15 iunie 1889 - o zi nemărginită
În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară.
Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani.
Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale.
Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale.
Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri.
Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”.
Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc.
Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale.
Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849.
Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).
Romantismul lui Eminescu
Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori.
În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți).
Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment.
În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile.
Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut.
Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”.
În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul.
Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”.
O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”.
Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții.
Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile.
Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață.
Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei.
În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator.
Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice.
Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid.
Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor!
Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții.
Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman.
Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat.
De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei.
O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu
Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate.
La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical.
După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.
În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează.
Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate.
În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț.
Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani.
Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea.
Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc.
Autor text: Alexandru Coțarcă
Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga
Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”
15 iunie 1889 - o zi nemărginită
În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară.
Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani.
Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale.
Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale.
Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri.
Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”.
Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc.
Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale.
Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849.
Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).
Romantismul lui Eminescu
Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori.
În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți).
Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment.
În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile.
Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut.
Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”.
În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul.
Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”.
O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”.
Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții.
Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile.
Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață.
Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei.
În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator.
Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice.
Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid.
Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor!
Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții.
Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman.
Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat.
De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei.
O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu
Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate.
La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical.
După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.
În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează.
Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate.
În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț.
Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani.
Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea.
Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc.
Autor text: Alexandru Coțarcă
Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga
Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”
15 iunie 1889 - o zi nemărginită
În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară.
Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani.
Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale.
Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale.
Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri.
Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”.
Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc.
Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale.
Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849.
Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).
Romantismul lui Eminescu
Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori.
În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți).
Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment.
În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile.
Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut.
Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”.
În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul.
Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”.
O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”.
Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții.
Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile.
Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață.
Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei.
În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator.
Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice.
Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid.
Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor!
Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții.
Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman.
Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat.
De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei.
O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu
Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate.
La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical.
După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.
În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează.
Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate.
În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț.
Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani.
Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea.
Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc.
Autor text: Alexandru Coțarcă
Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga
Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”
15 iunie 1889 - o zi nemărginită
În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară.
Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani.
Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale.
Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale.
Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri.
Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”.
Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc.
Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale.
Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849.
Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).
Romantismul lui Eminescu
Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori.
În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți).
Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment.
În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile.
Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut.
Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”.
În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul.
Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”.
O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”.
Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții.
Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile.
Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață.
Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei.
În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator.
Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice.
Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid.
Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor!
Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții.
Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman.
Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat.
De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei.
O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu
Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate.
La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical.
După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.
În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează.
Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate.
În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț.
Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani.
Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea.
Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc.
Autor text: Alexandru Coțarcă
Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga
Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”
15 iunie 1889 - o zi nemărginită
În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară.
Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani.
Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale.
Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale.
Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri.
Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”.
Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc.
Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale.
Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849.
Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).
Romantismul lui Eminescu
Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori.
În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți).
Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment.
În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile.
Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut.
Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”.
În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul.
Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”.
O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”.
Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții.
Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile.
Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață.
Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei.
În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator.
Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice.
Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid.
Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor!
Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții.
Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman.
Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat.
De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei.
O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu
Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate.
La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical.
După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.
În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează.
Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate.
În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț.
Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani.
Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea.
Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc.
Autor text: Alexandru Coțarcă
Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga
Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”
15 iunie 1889 - o zi nemărginită
În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară.
Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani.
Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale.
Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale.
Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri.
Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”.
Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc.
Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale.
Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849.
Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).
Romantismul lui Eminescu
Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori.
În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți).
Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment.
În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile.
Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut.
Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”.
În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul.
Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”.
O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”.
Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții.
Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile.
Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață.
Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei.
În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator.
Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice.
Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid.
Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor!
Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții.
Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman.
Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat.
De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei.
O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu
Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate.
La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical.
După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.
În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează.
Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate.
În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț.
Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani.
Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea.
Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc.
Autor text: Alexandru Coțarcă
Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga
Articol dedicat evenimentului cultural „EMINESCU, OM, GENIU și POET DIVIN”
CSAT va putea să facă ce vrea printr-o hotărâre secretă
Va mai aduceți aminte când în timpul stării de alerta au ieșit niște deștepți sa sustina ca parlamentarii care nu se va... sa nu mai aibă drept de vot? Eh, prin proiectul de lege privind sistemul integral al situațiilor de criza, își creaza cadrul legal ca să poată sa introducă chiar astfel de masuri.
Creaza un sistem de management al situațiilor de criza (criza putând fi declarata pentru orice motiv și în orice domeniu) care va fi sub CSAT.
CSAT va putea sa facă ce vrea printr-o hotărâre secreta care noua nu ne va fi adusa la cunoștință și nu o vom putea ataca.
Modalitatea de redactare a acestui proiect de lege este extrem de alambicata și permite orice. La fel ca în timpul stării de alerta când invoca un articol din Legea nr 55/2020 care nu avea nicio treaba cu vreun certificat. Nu are ce sa caute în legislația romana o astfel de lege „generala" care concentrează puterea în mana unor oameni. Asta înseamnă dictatura.
Si nu este singurul proiect de lege redactat in aceasta maniera.
Dragi parlamentari, dacă veți vota acest proiect de lege, cel cu privire la securitatea cibernetica (care este la fel de „general") și încă vreo 2 va veți semna singuri „condamnarea" la captivitate.
Sa va aduc aminte de câteva situații care vi s-au aplicat vouă, generate de legile pe care chiar voi le-ati votat:
- legea nr 136/2020 cu carantina și izolarea.
Cu toate ca va spuneam ca va pot „scoate" din joc carantinandu-va la domiciliu nu m-ați crezut.
Va mai aduceți aminte când unul dintre voi era carantinat ilegal la domiciliu și se făcea caterinca de el la TV?
- Legea nr. 55/2020: nu mai aveați acces în sediile Parlamentului dacă nu prezentați certificatul, iar la un moment dat era cât pe acia sa nu mai aveți acces dacă nu va Vac... Iar asta invocându-se in HG - uri un text „inocent" pe care l-ați votat (art 5 alin2 lit c din Legea nr 55/2020).
Atașez numai câteva articole din proiectul de lege, poate înțelegeți totuși ca va veți face-o cu mana voastră, indiferent dacă credeți ca sunteți „protejați" de funcție.
Noi, ailalti, Dumnezeu cu mila, dacă devine lege asa ceva.
Sursa: Av. Elena Radu
Foto: Av. Elena Radu
Articol preluat și publicat: 06.06.2022
Av. Marina-Ioana Alexandru: ÎNTREBĂRI și RĂSPUNSURI legate de Notificare și Recensământ
RĂSPUNSURI la întrebările legate de notificare și recensământ
1. Cu ce este diferit acest recensământ de altele?
Sunt mai multe diferențe.
În primul rând Sistemul s-a organizat mult mai bine și este mai eficient pentru propriile interese.
Și nu doar în România ci în multe țări ale lumii.
O altă diferență este că sistemul legislativ pe care l-au creat pentru acest recensământ este mult mai bine pus la punct și este făcut după legislația europeană în domeniu.
De exemplu, art. 26 și 27 din OUG nr. 19/2020.
Asta înseamnă că și sistemul de aplicare a amenzilor este mult mai eficient, din multe puncte de vedere.
Plus că are în spate decizii „comune” ale țărilor europene, ceea ce înseamnă că amenzile sunt mult mai greu de contestat în instanță iar argumentele / motivele pe care le putem invoca sunt puține.
2. Putem să evităm recensământul dacă nu suntem acasă când vine recenzorul sau dacă nu-i deschidem ușa?
Nu putem pleca de la premisa ca Sistemul nu știe că unii vor încerca să evite recensământul.
Iar pentru asta și-au luat măsuri suplimentare, legislative și procedurale.
De exemplu, prin faptul că chestionarul se completează numai electronic și nu se poate trece la întrebarea următoare până nu răspunzi la întrebarea în lucru.
Acest recensământ a avut o perioadă prealabilă de colectare a datelor statistice. Puteți citi în OUG nr. 19/2020, care se referă la recensământ (de ex. la art. 28), despre foarte multe instituții care au baze de date cu informații despre noi și sunt obligate să le pună la dispoziția Institutului Național de Statistică (INS). De exemplu, se colectează date de la Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, de la Cadastru etc. Informațiile colectate sunt multe și foarte detaliate, despre noi și diverse aspecte din viața noastră.
Asta face ca INS-ul, cel care organizează recensământul să aibă deja multe informații despre noi, ceea ce reduce posibilitățile de a evita să răspundem la chestionarul de recensământ. De exemplu, ei știu despre: prezența noastră la locul de muncă, primirea pensiei, interacțiuni cu sistemul (cu instituțiile publice, cu sistemul medical etc.), amenzile primite, de circulație sau altele, facturile la utilități sau modificarea contractelor de utilități, orice semnătură pe care o dăm, plățile online, activitățile bancare, inclusiv scoaterea de bani de la bancomat, prezențele publice, activitățile de pe rețelele sociale (monitorizate de MAI, pentru care deja s-au dat câteva amenzi) etc.
În linii mari, conform prevederilor abuzive din OUG nr. 19/2020 care este în vigoare, avem motiv să nu răspundem la chestionarul de recensământ numai dacă suntem plecați din țară de mai mult de 12 luni (înainte de data de 1.12.2021) sau dacă cineva e atât de grav bolnav încât nici măcar nu poate vorbi. Observăm că sunt puțini care se încadrează în aceste categorii.
Dacă recenzorul a căutat să intre în legătură cu tine de mai multe ori și nu a reușit, el recurge la „interviul proxy”. Conform prevederilor OUG nr. 19/2020, interviul proxy este o „metodă de colectare a datelor statistice prin care acestea se colectează de către un operator statistic, în cazul recensământului de către un recenzor, despre o anumită persoană, prin interviu cu o altă persoană din aceeași gospodărie, în măsura în care aceasta deține informații despre situația persoanei care ar trebui să fie intervievată, respectiv recenzată. Interviurile proxy se desfășoară doar în cazuri excepționale, după ce încercările repetate ale recenzorului de a contacta persoana ce trebuie recenzată au eșuat.”
Să nu uităm că turnătoria a ajuns să fie încurajată oficial sub diverse forme. Am auzit acest îndemn făcut public de multe ori în ultimii 2 ani. Ca să nu mai vorbim de „antrenamentul” la învrăjbire dobândit de unii dintre semenii noștri, încă de la „primul val".
REȚINE!!! Amenda o primești oricum, dacă faci altfel decât este prevăzut cu titlu de „obligatoriu” în textul de act normativ. Mai cu seamă că, Sistemul este pus pe strâns bani de la cetățeni prin orice mijloace. Excepție poate face împrejurarea în care alegem să abordăm legal și motivat situația și ne apărăm drepturile prin metoda prezentată.
Ideea că îi putem evita pe recenzori nu este viabilă deoarece ei pot veni și la locul de muncă sau o dată cu poștașul, când aduce pensia etc.
Mai mult, în legislație este prevăzut sistemul de interviu proxy, prin care recenzorul poate să-i întrebe pe vecini, pe administratorul sau pe președintele de bloc despre tine. Sau poate pur și simplu să vadă lumină la geam sau să te vadă prin curte și să consemneze că persoana este acasă, dar că nu vrea să deschidă ușa. Pe undeva, e ca și cum poliția caută pe cineva acasă, iar el crede că poate scăpa doar pentru că nu le deschide ușa!
Suplimentar, după încheierea perioadei de recenzare, primăria va putea să-i notifice pe cei care n-au răspuns la chestionar și să-i amenințe că vor primi amendă dacă nu se recenzează imediat. E suficient să primești scrisoarea de notificare și deja nu mai poți spune că te-ai ascuns de sistem.
Refuzul înseamnă orice modalitate prin care nu răspunzi. În așa fel au scris legislația referitoare la recensământ ca ei să aibă „dreptate”, respectiv să nu trebuiască să se demonstreze nimic ca să te amendeze, ci doar să arate că nu ai răspuns. Și mai au în spate și legislația europeană legată de recensământ, adică sunt și mai mult acoperiți.
Sfaturi și idei precum: „nu deschid ușa”, „nu primesc în casă”, „nu răspund la telefon”, „plec de acasă atâtea luni”, „plătesc amenda și apoi o contest în instanță” etc., noi personal nu le îmbrățișăm și nici nu le recomandăm, pentru motivele pe care le-am explicat. Ele reprezintă o opțiune total ineficientă și nesigură.
Dacă ar fi fost atât de simplu, asta am fi făcut și noi și, implicit, am fi recomandat și altora. Dar există riscul să primiți amendă și să nu aveți argumente ca s-o puteți anula în instanță.
Așadar, a nu le deschide ușa recenzorilor nu este o soluție. Pentru că la finalul perioadei de recenzare, cine nu apare în sistemul lor că a răspuns la chestionar va fi amendat.
Problema este că dacă nu răspundem deloc la chestionarul de recensământ, va fi mult mai greu să câștigăm anularea amenzilor în instanță pentru că nu putem proba buna noastră credință.
În plus, până la obținerea unei hotărâri definitive a instanței cu privire la anularea OUG nr. 19/2020 și o eventuală decizie de neconstituționalitate dată de CCR, dispozițiile acestui act normativ sunt în vigoare - așa neconstituțional, nelegal și abuziv cum este, iar magistrații trebuie să se pronunțe raportat la un act normativ în vigoare.
Atunci ce avem de făcut?
Să facem dovada că suntem de bună-credință și că ne apărăm legal drepturile. Mai mult decât atât, arătăm că suntem liberi, titulari naturali și de drept ai puterii politice împreună cu toți cetățenii României - conform art. 2 alin. (1) din Constituția României și că nu legitimăm punerea în aplicare a unor legi abuzive și supunerea noastră prin obligare sau constrângere de vreun fel.
Toate acestea le facem prin proceduri legale și corecte (notificări, petiții, cereri, somații, acțiuni în instanță etc.). Astfel, prin aceste acțiuni limităm, până la blocare, posibilitatea săvârșirii de abuzuri asupra fiecăruia dintre noi, prin acte normative și legi nelegal emise și anticonstituționale.
Referitor la acceptarea plății unei amenzii, indiferent de cuantumul ei, menționăm că asta NU ESTE O SOLUȚIE, din mai multe motive:
a) Pentru că, dincolo de bani, înseamnă că acceptăm să ne supunem unui sistem tot mai abuziv. Care apoi se va impune împotriva noastră, prin tot mai multe abuzuri și acte anticonstituționale, sub amenințarea amenzilor.
b) Majoritatea românilor nu au posibilitatea să plătească amenzi.
De exemplu, dacă unei familii cu mai mulți membrii îi vin 3-4 amenzi, ce face?
În schimb, dacă suficient de mulți români își vor apăra drepturile și libertatea, Sistemul va fi obligat să țină cont de ei.
3. Dacă folosesc notificarea și nu răspund la unele întrebări din chestionar, pot fi amendat?
În mod normal nu. Pentru că cei care aleg să nu răspundă la întrebările incorecte, nelegale și neconstituționale din chestionarul de recensământ fac asta legal.
Noi menționăm clar în notificare că suntem de bună-credință, că suntem de acord cu ideea de recensământ al numărului populației și a unor aspecte strict statistice și că răspundem la toate întrebările din chestionar. Doar că n-o facem în felul cum vor funcționarii care au scris greșit / eronat acele întrebări, ci într-un mod normal, legal și în conformitate cu drepturile noastre fundamentale la intimitate și viață privată, cu dreptul la opinie etc.
Practic, așa cum este menționat și în notificare, răspundem conform răspunsurilor din chestionar la întrebările pe care le considerăm corecte, iar la celelalte răspundem, în mod argumentat legal, cu răspunsul: „întrebarea o consider nelegală, abuzivă și o intruziune în viața mea intimă și privată”.
Așadar, noi răspundem la toate întrebările din chestionar. Dar nu cum vor ei, adică abuziv, ci cum e corect și legal.
Unii se întreabă dacă nu cumva prin folosirea acestei notificări, chiar eu, cetățeanul, fac dovada că mă încadrez la art. 54 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 19/2020, dând posibilitatea Primăriei să mă amendeze. Răspunsul este NU.
Dat fiind că avem bună-voință să răspundem la toate întrebările, ar fi un mare abuz să fim amendați. Legislația legată de recensământ, atât cea națională cât și cea europeană prevede obligația de a participa și de a răspunde la recensământ, dar nu impune ce răspunsuri să dăm sau că am fi obligați în vreun fel să răspundem la întrebările incorecte, nelegale, prea intime și intruzive în viața noastră privată. Dacă vreun funcționar public dă o amendă din aceste motive este, în mod vădit în culpă și va trebui să răspundă în fața legii, atât în cadrul instituției cât și în nume propriu.
În cazul în care, funcționarii din primărie sau din prefectură nu vor respecta legea și constituția și vor face un abuz împotriva celor care aleg în mod legal să nu răspundă la întrebările nelegale din chestionar, atunci amenzile vor fi anulate în instanță, iar respectivii vor fi trași la răspundere în fața legii. Noi avem toate argumentele legale, deoarece ne demonstrăm buna-credință și intenția de a răspunde la toate întrebările, exceptând, bineînțeles, pe cele care nu sunt normale pentru un recensământ corect, care nu au legătură cu scopul declarat al recensământului, acela de a aduna date statistice, întrebări care încalcă legea și drepturile individuale.
În concluzie, românii au de ales între 2 variante:
- ori completează integral chestionarul de recensământ, fără comentarii, ceea ce înseamnă acceptarea, recunoașterea și subordonarea în fața unor prevederi nelegale și neconstituționale. Asta înseamnă ca cel în cauză să fie de acord ca drepturile și libertățile să îi fie încălcate permanent, de oricine și în orice condiții, iar consimțământul cetățeanului să nu mai conteze pentru nimeni;
- ori ne asumăm cu curaj și alegem să ne păstrăm demnitatea și să ne apărăm dreptul de a fi stăpâni pe propria noastră ființă și viață. În această situație, căutăm soluții și le manifestăm.
Notificarea reprezintă manifestarea dreptului și a libertății fiecăruia de a dispune de el însuși.
Notificarea este o soluție cu acoperire juridică, care nouă ne va fi foarte necesară ca probatoriu în eventualitatea unui litigiu.
Notificarea este pe de o parte o atenționare a celor care au pus în practică un act normativ neconstituțional, deci nelegal și abuziv (OUG nr. 19/2020), iar pe de altă parte, înștiințarea instituțiilor desemnate de a înfăptui recensământul, că eu, cetățeanul, NU legitimez și nici NU îmi este opozabil un act normativ neconstituțional, respectiv OUG nr. 19/2020 cu completările și modificările ulterioare.
La un număr semnificativ de mare de notificări individuale expediate, Notificarea devine un act juridic colectiv, care reprezintă voința poporului și atenționarea adresată instituțiilor administrației de stat și a funcționarilor acestora cu privire la interdicția de a fi încălcate drepturile și libertățile cetățenilor.
Notificarea reprezintă buna-credință și disponibilitatea fiecăruia de a conlucra și coopera, în limita firescului și a legalității constituționale, pentru efectuarea recensământului, atâta vreme cât nu se încalcă drepturile și libertățile fundamentale.
(Răspunsurile la întrebări vor continua)
Avocat Marina-Ioana Alexandru & Adrian Aciu
Imagine de prezentare
Articol preluat și publicat: 02.06.2022
La Mulți Ani copiilor din lumea întreagă!
1 Iunie este ziua în care se celebrează miracolul naşterii, al purităţii, dar şi întoarcerea la inocenţă.
Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, conform adoptării Declarației pentru Protecția Copilului.
Ziua Internaţională a Copilului are la bază şi promovează schimbul reciproc de idei, dorinţa de a-i face pe copii să înţeleagă acest concept, precum şi iniţierea unei acţiuni de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea.
Copiii nu trebuie să fie neglijaţi nicicând, căci ei sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem la un moment dat să trăim.
De ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi, că sunt importanţi.
Nu există limite de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului.
Oricare dintre noi, copil sau adult, are voie să se simtă copil şi chiar este necesar ca macăr o dată pe an să lăsăm în urmă problemele de zi cu zi.
Nu se ştie exact de ce ziua de 1 Iunie a fost aleasă ca Ziua Internaţională a Copilului, însă există o teorie potrivit căreia, consulul general chinez de la San Francisco a strâns un număr de copii orfani chinezi pentru a sărbători Festivalul Dragonului, care s-a întâmplat să fie chiar pe 1 iunie, dată care a coincis, de asemenea, cu Conferinţa de la Geneva.
Textul de mai sus este preluat
În această zi deosebită sunt organizate evenimente prin care copiii sunt centrul atenției.
Fie și numai pentru o zi, adulții simt și trăiesc copilărește, astfel cumulul de amintiri din perioada copilăriei se redeschid.
Copiii din întreaga lume trebuie să se bucure de un trai decent, beneficiind de educație, sănătate, resursele necesare, dar mai ales protecție.
Dacă vorbim de viitor, copiii sunt fundamentul omenirii, formarea lor se va reflecta în „sănătatea morală și materială” a societății.
Articol dedicat zilei internaționale a copilului
Imagine sugestivă, gen desen
1 Iunie 2022
Civic Media prezintă subiectele zilei – 17.05.2022
1. Unitatea, implicarea și solidaritatea poartă o denumire, Mișcarea 41 pentru România
Civic Media a lansat provocarea „fi activ și implică-te”.
Ieșirea în public la dialog cu oamenii în căutarea de soluții pentru rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm de 32 de ani, mai ales cele din ultimii doi ani.
Se spune că la început a fost cuvâmtul, prin care s-au format legile fundamentale, ghidul omenirii așa cum a fost creată.
Rezultatele se obțin prin fapte, faptele se fac prin muncă, implicare și dăruire.
2. Constituția României, o „căprioară” firavă aflată în ținta precisă a globalismului.
Dacă textul Constituției scris și publicat în anul 1991 era realizat să ne reprezinte și să ne apere drepturile și interesele, modificarea din anul 2003 avea să facă din România și națiunea română victime ale jafului și distrugerii.
Pentru a numai exista piedici în calea aplicării planurilor globaliste, de doi ani funcționarii statului pregătesc o nouă modificare a Constituției, modificări care să facă și mai permisivă legea fundamentală a statului de drept.
De această dată jefuirea de resursele ce au mai rămas vine la pachet cu exterminarea la propriu a națiunii române, așa cum am mai spus, deranjează teriobil că aici la gurile Dunării se încăpățânează să reziste națiunea română de mii de ani.
3. Legea Suveranității, o consolidate pentru România, un ghimpe pentru globalism
A trecut deja un an de când societatea civilă a pus bazele unui proiect de lege menit să definească și să stabilească suveranitatea României.
Constituția României menționează suveranitatea în Art. 2, Art. 8 alin 2, și Art. 82 alin 2 în jurământul depus de funcționarii statului numiți sau aleși.
Instituția ce trebuie să vegheze la respectarea Constituției este formată din funcționari judecători numiți de partidele politice aflate la putere și în opoziție.
CCR (Curtea Constituțională a României) a „întors spatele” la încălcarea Constituției de către funcționarii, astfel defavorizându-i pe români.
În ultimii doi ani de așa zisă PLANdemie funcționarii statului au încălcat Constituția și a asuprit poporul român, abuzurile forțelor de ordine a creat prejudicii morale, materiale și chiar pierderi de vieți omenești.
Mare parte din instituții au restricționat accesul românilor la serviciile de utilitate publică, cum sunt: educația, sănătatea, accesul la muncă, siguranța, etc.
4. Siguranța națională pusă în pericol de unii funcționari ai statului
După criza PLANdemică oprită parcă la un semn, a venit imediat criza de război ce se află la granița de nord a României.
Președintele și miniștri din guvern și-au oferit sprijinul Ucrainei pe „spatele” nostru, al românilor, prin acest fapt declarând război Federației Ruse.
Primind o șapcă, președintele României a promis și a semnat documente de colaborare cu forțele militare americane venind în sprijinul Ucrainei aflată în conflict cu Rusia.
Fără o consultare publică funcționarii statului au trimis români și logistică militară în Ucraina.
Totodată americanii au făcut un „brend” din Ucraina, foarte mediatizat, folosind șcenarii care să determine milă și compasiune din partea întregii lumi, mașinăria cinematografică de la Hollywood și-a dovedit din nou eficiența.
5. Recensământul populației și al bunurilor, o lamă cu două tâișuri
Autoritățile statului au demarat campania de recenzare „pășind cu stângul” în această acțiune, a ținut să anunțe românii că vor fi sancționați dacă se sustrag sau nu oferă toate datele solicitate.
Voci din domeniul juridic spun că formularul de recenzare conțin întrebări care nu fac obiectul recensământului, multitudinea de solicitări având cu totul alte scopuri.
Lipsește cu desăvârsire prezentarea și argumentarea punctelor menționate în formularul de recenzare, oamenii neștiind dacă să răspundă sau nu întrebărilor.
Cert este că oamenii trebuie să se informeze din cât mai multe surse și să accepte recenzarea numai în cunoștință de cauză.
Imagine: Sigla Civic Media
Drepturi rezervate - Ⓒ - Pastila Civică
Autor: Alexandru Coțarcă
Text redactat, articol publicat: 17.05.2022
Ce scriu eu, ce și cum preiau alții cu alt scop decât cel punctat de mine
Pentru cei de la știripesurse.ro, in special pentru Cristi Selaru care a preluat o postare a mea, publicând-o sub un titlu băgat de la el din burta și face aprecieri care sunt în contradicție cu informațiile comunicate de mine pe pagina mea de Facebook:
Dacă ești jurnalist, nu denaturezi informația punând un titlu care nu are legătură cu ce este în conținutul așa-zisului articol.
Asa-zisul "articol" publicat de știripesurse.ro sub denumirea "Avocata care milita împotriva recensământului s-a convins: Îndeamnă românii să se autorecenzeze" nu are nici in clin, nici în maneca cu jurnalismul sau cu ceea ce am postat eu.
Titlul și conținutul articolului sunt simple manipulari ale populației și nimic mai mult.
Ca să tranșez lucrurile, pe scurt, situația este următoarea:
1. Opinia mea nu s-a schimbat. Este aceeași.
2. OUG nr. 19/2020 este un act normativ neconstitutional prin care Guvernul, împreună cu cei de la INS (pentru ca ei au redactat proiectul de OUG conform declarațiilor președintelui INS) au făcut o mare mizerie.
Au încălcat dreptul la viata privata a cetățenilor, prin adoptarea unui OUG, contrar dispozițiilor art. 115 alin 6 din Constituția Romaniei care prevede ca OUG-ul nu poate conține norme care sa afecteze drepturile și libertățile cetățenilor.
Or, OUG nr. 19/2020 afectează dreptul la viata privata a cetățenilor.
Art 28 din OUG nr. 19/2020 care are ca scop crearea unei baze de date unice prin obligarea a numeroase instituții și autorități publice sa comunice către INS bazele lor de date NEANONIMIZATE, inclusiv locațiile GPS ale locuințelor, reprezinta un mare pericol pentru cetățeni.
Astfel, modalitatea de redactare a acelui articol creaza o falsă impresie de anonimizare a bazelor de date care în fapt nu exista.
Baza de date astfel creata permite extragerea din ea, în orice moment, a profilului "social" al oricărui cetățean (adică se pot cunoaște numeroase informații despre viata privata a unui anumit cetățean).
Existența acestei baze de date este un pericol pentru noi toți, mai ales în contextul legilor române și europene deja adoptate sau aflate în procedură de adoptare.
Ea creează un pericol la nivelul cetățenilor din partea statului și nu numai.
Am tras semnale de alarma în aceasta privința, dar reacția statului nu a fost de încercare a diminuării pericolului prin modificarea OUG astfel încât baza de date sa fie cu adevărat anonimizată și să nu poată fi folosită de nimeni în contra cetățenilor la un moment dat.
Statul și-a continuat activitatea care poate să pună în pericol cetățenii la un moment dat și duce o campanie de manipulare în acest sens, folosindu-se și de mass-media.
Vedem ca sunt destul de mulți jurnaliști obedienți.
3. Nu am îndemnat cetățenii sa participe la recensământ.
Din contra, le-am spus ca fiecare sa facă ce consideră necesar.
Indiferent de ceea ce consider eu și indiferent de pericole, cetățenii trebuie să ia propria decizie, în cunostință de cauză.
Nu pot eu să le impun ce să facă.
Dacă aș proceda astfel, nu aș fi cu nimic diferită de cei pe care îi critic: persoanele cu funcții publice înalte care au confiscat statul pe persoană fizică și care nu mai țin cont de niciun principiu de baza al democrației și al statului de drept.
Aceste persoane fac tot ce vor în exercitarea mandatului, ignorând Constituția cu desăvârșire, inclusiv normele care conțin interdicții exprese.
4. În postarea mea le-am transmis cetățenilor că nu exista jumătăți de măsură.
Ori se autorecenzează.
Ori nu se autorecenzează.
Văzând multe "sfaturi" potrivit cărora erau îndemnați să se autorecenzeze, dar să nu comunice toate datele din chestionar sau să refuze explicit recenzarea în fața recenzorului, le-am comunicat că procedând în această modalitate oferă singuri dovada aplicării amenzii, comunicându-le totodată și dispozițiile din OUG nr 19/2020 referitoare la ce fapte pot fi considerate contravenții pentru care le pot fi aplicate amenzile.
Cum în postarea respectivă le atrăgeam atenția cetățenilor să nu procedeze într-o maniera care să ducă la amendarea lor aproape sigură, pe această cale le voi transmite un sfat:
Viata este stresantă oricum.
Zilnic se generează "știri" care au ca scop numai crearea isteriei și a spaimei în mintea dvs., inclusiv prin știrile reprezentate de amenda pe care puteți să o luați cu privire la recensământ.
Nu vă mai lăsati angrenați în aceste isterii care se creaza în mod voit.
Dacă nu vreți sa participați la recensământ, nu o faceți.
Nu este nicio norma în OUG care să vă amendeze ca urmare a unei acțiuni, de a nu răspunde la întrebările din chestionar.
Puteți lua amenda numai în urma unei acțiuni: împiedicați recenzorul, îi spuneți că refuzați să răspundeți, dați date incomplete sau nereale.
Așa că dacă nu vreți să participați la recensământ, uitați de el și vedeți-vă de viata fără stres!
Nu are nimeni pe ce baza să vă amendeze dacă nu intrați în contact cu recenzorul.
PS: această postare intră în categoria drept la replică.
Sunt curioasă dacă cei de la știripesurse.ro o vor publica, dacă tot îmi urmăresc pagina de Facebook și publică selectiv ce doresc sub un titlu stabilit de ei și un conținut care nu are legătură cu conținutul celor scrise de mine.
Autor: Av. Elena Radu
Fotografie: Av. Elena Radu
Articol preluat și publicat: 17.05.2022
Ziua drapelului național al României
Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.
Scurtă istorie a Zilei Drapelului Naţional
În 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii"
Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc.
Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
O informaţie o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat şi stabilit în Muntenia în 1830, profesor şi director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.
Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa.
În timpul revoluţiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional.
Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca: „Frăţia”: „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumire de „stindard al libertăţii”.
O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore.
Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“.
În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore.
Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române.
Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală.
Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară.
După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.
Articol realizat cu prilejul zilei naționale a drapelului României
Imagini sugestive
O producție Civic Slobozia
Publicare: 26.06.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Imnul trei culori - Ciprian Porumbescu
Ziua drapelului național al României
Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.
Scurtă istorie a Zilei Drapelului Naţional
În 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii"
Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc.
Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
O informaţie o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat şi stabilit în Muntenia în 1830, profesor şi director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.
Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa.
În timpul revoluţiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional.
Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca: „Frăţia”: „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumire de „stindard al libertăţii”.
O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore.
Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“.
În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore.
Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române.
Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală.
Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară.
După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.
Articol realizat cu prilejul zilei naționale a drapelului României
Imagini sugestive
O producție Civic Slobozia
Publicare: 26.06.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Înflorit și cu fructe în același timp - foto 2
Înflorit și cu fructe în același timp!
Sincer vă spun, nu mă procep la pomicultură... însă, de curând observat acest aspect.
Vineri, 23 iunie 2023 vedeam pentru prima oară un pom fructifer înflorit și cu fructe în același timp.
Prima dată am zis că e o ciudățenie, dar imediat m-am gândit să împărtășesc cu voi această întâmplare, poate cienva mă va face să înțeleg fenomenul.
Menționez că acest pom fructifer se află în Piața Revoluției, Nr. 1 din Mun. Slobozia, Jud. Ialomița.
Aștept păreri și argumente cu privire la cele menționate.
Vă mulțumesc că mă urmăriți și distribuiți materialele pe care le realizez.
Text și foto: Alexandru Coțarcă
O producție Civic Slobozia
Publicare: 25.06.2023
Înflorit și cu fructe în același timp!
Sincer vă spun, nu mă procep la pomicultură... însă, de curând observat acest aspect.
Vineri, 23 iunie 2023 vedeam pentru prima oară un pom fructifer înflorit și cu fructe în același timp.
Prima dată am zis că e o ciudățenie, dar imediat m-am gândit să împărtășesc cu voi această întâmplare, poate cienva mă va face să înțeleg fenomenul.
Menționez că acest pom fructifer se află în Piața Revoluției, Nr. 1 din Mun. Slobozia, Jud. Ialomița.
Aștept păreri și argumente cu privire la cele menționate.
Vă mulțumesc că mă urmăriți și distribuiți materialele pe care le realizez.
Text și foto: Alexandru Coțarcă
O producție Civic Slobozia
Publicare: 25.06.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
15 iunie 1889 - o zi nemărginită
15 iunie 1889 - o zi nemărginită
În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist pleca dintre noi pentru totdeauna, lăsând în urma sa o uriașă zestre literară.
Cu România în suflet și-n trăiri, a colindat „în lung și-n lat” minunata țară pentru a cunoaște tot ce înseamnă această așezare și neamul ce dăinuiește aici de mii de ani.
Cu dorința de a cunoaște cât mai mult, întra în contact și dialoga cu oameni din toate clasele sociale.
Aproape orice întâlnire devenea pentru Eminescu sursă de inspirație, fiind totodată nerăbdator să aștearnă pe hărtie impresiile și gândurile sale.
Scrierile deosebite și încărcate de inspirație apăreau din mânuirea condeiului, așezănd cu grijă cuvintele pe colile ce stau și acum ca mărturia acelor vremuri.
Mare parte din scrierile marelui român Eminescu au fost, sunt, și vor fi mereu ghid pentru neamul ales să se nască și să locuiască în „Grădina Maicii Domnului”.
Probabil că nimeni nu a descris și nu a prezentat mai bine în scrierile sale, așa cum a făcut-o Eminescu, descriind România și neamul românesc.
Se mai poate spune că mare parte din scriitorii ce l-au succedat pe Eminescu s-au inspirat din operele sale.
Născut la data de 15 ianuarie 1850 conform actelor publice, totuși într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849.
Locul nașterii, unde a și copilărit este satul Ipotești, județul Botoșani, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).
Romantismul lui Eminescu
Este foarte cunoscută povestea de dragoste a lui Eminescu cu Veronica Micle, fapt ce se regăsește în multe din scrierile sale literare, prin poezii, proză și scrisori.
În perioada 1869 - 1872 este student la Viena, urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți).
Tot la Viena, în aceeași perioadă o cunoaște pe Veronica, femeia de care se și îndrăgostește când s-au reîntâlnit la Iași, cu toate că era căsătorită la acel moment.
În 6 august 1879 înceta din viață Ștefan Micle, soțul Veronicăi, la ceva timp Eminescu cerând-o în căsătorie, făcând și planuri în acest sens, însă nerealizabile.
Atât Eminescu, cât și apropiați ce au făcut notări la acea vreme, menționează și alte relații amoroase pe care le-ar fi avut.
Amintim din poeziile dedicate unei femei pe care o plăcea sunt „Pe lângă plopii fără soț” și „O rămâi”.
În perioada studiilor, în scrierile sale, Eminescu dedică din suflet rânduri doar cadrului didactic de limba și literatura română Aron Pumnul.
Fiind marcat de moartea celui ce i-a fost cu adevărat dascăl și „părinte” îndrumător, Eminescu compune poezia intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”.
O parte însemnată din viața sa Eminescu și-a petrecut-o la București, într-un oraș cosmopolit numit la acea vreme și „Micul Paris”.
Obișnuia adesea să meargă la restaurantul „Casa Capșa”, situat ca și acum pe Calea Victoriei, Nr. 36, locul unde să întâlnea cu prietenii săi, printre aceștia s-au numărat nume grele ale culturii secolului al XIX-lea, cum ar fi: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Nicolae Densușianu și alții.
Natura a fost cea mai mare sursă de inspirație în scrierile lui Eminescu, aspect vizibil în mai toate cărțile.
Teiul, simbolul parfumului și relaxării, unul din locurile unde scrisul prindea viață.
Aici putem aminti de renumitul Tei din parcul Copou, aflat în centrul orașului Iași, vechea capitală a Moldovei, teiul stă și azi mărturie, parcă fiind de strajă patriei.
În cariera sa de jurnalist Eminescu se alătură publicației „Timpul” din Bucucrești în anul 1877, ziarul oficial al Partidului Conservator.
Publicație cu care colaborează o perioadă ca redactor, contribuind la realizarea multor articole, mai ales pe teme economice și politice.
Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid.
Implicarea lui Eminescu în jurnalism și politică i-au creat mari probleme, lideri politici ai acelor vremuri plănuind să-l oprească cumva, așa avea să apară sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Și totuși Eminescu nu a fost pe placul tuturor!
Nu au fost puțini cei care i-au creat probleme lui Eminescu, cu această ocazie amintim câteva nume: Alexandru Grama, Alexandru Macedonski, Grigore Ventura și alții.
Titu Maiorescu fost un om dualist în viața lui Eminescu, fiindu-i în același timp prieten dar și dușman.
Problema Maiorescu nu se poate epuiza doar așa, ea trebuie tratată aplicat.
De altfel se întâmplă frecvent ca scriitorii să se urască și chiar să se șicaneze între ei.
O tristă și dificilă perioadă din viața lui Eminescu
Pe neașteptate, în vara anului 1883 Eminescu este afectat de primele probleme de sănătate.
La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, se interesează pentru remedierea problemelor apărute și este nevoit să solicite sprijin medical.
După scurt timp, adică la 28 iunie, starea sa de sănătate se agravează și este internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.
În luna octombrie a aceluiași an, cu sprijinul prietenilor, Eminescu este dus la un sanatoriu din Viena, unde se recuperează.
Însă, în toamna anului 1884 problemele reapar și este internat la spitalul Sf. Spiridon, la scurt timp revenind în activitate.
În vara lui 1886 din nou starea lui de sănătate se agravează, primind îngrijiri medicale la ospiciul de la Mănăstirea Neamț.
Transferat de la un spital la altul și primind diverse tratamente, în dimineața zilei de 15 iunie 1889 Eminescu pierde lupta cu boala, plecând pentru totdeauna la numai 39 de ani.
Cei ce au scris despre acest aspect negativ din viața lui Eminescu, au căutat să „despice firul în patru”, punând în evidență detalii, astfel lezându-i imaginea.
Eminescu a fost, este, și va fi pentru totdeauna Luceafărul literaturii române și lumina neamului românesc.
Autor articol: Alexandru Coțarcă, Civic Slobozia
Iată ce este de fapt Coca-Cola
Coca-Cola la microscop: "A bea, sau a nu bea"
Înapoi în 2006, Turcia, pentru prima dată în lume, a început un proces împotriva Coca-Cola pentru componența băuturii.
Eticheta Coca-Cola spune de obicei că conține zahăr, acid fosfor, cofeină, caramel, dioxid de carbon și un fel de „extract”.
Acest extract a ridicat suspiciuni.
Compania Coca-Cola a fost obligată să dezvăluie secretul din ce este făcută de fapt Coca-Cala.
S-a dovedit a fi un lichid derivat din insecta Cochinil.
Cochinil este o insectă care trăiește în Insulele Canare și Mexic.
Această insectă se atașează de plantă cu un hobot, îi suge sucul și nu se mișcă niciodată de la locul ei.
Se pregătesc câmpuri speciale pentru insectele cochinill.
Aceste insecte de pe câmp sunt colectate de sătenii locali.
Din femelele și ouăle acestor insecte produc un pigment numit ruj, care colorează coca-cola maro.
Cochinile uscate arată ca o stafidă, dar de fapt este o insectă.
Acum înțelegeți ce înseamnă cuvântul "Coca" în numele băuturii.
Acum să vorbim despre ce se află în spatele cuvântului "Cola".
Vă spunem povestea unui angajat care a petrecut 23 de ani lucrând într-o fabrică Coca-Cola.
Rădăcină dulce de lemn dulce sau „lemn dulce” (Glycyrrhiza glabra), este folosită ca materie primă pentru mașină, aceste rădăcini hrănind diverse mamifere, inclusiv șoareci.
Marile companii din industria auto colectează aceste rădăcini cu tone folosind excavatoare.
La reuniune nu pot scoate șoarecii.
Prin urmare, rădăcinile sunt presate împreună cu tot ce conține în ele.
Doar după apăsare sunt rămășițele de blană, lăbuțe și orice altceva nu sunt îndepărtate din masa rădăcinii.
Pentru ca bautura are o nuanta inchisa, nu se observa ca contine sange și lichid biliar de la soareci.
Desigur, marile companii de automobile încearcă să neutralizeze substanțele nocive cu chimicale.
Timp de 23 de ani, acest ofițer care spune povestea nu a băut nici măcar o ceașcă de cocaină.
Mai departe, chiar mai înfricoșător.
Oamenii de știință de la Washington au împărțit unul dintre ingredientele coca-cola în componente.
S-a dovedit că; caramelul conținut nu era deloc zahăr topit, ci un amestec chimic de zahăr, amoniac și sulfiți obținut la presiune și temperatură ridicată.
Acest "caramel" poate provoca cancer pulmonar, ficat, tiroidă și leucemie.
De asemenea, a devenit clar că sucul implică alcool - acesta stă la baza aceluiași supliment secret „7X”.
Câteva picături de uleiuri aromatice, coriandru și scorțișoară au fost adăugate în alcool.
Lichidul derivat din insecta cochinil, numit ruj, nu a trecut niciodată certificarea, deci în unele țări mașina nu se fabrică deloc.
Cum reacționează corpul Coca-Cola?
După 10 minute
10 lingurițe de zahăr îți „lovesc” sistemul (asta este norma zilnică recomandată).
Nu vei începe să vomiți pentru că acidul fosfor suprimă acțiunea zahărului.
20 de minute de acum
Există o creştere a nivelului insulinei în sânge.
Ficatul transformă tot zahărul în grăsimi.
40 de minute de acum
Aportul de cofeină este complet.
Pupilele tale se extind.
Tensiunea arterială crește deoarece ficatul eliberează mai mult zahăr în sânge.
Receptorii adenozinei blochează, prevenind somnolenţa.
45 de minute rămase
Corpul tău crește producția de hormon dopamină, care stimulează centrul plăcerii din creier.
Heroina are același principiu de acțiune.
O oră mai târziu și e timpul să plecăm
Acidul fosfor este legat de calciu, magneziu și zinc în intestine, grăbind metabolismul.
Eliberarea de calciu în urină crește.
Doar peste o oră mai târziu
Diureticele intră în joc.
Calciul, magneziul și zincul găsite în oasele tale sunt îndepărtate din corp, precum și sodiul, electroliții și apa.
Peste o oră și jumătate
Devii iritabil sau letargic.
Toată apa conținută în coca-cola se excretă prin urină.
Ingredientul activ al Coca-Cola este acidul ortofosfor. PH-ul lui este 2.8.
La transportul concentratului de coca-cola, vehiculul trebuie echipat cu recipiente speciale concepute pentru materiale de coroziune ridicată.
Iată compoziția detaliată a produsului Coca-Cola Light reclamat pe scară largă: Apă Spumantă, E150d, E952, E951, E338, E330, Arome, E211.
1. Apă minerală
Prezența dioxidului de carbon în apă stimulează secreția biliară, crește aciditatea stomacului și cauzează meteorism - eliberarea abundentă de gaze.
În plus nu se foloseste apa de izvor, ci apa din instalatiile sanitare care trece prin filtre speciale.
2. E952 (acid ciclamic. Na, K, săruri de calciu) - Acid ciclamic și sărurile sale de sodiu, potasiu și calciu.
Înlocuitorul zahărului.
Ciclamat este o substanță chimică sintetică, are un gust dulce de 200 de ori mai dulce decât zahărul și este folosit ca îndulcitor artificial.
A fost interzisă utilizarea în produsele alimentare destinate consumului uman deoarece este cancerigenă, t. Ei bine. cauzează cancer.
Înapoi în 1969, Agenția Federală pentru Alimente și Medicamente (FDA) a interzis ciclama pentru utilizare în Statele Unite.
S-a dovedit că, precum zahărul și aspartam, provoacă cancer de vezică la șobolani.
În același an a fost interzisă pentru utilizare în Canada.
Înapoi în 1975 este interzis în Japonia, Coreea de Sud și Singapore.
Interzis utilizarea în producția de băuturi în Indonezia.
În 1979 Organizația Mondială a Sănătății reabilitează ciclamele, recunoscându-le ca fiind inofensive.
* Doză sigură: 0,8 grame pe zi
3. E150d (Caramel IV - tratat cu colorant sulfat de amoniu) Zahar superior obtinut prin procesarea zaharului la anumite temperaturi, cu sau fara agenti chimici.
În acest caz se adaugă sulfat de amoniu.
4. E950 (acesulfam de potasiu, acesulfam sodiu)
De 200 de ori mai dulce decât zahărul.
Conține eter metilic, care afectează funcția sistemului cardiovascular și acidul de sparanghel, care exercită un efect emoționant asupra sistemului nervos și poate deveni în cele din urmă dependență.
Acesulfamul este slab solubil.
Produsele cu acest îndulcitor nu sunt recomandate copiilor, mamelor însărcinate și care alăptează.
* Doză sigură: 1 gram pe zi
5. E951 (Aspartame)
Un îndulcitor pentru diabetici.
Nesustenabil din punct de vedere chimic - când temperatura crește, se descompune în metanol și fenilalanină.
Metanolul (alcoolul metalic) este extrem de periculos – 5 până la 10 ml poate provoca moartea nervului optic și orbirea ireversibilă, iar 30 ml poate cauza moartea.
Într-un mediu carbogazos cald, aspartam se transformă în formaldehidă, care este un cancerigen extrem de puternic.
Au fost documentate cazuri de intoxicație cu aspartam, iar simptomele sunt: pierderea sensibilității, cefalee, oboseală, urlete, greață, palpitații cardiace, creșterea în greutate, iritabilitate, anxietate, pierderea memoriei, vedere încețoșată sau pierderea vederii, erupții cutanate, convulsii, dureri articulare, depresie, spasme, boli ale organelor repro.
Aspartamul poate declanșa și următoarele boli: tumoră cerebrală, scleroza multiplă, epilepsie, boli bazate, oboseală cronică, Alzheimer și Parkinson, diabet, retard mental și tuberculoză.
* Doză sigură: 3 grame pe zi
6. E338 (acid ortofosfor, formulă chimică - хи3RO4)
Pericol de foc și exploziv.
Irită ochii și pielea.
Aplicare: productie de amoniac, sodiu, calciu, magneziu și aluminiu, precum și sinteza organică, în producția de cărbune activ și film, pentru producția de materiale ignifuge, lianti ignifugi, ceramică, sticlă, fertilizanti, detergenți sintetici, în industria de medicină, curățare și lustruire a metalelor, în industria textila - în producția de impregnate țesături ignifuge, precum și în industria uleiului și a chibriturilor.
Acidul ortofosfor nutrițional este utilizat în producția de apă carbogazoasă și săruri (pudră de biscuiți).
Previne absorbția calciului și fierului în organism, ceea ce poate duce la pierderea țesutului osos, osteoporoza.
Alte reacții adverse: sete, erupții cutanate.
7. E330 (acid limonic) - cristale incolore
Răspândit în sălbăticie.
Acidul citric se obține din tutun prin fermentarea carbohidraților (zahăr, melasă).
Aplicabil industriilor farmaceutice și alimentare.
Sărurile de acid citric (citrați) sunt folosite în industria alimentară ca acizi, conservanți, stabilizatori și în medicina pentru conservarea sângelui.
8. Parfumuri - nu este clar ce sunt acești aditivi de parfum.
9. E211 (benzoat de sodiu)
Agent răcoritor, conservant pentru produse alimentare.
Acidul benzoic (E210), benzoatul de sodiu (E211) și benzoatul de potasiu (E212) se adaugă anumitor alimente ca agenți bactericizi și antifungi.
Acestea sunt gemuri, sucuri de fructe, marinade și iaurt de fructe.
Nu se recomandă utilizarea persoanelor astmatice și a persoanelor sensibile la aspirină.
Un studiu recent realizat de profesorul de biologie moleculară și biotehnologie la Universitatea din Sheffield (Anglia) Peter Piper a constatat că acest compus cauzează daune semnificative ale ADN-ului.
Potrivit lui Piper, benzoatul de sodiu, ca ingredient activ în conservanții folosiți în majoritatea băuturilor carbogazoase, nu distruge părți din ADN, ci le dezactivează.
Acest lucru poate duce la ciroza hepatică și boli degenerative, cum ar fi Parkinson.
Într-un cuvânt, nu mai bea această otravă imediat!
Articol preluat de pe platforma VK
Imagine sugestivă
Publicare: 11.04.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
IMG_20230406_111109
Puțină primăvară în ciuda vremii cu aspect de toamnă!
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
IMG_20230406_111124
Puțină primăvară în ciuda vremii!
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Julian Assange
Iată ce este cu adevărat Facebook
De câte ori vă deschideți pagina de Facebook, nu uitați cuvintele lui Julian Assange: “Toată lumea ar trebui să înțeleagă că atunci când își adaugă prieteni sau postează pe Facebook, lucrează gratuit pentru agențiile de informații ale Statelor Unite și sateliților săi.
Facebook există pentru a spiona și a aduna informații, fiind cea mai îngrozitoare mașină de spionaj inventată vreodată.”
Asta nu înseamnă că trebuie să vă închideți pagina, ci că poate fi o șansă unică de a arăta celorlalți adevărul, dar și de a intoxica sau virusa sistemul, care monitorizează, stochează și analizează informațiile pe care le furnizați.
PS: Asta am menționat și eu în articole prin care mi-am exprimat nemulțumirea față de platforma Facebook.
Text preluat, sursa: Telegram
Foto: Julian Assange
Publicare: 26.03.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
IMG_20230315_122705
Înflorirea unor pomi vestesc venirea primăverii din punct de vedere al temperaturilor.
Parfumul florilor ne cheamă în natură.
Suntem totuna cu natura.
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
IMG_20230315_122451
Înflorirea unor pomi vestesc venirea primăverii din punct de vedere al temperaturilor.
Parfumul florilor ne cheamă în natură.
Suntem totuna cu natura.
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
IMG_20230314_181244
Înflorirea unor pomi vestesc venirea primăverii din punct de vedere al temperaturilor.
Parfumul florilor ne cheamă în natură.
Suntem totuna cu natura.
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
IMG_20230315_131601
Înflorirea unor pomi vestesc venirea primăverii din punct de vedere al temperaturilor.
Parfumul florilor ne cheamă în natură.
Suntem totuna cu natura.
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
Activismul civic
Gînduri juvenile despre activismul civic
Activismul civic reprezintă un tip de muncă pentru beneficii imateriale, prin care acel individ își pune toată silința pentru a curăța zona sau țara de fărădelegile constatate imediat sau anterior.
Rata criminalității este constatată de acel om care cunoaște, în mare parte, toate drepturile omului și toate legile statului prevăzute de Codul Penal și de Constituția României, la fața locului sau de la distanță.
În prealabil, POLIȚIA ROMÂNĂ, JANDARMERIA ROMÂNĂ și ARMATA ROMÂNĂ au obligațiunea comună și precisă de a ocroti toate drepturile omului, indiferent de statutul social pe care îl are și de caracteristicile etnice sau rasiale pe care le poartă zi de zi.
Activistul civic are datoria de a ajuta toți civilii cinstiți din comunitate, ocrotindu-le drepturile și interesele.
În timpul lucrului, activistul civic nu are voie să insulte, să jignească sau să agreseze verbal ori fizic un cetățean, indiferent dacă acesta este infractor sau legal.
El trebuie să fie un cetățean model în societate și să dea dovadă de un comportament cu grad înalt de civilizație, indiferent de locul desfășurării activismului civic.
Omul activist are dreptul fundamental și neîngrădit de a accesa toate informațiile video și audio, pentru a-și desfășura lucrul în cele mai bune condiții.
De obicei, atunci când el nu poate face față de unul singur, are obligația de a chema întăriri, fiind și aceia activiști laolaltă cu POLIȚIA sau JANDARMERIA.
În timpul exercițiului funcțiunii, trebuie ca acesta să aibă, în mod obligatoriu, elementul indispensabil și acela numit – BUNUL SIMȚ.
Filmatul și înregistratul trebuie să se efectueze în cantități suficiente și în toate condițiile legii, garantate de Constituție.
Abuzul de putere sau de filmare este strict interzis.
Activistul mai are dreptul și de a filma în spațiul public pentru documentare sau distincte activități politice.
Orice fel de exces este dăunător, tocmai și în cazul filmărilor sau al înregistrărilor în timpul lucrului, din punctul de vedere al corectitudinii civice.
Imagine sugestivă
Text preluat, sursa: Curaj TV – media alternativă
Publicare: 16.03.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
optmartie
La mulți ani dragă femeie în aceasta zi ce-ți este dedicată.
Ca mamă tu dai viața și faci fiecare zi frumoasă.
Ca fică ești ajutorul de nădejde și viitorul omenirii.
Poate că micile atenții oferite de bărbați nu sunt de ajuns, dar iubirea, respectul și încrederea completează recompensa.
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
4 Martie 1977 - banner
4 Martie, o zi de tristă amintire :(
Au trecut 46 de ani de la tragicul eveniment, un fenomen natural zguduia întreaga Romanie.
În seara zilei de 4 martie 1977, la ora 21:22:22, pământul s-a cutremurat violent, semănând panică și agitație.
Un cutremur cu magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, având o durată de cca 53 - 57 de secunde.
Epicentrul cutremurului având loc în cea mai activă zonă din acest punct de vedere, fiind vorba de Vrancea.
Violența acestui cutremur a constat în mica adâncime, de numai 94 km, cât și durata foarte mare din punctul de vedere al specialiștilor.
Bilanțul dezastrului:
Pierderi de vieți omenești - 1.570 - 1.578
Răniți - cca 11.300
Clădiri distruse - 35.000
Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat în București, unde peste 33 de clădiri s-au prăbușit.
Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la suma de 5 mild. $
Marele actor, Toma Caragiu a decedat chiar în seara fatidică, fiind prins sub dărămături în Blocul Scala, la acel moment se întorcea la locuința sa.
La 45 de ani trecuți de la tristul eveniment, aprindem lumânări, ne amintim și ne rugăm pentru cei decedați.
Odihnă în pace, nu vă vom uita niciodată.
Cei ce au acum o vârstă mai înaintată își amintesc cu tristețe și chiar durere de acele momente cumplite.
Majoritatea românilor pierzând pe cineva drag și pagube materiale.
Regimul politic de la acea vreme a reparat și chiar construit de la zero ceea ce se năruise.
Motiv care a dus la schimbarea legislației în construcții și planuri de sistematizare realizate.
Concluzii:
Ce am învățat din acea tristă tristă experiență ?
- Nepăsare, interese, neglijență și reavoință, mai ales după 1989;
- Noțiuni de supraviețuire în caz de cutremur - lipsă;
- Norme clare și respectate în construcții - lipsă, sau cu mari deficiențe;
- Ca și cum nu ar fi de ajuns, progresul tehnologic a dat naștere experimentelor de suprafață și subteran.
PS: Un astfel de eveniment petrecut în zilele noastre ar rezulta imense grămezi de moloz pe care oamenii acestor vremuri nu ar fi capabili nici să-l strângă.
Clar, nu se mai pune problema de reparare și reconstrucție, mai grav de atât, cadavrele oamenilor prinși sub dărămături ar putrezi acolo unde și-au dat sfârșitul.
Funcționarii statului de azi nici nu sunt capabili să gândească măsuri de prim-ajutor și intervenții în situații de dezastru de așa amploare.
Poate ne rugăm la bunul Dumnezeu să nu se mai întâmple, că doar atât ne-a mai rămas.
Imagini de arhiva - sursa internet
Articol dedicat comemorării zilei de 4 Martie 1977
Publicare ca eveniment comemorativ: 04.03.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
4 Martie 1977 - 13
4 Martie, o zi de tristă amintire :(
Au trecut 45 de ani de la tragicul eveniment, un fenomen natural zguduia întreaga Romanie.
În seara zilei de 4 martie 1977, la ora 21:22:22, pământul s-a cutremurat violent, semănând panică și agitație.
Un cutremur cu magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, având o durată de cca 53 - 57 de secunde.
Epicentrul cutremurului având loc în cea mai activă zonă din acest punct de vedere, fiind vorba de Vrancea.
Violența acestui cutremur a constat în mica adâncime, de numai 94 km, cât și durata foarte mare din punctul de vedere al specialiștilor.
Bilanțul dezastrului:
Pierderi de vieți omenești - 1.570 - 1.578
Răniți - cca 11.300
Clădiri distruse - 35.000
Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat în București, unde peste 33 de clădiri s-au prăbușit.
Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la suma de 5 mild. $
Marele actor, Toma Caragiu a decedat chiar în seara fatidică, fiind prins sub dărămături în Blocul Scala, la acel moment se întorcea la locuința sa.
La 45 de ani trecuți de la tristul eveniment, aprindem lumânări, ne amintim și ne rugăm pentru cei decedați.
Odihnă în pace, nu vă vom uita niciodată.
Cei ce au acum o vârstă mai înaintată își amintesc cu tristețe și chiar durere de acele momente cumplite.
Majoritatea românilor pierzând pe cineva drag și pagube materiale.
Regimul politic de la acea vreme a reparat și chiar construit de la zero ceea ce se năruise.
Motiv care a dus la schimbarea legislației în construcții și planuri de sistematizare realizate.
Concluzii:
Ce am învățat din acea tristă tristă experiență ?
- Nepăsare, interese, neglijență și reavoință, mai ales după 1989;
- Noțiuni de supraviețuire în caz de cutremur - lipsă;
- Norme clare și respectate în construcții - lipsă, sau cu mari deficiențe;
- Ca și cum nu ar fi de ajuns, progresul tehnologic a dat naștere experimentelor de suprafață și subteran.
PS: Un astfel de eveniment petrecut în zilele noastre ar rezulta imense grămezi de moloz pe care oamenii acestor vremuri nu ar fi capabili nici să-l strângă.
Clar, nu se mai pune problema de reparare și reconstrucție, mai grav de atât, cadavrele oamenilor prinși sub dărămături ar putrezi acolo unde și-au dat sfârșitul.
Funcționarii statului de azi nici nu sunt capabili să gândească măsuri de prim-ajutor și intervenții în situații de dezastru de așa amploare.
Poate ne rugăm la bunul Dumnezeu să nu se mai întâmple, că doar atât ne-a mai rămas.
Imagini de arhiva - sursa internet
Articol dedicat comemorării zilei de 4 Martie 1977
Publicare ca eveniment comemorativ: 04.03.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
4 Martie 1977 - 11
4 Martie, o zi de tristă amintire :(
Au trecut 45 de ani de la tragicul eveniment, un fenomen natural zguduia întreaga Romanie.
În seara zilei de 4 martie 1977, la ora 21:22:22, pământul s-a cutremurat violent, semănând panică și agitație.
Un cutremur cu magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, având o durată de cca 53 - 57 de secunde.
Epicentrul cutremurului având loc în cea mai activă zonă din acest punct de vedere, fiind vorba de Vrancea.
Violența acestui cutremur a constat în mica adâncime, de numai 94 km, cât și durata foarte mare din punctul de vedere al specialiștilor.
Bilanțul dezastrului:
Pierderi de vieți omenești - 1.570 - 1.578
Răniți - cca 11.300
Clădiri distruse - 35.000
Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat în București, unde peste 33 de clădiri s-au prăbușit.
Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la suma de 5 mild. $
Marele actor, Toma Caragiu a decedat chiar în seara fatidică, fiind prins sub dărămături în Blocul Scala, la acel moment se întorcea la locuința sa.
La 45 de ani trecuți de la tristul eveniment, aprindem lumânări, ne amintim și ne rugăm pentru cei decedați.
Odihnă în pace, nu vă vom uita niciodată.
Cei ce au acum o vârstă mai înaintată își amintesc cu tristețe și chiar durere de acele momente cumplite.
Majoritatea românilor pierzând pe cineva drag și pagube materiale.
Regimul politic de la acea vreme a reparat și chiar construit de la zero ceea ce se năruise.
Motiv care a dus la schimbarea legislației în construcții și planuri de sistematizare realizate.
Concluzii:
Ce am învățat din acea tristă tristă experiență ?
- Nepăsare, interese, neglijență și reavoință, mai ales după 1989;
- Noțiuni de supraviețuire în caz de cutremur - lipsă;
- Norme clare și respectate în construcții - lipsă, sau cu mari deficiențe;
- Ca și cum nu ar fi de ajuns, progresul tehnologic a dat naștere experimentelor de suprafață și subteran.
PS: Un astfel de eveniment petrecut în zilele noastre ar rezulta imense grămezi de moloz pe care oamenii acestor vremuri nu ar fi capabili nici să-l strângă.
Clar, nu se mai pune problema de reparare și reconstrucție, mai grav de atât, cadavrele oamenilor prinși sub dărămături ar putrezi acolo unde și-au dat sfârșitul.
Funcționarii statului de azi nici nu sunt capabili să gândească măsuri de prim-ajutor și intervenții în situații de dezastru de așa amploare.
Poate ne rugăm la bunul Dumnezeu să nu se mai întâmple, că doar atât ne-a mai rămas.
Imagini de arhiva - sursa internet
Articol dedicat comemorării zilei de 4 Martie 1977
Publicare ca eveniment comemorativ: 04.03.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
4 Martie 1977 - 12
4 Martie, o zi de tristă amintire :(
Au trecut 45 de ani de la tragicul eveniment, un fenomen natural zguduia întreaga Romanie.
În seara zilei de 4 martie 1977, la ora 21:22:22, pământul s-a cutremurat violent, semănând panică și agitație.
Un cutremur cu magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, având o durată de cca 53 - 57 de secunde.
Epicentrul cutremurului având loc în cea mai activă zonă din acest punct de vedere, fiind vorba de Vrancea.
Violența acestui cutremur a constat în mica adâncime, de numai 94 km, cât și durata foarte mare din punctul de vedere al specialiștilor.
Bilanțul dezastrului:
Pierderi de vieți omenești - 1.570 - 1.578
Răniți - cca 11.300
Clădiri distruse - 35.000
Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat în București, unde peste 33 de clădiri s-au prăbușit.
Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la suma de 5 mild. $
Marele actor, Toma Caragiu a decedat chiar în seara fatidică, fiind prins sub dărămături în Blocul Scala, la acel moment se întorcea la locuința sa.
La 45 de ani trecuți de la tristul eveniment, aprindem lumânări, ne amintim și ne rugăm pentru cei decedați.
Odihnă în pace, nu vă vom uita niciodată.
Cei ce au acum o vârstă mai înaintată își amintesc cu tristețe și chiar durere de acele momente cumplite.
Majoritatea românilor pierzând pe cineva drag și pagube materiale.
Regimul politic de la acea vreme a reparat și chiar construit de la zero ceea ce se năruise.
Motiv care a dus la schimbarea legislației în construcții și planuri de sistematizare realizate.
Concluzii:
Ce am învățat din acea tristă tristă experiență ?
- Nepăsare, interese, neglijență și reavoință, mai ales după 1989;
- Noțiuni de supraviețuire în caz de cutremur - lipsă;
- Norme clare și respectate în construcții - lipsă, sau cu mari deficiențe;
- Ca și cum nu ar fi de ajuns, progresul tehnologic a dat naștere experimentelor de suprafață și subteran.
PS: Un astfel de eveniment petrecut în zilele noastre ar rezulta imense grămezi de moloz pe care oamenii acestor vremuri nu ar fi capabili nici să-l strângă.
Clar, nu se mai pune problema de reparare și reconstrucție, mai grav de atât, cadavrele oamenilor prinși sub dărămături ar putrezi acolo unde și-au dat sfârșitul.
Funcționarii statului de azi nici nu sunt capabili să gândească măsuri de prim-ajutor și intervenții în situații de dezastru de așa amploare.
Poate ne rugăm la bunul Dumnezeu să nu se mai întâmple, că doar atât ne-a mai rămas.
Imagini de arhiva - sursa internet
Articol dedicat comemorării zilei de 4 Martie 1977
Publicare ca eveniment comemorativ: 04.03.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
4 Martie 1977 - 10
4 Martie, o zi de tristă amintire :(
Au trecut 45 de ani de la tragicul eveniment, un fenomen natural zguduia întreaga Romanie.
În seara zilei de 4 martie 1977, la ora 21:22:22, pământul s-a cutremurat violent, semănând panică și agitație.
Un cutremur cu magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, având o durată de cca 53 - 57 de secunde.
Epicentrul cutremurului având loc în cea mai activă zonă din acest punct de vedere, fiind vorba de Vrancea.
Violența acestui cutremur a constat în mica adâncime, de numai 94 km, cât și durata foarte mare din punctul de vedere al specialiștilor.
Bilanțul dezastrului:
Pierderi de vieți omenești - 1.570 - 1.578
Răniți - cca 11.300
Clădiri distruse - 35.000
Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat în București, unde peste 33 de clădiri s-au prăbușit.
Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la suma de 5 mild. $
Marele actor, Toma Caragiu a decedat chiar în seara fatidică, fiind prins sub dărămături în Blocul Scala, la acel moment se întorcea la locuința sa.
La 45 de ani trecuți de la tristul eveniment, aprindem lumânări, ne amintim și ne rugăm pentru cei decedați.
Odihnă în pace, nu vă vom uita niciodată.
Cei ce au acum o vârstă mai înaintată își amintesc cu tristețe și chiar durere de acele momente cumplite.
Majoritatea românilor pierzând pe cineva drag și pagube materiale.
Regimul politic de la acea vreme a reparat și chiar construit de la zero ceea ce se năruise.
Motiv care a dus la schimbarea legislației în construcții și planuri de sistematizare realizate.
Concluzii:
Ce am învățat din acea tristă tristă experiență ?
- Nepăsare, interese, neglijență și reavoință, mai ales după 1989;
- Noțiuni de supraviețuire în caz de cutremur - lipsă;
- Norme clare și respectate în construcții - lipsă, sau cu mari deficiențe;
- Ca și cum nu ar fi de ajuns, progresul tehnologic a dat naștere experimentelor de suprafață și subteran.
PS: Un astfel de eveniment petrecut în zilele noastre ar rezulta imense grămezi de moloz pe care oamenii acestor vremuri nu ar fi capabili nici să-l strângă.
Clar, nu se mai pune problema de reparare și reconstrucție, mai grav de atât, cadavrele oamenilor prinși sub dărămături ar putrezi acolo unde și-au dat sfârșitul.
Funcționarii statului de azi nici nu sunt capabili să gândească măsuri de prim-ajutor și intervenții în situații de dezastru de așa amploare.
Poate ne rugăm la bunul Dumnezeu să nu se mai întâmple, că doar atât ne-a mai rămas.
Imagini de arhiva - sursa internet
Articol dedicat comemorării zilei de 4 Martie 1977
Publicare ca eveniment comemorativ: 04.03.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
4 Martie 1977 - 9
4 Martie, o zi de tristă amintire :(
Au trecut 45 de ani de la tragicul eveniment, un fenomen natural zguduia întreaga Romanie.
În seara zilei de 4 martie 1977, la ora 21:22:22, pământul s-a cutremurat violent, semănând panică și agitație.
Un cutremur cu magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, având o durată de cca 53 - 57 de secunde.
Epicentrul cutremurului având loc în cea mai activă zonă din acest punct de vedere, fiind vorba de Vrancea.
Violența acestui cutremur a constat în mica adâncime, de numai 94 km, cât și durata foarte mare din punctul de vedere al specialiștilor.
Bilanțul dezastrului:
Pierderi de vieți omenești - 1.570 - 1.578
Răniți - cca 11.300
Clădiri distruse - 35.000
Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat în București, unde peste 33 de clădiri s-au prăbușit.
Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la suma de 5 mild. $
Marele actor, Toma Caragiu a decedat chiar în seara fatidică, fiind prins sub dărămături în Blocul Scala, la acel moment se întorcea la locuința sa.
La 45 de ani trecuți de la tristul eveniment, aprindem lumânări, ne amintim și ne rugăm pentru cei decedați.
Odihnă în pace, nu vă vom uita niciodată.
Cei ce au acum o vârstă mai înaintată își amintesc cu tristețe și chiar durere de acele momente cumplite.
Majoritatea românilor pierzând pe cineva drag și pagube materiale.
Regimul politic de la acea vreme a reparat și chiar construit de la zero ceea ce se năruise.
Motiv care a dus la schimbarea legislației în construcții și planuri de sistematizare realizate.
Concluzii:
Ce am învățat din acea tristă tristă experiență ?
- Nepăsare, interese, neglijență și reavoință, mai ales după 1989;
- Noțiuni de supraviețuire în caz de cutremur - lipsă;
- Norme clare și respectate în construcții - lipsă, sau cu mari deficiențe;
- Ca și cum nu ar fi de ajuns, progresul tehnologic a dat naștere experimentelor de suprafață și subteran.
PS: Un astfel de eveniment petrecut în zilele noastre ar rezulta imense grămezi de moloz pe care oamenii acestor vremuri nu ar fi capabili nici să-l strângă.
Clar, nu se mai pune problema de reparare și reconstrucție, mai grav de atât, cadavrele oamenilor prinși sub dărămături ar putrezi acolo unde și-au dat sfârșitul.
Funcționarii statului de azi nici nu sunt capabili să gândească măsuri de prim-ajutor și intervenții în situații de dezastru de așa amploare.
Poate ne rugăm la bunul Dumnezeu să nu se mai întâmple, că doar atât ne-a mai rămas.
Imagini de arhiva - sursa internet
Articol dedicat comemorării zilei de 4 Martie 1977
Publicare ca eveniment comemorativ: 04.03.2023
Alexandru Coţarcă
3 ani în urmă
4 Martie 1977 - 7
4 Martie, o zi de tristă amintire :(
Au trecut 45 de ani de la tragicul eveniment, un fenomen natural zguduia întreaga Romanie.
În seara zilei de 4 martie 1977, la ora 21:22:22, pământul s-a cutremurat violent, semănând panică și agitație.
Un cutremur cu magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, având o durată de cca 53 - 57 de secunde.
Epicentrul cutremurului având loc în cea mai activă zonă din acest punct de vedere, fiind vorba de Vrancea.
Violența acestui cutremur a constat în mica adâncime, de numai 94 km, cât și durata foarte mare din punctul de vedere al specialiștilor.
Bilanțul dezastrului:
Pierderi de vieți omenești - 1.570 - 1.578
Răniți - cca 11.300
Clădiri distruse - 35.000
Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat în București, unde peste 33 de clădiri s-au prăbușit.
Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la suma de 5 mild. $
Marele actor, Toma Caragiu a decedat chiar în seara fatidică, fiind prins sub dărămături în Blocul Scala, la acel moment se întorcea la locuința sa.
La 45 de ani trecuți de la tristul eveniment, aprindem lumânări, ne amintim și ne rugăm pentru cei decedați.
Odihnă în pace, nu vă vom uita niciodată.
Cei ce au acum o vârstă mai înaintată își amintesc cu tristețe și chiar durere de acele momente cumplite.
Majoritatea românilor pierzând pe cineva drag și pagube materiale.
Regimul politic de la acea vreme a reparat și chiar construit de la zero ceea ce se năruise.
Motiv care a dus la schimbarea legislației în construcții și planuri de sistematizare realizate.
Concluzii:
Ce am învățat din acea tristă tristă experiență ?
- Nepăsare, interese, neglijență și reavoință, mai ales după 1989;
- Noțiuni de supraviețuire în caz de cutremur - lipsă;
- Norme clare și respectate în construcții - lipsă, sau cu mari deficiențe;
- Ca și cum nu ar fi de ajuns, progresul tehnologic a dat naștere experimentelor de suprafață și subteran.
PS: Un astfel de eveniment petrecut în zilele noastre ar rezulta imense grămezi de moloz pe care oamenii acestor vremuri nu ar fi capabili nici să-l strângă.
Clar, nu se mai pune problema de reparare și reconstrucție, mai grav de atât, cadavrele oamenilor prinși sub dărămături ar putrezi acolo unde și-au dat sfârșitul.
Funcționarii statului de azi nici nu sunt capabili să gândească măsuri de prim-ajutor și intervenții în situații de dezastru de așa amploare.
Poate ne rugăm la bunul Dumnezeu să nu se mai întâmple, că doar atât ne-a mai rămas.
Imagini de arhiva - sursa internet
Articol dedicat comemorării zilei de 4 Martie 1977
Publicare ca eveniment comemorativ: 04.03.2023
Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare si securitate. Cookie-urile pentru preferinte,
analitice sau marketing rulează doar dacă alegi să le accepți. Poți schimba oricând alegerea.
Politica de cookie-uri
Strict necesareNecesare pentru autentificare, securitate, sesiune, preferinte cerute explicit si salvarea consimtamantului.
PreferintePăstrează opțiuni de afișare și personalizare care nu sunt esențiale pentru funcționarea de bază.
AnaliticeNe ajuta sa intelegem agregat cum este folosit site-ul si ce trebuie imbunatatit.
MarketingPermite măsurarea campaniilor și conținut personalizat de promovare, dacă va fi activat.