții sovietici au trasat noile frontiere ale RSSM, prin transferarea la 2 august către RSS Ukraineană a sudului Basarabiei (Cetatea Albă, Izmail) și a nordului Basarabiei (Hotin) și "compensarea" RSSM printr-o fâșie de pământ pe malul de est al Nistrului. În linii mari acestea au rămas frontierele recunoscute pe plan internațional ale statului r.m., care și-a declarat independența pe 27 august 1991. Totul a început însă mai devreme, în anul 1924 când Stalin a înființat pe malul estic al Nistrului Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RaSSM), pe vremea când Basarabia făcea parte din Regatul României. Actul din anul 1924 este considerat unul "epocal", tratat la modul superlativ de istoriografia sovietică în perioada URSS. Din start a fost o creație artificială care avea ca obiectiv principal crearea unor premise pentru extinderea revoluției bolșevice mondiale pe direcția sud-estică: România, Balcanii, Europa Centrală. Formularea nefericită cu privire la capitala acestui teritoriu care temporar se află sub ocupație avându-se în vedere Chișinăul denotă în mod explicit care era conotația acestei pseudo-autonomii. Acesta era pretextul care trebuie exploatat în condiții favorabile de către autoritățile de la Moscova pentru a anexa nu doar Basarabia, dar tot teritoriul până la Munții Carpați - fostul teritoriu al Principatului Moldovei și chiar toată România, deci era un obiectiv major strategic. Acest cap de pod a funcționat în permanență până în anul 1940 pentru că de aici au venit mai multe scenarii de destabilizare a situației interne a României, prin infiltrarea unor agenți secreți ai serviciilor speciale sovietice, prin lichidarea fizică a unor persoane importante, avem sute de grăniceri români care au murit aici la Nistru apărând frontiera de est a României. A fost o zonă de maximă instabilitate, iar atunci când s-au ivit premisele favorabile acest cap de pod sau "place d'armes" cum i se mai spune pe aici pe la noi a fost pus în aplicare și a asigurat succesul invaziei sovietice a Basarabiei din 28 iunie 1940. În mai puțin de o lună s-au petrecut aceste drame cumplite care au avut consecințe nenumărate, dar vorbim despre această amputare teritorială a sudului și a nordului Basarabiei și incorporarea cu de-a sila a acestor teritorii în componența RSS Ucrainene și atribuirea fâșiei înguste de pământ de pe malul de est al Nistrului RSS Moldovenești, dar și a Ținutului Herței și a nordului Bucovinei, care nu aveau nicio treabă cu URSS. Amputările teritoriale au fost nefaste pentru populația majoritară românească, dar și pentru minoritari, pentru că dacă ne referim la sudul Basarabiei de acolo au fost amputate două din cele opt județe, este vorba de Cetatea Albă și Ismail. Aici nu s-a ținut cont de criteriul etnic de la care se revendicau sovieticii, a fost încălcat acest principiu de o manieră flagrantă sunt zone până aproape de confluența cu Marea Neagră unde avem populație compact românească. Fosta RSS Moldovenească a fost transformată într-o enclavă. De altfel e o recidivă, prin tratatul de pace de la București din 16/28 mai 1812 se prevedea incorporarea acestui teritoriu de la este de Prut în Imperiul Țarist. Iar miza principală erau tocmai gurile Dunării, pentru că la acea vreme fluviul nu era principala arteră comercială și avea și o importanță covârșitoare din punct de vedere strategic. De aceea, conform prevederilor tratatului de pace de la Paris din 1856 care a pus capăt Războiului Crimeii în care Imperiul Otoman în alianță cu Franța și Marea Britanie au învins Rusia Țaristă, cele trei județe sud-basarabene au fost retrocedate Principatului Moldovei, deci este o dispută dintre Rusia și marile puteri europene care datează din secolul al XIX-lea. Trebuie ținut cont de faptul că Stalin a cedat această inițiativă și toate prerogativele conducerii comuniste de la Kiev, unde prim secretar era pe atunci Nikita Hrușciov, viitor prim-secretar al CC al PCUS care în 1956 îl va demitiza pe Stalin, dar iată că în iulie 1940 Hrușciov este acela care preia ștafeta de la Stalin și bineînțeles că a avut grijă să decupeze cât mai mult teritoriu românesc ca să-l incorporeze cu de-a sila în teritoriul Ucrainei. Așa au fost incorporate nordul Bucovinei, Herța (93% populație românească - parte a Vechiului Regat), sudul Basarabiei și nordul (Hotin). Prin decretul care a fost o emanație a sesiunii a VII-a a Sovietului Suprem care a constituit o gravă încălcare a legilor și a Constituției Sovietice din 1936, fiindcă nu a fost luată în vedere opțiunea populației. Moldova a fost reprezentată atunci în Sovietul Suprem de 32 de persoane, dintre care doar șapte aveau origine românească, ceilalți erau minoritari, inclusiv un ungur, deci delegația nu a reflectat starea de spirit în aceste teritorii proaspăt anexate. Aceste teritorii au fost decupate încălcându-se același principiu etnic, de pildă din nordul Basarabiei a fost inclus în Ucraina 3/4 din județul Hotin, deci sunt zone cu populație compact românească. Șase din cele 14 raioane ale RaSSM au fost incorporate în RSSM, restul de opt revenind Ucrainei, dar trebuie să spus că cele opt raioane erau majoritari alogenii. Bineînțeles că aici s-a plimbat mâna lui Hrușciov în toată această poveste geografică și noi am avut mari necazuri de pe urma acestei trasări. Aceste frontiere erau absolut arbitrare, consfințite printr-un decret din 14 noiembrie 1940. Atunci a fost luat accesul la Dunăre, a fost decupată jumătate din moșia satului Giurgiulești, care avea o lungime de 800 de metri, unii spun chiar 1100 de metri de-a lungul malului stâng al fluviului Dunărea. Același lucru s-a întâmplat la Palanca, un sat în extremitatea estică a fostei RSS Moldovenești, care actualmente face parte din teritoriul Republicii Moldova. În aprilie 1947 autoritățile de la Kiev au dat indicații autorităților de la Izmail, iar acestea au impus celor din localitatea Starokazaci la frontiera cu RSS Moldovenească să ocupe printr-un rapt care n-avea nici măcar o legitimitate formală vreo 30 de hectare din moșia satului Palanca și în felul acesta s-a încheiat opera de enclavizare a Moldovei Sovietice care a fost lipsită de acces la Limanul Nistrului, care era navigabil și noi încă mai păstram această portiță prin care eram stat riveran la Marea Neagră. În 1947 aceasta a fost cireașa de pe tort a decupărilor arbitrare ale autorităților sovietice din teritoriile istorice românești de la est de Prut. Au existat și memorii trimise de conducerea RSS Moldovenească lui stalin pentru restituirea acestor teritorii între 1940 și 1946 dar nu au fost luate în considerare. Acolo argumentau necesitatea retrocedării acestor teritorii RSS Moldovenești pentru că republica se sufoca sub aspect economic, pentru că era vorba de ieșirea la Marea Neagră și nodul Basarabiei care asigura o legătură mai ușoară cu alte regiuni. Nici acest memoriu nu a fost luat în considerare pentru că Partidul Comunist de la Kiev a avea la Moscova o influență net superioară celui de la Chișinău, așa încât aceste teritorii au continuat să facă parte din componența Ucrainei Sovietice. Chiar din prima zi a ocupației sovietice, 28-29 iunie 1940, au venit alături de Armata Roșie invadatoare foarte mulți "specialiști" și nomenklatura comunistă sovietică de partid. Pe 4 iulie au fost constituite comitetele județene de partid, comitetul executiv, ulterior cele raionale, deci am avut parte de o nomenklatură de import 100%. Sovieticii n-au avut încredere nici măcar față de foștii ilegaliști sovietici din Basarabia, care fuseseră bineînțeles infiltrați și ei cu concursul serviciilor sovietice de informații. Toți aceștia au fost suspectați de lipsă de loialitate și au recurs la "cadrele calificate" furnizate de Ucraina Sovietică, toți cei care conduceau erau străini, localnicii nu au fost angrenați, cel puțin la prima etapă în procesul de administrare a acestui teritoriu. Mai târziu, după moartea lui Stalin din 1953, s-a pus pe rol acea politică de aduce băștinașii, nu chiar în prima linie, dar în verigile medii ale nomenklaturii de partid și sovietice. Efectele înființării RaSSM în anul 1924 le suportăm și astăzi. A fost o reușită extraordinară a conducerii de atunci și a serviciilor secrete sovietice prin instituirea acestei pseudo-statalități în componența Ucrainei Sovietice au exploatat-o pe deplin și în perioada interbelică, și în perioada postbelică, și în prezent. În acest teritoriu crima și teroarea au fost instrumentate pe o perioadă mult mai lungă în comparație cu Basarabia și această politică de eliminare a elementelor indezirabile, de zombificare, a dat efecte mult mai dezastruoase și populația din stânga Nistrului, din păcate, inclusiv cea românofonă cu mici excepții, nu are aceeași abordare a tematicii etnice pe care o au românii basarabeni. De aceea, forțele ostile interesului național al Republicii Moldova exploatează extrem de eficient această circumstanță și de aici provin toate aceste necazuri. Republică Moldovenească Nistreană se revendică de la RaSSM și multe prevederi care au fost incluse în "constituția" acestei autonomii din 1924, inclusiv utilizarea concomitentă a trei limbi de stat, cea "moldovenească", rusa și ucraineana. Bineînțeles că astăzi, ca și atunci în perioada interbelică tronează în toate instituțiile publice limba rusă, iar româna este limba celor care o folosesc la bucătărie. Este riscant să te revendici ca etnic român și astăzi ca și în perioada sovietică. Atunci, pentru un asemenea "sacrilegiu" riscai să plătești un tribut greu, poate chiar cu viața. S-a pus problema retrocedării acelor teritorii care au fost incorporate cu de-a sila ca să se respecte criteriul etnic cel puțin, pentru că, așa cum spuneam, la frontiera Republicii Moldova pe direcția sudică de-a lungul Dunării avem o zonă compact românească. N-a fost abordată de-o manieră responsabilă și judicioasă această chestiune și până la urmă s-a ajuns la formula că cele două state suverane și independente, Republica Moldova și Ucraina, sunt recunoscute în frontierele în vigoare la 1 ianuarie 1991. În felul acesta nu mai putea fi pusă pe tapet chestiunea retrocedării și acum dacă anumite forțe politice încearcă să abordeze acest subiect ele primesc o replică vehementă din partea actualei conduceri politice de la Kiev. În perioada guvernării democratice de după 2009, în guvernul Filat, pe atunci ministru de externe era Iurie Leancă, iar omologul său de la Kiev era Petro Poroșenko, a fost demarată o procedură care n-a fost finalizată - delimitarea definitivă a frontierei dintre Ucraina și Republica Moldova. Au început în zona de nord, s-a făcut mare tam-tam în presa din Republica Moldova pentru faptul că la Bulboaca câteva sute de hectare urmau să fie cedate Ukrainei. E vorba de cei 7,7 km care au fost cedați de guvernul Filat - Leancă de la Palanca. Atunci s-ar mai fi putut negocia. Este adevărat că în 1999 președintele Petru Lucinschi a semnat acel tratat de bună vecinătate care chipurile ar fi pus punct acestor discuții pe marginea subiectului cu conotație teritorială. La discuțiile privind definitivarea frontierei ar fi trebuit aduse mai multe argumente în favoarea Republicii Moldova, inclusiv cele 30 de hectare de la Palanca, răpite de Ucraina în 1947. La Palanca au fost cedați 7,7 km de șosea, inclusiv subsolul de sub șosea, ca să asigure circulație nestingherită între Izmail și restul Ucrainei, iar acești bieți oameni, locuitorii satului Palanca, proprietari ai unor terenuri agricole la sud de această șosea, trebuie să se legitimeze de fiecare dată în fața grănicerilor ucraineni de fiecare dată când își lucrează ogorul. Atunci negociatorii din partea Republicii Moldova au capitulat în mod ticălos și nu și-au apărat măcar propria imagine, nu mai spun de interesele celor pe care-i reprezintă. Putem admite nu doar la nivel de supoziție, dar și la nivel de aserțiune absolut probată, situațiile menționate reprezintă până în prezent un focar de instabilitate. «În anul 1871 lua proporții infernale dezastrul bisericii româneşti basarabene. În acest an a fost numit episcop în Basarabia rusul Pavel Lebedev, care şi-a desfăşurat aici „activitatea” până în 1882. El a fost trimis special de la Petersburg, pentru a grăbi rusificarea bisericilor româneşti. Abia ajuns în Basarabia, a constatat că din cele 18 mânăstiri existente, în 13 serviciul divin se făcea numai în româneşte, iar în celelalte cinci (Hârjauca, Hârbovăţ, Jabca, Curchi şi Călărăşeuca) era şi câte o „strană rusească.” Ca urmare, începea lunga prigoană împotriva a tot ceea ce era românesc. În 1873-1874 dădea dispoziţie ca strana rusească să se înfiinţeze în toate mânăstirile. La fel, bisericile erau rusificate masiv. Totuşi, în 1882 se mai făcea slujbă românească în 207 biserici, faţă de cele 608 slavoneşti şi 211 mixte (româneşti şi slavoneşti). La Ialpugeni, Căinari, Cărbuna, Gangura, Colencăuţi etc., Pavel a găsit numeroşi preoţi care nu ştiau ruseşte. Inclusiv în parohiile cu populaţie rusească erau preoţi care oficiau în româneşte. Chiar Pavel arăta aceasta: „Chiar în multe parohii în care clericii ştiu bine ruseşte, registrele se fac în româneşte.” Ca urmare, din 1873 toate actele bisericeşti nu se mai întocmeau decât în rusă. Mai marii imperiului apreciau ”performanţele” lui Pavel, aşa cum făcea Batiuşkov: ”Până la 1871, când pe scaunul episcopal veni P.S. Pavel, în unele mânăstiri şi biserici slujba dumnezeiască se făcea în graiul moldovenesc.” Catedra de limba română de la Seminarul teologic din Chişinău a fost desfiinţată, împreună cu toate celelalte şcoli duhovniceşti, vinovate de acelaşi „păcat” (între care şi Şcoala eparhială de fete, înfiinţată în 1859). De asemenea, a fost închisă tipografia eparhială moldovenească (1883), întemeiată încă în 1813 de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. În plus, au fost închise 336 de biserici româneşti şi au fost goniţi din Basarabia toţi preoţii care nu au învăţat ruseşte în doi ani. Ei au fost scoşi fără excepţie din parohii şi surghiuniţi la mari depărtări. Este cazul unor preoţi precum Vasile Zubcu, Ioan Untu, Dimitrie Tutunaru, Ion Popovici sau Grigore Gallin. Acum diaconii şi cântăreţii din biserici dădeau examen numai în limba rusă. Iar copiii clericilor, fireşte, învăţau şi ei numai în ruseşte. Vorbind despe români, Pavel se adresa astfel bulgarilor de la Bolgrad: ”Dispreţuiţi exemplul de nerecunoştinţă al acelora care plătesc cu ură adâncă poporului rusesc binefacerile săvârşite pentru neatârnarea şi libertatea dăruită lor, pentru sângele vărsat de poporul rus pentru izbăvirea lor de jugul greu, pentru independenţa lor (!).” «În aceste condiţii, nu este de mirare că arhiepiscopia din Chişinău a cerut în mod imperativ tuturor bisericilor absolut orice carte religioasă românească. Fără excepţie, Bibliile, Catehismele, Molitvelnicele, Psaltirile, Mineele, Evanghelierele, Octoihurile etc. au fost date focului! Acest spectacol apocaliptic era descris astfel de către Durnovo: „Toate cărţile sfinte de pe la bisericile moldoveneşti, tipărite cu litere chirilice în limba română, au fost depuse la mitropolia din Chişinău, unde arhiepiscopul Pavel, în curgere de şapte ani, le-a ars, încălzind cu ele palatul mitropoliei.” Şi, continuându-şi ideea, Durnovo menţiona despre situaţia generală a românilor din Basarabia: ”Poporul din Basarabia, mulţumită rusificării zilnice, e transformat într-o hoardă de robi muţi şi ignoranţi. Acestui popor i s-a interzis să înveţe în limba sa maternă în şcoli, i s-a interzis să se roage lui Dumnezeu în graiul părinţilor săi; sute de mii de desetine din pământul său au fost împărţite coloniştilor ruşi, bulgari şi germani, şi aceasta în scop de a-i sili să-şi părăsească ţara. Numai într-un an, 855 de familii ţărăneşti au trebuit să plece în Siberia pentru a o coloniza. Bieţii oameni îşi lasă holdele roditoare, pentru că nu mai pot trăi în ţara lor.” Şi, pentru a întregi această idee, să mai notăm că în anul 1897, din totalul populaţiei Basarabiei, 81,8% bărbaţi şi 96% femei erau analfabeţi. Iar din numărul analfabeţilor, majoritatea erau români. Despre situaţia românilor, Zotov scria: ”Populaţia moldovenească era străină nu numai de cultura spirituală a Rusiei, ci chiar şi de felul ei de viaţă civică şi administrativă. Rusificatorii neîndemânatici au făcut ca ţăranul, venind la oraş, să se simtă ca într-o pădure întunecoasă şi necunoscută. În orice birou lor le era permis să nu-l înţeleagă pe acel ţăran. Justiţia, şcoala, biserica, administraţia – toate pentru el erau străine.” În toţi aceşti ani, autorităţile continuau să fie alarmate, căci rusificarea nu progresa nici pe departe în ritmul pe care îl doreau ele. Acest lucru rezultă foarte clar din raportul înaintat de Batiuşkov în 1890 ţarului Alexandru III: „Noi spunem hotărât că nu numai în fundul Basarabiei, unde populaţia a rămas întreagă românească, dar chiar la Chişinău am întâlnit moldoveni care nu ştiau un cuvânt ruseşte. Dacă voim ca populaţia rusească să nu se românizeze, dacă voim ca Basarabia să nu ajungă obiectul dorinţelor şi agitaţiilor românofile, atunci trebuie ca prin intermediul şcolilor să ne grăbim a face ca măcar jumătate din ţăranii moldoveni să devină ruşi.” Acest lucru însă nu era tocmai uşor, deoarece ruşii nu constituiau nicio atracţie pentru românii basarabeni. În 1863 deja Zaşciuk remarca faptul că ”în caracterul unui moldovean simplu se observă timiditate, slugărnicie, fire închisă, antipatie faţă de ruşi şi dispreţ faţă de militari.” Şi ce încheiere mai potrivită s-ar putea găsi acestei prezentări a opiniilor despre români decât excelenta sintetizare a marelui lider unionist român din Basarabia Ion Pelivan: ”În patru secole, turcii păgâni nu au putut săvârşi în Moldova şi Valahia atâtea mişelii, câte au făcut pravoslavnicii ruşi în Basarabia, timp de 106 ani. Dacă turcii ne-au prădat rodul muncii noastre, dacă ei ne-au impus birul sângelui nostru, ruşii nu s-au mulţumit numai cu aceasta, ci au căutat să ne pângărească sufletul, să ne batjocorească limba şi să ne omoare însăşi fiinţa noastră etnică.”» Sacrilegiile comise în Basarabia de Piotr Vasilevici Lebedev arhiepiscopul pravoslavnic cunoscut drept ”Pavel Lebedev Românofagul (Румынођд)” - ”mâncătorul de români”, trimis în anul 1871 de la St. Petersburg de ”maica Rusie” să ”păstorească” teritoriul românesc dintre Prut și Nistru răpit la 1812, conform politicii rusești de a șterge identitatea românilor, de deportare și alungarea de pe pământul lor, descrise în anul 1908 de N.N. Durnowo, cunoscutul om politic al Rusiei: ”Arhiepiscopul Pavel sosit la Chișinău și instalându-se în eparhia Chișinăului și Hotinului a găsit încă pe la 1873 biserici moldovenești în număr de 773. Din aceste biserici moldovenești străvechi, dânsul a închis 330 și n-a lăsat decât 443 în care a orânduit să se slujească serviciul divin în limba rusă. Toate cărțile bisericești moldovenești tipărite cu litere chirilice le-a adunat de prin mănăstiri și biserici la mitropolia din Chișinău și aci arzându-le în curgerea de 7 ani a încălzit sobele mitropoliei cu sfintele evanghelii, psaltiri și apostoli, de o raritate netăgăduită bibliografică. Acest fapt de un vandalism sălbatic este astăzi din domeniul istoric. Astfel că astăzi poporul moldovean din Basarabia, care nu pricepe boabă din limba rusă ori slavă, nu posedă decât crâmpeie din cărțile bisericești ce-au mai rămas pe ici pe colo în mâinile creștinilor particulari. Poporul moldovean din Basarabia mulțumită rusificării grosolane este transformat în niște ordale de robi muți și ignoranți, cari nu știu nici carte, nici rugăciuni către Dumnezeu. Acestor ordale le este interzis de a învăța limba părintească, le este oprit de a se ruga în limba părinților lor. În curgerea unui secol mii și mii de hectare de pământ s-au dat rușilor, bulgarilor și coloniștilor germani cu singurul scop de a sili pe moldoveni, autohtonii în această țară de a părăsi pământul lor de baștină. Și chiar în anul 1908 sunt pornite în Siberia 885 familii moldovenești pentru a coloniza acolo pământurile înghețate din această parte a imperiului rusesc.

1. Toata presa platita de guwerner nu mai permite dreptul la opinie(comentariile). 2. Toata presa platita de guwerner minte si manipuleaza. 3. Toata presa platita de guwerner nu mai are nici o cale de a deveni independenta atata timp ce trebuie sa scrie si sa spuna ceea ce i se ordona. 4. In Romania nu mai exista cainele de paza al democratiei. Asa ca vreau ceea ce scrie in Constitutie:

Temperatura de azi dimineata... Pewntru 25-30 de minute a scazut la 5 grade... Dupa aceea a crescut. Acum sunt 16 grade.

Bine spus!!! A se vedea chenarul roșu!

La, așa zisul, „proces al lui Ceaușescu, Ceaușescu a spus, la un moment dat, „Istoria mă va răzbuna.”. Se pare că îl răzbună din plin. Niciodată românii nu au fost mai săraci, mai dezbinați și cu statut de idioți, lași, slugi și cobai ca acum. Să vedem ce mai spun și alții! HK Bogdan: De ce a fost asasinat Nicoale Ceauşescu: ?pentru că a condamnat invazia U.R.S.S. în Cehoslovacia în 1968; ?pentru că a construit Casa Poporului, a doua clădire ca mărime în lume după Pentagon; ?pentru că România era al patrulea exportator de armament din Europa; ?pentru că a construit metroul din Bucureşti, Centrala atomică de la Cernavodă, canalul Dunăre-Marea Neagră; ?pentru că în primăvara anului 1989 România achitase toate datoriile externe în valoare de peste 18 miliarde de dolari; ?pentru că acumulase depozite de aur în Banca Naţională (volatilizate astăzi şi trimise în excursie, peste hotare); ?pentru că a construit peste 4.000.000 de apartamente; ?pentru că producţia de oţel a ţării era de 8% din producţia mondială, iar în funcţie de acest lucru România putea modifica oricînd preţul oţelului la bursă; ?pentru că a construit peste 10.000 de şcoli, universităţi şi grădiniţe; ?pentru că a obținut independența energetică din surse regenerabile, prin cele aproape 100 de hidrocentrale; ?pentru că România avea una din cele mai dezvoltate reţele de cale ferată din Europa; ?pentru că, începînd din 1973, Nicolae Ceauşescu a permis înfiinţarea a 48 de societăţi mixte, cu participare de capital occidental în ţară şi străinătate, iar volumul schimburilor comerciale cu Occidentul aproape se dublase: de la 28% în 1965, la 45% în 1974; ?pentru că între anii 1971-’75, România a înregistrat o rată anuala de creştere de 11,8%, cifră neegalata niciodată în plan european. Pentru toate acestea şi pentru vina de a nu fi fost un patriot de ocazie, ci unul adevărat, Ceauşescu a fost asasinat cu sânge rece, într-o frenetică grabă, în ziua Sfîntă a Crăciunului. Dacă încerci astăzi să vorbeşti despre Ceauşescu eşti imediat catalogat drept comunist sau nostalgic. În cazul meu, nu pot fi acuzat nici de participaţiune la sistem, nici de nostalgie comunistă. La vremea asasinării lui Nicolae Ceauşescu, aveam 3 ani. Am crescut în anii în care România a fost prădată de tot ce avea mai bun, sub pretextul că tehnologia era veche, depășită, ineficientă... Studiaţi documentele de arhivă şi veţi vedea ce a făcut Ceauşescu cu banii de la F.M.I. şi de la Banca Mondială, față de jaful din ulimii 30 de ani. Istoria nu minte! Ceauşescu a fost cu adevărat un patriot! În afara lichelelor care au prădat statul român după 1989, dându-se mari afaceriști, astăzi, poporul zace în sărăcie, exploatat mişeleşte, de aproape un sfert de veac. Zidul de la Târgovişte e prea mic pentru aceste haite de politicieni care au subminat şi ruinat România postcomunistă ...

Fotografie din galeria profilului.

Fotografie din galeria profilului.

Fotografie din galeria profilului.

„La Kiev a fost descoperită o vastă schemă frauduloasă de vânzare a ajutorului umanitar străin. Într-un depozit subteran au găsit conserve, cereale, făină, sare și zahăr – peste 10.000 de unități de produse în total, potrivit poliției locale. cazul a fost inițiat. Suspecții riscă până la opt ani de închisoare.”

Petre Daea, un ministru al agriculturii cum nu a mai fost altul in ultimii 32 de ani...

Petre Daea, un ministru al agriculturii cum nu a mai fost altul in ultimii 32 de ani...

Un răspuns excelent din partea unui jurnalist de la SkyNews Australia către tinerii care au protestat recent pentru climă: „Sunteți prima generație care a cerut aer condiționat în fiecare clasă; lecțiile voastre sunt toate făcute la computer; aveți televizor în fiecare cameră; petreceţi toată ziua folosind mijloace electronice; majoritatea mergeţi la şcoală în auto în loc să mergeți in transport public.. sunteţi cel mai mare consumator de bunuri de larg consum din istorie, cumpărând continuu cele mai scumpe haine pentru a fi „la modă”; protestul vostru este anunțat prin mijloace digitale și electronice.... Băieți, înainte de a protesta, opriți aerul condiționat, mergeți la școală pe jos, opriți telefoanele și citiți o carte, făceți-vă un sandwich în loc să cumpărați mâncare ambalată. . Nimic din toate acestea nu se va întâmpla, pentru că sunteţi egocentriști, prost educaţi şi manipulaţi de oameni care vă folosesc, şi vă conving... că acest protest este o cauză nobilă şi între timp, voi vă bucuraţi de cel mai sălbatic lux occidental. Treziți-vă, maturizați-vă și închideți gura. Informați-vă despre fapte, înainte de a protesta..."

BĂI... A DRACU ÎNTÂMPLARE ! Laboratorul biologic chinez din Wuhan (vezi imaginea de mai jos) este deținut de Glaxo, care, din întâmplare, deține Pfizer, care, din întâmplare, gestionează finanțele Black Rock, care, din întâmplare, gestionează finanțele Societății Open Foundation (Soros), care din întâmplare servește AXA franceză si din întâmplare compania germană Winterthur a construit laboratorul chinez, cumpărat accidental de germanul Allianz, și are din întâmplare ca acționar mare Vanguard, care este acționar al Black Rock care controlează băncile centrale și administrează 1 / 3 din capitalul global de investiții, care din întâmplare este un mare acționar al Microsoft și Gates, care din întâmplareeste acționar al Pfizer și în prezent este primul sponsor al OMS !!!, iar, tot așa, ca din întâmplare, să se aleagă praful de ei și miliardele lor, că nu se mai satură!