4 Martie, o zi de tristă amintire :(
Au trecut 45 de ani de la tragicul eveniment, un fenomen natural zguduia întreaga Romanie.
În seara zilei de 4 martie 1977, la ora 21:22:22, pământul s-a cutremurat violent, semănând panică și agitație.
Un cutremur cu magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, având o durată de cca 53 - 57 de secunde.
Epicentrul cutremurului având loc în cea mai activă zonă din acest punct de vedere, fiind vorba de Vrancea.
Violența acestui cutremur a constat în mica adâncime, de numai 94 km, cât și durata foarte mare din punctul de vedere al specialiștilor.
Bilanțul dezastrului:
Pierderi de vieți omenești - 1.570 - 1.578
Răniți - cca 11.300
Clădiri distruse - 35.000
Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat în București, unde peste 33 de clădiri s-au prăbușit.
Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la suma de 5 mild. $
Marele actor, Toma Caragiu a decedat chiar în seara fatidică, fiind prins sub dărămături în Blocul Scala, la acel moment se întorcea la locuința sa.
La 45 de ani trecuți de la tristul eveniment, aprindem lumânări, ne amintim și ne rugăm pentru cei decedați.
Odihnă în pace, nu vă vom uita niciodată.
Cei ce au acum o vârstă mai înaintată își amintesc cu tristețe și chiar durere de acele momente cumplite.
Majoritatea românilor pierzând pe cineva drag și pagube materiale.
Regimul politic de la acea vreme a reparat și chiar construit de la zero ceea ce se năruise.
Motiv care a dus la schimbarea legislației în construcții și planuri de sistematizare realizate.
Concluzii:
Ce am învățat din acea tristă tristă experiență ?
- Nepăsare, interese, neglijență și reavoință, mai ales după 1989;
- Noțiuni de supraviețuire în caz de cutremur - lipsă;
- Norme clare și respectate în construcții - lipsă, sau cu mari deficiențe;
- Ca și cum nu ar fi de ajuns, progresul tehnologic a dat naștere experimentelor de suprafață și subteran.
PS: Un astfel de eveniment petrecut în zilele noastre ar rezulta imense grămezi de moloz pe care oamenii acestor vremuri nu ar fi capabili nici să-l strângă.
Clar, nu se mai pune problema de reparare și reconstrucție, mai grav de atât, cadavrele oamenilor prinși sub dărămături ar putrezi acolo unde și-au dat sfârșitul.
Funcționarii statului de azi nici nu sunt capabili să gândească măsuri de prim-ajutor și intervenții în situații de dezastru de așa amploare.
Poate ne rugăm la bunul Dumnezeu să nu se mai întâmple, că doar atât ne-a mai rămas.
Imagini de arhiva - sursa internet
Articol dedicat comemorării zilei de 4 Martie 1977
Publicare ca eveniment comemorativ: 04.03.2023
Primăvata începe cu tine dragă femeie!
1 martie este prima zi de primăvară din punct de vedere calendaristic, cu această ocazie bărbații oferă femeilor obiecte ce simbolizează anotimpul acesta frumos.
Datorită unor oameni de bine, în România încă se mai păstrează obiceiul Mărțișorului, obiectul confecționat de meșteri florari ce devine accesoriu purtat la piept de femei pe tot parcursul lunii Martie.
Iată cât de frumos începe acest anotimp pe care îl așteptăm cu nerăbdare.
Împreună ne bucurăm de cerul albastru, de soarele ce ne zâmbește și de parfumul florilor timpurii.
Câteva mesaje deosebite, dedicate Mărțișorului și Primăverii:
- Firul alb e sănătate, iar cel roşu prosperitate. Amândouă, împreună, formează o cunună de succes şi voie bună.
- Un mic mărţişor şi un ghiocel îţi dăruiesc, ca să simți că a venit primăvara. E timpul să zâmbeşti mai mult!
- Un buchet de ghiocei şi o primăvară superbă pentru o persoană mai specială decât toate anotimpurile.
- Primăvara să-ţi aducă un mărţişor norocos, raze de iubire şi calde adieri de fericire!
- Bucuraţi-vă de soare, bucuraţi-vă de ghiocei, bucuraţi-vă de frumoasele zile ale primăverii şi primiţi cu drag mărţişorul în sufletele voastre!
PS: Să ne bucurăm de natură, să ne bucurăm de libertate.
Unitatea face puterea, împreună să ridicăm flori Albe în semn de Pace.
Eu, Alexandru Coțarcă dedic tuturor doamnelor și domnișoarelor piesa muzicală:
-> HOLOGRAF - Primăvara începe cu tine...
https://youtu.be/SM5AWZVpdC4
Imagine sugestivă, editată
Articol dedicat zilei de 1 Martie
Victorie de palmares contra feisbuc: instanța română a constatat că am calitatea de consumator în raportul juridic cu feisbuc și că îi pot da în judecată în România*, iar nu în Irlanda, adică sediul lor european.
De vreme ce-s consumator, nu sunt obligat la taxa de timbru.
De asemenea, raportul juridic cu feisbuc conține drepturi ale mele și obligații ale feisbuc.
De exemplu, am dreptul să știu ce-s alea “valori/standarde ale comunității” și să înțeleg cum am reușit să le încalc într-o manieră atât de deranjantă încât să fiu săptămânal amenințat că voi fi anulat pe feisbuc dacă rămân eretic și conspiraționist (în sens de opozant al totalitarismului digital, sanitar și climateric).
Desigur, am dreptul să contest în instanță “judecata” algoritmilor și a factcecărilor feisbu.
De asemenea, am dreptul de a nu fi pus la categoria a 6 - a în cadrul punții de jos a vasului de corsar al internetului pe care îl deține și îl conduce tiranic feisbuc. Nu de alta, dar plătesc cu conținut și cu 157 de mii de urmăritori și un grup de 50 de mii de membri ca să mă îmbarc pe acest vapor digital.
Dacă nu ai fi lăsat să urci în tren, metrou sau tramvai pentru că gândești altfel decât șefii corporației - transportator, nu-i așa că ai zice că acea corporație e nazistă?
*am dat feisbuc în judecată pentru daune materiale și morale; le-am făcut și denunț penal pentru răspândire de informații false care pun în pericol siguranța publică.
Autor: Prof. Univ. Av. Gheorghe Piperea
Articol preluat și publicat: 18.02.2023
Lansarea volumului de carte "Viața și opera lui Paul Georgescu"
Vineri, 17 februarie 2023, la Filiala MB20 a Bibliotecii Județene "Ștefan Bănulescu" Ialomița a avul loc lansarea volumului "Viața și opera lui Paul Georgescu", editat de Adrian Costea-senator de Ialomița în prezența doamnei Monica Stanciu-licențiată în litere și doctor în drept, nepoata autoarei Jana Stanciu.
La eveniment au luat parte scriitori ialomițeni și iubitori de cultură, cărora le mulțumim pentru participare.
Text preluat, sursa: Biblioteca Județeană Ialomița
Cameraman, editor și montaj: Alexandru Coțarcă
O producție Civic Slobozia
Articol publicat: 18.02.2023
Lansarea volumului de carte Viața și opera lui Paul Georgescu
Lansarea volumului de carte "Viața și opera lui Paul Georgescu"
Vineri, 17 februarie 2023, la Filiala MB20 a Bibliotecii Județene "Ștefan Bănulescu" Ialomița a avul loc lansarea volumului "Viața și o
Civism și demnitate
Civic Slobozia, este un concept de activism civic local.
Urmează o perioadă de reorganizare a activității mele în civic.
Primele schimbări vor fi în ceea ce privește implicările și activitățile în acest sens.
O altă schimbare va fi bazată pe juridic, pentru că numeni nu este mai presus de lege.
Însă, atunci când legea este injustă, omul are dreptul suprem de nesupunere.
Puținii oameni care s-au alăturat acestei mișcări își dăriuesc puterea și priceperea pentru buna desfășurare.
Logistica necesară desfășurării activității de presă este în continuă dezvoltare, materialele video realizate în ultimul timp dovedește acest fapt.
Cu această ocazie mulțumesc celor ce au donat accesorii, echipamente foto-video și câțiva bănuți.
Un altfel de jurnalism
Ca multe activități și mișcări, și activismul civic are nevoie de așa zisul departament de presă (mass-media).
Cum jurnalismul „profesional” central a ajuns sub comanda funcționarilor statului și expun problemele la ordin, nevoia de schimbare a acestei activități a creat alternativa jurnalismului de ocazie pe internet.
Oameni care dețin și/sau intră în posisia informațiilor corecte și verificate, fiind necesare societății civile, au adus acest indispensabil instrument în mediul virtual unde omul este într-o continuă mișcare.
Așadar, jurnalism se poate desfășura și pe internet, unde deocamdată cenzura nu este la un nivel revoltător.
De-a lungul timpului studii sociologice au dovedit că transmiterea informației audio-video are cel mai mare impact, așa s-a ajuns la dezvoltarea televiziunilor.
Astfel „micul ecran” devenind un instrument prezent tot mai mult în casele oamenilor.
Ce este Slobozia ?
Scrieri istorice menționează că Matei Basarab, domn al Țării Românești în perioada (1632-1654), a fost ctitor al mănăstirii „Sfinții Voievozi” și al orașului Slobozia.
Oraș municipiu, reședința județului Ialomița, așezare la nivel urban dezvoltată în perioada anilor ”50-”90
Mic, dar cochet, în anii ”80 orașul Slobozia era printre așezările urbane cu cea mai densă vegetație, constituind o amprentă verde pe harta României.
Situat în regiunea Munteniei, în partea de sud-est, orașul Slobozia este străbătut la sud de Râul Ialomița, apa curgătoare fiind potabilă până la industrializarea regiunii.
Până la evenimentele din decembrie 1989, locuitorii orașului Slobozia se bucurau de prosperitatea economică a acelor vremuri, majoritatea oamenilor lucrând în unitățile de producție, prestări servicii și comerț.
Un poriect Civic Slobozia
Text redactat: Alexandru Coțarcă
Fotografie personală de promovare
Articol publicat: 05.02.2023
... Somn ușor ...
„Somn ușor, scuze plăcute,
Șanse și cauze, toate pierdute,
Ce-am câștigat cu sânge și fală,
Azi, pierdem cedând cu cerneală.
Noapte bună, țara frumoasă,
Până vom pierde și casă, și masă,
Culcați-vă toți în ură și bârfe,
Modele ne-alegem tâlhari și târfe.
Hai să dormim până poimâine,
În vis vom avea autostrăzi și pâine,
Lideri cinstiți, croiți către bine,
Care cu omul și țara vor ține.
Nani-nani, hai la culcare,
În vis vor renaște Stefan cel Mare,
Mihai Viteazul, Țepeș și Cuza,
Să ne asculte pretextul și scuza.
C-am devenit, perseverent,
Slugi ignorate, remorci second hand,
Dăm la străini producția certă,
Creier și aur, păduri la ofertă.
Capul plecat singur se taie,
Că Miorița nu-i despre o oaie,
Ci despre invidii și apatie,
Prostie, trădare de Romanie.
Doar amânări și delăsare,
Plătim impostorii cu lozul cel mare,
Apoi, umili, le cerem iertare,
Și le cedăm și munte și mare.
Sat fără câini, pe tron stau hoții,
Oamenii simpli la circ sunt cu toții,
Miștouri, palavre, cu noi ce-o să fie,
Când ne luăm singuri în bășcălie?
Nemții și rușii, americanii,
Țintesc locu-ntâi, puterea și banii,
Noi vrem papagali, nu vulturi și ulii,
Sport național: furatul căciulii.
Popor adormit, în vorbe ți-e fapta,
Mergi către stânga, trăgând pe dreapta,
Neamul se scoală doar să-i aleagă,
Pe cei ce-l înșală, îl neagă și-l bagă.
În comă profundă, în boală lungă,
Veșnic în vârf să nu ajungă,
Sisiful valah e-un Meșter Manole,
Ce merge în gol cu telegondole.
Amorțiți în vrajbă, în vin și venin,
La televizoare, s-avem somnul lin,
Să plângem tardiv în spirit de turmă,
Că n-am avut mintea cea de pe urmă.
Somn ușor, relaxare placută,
Să numărăm pân-la un miliard și-o sută,
Apoi, să ne-ntoarcem pe partea cealaltă,
Când o s-ajungem în ultima haltă.
Somn ușor, apatie ușoară,
Ne vom trezi și fără țară,
Când oaspeții noștri or să ne spună:
Marș afară și noapte bună!
Marș afară si moarte bună!"
Autor: Andrei Păunescu
Preluare de pe pagina oficială
24 ianuarie, Unirea Principatelor Române
Manifestări dedicate zilei de 24 ianuarie, Unirea Principatelor Române susținute în Mun. Slobozia, Jud. Ialomița, în Piața Revoluției, (platoul palatului administrativ)
24 ianuarie 2023, Slobozia, Ialomița
Cameraman, editor și montaj: Alexandru Coțarcă
O producție Civic Slobozia, „Doar eu”
24 ianuarie, Unirea Principatelor Române
24 ianuarie, Unirea Principatelor Române
Manifestări dedicate zilei de 24 ianuarie, Unirea Principatelor Române susținute în Mun. Slobozia, Jud. Ialomița, în Piața Revoluției, (platoul palatului admi
24 ianuarie, celebrăm Unirea Principatelor Române!
164 de ani (1859 - 2023), un număr impresionant de ani au trecut de la acel mare eveniment, visul unor români, adevărați patrioți și naționaliști, luptărori și încrezători în puterile lor.
Implicarea, diplomația și sacrificiul românilor de la acea vreme au contribuit la „nașterea” actului prin care România s-a reîntregit.
De atunci în fiecare an, la 24 ianuarie celebrăm Unirea Principatelor Române, denumită și „Mica Unire”.
„Mica Unire”, una dintre cele mai memorabile lecții din istoria poporului român.
„Mica Unire”, născută dintr-o mare iubire de țară și primul pas către împlinirea unui vis secular: România Mare.
Actul emis de Adunarea Electivă, consfințind alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al celor două Principate Române se aflată în colecțiile Cabinetului de Manuscrise și Carte Rară al Bibliotecii Academiei Române.
Unirea Principatelor Române a fost cel mai însemnat pas spre înfăptuirea statului național unitar român.
Reformele lui Alexandru Ioan Cuza au fost esențiale atât pentru clădirea sentimentului național în rândul populației cât și pentru procesul de modernizare a țării.
Reforma fiscală, învățământul primar gratuit și obligatoriu, reorganizarea bisericii, contribuția pentru drumuri, legea organizării armatei, reforma agrară, sunt doar câteva dintre reformele înfăptuite sub domnia lui A.I. Cuza, realizate într-o perioadă scurtă de timp și care au fost vitale pentru înfăptuirea României moderne.
Așa cum în 1859 Principatele Române aveau mare nevoie de reforme pentru a fi la nivelul țărilor occidentale, tot așa și în prezent România are mare nevoie de reforme pentru a nu rămâne în urmă.
Pe versuri scrise de Vasile Alecsandri s-a realizat o frumoasă piesă muzicală despre unire.
Românii se prind în horă dansând bineînțeles „Hora Unirii” în cinstea acestui eveniment important.
"Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pamântul României!
Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!
Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire,
Și la moarte cu-nfrățire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi și la durere.
Unde-s doi, puterea crește
Si dușmanul nu sporește!"
În două pagini (tip A4) vă prezint o mică lecție de istorie a importantului eveniment Unirea Principatelor Române, denumit „Mica Unire”.
Cine dorește să fie prezent de Ziua Unirii în Slobozia este așteptat marți, 24 ianuarie 2023, ora 09:30 în Piața Revoluției, platoul palatului administrativ.
Ce bun ar fi fost un Cuza în vremurile noastre!
La mulți ani România, La mulți ani dragi români!
Text parțial preluat și redactat.
Imagini sugestive
Articol dedicat zilei Unirii Principatelor Române
24 ianuarie 2023, o producție „Doar eu”

Marea escrocherie globală numită COVID-19
De-a lungul istoriei oculta mondială a tot încercat să schimbe radical omenirea pentru controlul total.
Desființarea statelor, reducerea populației și distrugerea ființei umane au fost din totdeauna scopurile "elitelor".
"Bolnavii planetei" au provocat războaie, atentate teroriste, crize alimentare și economice, atacuri chimice, biologice și bacteriologice, etc.
Cu toate astea, populația planetei s-a mărit, industria, construcțiile și infrastructură a luat avânt, bineînțeles acestea devenind afacerile și bunurile autointitulaților "stăpânii planetei".
Dorința de a conduce întreaga lume dintr-un singur punct a dat naștere proiectului "Guvernul unic mondial", implementare acestui proiect a avut mai multe încercări de-a lungul istoriei, dar toate au eșuat.
David Rockefeller spunea cândva: "Suntem pe punctul de a realiza o transformare la nivel mondial. Tot ce avem nevoie este o criză majoră credibilă şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială".
Aruncarea în lume a maladiilor lansa criza perfectă și incontestabilă de care globaliștii aveau nevoie să determine oamenii pentru a accepta condițiile și noua rânduire socialistă.
La începutul anului 2020 era lansată teroarea în plandemia numită COVID-19, un virus aparent plecat din Ghina, regiunea Hubei, orașul Wuhan, se răspândea în întreaga lume.
Prin acest fenomen se evidenția și amplifica frica de boală și de moarte la nivel global prin intermediul presei și guvernelor tuturor statelor lumii.
COVID-19 a devenit un proiect și un mare motiv ca lumea să accepte controlul, restricțiile, dictatura și noua formă administrativă a planetei.
Nu vom fi primiți oricum în "Noua Ordine Mondială" spunea cândva David Spangler: "Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială decât în cazul în care el sau ea va face o promisiune pentru a se închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepţia cazului în care el va lua o iniţiere luciferică".
Trebuie redusă populația planetei, spunea Oliver Wendell Holmes: "Principiul care susține vaccinarea obligatorie este suficient de răspândit iar cel de tăiere a trompelor uterine ar trebui să fie la fel."
"Este mai bine pentru toată lumea, dacă în loc de a aştepta executarea degeneraților pentru infracţiuni, sau de a-i lăsa să moară de foame în imbecilitatea lor, societatea îi va împiedica, pe cei care sunt în mod vădit inapti, să continue soiul lor... Trei generaţii de imbecili sunt de ajuns.
PS: Plandemia cu restricțiile și condițiile autoritare au arătat reacțiile oamenilor din întreaga lume, fapt ce a dat speranțe și încredere de reusită a ocultei mondiale.
În situația de față "Noua Ordine Mondială" este aproape de a fi acceptată de către omenire, astfel visul dinastiilor este pe punctul de a se indeplinii.
Imagini sugestive
Articol redactat și publicat: 15.06.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Zarurile marilor puteri, America, China și Rusia

Sclavii stăpânului muncesc

Se vrea stăpânul lumii

Plan de depopulare a planetei

Principalii coordonatori ai plandemiei

Noua Ordine Mondială - Planet-virus

Noua Ordine Mondială - COVID-19

Oamenii care prind fluturi
"Oamenii care prind fluturi"
Acest articol își propune să pună în lumină acțiunile, greșelile și aberațiile oamenilor, având ca scop "repararea/îngreptarea" deficiențelor, toate acestea fiind în căutarea adevarului.
Circulă o veche vorbă românească, "adevărul umblă mereu cu capul spart", toate rânduirile sociealiste de-a lungul istoriei au făcut posibil și intenționat degradarea mentalului colectiv.
Degradarea actului educațional, a valorilor morale și creștine au dus omenirea pe marginea prăpastiei.
Sistemul își bate joc de oamenii naivi, visători, nepăsători, care speră și așteaptă mereu ceva.
Pentru raționali, vigilenți și pentru cei care se implică sistemul are alte instrumente, încât să poată ieși din orice încurcătură.
În general oamenii au comportamentul "ochelarilor de cal", comportament inoculat de sistem prin tehnicile de manipulare.
Nu întâmplător s-au inventat presa, partide, ONG-uri, fundații, mișcări, asociații, etc. Entități controlate în marea majoritate de către autointitulați "stăpânii lumii".
Prin intermediul căilor de presă (mass-media) s-au realizat cele mai multe manipulări, din anii 70 tehnica modernă a mai creat un instrument numit internet.
Astfel oamenii au fost făcuți să creadă că cineva le protejează și le reprezintă drepturile;
Determinați să se alăture unor entități ca cele enumerate mai sus, să creadă în idealurile și valorile expuse de "elitiști";
Crearea pericolelor, ca mai apoi "elitiștii" să vină cu soluțiile aparent salvatoare în schimbul unor masuri dinainte stabilite având efect imediat sau în timp, dar ce să vezi, salvarea tot nu a venit;
Exemplul zilelor noastre: s-au aruncat în lume maladii generând frica de boală și moarte, "elitiștii" având ocazia perfectă să aplice planul depopulării și probleme grave de sănătate.
Nu doar prima categorie de oameni descrisă mai sus "prinde fluturi", și a doua categorie face astfel de mișcări, făcând-o din interes prin arta manipulării.
Dacă unii sunt plătiți să "prindă fluturi", asta le fiind meseria, ceilalți o fac fiind manipulați și indobitociți.
PS: Ar trebuie să renunțăm urgent la practica de a mai "prinde fluturi", să ne trezim și să gândim.
Fără implicare și acțiune nu poate apărea rezultatul așteptat.
Imagine sugestivă
Articol redactat și publicat: 20.06.2021
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
SRI, paznicii altora
Pentru cei care se pricep la cum stă treaba cu SRI (că sunteți câțiva pe aici), lămuriți-mă și pe mine!
Având în vedere că pe site-ul SRI scrie:
”Misiune
Protejarea valorilor democratice şi PROMOVAREA INTERESELOR naţionale ale României şi ale ALIAŢILOR SĂI PENTRU REALIZAREA SECURITĂŢII NAŢIONALE, asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi apărarea statului de drept.”
Spuneți-mi, vă rog, în ce lege scrie că asta intră în atribuțiile SRI ?
Mă uitai în legea nr. 51/1991 : http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/1517 și în Legea nr. 14/1992 : http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/2144 și nu sesizai că ar avea astfel de atribuții.
Văzui că trebuie să protejeze reprezentanții altor state pe timpul șederii în România, dar altceva nu prea îmi sări în ochi.
Și cum vine asta: promovarea intereselor aliaților României pentru realizarea securității naționale?
Adică SRI apără interesele altora pe teritoriul nostru?
Cum se pupă asta cu securitatea națională ?
Ce primează ? Securitatea României sau interesele aliaților pe teritoriul României?
NU de alta, dar să nu mor proastă și să înțeleg și eu pentru ce sunt plătiți cei din SRI din bugetul național.
Interesant ar fi să răspundă și ăia de se dau naționaliști din SRI și cei din gruparea cealaltă.
Să vedem și noi ce percepții au unii și alții cu privire la jobul lor și cam care cred ei că e fișa postului.
Că sunt 2 grupări, am tot auzit. Dar, de ce?
Există fișe de post diferite pentru cei naționaliști și cei non-naționaliști ? Cine le stabilește ?
Și ăia care nu sunt naționaliști, ce caută prin sistem?
Text preluat, autor: avocat Elena Radu
Imagine sugestivă
Articol publicat: 07.01.2022
[user=1170]George Urdea[/user] PS: Ce s-o fi întâmplat cu temuta securitate? O fi pierdut "trenul"?
Decret Nr. 33 din 30.12.1989 Art. unic - Departamentul securității statului se desființează. Semnează președintele C.F.S.N. Ion Iliescu.
În realitate securitatea a fost pitită sub "mantaua" armatei, că și noua putere instalată avea nevoie de "liniște".
Face să-l cităm pe Silviu Brucan care spunea: "Securitatea este problema nerezolvată a revoluției din România."
O fi singura ?
[user=2639]Alexandru Coțarcă[/user] securitatea a fost si este formata din evrei sau progeniturile lor! Ei au ocupat toate functiile unde se castiga mult cu munca putina!
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Novak Äoković
Și eu îl susțin pe Novak Đoković
De două zile este "rostogolit" în spațiul public subiectul cu privire la tenismenul Novak Đoković care a întâmpinat dificultăți la intrarea în Melbourne, Australia pentru participarea la competiția de tenis.
Nu mică a fost mirarea, în aeroportul din Melbourne tenismenul a fost reținut pe motiv că nu deține certificat care să ateste că este vaxinat pentru schema Cov|d (19).
Novak Đoković făcând dovada trecerii prin boală așa cum cerea protocolul în acest sens, susținând totodată că deține adeverință de la meducul specialist în care se menționează faptul că nu este indicat să se vaxineze cu serul pentru Cov|d (19).
Ca să nu creeze un scandal diplomatic, autoritățile australiene a realizat altă motivație de interzicere a lui Novak Đoković să participe la turneul de tenis organizat la Melbourne, vorbind despre lipsa vizei sau a valabilității.
De un an Australia se află sub conducerea directă a "guvernului unic" (Noua Ordine Mondială), fapt declarat de noii administratori ai statului de tip nou.
Asistăm terifiați cum se desfășoară probabil cel mai mare experiment social, implementarea dictaturii realizată "pas cu pas".
Observăm în presă și pe rețelele de sociale măsurile dictatoriale aplicate de autoritățile australiene în numele "molimei Cov|d (19)".
Sunt aplicate restricții drastice, oameni sunt arestați și internați în centre de "detenței și reeducare", scopul fiind vaxinarea cu forța și nu numai.
Majoritatea ne întrebăm, de ce guvernele ne vrea binele cu forța ?
În codul de la Nürnberg un articol menționează clar că sunt INTERZISE experimentele și obligativitatea unor acte medicale.
La nivel mondial oamenii realizează pericolul la care sunt supuși și au început să se opună acestor măsuri și experimente, acțiuni ale guvernelor demne de regimuri totalitare.
PS: O vorbă veche spune; "cașcavalul este gratis doar în cursa de șoareci".
La acest nivel a fost adusă omenirea prin instrumente diabolice "pas cu pas", rețetă preluată și de președintele României Klaus W. Iohannis, sclavul obedient al ocultei mondiale.
Foto: Novak Đoković
Articol redactat și publicat: 06.01.2022
U
Utilizator șters
Pentru australia, canada, Sua și Japonia, este necesara visa inainte de a te sui in avion. Daca nu ai viza valabila și pasaportul valabil cel putin 6 luni, nu te poti sui in avion. Deci bullshiturile astea cu nu are visa si alte rahaturi e doar manipulare de cea mai proasta calitate pentru prosti. Eu nu as mai calca niciodata in australia in locul lui iar daca acum m-ar fi lasat sa concurez, as lupta ca un caine sa castig si le-as refuza premiul in vazul tuturor.
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
U
Utilizator șters
are si un nume predestinat... No vak
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Protestul din 21 decembrie 2021 - foto 4
"Asalt la Capitoliu"
Capitol Hill este sediul guvernului S.U.A., aici aflându-se Capitoliul Statelor Unite, o clădire cu cupolă, Senatul, Camera Reprezentanților și clădirea neoclasică a Curții Supreme.
Este renumit și pentru piața Eastern din cărămidă roșie, unde comercianții vând produse, carne și brânză tot timpul săptămânii și obiecte artizanale și antichități la sfârșitul săptămânii.
Barracks Row este plină de un amestec eclectic de patiserii, pizzerii și restaurante globale.
Cartier, Washington DC, Statele Unite ale Americii
Text preluat, sursa Wikipedia
Pe 6 ianuarie 2022 se împlinește un an de când clădirea Capitoliului a fost luată cu asalt de protestatarii nemulțumiți de fraudarea alegerilor, când Donald Trump a fost înfrânt de Joe Biden.
Chiar și fraudate alegerile așa cum spun nenumărate voci și chiar specialiști, Joe Biden a devenit al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, candidat din partea Democraților.
După un miting organizat de Republicani în apropierea clădirii Capitoliului, unde Donald Trump președinte încă în exercițiu a ținut un discurs fulminant.
La finalul mitingului o parte din protestatari au mers la clădirea Capitoliului, unde câțiva au pătruns în clădire.
Serviciile de securitate a trebuit să evacuieze de urgență și în siguranță personalul ce se afla la acel moment în activitate.
La scurt timp Donald Trump a transmis un mesaj protestatarilor îndemnându-i la calm și rugându-i să părăsească clădirea Capitoliului.
6 ianuarie 2021 va rămâne în istorie, eveniment prezentat, analizat și comentat de întreaga presă internațională.
Un eveniment cu câteva asemănări a avut loc și în România, la Palatul Parlamentului pe 21 decembrie 2021, ziua în care cca 30.000 de români au protestat nemulțumiți de dezbaterea proiectului de lege privind "Certificatul Digital Cov|d".
Oamenii au intrat în curtea Palatului Parlamentului pe la sectorul Senatului profitând de porțile deschise accidental sau chiar intenționat lăsate.
În acest sens funcționarii statului având un proiect de lege pentru îngrădirea accesului și dreptului cetățenilor la instituțiile statului.
Totodată urmărindu-se înlocuirea unor lucrători din securitatea și logistica sediilor administrative.
Jandarmii au intervenit imediat, au evacuat protestatarii și au făcut ce știu ei mai bine, sancționând cu amenzi oamenii sub diverse pretexte.
Pentru cine nu știe, curtea Palatului Parlamentului este spațiu public deschis, existând un proiect de lege pentru desființarea gardurilor.
Terenul aflat în jurul Palatului Parlamentului urmând a fi destinat amenajării de parcuri și locuri de agrement, în aceiași curte fiind și Catedrala Mântuirii Nemului.
Imagini de arhivă (Washington DC, Statele Unite și București, România)
Text redactat, articol publicat: 05.01.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Protestul din 21 decembrie 2021 - foto 5

Protestul din 21 decembrie 2021 - foto 2

Protestul din 21 decembrie 2021 - foto 3

Capitol Hill - 34

Protestul din 21 decembrie 2021 - foto 1

Capitol Hill - 5

Capitol Hill - 27

Capitol Hill - 2

Capitol Hill - 4

Sigla OCHR
CE POATE FI MAI RĂU DECÂT SĂ FURI DE LA OAMENII BOLNAVI?
Se spune că Dumnezeu întruchipat în om, s-a lăsat omorat pentru binele umanoizilor, pentru a arăta dragostea Lui față de oameni și pentru că aceste ființe bipede și preponderent raționale (nu instinctuale) să trăiască în pace și în iubire.
Iată că 2022 de ani dupa nașterea lui Christos, omenirea se regăsește într-un hal fără de hal.
Anul Domnului 2022 vine găsind oameni mascați contra altor oameni nemișcați în crezul lor; găsește familiile dezbinate sau în curs de dezbinare, găsește o nouă credință pe această planetă:
- o credință a morții aflată în mijlocul vieții.
Detalii pe website-ul OCHR
https://ochr.ro/ce-poate-fi-mai-rau-decat-sa-furi-de-la-oamenii-bolnavi/
Accesați și canalul OCHR de pe Telegram:
https://t.me/+NrjkkXK1tiYwZjBk
Imagine sugestivă, (Sigla OCHR)
Articol preluat și publicat: 04.01.2022
[user=2639]Alexandru Coțarcă[/user] dacă îți face placere postează articolele în secțiunea "Blog". În felul acesta vor fi văzute de toți membrii site-ului și vor rămâne acolo fără să se piardă în negura "timeline-ului".
[user=1]Admin[/user] Da, nu ar fi rău. Aș putea încărca toată mica arhivă pe care o am până acum.
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
The Dead Don't Die - 7
"Zombificarea speciei umane"
ATENȚIE: text, video și imagini cu puternic impact emoţional
Transformarea speciei umane sunt visele dinastiilor autointitulați "stăpânii lumii".
Nu întâmplător s-au investit sume uriașe în cercetarea biologiei, microbiologiei, chimiei organice și industriale.
Aparent toată evoluția tehnologică a vrut să dovedească progresul umanității pentru îmbunătățirea calității vieții.
Încă de la experimentele medicului german Josef Mengele s-au pus bazele inventării unor substanțe care să transforme ființa umană cum își doresc "stăpânii lumii".
După decenii de cercetare și experimente, "specialiștii" au creat mult așteptatele soluții ce vor duce la îndeplinirea planurilor.
Zombificarea făpturii umane poate fi azi realizată prin introducerea etapizată în corp a unor substanțe.
La început ca omul să accepte în^țeparea s-a creat un plan credibil și greu de contestat, apariția unei molime ce necesită intervenții medicale dinainte stabilite.
Iată plandemia numită Cov*d-19, eveniment ce a adus în mod automat nevoia de vaxinare.
Această vaxinare își propune: reducerea populației, grave probleme de sănătate, experimente și transformarea ființei umane.
Poate că nu întâmplător au fost realizate filmele cu oameni zombificați, totodată ar trebui să ne pună pe gânduri înarmarea forțelor de apărare, pază și ordine publică.
Dacă în anii 40 medicul german Josef Mengele era supranumit "îngerul morții"...
...azi această titulatură odioasă o poartă Kill Bill (Bill Gates), cel care declara public în urmă cu câțiva ani: "dacă vom face treabă bună cu vaxinarea, populația planetei s-au putea reduce considerabil".
S-a început în^țeparea oamenilor, iar rezultatele negative nu au întârziat să apară, decese, complicații, paralizii, etc.
Specialiști din lumea medicală rup tăcerea și spun că acest cumul de substanțe numite pompos vaxinuri va modifica ireversibil ființa umană.
Când va începe transformarea oamenilor, comportamentul lor va fi violent și sălbatic, forțele de apărare și ordine publică vor executa foc asupra "turbulenților".
Vor muri atât de mulți oameni încât trupurile lor vor fi lăsate să putrezească pe străzi, în orice loc.
Aerul va fi irespirabil, apa potabilă și hrana vor fi greu de găsit, pe timp de zi soarele nu va mai putea fi văzut, totul va fi un Gri sinistru.
Articol redactat și publicat: 21.06.2021
https://youtu.be/nsZObkD1dog
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
The Dead Don't Die - 5

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.
Mult Respect ?
Frate Drag ??