Ziua drapelului național al României
Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.
Scurtă istorie a Zilei Drapelului Naţional
În 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii"
Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc.
Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
O informaţie o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat şi stabilit în Muntenia în 1830, profesor şi director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.
Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa.
În timpul revoluţiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional.
Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca: „Frăţia”: „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumire de „stindard al libertăţii”.
O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore.
Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“.
În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore.
Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române.
Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală.
Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară.
După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.
Articol publicat cu prilejul zilei naționale a drapelului României, 26 iunie
Ziua drapelului național al României
Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.
Scurtă istorie a Zilei Drapelului Naţional
În 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii"
Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc.
Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
O informaţie o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat şi stabilit în Muntenia în 1830, profesor şi director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.
Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa.
În timpul revoluţiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional.
Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca: „Frăţia”: „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumire de „stindard al libertăţii”.
O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore.
Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“.
În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore.
Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române.
Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală.
Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară.
După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.
Articol publicat cu prilejul zilei naționale a drapelului României, 26 iunie
Ziua drapelului național al României
Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.
Scurtă istorie a Zilei Drapelului Naţional
În 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii"
Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc.
Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
O informaţie o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat şi stabilit în Muntenia în 1830, profesor şi director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.
Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa.
În timpul revoluţiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional.
Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca: „Frăţia”: „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumire de „stindard al libertăţii”.
O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore.
Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“.
În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore.
Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române.
Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală.
Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară.
După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.
Articol publicat cu prilejul zilei naționale a drapelului României, 26 iunie
Academia Română, emblema intelectualității românești
Scurt istoric:
Înfiinţarea supremei instituţii de cultură şi de ştiinţă a României a fost precedată de constante şi susţinute eforturi, ale căror începuturi apar în secolul al XVI-lea, în vremea domnilor Petru Cercel al Ţării Româneşti şi Despot Vodă al Moldovei, primii care au intenţionat să creeze „academii” în cele două capitale - la Târgovişte şi, respectiv, la Suceava.
Încercări s-au înregistrat şi în anii următori, concretizate îndeosebi în organizarea Academiilor domneşti de la Bucureşti (1688) şi Iaşi (1707), în care s-au format viitoarele elite creştine din întreg Sud-Estul european şi din Orientul Apropiat şi care vor deveni, în secolul al XIX-lea, primele universităţi din România.
Societatea românească în curs de modernizare avea nevoie însă de o alt fel de academie, organizată după modelul celor din Europa occidentală, adică de un for al personalităţilor eminente ale vieţii intelectuale, un grup de reflecţie şi acţiune, care să contribuie la progresul general al societăţii prin ştiinţă şi cultură.
Prima formă imaginată pentru această concentrare de învăţaţi au fost societăţile cu scopuri în general literare şi culturale, apărute mai întâi din iniţiative locale la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Sibiu (1861), Cernăuţi (1862).
Succesul lor a încurajat eforturile în direcţia creării unei instituţii centrale pentru promovarea creaţiei literare şi ştiinţifice, dar mai cu seamă pentru întocmirea unui dicţionar şi unui glosar al limbii române.
Aceasta a fost instituţia înfiinţată la 1/13 aprilie 1866 - Societatea Literară Română - care şi-a început însă activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română.
Noua instituţie a fost de la începuturile ei naţională, enciclopedică şi activă.
A fost naţională, adică reprezentativă pentru cultura din întreg spaţiul românesc.
Conform decretului de înfiinţare, cei 21 de membri fondatori erau personalităţi marcante atât din Moldova şi Ţara Românească, dar şi din teritoriile româneşti aflate sub stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina), ţarist (Basarabia) şi otoman (din rândul aromânilor din Peninsula Balcanică).
În 1879 Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut naţional, sub numele de Academia Română - „persoană morală şi independentă în toate lucrările, de orice natură” -, denumire ce s-a menţinut apoi neîntrerupt până astăzi; doar în perioada 1948-1989 ea a primit, pe lângă denumirea de „Academie” şi numele statului român, figurând astfel ca Academia Republicii Populare Române (în intervalul 1948-1965) şi Academia Republicii Socialiste România (în perioada 1965-1989); din 1990 a revenit la denumirea ei firească, tradiţională, de Academia Română.
Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite din plin.
Astfel, au fost excluşi din Academie 98 de membri titulari, corespondenţi şi de onoare, consideraţi, datorită gândirii, operei şi convingerilor lor politice, drept neadaptabili noilor orientări ale culturii şi ostili regimului comunist.
Epurări s-au făcut şi în rândurile cercetătorilor din institutele Academiei.
Totodată, proprietăţile Academiei au fost şi ele supuse naţionalizării.
Ulterior, Academia a fost deposedată, adesea fără formele legale elementare, de unele colecţii de documente, monede, piese arheologice şi opere de artă, transferate abuziv altor instituţii şi recuperate parţial după 1989.
În pofida tuturor acestor vicisitudini, activitatea Academiei Române a continuat în întreaga perioadă totalitară.
Progrese s-au înregistrat în fiecare domeniu de cercetare, ele fiind obţinute nu numai cu devotament şi aplicaţie, dar şi cu îndrăzneală şi deseori cu numeroase riscuri.
Astfel, cercetătorii au căutat să păstreze contactele cu cuceririle ştiinţifice pe plan mondial, prin participări la reuniuni internaţionale, prin corespondenţă şi schimb de publicaţii, prin legături directe cu specialişti străini, prin organizarea, în ţară, a unor reuniuni ştiinţifice internaţionale, în toate domeniile ştiinţei, unele de mare răsunet (congresele mondiale de sociologie rurală, Congresul internaţional de istorie, Congresul de cibernetică, Conferinţa internaţională de matematică, Congresul Institutului Internaţional de Finanţe Publice ş.a.).
În anul 1990, odată cu reîntoarcerea în subordinea Academiei Române a institutelor sale de cercetare, supremul for de ştiinţă şi de cultură al ţării a revenit la menirea ei iniţială.
Sursa: website-ul Academiei Române
Material de arhivă
Caracter de prezentare și informare
Articol preluat și publicat: 23.06.2022
Academia Română, emblema intelectualității românești
Scurt istoric:
Înfiinţarea supremei instituţii de cultură şi de ştiinţă a României a fost precedată de constante şi susţinute eforturi, ale căror începuturi apar în secolul al XVI-lea, în vremea domnilor Petru Cercel al Ţării Româneşti şi Despot Vodă al Moldovei, primii care au intenţionat să creeze „academii” în cele două capitale - la Târgovişte şi, respectiv, la Suceava.
Încercări s-au înregistrat şi în anii următori, concretizate îndeosebi în organizarea Academiilor domneşti de la Bucureşti (1688) şi Iaşi (1707), în care s-au format viitoarele elite creştine din întreg Sud-Estul european şi din Orientul Apropiat şi care vor deveni, în secolul al XIX-lea, primele universităţi din România.
Societatea românească în curs de modernizare avea nevoie însă de o alt fel de academie, organizată după modelul celor din Europa occidentală, adică de un for al personalităţilor eminente ale vieţii intelectuale, un grup de reflecţie şi acţiune, care să contribuie la progresul general al societăţii prin ştiinţă şi cultură.
Prima formă imaginată pentru această concentrare de învăţaţi au fost societăţile cu scopuri în general literare şi culturale, apărute mai întâi din iniţiative locale la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Sibiu (1861), Cernăuţi (1862).
Succesul lor a încurajat eforturile în direcţia creării unei instituţii centrale pentru promovarea creaţiei literare şi ştiinţifice, dar mai cu seamă pentru întocmirea unui dicţionar şi unui glosar al limbii române.
Aceasta a fost instituţia înfiinţată la 1/13 aprilie 1866 - Societatea Literară Română - care şi-a început însă activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română.
Noua instituţie a fost de la începuturile ei naţională, enciclopedică şi activă.
A fost naţională, adică reprezentativă pentru cultura din întreg spaţiul românesc.
Conform decretului de înfiinţare, cei 21 de membri fondatori erau personalităţi marcante atât din Moldova şi Ţara Românească, dar şi din teritoriile româneşti aflate sub stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina), ţarist (Basarabia) şi otoman (din rândul aromânilor din Peninsula Balcanică).
În 1879 Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut naţional, sub numele de Academia Română - „persoană morală şi independentă în toate lucrările, de orice natură” -, denumire ce s-a menţinut apoi neîntrerupt până astăzi; doar în perioada 1948-1989 ea a primit, pe lângă denumirea de „Academie” şi numele statului român, figurând astfel ca Academia Republicii Populare Române (în intervalul 1948-1965) şi Academia Republicii Socialiste România (în perioada 1965-1989); din 1990 a revenit la denumirea ei firească, tradiţională, de Academia Română.
Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite din plin.
Astfel, au fost excluşi din Academie 98 de membri titulari, corespondenţi şi de onoare, consideraţi, datorită gândirii, operei şi convingerilor lor politice, drept neadaptabili noilor orientări ale culturii şi ostili regimului comunist.
Epurări s-au făcut şi în rândurile cercetătorilor din institutele Academiei.
Totodată, proprietăţile Academiei au fost şi ele supuse naţionalizării.
Ulterior, Academia a fost deposedată, adesea fără formele legale elementare, de unele colecţii de documente, monede, piese arheologice şi opere de artă, transferate abuziv altor instituţii şi recuperate parţial după 1989.
În pofida tuturor acestor vicisitudini, activitatea Academiei Române a continuat în întreaga perioadă totalitară.
Progrese s-au înregistrat în fiecare domeniu de cercetare, ele fiind obţinute nu numai cu devotament şi aplicaţie, dar şi cu îndrăzneală şi deseori cu numeroase riscuri.
Astfel, cercetătorii au căutat să păstreze contactele cu cuceririle ştiinţifice pe plan mondial, prin participări la reuniuni internaţionale, prin corespondenţă şi schimb de publicaţii, prin legături directe cu specialişti străini, prin organizarea, în ţară, a unor reuniuni ştiinţifice internaţionale, în toate domeniile ştiinţei, unele de mare răsunet (congresele mondiale de sociologie rurală, Congresul internaţional de istorie, Congresul de cibernetică, Conferinţa internaţională de matematică, Congresul Institutului Internaţional de Finanţe Publice ş.a.).
În anul 1990, odată cu reîntoarcerea în subordinea Academiei Române a institutelor sale de cercetare, supremul for de ştiinţă şi de cultură al ţării a revenit la menirea ei iniţială.
Sursa: website-ul Academiei Române
Material de arhivă
Caracter de prezentare și informare
Articol preluat și publicat: 23.06.2022
Academia Română, emblema intelectualității românești
Scurt istoric:
Înfiinţarea supremei instituţii de cultură şi de ştiinţă a României a fost precedată de constante şi susţinute eforturi, ale căror începuturi apar în secolul al XVI-lea, în vremea domnilor Petru Cercel al Ţării Româneşti şi Despot Vodă al Moldovei, primii care au intenţionat să creeze „academii” în cele două capitale - la Târgovişte şi, respectiv, la Suceava.
Încercări s-au înregistrat şi în anii următori, concretizate îndeosebi în organizarea Academiilor domneşti de la Bucureşti (1688) şi Iaşi (1707), în care s-au format viitoarele elite creştine din întreg Sud-Estul european şi din Orientul Apropiat şi care vor deveni, în secolul al XIX-lea, primele universităţi din România.
Societatea românească în curs de modernizare avea nevoie însă de o alt fel de academie, organizată după modelul celor din Europa occidentală, adică de un for al personalităţilor eminente ale vieţii intelectuale, un grup de reflecţie şi acţiune, care să contribuie la progresul general al societăţii prin ştiinţă şi cultură.
Prima formă imaginată pentru această concentrare de învăţaţi au fost societăţile cu scopuri în general literare şi culturale, apărute mai întâi din iniţiative locale la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Sibiu (1861), Cernăuţi (1862).
Succesul lor a încurajat eforturile în direcţia creării unei instituţii centrale pentru promovarea creaţiei literare şi ştiinţifice, dar mai cu seamă pentru întocmirea unui dicţionar şi unui glosar al limbii române.
Aceasta a fost instituţia înfiinţată la 1/13 aprilie 1866 - Societatea Literară Română - care şi-a început însă activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română.
Noua instituţie a fost de la începuturile ei naţională, enciclopedică şi activă.
A fost naţională, adică reprezentativă pentru cultura din întreg spaţiul românesc.
Conform decretului de înfiinţare, cei 21 de membri fondatori erau personalităţi marcante atât din Moldova şi Ţara Românească, dar şi din teritoriile româneşti aflate sub stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina), ţarist (Basarabia) şi otoman (din rândul aromânilor din Peninsula Balcanică).
În 1879 Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut naţional, sub numele de Academia Română - „persoană morală şi independentă în toate lucrările, de orice natură” -, denumire ce s-a menţinut apoi neîntrerupt până astăzi; doar în perioada 1948-1989 ea a primit, pe lângă denumirea de „Academie” şi numele statului român, figurând astfel ca Academia Republicii Populare Române (în intervalul 1948-1965) şi Academia Republicii Socialiste România (în perioada 1965-1989); din 1990 a revenit la denumirea ei firească, tradiţională, de Academia Română.
Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite din plin.
Astfel, au fost excluşi din Academie 98 de membri titulari, corespondenţi şi de onoare, consideraţi, datorită gândirii, operei şi convingerilor lor politice, drept neadaptabili noilor orientări ale culturii şi ostili regimului comunist.
Epurări s-au făcut şi în rândurile cercetătorilor din institutele Academiei.
Totodată, proprietăţile Academiei au fost şi ele supuse naţionalizării.
Ulterior, Academia a fost deposedată, adesea fără formele legale elementare, de unele colecţii de documente, monede, piese arheologice şi opere de artă, transferate abuziv altor instituţii şi recuperate parţial după 1989.
În pofida tuturor acestor vicisitudini, activitatea Academiei Române a continuat în întreaga perioadă totalitară.
Progrese s-au înregistrat în fiecare domeniu de cercetare, ele fiind obţinute nu numai cu devotament şi aplicaţie, dar şi cu îndrăzneală şi deseori cu numeroase riscuri.
Astfel, cercetătorii au căutat să păstreze contactele cu cuceririle ştiinţifice pe plan mondial, prin participări la reuniuni internaţionale, prin corespondenţă şi schimb de publicaţii, prin legături directe cu specialişti străini, prin organizarea, în ţară, a unor reuniuni ştiinţifice internaţionale, în toate domeniile ştiinţei, unele de mare răsunet (congresele mondiale de sociologie rurală, Congresul internaţional de istorie, Congresul de cibernetică, Conferinţa internaţională de matematică, Congresul Institutului Internaţional de Finanţe Publice ş.a.).
În anul 1990, odată cu reîntoarcerea în subordinea Academiei Române a institutelor sale de cercetare, supremul for de ştiinţă şi de cultură al ţării a revenit la menirea ei iniţială.
Sursa: website-ul Academiei Române
Material de arhivă
Caracter de prezentare și informare
Articol preluat și publicat: 23.06.2022
Români uniți sub tricolor
41 pentru ROMÂNIA este un concept civic, o mișcare cu adevărat a patrioților și naționaliștilor români.
Prima deviză a mișcării este UNITATEA, români laolaltă având ca prioritate patria mamă România.
Această minunată și bogată așezare în care dăinuim de veacuri prin rădăcinile înfipte bine în ogor.
De-a lungul timpului pe la noi au vântuit mii de păgâni, însă am rezistat și am rămas aici pe veci stăpâni.
Nu a fost de ajuns faptul că suntem locuitori de drept în „Grădina Maicii Domnului”, străbunii noștri au trebuit să lupte cu hoardele de vrăjmași.
Cu spirit patriotic și naționalist ostașii români și-au dat cel mai de preț lucru, viața.
Prin jertfa ostașilor români a fost sfințit și mai mult pământul românesc cu sângele lor vărsat.
Din nou se aude strigăt de război și ochi păgâni se-îndreapă către noi.
Fără culoare, cu arme de temut din multe direcții vrăjmași se năpustesc asupra noastră.
Pe toți cei ce vor venii, noi îi vom goni, n-avem pământ a dărui.
Țara noatră e un colț de rai, tricolorul este grai.
Să ne ierți nenea Iancule că ne-am trezit mai greu.
Nu suntem mulți, dar vom lupta până la capăt.
Aveam o țară scumpă și mândră, avem și iarăși vom avea.
Dușmanul care astăzi râde curând va tremura privind la ea.
Articol manifest
Imagine: Drapelul României cu sigla mișcării „41 pentru ROMÂNIA”
Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media
Autor: Alexandru Coțarcă
Text redactat, articol publicat: 23.06.2022
Români pentru Tricolor! Tabără de Muncă la Mărășești 24-26 Iunie 2022
Marian Motocu anunță o amplă tabără de muncă la Mărașești în perioada 24-26 iunie 2022, cu scopul revopsirii tricolorului profanat în culorile Ucrainei, dar și cu scopul de a consolida rețeaua de naționaliști militanți.
La această acțiune sunt bineveniți toți cei care gândesc și simt românește.
Acesta anunță prezența unor nume mari precum Generalul Radu Theodoru, Nicolae Roman, Văduva, Gigă Manole și alții.
Un popor unit, o credință vie, o ocazie istorică.
Suntem ceea ce suntem!
„41 pentru România”
A venit timpul ca cei ce au uitat, să-și aducă aminte că aici este ROMÂNIA și că “PE AICI NU SE (mai) TRECE !!!
Vă invit să vă oferiți două zile la cort, unde străbunii noștrii și-au dat viata că noi să ne putem bucura de liniște, libertate și românism, împreună cu frati români din toate colțurile țării, unde, împreună vom restabili culorile tricolorului.
În data de 26, vom asista la încununarea muncii noastre cu salve de focuri de armă și fanfară militară.
Vor fi corturi și locuri umbroase amenajate, evenimentul este oficial, legal, multă muncă a fost investită în organizare.
Demersul lui Marian urmărește să sfințească țara prin muncă și să-i apropie pe naționaliștii dispuși să facă deplasarea. Invitația este deschisă pentru toată lumea.
La eveniment va fi prezent și un magazin naționalist.
Marian Motocu: Dacă se îndură bunul Dumnezeu, reușim să trezim nația.
Și de-o fi așa, atunci…. voi putea spune că mi-am făcut datoria și mă pot întoarce la munca mea de alpinist și la casa mea de la țară, unde bălăriile au năpădit și pământul așteaptă să fie muncit.
Putem să dăm înainte dacă vrem. Să facem ceva pentru țara asta, nu pentru noi și gloria noastră, ci pentru urmașii noștri și slava lui Dumnezeu.
Sistemul vrea să lase o țară depopulată pentru a fi jefuită și locuită de oameni străini credinței noastre și locului ăstuia.
Noi începem o altă lucrare. O lucrare la sfârșitul căreia să lăsăm în urmă o țară ca soarele sfânt de pe cer.
PS:
Eveniment inițiat și organizat de români patrioți și naționaliști uniți sub tricolor.
Mișcarea naționalistă „41 pentru România”, concept civic. prin reprezentanții săi ne cheamă la Unire.
Străbunii ne strigă din morminte să recuperăm țara din mâinile hoardelor de păgâni, o țară pentru care ei au luptat și și-au dat cel mai de preț lucru, viața.
Nu uita că ești român,
Pe la noi au vântuit mii de păgâni,
Dar am rămas aici pe veci stăpâni,
Rădăcina noastră stă de veacuri înfiptă în ogor.
Imagine: Sigla mișcării naționaliste „41 pentru România”
Foto: Marian Motocu primind binecuvântarea de la Generalul Radu Theodoru
Foto: Monumentul Eroilor din primul război mondial - Pe aici nu se trece
Autor text: Sterie Ciumetti, Incorect Politic
Articol preluat și publicat: 20.06.2022
Români pentru Tricolor! Tabără de Muncă la Mărășești 24-26 Iunie 2022
Marian Motocu anunță o amplă tabără de muncă la Mărașești în perioada 24-26 iunie 2022, cu scopul revopsirii tricolorului profanat în culorile Ucrainei, dar și cu scopul de a consolida rețeaua de naționaliști militanți.
La această acțiune sunt bineveniți toți cei care gândesc și simt românește.
Acesta anunță prezența unor nume mari precum Generalul Radu Theodoru, Nicolae Roman, Văduva, Gigă Manole și alții.
Un popor unit, o credință vie, o ocazie istorică.
Suntem ceea ce suntem!
„41 pentru România”
A venit timpul ca cei ce au uitat, să-și aducă aminte că aici este ROMÂNIA și că “PE AICI NU SE (mai) TRECE !!!
Vă invit să vă oferiți două zile la cort, unde străbunii noștrii și-au dat viata că noi să ne putem bucura de liniște, libertate și românism, împreună cu frati români din toate colțurile țării, unde, împreună vom restabili culorile tricolorului.
În data de 26, vom asista la încununarea muncii noastre cu salve de focuri de armă și fanfară militară.
Vor fi corturi și locuri umbroase amenajate, evenimentul este oficial, legal, multă muncă a fost investită în organizare.
Demersul lui Marian urmărește să sfințească țara prin muncă și să-i apropie pe naționaliștii dispuși să facă deplasarea. Invitația este deschisă pentru toată lumea.
La eveniment va fi prezent și un magazin naționalist.
Marian Motocu: Dacă se îndură bunul Dumnezeu, reușim să trezim nația.
Și de-o fi așa, atunci…. voi putea spune că mi-am făcut datoria și mă pot întoarce la munca mea de alpinist și la casa mea de la țară, unde bălăriile au năpădit și pământul așteaptă să fie muncit.
Putem să dăm înainte dacă vrem. Să facem ceva pentru țara asta, nu pentru noi și gloria noastră, ci pentru urmașii noștri și slava lui Dumnezeu.
Sistemul vrea să lase o țară depopulată pentru a fi jefuită și locuită de oameni străini credinței noastre și locului ăstuia.
Noi începem o altă lucrare. O lucrare la sfârșitul căreia să lăsăm în urmă o țară ca soarele sfânt de pe cer.
Imagine: Sigla mișcării naționaliste „41 pentru România”
Foto: Marian Motocu primind binecuvântarea de la Generalul Radu Theodoru
Foto: Monumentul Eroilor din primul război mondial - Pe aici nu se trece
Autor text: Sterie Ciumetti, Incorect Politic
Articol preluat și publicat: 20.06.2022
Români pentru Tricolor! Tabără de Muncă la Mărășești 24-26 Iunie 2022
Marian Motocu anunță o amplă tabără de muncă la Mărașești în perioada 24-26 iunie 2022, cu scopul revopsirii tricolorului profanat în culorile Ucrainei, dar și cu scopul de a consolida rețeaua de naționaliști militanți.
La această acțiune sunt bineveniți toți cei care gândesc și simt românește.
Acesta anunță prezența unor nume mari precum Generalul Radu Theodoru, Nicolae Roman, Văduva, Gigă Manole și alții.
Un popor unit, o credință vie, o ocazie istorică.
Suntem ceea ce suntem!
„41 pentru România”
A venit timpul ca cei ce au uitat, să-și aducă aminte că aici este ROMÂNIA și că “PE AICI NU SE (mai) TRECE !!!
Vă invit să vă oferiți două zile la cort, unde străbunii noștrii și-au dat viata că noi să ne putem bucura de liniște, libertate și românism, împreună cu frati români din toate colțurile țării, unde, împreună vom restabili culorile tricolorului.
În data de 26, vom asista la încununarea muncii noastre cu salve de focuri de armă și fanfară militară.
Vor fi corturi și locuri umbroase amenajate, evenimentul este oficial, legal, multă muncă a fost investită în organizare.
Demersul lui Marian urmărește să sfințească țara prin muncă și să-i apropie pe naționaliștii dispuși să facă deplasarea. Invitația este deschisă pentru toată lumea.
La eveniment va fi prezent și un magazin naționalist.
Marian Motocu: Dacă se îndură bunul Dumnezeu, reușim să trezim nația.
Și de-o fi așa, atunci…. voi putea spune că mi-am făcut datoria și mă pot întoarce la munca mea de alpinist și la casa mea de la țară, unde bălăriile au năpădit și pământul așteaptă să fie muncit.
Putem să dăm înainte dacă vrem. Să facem ceva pentru țara asta, nu pentru noi și gloria noastră, ci pentru urmașii noștri și slava lui Dumnezeu.
Sistemul vrea să lase o țară depopulată pentru a fi jefuită și locuită de oameni străini credinței noastre și locului ăstuia.
Noi începem o altă lucrare. O lucrare la sfârșitul căreia să lăsăm în urmă o țară ca soarele sfânt de pe cer.
Imagine: Sigla mișcării naționaliste „41 pentru România”
Foto: Marian Motocu primind binecuvântarea de la Generalul Radu Theodoru
Foto: Monumentul Eroilor din primul război mondial - Pe aici nu se trece
Autor text: Sterie Ciumetti, Incorect Politic
Articol preluat și publicat: 20.06.2022
13 - 15 iunie 1990, zile fierbinți
Video, autor: Alexandru Coțarcă
Comentariu și analiză
Material video de fundal, preluat de pe youtube, sursa: Mediafax
Drepturi rezervate - Ⓒ - Civic Media
Text redactat, articol publicat: 17.06.2022
13 - 15 iunie 1990, zile fierbinți
13 - 15 iunie 1990, zile fierbinți
Au trecut 32 de ani de la „mineriada” ce avea să prelungească lovitura de stat începută în decembrie 1989, un grup omogen afiliat structurilor străine au pus în miș
Punct și de la capăt - Hotărâre Judecătorească
Judecătoria Slobozia s-a pronunțat în lipsa mea cu privire la contestația procesului-verbal întocmit de Nițu Viorel, Plt. Ajut. în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița.
Poate vă întrebați de ce s-a judecat în lipsa mea;
De ce nu m-am prezentat la proces.
Păi cum să mă prezint la proces dacă nu am fost înștiințat ?
Nici măcar nu mi s-a comunicat nr. de dosar.
Nu am primit citație nici comunicare la adresa de domiciliu.
Și cum să-mi ofere "câștig" de cauză ? deranjând astfel instituția opresitvă.
V-ați prins, contestația a fost respinsă, oferind "câștig" de cauză Jandarmeriei.
Cam așa s-a soluționat cererea mea de anulare a procesului-verbal:
Document scanat - Decizia Judecătoriei Slobozia
Atașez documente constituind piese din dosar.
PS: "Suntem egali în fața legii, suntem frați cu toții, ce aia a mă-si"
PPS: "Când justiția este injustă, ne facem dreptate singuri, ca în lumea lui care pe care, vorba maestrului I. L. Caragiale"
Hai Liberare!
Text și documente publicate: 20.01.2022
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mihai Eminescu - semnatura
Mihai Eminescu - Steaua României
Azi, 15 ianuarie 2022, se implinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet, prozator și jurnalist Mihai Eminescu, o valoare a literaturii române.
Această zi deosebită a fost declarată și ziua culturii românești.
Nu este deloc o exagerare spunându-se că Mihai Eminescu este Luceafărul României.
Mihai Eminescu a fost un apărător al valorilor naționale românești și al drepturilor omului.
Ca patriot, naționalist, creștin și iubitor de țară s-a implicat prin fapte și în politica românească de la acea vreme.
Creațiile sale au dat o valoare și mai mare culturii literare românești, cei ce l-au înțeles și apreciat i-au urmat calea.
Multe din scrierile sale au menirea să fie ghid în viețile românilor de zi cu zi chiar în toate domeniile.
< Mihai Eminescu (născut 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – decedat 15 iunie 1889, București, Regatul României) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.
În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé.
Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani (De-aș avea), iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.
Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.
În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu.
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.
A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
- Text preluat >
Vă invit pe SITE-ul dedicat marelui om Mihai Eminescu
https://www.mihaieminescu.eu/
Articol dedicat zilei de 15 Ianuarie
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mihai Eminescu
Mihai Eminescu - Steaua României
Azi, 15 ianuarie 2022, se implinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet, prozator și jurnalist Mihai Eminescu, o valoare a literaturii române.
Această zi deosebită a fost declarată și ziua culturii românești.
Nu este deloc o exagerare spunându-se că Mihai Eminescu este Luceafărul României.
Mihai Eminescu a fost un apărător al valorilor naționale românești și al drepturilor omului.
Ca patriot, naționalist, creștin și iubitor de țară s-a implicat prin fapte și în politica românească de la acea vreme.
Creațiile sale au dat o valoare și mai mare culturii literare românești, cei ce l-au înțeles și apreciat i-au urmat calea.
Multe din scrierile sale au menirea să fie ghid în viețile românilor de zi cu zi chiar în toate domeniile.
< Mihai Eminescu (născut 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – decedat 15 iunie 1889, București, Regatul României) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.
În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé.
Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani (De-aș avea), iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.
Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.
În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu.
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.
A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
- Text preluat >
Vă invit pe SITE-ul dedicat marelui om Mihai Eminescu
https://www.mihaieminescu.eu/
Articol dedicat zilei de 15 Ianuarie
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mihai Eminescu - Iubind in taina
Mihai Eminescu - Steaua României
Azi, 15 ianuarie 2022, se implinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet, prozator și jurnalist Mihai Eminescu, o valoare a literaturii române.
Această zi deosebită a fost declarată și ziua culturii românești.
Nu este deloc o exagerare spunându-se că Mihai Eminescu este Luceafărul României.
Mihai Eminescu a fost un apărător al valorilor naționale românești și al drepturilor omului.
Ca patriot, naționalist, creștin și iubitor de țară s-a implicat prin fapte și în politica românească de la acea vreme.
Creațiile sale au dat o valoare și mai mare culturii literare românești, cei ce l-au înțeles și apreciat i-au urmat calea.
Multe din scrierile sale au menirea să fie ghid în viețile românilor de zi cu zi chiar în toate domeniile.
< Mihai Eminescu (născut 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – decedat 15 iunie 1889, București, Regatul României) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.
În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé.
Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani (De-aș avea), iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.
Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.
În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu.
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.
A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
- Text preluat >
Vă invit pe SITE-ul dedicat marelui om Mihai Eminescu
https://www.mihaieminescu.eu/
Articol dedicat zilei de 15 Ianuarie
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mihai Eminescu - La steaua
Mihai Eminescu - Steaua României
Azi, 15 ianuarie 2022, se implinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet, prozator și jurnalist Mihai Eminescu, o valoare a literaturii române.
Această zi deosebită a fost declarată și ziua culturii românești.
Nu este deloc o exagerare spunându-se că Mihai Eminescu este Luceafărul României.
Mihai Eminescu a fost un apărător al valorilor naționale românești și al drepturilor omului.
Ca patriot, naționalist, creștin și iubitor de țară s-a implicat prin fapte și în politica românească de la acea vreme.
Creațiile sale au dat o valoare și mai mare culturii literare românești, cei ce l-au înțeles și apreciat i-au urmat calea.
Multe din scrierile sale au menirea să fie ghid în viețile românilor de zi cu zi chiar în toate domeniile.
< Mihai Eminescu (născut 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – decedat 15 iunie 1889, București, Regatul României) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.
În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé.
Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani (De-aș avea), iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.
Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.
În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu.
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.
A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
- Text preluat >
Vă invit pe SITE-ul dedicat marelui om Mihai Eminescu
https://www.mihaieminescu.eu/
Articol dedicat zilei de 15 Ianuarie
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mihai Eminescu - Patriotismul
Mihai Eminescu - Steaua României
Azi, 15 ianuarie 2022, se implinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet, prozator și jurnalist Mihai Eminescu, o valoare a literaturii române.
Această zi deosebită a fost declarată și ziua culturii românești.
Nu este deloc o exagerare spunându-se că Mihai Eminescu este Luceafărul României.
Mihai Eminescu a fost un apărător al valorilor naționale românești și al drepturilor omului.
Ca patriot, naționalist, creștin și iubitor de țară s-a implicat prin fapte și în politica românească de la acea vreme.
Creațiile sale au dat o valoare și mai mare culturii literare românești, cei ce l-au înțeles și apreciat i-au urmat calea.
Multe din scrierile sale au menirea să fie ghid în viețile românilor de zi cu zi chiar în toate domeniile.
< Mihai Eminescu (născut 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – decedat 15 iunie 1889, București, Regatul României) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.
În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé.
Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani (De-aș avea), iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.
Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.
În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu.
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.
A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
- Text preluat >
Vă invit pe SITE-ul dedicat marelui om Mihai Eminescu
https://www.mihaieminescu.eu/
Articol dedicat zilei de 15 Ianuarie
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mihai Eminescu - Despre oameni
Mihai Eminescu - Steaua României
Azi, 15 ianuarie 2022, se implinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet, prozator și jurnalist Mihai Eminescu, o valoare a literaturii române.
Această zi deosebită a fost declarată și ziua culturii românești.
Nu este deloc o exagerare spunându-se că Mihai Eminescu este Luceafărul României.
Mihai Eminescu a fost un apărător al valorilor naționale românești și al drepturilor omului.
Ca patriot, naționalist, creștin și iubitor de țară s-a implicat prin fapte și în politica românească de la acea vreme.
Creațiile sale au dat o valoare și mai mare culturii literare românești, cei ce l-au înțeles și apreciat i-au urmat calea.
Multe din scrierile sale au menirea să fie ghid în viețile românilor de zi cu zi chiar în toate domeniile.
< Mihai Eminescu (născut 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – decedat 15 iunie 1889, București, Regatul României) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.
În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé.
Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani (De-aș avea), iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.
Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.
În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu.
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.
A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
- Text preluat >
Vă invit pe SITE-ul dedicat marelui om Mihai Eminescu
https://www.mihaieminescu.eu/
Articol dedicat zilei de 15 Ianuarie
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mihai Eminescu - Greselile politicienilor sunt crime
Mihai Eminescu - Steaua României
Azi, 15 ianuarie 2022, se implinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet, prozator și jurnalist Mihai Eminescu, o valoare a literaturii române.
Această zi deosebită a fost declarată și ziua culturii românești.
Nu este deloc o exagerare spunându-se că Mihai Eminescu este Luceafărul României.
Mihai Eminescu a fost un apărător al valorilor naționale românești și al drepturilor omului.
Ca patriot, naționalist, creștin și iubitor de țară s-a implicat prin fapte și în politica românească de la acea vreme.
Creațiile sale au dat o valoare și mai mare culturii literare românești, cei ce l-au înțeles și apreciat i-au urmat calea.
Multe din scrierile sale au menirea să fie ghid în viețile românilor de zi cu zi chiar în toate domeniile.
< Mihai Eminescu (născut 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – decedat 15 iunie 1889, București, Regatul României) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.
În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé.
Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani (De-aș avea), iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.
Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.
În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu.
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.
A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
- Text preluat >
Vă invit pe SITE-ul dedicat marelui om Mihai Eminescu
https://www.mihaieminescu.eu/
Articol dedicat zilei de 15 Ianuarie
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mihai Eminescu - Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie
Mihai Eminescu - Steaua României
Azi, 15 ianuarie 2022, se implinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet, prozator și jurnalist Mihai Eminescu, o valoare a literaturii române.
Această zi deosebită a fost declarată și ziua culturii românești.
Nu este deloc o exagerare spunându-se că Mihai Eminescu este Luceafărul României.
Mihai Eminescu a fost un apărător al valorilor naționale românești și al drepturilor omului.
Ca patriot, naționalist, creștin și iubitor de țară s-a implicat prin fapte și în politica românească de la acea vreme.
Creațiile sale au dat o valoare și mai mare culturii literare românești, cei ce l-au înțeles și apreciat i-au urmat calea.
Multe din scrierile sale au menirea să fie ghid în viețile românilor de zi cu zi chiar în toate domeniile.
< Mihai Eminescu (născut 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – decedat 15 iunie 1889, București, Regatul României) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.
În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé.
Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani (De-aș avea), iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.
Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.
În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu.
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.
A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
- Text preluat >
Vă invit pe SITE-ul dedicat marelui om Mihai Eminescu
https://www.mihaieminescu.eu/
Articol dedicat zilei de 15 Ianuarie
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Mihai Eminescu - 1850 - 1889
Mihai Eminescu - Steaua României
Azi, 15 ianuarie 2022, se implinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet, prozator și jurnalist Mihai Eminescu, o valoare a literaturii române.
Această zi deosebită a fost declarată și ziua culturii românești.
Nu este deloc o exagerare spunându-se că Mihai Eminescu este Luceafărul României.
Mihai Eminescu a fost un apărător al valorilor naționale românești și al drepturilor omului.
Ca patriot, naționalist, creștin și iubitor de țară s-a implicat prin fapte și în politica românească de la acea vreme.
Creațiile sale au dat o valoare și mai mare culturii literare românești, cei ce l-au înțeles și apreciat i-au urmat calea.
Multe din scrierile sale au menirea să fie ghid în viețile românilor de zi cu zi chiar în toate domeniile.
< Mihai Eminescu (născut 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – decedat 15 iunie 1889, București, Regatul României) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.
În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé.
Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani (De-aș avea), iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.
Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.
În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu.
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.
A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
- Text preluat >
Vă invit pe SITE-ul dedicat marelui om Mihai Eminescu
https://www.mihaieminescu.eu/
Articol dedicat zilei de 15 Ianuarie
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Simbolurile justiției
Procesul Dr. Fuellmich împotriva OMS și Forumului de la Davos
Procesul pentru crime globale împotriva umanității intentat și acceptat de Curtea Superioară de Justiție din Canada a început.
O echipă formată din peste 1.000 de avocați și peste 10.000 de experți medicali condusă de germanul Dr. Reiner Fuellmich, unul dintre cei mai puternici avocați europeni, a lansat cel mai mare dosar juridic din istorie numit „Nürnberg 2” împotriva OMS (Organizația Mondială a Sănătății / Morții) și Grupul Davos (Forumul Economic Mondial condus de Klaus Schwab, în vârstă de peste 80 de ani) pentru crime împotriva umanității.
DR. Reiner Fuellmich este un avocat germano-american care a câștigat dosare de milioane de dolari împotriva fraudei Deutsche Bank și cel împotriva Volkswagen pentru frauda Dieselgate.
Este unul dintre fondatorii „Comisiei de anchetă asupra coroanei germane”.
Fuellmich și echipa sa au strâns mii de dovezi științifice care demonstrează nefiabilitatea totală a testelor PCR și frauda din spatele lor.
Fuellmich a vorbit despre vaccinuri la acea vreme și a declarat că „nu au nimic de-a face cu vaccinările, dar fac parte din experimente genetice”.
Pe lângă testele greșite și certificatele de deces frauduloase produse de personalul medical corupt, vaccinul „experimental” în sine încalcă articolul 32 din Convenția de la Geneva.
Articolul 32 din Convenția IV din 1949 interzice: „mutilarea și experimentele medicale sau științifice care nu sunt necesare pentru tratamentul medical al unei persoane”.
Conform articolului 147, efectuarea de experimente biologice pe oameni reprezintă o încălcare gravă a Convenției.
Vaccinul „experimental” încalcă toate cele 10 coduri de la Nürnberg, care prevăd pedeapsa cu moartea pentru cei care încalcă aceste tratate internaționale.
Fuellmich a adăugat, de asemenea, că ,,toate acestea au fost de mult planificate pentru a fi implementate în 2050.”
Dar apoi „ frânghiile au devenit lacome” și a decis să anticipeze planurile mai întâi în 2030 și în cele din urmă în 2020 atât de grăbită încât fac atâtea greșeli.
De exemplu, producătorii de vaccinuri nu au prevăzut că vor exista atât de multe efecte secundare și decese.
„Europa,” continuă Fuellmich, este principalul câmp de luptă al acestui război.
Asta pentru că este complet falimentară.
Fondurile de pensii au fost complet jefuite.
De aceea vor să preia Europa înainte ca oamenii să știe asta".
Dar cine sunt acești oameni care trag sforile?
Potrivit lui Fuellmich, acesta este un grup de aproximativ 3.000 de superbogați.
Clica Davos din jurul lui Klaus Schwab aparține acestui grup. Ce vor ei?
Control total asupra oamenilor.
"Ei mituiesc medici, personalul spitalului si politicieni.
Oamenii care nu coopereaza sunt amenintati.
Folosesc tot felul de tehnici psihologice pentru a manipula oamenii".
„Mass-media de masă”, rezumă Fuellmich, „spun o realitate falsă și spun că majoritatea oamenilor sunt în favoarea măsurilor și a vaccinurilor.
Acest lucru cu siguranță nu este adevărat”.
De exemplu, aproape toți cei cu care vorbesc în Germania știu că o mască nu protejează de nimic, pentru că aproape toată lumea este acum informată de media alternativă.
Vechea presă se stinge.
Sfatul lui Füllmich?
"Răspândiți adevărul și faptele cât mai mult posibil și nu vă pierdeți energia cu oamenii care sunt disperați să se vaccineze.
Nu-i putem salva pe toți.
Mulți oameni vor muri."
Un caz din Franța: Un bătrân bogat, cu multe polițe de asigurare de viață (milioane) în favoarea familiei sale, moare din cauza vaccinării cu Covid (necontestat de medici și de asiguratorii săi de viață).
Compania de asigurări a refuzat să plătească, deoarece medicamentele experimentale, tratamentele etc. sunt excluse din poliță.
Familia dă în judecată compania de asigurări, dar pierde.
Judecătorul afirmă: "Efectele secundare ale vaccinului experimental sunt cunoscute și defunctul nu putea pretinde că nu le cunoștea atunci când a luat voluntar vaccinul.
Nu există nicio lege sau mandat în Franța care să-l oblige să se vaccineze.
Prin urmare, moartea sa." este în esență "sinucidere".
Sinuciderea este, de asemenea, exclusă din polița sa.
Dacă cineva vă contestă vreodată dacă aceste injecții sunt sau nu experimentale și că nici companiile farmaceutice, nici guvernele, nici altcineva în afară de Dvs. nu sunt responsabile pentru acceptarea lor, iar dacă muriți, v-ați sinucis în mod legal.
Fără asigurare, fără plăți, fără rambursări.
Sunteți pe cont propriu! Vaccinații au semnat actul de sinucidere!
Sursa: burebista2012.blogspot.com
Imagine sugestivă
Articol preluat și publicat: 13.01.2022
Manipulare în mod inconștient
Vă prezint 4 tehnici de manipulare în mod inconștient.
Materialul este preluat dintr-un manual de specialitate.
În speranța că va fi de interes, vă urez lectură plăcută.
Document scanat și transformat în imagini
Articol redactat și publicat: 05.12.2019
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Manipulare in mod inconstient - 5
Manipulare în mod inconștient
Vă prezint 4 tehnici de manipulare în mod inconștient.
Materialul este preluat dintr-un manual de specialitate.
În speranța că va fi de interes, vă urez lectură plăcută.
Document scanat și transformat în imagini
Articol redactat și publicat: 05.12.2019
[user=783]Adrian Mitranescu[/user] Textul l-am preluat de pe internet acum câțiva ani. L-am listat la imprimantă și îl păstram într-un dosar. La un momendat m-am gândit să-l redactez pe calculator și să realizez aceste file pentru a le posta pe rețele de socializare.
[user=783]Adrian Mitranescu[/user] După cum puteți observa, articolul este postat pe 05.12.2019
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Manipulare in mod inconstient - 3
Manipulare în mod inconștient
Vă prezint 4 tehnici de manipulare în mod inconștient.
Materialul este preluat dintr-un manual de specialitate.
În speranța că va fi de interes, vă urez lectură plăcută.
Document scanat și transformat în imagini
Articol redactat și publicat: 05.12.2019
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Manipulare in mod inconstient - 1
Manipulare în mod inconștient
Vă prezint 4 tehnici de manipulare în mod inconștient.
Materialul este preluat dintr-un manual de specialitate.
În speranța că va fi de interes, vă urez lectură plăcută.
Document scanat și transformat în imagini
Articol redactat și publicat: 05.12.2019
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Manipulare in mod inconstient - 2
Manipulare în mod inconștient
Vă prezint 4 tehnici de manipulare în mod inconștient.
Materialul este preluat dintr-un manual de specialitate.
În speranța că va fi de interes, vă urez lectură plăcută.
Document scanat și transformat în imagini
Articol redactat și publicat: 05.12.2019
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Film Românesc - Cel Ales (2015)
Vă invit să vizionați filmul românesc Cel Ales 2015.
Al cărui personaj important este ESCU și metehenele sistemului.
Cel Ales este un film românesc din 2015 regizat de Cristian Comeagă.
Rolurile principale au fost interpretate de actorii: Laura Cosoi, Nicodim Ungureanu, Olimpia Melinte, Bogdan Stanoevici.
Genul programului: DRAMA
Acest program este interzis copiilor sub 15 ani.
Programul conține șcene de violență fizică și limbaj licențios.
https://youtu.be/SdRJXpnkWV4
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
LEGE Nr. 28 din 15 martie 1991
Statutul de Corporație Financiară al României stabilit prin lege.
LEGE Nr. 28 din 15 martie 1991
Dezastrul României începea cu legi de acest gen.
Document scanat și transformat în imagini
Articol prezentat: 28.05.2020
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
LEGE Nr. 28 din 15 martie 1991 - Monitoru oficial
Statutul de Corporație Financiară al României stabilit prin lege.
LEGE Nr. 28 din 15 martie 1991
Dezastrul României începea cu legi de acest gen.
Document scanat și transformat în imagini
Articol prezentat: 28.05.2020
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Drepturile omului in CONSTITUTIA ROMANIEI - pag. 9
Drepturile omului în CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
În perioadele stărilor de Urgență și de Alertă, ambele fiind necontituționale, autoritățile statului Român au suspendat abuziv toate drepturile și libertățile cetățenilor.
Dar știm oare ce drepturi și libertăți aveam până acum ?
Iată prezentarea acestora în 9 pagini.
Document scanat și transformat în imagini
Articol redactat: 02.06.2020
[user=2603]tinela lupu[/user] Răspunsul este NU.
Pașnic nu se mai face nimic.
Se va ajunge la care-pe-care, război civil.
Românii care dețin arme vor face urz de ele pentru a își apăra familia și bunurile.
4 ani în urmă
👍 0
❤️ 0
😂 0
😮 0
😢 0
😠 0
👏 0
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Drepturile omului in CONSTITUTIA ROMANIEI - pag. 8
Drepturile omului în CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
În perioadele stărilor de Urgență și de Alertă, ambele fiind necontituționale, autoritățile statului Român au suspendat abuziv toate drepturile și libertățile cetățenilor.
Dar știm oare ce drepturi și libertăți aveam până acum ?
Iată prezentarea acestora în 9 pagini.
Document scanat și transformat în imagini
Articol redactat: 02.06.2020
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Drepturile omului in CONSTITUTIA ROMANIEI - pag. 7
Drepturile omului în CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
În perioadele stărilor de Urgență și de Alertă, ambele fiind necontituționale, autoritățile statului Român au suspendat abuziv toate drepturile și libertățile cetățenilor.
Dar știm oare ce drepturi și libertăți aveam până acum ?
Iată prezentarea acestora în 9 pagini.
Document scanat și transformat în imagini
Articol redactat: 02.06.2020
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Drepturile omului in CONSTITUTIA ROMANIEI - pag. 6
Drepturile omului în CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
În perioadele stărilor de Urgență și de Alertă, ambele fiind necontituționale, autoritățile statului Român au suspendat abuziv toate drepturile și libertățile cetățenilor.
Dar știm oare ce drepturi și libertăți aveam până acum ?
Iată prezentarea acestora în 9 pagini.
Document scanat și transformat în imagini
Articol redactat: 02.06.2020
Alexandru Coţarcă
4 ani în urmă
Drepturile omului in CONSTITUTIA ROMANIEI - pag. 5
Drepturile omului în CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
În perioadele stărilor de Urgență și de Alertă, ambele fiind necontituționale, autoritățile statului Român au suspendat abuziv toate drepturile și libertățile cetățenilor.
Dar știm oare ce drepturi și libertăți aveam până acum ?
Iată prezentarea acestora în 9 pagini.
Document scanat și transformat în imagini
Articol redactat: 02.06.2020
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.