Campania mincinoasă A.N.S.V.S.A.
De curând în municipiul Slobozia, județul Ialomița au apărut aceste afișe informative cu privire la infestarea ovinelor și caprinelor.
Să pară credibilă, această campanie este prezentată într-un mod „apocaliptic” și denumită „VARIOLA OVINĂ ȘI CAPRINĂ”.
După câteva explicații făcute „la mișto și la vrăjeală”, dacă au suspiciuni în acest sens oamenii sunt îndemnați să anunțe urgent instituția D.S.V.S.A. din județ, urmând ca „hingherii” să acționeze ridicând animalele din gospodării și să le facă de petrecanie, astfel considerând ei că vor eradica molima de origine animală.
După cum observați se dau atacuri sistematice asupra tuturor resurselor alimentare, astfel făcându-ne dependenți de produsele importate din occident și nu numai.
În acest sens, curând am realizat un scurt clip în care am menționat situația zootehniei românești, gravele probleme și scopurile acestora.
Pe platformele: Facebook, Youtube, VK și TikTok am publicat clipul intitulat „Se dau atacuri sistematice asupra zootehniei românești”.
Totodată vă recomant să vizionați și clipul intitulat „Comisia europeană va interzice prin lege agricultura”.
Pastila Civică - Rubrica „Știați că ?” - 15 septembrie 2024
PS: Gândiți că nu doare, cât încă se mai poate.
Text redactat și fotografii: Alexandru Coțarcă
O producție Civic Slobozia
Publicare: 21 Septembrie 2024

Podcast, cu Adrian Costea
Un bilanț, viața ca o carte, într-o nouă discuție liberă cu doamna profesor de limba și literatura română Lori Voloșniuc în episodul de Podcast cu numărul 17
O discuție excepțională despre lecții de viață, educație, moralitate și politică.
- 7 decenii de viață, din care 4 petrecuți la catedră ca profesor al graiului românesc,
- diverse întâmplări și experiențe de viață,
- problemele din învățământul românesc create chiar de executivul statului,
- păreri pro și contra despre politică și politicieni din România.
Nu poate fi considerată o exagerare când spunem că doamna Lori Voloșniuc este o legendă a orașului Ialomițean Fetești, profesor de limba și literatura română la cel mai titrat liceu din oraș timp de 4 decenii.
Având în vedere reacțiile pozitive și solicitarea publicului de a mai realiza interviuri cu doamna Lori Voloșniuc, vineri, 13 septembrie 2024 am realizat un nou interviu, onorând totodată promisiunea față de doamna profesor de a reveni.
Moderator: Adrian Costea
Invitat: Lori Voloșniuc - Profesor de limba și literatura română
Text, cameraman, editor și montaj: Alexandru Coțarcă
Mod transmisie: Înregistrare, Format video: 16:9
O producție Civic Slobozia
Publicare: 14 Septembrie 2024
Podcast, cu Adrian Costea - 13 Septembrie 2024
Podcast, cu Adrian Costea
Un bilanț, viața ca o carte, într-o nouă discuție liberă cu doamna profesor de limba și literatura română Lori Voloșniuc în episodul de Podcast cu numărul 17
O discuție exce
În contextul modificării legislației din educație și apariția unor ordonanțe de guvern vă reaminesc următoarele aspecte:
Entitatea statală atentează la copiii noștri
Entitatea statală atentează la copiii noștri
Entitatea statală atentează la copiii noștri
Oarecum în secret există momentan „la sertar” proiect de lege prin care statul vrea să aibă autoritate totală asupra copiilor noștri.
Astfel, atunci când
Feminitatea secolului XX vs feminitatea secolului XXI
Feminitatea a fost unul din subiectele episodului cu numărul 16 din podcastul realizat joi, 6 iunie 2024.
Sunt evidente schimbările femeii în aceste vremuri aparent moderne, schimbări ce șterg cu o viteză uluitoare aspectele naturale ale femeii.
Entitățile statale au creat de-a lungul timpului ocupații din cele mai diverse pentru femeie, dând astfel atacuri sistematice asupra familiei.
Ideologia de egalitate în acțiuni și drepturi între femei și bărbați a creat situații cu care ne confruntăm astăzi.
PS: Poate comentariul meu nu spune multe despre acest aspect, dar vă invit să vizionați acest fragment extras din podcastul realizat joi, 6 iunie 2024
Text redactat, cameraman, editor și montaj: Alexandru Coțarcă
Fragmete din Podcast, realizat joi, 6 iunie 2024
Mod transmisie: Înregistrare, Format video: 16:9
O producție Civic Slobozia
Publicare: 11 Septembrie 2024
Feminitatea secolului XX vs feminitatea secolului XXI
Feminitatea secolului XX vs feminitatea secolului XXI
Feminitatea a fost unul din subiectele episodului cu numărul 16 din podcastul realizat joi, 6 iunie 2024.
Sunt evidente schimbările femeii în ace
Trasmitem mesajul mai departe
Câteva explicații răspus din partea domnului General maior rtr. Radu Theodoru în dialog cu domnul Adrian Robertin DINU
Mesajul este unul cât se poate de clar, Statul Major al Comandamentului Vlad Țepeș reprezentat prin membri săi nu susține nici-o formațiune politică și nici-un candidat.
PS: ORi Ei, ORi NOi.
Video preluat, sursa: Telegram, Adrian Robertin DINU
O producție Civic Slobozia
Publicare: 16 August 2024
Trasmitem mesajul mai departe
Trasmitem mesajul mai departe
Câteva explicații răspus din partea domnului General maior rtr. Radu Theodoru în dialog cu domnul Adrian Robertin DINU
Mesajul este unul cât se poate de clar, Statul Maj
Din ciclul „România Eșuată”
Duminică, 5 august 2024, în jurul orei 21:00 la blocul I8, de pe bvd Matei Basarab din mun. Slobozia a izbucnit un incendiu la unul din etajele superioare.
În acest moment nu se cunosc cauzele exacte ale incendiului, sunt zvonuri că incendiul ar fi fost provocat de un cetățean furios.
După cum puteți observa în imaginile atașate, puteți sesiza cu ușurință intervenția defectuasă a echipei ISU Ialomița.
Este de râsul lumii modul cum s-a intervenit, asta arată clar că nu am avea nici-o șansă în cazul unui dezastru de proporții.
Acest incident a scos la iveală faptul că ISU Ialomița nu este pregătit din multe puncte de vedere, să enumăr căteva:
- lipsa instruirii, echipamente cu defecțiuni sau ineficiente, coordonare de cel mai slab nivel, ETC
Menționez că la acest incident s-a acționat și din spatele blocului, o altă echipă ISU a stins complet incendiul.
Mai adaug faptul că pe bvd. Matei Basarab, cel puțin în zona central nu mai sunt hidranți.
În urma lucrărilor de reamenajare a trotuarelor și părții carosabile punctele de acces la apă tip hidrant au dispărut complet.
Text redactat, cameraman, editor și montaj: Alexandru Coțarcă
Mod transmisie: Înregistrare, Format video: 16:9
O producție Civic Slobozia
Publicare: 5 August 2024
Din ciclul România Eșuată, incendiul de la Bl. I8, 5 august 2024
Din ciclul „România Eșuată”
Duminică, 5 august 2024, în jurul orei 21:00 la blocul I8, de pe bvd Matei Basarab din mun. Slobozia a izbucnit un incendiu la unul din etajele superioare.
În acest moment
„A distrage în permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara nici "un timp pentru gândire” scrie Chomsky.
In timp ce multimea jubilează la meciurile de fotbal, îmbuibându-se ca mamiferele bipede cu mici și bere rece, două proiecte de lege sunt trecute prin parlament, pe șest, fără dezbatere publică.
Nimeni nu vorbește nimic!
Este vorba de un proiect prin care TOATE Regiile Autonome se vor privatiza!
Spun despre Hidroelectrica, Romsilva, Salrom (regia sarii) etc, 240, în total.
AL doilea proiect, modifică legea executorului judecatoresc, permițând ca această funcție să fie îndeplinită și de cetățeni ai UE, Spațiul Ec European și din Confederația Elvețiană.
Mai mult, toate actele emise de aceștia vor fi semnate electronic!
Întelegeți mârșăvia?
Tot ce înseamnă facturi de utilități au titlu executoriu.
Cedând toate resursele corporațiilor străine, prețurile vor crește atât de mult, încât ne vor lua proprietățile cu ajutorul factorului extern (austrieci - ca ei au gazul, germani, elvețieni, etc) și executori, care vor fi străini.
Mai mult, au adoptat Legile Justiției, prin care Legile UE au întaietate asupra Constituției României.
Si uite așa, până la urmatoarele alegeri Regimul Iohanis va termina ce a facut Năstase cu Petromul, Ciorbea și Radu Vasile cu minele, Băsescu cu flota, Ciucă, acum, cu pădurile, sarea și energia electrică.
Astfel vom ajunge în 5-6 ani să nu mai avem nimic, nici măcar casa în care locuim.
PS: Cât de greu le este francezilor să își păstreze drepturile ?
Cifra oficială este 1 milion de demonstranți, neoficial 3,5 milioane!
Noi ce facem ?
Rog distribuiți, poate se întâmplă ceva, poate înțelege majoritatea oamenilor și se ridică la luptă pentru viitorul lor, al copiilor și nepoților lor.
Text preluat, sursa: Telegram
Imagine sugestivă
Publicare: 30 Iunie 2024
SUB CERUL DEPORTĂRII - inimi și destine
Asociația Daniil a invitat participați, în perioada 17 - 18 iunie, la lansarea volumului „Sub cerul deportării- inimi și destine”.
Cartea este dedicată tuturor românilor și tratează una dintre rănile, încă necicatrizate, din istoria modernă a României: DEPORTĂRILE - acele nedrepte persecuții realizate prin înstrăinarea forțată de comunitatea în care au trăit, de locurile unde și-au construit rostul și, uneori, de familie a unor oameni care nu aveau nici o vină, dar se încadrau în etichetele absurde ale ideologiilor totalitare.
Agenda evenimentului a cuprins trei activități:
- în după-amiaza zilei de 17 iunie 2024, la Centrul Cultural „Ionel Perlea" a avut loc lansarea studiului istoric;
- În dimineața zilei de 18 iunie2024, la sala „Europa” a Consiliului Județean Ialomița, a avut loc o sesiune de dezbateri pe temă și vernisarea unei expoziții organizate de instituții din județ gestionare le izvoarelor istorice și reprezentanți ai comunităților cărora au aparținut victimele deportării;
- iar în după-amiaza zilei de 18 iunie 2024 a fost organizată o excursie în localitatea Fundata.
Acolo a fost vizitat monumentul dedicat deportaților din Bărăgan, loc unde s-a oficiat o slujbă religioasă și grupul „Anastasis” a susținut un moment artistic.
La toate activitățile au fost prezenții autorii studiului.
- Text preluat de pe pagina oficială de Facebook a Asociației Daniil
În calitate de activist civic am fost prezent la evenimentul desfășurat la Sala Europa din cadrul Consiliului Județean Ialomița filmând întreaga conferință, totodată având loc lansarea cărții intitulate „SUB CERUL DEPORTĂRII - inimi și destine”
Am plăcerea de a vă invita să vizionați materialul video.
- discursuri ale autorilor cărții;
- prezentare momentele istorice prin care au trecut deportații;
- recital al grupului instrumental-vocal „Anastasis” ATOR din Săveni
Text redactat, cameraman, editor și montaj: Alexandru Coțarcă
Mod transmisie: Înregistrare, Format video: 16:9
O producție Civic Slobozia
Publicare: 20 Iunie 2024
SUB CERUL DEPORTĂRII inimi și destine
SUB CERUL DEPORTĂRII - inimi și destine
Asociația Daniil a invitat participați, în perioada 17 - 18 iunie, la lansarea volumului „Sub cerul deportării- inimi și destine”.
Cartea este dedicată tuturor
15 iunie 1889 - o zi nemărginită
În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară.
Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani.
Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale.
Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale.
Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri.
Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”.
Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc.
Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale.
Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849.
Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).
Romantismul lui Eminescu
Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori.
În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți).
Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment.
În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile.
Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut.
Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”.
În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul.
Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”.
O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”.
Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții.
Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile.
Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață.
Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei.
În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator.
Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice.
Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid.
Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor!
Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții.
Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman.
Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat.
De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei.
O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu
Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate.
La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical.
După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.
În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează.
Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate.
În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț.
Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani.
Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea.
Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc.
Autor articol: Alexandru Coțarcă, Civic Slobozia
Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”
Publicare: 15 Iunie 2024
„Duminica orbului”, 9 Iunie 2024, ficțiunea denumită alegeri
O recapitulare pe puncte esențiale a pregătirii și desfășurării așa ziselor alegeri libere și demcratice:)
Promovarea actului „BOICOT VOT”, prezentată ca o soluție de a nu legitima aleșii și actul însine.
Desfășurarea de „forțe” impresionante și cheltuirea sumelor uriașe pentru organizarea aceste ficțiuni denumite alegeri.
Petrecerile celor „câștigători” vs parastasele celor învinși, lacrimi de bucurie pentru unii și de tristețe pentru alții.
Această entitate statală cu aspect administrativ este în realitate o fură ficțiune bine păzită armat.
Comasarea celor două tipuri de alegeri Locale și Europarlamentare menită să boicoteze curentul civic anti-U.E.
PS: Gândiți, că nu doare, cât încă se mai poate.
Text redactat, cameraman, editor și montaj: Alexandru Coțarcă
Mod transmisie: Înregistrare, Format video: 16:9
O producție Civic Slobozia
Publicare: 14 Iunie 2024
Duminica orbului, 9 iunie 2024, ficțiunea denumită alegeri
„Duminica orbului”, 9 Iunie 2024, ficțiunea denumită alegeri
O recapitulare pe puncte esențiale a pregătirii și desfășurării așa ziselor alegeri libere și demcratice :)
Promovarea actului „BOICOT VOT
NU MERGE CU GÂNDUL DUPĂ RĂSPLATA FAPTEI TALE BUNE.
RĂSPLATA NU SE CAUTĂ, CI VA VENI SINGURĂ !
Să fii cu inima bună, să fii o veselie a tuturor, să fii milostiv(ă).
Milostenia e ceva mult mai frumos, mai mare decât oricare dar şi talent care-ţi aduce satisfacţii văzute aici, adică pe loc.
Să arunci măcar un zâmbet de frate/soră unui sărac, chiar dacă nu ai un ban pentru pâinea lui atât de nesigură.
Pâinea aceasta se numeşte pâinea îngerilor şi deci zâmbetul îngerilor.
Personalitatea duhovnicească înseamnă ca tu să ştii de tine.
Să ştii de ce se joacă piesa cu mustrări sau laude în faţa ta, pe seama ta.
Să nu vinzi nimic din taină (tine) nici pentru mustrări nici pentru laude.
E mai bine să nu fii nimic decât să fii eroul altora.
Ţine-te de înger şi-ţi vezi de treabă!
E bine să cobori cerul în realităţile mărunte în care păşeşti, decât să te consideri uitat(ă) pe undeva pe sus.
Dacă alții se consideră, și pe bună dreptate, vulturi, tu, deși poți avea putere și aripi de vultur, să te mulțumești, să te arăți o mică ciocârlie veselă, care zboară vertical și cântă de zor, vestind și prevestind zorile.
Nu merge cu gândul după răsplata faptei tale bune.
Răsplata nu se caută, ci va veni singură.
-> Părintele Arsenie Papacioc - Extras din „Scrisori către fiii mei duhovnicești”, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, pag. 47-48
Sursa: Apărătorul Ortodox
Articol preluat și publicat: 08.05.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Tribunal de tip Nürnberg
Tribunal de tip Nürnberg
Dacă globaliștii au avut planurile realizate, nici patrioții nu au stat degeaba, punând bazele opusului globalist.
"Elitiștii" au cumpărat mulți oameni capabili să le pună în aplicare planurile diabolice, totul pentru controlul total al omenirii.
Controlând prin corporații președinți, guverne și instituții din toate statele, oculta mondială se autointitulează stăpânii lumii și ai planetei.
De-a lungul timpului "elitiștii" au comis abuzuri, dezastre și atrocități pentru a ocupa cele mai înalte poziții de conducere.
Există o veche vorbă, totul se va plătii mai devreme sau mai târziu, făcându-se pe baza legilor naturale, legi de la care omenirea s-a abătut.
Nu există acțiune să funcționeze la infinit, chiar dacă inițiatorii/coordonatorii și executanții se cred a tot puternici.
Orice regim, imperiu și dinastie s-au "construit" dar s-au și "demolat" la un momendat.
De această dată "mașinăria infernală" a globalismului trebuie demontată și distrusă complet, astfel omenirea își va redobândii instrumentele fundamentale.
Făptașii și elementele dezumanizate trebuie extrase din "bârlogurile" lor, fiind judecați și aruncați în cele mai grele închisori pentru tot restul vieții, sau pedeapsa capitală după caz.
Pentru aceste scopuri nobile, se înființează și se pun la punct tribunale internaționale, de timpul celui care a fost numit Tribunalul de la Nürnberg.
PS: Este una din puținele ocazii de care umanitatea a avut parte, să scape de globalism.
În caz că nu se va reuși "demolarea șandramalei", omenirea este sortită transformării radicale și chiar a dispariției.
Învinge binele cum e firesc, sau va învinge răul așa cum își doresc "bolnavii planetei".
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 13.05.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mesaj de interes global - IMG
"Sistemul" nu acceptă ca omul să aibă demnitate, ar face orice să o șteargă
Nici o societate nu doreste ca tu sa devii intelept!
Aceasta este impotriva "investitiei" oricarei societati.
Daca oamenii ar fi intelepti, nu ar mai putea fi exploatati.
Daca sunt inteligenti, nu mai pot fi subjugati.
Nu mai pot fi fortati sa participe intr-o viata "mecanica"...
...traind ca niste roboti.
Se vor manifesta.
Isi vor manifesta individualitatea.
Vor fi permanent inconjurati de un spectacol al rebeliunii.
Vor dori sa traiasca in liberate.
Libertatea vine odata cu intelepciunea.
DAR NICI O SOCIETATE NU DORESTE CA OAMENII SA FIE LIBERI!!!
Societatile comuniste, societatile fasciste, societatile capitaliste, hinduse, musulmane, crestine...
...NICI O SOCIETATE!!!
In momentul in care oamenii vor incepe sa-si foloseasca inteligenta, vor deveni periculosi...
Periculosi pentru stabiliment;
Periculosi pentru cei aflati la putere;
Periculosi pentru cei care au;
Periculosi pentru toate tipurile de orpimari, exploatari sau suprimari;
Periculosi pentru biserica;
Periculosi pentru stat;
Periculosi pentru natiuni.
De fapt, un om intelept este precum un foc, precum un leu...
... O FLACARA !
Nu-si va putea vinde viata.
Nu-i va putea servii.
VA PREFERA SA MOARA DE CAT SA FIE UN SCLAV !
Text extras pentru a putea fi copiat și/sau distribuit.
Imagine, creație proprie
Articol republicat: 05.05.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Arta manipulării - part. 2
După manual... cum poți manipula un popor întreg sau întreaga omenire:
CELE 8 CRITERII ALE TORTURII PSIHOLOGICE DIN TABELUL LUI BIDERMAN ȘI CELE ZECE PRINCIPII PENTRU MANIPULAREA MASELOR DUPĂ NOAM CHOMSKY
1. Izolarea victimei: privarea persoanei de sprijinul și legăturile sociale care i-ar da capacitatea de a rezista. Dezvoltarea unei anxietăți intense față de propria persoană în cazul victimei. A face victima dependentă de autoritate.
2. Monopolizarea percepției: concentrarea atenției victimei asupra unei situații dificile și urgente, forțarea introspecției. Eliminarea informațiilor care le contrazic pe cele ale autorității. Sancționarea tuturor acțiunilor insubordonate.
3. Inducerea epuizării: slăbirea voinței de a rezista, fie ea fizică sau mentală.
4. Prezentarea amenințărilor: cultivarea anxietății, a stresului și a disperării.
5. Arătarea indulgențelor ocazionale: oferirea unei motivații pentru a respecta ordinele, a asculta și a se supune. Evitarea, de asemenea, a dependenței de privațiunile impuse.
6. Demonstrarea omnipotenței puterii: sugerarea inutilității și zădărniciei rezistenței la autoritate.
7. Degradarea victimei: a face ca prețul rezistenței să pară mai dăunător pentru stima de sine decât capitularea. Reducerea victimei la nivelul de supraviețuire a animalelor.
8. Cererea de acțiuni stupide și fără sens: dezvoltarea obiceiurilor de supunere față de autoritate, chiar și în cazul unor ordine total stupide, inutile și nefondate. Distrugerea liberului arbitru și a capacității de judecată a victimei.
-> Recapitularea celor 10 tehnici și principii de manipulare pe care fiecare om ar trebui să le cunoască:
CELE 10 PRINCIPII PENTRU MANIPULAREA MASELOR
1. Să distragi permanent atenția de la problemele sociale reale, indreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoțional. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui reale.
2. Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia publică și tot tu să vii cu soluții. Un exemplu: să favorizezi violența urbană și apoi să vii tot tu cu soluția, cu o guvernare providențială care salvează națiunea in temeiul legilor represive cerute de popor, cu prețul limitării libertăților democratice.
3. Să aplici treptat toate măsurile dure. Ceea ce ar duce la mișcări populare, dacă s-ar aplica deodată, devine suportabil dacă ar fi aplicat treptat și progresiv, conform unui program anunțat.
4. Să obții acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obișnuiește cu ideea si acceptă tot, dacă e prevenit și amânat.
5. Să te adresezi mulțimilor ca și cum toți oamenii au o gândire infantilă. In felul acesta, indrepți mulțimile spre o gândire minimalistă, atrofiind discernământul pentru a nu face legărura dintre cauză și efect.
6. Să faci tot timpul apel la sentimente și la reacții viscerale, instinctuale nu la rațiune. Să incurajezi reacțiile emoționale, pentru că sunt cel mai ușor de manevrat.
7. Să ții poporul în ignoranță și in preocupări superficiale, dar multe. Un sistem de invățământ corupt și nefuncțional este instrumentul ideal de a duce lumea in ignoranță si a o controla.
8. Să incurajezi financiar media, aceea care indobitocește publicul și-l ține legat de emisiuni și de seriale vulgare care trag inteligența in jos.
9. Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputință. Omul care nu mai are indemnul să se revolte, se identifică cu turma și e ușor de controlat.
10. Să apelezi la toate cuceririle științelor pentru a cunoaște punctele slabe din psihologia individului și a mulțimilor. In același timp să le discreditezi prin media, astfel ca poporul să nu creadă in mijloacele și in strategiile statale de manipulare.
Toate, dar toate cele zece principii formulate de Chomsky și de Biderman le-ați simțit și le simțiți prezente in fiecare zi, in orice colț de lume sau de societate ați trăi, insinuîndu-se, actionând impotriva noastră, făcându-ne mai nesiguri, mai temători pentru ziua de mâine, mai puțini liberi și mai incapabili să ne construim o viață demnă.
Text preluat
Imagine sugestivă
Articol publicat: 09.01.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Arta manipulării
Dezvăluiri: cele 10 strategii de manipulare a maselor
A cunoaște adversarul, a-i cunoaște tehnicile de manipulare, este indispensabil pentru a ne elibera de robie!!!
Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor "Zece strategii de Manipulare" prin mediile de informare în masă.
Evreu și de sensibilitate anarhistă, semnase o petiție pentru a apăra libertatea de exprimare a lui Robert Faurisson.
Pentru Chomsky, "libertatea de exprimare este mai importantă decât orice versiune a faptelor susținute de ordinea stabilită, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreține cu adevărul faptelor în sine”.
Chomsky evocă diferitele tehnici de manipulare, în primul rând, strategia diversiunii.
Strategia diversiunii constă în deturnarea atenției publicului de la problemele importante și de la schimbările hotărâte de elitele politice și economice, printr-un potop continuu de distracții și de informații neînsemnate.
Chomsky analizează diferitele tehnici de spălare a creierului, pe care o îndură poporul nostru.
Zece strategii de manipulare a poporului nostru
1. A distrage în permanență atenția publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivată de subiecte fără importanță adevărată.
A ține mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără nici "un timp pentru gândire", scrie Chomsky.
2. A cauza probleme și apoi, a oferi soluții.
Această metodă se mai numețte și "problema – reactie – solutie".
La început, se creează problema, sau „situația”, prevăzuta pentru a suscita o anume reacție a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate.
De exemplu: dezvoltarea intenționată a violenței urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul să ceară legi represive, în detrimentrul libertății.
3. Strategia „în degrade”.
Pentru ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă, este de ajuns să fie aplicată în mod progresiv, în "degradeu", pe o durată de zece ani.
În acest fel, au fost impuse condiții sociale și economice absolut noi din 1980 până în 1990.
Somaj masiv, imigrație – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluție dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.
4. Strategia acțiunii cu date diferite.
O altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezență ca "dureroasă, dar necesară", obținând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor.
Este mult mai usoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat.
În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendința de a nădăjdui "totul va merge mai bine mâine" și că sacrificiul cerut va putea fi evitat.
În fine, această manieră lasă publicului timp pentru a se obișnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit.
Exemplu recent: trecerea la Euro și pierderea suveranității monetare și economice, acceptate de țările europene între 1992 – 1995 și aplicate în 2002.
5. A se adresa publicului ca unor copii mici.
Cea mai mare parte a publicațiilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje și tonuri absolut copilărești, aproape debile, ca și cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mintal.
De ce oare ? "de 12 ani". Dacă ne adresăm unei persoane ca și cum ar avea 12 ani, atunci acesta, prin sugestibilitate și cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacție tot atât de lipsită de simt critic ca a unui copil de 12 ani”, analizeaza Chomsky.
6. A face apel mai mult la partea emoțională decât la gândire.
Este o tehnică clasică pentru a opri analiza rațională și, deci, simțul critic al oamenilor.
În plus, folosirea emoționalului deschide accesul la subconștient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente.
7. Menținerea poporului în neștiință și prostie.
A face în așa fel ca poporul să nu înțeleagă tehnologiile și metodele folosite pentru controlarea și robirea lui.
Calitatea educației dată claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia de neștiință care separă clasele de jos de cele de sus să fie și să rămână de neînteles de cele dintâi.
8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate.
A încuraja publicul să creadă că e "bine" de a fi prost, vulgar și incult.
A-l îndopa cu seriale americane și emisiuni de tele-realitate, niște dobitocenii monstruoase.
9. A înlocui revolta cu învinovățirea.
A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligențe insuficiente, sau a capacităților și eforturilor necorespunzătoare.
Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se subestimează și se învinovățeste, ceea ce crează o stare depresivă, având ca efect abținerea de la acțiune.
Și, fără acțiune, nu există revoluție !
10. Si, ultimul punct, a cunoaște oamenii mai bine decât se cunosc ei înșiși.
În ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale științei au săpat o prăpastie crescândă între cunoștințele publicului și acelea deținute și folosite de elitele conducătoare.
Multumită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoașterea avansată a făpturii omenești, fizic și psihic.
Sistemul cunoaște individul mediu mai bine decât el însuși.
Aceasta înseamnă că, în majoritea cazurilor, sistemul deține un control mai mare și o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înșiși.
Text preluat
Imagine sugestivă
Articol din arhivă
[user=2625]Flavius Zuzu[/user] Bună observație. Se pare că a căzut în plasa globaliștilor. Fie îl are la mână cu ceva, fie a cedat din alte motive. Cert e că a lăsat totuși ceva bun.
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Bine ați venit în secolul 21 - img 2
"Bine ați venit în secolul 21"
Bine ați venit în secolul 21, unde sexul este gratuit, iar dragostea este un buzunar plin de note, în care pierderea telefonului este mai gravă decât pierderea valorilor.
Unde se fumează și se bea este modern și, dacă nu, atunci ești învechit.
Unde bărbații își înșală femeile cu un zâmbet.
Secolul XXI unde femeile se tem de sarcină mai mult decât de HIV ...
Unde serviciul de livrare a pizza ajunge mai repede decât ambulanța.
Unde oamenii mor de frică de terorism și criminali ... unde hainele decid valoarea unei persoane și a avea bani este mai important decât să ai prieteni sau chiar familie.
Secolul XXI în care copiii pot renunța la părinți pentru dragostea lor virtuală.
Unde bărbații și femeile își doresc doar relații fără obligații ... unde iubirea nu este nimic.
Mare secol XXI în care social media vă spune cum să vă trăiți viața și vă oferă o perspectivă falsă a vieții.
Secolul 21, unde societatea este falsă, crezând că este perfectă.
Trist dar adevărat...
Autor: publicația Jos Botnița
Imagini sugestive
Articol preluat și publicat: 28.05.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Bine ați venit în secolul 21 - img 3

Bine ați venit în secolul 21 - img 1

Un simbol al justiției
Locul infractorilor e la pușcărie
În general legile realizate de oameni au la bază ca fundament legile naturii, sau cel puțin așa ar trebui să fie.
De-a lungul timpului instrumentul administrativ numit politică, a "remodelat" legile, încât să conțină breșe care i-ar favoriza și proteja pe politicieni în caz că ar intra sub incidența legilor.
Cei mai mari infractori sunt politicienii și apărătorii patriei din toate structurile, prin cele mai diverse metode furtul se face din banii publici.
Știm cu toții că banii publici sunt cei colectați din taxe, impozite și accize prin intermediul legislației și instituțiilor fiscale.
Cum politica a devenit o golănie în cel puțin ultima sută de ani, politicienii dând cele mai mari "tunuri" financiare, fapte parțial dovedite, dar prea puțin pedepsite.
În această perioadă de plandemie, administratorii au putut fura cu lejeritate, dat fiind faptul că imprumuturile și achizițiile s-au facut cu rapiditate, fără consultări și licitații publice.
În acest sens, putem vorbii de furt calificat în dauna cetățenilor, culmea golăniei, tot ei strigă hoții.
Și ca golănia să fie mai mare, ei vin cu sloganuri "fără penali în funcții publice, corupția ucide, în democrație hoții sunt la pușcărie", etc.
În 31 de ani politicienii și apărătorii patriei au păgubit România și națiunea română cât au putut păgubii toate regimurile politice și imperiile care au asuprit această țară.
Articolul 16 din Constituția României numit Egalitatea în drepturi, spune că suntem egali în fața legii:
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
Cu toate acestea, legile sunt respectate doar de către simpli cetățeni, nu și de cei din aparatul de stat.
Unde mai este dreptatea ? În aceste vremuri cuvântul DREPTATE este pe cale de dispariție, o simplă vorbă-n vânt.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 28.05.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mașinăria infernală
Opriți caruselul, vreau să cobor
De prea mulți ani omenirea este un experiment, suntem jucările unor scelerați ce se cred stăpânii lumii.
Nu a fost greu dar nici ușor pentru a deveni "valoare" egoul omenesc.
Orgoliile și rivalitățile azi sunt elemente primordiale în viețile oamenilor.
"Stăpânii" lumii au alterat și chiar eliminat legile naturii, realizând legi doar în favoarea lor, cu falsul slogan "egali în fața legii".
Se "șterg" valorile morale și creștine, fiind înlocuite cu depravarea având scopul dezumanizării, astfel omenirea este controlată ca pe o mașinărie.
Totul se întâmplă cu rapiditate, fără să realizăm și să reacționăm, nevoiți fiind să mergem mai departe, trăind precum roboții.
E amețitor ce se întamplă, oamenii trăiesc cu stări de rau, sunt gata ca să-și verse amarul adunat.
Imperii și regimuri au subjugat popoare, ca să prospere unii spre a conduce lumea.
Regate, dinastii și corporații trag "sforile" ca niște păpușari, sunt "cocoțați" în vârful "piramidei" și astfel având puterea.
"Stăpânii" lumii ne-au încărcat ca pe o marfă într-o mașinărie infernală, pusă în mișcare spre unica direcție, autodistrugere.
Opriți caruselul, vreau să cobor
Mișcările sunt prea haotice
Nu pare a se putea opri,
Având o singură direcție
Spre autodistrugere
Cu tot cu pasagerii lui,
Nu pot coborî din mers
Viteza e prea mare
N-aș încerca așa ceva,
Opriți mașinăria infernală
Opriți vă rog, vreau să cobor
Vă rog, vreau să trăiesc.
Am realizat acest articol fiind inspirat de o lectură a d-lui George Hodorogea
Sunt mândru cu astfel de valori, pe care România încă le mai are.
Imagine sugestivă
Autor: Alexandru Coțarcă
Articol redactat și publicat: 29.05.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Leu prabușit
Suveranitatea monetară, "sortită pierzaniei"
Nu mai sunt multe state care să dețină moneda proprie, fapt ce a creat dependență și controlul statelor utilizatoare de monede generalizate, așa cum sunt Dolarul USA, Euro, Lira Sterlină, Francul Elvețian, etc.
Majoritatea știm că cea mai utilizată monedă din lume este Dolarul USA, monedă generată și controlată de FED (Federal Reserve System), instituție aflată în administrarea familiei Rothschild, marii bancheri ai lumii.
Marea golănie numită Uniunea Europeană, visul unui grup de lideri vizionari de a administra dintr-un singur centru de comandă toate statele bătrânului continent.
Dorințele ce au devenit proiecte realizabile, grație sclavilor obedienți care au pus în aplicare planurile diabolice.
Scopul principal al acestor proiecte era încă de la început ștergerea suveranităților, identităților și culturilor naționale, statele fiind introduse într-un "malaxor" sprea a fi distruse.
Unul din planurile periculoase pentru bătrânul continent este ideologia Kalergi, amestecarea popoarelor prin ștergerea granițelor și importul sub formă de refugiați a unor cetățeni de pe alte continente.
Visul vizionarului din rândul nobilimii Richard von Coudenhove-Kalergi devine tot mai aproape de implinire chiar la nivel mondial.
Majoritatea statelor care au aderat la moneda Euro, au intrat imediat în criză economică și s-au împrumutat masiv de pe piețele internaționale gen FMI, BCE, etc.
Vedeți exemplul Greciei, care a intrat la scurt timp în criză economică, fapt ce a generat schimbări majore negative în viețile elenilor.
Statele europene care încă nu au aderat la moneda Euro, sunt utilizatoare ale monedei europene prin tranzacții pe piețele de capital, așa cum procedează și România.
Oficialii statului Român au făcut demersuri pentru aderarea la moneda unică europeană, eveniment amânat până în anul 2024 din motive numai de ei știute.
Așa cum am pierdut multe din suveranități, curănd vom pierde și suveranitatea monetara.
Cum economia României este controlată de companiile multinaționale, valoarea monedei națuinale este intenționat prabușită, astăzi 02.06.2021 cursul BNR fiind 1 Euro = 4.9197 Lei.
Chiar și fără să avem ca monedă de lucru Euro, autoritățile statului s-au imprumutat masiv de pe piețele internaționale, datoria publică ajungând în ianuarie 2021 la 503,6 miliarde lei, adică 47,8% din PIB.
Toate schimbările s-au realizat fără consultare publică, sclavii globaliștilor autointitulați conducătorii statului au procedat conform planului.
PS: Așa cum am acceptat toate mizeriile impuse de la Brussels, vom accepta și cedarea suveranității monetare.
Moment mult așteptat de liderii Uniunii Europene, astfel România va fi controlată în întregime.
Să sperăm că nu se va ajunge până acolo, mai mult de atât, șandramaua numită Uniunea Europeană se va prabuși curând, iar liderii ei se vor tăvălii în chinuri.
Imagini sugestive
Articol redactat și publicat: 02.06.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Leu vs. Euro - Grafic

Leu vs. Euro - Lichidități

4 Camion FEMA
Campusuri de tip FEMA
Ce este FEMA ? Este o agenție civilă din Statele Unite ale Americii, care se ocupă cu gestionarea situațiilor de criză așa cum sunt stări de necesitate, războaie, calamități, pandemi, etc.
În aceste situații drepturile și libertățile cetățenilor sunt suspendate, constituția statului este anulată, totul funcționând în baza ordonanțelor de urgență militare și guvernamentale.
Astfel cetățenii pot fi ridicați de pe străzi, extrași cu forța din locuințe, de oriunde, fiind "depozitați" în centrele special amenajate.
Totodată sunt confiscate bunurile, iar unele locuințe și alte spații trec automat în proprietatea statului, fiind folosite în diverse scopuri.
Lagărele FEMA sunt centre de detenție, reeducare, tortur@ și extermin@re a celor ce se împotrivesc noii rânduiri socialiste New World Order (N.W.O.)
Conceptul lagărelor de tip FEMA există și în România încă din secolul al XIX-lea, renumetele centre de detenție, reeducare, tortură și exterminare, exemplu fiind experimentul Pitești din perioada anilor 1949-1952
Sclavii globaliștilor au primit ordin să pregătească aceste centre până în cele mai mici detalii, fiind modernizate și adaptate vremurilor.
Chiar în această perioadă planurile lor se derulează pas cu pas sub pretextul acțiunii incontestabile din domeniul s@n@t@ții.
Nu întâmplător autoritățile statului român au achiziționat camioane morgă, incineratoare, containere speciale, sicrie, substante periculoase, etc.
Pregătiri de acest gen au loc în aproape toate statele lumii, lupta e pe viață și pe moarte.
Și iată pretextul perfect pentru a extermin@ mare parte din populația planetei, visul dinastiilor ce dețin peste 80% din averile lumii.
De 31 de ani, în România presa și celelalte instrumente promovează subtil formele de administrare planetară și condițiile impuse omenirii.
PS: A început lupta popoarelor împotriva "stăpânilor lumii", totul sau nimic.
Românii încă dorm și nu par a se trezi curând, deși zgomotul este infernal la nivel global.
Trezirea români, sau vom pieri.
Imagini sugestive
Articol redactat și publicat: 05.06.2021

3 Depozit sicrie FEMA

1 Emblema FEMA

Guantánamo Bay - Banner
Guantánamo Bay
Închisoarea de la Guantánamo Bay
Centrul de detenție de la Guantanamo este o închisoare de înaltă securitate din cadrul Bazei Navale Americane din golful Guantanamo, bază situată pe insula Cuba. Golful este proprietate a Statelor Unite ale Americii.
La un an de la demararea celei mai mari escrocheri globale din toate timpurile, specialiștii în criminalistică și înșelaciuni au început anchetarea în detaliu a faptelor petrecute în această perioadă.
Creatorii mascaradei au pregatit din timp președinți, guverne, armate și forțe de oridine din aproape toate statele lumii.
Pentru a avea succes acțiunile lor, au cumpărat funcționari din toate domeniile cheie, parte din ei fiind șantajabili.
Nu mică le-a fost mirarea oamenilor la nivel mondial când tăvălugul ocultei s-a pus în mișcare, majoritatea rămânând fără reacție și asistând terifiați.
În toată această perioadă autoritățile statelor au cheltuit sume uriașe din banii publici, mai grav de atât este faptul că au decedat în condiții suspecte milioane de oameni la nivel mondial.
Nu puține au fost cazurile de omor calificat cu premeditare, prezentate de presa independentă și de utilizatori în mediul virtual.
De-a lungul timpului ni s-a inoculat ideea că există un grup restrâns de bogați care conduc întreaga omenire, astfel trebuie să ne supunem tuturor regulilor impuse.
Reușind performanța de a controla omenirea, "bolnavii" planetei tratează totul ca fiind proprietatea lor.
Simțindu-se invincibili, "proprietarii" planetei nu au luat în calcul cu adevărat posibilitatea opoziției.
De aceea, cei nemulțumiți de acțiunile "proprietarilor", au pus bazele unor proiecte ce va avea ca scop final distrugerea "piramidei" puterii.
-> Vă invit să citiți articolul -> Se dărâmă șandramaua <- postat în data de 2 aprilie 2021
Mascarada plandemică a fost bomboana de pe coliva ocultei mondiale, încercarea "bolnavilor" planetei de a instaura guvernul mondial, menit să realizeze controlul total.
Graba și deturnarea din interior a globaliștilor a determinat măsuri impotriva lor.
În acest sens sunt realizate tribunale de tip Nürnberg, conceptul se numește Nürnberg II.
În câteva țări sunt pregătite închisori de maximă siguranță, așa cum sunt închisorile din Guantánamo Bay.
După finalizarea proceselor judecătorești, condamnații vor fi transportați în condiții de maximă securitate în îchisori pentru o lungă perioadă de timp.
PS: Mă întreb, în câte avioane speciale pot fi transportați condamnații mascaradei din România.
Sper că numărul anilor să fie cât mai mare, petrecuți de păpușari în închisorile de maximă siguranță.
Trupurile celor decedați ar trebui incinerate, pământul pătat cu sângele străbunilor noștri nu merită trupurile lor infecte.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 28.04.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Ochelarii de cal
"Ochelari de cal"
Zicala ce este titlu vă sună cunoscut, nu-i așa ?
Se spune că omul care privește doar în față și nu se uită în jurul său, are atitudine ca și cum ar purta ochelari de cal.
Acest articol este realizat să pună în prim plan un fenomen adesea ignorat de majoritatea oamenilor.
Captarea atenției, importanța subiectului sau tehnică de manipulare.
Exemplul dialogului: două persoane poartă o discuție, una din persoane vorbește mai mult și cealaltă doar ascultă, rar are ocazia să intervină.
Fie persoana ce se află în postura de asistent(ă) este interesat(ă) de subiect, fie a căzut în plasa manipulării.
Captarea atenției grupurilor sau a maselor mari de oameni: un partid, o organizație, mișcare, grupare își manifestă dorința de a strânge câți mai mulți membri, adepti și/sau simpatizanți.
Având în vedere că există mai multe partide, organizații, mișcări și grupări, fiecare aplică tehnica manipulării "doar noi suntem cei adevărați", restul nu contează.
Celor ce au fost integrați într-o astfel de formă li se ocupă în permanență mintea încât să se dedice numai acelei entități.
Metode similare utilizează și mass-media, existând mai multe trusturi, fiecare susține că el deține și prezintă adevărul suprem.
Inteligența, rațiunea, discernământul, libertatea și demnitatea sunt instrumentele de bază ale omului, ce trebuie utilizate.
Omul trebuie să se informeze din mai multe surse, să caute și să treacă informația prin filtrul gândirii.
Totodată nimeni și nimic nu-i poate interzice unui om să facă parte din mai multe grupuri, organizații, mișcări și asociații.
Omul se naște liber, dar de-a lungul vieții trebuie să facă eforturi pentru menținerea libertății.
Libertatea nu este un drept, libertatea este o datorie.
PS: Eu, sunt liber să mă informez din mai multe surse, să fac parte din mai multe grupuri, organizații, mișcări și asociații.
Tu, interlocutorule, formatorule de opinie, activistule, nu încerca să mă convingi că deți adevărul suprem.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 07.06.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Codul de bare aplicat pe oameni
Codul de bare
Istoria codurilor de bare
În 1932 un grup de studenți de la Universitatea Harvard conduși de Wallace Flint au demarat un proiect destul de îndrăzneț.
Produselor le erau anexate puncte de reper din cataloage de produse și erau centralizate într-o bază de date.
Codurile de bare, în forma modernă, au început să apară în 1948.
Bernard Silver, un absolvent al institutului „Drexel Institute of Technology” din Philadelphia, a primit o cerere de dezvoltare a unui sistem automat de identificare a produselor.
Silver i-a povestit prietenului său Norman Joseph Woodland despre comanda primită.
Woodland avea 27 de ani și era profesor la același institut.
Problema l-a fascinat pe Woodland, care a început să lucreze la acest proiect.
La 20 octombrie 1949 Woodland și Silver au publicat o lucrare intitulată „Classifying Apparatus and Method” (Aparat și metodă de clasificat).
Inventatorii au descris invenția lor ca fiind „arta de clasificare a produselor pe baza modelelor”.
Modelul de cod de bare realizat de Woodland și Silver la 7 octombrie 1952 a început să fie folosit ca model general de identificare a produselor.
În iunie 1974 primul scaner UPC realizat de NCR Corporation (care se numea pe atunci National Cash Register Co.) a fost instalat la supermarketul Marsh din Troy, Ohio.
La 26 iunie 1974 a fost scanat și înregistrat primul produs cu cod de bare.
Produsul era un pachet de 10 lame de gumă de mestecat de marca Wrigley.
Produsul acesta nu a fost special realizat pentru a fi primul produs scanat, ci pur și simplu a fost o întâmplare.
Din păcate istoria nu a păstrat și numele cumpărătorului.
Astăzi pachetul respectiv de gumă de mestecat este expus la „Smithsonian Institution's National Museum of American History”.
Sursa: Wikipedia
Am prezentat o scurtă istorie a codurilor de bare, realizând extras cu ce am considerat că poate fi parte din acest articol.
Cine ar fi avut nevoie să se inventeze acest sistem ? Evident, marii producători, care la ceva timp au devenit corporații.
Dacă sistemul s-a perfecționat pentru mediul industrial fiind în pas cu tehnologia, cineva s-a gândit că se poate merge și mai departe.
Autointitulații "stăpânii lumii" au planificat încă din secolul XIX gândind că s-ar putea aplica această tehnologie și pe oamenii din întreaga lume.
Planul fiind controlul și reducerea populației planetei, acestea cu ajutorul tehnologiei și administrațiile tuturor statelor.
În curând oamenii vor fi scanați ca pe niște produse, căci asta au devenit în ultima sută de ani.
"Stăpânii lumii" dețin telecomanda, curând oamenii vor devenii receptori prin inserarea în corp a unor subst@nțe și nano-tehnologie.
PS: Marfa umană trece la scanat. Cine nu este în baza de date, este el*m*nat/exterm*nat.
Noilor produse le-au fost stabilite termenele de valabilitate, marfa expirată este *nc*nerată.
Imagini sugestive
Articol redactat și publicat: 10.06.2021

întrebare

1. Țeapă și apoi mănâncă, oricum e ultima masă
Luați de mâncați, oricum e ultima masă
-> PAMFLET <-
Timp de 31 de ani politicienii din România a oferit mită poporului român pentru a vota într-un fel anume.
Până mai acum ceva timp, în perioada campaniilor electorale, candidații împărțeau diverse bunuri oamenilor, sugerândule să voteze pe cineva anume.
Oamenii se bucurau la sacoșele ce conțineau zahăr, ulei, făină, orez, pixuri, brichete, etc.
Mai mult de atât, pentru aceste scopuri mârșave se organizau petreceri, spectacole, concerte și alte adunări publice.
În această perioadă a plan^demiei oamenii sunt convinși să se în^țepe sub pretextul salvării de molima ce s-a abătut asupra omenirii.
Autoritățile statului și-au adus aminte că oamenii "pun botul" la darurile oferite "cu drag".
Că tot a venit vara, canicula poate fi fentată cu bere rece, ceva de mâncare nu ar fi rău, niște mititei, astfel berea merge "glonț".
Faimosul Ghiță, mare specialist în vârfuri de ac, strigă românii la în^țepat.
Suntem în campania "te în^țepi, primești bere și mititei gratis", să meargă bine tratamentul piețele și târgurile devin "rai".
Cu lichid experimental oamenii sunt în^țepați, se înbolnăvesc, unii ajung să piară, dar cu toate astea naivii se în^țeapă.
Luați de mâncați, e gratis dar vă în^țepați, nici nu ne interesează, oricum e ultima masă, ăsta e scopul "demnitarilor" statului.
PS: Șoareceii nu vor înțelege niciodată de ce cașcavalul e gratis, drept urmare, ajung să sfârșească prinși în cursă.
Sau, (Teme-te de greci chiar și când îți aduc daruri).
Fac apel la națiune pentru rațiune -> Treziți-vă, sau veți sfârși precum șoarecii.
Imagini sugestive
Acest articol este un pamflet, tratează-l ca atare.
Redactat: 12.06.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Începe Marea Segregare
Av. Gheorghe Piperea: Începe Marea Segregare…
Urmăriți, dacă vă lasă cenzura, acest clip de 12 minute extras dintr-o emisiune de la Fox News a lui Tucker Carlson.
Și imaginați-vă cum vor arăta teatrele, cinematografele, stadioanele, nunțile, amfiteatrele, barurile, plajele etc. atunci când, previzibil, lumea noastră se va fi împărțit în vaccinați, purtători ai brățării informatice cu track record-ul medical (covid, hepatită C, HIV, TBC) și ne-.
Cât de inadmisibil de jenant va fi fost să îți vezi neamurile, prietenii, persoanele iubite, interesante/atractive etc. dincolo de gardul de sârmă care nu au brățara supunerii absolute la vedere…
Și poate înțelege și șeptelul european că pandemia nu a fost despre vreo boală infecțioasă, ci despre colectarea „surplusului comportamental” al șeptelului – cum și unde se mișcă, ce achiziționează, cu cine interacționează, ce gândește și speră, ce ideologie adoptă etc., pentru a putea fi mai precis canalizat și mai exact remodelat prin manufacturarea consimțământului.
Și a mai fost despre politică – mai bine zis, despre politica în favoarea exclusivă a colectorilor și împotriva șeptelului.
PS: America va avea o mare problemă în curând – doar 29% dintre hispanici și doar 27% dintre afro-americani sunt vaccinați.
Dacă îi vor pune pe toți acești oameni în spații separate de cele dedicate șeptelului vaccinat, America se va fi întors în timp, în vremea segregării rasiale.
Autor: Prof. Univ. Av. Gheorghe Piperea
Articol preluat și publicat: 13.06.2021
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
„EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”
https://youtu.be/o0jb49jSkYM